O, mult-pătimitoare al lui Hristos, Sfinte şi mare mucenice Ioane, primind această rugăciune a noastră, ce se aduce ţie acum din inimă, ne izbăveşte pe noi de toate vătămările sufleteşti şi trupeşti, de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi şi de chinul cel veşnic, cu rugăciunile cele bine-primite de Dumnezeu, ca împreună cu tine în veacul ce va să fie, în locaşurile sfinţilor, să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (fragment din „Acatistul Sfântului Ioan cel Nou”)

Dintre multele minuni făcute la moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, se cuvine să amintim mai întâi cum a izbăvit marele mucenic poporul şi capitala Moldovei de năvălirea tătarilor jefuitori şi ucigaşi de oameni. continuare »

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=y539z0FOGqU?feature=oembed&w=500&h=281]

Comentariul Miriam Turism, care însoțește filmarea

Astazi 6 ianuarie 2018 este ajunul Craciunului in Tara Sfanta (pe stil vechi), dar si Boboteaza (pe stil nou). continuare »

După Dreptul canonic ortodox, semne ale sfinţeniei sunt:

– moartea martirică – dovada cea mai certă;
– mărturisirea şi apărarea dreptei credinţe;
– viaţa curată, viaţa sfântă;
– darul facerii de minuni, în viaţă sau după moarte.

Dintre condiţiile de fond (personale) ale sfinţeniei:
– să fi avut credinţa neîndoielnică ortodoxă;
– puterea de a suferi moarte martirică, primejdii şi orice necazuri pentru apărarea dreptei credinţe;
– puterea de a trăi moral şi religios cât mai desăvârşit;
– puterea de a săvârşi minuni;
– cultul spontan acordat de poporul credincios.

În cazul trăitorilor ortodocși din închisorile comuniste, toate acestea se confirmă. Ce dovadă mai clară vrem decât moartea martirică? Lupta împotriva lor e lupta contra evidenţei, păcatul împotriva Duhului Sfânt.

De la instalarea regimului comunist în Rusia s-a început o campanie de distrugere a creştinismului şi a tuturor valorilor umane tradiţionale. Acelaşi efect devastator l-a avut în toate ţările pe unde a trecut.
În cazul de faţă, nu e nevoie de Paterice pentru confirmarea sfinţeniei. Chinurile şi moartea din închisori, ştiind că toţi erau chinuiţi pentru credinţă de un regim ateu, sunt un Pateric al mucenicilor fără a mai fi nevoie de alte comentarii. Ele întrec orice „cuvinte duhovnicești”. De la mulți nu s-a păstrat nici un cuvânt duhovnicesc, dar au moaşte făcătoare de minuni! (a se vedea la Aiud).
De la atâtea mii de martiri din Istoria Bisericii nu s-a păstrat nici un cuvânt duhovnicesc ci pentru sfârşitul lor au fost trecuţi în ceata sfinţilor. De ce numai noi românii suntem atât de îndoielnici în credinţă? Nu ne bate Dumnezeu că nu ne cinstim sfinţii închisorilor? Cred că şi din acest motiv ne bate, cu prisosinţă…
Sfinţii sunt manifestarea concretă şi personală a lui Dumnezeu în Biserică, iar Biserica nu se menţine vie decât prin Sfinţi. La loc de cinste se află Martirii. continuare »

„Eu am cunoscut iadul. Sfântul Nectarie m-a salvat!”

Curtea Bisericii „Sfântul Nectarie” e în forfotă. Credincioșii, unul câte unul, vin să-i mulțumească și să-l sărbătorească pe Sfânt. „Niciodată nu am simțit că mă lasă la greu. L-am rugat și m-a ajutat”. Doamna Maria își pleacă pios capul și, asemeni celorlalți, înaintează spre raclă.

Aici am întâlnit-o pe tânăra blondă cu ochi mari. Poartă în palme o poză și din când în când ridică privirea spre cer. „Am avut probleme foarte mari. Eu am fost bolnavă timp de zece ani. Am fost la un pas de moarte”. Povestea Oanei Mihaela e o poveste spusă pe nerăsuflate, e povestea unui suflet care a cunoscut zbuciumul și războiul lăuntric. Acum își mărturisește credința. „De când l-am descoperit pe Sfântul Nectarie, la fiecare acatist, a schimbat câte ceva pentru mine. Face fluvii de minuni”. Se apropie cu nerăbdare și întoarce poza. E imaginea Sfântului. „Mă rog. Mă rog la el neîncetat”. Pare că spusele ei sunt rupte dintr-o carte despre minuni. Continuă fără oprire, cu o mulțumire de a spune, care-i străbate ființa și-i înfrigurează pe toți cei care trec pe lângă ea. „Eu am cunoscut iadul și nu exagerez. Poate că din exterior pare ciudat, dar până nu ajungi să simți pe pielea ta, nu crezi. Nici eu nu am crezut că o să ajung vreodată să spun asta”. Oana Mihaela are 28 de ani. „Am absolvit Facultatea de Informatică, dar până acum nu am reușit să-mi fac un rost”. continuare »

Viata Sfintei Cuvioase Parascheva (tvr Iasi 2011)
continuare »

Evocarea portretului marelui mărturisitor, Părintele Justin Pârvu

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=5sbl9bIgPhE]

| atitudini.com

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=MZPdNLzKlRM]

montaj realizat de ziartarguneamt.ro, cărora le mulțumim, dar nu ne asumăm coloana sonoră ce nu ne reprezintă site-ul.

O ultimă şansă

Mergeam cu tatăl meu spre Salonic, cu autocarul, de unde aveam să mergem în Uranopoli şi de acolo în Muntele Athos. La vamă, la verificarea paşapoartelor, am fost întrebaţi de un act semnat de mamă şi eliberat de un birou notarial, de care noi nu ştiam, deci nu îl aveam. Am uitat să precizez că sunt minor, iar minorii nu pot ieşi din ţară prin vamă fără acel act, care permite trecerea. Am fost scoşi din autocar. Şoferul ne ruga să ne luăm bagajele, tata îl ruga să aştepte. Era ultimul autocar din ziua aceea, şi ar fi trebuit să mai aşteptăm alte două zile până să plecăm din nou, dar nu aveam timp, pentru că mai era o săptămână şi începea şcoala. Agentul vamal refuza să ne lase să trecem. Tata i-a spus că mergem în Muntele Athos, dar el a spus că nu crede pe nimeni, că nu ar avea încredere nici în el când e vorba de nerespectarea legii. Atunci am început să mă rog la Părintele Ilie în gând, pentru că înainte de a pleca la drum citisem câteva din minunile sale. Am fost cu vreme în urmă la cimitir, la moaştele lui. Tata mi-a spus apoi că el se ruga la Maica Domnului şi la Sfântul Nectarie. Cam după cinci minute, agentul vamal ne-a spus să vorbim cu şeful său. Şeful său nu ne-a lăsat nici el să trecem, spunându-ne că ar trebui să vină mama cu maşina la vamă. Mama era la nişte cursuri de perfecţionare şi nu putea răspunde la telefon. Dar, nici dacă ar fi răspuns, nu putea aştepta autocarul până venea ea la vamă. După alte zece minute, şeful a început să mă întrebe unde locuiesc, meseriile părinţilor, dacă mama locuieşte cu noi, şi alte lucruri asemănătoare. După ce am răspuns, într-un final ne-a lăsat să trecem, deşi conform legii era interzis. Ştiu că părintele Ilie Lăcătuşu ne-a ajutat.

(C. V.) continuare »

M‑am întors de curând de la Mă­năs­tirea Că­şiel, o oa­­ză de linişte şi bu­cu­rie întru Dom­nul. Mergeam pentru pri­­ma da­tă şi am avut bu­curia să stau două zile a­colo. Aşa cum se în­tâm­plă de multe ori, bu­curia se face tot mai ma­re şi mai mare. A­colo, în a doua zi, a venit o doam­nă în­so­ţită de o prie­tenă. Doamna s‑a a­şe­zat a­lă­turi de noi şi a început şi dân­sa să a­ju­te la bucătărie, că e toamnă deja şi se pregă­tesc le­gumele pentru iarnă. Eram acolo cam de toa­te vârs­te­le, tinere şi mai puţin ti­nere. Se vorbea des­pre mă­năs­tiri, des­pre viaţa în mănăstire, des­pre cum se face dul­­cea­ţa de struguri, despre ser­viciu, des­pre neputinţe omeneşti, des­­pre cărţi du­hov­niceşti, despre boli, despre sfinte moaş­te… Aşa am ajuns să vorbim despre sfin­ţii în­chisorilor şi des­pre Aiud.

Doamna, mică de statură, cu ochii lu­mi­noşi şi faţa zâm­bitoare, stătea în dreap­ta mea. Îmi arată braţele şi îmi spu­ne că erau negre şi cu găuri, iar acum nu mai sunt aşa, îmi arată un picior şi îmi spu­ne că şi acolo e vindecată, că i‑au rămas doar urme. Braţele, picioarele şi ju­mătate din corp, până la torace îi fusese în­ne­grit şi plin de găuri, de răni sân­ge­rân­de, răni des­chise… Medicii nu ştiau ce ar fi pu­tut de­clan­şa o astfel de boală. Me­di­cul ei, o doamnă, i‑a in­dicat o mulţime de medicamente. Lumea o ocolea, fugea din calea ei, deşi boala nu era mo­lip­si­toa­re. Avea doar o mâ­nă de prieteni ca­re nu se temeau de ea şi cu care mer­gea la mă­năs­tiri prin ţară… Boala i se declanşase în ur­mă cu trei ani. O priveam cu uimire. Era îm­pă­cată cu sine, plină de nă­dejde şi de bucurie. Re­pe­ta mereu că pentru pă­ca­te­le ei e­ra aşa, că a­ce­lea erau păcatele ei ca­re din interior au ieşit la suprafaţă. Nu în­vinovăţea pe nimeni şi nu vor­bea de rău pe nimeni. „Pentru păcatele me­le”, repeta me­reu. continuare »

Ajutor de la Sfantul Nectarie!
Ii multumesc Sfantului Nectarie pentru ajutorul ce mi l-a dat!
Datorita mijlocirii sfantului la Bunul Dumnezeu, nu am pierdut copilul! Sunt insarcinata in 26 saptamani si in urma cu putin timp am avut un accident rutier. Am inceput sa am simptome de nastere, nu erau contractii dar ma durea foarte tare burta.Am inceput sa plang fiind constienta ca voi pierde copilul daca se va declansa nasterea. Mi-am amintit imediat de Sfantul Nectarie, si l-am implorat sa-l roage pe Dumnezeu sa nu-mi ia copilul. Apoi am sunat o prietena sa citeasca un acatist la sfantul pentru a ma ajuta.

Eram disperata si nu puteam sa fac altceva decat sa repet la nesfarsit rugaciuni scurte la Sfantul Nectarie, acatistul neputand sa-l citesc in starea de neliniste in care ma gaseam.
Sa nu moara copilul, sa nu moara copilul! Sa nu se declanseze nasterea! repetam intr-una.In seara accidentului, impreuna cu mine mai erau si ceilalti doi copii pe care ii mai am, ei nepatind nimic din mila Domnului. Treptat am inceput sa ma mai linistesc, durerile sa mai scada. Ajunsi acasa, durerile au reaparut cu aceeasi intensitate(erau totusi suportabile). continuare »

Frati crestini,

De-a lungul anilor, multi credinciosi au dat marturie despre minunile savarsite prin intermediul sfintilor de la Aiud. Multe dintre aceste minuni le-am consemnat, despre unele avem putine date, iar despre altele, probabil multe la numar, noi inca nu am aflat.

In vederea editarii un carti despre minunile savarsite de sfintii mucenici din inchisorile comuniste, ii rugam pe toti cei care au trait asemenea fapte minunate sau stiu de la altii despre felul in care au mijlocit sfintii pentru izbavirea de boli, de necazuri, pentru solutionarea unor probleme care erau imposibil de rezolvat in chip firesc, sa ne trimita aceste relatari la adresa: [email protected] .

Parintele Iustin Parvu spunea: „Aveam aceasta perioada in istorie cu care ne putem duce in fata lui Dumnezeu cu icoanele acestor martiri din tot cuprinsul tarii, din toate puscariile, martiri care indeplinesc toate conditiile canonice necesare unei canonizari”.

Multumim anticipat tuturor celor care vor fi alaturi de noi in aceasta lucrare si o rugam pe Maicuta Domnului sa ii acopere cu Sfantul ei acoperamant!

Ieromonahul Augustin
Schitul “Inaltarea Sfintei Cruci”, Aiud