Cum să-şi mai apere România demnitatea în faţa actelor iresponsabile, când politicienii români practică politica struţului? O politică degradantă de vasalitate totală faţă de „Înaltele Porţi” ale Occidentului. Mânuitorii butoanelor de comandă ale Guvernul României (oricare dintre cele postdecembriste) fie au fost/sunt orbi, incompetenţi şi igonranţi, fie s-au complăcut/se complac în postura de slugi interesate doar de agoniseala proprie. Oricum am pune problema, stilul „politically incorrect” este de departe dăunător, aducând prejudicii grave intereselor naţionale. Ploconindu-se cu sârg la picioarele dictatorilor mondiali, nespălate şi urât mirositoare, conaţionalii aflaţi după fatidicul decembrie 1989 la cârma Ţării au metamorfozat acel „politically incorrect”, adaptându-l la condiţiile locale sub forma camuflată de „politically correct”. La comanda „licuricilor” planetari, furnizorii inepuizabili ai sclaviei şi neajunsurilor pentru români, au proiectat o dezastruoasă gamă de recomandări, pe care „butoniştii” amintiţi mai sus le transformă cu o promptitudine de invidiat în legi şi ordonanţe la comandă, dăunătoare cetăţenilor României.

La ordinul Babilonului de la Bruxelles şi al Casei Decolorate de Washington sau a altor centre de comandă ocultă (după caz şi conjunctură), Statul român a aplicat fermoar peste gurile românilor, înfiinţând instituţii inchizitoriale, dintre care voi menţiona aici doar două: Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (C.N.C.D.) şi Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului în România (I.N.S.H.R.-E.W.). Pentru a putea înţelege şi compara Legea fundamentală a statului român cu realitatea, voi prezenta câteva prevederi ale actului fundamental al Ţării – Constituţiei României -, dar şi câteva porunci impuse nouă:

ART. 15 (1) Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea.

(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.