Comandantul Miscarii Legionare, Horia Sima – 18 ani de la trecerea la Domnul

Astazi, 25 mai, se implinesc 18 ani de cand Comandantul Miscarii Legionare, Horia Sima, s-a stins ca o torta, trecand peste pragul vietii in vesnicie, dar ramanand pentru intreaga constiinta legionara si nu numai, inscris in nemurire ca un punct cosmic al unei mari verticalitati ridicate de pe pamant.

Tot ce s-a infaptuit bun in Miscare dupa moartea Capitanului si mai ales dupa interzicerea ei din 1941 incoace culminand cu spiritualitatea asa numitului termen SFINTII INCHISORILOR COMUNISTE, se datoreaza muncii lui de reorganizare din temelii. Personalitatea lui e asa de mare incat pigmeii ipocriti ce-si varsa mizeria sufletului ca o boratura afara, nici nu vad muntele din fata lor. Nu e de mirare, caci Mantuitorul le spune fariseilor: “voi spuneti ca vedeti dar sunteti orbi”- asadar orbii n-au cum vedea muntele oricat de mare ar fi. Orbii nu pot vedea uriasa personalitate si charisma Comandantului caci ochii le sunt inchisi. Profundele lui texte despre anticrestinismul comunismului, despre globalizare, masonerie si noua ordine mondiala de care vorbea inca acum 30-40 de ani (!), le sunt necunoscute. O ceata deasa le-a acoperit ochii si mintea, iar ura la adresa lui le-a umplut inima.

Noi insa nu despre aceste cazaturi voim sa vorbim. Meritele existentei exilului romanesc anticomunist se datoreaza acestui mare om ce s-a consumat ca o lumanare pana la sfarsit, nopti nedormite, zile fara sfarsit cu chinuri continue in fata atacurilor masonice antihristice. Inima sa cuprinzatoare si buna n-a mai rezistat. In 25 mai 1993 a incetat sa mai bata lasand in urma lacrimi si jale dar mai ales lasandu-ne exemplul sau de urmat. Dusmanii l-au ostracizat si dupa moarte, mormantul sau fiind foarte putin cunoscut si ascuns sub alt nume pentru a nu fi profanat intr-o alta tara.

Dumnezeu insa va face dreptate acestui neam oropsit si luptatorilor pentru dreptate. Atunci se vor culege roadele faptelor si se vor rusina toti denigratorii uriasei sale personalitati ca fumul risipit in vant.

VESNICA LUI POMENIRE!!

“Atat de multe au fost faptele lui cu totul neobisnuite si mereu echivalente cu un interes national, incat se poate spune ca nu si-a gasit perechea printre nici unii dintre legionarii supravietuitori dupa moartea Capitanului. De aceea, el si-a cucerit prestigiul autoritatii numai prin fapte. Iar atunci cand, in calitatea pe care o avea, de Comandant al Miscarii Legionare, a constatat ca Miscarea Legionara, desi este o forta inteligibila si calauza pentru intreaga umanitate, tocmai prin doctrina ei de unitate deplina, in care individualul se randuieste ca o molecula in unitatea colectiva, iar in randurile legionarilor, care se gasesc pe toate meridianele lumii, s-a putut ivi, din pricina unui prea indelungat exil, si ispita unui spirit centrifugal, dezertor din disciplina de fier a Miscarii, precum si ademenirea de a zbura peste invatatura Capitanului, urmarind fluturii bizari ai inovatiilor, ai modificarilor si chiar ai revizionismului, atunci a chemat continuu la unitate deplina, intemeiat pe avertizarea Capitanului ca: «Ce poate sa ne piarda pe noi, legionarii, este neintelegerea si dezbinarea». Iata de ce, si in opera lui scrisa, cu toate ca este de mari proportii, nu se va intalni nici o abatere de la invatatura si linia Capitanului, pe care a promovat-o si a raspandit-o in lume fara nici o idee revizionista sau modificatoare. Expunerea ideilor Capitanului cu cuvintele sale proprii n-a insemnat o modificare, ci doar un mod propriu si original, dar dupa a carei lectura iti pare ca a suflat argint nou peste icoane vechi.

Si, cu toate acestea, nu e de inteles cum de s-au gasit si unii oameni – ce candva i-au fost camarazi de lupta – care, iesindu-si din minti si din nimicnicia desartei lor ambitii ranite sau nesatisfacute, nu-i recunosc meritele evidente, ce nu pot fi contrazise. Nimic insa nu-i poate stirbi prestigiul si autoritatea, iar toate incercarile de minimalizare sau chiar de denigrare a personalitatii Comandantului nu au si nu pot avea decat efectul fulgilor de zapada cazuti pe fierul inrosit in foc.

El a fost si ramane in constiinta legionara zeul cu aripile mari intinse ale luptei si faptelor sale, pe care nu le stingheresc puricii criticismului, ai invidiei si ai ignorantei””.

“Dragi camarazi, s-au scurs cinci ani [1993-1998] de cand Comandantul Miscarii Legionare Horia Sima a plecat de la noi ca sa intre in cohorta nevazuta, alaturi de Capitan, de Mota, de Marin si de toti camarazii nostri cazuti cu fata la dusman sau morti in credinta legionara. Din inaltimile vazduhului, atat Capitanul, cat si Comandantul ne stau de veghe si ne calauzesc pasii ca sa nu ne abatem de la mostenirea lasata noua de ei, mostenire pecetluita cu un ocean de sange, de chinuri si de suferinte. O mostenire atotcuprinzatoare si permanent valabila, cat vor mai exista crestini si o civilizatie crestina. Capitanul, in scurta lui viata, a pus bazele doctrinare, dar si metodele de realizare a unui „om nou”, cinstit, moral si cu simtul datoriei fata de neam, care sa poata conduce treburile publice numai si numai in folosul Natiunii si sa fie un exemplu pentru semenii lui.

Cand in decembrie 1937, Natiunea a reusit pentru prima oara sa-si exprime, cat de cat nestingherita, vointa, ea a recunoscut in realizarile lui Corneliu Codreanu propriile sale nazuinte, oprimate pana atunci de un politicianism corupt si instrainat, ridicand partidul sau la prima forta politica a tarii (in ciuda voturilor furate). Dar Anticristii de pretutindeni, speriati ca vor scapa prada din gheare, au inecat aceste nazuinte ale Neamului intr-o baie de sange si teroare, cautand sa le starpeasca din radacini.

Dar Dumnezeu nu putea permite ca cei mai buni slujitori ai Neamului sa dispara. Din indepartata provincie s-a ridicat, ca pe vremuri, Horia Sima, un tanar putin cunoscut, care a simtit in el greaua raspundere de a infrange durerea si deznadejdea in putinii legionari ramasi in viata sau in afara gratiilor, chemandu-i si organizandu-i pentru lupta de destin, cu Anticristul de la carma tarii. Aruncandu-se el insusi in cele mai mari pericole, unde viata ii atarna de o vorba sau un pas gresit, Horia Sima a reusit sa infranga viclenia si supravegherea stricta la care era supus si, cu cei mai siguri dintre supravietuitorii prigoanei, sa organizeze scanteia care a aprins imensa revolta populara, ce a izgonit Anticristul peste hotare. Din nou, „toata tara era legionara” (a spus Antonescu la proces), dar Miscarea Legionara era mult prea slabita ca sa poata alunga si pe slugile Anticristului din pozitiile cheie ale statului. Pentru a opri ciopartirea tarii, pentru a impiedica o prigoana acum mortala si pentru a castiga un ragaz de completare a randurilor legionare, Horia Sima – acum Sef al Miscarii Legionare – a riscat participarea la o guvernare, unde puterea reala apartinea altora. Prigoana, dezlantuita dupa patru luni de acestia, cu intentia de a lichida Miscarea Legionara, a gasit-o insa cu sute de mii de noi aderenti si FDC-isti. Au urmat in tara executii, inchisori si lagare, care au continuat si sub comunisti. In aceasta prigoana de peste o jumatate de secol, Miscarea Legionara a avut zeci de mii de victime, dar totusi dusmanii ei n-au reusit s-o distruga.

Pentru legionarii care – impreuna cu Horia Sima – au reusit sa paraseasca tara, a inceput un exil, ce inca nu s-a terminat. La inceput s-au deschis pentru ei lagare germane. Dupa eliberarea lor, catre sfarsitul razboiului, unii au parasit Miscarea Legionara, acoperind-o cu lovituri, in timp ce majoritatea, condusa de Horia Sima, au facut un Guvern si o Armata Nationala, care au combatut comunismul, atat pe front, cat si prin organizarea rezistentei in muntii din tara, prin echipe de legionari, parasutate. Dupa sfarsitul razboiului, Horia Sima si legionarii din exil au desfasurat o imensa activitate, de la ajutorul dat tuturor refugiatilor, prin numeroasele comitete infiintate, tiparitul cartilor interzise in tara, retiparirea literaturii legionare, scoaterea de noi lucrari legionare, crearea de numeroase periodice, publicarea de numeroase articole despre Miscarea Legionara in presa straina si pana la ridicarea Monumentului Mota-Marin si crearea unui camin la Madrid. Aceste multiple activitati au fost incoronate de o colaborare oficiala, cu toate marile democratii occidentale, pentru operatii ofensive impotriva dictaturii comuniste din tara.

Pentru Horia Sima nu a existat o odihna. Mereu a planuit, mereu a indraznit, temerar pana la dispretul vietii sale. Chiar si mai mult, fiind condus de un instinct exceptional, a putut deseori constata ca o batalie pierduta s-a transformat intr-o victorie sau avantaj cu totul neasteptat.

Astazi, privind in urma, trebuie sa constatam ca refacerea spiritului ofensiv al Miscarii Legionare dupa asasinarea Capitanului este meritul exclusiv al lui Horia Sima care, sfidand moartea – prezenta la fiecare pas – si ignorand frontierele, a cutreierat toata tara in lung si in lat, incurajand legionarii inca liberi, zdruncinati de groaznicele asasinate si de teroarea dezlantuita de Armand Calinescu. Numai refacerea acestui spirit a facut posibila razbunarea ceruta de Capitan, precum si izgonirea Anticristului si a Esterei lui. Participarea la guvernare cu Antonescu, desi a esuat dupa scurt timp, a permis totusi ca sute de mii de tineri sa intre in pregatire legionara sau sa-si exprime simpatia pentru Miscarea Legionara. In lungile prigoane ce au urmat, aceasta masiva transfuzie a asigurat Miscarea Legionara – cu toate pierderile suferite – continuarea biologica, dar si calitativa, educatia primita in inchisori de la vechii legionari, fiind cel putin tot atat de buna ca si cea din libertate. Iar, ca un dar neasteptat, puciul lui Antonescu ne-a impiedicat sa mai fim gasiti la guvernare, de Soviete. Este usor de imaginat ce s-ar fi ales de Miscarea Legionara; fruntasii ar fi avut soarta lui Antonescu, zeci de mii ar fi luat drumul Siberiei fara intoarcere, iar Miscarea Legionara – condamnata la Nürnberg ca o derivata a nazismului – ar fi sucombat si politic in conjunctura postbelica.

Este meritul actiunilor – nu de toti intelese – ale lui Horia Sima, ca Miscarea Legionara a trecut cu bine pragul Nürnberg, iar colaborarea cu puterile vestice, condusa de el si oferita Miscarii Legionare numai dupa o analiza a actiunilor ei de pana atunci, a absolvit si mai vizibil Miscarea Legionara de orice acuzatie de nazism sau fascism.

Prin pozitiile expuse in scrierile lui, privitor la doctrina si la practicile legionare, Horia Sima a asigurat Miscarii Legionare o actualizare politica, pregatind-o pentru a fi alternativa cea mai eficace, capabila de a ajuta Neamului nostru sa depaseasca psihic si practic situatia dezastruoasa in care l-a lasat comunismul.

Iata de ce, dragi camarazi, cinstim astazi cu admiratie si respect amintirea despartirii de Comandantul Horia Sima. El a satisfacut cu prisosinta increderea pe care Forul Legionar si-a pus-o in el, atunci cand l-a ridicat pe piedestalul de Sef al Miscarii Legionare si urmas al Capitanului. De pe acest piedestal nu l-a putut nimeni inlatura, pentru ca nimeni nu a fost in stare sa faca mai mult sau mai bine decat el, iar dupa moartea lui, nici o incercare a adversarilor lui, fie ea oricat de rafinata, nu-l va putea scoate din istoria Miscarii Legionare, caci el a fost acela care a salvat-o de la disparitie, asigurandu-i continuitatea prin uragane istorice dintre cele mai dramatice si oferind-o Neamului mai actuala decat oricand.

T.L. si C.! – 25 mai 1998 Secretar General al Miscarii Legionare – Exterior, Mircea Dimitriu