[googlevideo=https://video.google.com/videoplay?docid=4086382910346847831] [googlevideo=https://video.google.com/videoplay?docid=-547234823161548742]

(I) INTRODUCERE: PRINTESA EUROPA SI MINOTAURUL[1]

Invatati sa cinstim „cultura clasica greco-romana” inca din primele zile ale vietii, noi nici nu ne putem inchipui ce insemna lumea pagina inainte de intruparea Dumnezeu-Cuvintului si de propovaduirea in toata lumea a bunei Sale vestiri (Evanghelia).

Sa luam de pilda legenda Europei, caci despre „Europa” va fi vorba in multe din paginile ce ne stau inainte. Intii de toate, sa zicem ca etimologia numelui de „Europa” nu se cunoaste, unii zicind ca e semitica, altii ca e celtica sau greceasca. Ce se stie e ca numele se afla pentru intiia oara in mitologia elina, Hesiod zicind (in veacul al VIII-lea inainte de Hristos) ca Europa era ori una din cele trei mii de Oceanide[2], ori fiica regelui Tyrului, rapita de Zeus, aceasta poveste fiind si cea mai cunoscuta. Sa ne-o amintim cit mai pe scurt cu putinta.

Asadar, s-a intimplat ca Zeus – marele tartor al Elinilor[3] – a vazut-o pe fata pe cind aceasta culegea flori si, nestapinit cum era de felul sau, s-a aprins de dorinta curveasca pentru ea. Si ce a facut? S-a schimbat intr-un frumos taur alb si, luind-o pe grumaz (ea tinindu-se de coarnele lui), a innotat peste mare, ducind-o in insula Creta. Iar acolo s-au impreunat – precum ne putem inchipui – si printesa i-a nascut pe Minos, Sarpedon si Rhadamante.

Dar povestea cu tauri albi nu se termina aici. Caci, inainte de a dobindi tronul Cretei, Minos a avut de luptat cu fratii sai pentru dreptul la stapinire si l-a rugat lui Poseidon („zeul” apelor, unchiul sau dupa tata) sa-i trimita un semn ca „zeii” ii binecuvintau domnia. Iar unchiul i-a trimis un frumos taur alb ca zapada, care s-a ivit din apa marii (precum tatal lui Minos cu ani in urma). Minos ar fi trebuit sa jertfeasca dobitocul, aratindu-si astfel supunerea catre „dumnezeii” cerului si ai pamintului, dar nu a facut asa, ci l-a pastrat pentru sine. Cind Poseidon a aflat despre lipsa de „evlavie” a nepotului, a facut ca Pasipha, femeia acestuia, sa se indragosteasca nebuneste de taur. Iar aceasta l-a pus pe Daedalus, vestitul arhitect, sa-i faca o vaca din lemn goala pe dinauntru. Si, intrind in forma aceea dobitoceasca, femeia s-a impreunat in chip dobitocesc cu taurul, ca si soacra sa pe vremuri. Iar din impreunare s-a zamislit monstrul numit „Minotaur”, „taurul lui Minos”, o jivina cu cap si coada de taur si trup de om. continuare »

Pastorala la Nasterea Domnului a † PS  S E B A S T I A N, cu darul lui Dumnezeu Episcop al Slatinei si Romanatilor

Iubitului nostru cler si popor har, pace si mila de la Dumnezeu, Tatal nostru, iar de la Noi arhieresti binecuvantari!

Preacucernici si Preacuviosi Parinti, Preacuvioase Maici, Iubiti credinciosi si credincioase,

Sarbatorim in fiecare decembrie Nasterea Celui ce este „chipul” lui Dumnezeu-Tatal (Colos. 1, 15; II Cor. 4, 4; Evr. 1, 3), adica „icoana” Sa. Si n-am fi avut astazi decat o cunoastere foarte limitata despre Dumnezeu-Parintele, daca nu ni L-ar fi descoperit pe Acela Fiul Sau intrupat (Mt. 11, 27 si Lc. 10, 22), pogorarea Sa pe pamant dand Dumnezeirii un chip si o icoana si facandu-ne accesibila, astfel, calea ce duce la indumnezeire. De aceea, a respinge chipul si icoana Sa inseamna a refuza comuniunea cu El.

Acest lucru se cere afirmat cu tarie intr-o vreme in care chipul, adica icoana si celelalte insemne crestine – expresii si reprezentari ale comuniunii sfinte – sunt atacate cu o agresivitate de neinteles intr-o lume care, formal, a proclamat drept „zeu” toleranta. Va amintiti, insa, de asa numitul „razboi al icoanelor” de acum trei ani, cand unii compatrioti de-ai nostri au cerut – culmea, tocmai „in numele democratiei” -, expulzarea icoanelor din scoli, iar Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii, in virtutea aceleiasi „democratii”, a constatat „nocivitatea” sfintelor icoane? Sunteti la curent, apoi, cu recenta decizie a Curtii Europene pentru Drepturile Omului, prin care a fost incriminata prezenta crucifixelor in scolile din Italia? Nu vi se pare ca am mai vazut cliseele acestea? Ba da… insa in „era dictaturii comuniste”, cand ne erau prigonite insemnele si manifestarile religioase de catre un regim care, cel putin, isi asuma pe fata ideologia atee.

† PS Sebastian

De data aceasta, surpriza!? Avem de-a face cu o toleranta dusa pana la fanatism… si, cine ar fi crezut ca si toleranta isi poate avea fanaticii ei?… Multa vreme, personal am considerat ca cel mai mare rau al libertatii gresit intelese este „cultivarea” nepasarii si a indiferentismului religios. Constat insa ca „cineva” si-a pierdut cu totul rabdarea si bate din picior nemultumit de ritmul prea lent (?!) al secularizarii si descrestinarii. Pe cine, oare, deranjeaza sfintele icoane si crucifixele? Intr-o lume care cultiva cu insatietate „imaginea” prin televiziune si internet, pe cine supara „imaginile” sfinte ale simbolurilor noastre religioase? Nu vi se pare decizia autoritatilor Uniunii Europene, cu privire la interzicerea crucifixelor in scoli, ridicola? Sau este, de fapt, aceeasi obsesie a Revolutiei Franceze care tocmai a dezbracat uniforma stalinista pentru a-si pune, de data aceasta, papionul european?

Iubiti frati si surori in Domnul!

Am crezut, in decembrie ‘89, ca democratia inseamna inclusiv libertate religioasa si, pentru aceasta, am consimtit cu totii la toleranta. De aceea, consider ca avem tot dreptul acum ca, privind cum ne sunt „demonizate” reprezentarile crestine, sub pretextul unei „tolerante intolerante”, sa ne intrebam daca nu cumva avem de-a face, de fapt, cu o „demono-cratie”, iar nu cu o democratie autentica?! Pentru ca, daca imaginile (adeseori imorale) promovate de televiziune si internet sunt tolerate, imaginile sfinte, adica icoanele, de ce sunt intolerabile? Daca marsurile stradale ale persoanelor care cer dezincriminarea pacatelor impotriva firii sunt morale, simbolurile religioase de ce sunt „imorale”? Si daca prostitutia si drogurile se cer, pana si de catre cea mai inalta institutie a Statului, dezincriminate, de ce sunt condamnate crucifixele? Ce sunt mai nocive – imaginile sfinte, ori cele imorale? Ce provoaca mai mult pervertirea firii omului si pierderea echilibrului fiintei lui – simbolurile noastre religioase, ori demonstratiile nerusinate si sfidatoare ale unor persoane care au nevoie mai degraba de doctor decat de legi speciale? Si ce afecteaza mai mult coeziunea familiei si sanatatea spirituala a unui popor – afisarea insemnelor religioase, ori dezincriminarea si liberalizarea prostitutiei si a drogurilor, fie ele si usoare?

Dragii mei!

Cred ca a venit vremea sa ne intrebam si sa cautam cu totii un raspuns cat se poate de clar la intrebarea: Pe cine deranjeaza simbolurile noastre crestine in Europa, continuare »