Povestea Magilor veniţi să i se închine Pruncului Iisus în peştera de la Betleem este una dintre cele mai cunoscute istorisiri biblice. Deşi auzită de toată lumea, această întâmplare rămâne în conştiinţa publică doar prin cele 13 versete relatate de Apostolul Matei, în capitolul al doilea din Evanghelia sa.

.

Iar ei, ascultând pe rege, au plecat şi iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi a stat deasupra, unde era Pruncul.
Şi văzând ei steaua, s-au bucurat cu bucurie mare foarte.
Şi intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi căzând la pământ, s-au închinat Lui; şi deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă.
Iar luând înştiinţare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în ţara lor. continuare »

Atitudini | Părintele Justin Pârvu: Hristos S-a născut! Adevarat S-a născut!

Sărut mâna, Părinte! Iată că a mai binevoit bunul Dumnezeu să ne apropiem de un nou Crăciun cu pace. Voiam să vă întreb care este diferența între sărbătoarea Naşterii Domnului, aşa cum se prăznuia pe vremea sfinției voastre şi modul în care este azi sărbătorită. Nouă ni se pare că timpul parcă sa îngustat şi trece foarte repede de parcă nu mai avem vreme să ne bucurăm de o sărbătoare. Acum ajungem Crăciunul şi parcă mai ieri începusem Postul. Aşa era şi pe vremea sfinției voastre? Aşa o resimțiți şi acum?

Sigur că este o diferență. Era cu totul altfel bucuria unei astfel de sărbători trăite la nivel general. Pentru că aceste sărbători se desfăşurau în toată simplitatea lor, în adevăratul lor rost şi făgaş. Era într-adevăr o bucurie înnăscută în creştinul nostru ortodox. Plecau băieții să împodobească steaua, se luau câte doi-trei şi umblau din casă-n casă până pe la Bobotează. Fiecare casă, aşa cum primeai icoana părintelui care venea cu Ajunul, tot aşa de solemn erau primiți şi copiii, mai mici sau mai mari, care veneau cu uratul să vestească Naşterea Domnului. Pentru creştin era o mare binecuvântare să le intre pragul colindători şi o simțeam cu toții ca pe o mare uşurare sufletească. Masa săracă, bogată cum era, dar se simțea cum fiecare om forma o peşteră a Naşterii. Acum, de pildă, frumusețile acestea de la televiziune, de la radiouri, de la toate aceste mijloace de comunicare sunt foarte bune şi folositoare în acelaşi timp, dar îi ia omului tocmai ce este mai important: curiozitatea de a trăi. continuare »

laurentiudumitru.ro | Explicarea Icoanei Nasterii Domnului

În această icoană, întregul mesaj din Evanghelie despre întruparea Mântuitorului din Sfânta Fecioară Maria este surprins împreună cu alte detalii adăugate din Sfânta Tradiţie a Bisericii. În multe icoane cu reprezentări ale Naşterii Domnului sunt o multitudine de detalii, în altele sunt mai puţine. în diagrama arătată aici, luată dintr-un desen al icoanei, putem identifica cel puţin 8 elemente.

. continuare »

continuare »

Cuvânt al Sfântului Ioan Damaschin la Naşterea Domnului

ând primăvara soseşte şi stihiile trupurilor se întorc iarăşi către înnoire, atunci toţi oamenii, simţind buna adiere a aerului, primesc sănătate trupului. Atunci şi pământul înflorind cu frumuseţea semănăturilor şi înfrumuseţându-se cu tot felul de flori ale ierburilor, îşi face pregătirea roadelor sale. Atunci şi vitele aflând pajişte verde de pădure, se arată bine întremate cu trupurile. Atunci şi neamul păsărilor, ce zboară la înălţime, ciripesc cu veselie. Priveghetoarea şi rândunica deschizându-şi ciucuşoarele dau glas, răsunând munţii, văile şi copacii; şi astfel fac veselă primăvara dulce prin glasurile lor. […] 1

Aşa şi când s-a născut Domnul nostru din Fecioara Maria, ca o primăvară veselitoare a răsărit la toată lumea şi către înnoire s-a întors. Căci a venit Unul Născut, Fiul lui Dumnezeu, raza măririi Tatălui, prin Care şi veacurile s-au făcut, atât cele văzute cât şi cele nevăzute. Cuvântul cel preasfânt al Tatălui s-a făcut trup fără schimbare din Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria. A fost mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, Cel singur iubitor de oameni, Care nu din voie sau din dorinţă bărbătească s-a zămislit în preacuratul pântece al Fecioarei, ci de la Duhul Sfânt. S-a făcut ascultător Părintelui Său, ca prin trupul cel luat de la noi, să vindece neascultarea noastră. Pentru că Duhul Sfânt a venit peste dânsa şi a curăţit-o, dându-i puterea primitoare a Cuvântului, făcând-o şi născătoare. […] continuare »

Suntem iarăşi în preajma Crăciunului.

Ne-am apropiat oare noi sufleteşte de el?

Asemenea măsurători de distanţe sufleteşti nu ne pot fi indiferente, dacă avem o cât de mică credinţă în Dumnezeu şi în adevărul că rosturile şi bucuriile vieţii nu pot fi temeinic împlinite decât în măsura în care procesul de asimilare cerească a făcut ceva spor înlăuntrul fiinţei noastre omeneşti.

Să ne întrebăm, cum bogatul din Evanghelie întreba pe Mântuitorul: ce trebuie să fi făcut noi pentru a putea zice azi că de Crăciunul acesta ne-am apropiat nu numai prin epuizarea foilor calendarului din anul acesta şi prin isprăvile gastronomice de care ne pregătim, ci şi printr-o orânduire nouă a sufletului, a adevăratei noastre vieţi?

Iar răspunsul nu poate fi numai un interogatoriu asupra formelor şi legilor respectate, un examen tehnic asupra conformării la ceea ce e mai mult exteriorul doctrinei creştine: ai furat, ai nedreptăţit, ai respectat poruncile în ceea ce au ele oarecum formal, normativ, de reglementare a raporturilor cu semenii? Ci vom fi întrebaţi dacă a fost ceva viu sufleteşte în noi, vom fi întrebaţi ce disoluţii sufleteşti adânci s-au întâmplat în noi şi ce reconstrucţii interioare pe un alt plan, de jertfă, de prefacere vie. Cineva care ar cerceta apropierea noastră sufletească de Mântuitorul, ne-ar coborî în acele adâncuri de rană vie în care a fost coborât bogatul căruia Mântuitorul îi cerea o totală disoluţie a structurii lui lăuntrice, vinderea tuturor bogăţiilor, arătându-i că simpla conformare oarecum contractuală faţă de porunci, simpla atitudine aparent corectă dar lipsită de prefacerea vie interioară, nu-l pot apropia pe om de cer şi de mântuire. continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=TmKtjMXmRGA]

Când mă aflam în închisoare, mă îmbolnăvisem foarte tare. Aveam tuberculoză la amândoi plămânii, de asemenea patru vertebre erau atinse de tuberculoză. Aveam de asemenea tuberculoză intestinală, diabet, insuficienţă cardiacă, hepatită şi alte boli pe care nici nu mi le mai amintesc. Eram aproape de moarte. La dreapta mea se afla un preot pe numele său Gherasim Iscu.

Era egumenul unei mănăstiri (Tismana). Acest om în etate cam de 40 de ani fusese aşa demult chinuit încât era aproape de moarte. Totuşi avea faţa liniştită. Vorbea despre nădejdea lui de mântuire, de iubirea lui pentru Hristos, despre credinţa lui. Era plin de bucurie. La stânga mea se afla comunistul schingiuitor, care îl schingiuse pe preot până aproape de moarte. Acest comunist fusese arestat chiar de tovarăşii săi. Să nu credeţi ce spun ziarele că comuniştii îi urăsc pe preoţi, sau îi urăsc pe evrei. Nu-i adevărat. Ei urăsc pur şi simplu. Urăsc pe oricine. Urăsc pe evrei, urăsc pe creştini, urăsc pe antisemiţi, urăsc pe antihrişti, urăsc pe toată lumea. Un comunist urăşte pe alt comunist. Se duşmănesc între ei. Şi când un comunist duşmăneşte pe altul, unul pe altul se bagă la închisoare şi îl bate şi îl chinuieşte ca şi pe creştin.

Aşa se întâmplase că comunistul schingiuitor (torţionar), care chinuise pe acest preot până aproape de moarte – fusese şi el bătut până aproape de moarte de către tovarăşii săi, şi-şi dădea sufletul. Sufletul lui se chinuia în ghiarele morţii.

În timpul nopţii mă deşteaptă zicând:

– Domnule, fii bun, roagă-te pentru mine! Nu pot muri, am făcut o crimă înfricoşătoare!

Atunci am văzut o minune. Am văzut pe preotul în pragul morţii chemând pe alţi doi deţinuţi. Sprijinindu-se pe spatele lor, a trecut încet pe lângă patul meu, s-a aşezat pe marginea patului ucigaşului său şi-l mângâia pe cap. continuare »

Nașterea Domnului Hristos să vă aducă în inimă lumina de la Betleem și bucurie din bucuria Sfintei Fecioare Maria. Hristos S-a născut!

Al patrulea Mag

O veche legenda spune ca, de fapt, patru au fost magii care urmau sa mearga sa se inchine Pruncului dumnezeiesc. Despre cel de-al patrulea se zice ca si-ar fi vandut tot ce avea si ar fi cumparat trei nestemate – un safir, un rubin si o perla – pe care sa le duca in dar Mantuitorului. Si grabindu-se el sa ajunga in Babilon, unde, dupa cum se vorbisera, il asteptau ceilalti trei, acesta a intalnit pe drum un om vatamat, la care nimeni nu se uita. Pe data se hotari sa-l duca la un doctor, caruia ii dadu safirul ca sa-l ingrijeasca pe bolnav pana la deplina insanatosire. Numai ca astfel, zabovind prea mult pe cale, ceilalti nu l-au mai asteptat si au plecat fara el. El n-a deznadajduit, ci, tinandu-se dupa stea, a facut singur drumul spre Betleem. Aici a aflat ca magii Il gasisera pe Prunc si I se inchinasera deja, ca soldatii lui Irod pornisera macelul celor nou-nascuti si ca Sfanta Familie apucase calea Egiptului. Cum chiar in fata lui un soldat incerca sa-i smulga unei tinere femei copilul din brate, pentru a-l omori, magul nu statu pe ganduri si, aratandu-i soldatului splendidul rubin, il indupleca sa-l primeasca in schimbul vietii pruncului. Soldatul a luat piatra, stergand-o in graba de acolo, iar biata femeie nu mai stia cum sa-i multumeasca strainului ca picat din cer. continuare »

Postul Naşterii Domnului: 15 noiembrie – 24 decembrie

Felul cum postim în această perioadă conform regulilor tipiconale este astfel:
– abţinere totală de la carne, ouă şi brânză pe toată această perioadă,
– Lunea, Miercurea şi Vinerea mâncăm bucate pregătite fără untdelemn şi nu consumăm vin,
– Marţea şi Joia se dezleagă (adică putem mânca) la untdelemn şi vin,
– Sâmbetele şi Duminicile, se dezleagă la untdelemn, vin şi peşte.
– dacă în zilele de Luni, Miercuri şi Vineri prăznuim vreun sfânt mare, însemnat în calendar cu cruce neagră (+), mâncăm bucate gătite cu untdelemn şi bem vin; iar de va cădea hramul bisericii sau sărbătoare însemnată în calendar cu cruce roşie (+), atunci dezlegăm si la peste.
– Marţea şi Joia mâncăm peşte, untdelemn şi bem vin, numai atunci când în aceste zile cade vreun sfânt mare (notat în calendar cu cruce neagră sau roşie), ori este hramul bisericii.
– în ziua de Ajun (24 Ianuarie) se mănâncă tocmai seara şi anume: grâu fiert îndulcit cu miere, poame, covrig sau turte din făină.
– în ziua de Crăciun, în orice zi ar cădea mâncăm de dulce (adică: carne, ouă, brânză, şi mâncăruri gătite cu untdelemn) şi bem vin.
MÂNCĂM PEŞTE: la Sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului – 21 noiembrie chiar dacă această sărbătoare ar cădea Miercurea sau Vinerea. De asemenea mâncăm peşte în Lunile, Miercurile şi Vinerile acestui post, dacă în aceste zile cade hramul bisericii din parohia noastră. Totodată dezlegăm la peşte în zilele cu sfinţi însemnati, dacă aceste zile cad Marţea sau Joia. Cu atât mai mult, când Marţea sau Joia se întâmplă să cadă hramul bisericii.
Acestea sunt câteva din prescripţiile tipiconale legate de felul cum trebuie să postim in această perioadă premergătoare Sărbătorii Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, dar bineînţeles că fiecare dintre noi vom ţine după putinţa trupului, post mai aspru sau mai uşor dar numai cu binecvântarea duhovnicului

“Sfanta Familie” este numirea improprie data de apuseni scenei in care Dreptul Iosif apare alaturi de Maica Domnului si de Pruncul Iisus. Aceasta imagine a dat nastere la o intreaga serie de studii apusene, care mai de care mai indraznete, purtand titluri precum “Ce poate invata familia voastra de la Sfanta Familie” sau “Sfanta Familie, prototip al familiilor crestine”.

Imaginea cu “Sfanta Familie” este o reprezentare straina iconografiei Bisericii Ortodoxe. Desi recent au aparut si unele reprezentari in stilul bizantin al acestei imagini eronate, aceasta nu se regaseste in nici una dintre vechile traditii bisericesti rasaritene. Spre deosebire de reprezentarea catolica, icoana ortodoxa a Nasterii Domnului nu infatiseaza o “familie”, ci taina tainelor, ea intrupand o intreaga teologie patristica (Icoana Nasterii Domnului). continuare »

In aceasta icoana, intregul mesaj din Evanghelie despre intruparea Mantuitorului din Sfanta Fecioara Maria este surprins impreuna cu alte detalii adaugate din Sfanta Traditie a Bisericii.

Sf. Ioan Gura de Aur: Daca te indoiesti ca ai sa ajungi fiu al lui Dumnezeu, atunci incredinteaza-te de aceasta prin aceea ca Fiul lui Dumnezeu S-a facut Fiu al omului.

In Comentariul la Evanghelia dupa Matei al Sfantului Ioan Gura de Aur, ni se vorbeste despre cele doua nasteri ale Fiului lui Dumnezeu intrupat, prima dinainte de timp, din Tatal, iar cea de a doua, din Fecioara Maria, in timpul imparatului Quirinius. In Pruncul Iisus sunt strans legate aceste doua nasteri, una dumnezeiasca, din vesnicie, din Cer, nevazuta, si alta de pe pamant, de jos, care a avut nenumarati martori. Cea de-a doua nastere nu este mai putin importanta decat prima, ci neobisnuita, plina de spaima si de cutremur. Atat de minunata si neobisnuita a fost venirea Sa, ca ingerii dantuiau si vesteau bucuria adusa omenirii, iar proorocii, inca de demult, se spaimantau ca Dumnezeu S-a aratat pe pamant si cu oamenii a locuit impreuna.

Prin Intruparea Fiului lui Dumnezeu,
omul isi recapata demnitatea originara

Fiind Fiu adevarat al Dumnezeului Celui fara de inceput, a primit sa auda spunandu-I-Se „Fiu al lui David“, pentru ca pe om sa-l faca fiu al lui Dumnezeu.

Sfantul Ioan Gura de Aur vede ca pe o conditie sine qua non nasterea pruncului dumnezeiesc din Sfanta Fecioara Maria pentru mantuirea omenirii. „Daca te indoiesti ca ai sa ajungi fiu al lui Dumnezeu, atunci incredinteaza-te de aceasta prin aceea ca Fiul lui Dumnezeu S-a facut Fiu al omului. (…) Caci Fiul lui Dumnezeu nu S-ar fi smerit in zadar atat de mult daca nu ar fi vrut sa ne inalte pe noi. S-a nascut dupa trup ca tu sa te nasti dupa Duh, S-a nascut din femeie ca tu sa incetezi a mai fi fiu al femeii. Pentru aceasta, Fiul lui Dumnezeu a avut o dubla nastere: una mai presus de noi si alta asemenea noua . Pentru ca S-a nascut din femeie, se aseamana cu noi, dar pentru ca nu S-a nascut nici din sange, nici din vointa trupului sau a barbatului, ci de la Duhul Sfant, ne arata nasterea cea mai presus de noi, nasterea cea viitoare pe care ne-o va darui noua de la Duhul“. continuare »

S-au ivit zorii zilei de pomenire a celei mai mari faradelegi pe care a vazut-o soarele pe pamant. Zi de groaza si de rusine pentru constiinta omeneasca pana la sfarsitul vremurilor. Este obiceiul ca inchinatorii sa strabata in aceasta zi cu picioarele si cu gandurile Calea Durerii. Aceasta este calea pe care Domnul a mers sub cruce spre Golgota. Am plecat din Ghetsimani in sus. Am trecut pe la casa lui Ioachim si a Anei, nascatorii Nascatoarei. Ne-am gandit la Ea, Maica marii dureri. Ea a fost, oare, in acel cumplit alai? Nu. Vom vedea mai tarziu.
Palatul lui Pilat. Ca si cum am privi la cenusa unui vulcan stins – dar focul patimii si putoarea nedreptatii inca se simt. Aici a fost judecat si osandit invatatorul Dreptatii. Aici a fost biciuit de cei fara de lege Omul Nevinovatiei. Nu a ramas pe El nici o fasie de piele intreaga. Evreii s-au ostenit noaptea trecuta ca sa nu fie. Si soldatii romani cu bicele lor nu au facut decat sa adanceasca aceleasi rani in acelasi trup. Cei care studiaza dreptul roman si legile romane ar trebui sa vina in acest loc ca sa se ingretoseze pentru totdeauna de aceasta putreziciune lipsita de omenie.
Locul in care Domnul a cazut sub cruce. Cum sa nu cada? Greu i-a fost sa poarte si tacerea de-a lungul intregii nopti pline de invinuiri mincinoase, de clevetiri si de martori mincinosi – cu atat mai mult intreaga putoare a scuipaturilor in fata si a tot atator rani pe cate lucruri bune le facuse El oamenilor. O, Doamne, de ce nu am fost noi atunci aici ca sa luam crucea Ta, si pe Tine sa Te ridicam pe maini si sa Te purtam? Asa am gandit toti, varsand lacrimi pe aceasta Cale a Durerii, ce s-ar fi prefacut in Rau al Durerii daca toate lacrimile varsate de crestini ar fi tasnit din el. Ferice de Simon Cirineanul, pe care judecata cea buna a lui Dumnezeu l-a adus aici in acea zi ca sa ia Crucea Domnului asupra sa si sa usureze chinurile Celui care S-a chinuit pentru toti oamenii.
In fata casei sfintei Veronica. De la fereastra casei sale, Veronica a vazut cumplitul alai. Fata desfigurata a lui Hristos a starnit compatimire in inima ei de fata – ea nu mai semana a fata omeneasca, ci mai degraba cu o bucata de panza murdarita de amestecul sangelui cu scuipatul, sudoarea si praful. I s-a facut mila de El fetei; a alergat inaintea Osanditului si cu o marama curata i-a sters fata. Mucenicul tacut nu a putut sa-i spuna „multumesc”, insa i-a rasplatit slujirea intr-un alt chip: pe acea marama a ramas zugravit chipul lui Hristos.
Iata-ne acum in locul unde s-a intalnit Nascatoarea de Dumnezeu cu Fiul. Cautandu-L incolo si incoace, ea a aparut dintr-o ulicioara si deodata s-a aflat fata in fata cu El. De-abia L-a mai recunoscut. Oare ea a nascut ASTA? Aceasta mare rana, de marimea omului? Din aceasta Rana s-a vindecat, insa, otravitul neam omenesc. El nu i-a zis nimic. Ea nu I-a zis nimic. Dar sufletele lor s-au inteles si s-au salutat. „Fiul meu”, s-a tanguit sufletul mamei, „primavara mea dulce, cum a pierit frumusetea Ta!”.
In fine, suntem aici. Inaintea stancii insangerate. Inaintea Golgotei. Este vremea amiezii. Intocmai vremea cand a fost inaltat pe cruce. Bataia ciocanului starneste ecouri in sufletele noastre. Aici am stat pana la ceasul al treilea al dupa-amiezii, sufletele noastre la picioarele crucii Lui; ah, fie ca sa le spele sangele Lui! In ceasul al saselea, natura s-a razvratit impotriva faradelegii omenesti: pamantul s-a cutremurat, pietrele au crapat, soarele si-a acoperit cu marama cernita fata sa. La ceasul al noualea, El Si-a dat duhul.
Doar Invierea putea sa rasplateasca atata patimire. Numai prin Invierea lui Hristos pot natura si constiinta noastra sa se impace.

(Raspunsuri la intrebari ale lumii de astazi, vol. I, Editura Sophia, 2002)

“Si tu, Betleeme Efrata, desi esti mic intre miile lui Iuda, din tine va iesi Stapanitor peste Israel, iar obarsia lui este dintru inceput, din zilele vesniciei” (Miheia 5,1).

Vechiul Testament este plin de profetii despre Domnul nostru Iisus Hristos. Toate aceste profetii s-au implinit dupa cum au fost scrise, in persoana lui Iisus Hristos. Este desigur imposibil sa redam aici profetiile tuturor profetilor Vechiului Testament, care s-au implinit in persoana Lui. Vom relata acele profetii de la care orice simplu cititor poate conclude ca Iisus Hristos nu S-a facut om intamplator, ci s-a proorocit ca se va face om, ca se va naste din Fecioara Maria, ca va fi rastignit, ca va invia si ca va veni la noi iarasi la a doua venire ca sa judece vii si mortii.

Asadar toate amanuntele vietii lui Iisus Hristos care sunt indispensabile pentru mantuirea noastra au fost profetite cu multa vreme inainte ca Hristos sa se nasca. Astfel Isaia, care a trait cu 700 de ani inainte de nasterea lui Hristos, a profetit nasterea Acestuia din Fecioara Maria.

continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=bv424ESGDhk]

SARBATORI FERICITE!!!

Mesaj al Părintelui Iustin Pârvu cu ocazia Sărbătorilor

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=Q6txO59N00w] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=qWJyf5dDV2w]

NASTEREA DOMNULUI CU BUCURIE!!!

Album FOTO: Iarna la manastirea Petru Voda, in asteptarea marelui praznic al Nasterii Domnului