† APOLOGETICUM: Ortodoxie, neam şi ţară Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
Cea de-a treia Declaratie Comuna din cadrul dialogu
lui Comisiei Mixte dintre Biserica Ortodoxa si Bisericile ,,Ortodoxe” Orientale (monofizite), care a avut loc la Chambesy, Elvetia, intre 1-6 noiembrie 1993, a pricinuit ingrijorare si teama. Comisia Mixta propune ridicarea anatemelor ,,de catre intaistatatorii tuturor Bisericilor de ambele parti, prin semnarea unei declaratii ecleziastice cu scopul ca fiecare Biserica sa o recunoasca pe cealalta ca deplin ortodoxa” si ca ,,ridicarea anatemelor sa aiba drept consecinte: a) restabilirea deplinei comuniuni intre cele doua parti si ca b) nici o condamnare din trecut, sinodala sau personala, sa nu mai fie in vigoare”.
Daca intelegem in mod corect cele de mai sus, unirea este iminenta. O unire pe care patriarhul Antiohiei a realizat-o deja in parte.
Fara indoiala, noi ar trebui sa sarbatorim unirea iminenta, daca aceasta unire ar fi potrivita si cu adevarat acceptabila dintr-un punct de vedere ortodox, adica intru adevar. Dar de vreme ce, precum intentionam sa aratam, in opinia noastra si a altor teologi, conditiile nu sunt indeplinite, ne temem ca o unire pripita va duce, in primul rand, la o unire falsa si necinstita si, in al doilea rand, la o schisma in sanul Sfintei Biserici Ortodoxe.
Rezervele noastre sunt urmatoarele:
1. Este demn de remarcat faptul ca in toate cele trei declaratii oficiale, ortodocsii au abandonat ecleziologia ortodoxa, potrivit careia Biserica Ortodoxa constituie singura Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica. Monofizitii sunt recunoscuti drept ,,ortodocsi orientali” si ambele Biserici sunt doua familii de acelasi rang ale aceleiasi Biserici. Cu alte cuvinte, aceasta este o forma a teoriei ramurilor Bisericii.
In mod caracteristic, profesorul G. Mantzaridis noteaza: ,,Constiinta Bisericii Ortodoxe este aceea ca ea constituie continuitatea neintrerupta a uneia Biserici nedespartite. Aceasta constiinta se bazeaza pe unitatea de-a lungul veacurilor cu Biserica Apostoleasca. Unitatea Bisericii, ca trasatura esentiala a naturii ei, nu poate fi supusa negocierii. Nu exista mai multe Biserici deoarece nu exista mai multi Hristosi sau mai multe trupuri ale lui Hristos. Aceasta pozitie nu este nici retrograda, nici conservatoare, ci de la sine inteleasa si traditionala. Este pozitia pe care Biserica a avut-o dintru inceput si a fost intotdeauna reflectata in traditia bisericeasca. Din acest motiv, chiar modul in care este revendicata restabilirea comuniunii depline dintre monofiziti si Biserica Ortodoxa creeaza temeri serioase pentru discernamantul identitatii ortodoxe insesi. In lumina noului acord dogmatic, nu este cu putinta ca sinoadele care au fost condamnate de Sinoadele Ecumenice sa fie socotite ortodoxe in invatatura lor, pentru ca o invatatura nu este limitata doar la formularea dogmei, ci exprima de asemenea unitatea si identitatea Bisericii. Nu este cu putinta nici ca persoane care sunt anatematisite in Sinodiconul Ortodoxiei sa fie considerate Parinti ai altei Biserici Ortodoxe care trebuie, in cele din urma, sa fie acceptata ca identica cu Biserica care a alcatuit Sinodiconul. Intotdeauna si mai cu seama in vremuri decisive precum cele de astazi, atentia fata de identitatea si constiinta de veacuri a Ortodoxiei este imperativa” (G. Mantzaridis, Ortodoxia si unitatea europeana, Thessaloniki, 1994, pag. 157-158).
2. Noi, ortodocsii, renuntam la continuitatea si identitatea noastra istorica cu Biserica Sinoadelor Ecumenice (al IV-lea, al V-lea si al VI-lea) daca acceptam ca monofizitii au fost intotdeauna ortodocsi si ca parintii lor (Dioscor si Sever) au fost de asemenea ortodocsi. Indirect, noi acceptam ca Sinoadele Ecumenice de mai sus au fost in eroare si noi le corectam acum. Orice incercare de compromis in aceste chestiuni este inacceptabila. Fie Sinoadele au invatat drept adevarul si Dioscor, Sever si urmasii lor au fost eretici, fie, daca ei nu au fost eretici, atunci Sinoadele au fost in eroare. Sa ne aducem aminte modul in care au votat Parintii la cel de-al IV-lea Sinod Ecumenic, potrivit documentelor. Parintilor li s-a cerut sa-si declare sprijinul fata de Leon sau fata de Dioscor:
,,Maritii si preacinstitii conducatori au spus: ‘Dioscor a spus: Din doua firi primesc, avand doua firi nu primesc. Prea sfintitul arhiepiscop Leon a spus: Noi credem ca cele doua firi sunt unite in Hristos, fara amestecare, fara schimbare si de nedespartit in Fiul Unul-Nascut Mantuitorul nostru’. Apoi Sfintii Parinti au fost intrebati: ‘Pe cine urmati: pe prea sfintitul Leon sau pe Dioscor ?’ Prea cuviosii episcopi au strigat: Precum Leon, asa si noi credem. Toti cei care il contrazic sunt de erezie eutihiana. Leon a grait in chipul ortodox’”.
3. Incercarea Comisiei Mixte de a redefini hristologia ortodoxa pentru a dobandi un acord cu monofizitii, in pofida formularii sale impresionante de catre Sinoadele al IV-lea, al V-lea si al VI-lea Ecumenice, ni se pare lipsita de sens si primejdioasa.
Lipsita de sens, fiindca incepem sa discutam inca o data chestiuni pe care Parintii nostri le-au dezbatut cu atat de multa truda si osteneala si in Sfantul Duh au definit dogma ,,in putine cuvinte si cu multa intelepciune” (Duminica Sfintilor Parinti, Slava la laude), intr-o maniera care nu permite o traducere gresita. Precum noteaza, de asemenea, Mitropolitul Hrisostom Konstantinidis al Mirelor (acum al Efesului):
,,Noi credem ca nu putem schimba aceasta formula dogmatica (a celui de-al IV-lea Sinod Ecumenic). O consideram adecvata in natura si pozitia ei, din punct de vedere duhovnicesc, ecleziologic si sinodal, de asemenea suficienta si indispensabila pentru a exprima, talcui si intelege dogma hristologica a celor doua firi ale lui Hristos. Am insistat in trecut si insistam si acum asupra faptului ca a cauta o noua formula hristologica sau o noua redactare a ei, in afara sau chiar paralel cu termenii Sinodului de la Calcedon este inutil si inacceptabil” (Mitropolitul Hrisostom Konstantinidis, ,,Dialogul dintre Biserica Ortodoxa si Bisericile Orientale Stravechi”, in periodicul Teologia, Atena, 1980, vol. 51, nr. 1, p. 40).
Primejdioasa, fiindca in noua redactare a Comisiei Mixte, cu toate ca ortodoxa la prima vedere, este posibil sa apara interpretari ale monofizismului moderat sau chiar ascuns. Daca monofizitii accepta hristologia ortodoxa, atunci ce ii impiedica sa accepte si formularile intru totul ortodoxe ale Sfintelor Sinoade Ecumenice al IV-lea, al V-lea si al VI-lea, si mai cu seama ale celui de-al IV-lea Sinod Ecumenic de la Calcedon, care a fost de asemenea adeverit ca ortodox de binecunoscuta minune a Sfintei Mare Mucenice Eufimia ?
Renegand termenii acestor Sinoade, ei ne permit noua, pe drept cuvant, sa banuim ca in profunzime ei nu accepta hristologia ortodoxa a Sinoadelor (1).
4. Condamnarea lui Eutihie de catre monofiziti nu constituie, in opinia noastra, o garantie a ortodoxiei lor. Ei trebuie sa condamne si monofizismul moderat al lui Sever si Dioscor. Este notabil faptul ca si Mitropolitul Meletie de Nicopole il considera pe Dioscor eretic (Mitropolitul Meletie de Nicopole, ,,Raspunsuri la intrebari”, in periodicul Ekklesia, 1-15 ianuarie 1992, nr. 1).
In ce priveste caracterul monofizit al hristologiei urmasilor lui Sever, parintele G. Florovski scrie: ,,Pentru urmasii lui Sever, ‘umanitatea’ lui Hristos nu era cu totul omeneasca, pentru ca nu era activa, adica nu ‘se misca de la sine’. Potrivit perspectivei monofizite, umanitatea lui Hristos era asemenea unui obiect pasiv, supus influentelor dumnezeiesti. Indumnezeirea pare a fi o actiune unilaterala a dumnezeirii ce nu tine seama indeajuns de conlucrarea libertatii umane, care nu este nicidecum acceptata ca ‘obiect secundar’. In trairea lor religioasa, in general, elementul libertate nu a fost subliniat suficient si ar putea fi etichetat drept minimalism antropologic (reducerea firii umane a lui Hristos)” (Parintii bizantini din secolul al V-lea, traducere P. Pale, Thessaloniki, 1992, p. 604).
Este un punct foarte delicat, dar neindoios unul fundamental. Poate ca in acest punct delicat sta diferenta dintre noi si monofizitii de astazi. Din pricina acestei diferente, ei trebuie sa marturiseasca explicit termenul celui de-al IV-lea Sinod Ecumenic.
Faptul ca monofizitii accepta un monofizism moderat este evident din procesele verbale ale intrunirii neoficiale de la Aarhus, ca si din declaratiile lor, precum mesajul patriarhului copt Shenouda al III-lea la Comisia Teologica Mixta reunita la Manastirea Anba Bishoy, in 1989: ,,Noi credem ca Domnul Dumnezeul si Mantuitorul Iisus Hristos este desavarsit in dumnezeirea Sa si desavarsit in umanitatea Sa fara amestecare, fara schimbare, fara despartire si noi nu vorbim despre doua firi dupa unirea tainica a Domnului nostru” (Episkepsis, nr. 442, 1 iulie 1989, p. 10).
Fireste, in cea de-a doua Declaratie Comuna, ei accepta faptul ca ,,ambele familii sunt de acord ca firile, cu lucrarile si vointele proprii, sunt unite ipostatic si natural, fara amestecare, fara schimbare, neimpartit si nedespartit, si sunt distincte ‘doar in teorie’”.
Credem ca expresia ,,doar in teorie” permite interpretari inclinate catre monofizism si ea trebuie sa fie clarificata din punct de vedere ortodox. Daca expresia ,,doar in teorie” se refera la deosebirea dintre cele doua firi asa cum este exprimata in dogma celui de-al V-lea Sfant Sinod Ecumenic, totul este in regula. Dar daca inseamna ca cele doua firi exista doar in teorie, atunci nu este ortodoxa.
5. Paragraful 8 al celei de-a doua Declaratii Comune, cu referire la Sinoadele Ecumenice, pricinuieste indoieli serioase si ingrijorare. Iata paragraful:
,,Ambele familii accepta primele trei Sinoade Ecumenice, care alcatuiesc mostenirea noastra comuna. Cat despre cele patru Sinoade ulterioare ale Bisericii Ortodoxe, ortodocsii declara ca, pentru ei, punctele 1-7 de mai sus sunt de asemenea invataturile celor patru Sinoade ulterioare ale Bisericii Ortodoxe, pe cata vreme ortodocsii orientali socotesc aceasta declaratie a ortodocsilor ca fiind interpretarea lor. Avand acest acord, ortodocsii orientali raspund la el in mod hotarat”.
Potrivit profesorului de dogmatica Nicolae Mitsopoulos, ,,monofizitii, ‘ortodocsii orientali’ cum sunt numiti in ‘declaratie’, nu numai refuza sa accepte Sinoadele al IV-lea, al V-lea, al VI-lea si al VII-lea drept Ecumenice, ci potrivit ‘declaratiei comune’ se poarta pur si simplu condescendent fata de acceptarea de catre ortodocsi a acestor Sinoade, si mai ales dupa ce ortodocsii au afirmat interpretarea invataturii Sinoadelor de mai sus. Monofizitii neaga aceasta interpretare, socotind-o o ‘interpretare’ ortodoxa” (ibid., Nicolae Mitsopoulos, Ekklesia, 1 aprilie 1992, nr. 6, p. 193) (2).
In continuare, enumeram si reproducem intrebarile pe care si le ridica profesorul in ce priveste paragraful de mai sus.
,,Ne punem intrebarea: Daca ar exista astazi comunitati crestine organizate care tagaduiesc, de pilda, termenul ‘de o fiinta’ asa cum este definit in Simbolul de credinta niceo-constantinopolitan si afirma totusi ca accepta intelesul lui ‘de o fiinta’ asa cum este definit in Simbolul de credinta, dar pe de alta parte nu accepta modul in care a fost formulat la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea si prin urmare nu accepta insusi Simbolul de credinta, ar putea fi socotiti acesti oameni ortodocsi ?
De asemenea, ne punem intrebarea: Exista si astazi in numar mic crestini care apartin ‘Bisericilor Mici din Orient’, ‘asiriene nestoriene’, si nu accepta cel de-al III-lea Sinod Ecumenic. Daca acesti oameni declara solemn ca accepta invataturile Sinodului, dar nu Sinodul si termenii sai, am putea noi sa-i socotim ortodocsi ?
Inca o data ne punem intrebarea: Daca primim ca ortodocsi pe cei care nu accepta termenii Sinodului de la Calcedon, este cu putinta a sustine ca argument al nostru, al ortodocsilor, opinia ca prin filioque al romano-catolicilor are loc o adaugire/schimbare in invatatura Simbolului de credinta niceo-constantinopolitan cu privire la purcederea Sfantului Duh, avand in vedere ca romano-catolicii pretind ca prin adaugirea filioque invatatura Simbolului de credinta nu este schimbata, ci doar interpretata ?
Mai mult, ne punem intrebarea: Daca monofizitii care neaga cel de-al IV-lea Sinod Ecumenic sunt acceptati drept ortodocsi si noi ne indreptam catre ‘deplina comuniune a celor doua familii de Biserici in Hristos Domnul nostru’, potrivit ‘declaratiei’, atunci vor fi intr-o Biserica unita credinciosi care accepta cele sapte Sinoade Ecumenice si credinciosi care nu le accepta ?
Si ne intrebam inca o data: Pana acum, cand un episcop ales trebuia sa fie hirotonit i se cerea ca el sa accepte cele sapte Sfinte Sinoade Ecumenice si sa marturiseasca ca termenii Sinoadelor sunt inspirati de harul luminator al Sfantului Duh ca termeni ai dreptei credinte. In cazul unei uniri, vor fi unii carora li se va cere sa le accepte si unii carora nu ?” (ibid., Nicolae Mitsopoulos, Ekklesia, 1992, nr. 6, p. 193 si nr. 7, p. 238).
Potrivit mitropolitului Efesului: ,,Modul in care fratii din Bisericile Orientale Stravechi percep Sinoadele si autoritatea Sinoadelor este fundamental diferit de al nostru. Prin urmare, in ce priveste Sinoadele, distanta dintre lumile noastre este mare” (ibid., Mitropolitul Hrisostom Konstantinidis al Mirelor, vol. 2, p. 227). Si el concluzioneaza: ,,Neindoios, o astfel de perceptie a Sinoadelor Ecumenice, ca elemente care nu sunt indispensabile exprimarii depline a sfinteniei si autoritatii Bisericii, ar trebui sa dea de gandit si sa nelinisteasca nu numai partea ortodoxa, ci si pe cea romano-catolica, cu binecunoscuta sa invatatura despre sinodalitate” (ibid.).
Protosinghel Mihail Stanciu, Egumen al Manastirii Antim din Bucuresti
Cu fiiasca dragoste, indraznim a cere lamuriri in ceea ce priveste pozitia intregii Biserici Ortodoxe, nu doar cea Romana, fata de eterodocsii (catolici, protestanti, monofiziti, nestorieni, arieni s.am.d.) care nu si-au schimbat deloc invatatura eretica, desi au participat la multe comisii mixte de dialog teologic “fructificat” si in injositoarele si ingrijoratoarele tratate de la Balamand si Chambesy din 1993 (cu catolicii si cu monofizitii).
Se cuvine sa tinem mai mult la unitatea Bisericii Ortodoxe decat la dialoguri si rugaciuni dubioase cu ereticii. De asemenea, trebuie sa depasim orice complex de inferioritate fata de apusenii secularizati, catolici sau protestanti, care au pierdut de multa vreme busola Adevarului (de cand s-au rupt de Biserica lui Hristos = Biserica Ortodoxa) si ratacesc intr-o confuzie disperata si morbida.
Ne rugam Preabunului nostru Dumnezeu sa ne lumineze pe toti sa-L cunoastem pe Hristos-Adevarul si prin unirea cu El in Biserica Sa sa ne mantuim.
Arca lui Noe reprezinta profetia cea mai concisa despre Biserica lui Hristos: a fost facuta la indemnul lui Dumnezeu ca singura cale de salvare din potop, a fost condusa de omul lui Dumnezeu pana la incetarea pedepsei lui Dumnezeu. Chiar daca oamenii neascultatori de Dumnezeu si de Noe si-au facut barci sau plute ca sa reziste urgiei potopului, toate s-au scufundat, oricum erau ele, fie mai mari, fie mai mici, fie mai aproape, fie mai departe de arca lui Noe. Asa este situatia tuturor confesiunilor-barci eterodoxe si neascultatoare de Dumnezeu, oricum ar fi ele, mai mari (catolicism, grupuri protestante, monofizite) sau mai mici (secte de tot felul), mai aproape de ortodoxie sau mai departe”.
Toate constructiile omenesti care se vor a fi “biserici” fara a fi conduse de Hristos-Adevarul, Capul si Mirele Bisericii Sale, se scufunda in marea patimilor, rasturnate de valurile mandriei si ale minciunii mai intai de toate. Asa ca noi trebuie sa avem constiinta apartenentei la Trupul Unic al lui Hristos – Biserica Ortodoxa, pastrand neschimbata, dar mereu actualizata predania Parintilor. Vorba poetului nostru national: “Iar noi locului ne tinem, cum am fost asa ramanem.” Cu har si pace de la Hristos Domnul nostru.