Hotărâre sinodală neavenită (nr. 3745 din 26 mai 2014)

1. Introducere

Preotul nu exercită un mandat, ci o misiune, care include imperios un apel la cultura dialogului permanent, la toate nivelurile. Această evidenţă este una dintre trăsăturile definitorii ale Sfintelor Evanghelii. De aceea Sfinţii Apostoli întreabă şi cer lămuriri mereu Domnului nostru Iisus Hristos: Nu te înțelegem! Lămureşte-ne! Ce ai vrut să spui? Explică-ne! (vezi Matei 13, 36; Luca 8, 9; Ioan 13, 22-30).

Faptul că Apostolii cer lămuriri, arată că nu erau simpli admiratori sau ascultători necondiţionaţi ai Fiului Omului, un fel de fani religioși fără discernământ, sau manipulaţi şi purtaţi de impulsuri emoţionale. Ei doreau să creadă, în cunoștință de cauză şi să acţioneze ca atare.

Iisus Hristos le răspunde de fiecare dată, oferindu-neun exemplu minunat de conlucrare a libertății cu responsabilitatea şi a ascultării cu discernământul, contând mereu pe capacitatea ființei umane de a înțelege, fie și numai în parte, Tainele Împărăţiei lui Dumnezeu.

Iată de ce, episcopul, preotul şi credinciosul aflaţi în comuniune de credinţă şi de har în Biserica lui Hristos nu trebuie să tacă, atunci când sunt unele lucruri neclare sau nefireşti. În acest caz tăcerea, sigur, nu-i de aur.

„În realitatea noastră bisericească, cea mai mică unitate, adică nucleul trupului bisericesc, este parohia. Ea se prezintă ca adunare euharistică, în corelaţie, fireşte, cu Episcopia, căreia îi aparţine în mod organic, precum şi ca Biserică sobornicească(întreaga Biserică) într-un anumit loc şi timp.Preotul și credinciosul trăiesc taina Bisericii în viaţa şi realitatea parohiei lor. În cadrul Bisericii, ei îşi duc lupta desăvârşirii duhovniceşti şi se sfinţesc, se unesc cu fraţii lor în Hristos, realizând continuu existenţa lor în Hristos, cu alte cuvinte, caracterul bisericesc al vieţii lor. Prin urmare, cuvântul despre parohie şi viaţa ei este, de fapt, şi un cuvânt despre Biserica însăşi şi prezenţa ei în lume”, spune pr. prof. Gheorghe Metallinos[1].

„Biserica este Hristos însuşi (cap şi trup), nu ca un trup de creştini, ci ca trup al lui Hristos. Toţi credincioşii care participă la trupul lui Hristos, cler şi popor, sunt în interiorul trupului, niciodată dincolo de trup. De aceea, orice concept de supra-episcop (cum este, de pildă, papa) sau despotism nu poate să aparţină vieţii Bisericii”[2], spune același profesor Metallinos.

2. Argumente biblice și canonice împotriva acestei hotărâri sinodale

Din punct de vedere biblic, canonic şi al Sfintei Tradiţii a Bisericii Ortodoxe, nu a existat şi nu există o restricţie, care să interzică preotului, ce se află în relaţie de rudenie de sânge, ca tată şi fiu, sau de rudenie în Hristos, respectiv fini, gineri, naşi, cuscri, să slujească la acelaşi altar, în aceeaşi parohie. Recent, hotărârea sinodală nr. 3745 din 26 mai 2014, interzice o astfel de slujire, în ciuda argumentelor biblice şi canonice, care consideră chiar o obligaţie morală a preotului, să se îngrijească, ca fiii lui să urmeze slujirea tatălui, la acelaşi Altar.

În Vechiul Testament se rânduieşte, la porunca Domnului prin Moise (Levitic 8, 36) slujirea la Cortul Sfânt în echipă tată-fiu/fii, ca preoţi. De exemplu, la Ieşire 29, 1: “Iată ce trebuie să săvârşeşti asupra lor, când îi vei sfinţi să-Mi fie preoţi…”; 29, 4: “Apoi să aduci pe Aaron şi pe fiii lui la intrarea cortului adunării şi să-i speli cu apă…”; 29, 8: “După aceea să aduci şi pe fiii lui şi să-i îmbraci cu hitoane”; 29, 9: “Să-i încingi cu brâie şi să le pui turbanele; şi-Mi vor fi preoţi în veac. Aşa vei sfinţi tu pe Aaron şi pe fiii lui”. continuare »