Care e primul lucru care vă vine în minte când vă gândiţi la părintele Justin Pârvu?
Forţa sa. Avea o forţă extraordinară, a fost cu adevărat puternic. Nu era un om simplu, ci un om foarte citit, cunoscător a toate lucrurile, foarte priceput. Părintele Justin a venit la Petru Vodă în toamna lui ’91. Pe atunci locul era pustiu, şi-a petrecut iarna ’91-’92 într-o chiliuţă de scânduri de doi metri, în care bătea vântul printre şipci. Singurul care i-a ţinut companie a fost un dulău ciobănesc, alb, cu numele Bălan. Apoi, din primăvară, au început să apară părinţii călugări şi să pună bazele obştii. Eu am venit în toamna lui ’92 şi am avut şansa să-l am în preajmă mai bine de două decenii. Era o bucurie să fii alături de un astfel de Om.
Dincolo de bândeţe, cât de dur era părintele Justin?
Cum să nu fie?! Dur a fost şi Mântuitorul: „Du-te şi fă şi tu asemenea“. Noi vedem lucrurile destul de greşit. A fi dur înseamnă a nu accepta compromisuri, a nu accepta să te laşi rănit, a arăta siguranţă celor din jur, a prezenta aşa, ca un fel de sclipire de putere. Nu-i nimic rău în a fi dur.
Duritatea părintelui Justin nu era goală, era o duritate în iubire. Iubirea înseamnă totala părtăşie cu cel de lângă tine.
În ce mod v-a schimbat părintele Justin perspectiva asupra ortodoxiei?
Părintele Justin a fost închis mulţi ani la Văcăreşti, Jilava, Gherla, Periprava şi la Aiud, a făcut muncă silnică în minele de la Baia Sprie. Părintele mi-a adus înţelegerea a ceea ce au suferit cei din închisori şi a suferinţei transformate în martiriu. Până a ajunge în Petru Vodă, cunoştinţele mele despre prigoană erau foarte pale.
Alături de părintele Justin am înţeles cu adevărat ce înseamnă Biserică luptătoare. continuare »