Danemarca a adoptat, recent, legislația care obligă toate bisericile să ofere servicii de „cununie religioasă” cuplurilor de același sex. Nu doar biserica Luterană, care este biserică de stat în Danemarca, ci toate bisericile.

Știrea mai conține un detaliu interesant: ministrul de resort din guvernul danez, cel care a supervizat proiectul de lege și l-a susținut împotriva opoziției creștinilor este ateu (sau agnostic, cum este la modă acum să se spună).

Așadar, cine discriminează pe cine, cine obligă pe cine – și mai ales, cine nu și-a respectat promisiunile că nu va încălca niciodată libertatea religioasă a altora? Ați răspuns: „lobby-ul homosexual”? Ați răspuns corect. Exact aceasta este dimensiunea onestității și respectului pe care activiștii gay îl au față de creștini: dimensiunea unei minciuni ordinare, disimulată atent sub cuvintele mari și termenii goi de conținut ai „drepturilor omului”.

Danemarca este prima țară din lume care a legiferat o formă de „parteneriat civil” între persoane de același sex, în 1989. Astăzi, ea continuă să fie în avangarda ideologiei homofile, expunând celor care au ochi de văzut și minte de înțeles întregul plan: distrugerea celor doi stâlpi ai civilizației, Familia și Biserica. Naivii care mai cred că această luptă este despre „drepturile homosexualilor” mai au, oare, nevoie și de alte argumente?

Danemarca a fost prima ţară din lume care a legalizat parteneriatele civile pentru cuplurile de homosexuali și lesbiene, în 1989.

După 23 de ani de la primul pas, treptat, s-a ajuns acolo unde era de așteptat să se ajungă: la „căsătoria” religioasă homosexuală.

Iată cum a parcurs Danemarca pașii care se parcurg în timp, dar sigur, de orice stat care părăsește modelul căsătoriei naturale bărbat-femeie:

1989 – Legalizarea parteneriatelor civile indiferent de sexul partenerilor

1997 – Lege pentru interzicerea inseminării artificiale a lesbienelor

1999 – Lege privind faptul că persoana homosexuală poate adopta copilul natural al persoanei partenere

2006 – Anularea Legii pentru interzicerea inseminării artificiale a lesbienelor

2006 – Respingere a „căsătoriei” între persoane de același sex

2010 – Lege pentru legalizarea adopției de către cuplurile de același sex

2010 – Respingere a „căsătoriei” între persoane de același sex

2012 – Legalizarea căsătoriei între persoane de același sex, care prevede obligativitatea bisericii de a oficia „căsătorii” religioase pentru cuplurile de același sex

Deși activiștii „căsătoriei” homosexuale declară la început că nu doresc căsătorii religioase și nu doresc adoptarea de copii, pas cu pas, exact aceste cereri ajung să fie satisfăcute de către stat.

Parlamentul a votat noua lege în privinţa căsătoriilor între persoane de acelaşi sex cu o largă majoritate, devenind astfel obligatoriu pentru toate bisericile să celebreze căsătorii homosexuale. Conform legii, preoţii pot refuza, dar episcopul local este obligat să găsească o altă biserică unde să se oficieze ceremonia.

Ca urmare, biserica are în acest moment două ritualuri de ceremonie. Cel tradiţional, pentru cupluri de sexe diferite, şi altul nou, pentru cupluri de acelaşi sex.

Milionarul Stig Elling, fost politician de extremă dreaptă, anunțând în 2012 că se va „căsători” cu partenerul lui, cu care era de 28 de ani împreună, a spus: „Ne-am simțit ca și cum am fi trăit în Evul Mediu. Suntem în 2012!”

Dar renunțarea statului de a proteja căsătoria naturală bărbat-femeie nu se va opri aici. Mai devreme sau mai târziu, sub același pretext, că nu mai suntem în Evul Mediu, se va solicita legalizarea „căsătoriilor” poligamice și poliamorice. Paradoxal, aceste practici au existat mult înainte de Evul Mediu, iar renunțarea la ele a fost înțeleasă ca un semn de civilizație.