Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta !
a.) Premiul Nobel: frână de urgenţă pentru un vaccin care a deraiat?
După complicaţiile frecvente, inclusiv două cazuri de deces, apărute în urma administrării vaccinului Gardasil/Silgard, ( iar apoi Cervarix), nu mai era exclus faptul că putea fi retras vaccinul de pe piaţă. Pentru a “salva trenul “ care transporta vaccinul, de la o posibilă “deraiere”, s-a dat cu o mare repeziciune premiul Nobel cercetătorului german Harald zur Hausen, cel care a descoperit faptul că “HPV este un declanşator ipotetic al cancerului de col uterin”. Cu toate că acest premiu nu este legat direct de vaccin, el a devenit în cele din urmă legitim. Acest fapt poate constitui un pericol deoarece în viitor orice critică adusă vaccinului este posibil să fie “eliminată” datorită prezenţei acestui premiu care nu a făcut decât să dea o explicaţie ipotetică , aflată sub semnul întrebării, unei dogme medicale. ( Hans u.P.Tolzin, pag.4-6).
Premiul Nobel este un scandal.
Cercetătorului german şi medic oncolog, profesorului Harald zur Hausen, i s-a oferit premiul Nobel pentru Medicină, ne informează Institutul Karolinska din Stockholm, la data de 6 octombrie 2008. Harald zur Hausen primeşte premiul Nobel pentru descoperirea virusului papiloma uman (HPV), virus care poate provoca un cancer de col uterin. Cealaltă “jumătate “ a premiului Nobel a revenit medicilor francezi Francoise Barre-Sinoussi şi Luc Montagnier. Aceştia au reuşit – se spune- la începutul anilor 1980 să izoleze virusul de la pacienţi gravi bolnavi. Dar amândouă premii Nobel sunt o mare farsă care se bazează pe ipoteze fără o bază solidă. ( Torsten Engelbrecht, pag.7-11).
c.) Deloc nobil: preţul pentru cercetarea unui virus virtual.
Multă vreme “Comitetul Premiilor Nobel” s-a arătat imun. În cele din urmă însă “s-a prăbuşit sistemul său imun”, adică puterea lui de apărare împotriva unor “virusuri”, care au primit aceste premii. Dar ”titrurile de anticorpi” ai Comitetului împotrivă unui premiu Nobel pentru descoperirea HPV-ului au fost atât de mici încât unui virus- HPV- cu proprietăţi îndoielnice, aşa zise cancerigene, i s-a acordat un trofeu medical. ( Michael Leitner, pag. 11-14).
d.) Ce spun membrii de la “STIKO – die ständige Impfkommission“ (Comisia permanentă pentru vaccinare, formată din 16 experţi, cu sediul la Institutul Robert Koch din Berlin).
În februarie 2008, membrii STIKO îsi exprimă părerile despre vaccin pentru prima dată pe Internet ( www.rki.de)- mulţumită şi revistei “Impf – report”.( pag.15-17).
https://www.impf-report.de/zeitschrift/bisherige/impf-report046.htm
( “impf-report”- nr.46/47, Sept./Okt.2008, von Hans U.P.Tolzin)
1.) STIKO – Comisia permanentă pentru vaccinare din Germania
Această Comisie a emis în data de 23 martie 2007 un buletin epidemiologic în care dă date despre vaccinul Gardasil şi Cervirax dar evită în acelaş timp să răspundă la multe întrebări, rămânând astfel multe goluri în ceea ce priveşte studiile clinice făcute şi rezultatele acestora. La întrebarea cât durează imunitatea realizată în urma vaccinării şi dacă este nevoie de o revaccinare, răspunsul a fost :” nu se cunoaşte durata imunităţii, dar până la ora actuală există un titru de anticorpi care acoperă imunitatea pentru 5 ani de zile şi nu putem şti dacă va fi nevoie de o revaccinare”.( pag.97). Membrii acestei Comisiei afirmă că “aproximativ 70% din femeile active sexual se infectează cu virusul papiloma uman (HPV). La majoritatea dintre femei (70-90%) , după 1-2 ani nu se mai evidenţează ADN viral si nu se ajunge la o îmbolnăvire. Dacă sistemul imun nu reuşeşte o eliminare a virusului HPV, acesta poate persista luni sau ani de zile în celula-gazdă (în cazul nostru în celulele epiteliale ale colului uterin) provocând displazii sau neoplazii ale celulelor. Perioada dintre infecţie şi apariţia primelor leziuni precanceroase, adică o displazie de grad înalt (CIN III), este cuprinsă între 1 şi 10 ani.” ( pag.98).Comisia mai precizează că :” fetele îşi încep activitatea de obicei după 12 ani, astfel încât cele cu vârsta cuprinsă între 9 şi 12 ani nu reprezintă un risc major de expunere la o infecţie cu HPV. Deoarece nu se cunoaste încă durata imunităţii obţinută prin vaccinare, este bine ca vaccinarea să se efectueze la o vârstă cât mai apropiată de cea a primului contact sexual.”( pag.100).
(Epidemiologisches Bulletin Nr.12, 23 März 2007,Seite 97
https://www.rki.de/cln_091/nn_1270420/DE/Content/Infekt/EpidBull/Archiv/2007/Ausschnitte/HPV__STIKO__12__07.html)
(https://www.stern.de/wissenschaft/medizin/:Geb%E4rmutterhalskrebs-HPV-Impfung-Kritik/647240.html)
Dar multe alte întrebări rămân fără răspuns. În Manifestul înaintat de către 13 specialişti se cere ca STIKO să pună la dispoziţia medicilor şi populaţiei datele lipsă de la Producătorii vaccinului. Unul dintre producătorii acestui vaccin, respectiv Institutul Sanofi – Pasteur MSD a dat următorul răspuns :”cifrele şi tabelele care nu au fost date publicităţii se află doar la dispoziţia colegilor care au participat la obţinerea rezultatelor, asta însemnând Producătorul din America. Aceste cifre nu ne-au fost puse la dispoziţie şi este mai mult ca sigur că nici nu se va întâmpla acest lucru.” ( »Wissenschaftler/innen fordern Neubewertung der HPV-Impfung und ein Ende der irreführenden Informationen«). Experţii mai spun că despre Cervirax sunt şi mai puţine date disponibile. Desi acest vacin este utilizat în Germania, el totuşi nu a fost acceptat pe piaţă în SUA!”(https://www.psychophysik.com/h-blog/?p=2795)
De ce aceste “tăinuiri”? În Germania s-a cerut de către Asociatia “Die Grűnen”, motivele ştiinţifice pentru care a fost pus pe piaţă acest vaccinul Gardasil şi Cervirax de către Institutul Paul-Ehrlich (PEI). Răspunsul a fost că “ aprobarea vaccinului nu s-a realizat prin intermediul PEI ci în urma unui consens al tuturor ţărilor europene prin Comisia Uniunii Eurpene după o evaluare pozitivă făcută de EMEA – European Medicines Agency, în care este inclus şi PEI. (https://dip21.bundestag.de/dip21/btd/16/099/1609988.pdf0
2.) Experţii din Germania cer o reevaluare a vaccinării împotriva HPV !
O campanie de vaccinare criticată vehement.
Un număr de 13 cercetători de la diferite Centre de Cercetare din Germania afirmă că eficienţa vaccinului împotriva virusului papiloma uman (HPV) nu a fost suficient de bine studiată. Din acest motiv ei cer Comisiei permanente pentru vaccinare din Germania (STIKO – die ständige Impfkommission) o reevaluare a vaccinului şi un sfârşit cât mai rapid al erorilor constatate la acest vaccin.
După câteva cercetări, experţii sus numiţi au ajuns la un rezultat care arată că de fapt eficienţa vaccinului este mult mai mică decât s-a afirmat la început. Ei afirmă că nici până la ora actuală încă nu s-au aflat multe date despre acest vaccin. O parte din procentele nu sunt evidente şi nu pot fi dovedite. De asemenea se constată că “informaţiile false despre vaccin generează la tinere şi femei sentimente de teamă şi vinovăţie”.
13 experţii de la 6 Universităţi, 1 Centru de Cercetare şi 1 Centru Medical pentru drepturile pacientului, cer o reevaluare a vaccinării împotriva HPV:
1.) Prof. Martina Dören, Prof. Wolf-Dieter Ludwig ( Charite, Berlin)
2.) Prof. Rolf Rosenbrock (WZB, Berlin)
3.) Dr. Ansgar Gerhardus, Prof. Claudia Hornberg , Prof. Oliver Razum ( Universität Bielefeld)
4.) Prof. Petra Kolip, Corinna Schach, Prof. Norbert Schmacke ( Universität Bremen)
5.) Prof. Jűrgen Windeler (MDS, Essen)
6.) Prof. Ferdinand M. Gerlach ( Universität Frankfurt )
7.) Prof. Michael M. Kochen ( Universität Göttingen)
8.) Prof. Ingrid Műhlhausen ( Universität Hamburg).
(Informationsdienst Wissenschaft, Pressemitteilung, Torsten Schaletzke, Universität Bielefeld. 26.11.2008.)
3.) Un vaccin ineficient?
Harald zur Hausen – titularul Premiului Nobel din 6 octombrie 2008 :”Limita acestui vaccin este că el nu oferă protecţie în 30% din cazuri.”
Prof. Heinz – Harald Abholz, medic la Universitatea de Medicină din Dűsseldorf afirmă că ”nu se cunoaşte durata imunităţii acestui vaccin”.
Dr. Wolfgang Becker-Brűser declară în revista “Arznei-Telegramm : ”am fost influenţaţi dar nu informaţi!”
Prezentatorul emisiunii din cadrul programului de televiziune germană ZDF – Frontal 21 remarcă următoarele: “ Cercetătorul german Harald zur Hausen a descoperit că virusul papiloma ( anumite tipuri oncogene ) poate provoca cancerul de col uterin. Era pentru toţi ca şi o <izbăvire de la rău>. Zis şi făcut. S-au făcut presiuni ca să fie începută vaccinarea cât mai repede. Nu este de mirare şi cred că asta nu mai miră pe nimeni că industria farmaceutică a făcut din acest vaccin o maşină de tipărit bani. Dar aflăm că publicitatea ne-a indus în eroare. Acest vaccin nu ne protejează decât împotriva a 70% din cancerele de col uterin. Chiar cercetătorul german Harald zur Hausen recunoaşte acest lucru.”
(https://www.psychophysik.com/h-blog/?p=112, Deutschlandfunk: ZDF – Frontal21, “Wie viel Vorsicht braucht das Land? Kritischer Blick auf den Umgang mit Gebärmutterhalskrebs “.)
4.) Lipsesc studii despre o relaţie directă între HPV şi cancerul de col uterin!
Se ştie că Institutul Naţional de Cancer din SUA nu a putut demonstra că există o relaţie directă între HPV şi cancerul de col uterin. Într-un studiu pe un lot de femei de aceeaşi vârstă şi HPV-pozitive, un procent de 67 % s-au îmbolnăvit de cancer de col uterin şi un procent de 43% nu s-au îmbolnăvit. De ce?
Nicholas Regush scria în Vaccine Madness:”Deja în 1992 se punea întrebarea dacă HPV provoacă cancerul de col uterin. Întrebarea era pusă de Peter Duesbergund Jody Schwartz, doi specialişti în Biologie Moleculară la Facultatea din Berkeley- California . Printre punctele critice cu care se confruntau în ceea ce priveşte această dilemă, ei au observat că deşi femeile erau HPV-pozitive, totuşi tumorile canceroase nu conţineau decât rareori şi foarte puţine secvenţe ADN –HPV şi gene HPV.”
În schimb au observat că rareori cancerul poate fi declanşat de către anormalităţi cromosomiale spontane sau induse chimic, tipice atât în cazurile HPV-pozitive cât şi în cele HPV-negative.
Pe scurt: Duesberg şi Schwartz au arătat posibilitatea că “mai degrabă este declanşat cancerul de către alte carcinogene decât de către virus!” Argumenetu central este următorul: ”Deoarece celulele canceroase care se dezvoltă haotic sunt mult mai sensibile la infecţii decât celulele sănătoase , virusurile constituie doar un indicator pentru o dezvoltare anormală şi NU cauza acesteia!”
Alţi factori declanşează cancerul de col uterin! Cum s-a ajuns la concluzia că virusul papiloma uman declanşează cancerul de col uterin? Specialiştii consideră că în peste 80% din cazuri cu leziuni canceroase apariţia lor este legată de consumul de nicotină, obiceiuri alimentare, iradiaţii sau substanţe cancerigene. Adevărul este că aceste cancerigene pot provoca un cancer şi nu virusurile.
Alianţa pentru Cercetare şi Protecţia Umană ( AHRP- Alliance for Human Research Protection ) presupune că în urma studiilor clinice vaccinul nu a fost considerat ca fiind sigur şi efficient. (https://www.zentrum-der-gesundheit.de/ia-gebaermutterhalskrebs.html).
5.) Vaccinul pentru HPV- le este de folos fetelor şi femeilor?
Din nou – o afacere cu un vaccin insuficient studiat!
Se ştie că HPV se transmite pe cale sexuală şi până la 80% dintre femei active sexual se infectează cu acest virus pe parcursul vieţii, cel mai frecvent între 20 şi 30 de ani. La majoritatea dintre ele ( 70-90%) nu se mai constată după 1-2 ani prezenţa acestui virus. Sistemul imun elimină virusul fără ca să se îmbolnăvească. Doar la 10% din cazuri persistă infecţia un timp mai îndelungat şi poate duce la aproximativ 1% din cazuri la modificări ale colului uterin.Dar şi aceste infecţii persistente se pot vindeca de la sine datorită unui sisitem imun sănătos. Cele mai multe cazuri de infecţii nu sunt provocate de tipurile oncogene de HPV. Cu cele 4 tipuri oncogene pe care le conţine, vaccinul Gardasil oferă o imunitate de 5 ani . Un studio din SUA arată că doar un procent de 3,4% din femei au fost infectate cu cele 4 tipuri oncogene şi doar 1,5% aveau tipul oncogen HPV 16 iar 0,8% tipul oncogen HPV 18.( vezi “Actualităţi” în clio 64/2007).
Cei care transmit HPV sunt în principal bărbaţii dar nu există studii despre evoluţia bolii la aceştia.
Reacţiile secundare au fost minimalizate iar după două cazuri de deces în Germania şi Austria atât EMEA – European Medicines Agency ( în România :“Raportul European Public de evaluare – EPAR) cât şi Institutul Paul-Ehrlich au relatat că nu există o legătură directă intre vaccin şi cele două decese, folosind însă argumente deloc solide.
S-a constatat că există Co-Factori al cancerului de col uterin deoarece sistemul nostrum imun poate inactiva virusul. Aceşti co-factori sunt:
– fumatul ( nicotina)
– contraceptivele hormonale
– steriletul
– somn insufficient
– stress fizic şi psihic
– naşteri multiple
– stare precară de sănătate,etc
https://www.ffgz.de/HPV.Stellungnahme08.pdf
( Cornalia Burgert, Christina Sachse, März 2008).
Dr. Christa Todea-Gross 01.12.08, Cluj-Napoca