Părintele Calciu, din motive de smerenie, a dorit să nu fie dezgropat…
Dacă părintele Calciu nu ar fi fost un luptător anticomunist convins, ci vreun ecumenist sau conformist devotat, al vremurilor g(rele) de azi, s-ar fi întâmplat la fel cu trupul lui deshumat, sau s-ar fi deplasat toate organele eclesiale responsabile, şi l-ar fi pus direct în raclă, în sinaxare şi calendare spre cinstire?!

Pr. prof. dr. Mihai Valică infirmă astfel minciuna din comunicatul monahului Filotheu
şi al ex-rasoforei Neonila, postat fără consultare în numele vieţuitorilor Mănăstirii,
cum că ar fi de acord cu respectarea ad-literam a testamentului Părintelui Gh. Calciu.

Cele Şapte cuvinte către tineri ale Părintelui Calciu –  istorie sau actualitate

La 7 ani de la adormirea întru Domnul a Sfințitului Mărturisitor, Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, urmând tradiția ortodoxă și respectând dorința Sfântului Părinte Justin, a fost deschis mormântul părintelui Gheorghe Calciu. Cu câteva zile înainte de acest eveniment, unui călugăr din mănăstire i s-a arătat în mai multe rânduri părintele Calciu care îi cerea să fie dezgropat. Bucuria a fost nespusă când s-a văzut că trupul părintelui era întreg până la umeri, ca și cum ar fi fost îngropat cu o zi în urmă. Doar craniul și o parte din antebrațe erau oseminte, adică doar oase, în rest trupul era carne și oase de culoare albă. S-a așteptat să treacă puțin timp și să se vadă cum reacționează trupul în contactul cu aerul, căldura. Astfel, în decurs de 3 săptămâni, trupul părintelui s-a stafidit, luând culoarea maro-roșiatic, o culoare de sfinte moaște autentice. Este o evidentă dovadă a sfințeniei părintelui Gheorghe Calciu, mare mărturisitor și martir al neamului, care ar putea declanșa procedura de canonizare. Dar sa vedem ce v-a hotărâ mitr. Teofan în legătură cu îngroparea sau punerea la cinstire a osemintelor Părintelui Calciu.

Imagini de la parastasul din America, fosta sa parohie.

Imagini de la parastasul de la Mănăstirea Petru Vodă

Predici video ale Părintelui Gheorghe Calciu

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=UnYJ3fiyP1o]

Eroismul tinerilor de ieri si ispitele tinerilor de azi

– Vorbiţi-ne despre perioada în care aţi fost profesor. După experienţa ce-aţi avut-o cu tinerii, cum priviţi tineretul de azi?

– Perioada pe care am avut-o înainte de a doua arestare, pentru că am stat de două ori în închisoare, a fost perioada rostirii celor şapte Cuvinte către tineri. Spuneam tinerilor, în aceste Cuvinte, ceea ce şi preoţii şi profesorii de la Teologie le spuneau, dar într-o formă nouă. Nu am pus nimic de la mine, am avut întotdeauna un text din Evanghelie sau din Scriptură, pe care îl puneam la baza cuvintelor mele. Dar le vorbeam tinerilor într-un mod cu totul nou, le vorbeam cu curaj, fără să mă tem. Era ca şi cum aş fi fost într-o lume liberă. Şi aşa mi-am fixat în mine ideea că sunt într-o lume liberă, într-un moment în care „cuvintele pe care vi le-am spus la ureche trebuie să le strigaţi de pe acoperişurile caselor”, cum zice Mântuitorul. continuare »

Primul cuvant catre tineri: CHEMARE

„Cuvantul cel dintai l-am facut, o, Teofile,
despre toate cele pe care a inceput Iisus a le face si a le invata” (Fapte 1, 1)

A venit acum vremea, tinere, sa auzi un glas care te cheama. Un glas pe care nu l-ai mai auzit; sau poate da, dar pe care nu l-ai inteles si nu l-ai ascultat. Este glasul lui Iisus! Nu tresari, nu te mira, nu zambi neincrezator, tanarul meu prieten! Glasul care te cheama nu este al unui mort, ci al unui inviat. El nu te striga din istorie, ci din adancul propriei tale fiinte. Cuvintele acestea, rostite si scrise aici, sunt din strafundurile tale, pe care nu ti le cunosti. Ti-a fost poate rusine sau teama sa cobori in adancul tau si sa le descoperi. Ai crezut ca in tine zace o fiara, un mormant al instinctelor din care se ridica strigoii inspaimantatori ai patimilor, si nu ti-ai vazut fata de inger, caci tu inger esti. Daca nu ti-a spus-o nimeni pana acum, ti-o spune Iisus, si marturia lui este adevarata, caci nimeni nu L-a dovedit vreodata de minciuna. Ce stii tu, tinere, despre Hristos? Daca tot ceea ce stii ai invatat la scoala, la orele de ateism, ai fost frustrat cu rea-credinta de un adevar – de singurul Adevar care te poate face liber. Ce stii tu despre Biserica lui Hristos? Daca tot ceea ce stii se reduce la Giorano Bruno, despre care ti s-a vorbit la educatia asa-zis „ateist-stiintifica”, ai fost privat in mod neomenos de lumina adevaratei culturi, de stralucirea spiritualitatii, care este garantia libertatii tale de om. Unde ai auzit, prietene, cuvintele acestea: „Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va bleastama, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc”? Daca nu le-ai auzit niciodata, cine si cu ce drept ti le-a interzis? Cine ti-a interzis sa stii ca exista o cale mai buna, mai dreapta si mai simpla decat cea pe care ratacesti orbecaind acum? Cine ti-a pus valul peste ochi, ca sa nu poti vedea lumina cea minunata a dragostei propovaduite si traite de Iisus pana la ultimele ei consecinte? Te vad pe strada, prietene, tanar si frumos, si deodata, totul se schimba in tine, fata ta se schimonoseste, instinctele iti rabufnesc in afara, ravasindu-ti fiinta ca o dezlantuire de stihii, si devii violent… De unde ai invatat violenta, tinere? De la cine? Ti-am vazut mama blanda si cu ochii in lacrimi, ti-am vazut tatal cu fata impietrita de durere – si am stiut ca nu de la ei ai invatat-o… Atunci, de unde? Pleaca-ti urechea si asculta chemarea lui Iisus, chemarea Bisericii Lui. Afara, pentru violenta ta nesabuita, te asteapta tribunalele si inchisoarea, unde sufletul tau poate fi iremediabil ucis. Te-am vazut cu durere inaintea tribunalelor, unde faptele tale capatau dimensiuni de oroare. Te-am vazut speriat, sau cinic, sau bravand – si toate aceste atitudini ale tale imi aratau cat de aproape de marginea prapastiei te aflai; si m-am intrebat, inca o data, cine este vinovat pentru caderea ta. Vino la Biserica lui Hristos! Numai aici vei gasi consolare pentru fiinta ta ravasita, numai in ea vei afla certitudinea; fiindca numai in Biserica vei auzi glasul lui Iisus spunandu-ti cu blandete: „Fiule, iertate isi sunt tie greselile tale, pentru ca mult ai suferit. Iata, te-ai facut sanatos; de acum sa nu mai gresesti”… Nimeni nu ti-a scris vreodata cuvintele acestea, dar acum le auzi. Ti s-a vorbit de ura de clasa, de ura politica, de ura si mereu de ura. continuare »

Naţionalismul

– Cum vedeţi problema asta a naţionalismului?

– Eu personal sunt naţionalist şi cred că tradiţia unui neam îşi pune pecetea pe fiecare, fiindcă altfel n-am sta în locul acela. Îşi pune o pecete. Dacă eşti român, ai un anumit fel de a judeca lucrurile. Limba ta este dulce şi graiul tău e frumos. Şi rugăciunea e altfel. Şi toate lucrează in aşa fel ca să te mântuiască. Dacă tu le respingi, înseamnă că ai refuzat misiunea neamului tău şi toată această comoară pe care Dumnezeu a pus-o în popor pentru mântuirea ta. Iar dacă o faci intenţionat, cum au făcut comuniştii şi cum fac astăzi masonii, spre distrugerea credinţei şi a sufletelor, să ştii că Dumnezeu nu te va ierta. Şi dacă neamul întreg face acest lucru, se pierde.

– Deci există, să zic aşa, păcate împotriva neamului?

– Fără îndoială că există. Toate marile trădări faţă de Biserică, faţă de popor, renunţările la valori, toate sunt păcate împotriva neamului.

– Credeţi că tinerii de astăzi trebuie să-şi recupereze identitatea naţio­nală pentru a propăşi spiritual? Şi cum?

– Da, trebuie. Dacă pe lângă credinţă, ai şi cultură, e şi mai bine. Unii din tinerii noştri, este adevărat, n-au cultură, şi atunci sunt şi neculturali, şi necredincioşi. Dar majoritatea au, şi atunci pot fi salvaţi prin cultură. Adică dacă tânărul iubeşte într-adevăr literatura, istoria, poezia, are o sensibilitate şi aşteaptă altă săgeată, săgeata credinţei. Mulţi oameni culţi s-au convertit. Acestea sunt tainele lui Dumnezeu. Oricum, El a dat talanţi fiecăruia şi ni-i va cere înapoi. continuare »

La Invierea Domnului [1]

… Si au zis aceia catre ele: „De ce cautati pe Cel viu intre cei morti? Nu este aici, ci S-a sculat. Aduceti-va aminte cum v-a vorbit fiind inca in Galileea, zicand ca Fiul Omului trebuie sa fie dat in mainile oamenilor pacatosi si sa fie rastignit, iar a treia zi sa invieze” (Lc. 24: 5-7). In noaptea aceasta, iubiti credinciosi, toate legile firesti au fost biruite. In noaptea aceasta, moartea si-a pierdut puterea si viata a invins. In noaptea aceasta, Iisus S-a sculat din mormant si niciun om nu mai este in groapa. Hristos a inviat!

„Unde-ti este, moarte, boldul, unde-ti este, iadule, biruinta?” Abia ni s-au sters lacrimile pe care, impreuna cu Maica Sfanta, leam varsat in saptamana patimirii Fiului ei si, iata, sulita bucuriei ne strapunge inima, inviind Hristos. Am fost coplesiti de durere si de sentimentul culpabilitatii, traind zi de zi si ceas de ceas suferintele Mantuitorului.

Saptamana aceasta a fost timpul marilor revelatii. Inainte de patimile Sale, Iisus ne-a descoperit tainele eshatologice: sfarsitul lumii, invierea mortilor, judecata finala, rasplata si pedeapsa eterna. Saptamana care a trecut, am fost martorii adancimilor celor mai intunecate ale josniciei umane, participanti la injustitie, la tradare si ucidere. Am fost insa participanti si la cele mai inalte acte divine: la rugaciunea, sacrificiul, lacrimile si durerea Domnului.

Poate am extins aceasta saptamana a Patimilor in viata noastra, si in sens bun, si in sens rau. Poate am tradat, poate am jurat stramb, sau de slabiciunea fratelui nostru am ras, poate ne-am spalat pe maini ca Pilat, sau am batjocorit in vreun fel pe Cel care Se rastignea pe cruce pentru noi si I-am scris deasupra capului: „Acesta este Fiul lui Dumnezeu, care S-a rastignit pentru pacatele noastre”. Dar, asemeni lui Simon din Cirene, siliti de cainta, cu fiecare mortificare, cu fiecare durere si renuntare, am luat pe umerii nostri crucea lui Iisus.

A fost saptamana marilor probe, pe care leam trecut sau le-am cazut, caci fiinta noastra cea mai adanca a fost chemata la suprafata si a statut la judecata. Ni s-a pus in fata focul si apa, moartea si viata. Si am ales. Daca suntem aici, in Biserica, daca am raspuns cu glas de bucurie: „Adevarat a inviat!”, daca am venit sa luam lumina de la preot, este pentru ca am ales viata si pentru ca am inteles ca aceasta este ziua pe care a facut-o Domnul ca sa ne luminam si sa ne veselim intr-insa. continuare »

[vimeo=https://www.vimeo.com/22498309]

Cititi si: Omilie la Duminica Floriilor a Sfantului Evloghie, patriarhul Alexandriei

Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca cu dreptii Sai!

“Cu regret si durere in suflet, dar cu nadejdea in mila si mangaierea care vin de la Dumnezeu, Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului si Clujului anunta ca in ziua de 31 ianuarie 2011, la orele 19.25, Parintele nostru, Arhiepiscopul si Mitropolitul Bartolomeu ANANIA, si-a inceput calatoria spre Imparatia Cerurilor”, se spune intr-un comunicat de catre Consiliu Eparhial.

Decesul a survenit la Sectia de Terapie Intensiva a Clinicii Chirurgie I din Cluj-Napoca, precizeaza sursa citata.

“Inconjurat de medici, prieteni, ucenici si colaboratori apropiati, trupul Inaltpreasfintitului Bartolomeu a cedat multiplelor afectiuni care i-au marcat ultima perioada de viata. Trupul celui care a fost timp de 18 ani Arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului si Mitropolit al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului va fi depus in Catedrala Mitropolitana din Cluj-Napoca, unde toti cei care doresc ii vor putea aduce un ultim omagiu”, se mai arata in comunicat.

Ziua inmormantarii, in cripta ierarhilor din altarul Catedralei Mitropolitane (n.n. cititi mai jos unde vroia sa fie inmormantat IPS Bartolomeu), va fi anuntata ulterior.

“In toate aceste zile de doliu, ierarhii, clerul si credinciosii Bisericii noastre vor inalta rugaciuni pentru iertarea pacatelor si dumnezeiasca fericire a sufletului nobil al Parintelui nostru Arhiepiscopul si Mitropolitul Bartolomeu si pentru vesnica sa odihna in Imparatia lui Dumnezeu, alaturi de alesii sai. “Dumnezeu sa il odihneasca in pace si pe toti cei indurerati sa ii aline cu mangaierea Duhului Sfant!”, arata comunicatul.

sursa: mediafax

Parintele Gheorghe Calciu de vorba cu IPS Bartolomeu

Cei trei care au trecut la Domnul

Lasam de o parte orasele mari si strabateam satele romanesti cu suferintele lor istorice, cu bataliile pentru dreptate si cu lacrimile iobagiei, pana am ajuns la Cluj. Aveam acolo de vizitat un prieten si un ierarh, pastrand in aceasta relatare ordinea cronologica: Pe Radu Volcinschi si pe IPS. Bartolomeu al Clujului si al Feleacului.

Pe Volcinschi l-am gasit neschimbat: agitat, planuind mereu schimbari sociale si politice, complotand de dragul complotului si sperand fara a obosi vreodata ca Dumnezeu isi va intoarce iarasi fata catre tara si poporul romanesc si ca va pune un sfarsit nefericirii generale a neamului nostru. Prietenii, mai ales cei tineri, il numesc «Unchiuletul» pentru grija lui fata de tineri si pentru statura lui marunta si mancata cu necrutare de toate grijile nationale. Aici ne-am spalat de necuratenia fizica a drumului, am mancat gospodareste si ne-am asternut la vorba indelungata si potolita despre viata de inchisoare, amintirile noastre de cate ori ne intalnim intre noi si cu noi, cei de altadata, astazi macinati de batranete si de neimpliniri si tot cautand solutii pentru durerile de azi ale neamului si pentru mantuirea noastra si a tarii. Unchiuletul ne aranjase primirea la IPS Bartolomeu. Mai fusesem la el cu doi ani inainte, tocmai cand urma sa-i apara BIBLIA, o traducere noua si in conditii tehnice si editoriale atat de frumoase, incat, de la Biblia lui Serban si pana la el, nu cred sa mai fi fost vreun eveniment cultural atat de important. Atunci ne daduse explicatiile zamislirii in gand si apoi in fapta a acestei vitejii a duhului prin care o noua talmacire in romaneste a Sfintei Scripturi fusese realizata. Am explicat in alta parte cu ce munca uriasa, si intelectuala, dar si cu osteneala fizica, cu ce rugaciuni si invocari ale Sfantului Duh fusese realizata noua traducere. Acum l-am gasit pe IPS mai destins, mai interiorizat dupa terminarea traducerii si a punerii ei pe piata credinciosilor. Inalt Preasfintitul era in plina activitate. continuare »

Oare cand va iesi Patriarhia Romana de sub servitutea statului laic demonizat, orientat spre o Europa Unita plina de duhul antihristului, si ii va canoniza pe martirii neamului romanesc si ai Bisericii? Biserica Rusa a facut martiri din toti cei care au fost ucisi in inchisori, chiar daca au dus o lupta politica, fiindca toti au luptat impotriva imperiului satanic comunist. Iar la noi sfintii sunt renegati de Biserica din motive politice si din lasitate duhovniceasca. Nu a auzit Sfantul Sinod romanesc despre puterea crucii: “Si a facut din pescari Apostoli si din pagani mucenici!”? Nu a auzit ca pocainta si curatirea launtrica sunt cea mai sigura poarta de intrare in rai? Nu a auzit ca bunul trai este dusmanul lui Hristos in inima ierarhilor care sacrifica sfintii din inchisori in cel mai oribil abator: cel al uciderii spirituale?

Dar dincolo de orbire si dincolo de lasitate, sfintii din inchisori vegheaza peste Biserica Romana, peste sinodalii prinsi in plasa sclaviei statului ateu si peste neamul romanesc, mai reali decat toate treptele ierarhice care neaga sfintenia celor morti in inchisori, chiar si peste diocezele in care, prin dispozitiile ierarhului locului, liturghia devine o anexa la pregatirea clerului pentru intrarea in basilica “ecumenica” a satanei…

(fragment din introducerea la Intoarcerea la Hristos, a lui Ioan Ianolide)

Astazi, 20 noiembrie, la Manastirea Petru Voda va avea loc un parastas intru pomenirea Parintelui Gheorghe Calciu la implinirea a 4 ani de la trecerea sa in Ceata Sfintilor.

Astazi s-au implinit 3 ani de la intrarea pe Portile Raiului, a marelui parinte Gheorghe Calciu Dumitreasa. Intru pomenirea sa, la manastirea Petru Voda din jud. Neamt s-a oficiat slujba parastasului de catre un sobor de 10 preoti. Va oferim cateva imagini video, care speram sa va bucure sufletele:

Cuvant la inmormantarea Parintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa

Arhimandrit Justin Parvu

Parinte Gheorghe Calciu,

Bine ati revenit la Manastirea Petru Voda!

Cu doua luni in urma ati fost aici la noi, ati admirat muntii, dealurile, padurile si celelalte lucruri minunate ale lui

Dumnezeu si v-ati exprimat dorinta ca trupul cel ostenit de suferinte si pribegie sa se odihneasca in Gradina Maicii Domnului, in pamantul sfant al tarii noastre si mai exact la Manastirea Petru Voda, inchinata tuturor Martirilor jertfiti in temnitele comuniste si impreuna sa asteptam aici sunetul trambitei celei de apoi a Arhanghelului pentru invierea cea de obste si sa iesim „intru intampinarea Domnului in vazduh”(1 Tes. 4:16).

Bine ai venit iubite frate intru credinta si intru suferinta deoarece „binecuvantat este cel ce vine intru numele Domnului”!

Intristati frati si surori!

Biserica si neamul nostru romanesc pierd azi pe una dintre cele mai puternice constiinte ale demnitatii noastre crestin-ortodoxe si romanesti, iar pe de alta parte castiga un rugator in ceruri pentru acest popor incercat si aici pe pamant, o

icoana de-a pururi vie a unui Apostol ce inalta Crucea astfel incat „vestirea lui ajunge pana la marginile lumii” dar va strabate ca un ecou sfant peste veacuri generatiilor ce vor veni zicand asemenea Sfantului Pavel: „Fiti mie urmatori, precum si eu sunt lui Hristos”(1 Cor. 1:1).

S-a nascut in anul 1925 odata cu Patriarhia Romana pe data de 23 noiembrie. S-a nascut la gurile Dunarii cel ce se va odihni aici intre crestele Carpatilor deoarece printre vitregiile veacului martiric XX si-a croit crezul ca un fluviu de nestavilit si a devenit un munte de neclintit.

Si-a trait copilaria si tineretea in valtoarea evenimentelor interbelice si a inteles ca majoritatea celor din generatia lui pericolele Ciumei Rosii ateiste de la Rasarit care sufla amenintare asupra Romaniei si a altor state crestine din zona, dar si pericolul nazist din apus cu aceleasi efecte distructive pentru credinta si neam. In acest context, fiind student la medicina, cu mult curaj a incercat alaturi de alti tineri sa traga semnalul de alarma, luand parte la diferite manifestari

cu caracter anticomunist si antiateu ale studentilor si drept urmare este intemnitat in anul 1948. In urma condamnarii cunoaste calvarul inchisorii comuniste de reeducare a studentilor de la Pitesti, iar chinurile groaznice si diabolice de acolo la care erau supusi detinutii sunt asemanatoare cu ale mucenicilor din vechime. Metodele de tortura folosite in aceste temnite urmareau distrugerea fizica si spirituala, semanau ura si dezbinarea si nu in ultimul rand se dorea pierderea nadejdii si a credintei in Bunul Dumnezeu. In aceste conditii deosebit de grele multi „au pierit ca niste miei dusi spre junghiere” si ramasitele lor pamantesti au fost aruncate in gropi comune, iar sangele lor a ingrasat brazdele pamantului de unde striga precum sangele lui Abel catre fratele Cain cel ucigas.

Aceasta perioada de 17 ani de puscarie a fost pentru Parintele Gheorghe Calciu o adevarata universitate in care se deprinde virtutea, rabdarea, credinta, dragostea, solidaritatea, pacea interioara, toate acestea fiind roade ale Duhului Sfant dupa cum spune Sfantul Pavel si el la randu-i intemnitat pentru Hristos(Gal. 5:22).

In urma decretului de amnistie din 1964, Parintele Calciu iese calit ca aurul din topitoare. Cu toate piedicile ce i se pun de regimul materialist si ateu urmeaza filologia dar credinta in Dumnezeu intarita in temnita il cheama sa devina pescar de oameni, adica preot in Biserica lui Hristos care nu poate fi biruita de portile iadului (Mt. 16:18).

Drept aceea urmeaza Cursurile Facultatii de Teologie din Bucuresti dupa care este hirotonit preot si este numit profesor de Franceza si Noul Testament la Seminarul Teologic Radu Voda din Bucuresti, fiind foarte iubit si apreciat de elevi, multi dintre ei atasandu-se duhovniceste de dascalul lor.

In 1977 cutremurul din 4 martie n-a daramat Biserici, dar cutremurul comunist are curajul sa loveasca altarele Dumnezeului celui viu, sau cum spune psalmistul, ca in codru cu topoare sa distruga locurile cele sfinte. Atunci cand Biserica Enei, ctitoria lui Mihai Viteazul a fost stearsa de pe fata pamantului si pangarit locul cu un salas al pacatului, glasul Parintelui Gheorghe Calciu a rasunat ca un tunet, cu mult curaj si fara nici o frica impotriva daramatorilor de biserici pentru ca era nefiresc pentru urmasii voievozilor „mari ctitori de locasuri sfinte”, sa savarseasca sacrile

giul acesta. Parintele isi asuma rolul de a striga cu glas mare in pustiul nepasarii si al compromisului, cu atat mai mult cu cat consecintele acum puteau fi mai grave, deoarece suferinta nu ar fi fost una individuala, ci si a familiei, a sotiei si a baiatului, insa Parintele stia ca nimeni si nimic nu trebuie sa desparta pe adevaratul crestin de dragostea lui Hristos. Astfel Parintele a tinut cele sapte cuvinte catre tineri in sapte saptamani, miercurea, la Seminarul Radu Voda, cuvinte care au insemnat atunci o adevarata Proclamatie spirituala, o chemare la redesteptarea cea intru credinta, un reper concret de orientare in intunericul veacului acestuia, deoarece toti „umblam in latura si in umbra mortii” (Is. 9:1).

In urma acestei atitudini este anchetat, izolat, amenintat si in 1979 este condamnat la inca 10 ani inchisoare. In urma protestelor marilor personalitati din diaspora romaneasca si a presiunii unor oameni politici este eliberat dupa cinci ani, in 1984, si fortat sa paraseasca tara in anul urmator.

Dupa 21 de ani de puscarie urmeaza exilul in SUA de 22 de ani, o perioada in care Parintele cu un dinamism tineresc desfasoara un apostolat jertfelnic pentru romanii de peste ocean fiind liantul si vocea cea mai autorizata pentru nazuintele celor de acolo, dar si propovaduitorul credintei ortodoxe si a valorilor nationale pentru pastrarea identitatii religioase si de neam. Dorul de tara l-a urmarit mereu asa cum i-a urmarit pe evrei in robia babilonica, care plangeau la raul Babilonului aducandu-si aminte de Sion (Ps. 136).

Simtindu-si sfarsitul aproape a dorit sa vada pentru ultima data locurile dragi ca aceste amintiri sa le poarte in sufletul sau in planul vietii de dincolo. Asa cum Iosif a lasat testament ca atunci cand ai sai se vor intoarce in pamantul fagaduintei sa-i ia si osemintele lui si acest testament a fost implinit intocmai de Moise, asa si Parintele Calciu a lasat testament ca trupul sau sa fie adus si inmormantat aici la Manastirea Petru Voda. Dupa o viata intreaga traita in zbucium si neodihna, in marturisire si jertfa, rastignit intre Dumnezeu si neamul sau dupa expresia lui Petre Tutea, sub zodia martiriului si a smereniei si moartea Parintelui este tot in aceiasi zodie a neodihnei si a furtunilor ingaduite de Dumnezeu pentru a primi cununa mai stralucitoare in imparatia cerurilor.

De sarbatorea Intrarii in Biserica a Maicii Domnului, 21 noiembrie, Parintele Calciu intra in acea Sfanta a Sfintelor nefacuta de mana, in ceruri (Evr. 9:12), unde este Marele Arhiereu Iisus Hristos, pentru a mijloci in veci pentru acest neam pe care L-a iubit atat de mult.

De Sarbatoarea Sfantului Andrei, Apostolul Romanilor, Parintele Calciu, Noul Apostol al Romanilor de pretutindeni este adus in tara intr-o procesiune sfanta si depus in Manastirea Radu Voda pentru a fi prohodit dupa randuiala de Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist al Bisericii Ortodoxe Romane.

Acum la implinirea unui an de la sfintirea Manastirii acesteia inchinate Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil, dar si tuturor Martirilor cazuti in lupta impotriva celor fara de Dumnezeu, iata se seamana aici in cimitir un simbol al demnitatii ortodoxe, un martir al neamului, un spirit ce va cuvanta tainic tuturor ca „cinstita este inaintea Domnului moartea cuviosilor lui”.

In ziua in care s-au implinit 8 ani de la moartea parintelui Cleopa, Parintele Gheorghe Calciu este intampinat in Manastirea noastra si deja gusta din bucuria zilei a opta, adica ,,s-a impartasit cu adevarat cu Dumnezeu in ziua cea neinserata a imparatiei Sale”.

Acum, in preajma sarbatorii Sfantului si Bunului Parinte Nicolae, prin moartea Parintelui Calciu avem in ceruri un Parinte al nostru, mangaietor in necazuri si nevoi, rugator pentru neamul nostru romanesc si luminator al drumului catre Hristos.

Din vremelnicie Parintele Calciu trece in vesnicie si trage dupa el un neam intreg, deoarece acel popor va dainui in istorie si in vecii nesfarsiti care-l va avea intr-o masura cat mai mare pe Dumnezeu. El este rascumparatorul vremurilor noi care spala rusinea fricii si a lipsei de cutezanta si care sterge vina sangelui curs pe nedrept asa cu m spune Mantuitorul „de la sangele lui Abel pana la sangele lui Zaharia fiul lui Varahia cel ucis intre templu si altar” si ca acest blestem sa nu apese pe umerii nimanui.

Hristos sa te odihneasca in latura celor vii si usile raiului sa-ti deschida, mostenitor imparatiei Sale sa te arate si mijlocitor pentru Biserica si neamul nostru sa te randuiasca, pe tine Parinte Gheorghe Calciu marturisitor neinfricat al credintei!

articol preluat din nr.6 al revistei ATITUDINI

VREMURILE DE SFARSIT

Calugarii si vremurile de pe urma
In multe manastiri calugarii mi-au spus ca ei raman acolo pana cand se vor pune cipurile, si atunci vor parasi manastirea. E foarte bine, dar le-am raspuns: “Daca o cetate abandonata este o cetate pierduta, ce se va intampla cu o manastire!? Aici este loc sfintit, aici sunt oasele calugarilor, ale parintilor duhovnicesti, ale parintelui Cleopa, ale parintelui Paisie… Toate moastele acestea vor fi profanate! Ramaneti in manastire! Daca va vor impusca, veti fi impuscati, daca va trimit la puscarie, veti merge la puscarie! Dar asta este misiunea voastra, nu sa fugiti in munti…” Poate nu-i rau nici plecatul acesta in munti, unde vor veni oameni sa-si caute mangaierea… Dar poate datoria lor e sa ramana in manasstirea lor, sa apere ideea monahala ortodoxa si natiunea crestina ortodoxa.

La sfarsitul veacurilor
-Care va fi sprijinul credinciosilor zilelor noastre cand, dupa cum spune Sfantul Ignatie Briancianinov, la sfarsitul veacurilor nu vor mai exista povatuitori?

– Nu cred ca vor fi mai putini decat au fost sub comunisti. Vom apela desigur la scrierile Sfintilor Parinti, intotdeauna vom face acest lucru, dar cred ca Dumnezeu va trimite oameni, va avea grija de noi. Dumnezeu va randui cumva, ca la sarbi, va fi o trezire spirituala, va fi o intoarcere la credinta, asa cum a fost dupa comunism. Dumnezeu intodeauna il va ridica pe credincios din cadere, ii va ridica pe preoti si pe ierarhi din cadere si se vor naste intodeauna noi duhovnici si noi episcopi.

Ne apropiem de sfarsit
Din ce in ce mai mult toate teoriile celelalte pierd teren. A cazut comunismul cu prabusire mare, iar acum se prabusesc ideile materialiste ale lumii. Biruinta este a lui Dumnezeu. Ne apropiem probabil de sfarsit. Dumnezeu sa ne dea o inima curata si o vedere deschisa pentru a sti clipa in care El va veni din nou pe pamant. Sa ne gaseasca pregatiti si nu ca pe oameni pe care Stapanul din parabola i-a pedepsit pentru necredinta lor si pentru neprimirea cuvintelor pe care Imparatul le trimitea prin solii sai.

(extras din noua carte aparuta sub ingrijirea Manastirii Diaconesti:
Gheorghe Calciu – Cuvinte vii, ed. Bonifaciu 2009)

Cartea contine un adevarat album de fotografii inedite din viata parintelui Gheorghe Calciu, la o calitate foarte buna.

Acest mare conflict nu va putea fi aplanat, sau măcar limitat decât în duh creştin autentic. Numai în acest duh România poate şi este datoare să-şi ofere serviciile. Desigur, problema nu este deloc simplă din mai multe puncte de vedere. Întâi, pentru că părţile beligerante refuză parcă să vadă cauzele adevărate ale conflictului, care au deja o „tradiţie” de zeci de ani. Ce vor în fond „teroriştii” islamici? În esenţă, ca americanii să nu mai facă legea în ţările lor. Dar „americanii”? Să nu mai fie ţintă teroriştilor aşa cum s-a întâmplat de multe ori în ultimii ani, dar nici să piardă controlul în aceste ţări musulmane, cu deosebire în zona Orientului Mijlociu (se înţelege, controlul economic, politic, militar)… Am folosit mai sus ghilimelele pentru „terorişti” şi „americani”, întrucât nu prea se cunoaşte (sau puţini cunosc!) identitatea lor. Mai ales, nu se ştie cât de „americani” sunt cei care fac legile, atât în ţinuturile musulmane, cât în însăşi America…În consecinţă, actuala ripostă „americană” şi această „pedepsire” în care este târâtă, cu sau fără voie, nu urmăreşte de fapt alte interese ale aceloraşi americani, fără identitate precisă. Apoi, de cealaltă parte, segmentul fanatic şi fundamentalist al islamicilor, se pare că vrea să pună tot mai mult piciorul în teritorii creştine care
nu le-au aparţinut niciodată, în care au fost primiţi cu bunăvoinţă cândva, aşa cum s-a întâmplat cu unele zone din fosta Iugoslavie, iar acum se declară proprietari şi ridică moschei fără să ţină seama de nimeni şi de nimic. De aceea, este foarte greu, dacă nu cumva imposibil să ne dăm seama cine sunt teroriştii şi cine sunt cei terorizaţi de fapt. Acestei nebuloase i se adaugă şi o sumedenie de diversiuni, propagate şi alimentate copios de mass-media (inclusiv cea românească), cârmuită din umbră de comandanţi care dispun de fonduri fabuloase, cu care, în opinia lor, pot cumpăra orice, oriunde.
Căci este de-a dreptul grotesc, dar şi revoltător, să observi cum unele canale mass-media (atât radio-tv, cât şi ale presei scrise) se fac pur şi simplu că plouă în loc să spună lucrurilor pe nume, obiectiv, sine ira et studio, de teamă să nu fie acuzate, chipurile de xenofobism, antisemitism, etc. Mai degrabă, de fapt, de teamă să nu-şi piardă „mărinimoşii” finanţatori. (Apropo, de ce nu ar fi acuzate şi de „antiromânism”, în condiţiile în care prezintă, într-o proporţie excesivă, total nepedagogic, numai relele şi murdăriile din societatea românească?). Dar, cauza-cauzelor declanşării şi întreţinerii conflictelor, constă în faptul că, atât creştinii „americani”, cât şi „teroriştii” islamici, gândesc şi acţionează departe de duhul Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos. Evident, trebuie să fim realişti şi să înţelegem că nici unii, nici alţii nu vor lua în seamă degrabă mesajul iubirii evanghelice, al toleranţei, al bunei-convieţuiri ş. a. Asta nu înseamnă însă, că nu trebuie proclamat, nu trebuie propus spre analiză, mai ales marilor puteri, ai căror şefi se declară creştini şi depun jurământul pe Biblie. Cu deosebire, nu avem dreptul să nu sperăm că într-o bună zi, printr-o fericită trezire a conştiinţelor, părţile beligerante vor recepta, în sfârşit, mesajul evanghelic. Aceasta trebuie să fie, credem, „oferta” României, ca de altfel a tuturor ţărilor creştine.
Nu culoare de zbor pentru bombardierele „americane”, sau promisiuni care în esenţă proclamă, la rândul său, pacea, facerea de bine, toleranţa, etc. E adevărat, nu la înălţimea Evangheliei, dar suficient cât adepţii lui să nu mai facă victime pentru a-şi cere şi apăra drepturile elementare.
În sfârşit, pentru ambele tabere (inclusiv pentru susţinătorii lor), trebuie notate spre luarea aminte două afirmaţii, cu valoare veşnică şi universală ale Mântuitorului:
1. „Cine scoate sabia, de sabie va pieri!” (Mt. 26:52);
2. „Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema!” (Mt. 5:9).

de Preot Gheorghe Calciu Dumitreasa

articol preluat din numarul 5/2009 al revistei ATITUDINI

Pentru abonamente :

e-mail:
[email protected]
telefon:
0788 355 239

Din cuprins :

PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU, VOIEVODUL ORTODOXIEI ROMÂNEŞTI, NU-MI PARE RĂU CĂ SUNT ROMÂN, CE FEL VA FI SEMNUL FIAREI?, BISERICA ORTODOXĂ ŞI DOCUMENTELE ELECTRONICE, ACESTEA SUNT VREMURILE! SUNTEM SUPUŞI LA CERNERE!, NEAMUL ROMÂNESC SE VA RIDICA DIN NOU, PROOROCIE DESPRE ROMÂNIA, MARTIE MAGHIAR – O RANĂ PE TRUPUL ROMÂNIEI
… si multe altele.