Tag Archives: amprentare

Sistemul de amprentare de la Apple, ctiticat de un senator american

amprentare-appleSenatorul american Al Franken, preşedintele unui comitet juridic din Senatul SUA, consideră că tehnologia de recunoaştere a amprentelor inclusă în noul iPhone 5S ridică probleme serioase de confidenţialitate şi i-a scris în acest sens directorului general Tim Cook.

“După ce fură amprenta cuiva, hackerii pot poza în persoana respectivă pentru tot restul vieţii”, a scris Franken. Reprezentanţii Apple nu au comentat încă scrisoarea.

Franken vrea să ştie dacă amprenta stocată pe cipul telefonului poate fi furată şi convertită în format digital sau vizual, astfel încât să poată fi folosită de hackeri.

Totodată, senatorul întreabă dacă iPhone 5S transmite vreo informaţie diagnostic despre sistemul Touch ID către Apple sau terţe părţi, cât de bine va fi protejată amprenta clientului şi statutul legal exact al unor astfel de ampreunte.

Apple ar trebui să ofere informaţiile solicitate de senator în termen de o lună.

Între timp, hackerii încearcă deja să penetreze tehnologia Thouch ID a Apple.

Site-ul istouchidhackedyet.com listează un număr de persoane care oferă recompense, între care şi una de 10.000 de dolari din partea IO Capital, o companie de investiţii, primei persoane care poate intra, în mod repetat, într-un iPhone 5S, prin recoltarea de amprente.

Amprentare de la vârste mai fragede: Reguli noi pentru paşapoartele copiilor

copiii_amprenteNoile reguli pentru eliberarea paşapoartelor pentru copii intră, luni, în vigoare. Vârsta de amprentare s-a schimbat de la 6 ani, cât era până acum, la 12 ani. De asemenea, s-a modificat şi durata valabilităţii actului de identitate. Paşaportul electronic este valabil acum numai trei ani pentru copiii sub 12 ani şi cinci ani pentru cei care au peste 12 ani. Noile reguli impun şi alte taxe. Un paşaport simplu electronic cu valabilitate cinci ani costă 270 de lei, iar cel pentru minorii sub 12 ani costă 244 de lei. La aceste costuri se adaugă taxa consulară de 32 de lei.

| realitatea.net

Big Brother înaintează: Sistemul de amprentare digitală al somerilor se extinde şi în jud. Bistriţa Năsăud

Persoanele care intră în şomaj vor fi amprentate dacă doresc asta, în condiţiile în care la sediile AJOFM din ţară au fost amenajate spaţii în care cei care primesc şomaj să poată să îşi facă viza lunară fără să mai fie nevoiţi să treacă pe la ghişeele funcţionarilor.

Astăzi, directorul AJOFM BN, Alexandru Manea, a prezentat presei  infochioşcul amplasat în sediul instituţiei pe care o conduce. 

Şomerii pot afla prin utilizarea echipamentului care sunt locurile de muncă vacante, iar agenţii economici pot opera fără a mai fi necesar ajutorul personalului agenţiei. continuare »

CAMPANIA : STRANGERE DE SEMNATURI – Formular cu tabel pentru semnaturi si manifest contra – 666

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta !

STRANGEREA DE SEMNATURI SE VA FACE PANA LA O DATA STABILITA ULTERIOR. PANA ATUNCI SA-I DAM ZOR !!!

Materiale necesare:

Manifest

Formular cu
tabelul anexa
(pentru semnaturi)

STUDIU TEOLOGIC SI
TEHNIC ASUPRA
MICROCIPULUI

pdf-file-logo-icon

07-docfile01

07-docfile01

Instructiuni :

Toti cei care aveti posibilitatea de a merge la conferinte, in scoli, pe strada si in alte locuri publice va rugam sa descarcati aceste materiale ajutatoare si sa colectati cat mai multe semnaturi de la persoanele care NU sunt de acord cu noile documente : pasapoarte biometrice si permise de conducere. Trebuie sa ne miscam repede. Nu uitati de membrii familiei dvs. Mergeti si dati aceste informatii si celor de la sate, care nu au acces la o alternativa de informare decat televiziunea si ziarele manipulate din Romania(cu foarte mici exceptii : ZIUA).

Astfel mai intai trebuie sa informati populatia prin acest mic manifest ce contine o mica descriere a situatiei in care ne aflam, un cuvant al parintelui Savatie Bastovoi, iar pe verso extras din cuvantul parintelui Iustin Pârvu. Avem in plan intocmirea unui pliant cu date mai multe despre cipuri si pericolul care il constituie folosirea lor in acte.

Apoi va trebuie sa descarcati documentul ce contine Formularul contra 666 si tabelul in care persoanele care REFUZA noile documente vor completa prin : NUME si PRENUME, SERIE+NUMAR de BULETIN si SEMNATURA.

Incurajam credinciosii sa se organizeze la nivel local, prin parohii, manastiri, organizatii civice, urmand ca apoi semnaturile stranse sa fie centralizate si trimise la Bucuresti, spre depunere in fata forurilor responsabile.Pana atunci le pastrati cu mare grija.

In cazul in care nu aveti unde sa depuneti semnatura dvs exprimati-va adeziunea prin posta, trimitand formularul completat la adresa:
Manastirea Petru Voda
Comuna Poiana Teiului, Judetul Neamt

nu666_2

Demonstratie de urmarie prin RFID

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=_V4c6gAjq8g]