„El m-a dus în casa de ospăţ şi sus, drept steag, era iubirea”(Cântarea Cântărilor, 2:4).

Mi s-a spus să scriu ceva despre părintele Justin, lucru foarte complicat pentru că nu ştii din care latură să-l priveşti ca să poţi pătrunde şi cuprinde ceva cu mintea şi să storci ceva din lucrurile văzute de noi, căci cele nevăzute şi neştiute rămân scrise doar în cartea vieţii şi se vor citi în auzul tuturor în ziua cea înfricoşătoare a Judecăţii celei mari.

Dacă e să-l priveşti ca monah-nevoitor, îţi stârneşte uimirea pentru că eu, deşi tânăr ca vârstă şi în plină sănătate trupească, nu puteam să mă ţin de programul lui zilnic. Dragostea lui pentru asceză îl arunca în noi lupte duhovniceşti duse dincolo de limitele fiinţei umane. Cu duhul era atât de osârduitor încât trupul abia mai făcea faţă la cerinţele mari ale duhului.

Ca om iubitor şi pătruns de iubirea divină, nu stă în puterea iscusinţei mele să transmit ce am văzut la el. Iar jertfa lui, la tot şi la toate din dorul său pentru Hristos, închide gura oricărui cititor.

Aş vrea să mă opresc puţin asupra lucrării sale de mărturisitor, după cum a fost numit în icoană. Şi de ce anume la acest aspect? Pentru că întreaga sa viaţă a fost pătrunsă de duhul mărturisirii. Deşi era iubitor de linişte şi rugăciune, el nu a sacrificat adevărul pentru a-şi păstra liniştea cea mult dorită şi căutată. Fiind înzestrat cu o minte ageră şi pătruns de duhul înţelepciunii, şi-a dat seama că este timpul mărturisirii. continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=_VJEmALiKrE]

Care e primul lucru care vă vine în minte când vă gândiţi la părintele Justin Pârvu?

Forţa sa. Avea o forţă extraordinară, a fost cu adevărat puternic. Nu era un om simplu, ci un om foarte citit, cunoscător a toate lucrurile, foarte priceput. Părintele Justin a venit la Petru Vodă în toamna lui ’91. Pe atunci locul era pustiu, şi-a petrecut iarna ’91-’92 într-o chiliuţă de scânduri de doi metri, în care bătea vântul printre şipci. Singurul care i-a ţinut companie a fost un dulău ciobănesc, alb, cu numele Bălan. Apoi, din primăvară, au început să apară părinţii călugări şi să pună bazele obştii. Eu am venit în toamna lui ’92 şi am avut şansa să-l am în preajmă mai bine de două decenii. Era o bucurie să fii alături de un astfel de Om.

Dincolo de bândeţe, cât de dur era părintele Justin?

Cum să nu fie?! Dur a fost şi Mântuitorul: „Du-te şi fă şi tu asemenea“. Noi vedem lucrurile destul de greşit. A fi dur înseamnă a nu accepta compromisuri, a nu accepta să te laşi rănit, a arăta siguranţă celor din jur, a prezenta aşa, ca un fel de sclipire de putere. Nu-i nimic rău în a fi dur.

Duritatea părintelui Justin nu era goală, era o duritate în iubire. Iubirea înseamnă totala părtăşie cu cel de lângă tine.

În ce mod v-a schimbat părintele Justin perspectiva asupra ortodoxiei?

Părintele Justin a fost închis mulţi ani la Văcăreşti, Jilava, Gherla, Periprava şi la Aiud, a făcut muncă silnică în minele de la Baia Sprie. Părintele mi-a adus înţelegerea a ceea ce au suferit cei din închisori şi a suferinţei transformate în martiriu. Până a ajunge în Petru Vodă, cunoştinţele mele despre prigoană erau foarte pale.

Alături de părintele Justin am înţeles cu adevărat ce înseamnă Biserică luptătoare. continuare »