[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=idzdVfGa46E]

Am meditat mai adînc la vremurile noastre, dacă nu cumva procesul se prelungeşte, dacă nu cumva viziunea dostoievskiană a mers dincolo de comunism. Dumnezeu ne-a ajutat şi am scăpat de povara comunismului, prin jertfele din decembrie ‘89, intrînd într-o altă eră. Iată însă că avem o altă perspectivă: dacă ne-am confruntat cu Răsăritul bolşevic, de data aceasta ne îndreptăm cu faţa către Occidentul european (care se autodefineşte drept “Europa” însăşi şi care ne invită să intrăm în ea, ca şi cum noi n-am fi fost niciodată europeni).

În privinţa aceasta, dacă trebuie să fac o paranteză şi vreau să o fac, doresc să afirm că noi am fost întotdeauna europeni şi că nu poate fi vorba de o “intrare” a noastră în Europa, ci de regăsirea noastră în Europa, sau mai precis de regăsirea Europei în noi.

Ne e greu să fim trataţi ca nişte primitivi, cu toată sărăcia noastră, uitînduse că dacă suntem astăzi săraci şi înapoiaţi datorită comunismului, este şi prin faptul că Occidentul ne-a livrat, aproape gratuit, acestuia. Lucrurile acestea sunt ştiute. Cred că Apusul nu are dreptul să ne umilească, aşa cum a încercat şi încearcă; fără să fac politică, trebuie să subliniez atitudinea tot mai demnă a ţării noastre în acest context european.

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=F8QdStJTTbE]

Nu aşteptăm spiritualitate din Occident, pentru că nu o are. Uneori suntem trataţi ca nişte “balcanici”, uitîndu-se că suntem la nordul Dunarii şi, că, geografic, nu facem parte din Balcani. Ei, şi dacă am face? Alexandru Paleologul spune că, la urma urmei, chiar daca am fi balcanici n-ar fi nimic ruşinos în asta. Platon, Aristotel şi Sofocle au fost balcanici. Iar eu aş adăuga: toată doctrina teologica a lui Toma d’Aquino s-a sprijinit pe Aristotel, pe un balcanic. Iar dacă este vorba de civilizaţie, ar trebui să ne amintim că, în jurul anului 1000, bazileii şi principesele Bizanţului aveau băi de marmură, în timp ce curtenii lui Carol cel Mare se scarpinau de păduchi şi rîie. continuare »

In activitatea sa in fruntea UTC, Nicolae Ceausescu i-a „infierat“ intruna pe legionari. Printre victimele sale s-a numarat tanarul calugar Valeriu Anania, „triat“ si trimis in lagar la Targu-Jiu. Imediat dupa 23 august 1944, comunistii au primit sarcina de Partid sa-i „demaste“ pe membrii Miscarii legionare.

Tanarul Nicolae Ceausescu a fost un adept exemplar al ideologiei marxist-leniniste, pe care a aplicat-o ad-literam. Cu toate ca in perioada sa de glorie in fruntea statului s-a delimitat de multe teze sovietice, in anii ’40 a fost un veritabil gardian al doctrinei si al intereselor Moscovei in Romania. Astfel, a avut o atitudine deosebit de combativa fata de legionari, pe care ii „zugravea” drept „uneltele hitlerismului”. Pe de alta parte, in calitate de sef al UTC-ului, se confrunta cu o traditie de dreapta a tineretului, care aderase in perioada interbelica in numar mare la Miscarea legionara.

Stalin si Ceausescu au ilustrat primul numar al ziarului „Scanteia Tineretului“, „organul“ Uniunii Tineretului Comunist

Ceausescu a actionat pentru „starpirea” legionarismului din randul tineretului in conformitate cu prevederile Conventiei de Armistitiu, semnata la Moscova intre Romania si Aliati, pe 12 septembrie 1944. La punctul 15, documentul prevedea: „Guvernul roman se obliga sa dizolve imediat toate organizatiile prohitleriste de tip fascist aflate pe teritoriul romanesc, atat cele politice, militare sau paramilitare, cat si orice alte organizatii care duc propaganda ostila Natiunilor Unite si in special Uniunii Sovietice, nepermitand in viitor existenta unor organizatii de acest fel”. Ulterior au fost adoptate acte normative de aplicare a prevederilor Conventiei de Armistitiu. In special, legionarii erau tintele acestei legislatii, insa nu au fost singurii vizati, cu toate ca doctrina legionara era una de aparare a credintei si integritatii neamului romanesc, neavand nimic in comun cu politica opresiva si de expasiune teritoriala a nazistilor. continuare »

Parastasul va avea loc sambata, 5 martie, la Catedrala Mitropolitana din Cluj. Slujba parastasului va fi oficiata la ora 11.00, dupa savarsirea Sfintei Liturghii. Slujba de pomenire se va incheia cu ectenia celor adormiti, rostita in cripta arhiereasca de sub altarul catedralei.La parastasul de 40 de zile al Mitropolitului Bartolomeu Anania vor participa Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Arhiepiscopul Andrei Andreicut al Alba-Iuliei si cei doi Episcopi Vicari ai Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului si Clujului, Vasile Somesanul si Irineu Bistriteanul

Parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa: ”Nu avem alt sfant mai mare decat Valeriu Gafencu”

Ioan Ianolide: Astazi se implinesc 31 de ani de cand a murit Valeriu. M-am dus la Biserica sa ma spovedesc. Duminica ma voi impartasi. In ziua aceasta am aflat zidita in fiinta mea sfintenia, asa fe1 incat nimic sa nu ma mai poata desparti de ea. Este cea mai fericita zi din viata mea, desi in ziua aceasta a murit cel mai de pret om pe care l-am cunoscut vreodata. El este cel care, in ziua aceasta, mi-a transmis fericita si binecuvantata stare care m-a insotit intreaga viata. Am fost atat de fericit, incat am dorit viata vesnica mai mult decat plinatatea spirituala pe care am simtit-o atunci, in ziua aceea. Am fost, si fireste, si Valeriu a fost, perfect lucid, normal si constient de toate cele ce se petreceau. El era plin de Har. In el se afla Hristos si am putut sa fiu si eu partas la starea lui binecuvantata de sfintenie. Il umplea desavarsit o stare de intensitale spirituala. Vesnicia se facea vazuta in timp, in clipa. Fericirea izvora din insasi suferinta. Totul era scaldat intr-o lumina nepamanteasca. Sufletul imi era plin de pace. Trupul era lumina. Sub picioare simteam ceva ca un camp energetic, un fel de vibratie care ma tinea legat de pamant. De fericire – am plans. Am putut vedea in duh: am vazut cerurile deschizandu-se in adancimea de nemasurat a ochilor lui Valeriu. Am simtit Duhul Sfant care lucra si vorbea prin el. In slabiciunea si epuizarea lui fizica am simtit Puterea Dumnezeiasca a unui alt plan al existentei. M-am gandit ca sunt in ,,cer”. Ma gandeam si la faptul ca sunt aproape de Iisus Hristos, pentru ca Iisus Hristos se afla in Valeriu. Credinta lui Valeriu imi dadea si mie tarie. Chemarea mantuitoare a omului care murise a dat aripi spovedaniei mele. Iubirea lui Valeriu m-a supus desavarsit iubirii lui Hristos. Stiu si simt ca Valeriu ma insoteste si ma ajuta in toata lucrarea de a discerne cele doua „lumi” in care traim si care, in planul divin, se afla intr-o perfecta unitate. Viata mea este Hristos. (The Orthodox Word, Nr. 224-225/2002)

„Valeriu s-a regasit in suferintele Mantuitorului, a urcat piatra cu piatra muntele suferintei, s-a inaltat din suplicii mai luminos, mai Biruitor pana ce transfigurat de iubire a trecut “dincolo” incununat cu coronita de martir.” (Aspazia Otel Petrescu, Permanente, aprilie 2002). Valeriu, „unul din sfintii inchisorilor” (N. Steinhardt, Jurnalul fericirii, editia 2005,p. 142)

Traian Popescu despre Valeriu: „inalt, putin adus de spate, caci povara anilor petrecuti in inchisoare isi pusese amprenta, purta pe cap o caciulita crosetata, care semana cu o armura medievala, tesita, ce-i acoperea fruntea. Figura ascetica, de mucenic bizantin, dar avand o fata luminoasa, surazatoare, care usor trecea din zambet intr-un ras tonic, neostentativ, dar puternic, reconfortant. Parea coborat dintr-o pictura medievala, pentru a raspandi injur tihna… Am vazut cum la acest om, pe masura ce puterile fizice il paraseau, cele spirituale deveneau tot mai puternice. Devenise un schelet, care abia se mai ridica de pe pat, dar care nu inceta sa ne talmaceasca din talcurile evanghelice. Se eteriza pur si simplu, sleindu-se in acelasi timp fizic”, (la N. Trifoiu, Studentul Valeriu Gafencu, 2003, p. 150)

Marin Naidim, condamnat in acelasi lot cu Virgil Maxim, ajunge la Aiud in 1942. Cu o structura sufleteasca apropiata de a lui Valeriu, se apropie mult de acesta si spune: „Valeriu era o fire entuziasta. Facea parte dintre aceia despre care frecvent se spune ca umbla cu capul in nori… Valeriu ne-a aratat calea ce duce la mantuire: iubirea crestina. Iubirea era un cuvant de ordine, il spunea in toate imprejurarile, si-n scris si verbal, era in loc de salut, de la revedere si de orice”, (ibid., p. 82).

IPS Bartolomeu Anania: „intre cei mai cunoscuti martori-martiri, care au suferit, traind pe cele mai inalte culmi ale spiritualitatii crestine, stalp al rezistentei spirituale romanesti din timpul opresiunii comuniste, consideram a fi fost atunci studentul Valeriu Gafencu”.

Virgil Maxim, Ploiesti: „Dumnezeu revarsase asupra lui harul frumusetii sub toate aspectele: Fizic, parea un Arhanghel, purtand cand spada de foc a cuvantului dumnezeiesc, cand crinul curatiei plin de parfum tainic. Moral, nu i se putea reprosa ceva, smerenia imbinandu-se cu tenacitatea hotararilor. Spiritual, era transfigurat tot timpul, intr-o stare extatica aproape permanenta; nu puteai sa-ti dai seama daca ceea ce spune vede in duh sau daca Duhul vorbeste prin el. Viata lui era zbor spre inaltimi, pe care cu greu il puteai urmari. Cand eram impreuna cu parintele Serghie Vasile, sub a carui indrumare ne insuseam rugaciunea isihasta, Valeriu iradia, la nivelul perceptiilor senzoriale, o caldura interioara de o intensitate greu de inteles si de exprimat, cuvantul ramanand dator in actul cuprinderii” (Imn pentru crucea purtata). continuare »

Dupa cateva luni, am tinut la Deva pe data de 30 noiembrie 2010, conferinta: Romania intre martiraj, asumare a istoriei si teroare ideologica – consideratii teologice si bioetice –[1] dupa care am simtit nevoia sa ma duc sa ma inchin la Aiud, in Biserica de la Rapa Robilor, care adaposteste osuarul cu sfintii martiri, ucisi la Aiud.

Intre timp mai multi ierarhi si mitropoliti[2] au citit studiul meu despre martiri, prin care ceream Sfantului Sinod canonizarea lor si mi-au transmis felicitarile si multumirea lor.

Pe 28 sept. 2010 am trimis conferinta mea IPS Bartolomeu al Clujului, care a citit-o integral, si, in ciuda suferintei sale mi-a telefonat personal, multumindu-mi pentru efortul meu. A spus ca „in timp ce citeam, am simtit ca-mi retraiesc aievea atitudinea tineretii mele fata de dictatura comunista si cred ca timpul canonizarii lor a sosit”.

de pr. prof. Mihai Valica

In Evul mediu a existat, in Vest, un fel de disputa intre filosofii realisti si cei nominalisti. Numai ca cearta, sau macar denumirea celor doua grupuri, era ciudata. Ea a fost numita, prin aceeasi ciudatenie, cearta realilor, realistii sustinand ca real este nu obiectul din fata mea, ci existenta lui in lumea ideala (era perioada in care platonismul se ridica viguros impotriva aristotelismului brutal al Evului mediu).

In cartea a patra a Repubicii lui Platon, acest idealism care este adevarata existenta a lucrurilor isi are demonstratia in Mitul Pesterii imaginat astfel: un grup de oameni sunt legati intr-o pestera, cu fata spre fundul ei. Lumina vine din spatele lor si proiecteaza pe peretele din fund umbrele celor care trec prin fata pesterii, oamenii care trec izolati sau in grupuri, carand sarcini, se aud franturi de discutii care par a fi reflectate de pe peretele pe care se misca umbrele si cei din pestera cred ca umbrele de pe perete sunt cele reale si nu ceea ce se aude indistinct de afara. Am spus aceste cuvinte care sa faca pe cititori sa inteleaga mai usor cearta realilor transilvane.

Ceva in genul acesta este cearta realilor pornita de Mitropolia de la Sibiu, impotriva viitoarei Mitropolii a Clujului. Cei de la Sibiu sunt legati si privesc numai spre umbrele dorintei lor de putere, ale trufiei pacatoase, ale frustrarii lor de cateva judete prin infiintarea Noii Mitropolii a Ardealului.

Numai ca cearta realilor s-a purtat intr-un chip civilizat, filosofic si argumentativ fara manie si fara insulte si, mai ales, fara murdarii. Atacul Mitropoliei de la Sibiu este o introducere a duhului lumesc, de care se si servesc, in argumentatia debila teologica a pozitiei lor fata de hotararea Sfantului Sinod: o puternica trupa de mercenari, adunati de oriunde cu existenta reala, o mare parte si cativa cu existenta iluzorie: ziaristi galagiosi, flecari, uzand de un limbaj caragialesc si sub caragialesc, sau la televiziunea care, pe langa femeile nerusinat de goale, mai pune si piperul scandalului preotesc, nu stiu care diplomat sau politician din Vest, de care nimeni nu a auzit niciodata si care sa fi scos un singur cuvant impotriva situatiei din tara pe vremea comunismului, pana la fabricarea fostului presedinte Constantinescu, a acelui calugar Vasile, un fel de uite popa nu e popa, care apare la timpul oportun ca sa dea sentinte absolute impotriva Sfantului Sinod, numindu-l indirect «talharesc», prin fraza grosolana «au mai fost sinoade talharesti». Si daca acest calugar ratacitor, care apare si dispare ca un spiridus este de la Sf. Munte, (cum afirma fostul presedinte) de ce se tot plimba hojma prin lumea noastra pacatoasa in loc sa stea acolo, in Gradina Maicii Domnului, ducandu-si viata ingereasca? Este evident ca nu se impaca deloc cu Stapana Sfantului Munte. Sunt si eu in legatura cu cativa sfinti parinti din Athos, pe care i-am intrebat daca stiu ceva de acest cuvios care isi alege cuvintele, probabil, dintr-un dictionar al expresiilor mahalagesti. Mi-au raspuns ca sunt multi monahi in Athos cu numele de Vasile, dar nici unul nu corespunde monahului lansat de oamenii presedintelui Constantinescu. continuare »

Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca cu dreptii Sai!

“Cu regret si durere in suflet, dar cu nadejdea in mila si mangaierea care vin de la Dumnezeu, Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului si Clujului anunta ca in ziua de 31 ianuarie 2011, la orele 19.25, Parintele nostru, Arhiepiscopul si Mitropolitul Bartolomeu ANANIA, si-a inceput calatoria spre Imparatia Cerurilor”, se spune intr-un comunicat de catre Consiliu Eparhial.

Decesul a survenit la Sectia de Terapie Intensiva a Clinicii Chirurgie I din Cluj-Napoca, precizeaza sursa citata.

“Inconjurat de medici, prieteni, ucenici si colaboratori apropiati, trupul Inaltpreasfintitului Bartolomeu a cedat multiplelor afectiuni care i-au marcat ultima perioada de viata. Trupul celui care a fost timp de 18 ani Arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului si Mitropolit al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului va fi depus in Catedrala Mitropolitana din Cluj-Napoca, unde toti cei care doresc ii vor putea aduce un ultim omagiu”, se mai arata in comunicat.

Ziua inmormantarii, in cripta ierarhilor din altarul Catedralei Mitropolitane (n.n. cititi mai jos unde vroia sa fie inmormantat IPS Bartolomeu), va fi anuntata ulterior.

“In toate aceste zile de doliu, ierarhii, clerul si credinciosii Bisericii noastre vor inalta rugaciuni pentru iertarea pacatelor si dumnezeiasca fericire a sufletului nobil al Parintelui nostru Arhiepiscopul si Mitropolitul Bartolomeu si pentru vesnica sa odihna in Imparatia lui Dumnezeu, alaturi de alesii sai. “Dumnezeu sa il odihneasca in pace si pe toti cei indurerati sa ii aline cu mangaierea Duhului Sfant!”, arata comunicatul.

sursa: mediafax

Parintele Gheorghe Calciu de vorba cu IPS Bartolomeu

Cei trei care au trecut la Domnul

Lasam de o parte orasele mari si strabateam satele romanesti cu suferintele lor istorice, cu bataliile pentru dreptate si cu lacrimile iobagiei, pana am ajuns la Cluj. Aveam acolo de vizitat un prieten si un ierarh, pastrand in aceasta relatare ordinea cronologica: Pe Radu Volcinschi si pe IPS. Bartolomeu al Clujului si al Feleacului.

Pe Volcinschi l-am gasit neschimbat: agitat, planuind mereu schimbari sociale si politice, complotand de dragul complotului si sperand fara a obosi vreodata ca Dumnezeu isi va intoarce iarasi fata catre tara si poporul romanesc si ca va pune un sfarsit nefericirii generale a neamului nostru. Prietenii, mai ales cei tineri, il numesc «Unchiuletul» pentru grija lui fata de tineri si pentru statura lui marunta si mancata cu necrutare de toate grijile nationale. Aici ne-am spalat de necuratenia fizica a drumului, am mancat gospodareste si ne-am asternut la vorba indelungata si potolita despre viata de inchisoare, amintirile noastre de cate ori ne intalnim intre noi si cu noi, cei de altadata, astazi macinati de batranete si de neimpliniri si tot cautand solutii pentru durerile de azi ale neamului si pentru mantuirea noastra si a tarii. Unchiuletul ne aranjase primirea la IPS Bartolomeu. Mai fusesem la el cu doi ani inainte, tocmai cand urma sa-i apara BIBLIA, o traducere noua si in conditii tehnice si editoriale atat de frumoase, incat, de la Biblia lui Serban si pana la el, nu cred sa mai fi fost vreun eveniment cultural atat de important. Atunci ne daduse explicatiile zamislirii in gand si apoi in fapta a acestei vitejii a duhului prin care o noua talmacire in romaneste a Sfintei Scripturi fusese realizata. Am explicat in alta parte cu ce munca uriasa, si intelectuala, dar si cu osteneala fizica, cu ce rugaciuni si invocari ale Sfantului Duh fusese realizata noua traducere. Acum l-am gasit pe IPS mai destins, mai interiorizat dupa terminarea traducerii si a punerii ei pe piata credinciosilor. Inalt Preasfintitul era in plina activitate. continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=9zTPynVsrbc]

Mai pe larg gasiti aici inregistrarile.