De ce nu e bun mascatul? Mii de oameni se frămîntă acum ghicind dacă între un joc mascat cu draci și lumînări și moartea care intră brusc peste ei este vreo legătură.

Mascatul nu e bun de nici un fel. Există multe mărturii creștine din primele secole în care se condamnă jocul de-a preoția. Asta pentru că, chiar în joacă, lucrurile devin serioase. Altminteri, v-am propune să vă jucați de preoția și de-a îngerii, dar canoanele opresc îmbrăcarea veșmintelor preoțești de formă. Cu viața, ca și cu moartea, nu e de joacă.

Atunci cînd, în apus, catolicii au început să se mascheze în îngeri la Crăciun, să se îmbrace în Maica Domnului, să facă spectacole cu Hristos, ei au spulberat taina și au deschis drumul mascărilor de tot felul. Nu că ele ar fi fost închise, ele au existat în lumea păgînă, dar creștinismul le oprise pentru sine.

Jocul de-a bostanii este un joc de-a moartea. Slavă Domnului, îngerii ne păzesc și îi păzesc și pe cei care se joacă de-a jocurile morții. Uneori însă moartea capătă prea multă îndrăzneală, așa cum s-a întîmplat în București. Moartea e obraznică de felul ei. Unul Dumnezeu e timid, sfios în atotputernicia Sa.

Nu vă jucați cu moartea. Nu mimați nimic din ce este al morții. Sau n-ați înțeles că în această lume nu există simboluri, ci numai forme ascunse ale realității?

Rămîneți în lumină, jucați-vă de-a lumina, fiți lumină. Pentru a trăi.

Zilele trecute (6-9 martie) în Istanbul s-au reunit capii Bisericilor ortodoxe Autocefale pentru a conveni în privința organizării unui sinod mondial, denumit ”mare și sfînt” sau al Optulea, date fiind cele Șapte sinoade ecumenice recunoscute ca atare de tradiția Ortodoxă. Ceea ce face acest eveniment deosebit, este faptul că între cel de al Șaptelea Sinod și cel de al Optulea, plănuit pentru 2016, este un interval de peste 1.200 de ani, ultimul sinod recunoscut ca Ecumenic petrecîndu-se în anul 787.

Ce s-a întîmplat în ultimii ani în lume și nu s-a întîmplat într-o mie și mai bine de ani, că s-a impus nevoia unui Sinod Mondial, care să fie și al Optulea? Această întrebare își are rostul în virtutea faptului că în istorie au fost și multe alte sinoade, ele se petrec peste tot în lume, dar încă nici unul nu a avut pretenția să se adauge celor Șapte sinoade ecumenice.

Sînt sau nu chestiunile propuse spre dezbatere și judecare cruciale pentru viața Bisericii pentru a putea vorbi de o importanță atît de mare a unui sobor chiar și panortodox, încît să poată fi pus în rîndul celor Șapte sinoade mari istorice? Și dacă da, cînd au apărut problemele cruciale și cum de nu au apărut în cei peste o mie de ani care au trecut de la ultimul sinod recunoscut ca fiind ecumenic?

Chestiunile ce urmează a fi dezbătute la Sinodul din 2016 au fost făcute publice, așa că pot fi judecate. Ele sînt 10: continuare »

Opriți-l pe Patriarh!

Patriarhul Kiril riscă să devină mascota războiului care stă să înceapă între Rusia și Ucraina. Coiful său alb, cu cele două aripi care preînchipuie nevinovăția îngerească, au ajuns să fluture ca niște steaguri de luptă, iar gura lui, care până acum grăia cu atâta înflăcărare despre importanța unității ”lumii ruse”, acum a ajuns să vestească intervenția militară în însăși inima slavonității, care este Ucraina.

Presa rusă a răspândit de acum fotografii cu preoți care merg cu praporii și crucile în fața tancurilor. Tancurile niciodată nu pot merge cu crucea în față, deoarece tancurile seamănă moarte și numai moarte, iar Crucea este viață.

Pentru a opri acest război fratricid, mitropolitul Kievului, Onufrie, a adresat un apel către Patriarhul Kiril, în care îl roagă să intervină. Scrisoarea mitropolitului Onufrie este un strigăt aproape disperat al păstorului îngrijorat de turma sa către cel care apare alături de Putin cu diferite ocazii, iar la zilele de naștere își dăruiesc buchete mari de flori albe. Totuși patriarhul a ales să binecuvânteze intervenția armată. În cazul Georgiei patriarhul a făcut același lucru, folosind platformele media ale Patriarhiei pentru a îndreptăți războiul împotriva Georgiei, un popor cu creștinism apostolic.

Orice război este un rău pentru că seamănă moarte, despărțire, sărăcie, deznădejde, trădare. Cineva din clerul rus a comentat de acum că acolo unde intră războiul, pleacă Biserica. Politica pe care o îmbrățișează patriarhul Kiril ca rus preocupat de soarta tuturor rușilor din lume, preocupare care depășește purtarea de grijă în rugăciune și înțelege să-i apere pe ruși cu tancurile, pune la grea încercare conștiința tuturor clericilor și credincioșilor subordonați canonic Patriarhiei Moscovei, care sunt și în Moldova, și în Ucraina.

Unitatea Bisericii, care nu se face pe criterii etnice, ci în Duh și în adevăr, trebuie să rămână întâia prioritate a patriarhului și a noastră a tuturor. De aceea, e foarte important ca patriarhul nu doar să nu binecuvânteze tancurile, ci să-și ridice dreapta sa cu putere de binecuvântare pentru a le opri. continuare »

Felul în care a ajuns presa română să provoace isterii din nimic este un caz vrednic de tratatul de dezinformare a lui Vladimir Volkoff.

Ucraina arde, Belgia implementează eugenia nazistă, iar presa română vorbește de o săptămînă despre o fată dusă la spovedit.

Călătoria fetei cu trenul spre o mănăstire din Moldova este prezentată cu lux de detalii: un adevărat film american, cu polițiști care o caută și cu părinți care trec prin clipe chinuitoare din cauza pierderii fetiței. Fetița are 15 ani, ceva mai mare decît Scufița Roșie trimisă oarecînd de mama ei să traverseze codrul fioros. Din toată această poveste mai lipsește lupul, dacă lupul n-o fi, în varianta media românească, chiar părintele duhovnic, spintecat și jupuit fără cruțare de vînătorii mediatici.

În poveste există totuși un personaj pozitiv: Psihologul. Acesta se luptă din televizor cu nedreptatea socială, lovind cu mînuțele-i nedate cu munca în poarta rece a Bisericii Ortodoxe Române – un fel de palat care înghite fetele fugite de acasă. Doar Psihologul mai e capabil să ne salveze, par a zice crainicii de televiziune și autorii de editoriale.

Pînă la urmă totul s-a terminat cu bine. S-a dovedit că fata dusă la spovedit nu era Scufița Roșie, ci o fată ca toate fetele, iar părintele duhovnic nu era un lup, ci un om cu totul responsabil și de treabă. Că părinții au cam sărit calul cu sesizarea despre dispariția fetei, iar presa s-a mai ales cu un nou experiment.

Acum, că toate au fost puse de unde au fost luate, nu știm ce să facem cu Psihologul. Cu siguranță vor mai fi povești în care să fie nevoie iar de el.

| barikada.md

— Scriaţi, recent, într-un eseu, „nu mă apasă atât relele pe care le fac, pe cât mă apasă binele pe care nu-l fac”. Când şi cum aţi înţeles, aţi simţit asta?

— Orice înţeles e o taină care se produce în inima omului. În afara tainei, cunoaşterea nu există, deoarece pentru noi, creştinii, cunoaşterea nu constă în descoperirea unei realităţi sau a unei informaţii, ci într-o avansare pe scara iubirii. Ne-am obişnuit să judecăm calitatea vieţii în raport cu faptele rele pe care le facem, adică în raport cu păcatele. Dar Hristos ne propune o altă evaluare a calităţii vieţii, aceea a binelui făcut, fără de care nu există mântuire. Cum a scris şi prorocul David cu mai bine de o mie de ani înainte de Hristos: „Îndepărtează-te de rău şi fă binele”. Nu e suficient să nu faci răul pentru a te mântui, trebuie să făptuieşti în mod implicit binele. De aceea, în Duminica Judecăţii de Apoi, care este înainte de intrarea în Postul Mare, se citeşte Evanghelia, în care Hristos ne spune cum se va face Judecata: „Închis Am fost şi n-aţi venit la Mine, gol Am fost şi nu m-aţi îmbrăcat, flămând Am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc, Am însetat şi nu Mi-aţi dat să beau”. Cum şi marele Ioan Gură de Aur a scris, tâlcuind aceste cuvinte, că la Judecată nu vom fi întrebaţi de ce am greşit, ci de ce nu am iubit. Acest lucru l-am văzut împlinit în ochii înlăcrămaţi ai părintelui Arsenie Papacioc care, după o spovedanie, mi-a zis, strângându-mă de mână: „Eu n-am făcut toate grozăviile prin care ai trecut, dar să ştii că şi eu deznădăjduiesc, pentru că nu am făcut tot binele pe care aş fi putut să-l fac”. continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=h8x7r-ANHXM]

Răspunsul la această întrebare îl vei găsi în orice îndreptar de spovedanie, cred însă că nu pe cel tămăduitor. Sunt sigur că tocmai pentru asta cauţi un răspuns, un alt răspuns decât cel pe care nu mă îndoiesc că îl ştii deja, dar care, în starea în care eşti, nu-ţi este de niciun folos. De aceea, nici eu nu te voi apostrofa clasic: „E de la dracu’ ruşinea, trebuie să o depăşeşti şi să-ţi mărturiseşti păcatul!”

Vlădica Antonie, episcopul Surojului, îşi amintea cu duioşie o întâmplare din adolescenţa sa, care i-a schimbat viaţa. Mărturisesc că această întâmplare a avut acelaşi efect şi asupra vieţii mele. Odată, după terminarea slujbei, tânărul s-a apropiat la miruit de preotul care îl smintise prin faptul că-i părea beat. Totuşi, dintr-o politeţe făţarnică, a încercat să-i sărute mâna, pe care preotul şi-a tras-o ruşinat, scuzându-se pentru starea în care este.

După ce lumea s-a împrăştiat, tânărul, atins de gestul părintelui, s-a apropiat de el să-şi ceară iertare. Părintele era atât de mâhnit, încât aproape că plângea. Şi i-a mărturisit tânărului că îi pare rău că e aşa, dar nu mai poate, pentru că tocmai i-au murit într-un accident soţia şi copilul.

Atunci, viitorul mitropolit al Surojului a avut următoarea revelaţie simplă, dar fundamentală. El a înţeles că una este a citi în Biblie despre răbdarea lui Iov şi a-l da ca exemplu altora, când îi vezi necăjiţi, şi alta este să ţi se întâmple chiar ţie un necaz atât de mare.

Viaţa creştină autentică începe cu înţelegerea acestui lucru simplu. Să înţelegem că nu întotdeauna putem îndeplini sfaturile atât de bune, de altfel, ale Sfinţilor Părinţi şi chiar ale Mântuitorului.
Nu întotdeauna avem puterea necesară, curajul şi, pur şi simplu, voinţa. Dar, cu toate acestea, să nu uităm că chiar şi atunci, fie că suntem ispitiţi şi chiar stăpâniţi de draci, fie de pornirile normale ale firii, noi, totuşi, rămânem creştini. Nişte creştini loviţi, dar creştini. Să înţelegem că viaţa creştinului nu este alcătuită doar din victorii, doar din reuşite, ci, poate, mai ales, din înfrângeri, dar din nişte înfrângeri suportate cu bărbăţie.

Pentru noi, creştinii, o înfrângere suportată cu bărbăţie e mai mare decât o victorie dobândită mişeleşte, adică cu îngâmfare. Foarte uşor o astfel de victorie te poate arunca în afara terenului de luptă. Adică, în cazul nostru, cineva care îşi mărturiseşte păcatele cu prea multă uşurinţă îşi poate pune întrebarea de ce i se întâmplă asta? Nu cumva tocmai pentru faptul că nu îi par chiar atât de grave? Nu cumva, tocmai pentru faptul că şi-a pierdut duhul adevăratei pocăinţe? continuare »

Televiziunea în Moldova a devenit un loc al minciunii. O spun cu experiența omului care a lucrat în televiziune. Am avut libertatea de a concepe și realiza o emisiune de autor de 45 de minute la o oră de maximă audiență. Dar asta pînă în momentul în care persoanele pe care le pomeniți au văzut în ieșirea unui „popă homofob” la televizor un pericol la adresa statului secularizat.

Există o înregistrare a unei ședințe a acestor activiști în care ei îmi pomenesc numele și fac un plan prin care să-mi atace emisiunea la CCA. Nu s-a ajuns la asta, deoarece eu nu încălcam nici legislația, nici codul deontologic al jurnalistului, exprimînd doar adevărurile creștine care îi deranjează. La scurt timp după aceea mi s-a propus un tîrg prin care eu mi-aș fi păstrat emisiunea cu condiția să nu mai ating cîteva teme.

Partea cu haz a întîmplării este că domnul Ţopa, patronul televiziunii, m-a asigurat într-o discuţie particulară că nu ştia nimic despre ruperea contractului meu cu Jurnal TV şi m-a rugat să revin. Fără nici o ranchiună personală, am considerat nedemn din partea mea să mă întorc într-o televiziune unde oamenii pot fi cumpăraţi sau vînduţi la nevoie şi unde homosexualii dictează. Mă întreb doar: cine sunt aceşti măscărici care au puterea să dicteze politici editoriale trecînd peste voia patronilor?

Așadar, în condițiile în care televiziunile din Moldova primesc fonduri guvernamentale și externe cu scopul declarat de a face lobby unor legi și atitudini anticreștine, ieșirea preoților la televizor este zadarnică și poate avea chiar un efect invers. Dar nu numai preoții, ci și jurnaliștii cu verticalitate au ajuns să fie persecutați pentru opinie, demiși din funcții și înlocuiți cu persoane dubioase care nu au nici pregătirea profesională necesară și nici harismă, postura lor fiind aceia de DJ într-o discotecă de la țară. Intrați pe blogurile lor și vedeți că fac greșeli de ortografie, ca să nu mai vorbesc de logică, inadmisibile și pentru un copil de clasa a șasea. Unora ca aceștia li s-au încredințat politicile editoriale ale noilor televiziuni.

Putem declara cu fermitate că în Moldova oamenii sunt persecutați pentru opinie, iar libertatea presei a apus cu desăvîrșire. Eu personal am refuzat după aceea toate invitațiile de la mai multe televiziuni de la noi de a participa la vreo dezbatere sau emisiune, ceea ce îndemn să facă, măcar pentru o vreme, pe toți cei care au o credință dreaptă.

Creștinii trebuie să se întoarcă la carte. Este o minciună că televiziunea și noile tehnologii au o mai mare putere de persuasiune decît cartea. Dacă ar fi fost așa, Hristos Dumnezeu ar fi făcut televiziunea și internetul cu două mii de ani în urmă și nu ne-ar fi lăsat o Evanghelie scrisă, ci un film. Mitropolia are nevoie de o bibliotecă serioasă în centrul Chișinăului care să fie deschisă pentru toți cei care doresc să cunoască frumusețea moștenirii creștine.

Mai jos aveti editia emisiunii care a provocat indignarea homosexualilor:

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=endscreen&NR=1&v=IFc9mkRzppo]

Cititi integral pe blogul părintelui Savatie.

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=T97i-C92g48]

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=S7vCIYUrBOk]

Extras din video: Nefericita intamplare cand oamenii, cautand acelasi lucru, totusi nu se inteleg. Crec ca principala pricina pentru care oamenii nu se inteleg intre ei ramane mandria. Mandria este o stare in care omul crede ca este mai drept, mai bun, mai destept decat celalalt. Iar varful mandriei este cand omul se crede chiar mai bun decat Dumnezeu si mai indreptatit sa hotarasca si sa actioneze cu privire la sine si la alti oameni, in aceasta viata. Cea mai mare pacoste in lume este mandria si cel mai rusinos si mai, pana la urma, neindreptatit pacat. Sunt fel de fel de pacate pe lumea asta, care se nasc din porniri firesti, care se imbolnavesc, dar pacatul mandriei n-are nici un fel de indreptatire. El face rau, fara vreo iertare si vreo nevoie pe care sa o aiba omul. Si cred ca despre asta este cartea asta pana la urma. Despre cum iti poti cheltui viata zadarnic, slujind niste ganduri mincinoase, care nu te reprezinta, dar si despre aceea cum dragostea acopera o multime de pacate. continuare »

Legiferarea islamului şi legea antidiscriminare este o problemă falsă, deoarece Moldova nu are o comunitate compactă şi cu tradiţii de musulmani, spre deosebire de România, iar activiştii homosexuali nu sînt altceva decît urmaşii ideologici ai propagandiştilor de altă dată porniţi să lovească în tradiţiile şi credinţa acestui popor, a afirmat azi ieromonahul Savatie Baştovoi într-un interviu pentru Prime Fm.

”Nu era cazul să facem atîta tam-tam şi să ne batem capul cu legi în cazul în care există atîtea şi atîtea probleme în această ţară. Altfel, mîine poimîine vom face legi pentru protecţia cangurilor sau a balenelor albastre şi a altor lucruri rare”, a ironizat ieromonahul scriitor. continuare »

“Cand nevoia celuilalt este nevoia mea,
cand bucuria celuilalt este bucuria mea,
cand celalalt este eu si toti intru toate Hristos.
Asta socotesc eu ca inseamna sa fim una”.
Ieromonah Savatie Bastovoi

– V-a adus calugaria vreo satisfactie deosebita?
– Calugaria iti descopera viata dintr-un unghi la care un om obisnuit nu are acces. Am vazut si am trait lucruri pe care sunt convins ca nu le-as fi cunoscut niciodata daca ramaneam „in lume”. Cu toate acestea, calugaria nu este un culcus si nici macar un turn in care te stabilesti. Este o continua stradanie de a escalada un munte. Si daca Sisif, in chinul sau de a urca muntele, cadea de fiecare data sub greutatea pietrei pe care era condamnat sa o care, eu cad neincetat sub propria greutate. Aceasta insa ma face constient de greutatea pe care o port. Credinta ca intr-o zi voi invinge si voi ajunge acolo, sus, ma insufleteste. Ma bucur ca nu am ramas un simplu bolovan la poalele muntelui. Chiar daca sunt un bolovan, vreau sa fiu un bolovan care se rostogoleste.

– Este greu sa fii calugar?
– Foarte greu, dar merita.

– Nu ati crezut dintotdeauna in Dumnezeu: ati crescut in casa unui propagandist al ateismului stiintific. Pe cand erati copil, la ce argumente apela tatal dvs. pentru a va convinge ca Dumnezeu nu exista?
– Facea uz de niste argumente tipice. Mai intai: Dumnezeu nu poate sta pe nori, deoarece norii nu sunt decat niste vapori. Pe urma: pe proorocul Iona n-ar fi putut sa-l inghita o balena, deoarece gura acesteia nu este mai larga decat un pahar de doua sute de grame. Pe urma, faptul ca in corabia lui Noe n-ar fi putut sa incapa toate vietatile din lume. Cam atat, in mare. Dar cred ca, inainte de toate, m-a convins autoritatea tatalui, ca pe orice copil. El credea ca Dumnezeu nu exista si aceasta credinta a lui se baza pe astfel de argumente. continuare »

Postul Nasterii Domnului ne da putinta curatirii trupesti si sufletesti. El inchipuie ajunarea de patruzeci de zile a Proorocului Moisi, precum si postul patriarhilor din Vechiul Testament. Dupa cum aceia asteptau venirea lui Mesia cu post si rugaciune, asa se cuvine sa astepte crestinii si sa intampine prin ajunare pe ”Cuvantul lui Dumnezeu” nascut din Fecioara Maria.

Acest post tine 40 de zile : de la 15 Noiembrie la 25 Decembrie, lasam sec in seara sfantului Filip , la 14 Noiembrie. Daca aceasta zi cade Miercurea sau Vinerea, incepem postul in seara zilei de 14 Noiembrie.

Postim de carne, oua si branza. Lunea, Miercurea si Vinerea mancam bucate fara ulei si fara vin. Martea si Joia se dezleaga la untdelemn si vin. Sambetele si duminicile, pana la 20 decembrie exclusiv, se dezleaga la untdelemn, vin si peste.

Daca in zilele de Luni , Miercuri si Vineri praznuim vreun sfant mare, insemnat in calendar cu cruce neagra (+) , mancam untdelemn si bem vin; iar de va cadea hramul bisericii sau sarbatoare insemnata in calendar cu cruce rosie (+) , atunci dezlegam si la peste. Martea si joia mancam peste, untdelemn si bem vin, cand cade in aceste zile: vreun sfant mare, hramul sau sarbatori cu rosu.

In ziua de Ajun se mananca tocmai seara si anume: grau fiert indulcit cu miere, poame, covrig sau turte din faina, caci cu seminte a ajunat Daniil proorocul si cei trei tineri din Babilon, care au inchipuit – mai inainte – Nasterea lui Hristos. La Craciun, in orice zi ar cadea mancam de dulce. continuare »

[vimeo=https://vimeo.com/25105814]

o emisiune de ieromonah Savatie Bastovoi

[vimeo=https://www.vimeo.com/23735336]

Cititi si: Va face patriarhul Teofil si ceilalti pasi canonici pe care ii presupune o adevarata rupere a comuniunii?

[vimeo=https://www.vimeo.com/22848663]

Cititi si: A aparut o noua carte la editura Cathisma

Mai jos aveti partea finala a editiei din 20.02.2011 a emisiunii Pietrele vorbesc, de ieromonah Savatie Bastovoi, in care a fost dezbatut un alt act de abuz al presei, care din neprofesionalism si din slugarnicie fata de elita sionista au produs pagube morale si de imagine unor crediciosi ortodocsi si in final Bisericii. Acelasi lucru s-a intamplat si cu “presa” romaneasca in cazul “slagarului legionar” , dovada ca regimul ateist si comunist inca este la putere.

[vimeo=https://vimeo.com/19639548]

emisiunea Pietrele vorbesc: Basarabia suferinda, de Ieromonah Savatie Bastovoi – 6 februarie 2011

Concluzia: Politicienii de la Bucuresti sunt mai prejos decat comunistii, caci in conditii de libertate nu fac nimic pentru romanii de peste Prut, dar se bat cu pumnul in piept ca sunt romani. In loc sa acorde cetatenie basarabenilor, guvernele Romaniei au acordat zeci de mii de cetatenii evreilor, care ne invadeaza tara si ne cumpara pamanturile. Iata ca suntem condusi de jidovi si de tradatori de tara, vanduti jidovilor. Bunul Dumnezeu sa le surpe planurile!

Cu durere, parintele Savatie Bastovoi ne arata in aceasta editie un exemplu de cum este sa fii roman, sa locuiesti in Basarabia si sa slujesti doar lui Hristos! Sa luam exemplu si muta sa fie gura celor ce clevetesc!

PS: Asteptam cu nerabdare replica mitrop. Petru de Balti, in caz ca a acceptat invitatia, dar mai mult pentru a arata ca mitrop. Basarabiei este preocupata de canonizarea Marturisitorului Valeriu Gafencu.

Vedeti si:

• Parintele Justin despre canonizarea mucenicului Valeriu Gafencu: Sfintii nu au hotare! Ca-l canonizeaza rusul sau sarbul pentru mine e bun… Ca el nu e rus, e ROMAN!
• De ce Basarabia are 2 mitropolii ortodoxe fara comuniune intre ele? Cum politrucii de ieri si de azi intretin dezbinarea intre fratii de acelasi sange si de aceeasi credinta