Tag Archives: manastirea Paltin – Petru Voda

Acatistul Sfinţitului Mărturisitor Justin, stareţul de la Petru Vodă

Sfantul Justin Parvu de la Petru Voda

Acatistul Cuviosului Părinte Justin de la Petru Vodă

alcătuit de maicile de la m-rea Paltin Petru-Vodă

Condac 1
Pe Mărturisitorul cel ales al lui Hristos, podoaba Bisericii, care pe altarul Neamului Românesc până la adânci bătrâneţi pe sine însuşi jertfă ca o ardere de tot s-a adus, pe Voievodul Ortodoxiei româneşti, care în vremurile de pe urmă Biserica lui Hristos bine a străjuit şi cu sabia dragostei pe hulitori a gonit iar pe fiii pierduţi i-a găsit, pe cela ce cu mantia milei pe mulţi din necazuri şi întristări i-a izbăvit şi ca o inimă bătând cu rugăciunea multe conştiinţe spre cunoaşterea lui Dumnezeu a trezit, cu dorire din inimi să-i cântăm: Bucură-te, de Dumnezeu purtătorule, Mărturisitorule Justine!

Icos 1
Cu ce limbă şi cuvinte îndestulătoare vom începe, Părinte Justin, a aduce laudă isprăvilor tale şi vieţuirii tale celei minunate, prin care pe Hristos L-ai slăvit, noi, cei ce nu suntem vrednici a cuvânta măreţia faptelor tale şi nici a aduce mulţumire cuviincioasă pentru dragostea şi nevoinţele cu care te-ai ostenit pentru noi, ca să ne ridici din adâncul patimilor şi să ne povăţuieşti pe calea mântuirii? Ştim că mai mult te-am bucura dacă ţi-am aduce nu laude, ci stâlpări de fapte bune, Părinte, căci tu însuţi spuneai că slava ta este sporirea noastră duhovnicească -, însă, ca unul ce cunoşti neputinţa firii noastre şi vezi nădejdea noastră spre rugăciunile tale, primeşte de la noi aceste laude ce cu dragoste le aducem ţie:
Bucură-te, Părinte al nostru duhovnicesc, ce sufletul pentru noi ţi l-ai pus;
Bucură-te, Povăţuitorule iscusit, ce multe suflete la Hristos ai adus;
Bucură-te, Duhovnic priceput, ce cu blândeţe pe cei greşiţi ai mustrat;
Bucură-te, Doctor sufletesc, ce rănile celor bolnavi ai vindecat;
Bucură-te, Păstorule blând, ce pe umerii tăi multe din oile rătăcite ai ridicat;
Bucură-te, Atletule neostenit al lui Hristos, ce din păcate grele la credinţă pe mulţi ai întors;
Bucură-te, Pescarule de suflete, ce din adâncul mării, pe cei robiţi de patimi cu undiţa dragostei i-ai pescuit;
Bucură-te, Vistierule de comori dumnezeieşti, ce pe săraci ai miluit;
Bucură-te, că pe cei goi de virtute în haina lui Hristos i-ai îmbrăcat;
Bucură-te, că Harul Duhului Sfânt, prin tine, peste aceştia s-a revărsat;
Bucură-te, noule Apostol, ce tuturor toate te-ai făcut ca pe toţi să-i dobândeşti;
Bucură-te, căci cu lanţurile dragostei i-ai legat pe fiii tăi duhovniceşti;
Bucură-te, de Dumnezeu purtătorule, Mărturisitorule Justine!

continuare »

VIDEO: Părintele Mihai Aldea, maica Ecaterina Fermo, neurochirurgul Ștefan Mindea – Cuvinte către tineri în tabăra de iarnă de la Mănăstirea Paltin-Petru Vodă

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=QoJcIr22z-8] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=dzCRkLyn14I] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=KSsP2o4ov3o] *ca o mențiune deosebită, doc. Ștefan Mindea este de câteva luni și diacon, fiind hirotonit de IPS Serafim de Pireu și IPS Teodosie.

Tabara a fost organizată de fratele Marius Ianuș, căruia îi mulțumim pentru postarea acestor filmări, spre folosul duhovnicesc a celor ce nu au participat.

| Marius Ianuș

Mănăstirea Paltin Petru-Vodă ne invită la hram de praznicul Sf. Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon

Sf. Pantelimon - Hram la Azilul de batrane de la Manastirea Paltin Petru Voda

Mănăstirea Paltin Petru-Vodă vă invită să participaţi la slujba de prăznuire a Sf. Mare Mucenic şi tămăduitor Pantelimon, ocrotitorul aşezământului Filantropic întemeiat de Părintele Arhimandrit Justin Pârvu.

Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei va fi prezent la mănăstirea Paltin, duminică, 27 iulie, pentru a oficia slujba Sfintei Liturghii alături de un sobor de preoţi.

Aşezământul filantropic al mănăstirii Paltin cuprinde un orfelinat pentru copii şi un azil pentru bătrâne, unde îngrijirea şi asistenţa medicală sunt oferite de maicile din mănăstire. Părintele Justin Pârvu a întemeiat acest aşezământ social din marea lui dragoste faţă de semenii aflaţi în nevoi, boli şi necazuri, faţă de neamul românesc. continuare »

FOTO: Baldachinul de la mormântul Părintelui Justin

Mormântul Părintelui Justin a fost “îmbrăcat” cu un frumos baldachin cu ocazia împlinirii unui an de la trecerea la Domnul. Prin osârdia maicilor de la Mănăstirea Paltin-Petru Vodă, lucrarea la acest baldachin a început încă de anul trecut și s-a continuat până azi dimineața, încât să fie gata pentru parastasul de un an al Părintelui Justin. Crucea și coloanele sunt făcute din piatră de Vratza, la acoperiș s-a folosit draniță la fel ca la acoperișul bisericii, iar pe stâlpii din cele 4 colțuri au fost inscripționate cu litere aurite cuvintele: UNITATE, POCĂINȚĂ, ASCULTARE și RUGĂCIUNE. Este de menționat că modelul crucii a fost ales de Părintele Justin. Veșnică să-i fie pomenirea!

Simpozionul duhovnicesc: „Părintele Justin Pârvu şi martirii din temniţele comuniste”

Parintele Justin 2006Parintele Justin si moastele de la Aiud

Cu prilejul pomenirii de un an de la trecerea la cele veşnice a Părintelui nostru Justin Pârvu, mănăstirea Paltin Petru Vodă vă invită să participaţi duminică, 15 iunie, la simpozionul duhovnicesc dedicat Părintelui Justin Pârvu şi martirilor din temniţele comuniste.

Pe 16 iunie se împlineşte un an de când Părintele Justin nu mai este printre noi cu trupul, părăsind lumea aceasta materialnică, mutându-se la Împăratul veacurilor, la Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Parastasul de un an de zile se va oficia sâmbătă, 14 iunie, în prezenţa Înalt Preasfinţitului Mitropolit Teofan, după Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, la mănăstirea de călugări Petru Vodă.

Duminică, 15 iunie, începând cu orele 13.00, mănăstirea Paltin Petru Vodă organizează un simpozion închinat memoriei Părintelui Justin Pârvu şi martirilor din temniţele comuniste. La acest simpozion vor participa şi vor lua cuvântul, în primul rând, cei ce au trăit şi pătimit alături de Părintele Justin calvarul temniţelor comuniste, foşti deţinuţi politic sau reprezentanţi ai familiilor lor, printre care:

  • Constantin Străchinaru, fost deţinut politic, coleg cu Părintele Justin la Periprava,
  • Doamna Maria Trifan, fiica Bădiei Traian Trifan,
  • Ilie Tudor,
  • Măriuca Vulcănescu, fiica savantului Mircea Vulcănescu,
  • familia Preotului Martir Ilarion V. Felea
    şi alţi distinşi invitaţi.

După încheierea simpozionului vom merge în procesiune cu făclii aprinse, prapuri şi cântări duhovniceşti către mormântul Părintelui Justin, situat în mănăstirea de călugări Petru Vodă, unde vom săvârşi o slujbă de pomenire, atât la mormântul Părintelui Justin, cât şi în cimitirul mănăstirii unde odihnesc osemintele mai multor martiri ai temniţelor comuniste.

Cu dorul în suflete de Părintele Justin şi cu simţământul datoriei de creştini şi de fii ai neamului românesc, încercăm smerit să ducem mai departe memoria sfinţilor şi martirilor noştri, aşa cum ne-a învăţat o viaţă întreagă Părintele nostru drag.

Toţi cei care vor ca memoria Părintelui Justin şi a mărturisitorilor din temniţele comuniste să fie dusă mai departe, sunt rugaţi să participe alături de noi la acest înălţător eveniment comemorativ.

Cu rugăciunile tuturor Sfinţilor Tăi, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi, păcătoşii! Amin!

ÎN DIRECT: Slujbe întru pomenirea Părintelui Justin. Grupul Byzantion și maicile de la Paltin-Petru Vodă

st-justin-martyrSfintitul-Marturisitor-JUSTIN-de-la-Petru-Voda_icoana-realizata-de-maicile-de-la-man.-Paltin-Petru-Voda-228x3004

Duminică, 1 iunie, la prăznuirea Sf. Mucenic Iustin Filosoful, Mănăstirea Paltin Petru-Vodă vă invită să participaţi la un eveniment comemorativ închinat memoriei Părintelui Arhimandrit Justin Pârvu.

Evenimentul se va desfăşura conform programului:

Sâmbătă seara, începând cu ora 20.00 (ora Bucureştiului), se va oficia slujba de Priveghere închinată Sf. Mc. Iustin Filosoful, unde vor susţine cântările la strană corul de muzică psaltică Byzantion, împreună cu maicile m-rii Paltin.

Duminică dimineaţă, între orele 8.00-12.00 se vor săvârşi Ceasurile, Acatistul, încununate de Sf. Liturghie, oficiată de un sobor de preoţi, în biserica mănăstirii Paltin, iar cuvântul de învăţătură va fi rostit de Părintele Profesor Mihai Valică.

După agapa frăţească unde sunt invitaţi toţi închinătorii sa ia parte, vom merge la chilia Părintelui Justin, în care a petrecut ultimii ani din viaţă, unde se va săvârşi un trisaghion. După care cu toţii ne vom îndrepta spre mormântul Părintelui Justin din mănăstirea de călugări Petru Vodă, unde vom oficia parastasul întru veşnica pomenire a Părintelui nostru Arhimandrit Justin Pârvu. Tot aici, la piciorul crucii, celui ce a fost supranumit „duhovnicul neamului românesc”, vom înălţa rugăciuni către Domnul pentru pacea a toată lumea şi ocrotirea neamului nostru românesc. Căci aşa cum spunea Părintele Justin, într-unul din ultimele sale cuvinte: „Nimic nu ne-a mai rămas, decât să ne jeluim peste mormintele Părinţilor noştri”.

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri şi cu rugăciunile Cuviosului nostru Părinte Justin, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, izbăveşte-ne pe noi de urgia ce va să fie şi ne învredniceşte să Te mărturisim pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, întru curăţia inimii şi blândeţea cugetului smerit. Amin!

Slujbele vor putea fi ascultate în direct la Radio Paltin.

| atitudini

VIDEO-reportaj: Simpozionul “In memoriam Părintele Justin Pârvu”

[youtube=https://youtu.be/VFBmiUKr8FE]

| Mănăstirea Paltin Petru Vodă, via Atitudini

Clopotul Inimii

de Marius Ianuș

Clopotul inimii bate ca fierul
peste al mănăstirii somn blând.
Părintele Iustin străbate cerul
cu pași nevăzuți, de sfânt.

De funia sângelui trage chiar pronia
neamului nostru rănit…
În Poiana Paltinului simți cum istoria
se reașează în mit.

Clopotul inimii bate-n clopotnița
trupului meu păcătos.
Părintele Iustin trece prin temnița
timpului nostru hidos.

Clopotul inimii bate-n clopotnița
turlelor mele de os.
Părintele Iustin străbate iar bolnița
și ne ridică de jos.

Clopotul inimii se ia la-ncercare
cu clopotul turlei de sus.
Și-n suflet, și-n Ceruri e sărbătoare
ținută de Domnul Iisus.

Că încă un sfânt din neamul românilor
s-a contopit în Mister.
Și că s-a-ntărit împotriva vrăjmașului
Garda noastră din Cer.

Citiți și: Sfânt din Aiud

10 februarie – Simpozion în memoria Părintelui Justin la Mănăstirea Paltin Petru Vodă

Sfintitul Marturisitor JUSTIN de la Petru Voda_icoana realizata de maicile de la man. Paltin - Petru VodaÎn memoria vrednicului de pomenire şi mult iubitului nostru Părinte Arhimandrit Justin Pârvu, Mănăstirea Paltin Petru-Vodă are bucuria de a vă invita să participaţi alături de noi şi de alţi distinşi invitaţi, la simpozionul duhovnicesc „In memoriam – Părintele Justin Pârvu”, ce va avea loc luni, 10 februarie, la prăznuirea Sf. Sfinţit Mucenic Haralambie.

Ziua de 10 februarie era o sărbătoare aparte atât pentru ucenicii Părintelui Justin cât şi pentru toţi cei ce-l preţuiau – ziua de prăznuire a naşterii Părintelui nostru drag. Cu toţii ştim ce prăznuire luminată era şi câte harice binecuvântări şi bucurie se revărsau dinspre chilia Părintelui Justin peste aceste meleaguri din Petru Vodă şi către credincioşii care-i păşeau pragul smeritei sale chilii. Dorim ca această prăznuire să lumineze şi mai departe, ca cinstirea memoriei sale să nu se stingă vreodată.

Programul acestui eveniment comemorativ se va desfăşura după cum urmează:

  • 7.00 – 11.00: Ceasurile, Acatistul Sf. Mc. Haralambie şi Sfânta Liturghie, în biserica Adormirii Maicii Domnului din m-rea Paltin – Petru Vodă;
  • 11.00 – 12.00: Parastas pentru pomenirea Părintelui Justin;
  • 12.00 – 13.00: Agapa frăţească;
  • 13.00 – 14.00: vizitarea chiliei memoriale a Părintelui Justin;
  • 14.00 – 14.30: moment artistic susţinut de corul copiilor din căminul Mănăstirii Paltin şi corul din Suceava
  • 14.30 – 18.00: Simpozion duhovnicesc dedicat memoriei Părintelui Justin Pârvu, unde vor lua cuvântul preoţi, monahi şi ucenici ai Părintelui, care s-au împărtăşit din experienţa sa duhovnicească, dar şi medici care au vegheat la căpătâiul Părintelui până în ultima clipă a vieţii sale pământeşti.
  • 18.00: Pornire în procesiune, cu făclii aprinse şi cântări duhovniceşti până la mormântul Părintelui Justin, din mănăstirea de călugări, Petru Vodă, acolo unde odihneşte sfinţitul său trup, la care aleargă în continuare nenumărate cete de credincioşi spre a-şi găsi alinare şi sprijin.

Pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi, păcătoşii. Amin!

Mănăstirea Paltin Petru-Vodă

Moartea lui Ariel Sharon anunţă venirea falsului Mesia? Să ne aducem aminte de prorocia Părintelui Justin şi despre minunea icoanei de la Mănăstirea Paltin Petru Vodă

ARIEL SHARON A MURIT. Neamul lui Israel își pierde „Regele". Complexă moștenire politică și metafizică. ZICERILE UNUI PATRIOTUPDATE – 11.01 – 14:35Ariel Sharon a murit, sâmbătă, la vârsta de 85 de ani. Fostul premier israelian era internat la clinica Sheba, iar starea lui de sănătate se înrăutățise în ultimele zile.

Considerat și respectat de cei mai mulți ca un erou al neamului său, atât politic cât, în primă instanță, și militar – a participat la toate cele cinci războaie purtate de Israelul modern – și firește temut și denigrat de dușmanii din semințiile arabe, Sharon va râmâne o piatră de hotar în istoria Israelului și un reper plin de învățăminte și semnificații pentru întreaga lume.

Poate cel mai bun epitaf la despărțirea de acest personaj titanic îl constituie chiar câteva dintre cuvintele sale, rostite cu doi ani înainte de a intra în îndelungul repaus dinaintea morții: „Am văzut totul. Am întâlnit regii, reginele și președinții. Am înconjurat întreg pământul. Mai există un singur lucru pe care mi l-aș dori: să încerc să dobândesc pacea.”

10.01: „Regele Israelului” și „Leul lui Dumnezeu” sunt supranume pe care Ariel Sharon (născut Scheinermann, pe 26 februarie 1928) și le-a dobândit pe câmpul de luptă, mai ales după operațiunile tactice de geniu în cadrul „Războiului de șase zile” (1967) și în cel „de Yom Kippur” (1973), ambele împotriva acelorași coaliții ale vecinilor arabi, respectiv Egipt, Siria și Iordania, ambele soldate cu victorii legendare ale Israelului. continuare »

ÎN DIRECT: Moliftele și slujba Sfântului Vasile cel Mare + TE DEUM

Radio-ul Mănăstirii Paltin-Petru VodăPentru cei care din binecuvântate pricini nu puteți merge în această noapte la sfânta biserică, vă punem la dispoziție transmisiunea în direct de la Mănăstirea Paltin-Petru Vodă, mănăstirea de maici ctitorită de Părintele Arhimandrit Justin, moliftele și slujba Sf. Vasile cel Mare, plus slujba de TE DEUM pentru noul an laic, 2014. Cu această ocazie vă dorim un an binecuvântat, cu pace sufletească și cu roade mântuitoare.

Transmisiunea va începe la ora 23.00 și o puteți asculta prin player-ul de mai jos sau pe site-ul Mănăstirii Paltin-Petru Vodă.

Mănăstirea Paltin – Petru Vodă în haine sărbătoare. Slujba de hram și hirotesirea maicii starețe

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=0srk3U94C10]

Mănăstirea Paltin – Petru Vodă şi-a serbat hramul „Adormirea Maicii Domnului”, în prezenţa călduroasă a IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care a oficiat slujba Sfintei Liturghii, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Praznicul Adormirii Maicii Domnului a fost cinstit cu multă evlavie de către credincioşii şi pelerinii care ne-au însoţit în rugăciuni şi în cântări duhovniceşti, lăudând cu bucurie pe Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu, cerând ajutorul şi ocrotirea ei cea cerească.

După oficierea Sfintei Liturghii Înalt Preasfinţitul Teofan a săvârşit slujba de sfinţire a troiţei închinate vrednicului de pomenire, Arhimandritul Justin Pârvu, a cărui prezenţă duhovnicească s-a făcut simţită de către majoritatea închinătorilor şi obştii de maici a acestei sfinte mănăstiri. continuare »

Mănăstirea de maici Paltin – Petru Vodă îşi serbează hramul

site paltin-petruvoda.roMănăstirea de maici Paltin – Petru Vodă, ctitorie a Părintelui Justin Pârvu, îşi serbează hramul: „Adormirea Maicii Domnului”.
Îmbrăcată în straie de sărbătoare, mănăstirea îşi aşteaptă pelerinii pentru a prăznui împreună, în laude şi în cântări duhovniceşti,  mutarea cu trupul la cer a Preasfintei de Dumnezeu Născătoare şi pururea Fecioarei Maria. Se va oficia slujba de sfinţire a unei Troiţe închinate memoriei Părintelui Arhimandrit Justin Pârvu.

Pentru detalii vedeți anunțul de pe site-ul oficial al mănăstirii.

Mănăstirea de maici, Paltin – Petru Vodă, și-a lansat site-ul oficial: paltin-petruvoda.ro și muzeul memorial al Părintelui Justin

PALTIN-PETRUVODA.RO

site paltin-petruvoda.ro

Chilia Muzeu Parintele Arhimandrit Justin Parvu

Site-ul mănăstirii Paltin vă oferă informații despre ce-a de-a doua ctitorie în satul Petru Vodă a Părintelui Justin Pârvu. Totodată puteți afla detalii și despre muzeul ce-a fost inființat în chilia în care Părintele Justin și-a petrecut ultimii 3 ani din viață și unde și-a dat obștescul sfârșit. Muzeul cuprinde o serie de obiecte ce aparțin Părintelui Justin precum veșminte, cărți, cruci, manuscrise și diverse obiecte cult.

Pe același site puteți afla produsele naturiste care sunt obținute în laboratorul mănăstirii, cât și icoane, veșminte, costume naționale confecționate de maicile din mănăstire.