Biserica catolică ar trebui să îi judece cu mai puţină asprime pe homosexuali şi, deşi continuă să se opună căsătoriilor gay, ar trebui să îi primească în rândurile sale pe copiii cuplurilor homosexuale cu o demnitate egală, se afirmă într-un document oficial emis joi de Vatican.
Potrivit acestui document de 75 de pagini, redactat ca material pregătitor pentru sinodul episcopilor catolici ce va avea loc la Vatican în luna octombrie şi care va fi destinat problemelor familiale, cei 1,2 miliarde de membri ai Bisericii catolice ar trebui să devină mai puţin “exclusivişti” şi mai “smeriţi”.

Documentul, cunoscut şi sub denumirea latinească “Instrumentum Laboris”, prezintă uriaşa prăpastie dintre învăţăturile oficiale ale Bisericii catolice în domeniul moralităţii sexuale şi acceptarea şi înţelegerea acestora de credincioşii din lumea întreagă.

Concluziile din acest text au fost formulate pe baza unui sondaj ce a inclus 39 de întrebări la care au răspuns credincioşi din dioceze din diverse zone ale Globului. Pentru prima dată în pregătirea unui astfel de sinod, Vaticanul a cerut episcopilor săi să distribuie chestionarul preoţilor din parohiile lor şi să înregistreze opiniile credincioşilor.

În acel text se afirmă că, deşi episcopii catolici continuă să se opună guvernelor care “redefinesc” mariajul prin legalizarea căsătoriilor şi a uniunilor civile între persoanele de acelaşi sex, Biserica catolică trebuie să găsească un echilibru între învăţăturile sale despre familia tradiţională şi “o atitudine respectuoasă, lipsită de prejudecăţi, faţă de persoanele care trăiesc în astfel de uniuni”.

DEZVĂLUIRI ALE MITROPOLITULUI AL SPANIEI ŞI PORTUGALIEI, KIR POLICARP, DESPRE EVOLUŢIA DIALOGULUI CU PAPISTAŞII

„Şi noi îl socotim pe papă ca pe unul dintre patriarhi, dar şi aceasta, dacă este ortodox” (347 – Epistola către ortodocşii de pretutindeni, PO 17, p. 320).
Aşa binevesteşte dumnezeiescul Părinte tuturor ortodocşilor de pretutindeni. Şi afirmă răspicat: „Iată, eu, Marcu păcătosul, vă spun că cel ce-l pomeneşte pe papă ca arhiereu ortodox vinovat este, că împlineşte tot latinismul chiar până la tăierea bărbii, şi latino-cugetătorul va fi judecat împreună cu latinii şi ca un călcător al credinţei va fi socotit” (348 – Către Teofan din Euripos, p. 343).
Preoţii catolici nu sunt preoţi, fiind sub incidenţa hotărârilor canonice ale sinoadelor ecumenice. „Episcopii voştri [ai latinilor] şi clericii nu mai sunt nici episcopi, nici clerici, fiind caterisiţi de atâtea şi asemenea sinoade, iar mirenii sunt sub anatemă şi afurisenie” (349 – Despre adăugirea din Simbolul de credinţă, PO 17, p. 282).
Pentru a nu crede că Sfântul era prea dur în afirmaţiile sale şi că atitudinea lui era dictată de resentimente etnice sau de stereotipuri monahale şi zelotiste, iată ce spune despre patriarhul unionist al Constantinopolului: „Nici nu vreau, nici nu primesc nicidecum părtăşia cu el sau cu cei ce sunt împreună cu el, nici după moarte, după cum [nu primesc] nici unirea ce s-a făcut şi dogmele latineşti pe care şi el le-a primit, şi cei ce sunt cu el, şi pentru apărarea cărora [dogmelor latine] i s-a făgăduit [mai dinainte] cârmuirea aceasta, cu preţul distrugerii dogmelor celor drepte ale Bisericii. Căci sunt încredinţat cu deamănuntul că pe cât mă depărtez de acesta [de patriarh] şi de unii ca aceştia, mă apropii de Dumnezeu şi de toţi sfinţii, şi pe cât mă despart de aceştia, pe atât mă unesc cu adevărul şi cu Sfinţii Părinţi, cu teologii Bisericii. După cum şi sunt încredinţat că cei ce sunt de acord cu aceştia se depărtează de adevăr şi de fericiţii dascăli ai Bisericii. Şi de aceea zic: după cum în toată viaţa mea am fost despărţit de ei, aşa şi în vremea ieşirii mele, şi încă şi după plecarea din viaţă mă lepăd de părtăşia şi de unirea cu ei şi, legând cu jurământ, poruncesc ca nimeni dintre ei să nu se apropie, fie la înmormântarea mea, fie la parastasele pentru mine, însă nici la [înmormântarea sau pomenirile] făcute pentru vreun altul din ai noştri să nu li se îngăduie să se adune sau să liturghisească împreună cu ai noştri” (352 – Ultimele cuvinte ale lui Marcu Eugenicu al Efesului, PO17, p. 349). continuare »

Au ereticii sunt ramlenii (romano-catolicii) cu al lor papa? Bine stiu ca vei zice ca sunt eretici. Si de vreme ce sunt eretici, precum si cu adevarat sunt, atunci Sfanta noastra Biserica ii afuriseste pe dansii. Si pe care Sfanta Biserica ii afuriseste si eu, impreuna cu Biserica, fiul ei fiind, ii afurisesc.[..] Iara preacuviosul asupra tuturor celor ce veneau de supt stapanirea papii, savarsea aceasta mare taina a Botezului, fara de nici o impiedicare sau indoire, ca pre o prea de nevoie la mantuirea omului”, iar despre uniati: “Ca pentru alte rataciri si erezii ramlenesti (catolice), ce nu se cuvine de acum sa-ti mai vorbim ca si cu toate ereziile cele ramlenesti s-au amestecat si cu ele se unesc si uniatii, precum sufletul de trup. Si cum le va fi lor nadejde de mantuire? Nicidecum. Numai pentru Botez iti voi vorbi tie din Scripturi, fara de care nu poate avea nimeni nadejde de mantuire. […]

Unia (uniatismul) este o aschie desprinsa de la Sfanta Biserica a Rasaritului si unire cu necredincioasa, ca sa nu-i zic biserica ramleneasca. Unia este inselaciunea diavolului, ce-i vaneaza pe cei nesocotiti intru pierzanie. Unia este un lup rapitor de suflete in piele de oaie. Unia este veninul aducator de moarte, in chip de miere, ce pierde sufletele. Unia este mladita inainte-mergatoare a antihristului, ce ademeneste cu magulire pe cei mai nestiutori intru pierzanie. Unia este prapastia iadului pentru cei ce nu au parte de cuget. Unia este Iuda, ce cu lingusitorul sarut a vandut Credinta Pravoslavnica . Unia este ca si ramlenii (catolicii) eretici. Cum, dar, uniatii nu sunt ramleni, cand toate dogmele Credintei Ortodoxe le-au calcat in picioare si pe cele ramlenesti le-au adoptat, zicand cu nerusinare, precum ca Duhul Sfant purcede si de la Fiul? Si papei de la Roma, adevaratului eretic, aceluia i se inchina si, in loc de Hristos, pe el de capetenia bisericii il au. […]

Un asemenea juramant, adica anatema, asupra celor ce se impotrivesc si nu se supun Sobornicestii Biserici, este pusa de patriarhii Rasaritului soborniceste, nu doar pentru o oarecare vreme, ci pana la sfarsitul lumii va ramane tare si neclatita si nedezlegata cu darul lui Hristos.”

(Cuvinte si scrisori duhovnicesti, vol. II, Chisinau, 1999, p.49)

Aproximativ 300 de episcopi, pastori, imami, rabini si calugari budisti s-au intalnit pe 27 octombrie la Assisi, orasul ereticului Francisc. Dupa modelul lansat de papa Ioan Paul al II-lea, la Assisi au avut loc rugaciuni impreuna, declaratii ecumeniste si angajamente pentru noua religie mondiala, erezia ce-l va inscauna pe antihrist. Toate acestea s-au facut in numele pacii! Doar ca, noi stim prea bine din predania Sfintilor Parinti, ca nu poate exista pace fara Adevar. Cu toate acestea, Ortodoxia a fost tradata de mitropolitii si episcopii ortodocsi ecumenisti, care au participat la Assisi, in frunte cu patriarhul ecumenic Bartolomeu.

Ca de obicei, BOR a fost foarte activa la un astfel de eveniment, fiind reprezentata de mitropolitul Iosif Pop al Europei Occidentale si Meridionale si de episcopul Siluan Span al Italiei.

Nu are rost sa detaliem ereziile la care s-au facut partasi “ortodocsii” nostri, dar trebuie sa tragem semnalul de alarma ca apostazia Bisericii este foarte aproape, daca noi, poporul, mai acceptam mult ratacirile ereziarhilor din conducere. continuare »

Cum vedeti ratificarea tratatului de la Balamand, din 1993, de catre sinodul Bisericii Ortodoxe Romane, pe tema raportului dintre Biserica Ortodoxa si cea catolica? Toate celelalte Biserici Ortodoxe au respins sinodal acele declaratii din tratat, ca fiind eretice, numai Biserica Romana fiind singura care nu l-a respins nici pana azi…

Nu poporul nostru poarta vina, atata timp cat aceste tratate s-au facut si s-au semnat pe ascuns. Ierarhii nostri nu au cerut parerea si acordul poporului, dar nici macar nu am fost instiintati. Doamne fereste, maine poimaine ne trezim ca Biserica Romana nu se mai cheama Biserica Ortodoxa, ci catolica. Noi nu ne putem asuma greselile lor dogmatice. Si vom tine la hotararile celor 7 sfinte sinoade ecumenice cu pretul vietii. Pentru noi aceasta este sfant: marturisirea de credința a celor 7 sinoade ecumenice. Acestea au fost stabilite de Sfintii Parinti prin Duhul Sant. Daca ne lepadam de ele, ne lepadam de Duhul Sfant. Nu e loc de indoiala in privinta dogmelor. Ierarhii nostri cand sunt investiți in episcopie depun un juramant cum ca se obliga sa pazeasca dreapta credința si cele 7 sinoade ecumenice. Daca incalca juramantul, atunci nu mai sunt episcopi, nu se mai supun Sfintilor ierarhi, pastorii lor. continuare »

Dupa ce am vazut deja ca, pe la sfarsitul anului 66, Pavel era la Roma in viata si liber, iar Petru nu se afla la Roma, nerelatandu-se nicaieri prezenta lui acolo, vrem sa dovedim adevarul acestui din urma fapt.

Petru nu s-a deplasat la Roma nici dupa aceasta data, cel putin pana in anul-81, in pofida celor istorisite de Eusebiu, care se contrazice pe sine.

In cartea a IlI-a, cap. 1 – 4 si in cartea a rV-a, 1 precum si in alte locuri, Eusebiu spune ca Petru s-a dus la Roma si ca 1-a hirotonit ca prim episcop al Romei pe Linos, iar in cartea a II-a, cap. 13 spune ca a fost omorat sub Nero la Roma. Tot el spune, insa, in cartea a IlI-a, cap. 13:

„In al doilea an al domniei lui Titus, Linos, epis­copul Bisericii romane, dupa ce a slujit-o timp de doisprezece ani, retragandu-se, i-a predat episcopia lui Anacletus[1]“.

Am vazut deja carui an ii corespunde cel de-al doilea an al domniei lui Titus, an in care Anacletus a preluat tronul. continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=XgKl3KLXA8E]

Slujba ecumenistă a avut loc pe 14 septembrie 2011 la sfinţirea Grădinii Zoologice Rădăuţi: Au participat: pr. greco-catolic Volosciuc Ioan, preoţii ortodocşi Calancea Iustin şi Prelipcean Angel, precum şi pr. romano-catolic Iosif Răchiteanu, toţi din Rădăuţi.

Vedeti si:

• S-a intamplat din nou: impreuna slujire a unui preot ortodox cu un eretic, papistas, pe data de 23 mai 2010 la Bocsa Montana – Caras Severin
• Trei antihristi pictati intr-o biserica ortodoxa, cu binecuvantarea unui admirator de-al lor: Andrei Andreicut
• Mitropolitul Andrei Andreicut caterisit sau depus din treapta, conform deciziei Sinodului BOR pe baza Sfintelor Canoane. Cerem respectarea acestor hotarari!
• Patriarhul ecumenic Bartolomeu s-a rugat impreuna cu ereticii: un “preot” papistas si unul armean – monofizit
• Papistasi, protestanti, musulmani si evrei prezenti la intronizarea patriarhului Irineu al Serbiei
• TRADAREA ORTODOXIEI: Un episcop si un ieromonah, apartinand Bisericii Ortodoxe a Bulgariei, se inchina cu slugarnicie papei, lepadandu-se astfel de Hristos

La 18 august 2011, templierii bulgari au sarbatorit in biserica medievala a Sfantului Dimitrie din localitatea Patalenita cei 300 de ani de la crearea Marelui Priorat al Bulgariei. Ritualul traditional a fost savarsit de Rumen Ralcev si marele secretar Hermina Gheorghieva.

In cadrul festivitatii au fost primiti noi membri ai ordinului. La ritualul catolic al templierilor au luat parte si preoti ortodocsi Nikola si Lazar Minev din Pazardjik, care au savarsit si o slujba impreuna cu catolicii.

In pofida interdictiei Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare de a slujire a clericilor ortodocsi de a participa la ceremonii religioase cu reprezentantii altor confesiuni religioase, astfel de cazuri nu sunt singulare, aminteste portalul bulgar Dveri.bg.

Preotii ortodocsi viziteaza cu regularitate reuniunile templierilor, afirmand ca ar avea binecuvantarea episcopului Galaction de Staro Zagor. Preotul Ignatii din orasul Ruse s-a autoproclamat “capelan oficial al ordinului templierilor”.

| Antimedia

Cei care cred primesc Duhul Sfant, Care constituie totdeauna asezamantul Bisericii, infatisand-o pe ea Una, Sfanta si Soborniceasca. Cine dar poate sparge aceasta unitate? Este zadarnica asadar pretentia unei legaturi exterioare si a unei alte credinte, mai ales a uneia respinse de Scripturi, pentru a asigura mantuirea celor ce cred in Domnul Iisus Hristos.
Daca (Sfantul) Fotie nu exista, cu adevarat n-ar fi existat nici schisma, insa n-ar fi existat nici Ortodoxie, nici popoare ortodoxe, ci ar fi existat o robie spirituala si un mod de gandire religios si etnic gresit. Pe amandoua acestea Fotie le-a salvat prin lupta lui impotriva invaziei apusene.

Sfantul Nectarie de Eghina

Catre cititori (Prefata la editia I)

Avem cinstea sa vestim obstii credinciosilor ortodocsi ai Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicesti si Apostolesti editarea lucrarii noastre despre schisma care exista intre fostele Biserici surori, cea Rasariteana si cea Apuseana, in care examinam cauzele care au provocat schisma, cauzele perpetuarii acesteia, posibilitatea sau imposibilitatea ridi­carii acesteia si care sunt motivele care impiedica unirea.

Aceasta lucrare a noastra poate fi numita Istoria Schismei, fiindca a fost scrisa pe baza faptelor istorice, cu precizie istorica si fara partinire.

Scopul pe care l-am avut in vedere a fost cautarea adevarului si numai a adevarului si proclamarea acestuia in vederea apararii drepturilor Bisericii Rasaritene, in baza carora teologii legalisti ai Bisericii Apusene, tratand in mod juridic aceasta chestiune, imputa Bisericii Rasaritene cau­zele schismei si motivele perpetuarii ei.

Studiul acesta, pe care l-am scris incepand de pe la anul 1895, este alcatuit din doua volume. Pornind de la punerea bazelor celor doua Biserici, examinam dezvoltarea lor isto­rica, regimul de guvernare al fiecareia, relatiile, acordurile, dezacordurile, disputele dintre ele, schismele si cauzele lor; judecam cauzele si ne pronuntam opinia ca o concluzie a celor spuse, incheind cu evenimentele de dupa sinodul desfasurat la Florenta, carora le-a pus capat caderea Constantinopolului. continuare »

Ministrul de Externe al Patriarhiei Moscovei, Mitropolitul Volokolamskului, kir Ilarion, care a participat la dialogul teologic dintre papistasi si ortodocsi de la Rethymno (Creta) a declarat ca exista impasuri datorate numeroaselor puncte de vedere diferite ale reprezentantilor Bisericilor Ortodoxe asupra primatului papei. Potrivit Agentiei de Presa bisericeasca „Romfea”, din data de 21 iunie:

„E nevoie de rabdare in dialogul cu catolicii”, a precizat intre altele colaboratoarei noastre Pegky Dokou, Preasfintitul Mitropolit al Volokolamskului, kir Ilarion, in timpul intalnirii ortodocsilor si romano-catolicilor care a avut loc la Rethymno.

Mitropolitul Volokolamskului, rugat sa faca aprecieri asupra intalnirii de la Rethymno a comisiei constituante, a subliniat: „A fost o intalnire a comisiei constituante mixte de dialog teologic dintre Biserica Ortodoxa si cea Romano-Catolica. Timp de trei zile am incercat sa planuim si sa luam notite asupra primatului si a sinodalitatii intemeindu-ne atat pe studiile teologice, cat si pe elementele istorice referitoare la Biserica din primul mileniu”. continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=TjWn59NlccE]

Partea a II-a continuare »

Biserica Romano-Catolica a adus in launtru o innoire potrivnica invataturii de obste a Apostolilor, a Parintilor si a Soboarelor.

Lupta aceasta a ereticilor, adica a celor taiati de la dreapta credinta, impotriva Dumnezeu-Duhului nu a incetat nici o clipa. Toti au fost insa biruiti de Duhul, prin mijlocirea Sfintilor Parinti ai Bisericii; pana cand, la mai multe veacuri dupa pogorarea Sa in chip de limbi de foc, invatatura cea rea a fost reinviata de eresul latinesc, prin nascocirea mincinoasei dogme a purcederii Sfantului Duh si de la Fiul (Filioque). Cum se va vedea, aceasta a fost pricina despartirii Bisericii Rasaritene de Biserica Apuseana, un singur cuvant adaugat la Marturisirea de credinta: Filioque, avand urmari nebanuit de insemnate, ca de altfel tot ce tine de invatatura despre Dumnezeu. Despre aceasta va fi vorba in cartea de fata. Inainte de a citi cuvintele Parintilor celor insuflati de insusi Duhul, sa vedem pe scurt ce se scrie in Catehismul latinesc din zilele noastre. Pentru aceasta ne-am lasat povatuiti de autorii unei carti de mare folos: Noul catehism catolic impotrva Sfintilor Parinti. Caci iata ce se scrie acolo despre pricina ce ne sta inainte:

„Cea mai inalta invatatura a teologiei crestine este cea a Tri-Unitatii dumnezeiesti: Dumnezeu Se arata ca Unul in Trei Persoane: Tatal, Fiul si Sfantul Duh. Avand aceeasi fiinta, cele Trei Persoane (sau Ipostasuri) sunt un singur Dumnezeu, insa Ele se deosebesc prin insusirile personale si alcatuiesc astfel o Treime. Tatal este fara inceput, Fiul se naste din Tatal, Duhul Sfant purcede din Tatal. «Insusirea Tatalui este nenasterea, cea a Fiului nasterea si cea a Duhului Sfant purcederea» (Sfantul Grigorie Teologul). «Cele trei Ipostasuri Se deosebesc intre Ele numai prin aceste insusiri personale» (Sfantul Ioan Damaschin). Cu constiinta binecuvantata a acestei teologii […], Parintii Soborului al doilea a toata lumea de la Constantinopol (381) au statornicit credinta in Duhul Sfant astfel: «…si intru Duhul Sfant, Domnul de viata facatorul, Care de la Tatal purcede, Care impreuna cu Tatal si cu Fiul este inchinat si slavit, Care a grait prin prooroci.» […]

Spunand ca Duhul Sfant purcede din Tatal si din Fiul (an latina Filioque) si adaugand aceasta dogma in Crez, Biserica Romano-Catolica a adus in launtru o innoire potrivnica invataturii de obste a Apostolilor, a Parintilor si a Soboarelor. Biserica Ortodoxa ii reproseaza deci doua lucruri:

a) adaugarea lui Filioque in Crezul Niceo-Constantinopolitan, in vreme ce (asa cum vom vedea) Parintii au pecetluit Crezul;

b) dogma insasi, adica ideea ca Sfantul Duh purcede de la Tatal si de la Fiul, idee care nu numai ca nu se afla in Traditie, dar pe care scrierile Parintilor o resping in chip aratat.

Papii Inocentiu al III-a (la Conciliul IV Lateran, in 1215), Grigorie al X-lea (la Conciliul II de la Lyon, in 1274) si Eugeniu IV (la Conciliul de la Florenta, in 1439) au proclamat Filioque ca adevar de credinta. Ei credeau ca fara acesta nu putea fi mantuire.[1] Pentru faptul ca ii invinuia pe Ortodocsi de a fi scos pe Filioque din Crez, legatul Papei, cardinalul Humbert a depus, in 1054, pe altarul catedralei Sfintei Sofii din Constantinopol o scrisoare care-l excomunica pe patriarhul Ortodox al Constantinopolei, Mihail Kerularios, act care a fost la originea schismei definitive intre Biserica Ortodoxa si Biserica Romano-Catolica.

Fiind vorba de o dogma atat de fundamentala, vizand Persoana Duhului Sfant, era de asteptat ca si Catehismul [catolic cel nou] s-o reia explicand-o mai clar si justificand-o cu mai multa siguranta decat au facut-o alti autori catolici din trecut. Caci, de-a lungul secolelor, Biserica Catolica a incercat sa-si legitimeze pozitia prin tot felul de argumente pe care teologii Ortodocsi le-au respins. continuare »

Ziua praznuirii: 4 mai

Sfantul sfintit mucenic Vasilie s-a nascut in binecuvantata de Dumnezeu Eparhie Helm, in satul Teratin, la sfarsitul secolului 19. Se cobora din renumita familie ortodoxa Martis, tatal sau Alexandru fiind judecator, iar ulterior preot. Tanarul Vasile crestea intr-o atmosfera ortodoxa evlavioasa si invata la Seminarul din Helm.

Dupa ce si-a incheiat studiile, s-a casatorit, iar la varsta de 26 de ani a intrat in cler. Apoi, a fost trimis de catre autoritatea sa bisericeasca ca misionar in Alaska, iar acolo si-a oferit serviciile sale pastorale, liturghisind mai ales in insulele Afognak si Kodiak.

Dupa intoarcerea sa in patrie, a fost numit preot slujitor in 1912 la parohia ortodoxa din orasul Sosnovietz (sudul Poloniei). Cand a izbucnit Primul Razboi Mondial, a inceput sa fie prigonit si a fost nevoit sa se refugieze impreuna cu familia in Rusia, unde in cele din urma s-a stabilit la Moscova, in Manastirea Sfantului Andronic. Liturghisea oriunde se intampla, dupa care lucra pe undeva cu mainile sale pentru a-si intretine familia. Dupa sfarsitul razboiului, s-a intors in orasul Sosnovietz si la parohia sa. continuare »

Mitropolitul Ierotheos de Navpaktos si Sfantul Vlasie: SFANTUL MARCU EVGHENICUL DESPRE CATOLICI

Sfantul Marcu Evghenicul, mitropolitul Efesului, a fost un neinfricat marturisitor al credintei la Sinodul de la Ferrara-Florenta, pentru ca nu a cedat presiunilor papale si santajelor, ramanand pana la sfarsit un marturisitor al credintei. Nu numai ca in timpul acelui Sinod a dovedit ratacirile latinilor, dar in acelasi timp a dovedit si falsurile (mistificarile).

Desigur ca la inceput Sfantul Marcu Evghenicul s-a comportat cu noblete, dar mai tarziu, cand si-a dat seama de mijloacele necurate la care se pretau pentru a-si atinge scopul, de presiunile, falsurile, santajele, constrangerile si vicleniile latinilor, a devenit un marturisitor al credintei. Pozitia sa a fost de la un capat la altul romana, deoarece adevaratii romei sunt imparati ai spiritului, sunt aristocrati ai duhului, pot sa dialogheze cu luciditate si cumpatare, liniste si noblete. Cand insa este vorba de indepartarea de la adevarul revelat si cand vad mijloace necurate ale celorlalti pentru atingerea scopului, atunci devin marturisitori ai credintei. Pentru ca Hristos nu-si doreste doar cautatori, ci si marturisitori.

Sfantul Marcu Evghenicul avea o buna cunoastere a realitatii. Adica, el stia ca noi i-am taiat pe latini din Trupul Bisericii, deoarece latinii au cazut in erezia Filioque. O expune un text al sau care este destul de sugestiv. Scrie Sfantul Marcu:

„Asadar, ei ne-au dat pricina de schisma, proclamand pe fata adaosul la Crez, pe care il graiau mai inainte pe ascuns. Si noi ne-am despartit primii de ei, ba mai degraba i-am despartit si i-am taiat de la trupul comun al Bisericii. Spune-mi, de ce i-am despartit? Oare fiindca tin dreapta credinta sau pentru ca au dat la iveala in chip drept adaosul la Crez? Cine ar spune aceasta, fara numai daca este foarte zdruncinat la creier? Nu, ci pentru ca gandesc lucruri absurde si rau-credincioase si fiindca au facut adaosul fara temei. Asadar, i-am lepadat ca pe niste eretici, si de aceea ne-am despartit de ei… atunci sunt eretici si ca pe niste eretici i-am taiat”.

Din acest text putem sa extragem cateva adevaruri: continuare »

Mitropolitul Gortinei: Parintele Marcu Manolis a tinut cu toata puterea haturile luptei impotriva dusmanilor credintei si a papismului

A fost avva a mii de credinciosi, neadormit pastor si luptator pentru credinta ortodoxa. A avut ca model pe Sfantul Parinte al Bisericii noastre, pe Sfantul Marcu Evghenicul, cel care a luptat impotriva unirii politice cu papistasii. Nu a murit, ci traieste. Fiii sai duhovnicesti sunt chemati la noi lupte impotriva papistilor, impotriva necredinciosilor si a ereticilor cu mai multe nume.

«Ὀρθόδοξος Τύπος» reda intreaga predica a Mitropolitului Gortinei si Megalopoleosului, Ieremia, pe care a tinut-o la Duminica a 12-a a lui Luca (Duminica celor zece leprosi) la Biserica Sfantului Gheorghe Dionysiou pe 16 ianuarie 2011, la care s-a savarsit parastasul de noua luni a raposatului Arhimandrit, Parintele Marcu Manolis. Mitropolitul s-a referit in predica sa la preotii si arhiereii buni si sfinti. Asa cum a afirmat, un astfel de preot a fost si cel cu bun nume printre crestinii ortodocsi din toata lumea, raposatul ieromonah Marcu Manolis, care a fost un luptator si a tinut fraiele luptei impotriva dusmanilor credintei si mai ales ale luptei impotriva papismului. In continuare a spus ca Parintele Marcu avea ca model pe sfantul sau omonim si protectorul sau, pe Sfantul Marcu Eugenicul, Arhiepiscopul Efesului, sfantul antipapist al Bisericii noastre. Incheindu-si predica s-a adresat fiilor duhovnicesti ai Parintelui Marcu spunand urmatoarele: „Avem nevoie de voi pentru noi lupte impotriva necredinciosilor si ereticilor, impotriva papistasilor, impotriva tuturor diavolilor iadului. Precursor in luptele noastre vom avea pe Parintele nostru Marcu Manolis. Nu a murit, ci traieste! Si cand, la porunca Bisericii, va trebui sa iesim in strada il vom avea cu noi drept conducator al nostru pe parintele Marcu, ii vom face o icoana mare si o vom ridica sus, ca sa ne aducem aminte de sfantul lui chip”.

Intregul text al predicii

Textul complet al predicii Mitropolitului Gortinei si Megalopoleosului, Ieremia, este urmatorul:

„1. Astazi, fratii mei crestini, aici in aceasta sfanta biserica am savarsit Dumnezeiasca Liturghie, care, dupa cum o spune si cuvantul, este lucrare a poporului. Λεῖτος – ἔργον (lucrare publica, lucrare a poporului)[1], λειτουργία (liturghie). Multi, ostili Bisericii, spun cu necuviinta: Si ce face Biserica pentru popor? Si noi le raspundem: Biserica pentru poporul ei, pentru fiii ei, savarseste Dumnezeiasca Liturghie! continuare »

Mihai Eminescu – 161 de ani de la nastere

Aducem un prinos de recunostiinta marelui poet national, care si-a iubit indeosebi credinta stramoseasca, dar si tara sa frumoasa. Iata ce spunea marele roman despre Biserica neamului in lupta cu apostaziile straine de aceste taramuri, dar straine si de Dumnezeu:

Biserica ortodoxa a Rasaritului a luat la romani o forma deosebita de aceea a altor Biserici; ea nu e numai o comunitate religioasa, ci totodata nationala. Bizantul a avut veleitati de papism, Biserica ruseasca are veleitati periculoase de cezaro-papism, de intindere a legii prin mijlocul sabiei pentru augmentarea puterii statului; la romani ea a fost din capul locului o comunitate religioasa care imblanzea prin iubire inegalitatile sociale si care facea pentru oameni o datorie din ceea ce, in lumea moderna e un drept. Liniamentele organizarii democratice a Bisericii romane se arata ab antiquo inca. Stand cu alte Biserici in legaturi formale, nu de subordinatie, ea a inlocuit la romani, in timpii cei rai, organizatia politica si economica. Astfel intampinam in orasele mari biserici cari apartineau fiecare la cate o breasla, iar in Ardeal vedem ca ea a devenit totul pentru romani: ea organizeaza si intretine invatamantul primar, cel secundar clasic, ba chiar si cel real al poporului. Preotul de acolo n-a invatat numai canoanele, ci si disciplinele economiei de camp; el e invatator si sfatuitor in interesele morale si materiale, ba chiar in cele juridice, ale poporenilor sai. continuare »

Orosul Sfintei Biserici a lui Hristos, care intareste Sfantul Botez dat de la Dumnezeu, dar leapada botezurile ereticilor care se fac in alt chip[1]

Dintre multele mijloace prin care ne invrednicim de mantuire si care se succed si se leaga  unul de altul ca o scara (fiindca toate privesc catre acelasi tel) cel dintai este Botezul, cel predat de Dumnezeu sfintitilor apostoli, de vreme ce fara el celelalte sunt nelucratoare.

De nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va putea sa intre in imparatia lui Dumnezeu (In. 3: 5);

Botezul ortodox

caci trebuia neaparat ca, de vreme ce cea dintai nastere il aduce pe om in viata aceasta muritoare, sa fie gasita o alta nastere si un chip [de nastere] mai tainic care sa nu-si aiba inceputul in stricaciune, nici sa se sfarseasca in stricaciune, prin care sa ne fie cu putinta a urma lui Iisus Hristos, Intemeietorul mantuirii noastre. Ca apa botezului cea din colimvitra are rolul de pantece, si nastere primeste cel nascut, cum zice Gura de Aur[2]; iar Duhul Care se pogoara in apa are rolul lui Dumnezeu, Care plasmuieste fatul; si dupa cum Acela, dupa punerea in mormant, a treia zi a revenit la viata, tot asa, cei ce cred, fiind cufundati in apa, in loc de pamant, prin cele trei cufundari inchipuiesc in sine harul invierii cel de a treia zi, apa fiind sfintita prin pogorarea Preasfantului Duh, asa incat trupul sa fie luminat prin apa vazuta, iar sufletul sa ia sfintire prin Duhul cel nevazut. Caci dupa cum apa dintr-o oala se impartaseste de caldura focului, asa si apa din colimvitra, prin lucrarea Duhului, se preface in putere dumnezeiasca, curatind si invrednicind de infiere pe cei astfel botezati, dar pe cei initiati [botezati] in alt chip aratandu-i necurati si intunecati in loc de curati si infiati.

Asadar, pentru ca deja mai inainte cu trei ani s-a ridicat problema daca sunt primite botezurile ereticilor care vin la noi [la ortodoxie], savarsite in afara predaniei sfintilor Apostoli si dumnezeiestilor Parinti si in afara obiceiului si randuielii Bisericii sobornicesti si apostolesti, noi, prin dumnezeiasca mila fiind crescuti in Biserica Ortodoxa si urmand canoanelor sfintitilor Apostoli si dumnezeiestilor Parinti, si cunoscand ca Biserica noastra sfanta, soborniceasca si apostoleasca este singura si unica [Biserica], si [la fel] Tainele Ei, prin urmare si dumnezeiescul Botez, primim tainele ereticilor, cate sunt savarsite nu precum Duhul Sfant a randuit sfintitilor Apostoli si precum Biserica lui Hristos face pana astazi, ci fiind gaselnite [inventii] ale oamenilor stricati, [le primim deci] ca intrutotul neobisnuite si le stim straine de intreaga predanie apostolica, si de aceea le lepadam prin hotarare obsteasca. Si pe cei dintre ei care vin la noi ii primim ca nesfintiti si nebotezati, urmand Domnului nostru Iisus Hristos, Care a poruncit ucenicilor Lui „sa boteze in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh” (Mt. 28: 19), si sfintitilor si dumnezeiestilor Apostoli, care randuiesc a-i boteza pe cei ce vin [la credinta] prin trei afundari si ridicari, si la fiecare afundare a chema un nume din Sfanta Treime[3], si sfintitului si intocmai cu apostolii Dionisie, care zice: continuare »

Patimirea Sfantului Sfintitului Mucenic ISIDOR si a celor saptezeci si doi de impreuna-nevoitori, martirizati alaturi de el in Tartu de catre romano-catolici in anul 1472

Marele Cneaz Iaroslav cel Intelept, botezat Gheorghe sau Iurie, a fost fiul Sfantului Mare Cneaz Vladimir. In anul 1030, el a preluat controlul unei regiuni la vest de Novgorod si Pskov, care era locuita de estonieni. Acolo pe malurile raului Omovzha (sau Embakh) el a intemeiat un oras si a construit o biserica pe care a inchinat-o ocrotitorului sau: Sfantul Mare Mucenic Gheorghe. In Rusia, acest oras a devenit cunoscut ca Yuriev dupa numele bisericii, dar se mai numeste si Dorpat sau Tartu. Incepand cu anul 1150, aceasta regiune a fost invadata de pe mare si colonizata de catre catolicii germani, care au construit cetati pentru a ocupa tinutul si au inceput sa-i asupreasca pe bastinasi. Incepand cu acea perioada s-a dat o lupta interna intre ei si rusi, pentru a prelua controlul regiunii. Subjugandu-i pe estonienii pagani, germanii i-au trecut cu forta la catolicism, dar in acelasi timp au inceput sa-i asupreasca si pe ortodocsii care locuiau acolo.

In secolul al XV-lea, ortodocsii aveau doua biserici in Yuriev: una inchinata Marelui Mucenic Gheorghe, iar alta Sfantului Nicolae. Doi preoti slujeau in aceste biserici: unul se numea Ioan, iar celalalt Isidor. La inceput cu promisiuni, mai apoi cu amenintari, germanii au inceput sa-i ademeneasca pe locuitorii ortodocsi ai orasului sa treaca la romano-catolicism. Preotul Ioan, care locuise in Yuriev timp de doi ani si jumatate, s-a mutat la Pskov. Imediat dupa aceea a devenit monah cu numele de Iona si a intemeiat Manastirea Pesterilor din Pskov. Aici avea sa duca o viata de sfintenie si sa fie proslavit sfant cu zi de pomenire pe 29 martie. Isidor insa a ramas in Yuriev si avea mari dispute cu germanii in privinta credintei ortodoxe. De multe ori ii dovedea in cuvant, ii rusina si ii sfatuia in acelasi timp sa renunte la credinta romano-catolica si sa imbratiseze Sfanta Ortodoxie. In 1472, romano-catolicii au ridicat armele impotriva Pskov-ului si a poporului sau ortodox cu scopul de a raspandi si impune credinta lor (uniata – n.tr.), confirmata in principal de canoanele falsului-sinod de la Florenta. Intre timp, parintele Isidor slujea intru toata curatia si neprihanirea la Biserica Sfantului Nicolae, stralucind ca o stea in mijlocul turmei sale.

Capetenia germana a orasului Yuriev s-a revoltat impotriva preotului Isidor si a ortodocsilor, clevetindu-i in fata episcopului romano-catolic si a autoritatilor orasului, care erau de credinta romano-catolica, precum si in fata comerciantilor din Livonia. El spunea ca il auzise pe Isidor si intreaga turma a ortodocsilor, rostind blasfemii impotriva romano-catolicismului, in general, si a folosirii azimelor, in special, si preamarind doar credinta ortodoxa. Astfel, i-a facut pe episcop si pe nobili sa-si iasa din fire si din acel moment romano-catolicii au inceput sa-i chinuiasca si chiar sa-i tortureze pe ortodocsii din Yuriev. Pe 6 ianuarie 1472, de Praznicul Botezului Domnului, preotul Isidor impreuna cu toti ortodocsii au mers dupa traditie la raul Omovzha pentru a binecuvata apa cu cinstita cruce. Acolo, din apele Teofaniei (Aratarii lui Dumnezeu -n.tr.), Isidor impreuna cu barbatii si femeile ce erau cu el au fost arestati de catre germanii trimisi de primar si episcop si tarati inaintea episcopului si a judecatorilor civili. Mare a fost tortura pe care au indurat-o ostasii lui Hristos in sala de judecata pentru credinta lor. Prin aceste chinuri germanii incercau sa-i forteze pe ortodocsi sa renunte la credinta lor.

Dar Isidor si toti marturisitorii ortodocsi care erau impreuna cu el s-au indreptat mai intai catre episcop, apoi catre judecatorii lor, raspunzandu-le intr-un glas: “Domnul sa va stea impotriva, dusmanilor ai Adevarului, ca noi ortodocsii sa ne lepadam de Adevaratul Hristos si de credinta ortodoxa! Noi nu ne vom cruta trupurile pentru Hristos Dumnezeul nostru, oricat de mult ne-ati tortura, dar va imploram pe voi, nefericitilor, crutati-va sufletele pentru numele lui Dumnezeu, caci sunteti creatia lui Dumnezeu!” Apoi Isidor, plin de curaj a demascat falsa intelepciune a romano-catolicilor si apostazia lor de la adevaratul crestinism. Episcopul infuriat a poruncit ca ortodocsii sa fie azvarliti in inchisoare si a somat pe toti mai marii cetatilor din imprejurimi sa-i supuna pe ortodocsi la chinuri, daca nu se vor lepada de credinta lor.

Imediat reuniti in temnita, Sfantul Isidor i-a indemnat pe fiii sai duhovnicesti: “Frati si copii” – a spus el – “Domnul ne-a adunat impreuna pentru aceasta mareata fapta duhovniceasca, dorind sa va incununeze cu cununi nepieritoare cu dreapta Sa cea atotputernica. Dar voi , fratilor, suferiti din mainile acestor netrebnici, neavand vreo indoiala sau imputinare de suflet. Nu va temeti de aceste chinuri dureroase, nici nu slabiti, caci vrajmasul vostru, diavolul, umbla ca un leu racnind, cautand sa inghita sufletele si aceasta prin a va indeparta de credinta ortodoxa. Sa stam neclintiti in fata ademenirilor lui ca niste buni ostasi, pentru ca Insusi Domnul a spus: “Daca M-au prigonit pe Mine, si pe voi va vor prigoni. Daca au pazit cuvantul Meu, si pe al vostru il vor pazi. Dar toate acestea vi le vor face – in numele Meu – pentru ca nu-L cunosc pe Cel care M-a trimis. Dar cand va veni Mangaietorul pe care-L voi trimite voua de la Tatal, Duhul Adevarului, Care de la Tatal purcede, Acela va marturisi pentru Mine. Inca si voi marturisiti pentru Mine, pentru ca de la inceput sunteti cu Mine”. De aceea, fratilor, asa cum Hristos le-a vorbit ucenicilor Sai, tot astfel ne vorbeste si noua! Daca cineva sufera pentru numele Sau pana la varsarea sangelui sau, acela este deja aproape de moarte. Iar voi, iubitii mei frati, sa nu ma dispretuiti, ci patimiti impreuna cu mine si sa nu va lasati amagiti de placerile acestei lumi, ci fiti mari mucenici ai lui Hristos in acest veac.“

Dupa aceea, Isidor si cei intemnitati impreuna cu el, intorcandu-se spre rasarit a inceput sa cante si sa se roage cu lacrimi si suspinuri din inima. A luat din Sfintele si de-Viata-facatoarele Daruri si i-a impartasit pe toti barbatii, femeile si copii care erau impreuna cu el. Cu totii s-au umplut de bucurie duhovniceasca, iar ravnitorul preot le-a vorbit din nou despre rasplata binecuvantarilor celor vesnice pe care o primim pentru faptele bune dar si despre chinurile vesnice pentru lucrurile intunericului. “Sa nu lasam pe nici unul dintre noi” – a spus el insotitorilor sai – “de la cel mai mic la cel mai mare sa se teama fie de amenintari, fie de chinuri”. Pentru ca daca noi vom suferi mult pentru Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, vom primi rasplata suferintei noastre in Ziua Judecatii. Si intr-un suflet, intr-un glas, ei au cantat imnul in cinstea mucenicilor: “Sfintilor Mucenici, care bine v-ati nevoit si v-ati incununat, rugati-va Domnului sa se miluiasca sufletele noastre”. continuare »

Este de luat exemplu acest intelectual grec de catre mintile intelectualitatii ortodoxe romanesti. Dar oare vor risca ei intr-atat? Vor risca sa-si piarda functiile si conduita politic-corecta de pana acum?

Articol scris de domnul Nikitas Aliprantis, Profesor de Drept al Universitatii „Demokritos” din Tracia si Profesor onorific al Universitatii din Strassbourg, membru in Consiliul Europei in perioada 1998- 2008 (Fiu duhovnicesc al Parintelui Marcu Manolis)

Un dialog isi justifica existenta daca se ambitioneaza sa ajunga la un anume rezultat si sa abordeze toate temele spinoase care motiveaza necesitatea lui. In acest sens se naste intrebarea referitoare la dialogul dintre ortodocsi si romano-catolici: reprezinta primatul papei si chestiunile ecleziale legate de acesta singurele chestiuni care diferentiaza continutul si trairea credintei crestine a unora de a celorlalti? Se intelege ca intrebarea nu vizeaza trecutul, ci diferente care exista astazi si nu sunt doar particularitati de exprimare si politice dintre Rasarit si Apus, nici „teologumene”, adica chestiuni care pot primi mai multe abordari in functie de mentalitatea si de conditiile de existenta diferite. Cu ochii neteologului vom semnala, nu insa exhaustiv, anumite laturi esentiale ale romano-catolicismului, care constituie diferente fata de credinta ortodoxa.

1. Prima „piatra a scandalului”, atat de mare si de veche incat, probabil din cauza obisnuintei, nu se mai semnaleaza frecvent este dimensiunea politica a bisericii Romano-Catolice. Daca astazi aceasta dimensiune reprezinta un simplu stat simbolic, – datorita interventiei revolutionarilor italieni din secolul al XIX-lea – se pastreaza insa integral infatisarea si ideologia statala: teritoriu, populatie, sistem legislativ si judecatoresc, autoritati, caracterul international al locuitorilor[1]. Justificarea acestei structuri ramane pana astazi aceeasi: puterea politica asigura „libertatile si independenta” bisericii romano-catolice, adica ale ierarhiei bisericesti si mai ales ale papei, care „nu poate, fara a prejudicia serios exercitarea slujirii sale universale, sa fie subiect al vreunui conducator lumesc oarecare”[2]. Se considera ca aceasta putere se legifereaza prin „suprematia speciala (care) apartine bisericii, (ca) societate perfecta, datorita demnitatii supreme a scopului spiritual la care aspira”[3].

Intrebarea fundamentala care se pune aici este daca are sens Biserica crestina configurata dupa dimensiunile „Cezarului”? Nu se auto-submineaza oare in acest mod si prin aceasta ideologie ca Biserica? A aspirat Hristos la independenta Sa fata de Cezar din pricina scopului spiritual al Bisericii Sale? Este clar ca aceasta ideologie romano-catolica nu are doar repercusiuni periculoase, dar denatureaza si continutul credintei crestine, amestecand-o cu elemente ale dependentei politico-juridice si prin urmare ale denaturarii religioase. Este intamplator oare ca cuvantul „dogma” a ajuns, incepand din Occident, sa aiba o conotatie negativa si sa fie considerat o invatatura impusa de sus si din exterior, in loc sa fie trait ca bunavestire libera si eliberatoare catre om?

2. Duhul legalist, care adapa pana astazi romano-catolicismul si care a fost semnalat in mod repetat, nu este independent de dimensiunea politica a acestuia. Aici ne intereseaza doar in ce masura duhul legalist, fie sub forma canoanelor si a sanctiunilor rigide, fie in expresia dreptatii compensatorii sau justificatoare, afecteaza continutul credintei si trairea acesteia de catre credinciosi. In acest punct se va face referire pe scurt la trei manifestari (ale catolicismului), iar cea de a patra va fi dezvoltata separat datorita repercusiunilor ei decisive in credinta crestina. continuare »