„Nu va ramane Duhul Meu pururea in oamenii acestia, pentru ca sunt numai trup” (Fac. 6, 3).

In om exista doua tendinte contrarii, insa constiinta este una singura. Caracterul oricarei personalitati umane este definit prin partea spre care ea inclina. Daca inclina spre partea duhului, omul va fi duhovnicesc; daca inclina spre partea trupului, omul va fi trupesc. Duhul nu piere nici in cel trupesc, insa e inrobit si nu are nici un cuvant de spus. El e subjugat si inrobit trupului ca un rob stapanului sau, nascocind pentru el toate desfatarile cu putinta. Nici in omul duhovnicesc trupul nu piere, dar se supune duhului si lucreaza pentru el, pierzandu-si dreptul la hrana – prin postire, la somn – prin priveghere, la odihna – prin necontenita truda si istovire, la desfatarea simturilor – prin insingurare si tacere. Dumnezeu nu ramane acolo unde imparateste trupul, fiindca organul comuniunii Sale cu omul este duhul, care nu este intr-o astfel de situatie la locul ce i se cuvine. Prima oara, se simte apropierea lui Dumnezeu atunci cand duhul incepe sa-si ceara drepturile prin miscarile fricii de Dumnezeu si ale constiintei; iar atunci cand si constiinta impreuna cu libertatea inclina in aceasta parte, Dumnezeu intra in comuniune cu omul si incepe sa locuiasca in el. Din acel minut vor incepe sa se induhovniceasca si sufletul si trupul, si omul launtric si cel vazut, pana ce Dumnezeu va deveni totul in toate in acel om, si el, induhovnicindu-se, se va indumnezei. Ce minunata imbunatatire si cat de putin si-o amintesc, o pretuiesc si o cauta oamenii!

„Sa nu dai somn ochilor tai, nici genelor tale dormitare, ca sa te mantuiesti ca o caprioara din cursa si ca o pasare din lat” (Pilde 6, 4-5).

Dupa aceasta regula trebuie sa se calauzeasca oricine a hotarat in inima sa, inaintea fetei Domnului, sa traiasca de-acum incolo dupa poruncile Lui. El nu trebuie sa dea somn ochilor sai, nu celor din afara, ci ochilor launtrici ai mintii, ca ei sa priveasca in inima cu staruinta si sa bage de seama bine tot ce se petrece acolo si astfel sa dea celui ravnitor putinta de a cunoaste cursele vrajmasului si de acolo primejdiile pe care le aduc acestea. Inima a devenit acum arena luptei cu vrajmasul. Aici seamana el necontenit samanta sa, ce se rasfrange in ganduri, care nu sunt intotdeauna rele in chip vadit, ci se prefac, de cele mai multe ori, ca sunt bune si drepte, inlantuirea tuturor gandurilor nu e decat un lat impletit cu viclenie! Cel ce s-a aruncat in urma lor fara sa ia aminte nu va scapa de ratacire si, prin urmare, de primejdia caderii. Iata de ce, frate, e nevoie sa-ti ascuti privirea mintii, luand aminte bine la tot ce se intampla inlauntrul si imprejurul tau. Ia seama la ce te imbie sa faci nelipsitul tau sfatuitor din partea stanga; cerceteaza pentru ce te imbie cu acel lucru, unde duce acesta si niciodata nu vei cadea in cursa lui.

Un lucru sa nu uiti: singura luarea-aminte n-are putere, ci numai cand e infratita cu trezvia, duhul priveghetor si cu neincetata  rugaciune catre Domnul, imbina toate acestea si vrajmasului ii va fi peste putinta sa te prinda in cursa.

„Mai inainte de toate cele ce se pazesc, pazeste-ti inima, caci din ea izvoraste viata.” (Pilde 4:23)

1. Gospodarul isi pazeste de pasari tarina insamantata, si de omizi livada si isi pazeste de fiare stana, dar nimic altceva nu isi pazeste gospodarul precum casa de talhari, de foc, de ape, de fulgere, si de toata necuratia. Ce e casa pentru gospodarie, este inima pentru om. Pentru acesta s-a zis: „Mai inainte de toate cele ce se pazesc, pazeste-ti inima.”

2. Din inima izvoraste sange, iar in sange e sufletul. Precum e sufletul in inima, asa e in tot omul. Daca apa in izvor este sarata, este sarata si in rau; daca e dulce in izvor, va fi dulce si in rau. Cum e izvorul, asa-i si varsarea raului.

3. Daca sarpele te musca de deget, otrava lui n-ar lucra, daca sangele n-ar duce-o la inima. Cand doctorul pune pe deget un leac, leacul nu ar ajuta daca sangele nu l-ar duce la inima. La inima ajunge si otrava, si leacul. Tot ce otraveste viata si tot ce lecuieste viata trebuie sa ajunga la inima si sa treaca prin inima.

4. Acolo unde este centrul sistemului circulator sanguin trupesc, acolo este si centrul sistemului circulator duhovnicesc. Inima trupeasca este organ al inimii duhovnicesti. Si chiar daca asta este realitatea, totusi si aceasta realitate e o mare taina.

5. Cu adevarat de nepatruns este aceasta taina pentru mintea noastra, pentru ca mintea este mai mica decat inima, iar inima cuprinde mintea, nu mintea inima. Partea nu intelege intregul si nici cele mai de jos nu inteleg cele inalte. Dumnezeu asa a vrut si asa a randuit. Fericit este cel ce mai putin cerceteaza tainele fiintei lui Dumnezeu si mai mult asculta de poruncile lui Dumnezeu si mai mult simte iubirea lui Dumnezeu in inima lui!

6. Sufletul este invesmantat in porfira sangelui; iar cand vesmantul este asa de simtitor, cu atat mai mult este ceea ce acopera vesmantul! Precum un pai poate molipsi si strica sangele, asa si un singur cuvant, o singura privire, un singur gand poate molipsi si strica sufletul.
continuare »

Fratilor si parintilor, vreau sa indemn dragostea voastra spre fapte bune cu o istorioara folositoare. Povestirea este aceasta: in tara Bulgariei s-a dat porunca aspra de la domnul locului, precum ne-am incredintat de la multi, pentru crestinii si fratii nostri ce sunt robiti, ca de vor vrea sa manance carne in sfantul si marele post, isi castiga viata, iar de nu vor vrea, pe toti o sa-i treaca prin sabie. Deci acel pagan a pus toata puterea ca sa se plineasca cuvantul lui. Atunci s-au adunat la un loc multimea robilor, copiii si femeile. Si mare jale era intre ei, caci pe de o parte socotind cum sa calce legea crestineasca si sa manance carne, se intristau si plangeau, iar pe de alta parte vedeau primejdia mortii si se tanguiau cu amar. In scurt timp s-au supus si au hotarat cei mai multi sa se supuna poruncii tiranului. Dar dintre ei s-au osebit patrusprezece familii, zicand ca nicidecum nu vor face porunca paganului, ca sa manance carne in sfantul post. Ceilalti crestini se rugau de ei si-i indemnau sa nu piara pentru atata greseala, ci deocamdata sa faca voia tiranului si pe urma se vor indrepta prin spovedanie si pocainta, insa acestia nicidecum n-au vrut, ci nadajduiau la Dumnezeu si la castigul bunatatilor vesnice. continuare »

„De vei chema intelepciunea si spre cunostinta vei indrepta glasul tau, si de o vei cauta pe dansa ca pe argint si de o vei sapa ca pe o comoara, atunci vei afla frica Domnului si cunostinta lui Dumnezeu o vei afla” (Pilde 2, 3-5). Radacina vietii placute lui Dumnezeu este frica de Domnul, indata ce aceasta va veni, puterea ziditoare va reorandui totul in tine si va reface in tine minunata randuiala – cosmosul duhovnicesc. Cum poate fi dobandita frica de Dumnezeu? Ea e in tine, atata doar ca e inabusita: trebuie sa o invii. Pentru aceasta, da glas ratiunii tale si deschide-ti inima pentru a primi insuflarile adevarului.

Pana acum, ratiunii nu i s-a dat cuvantul: a fost in robie si nu indraznea sa rosteasca invataturi sanatoase: ei bine, acum sa vorbeasca. Ea va incepe sa graiasca despre faptul ca Dumnezeu este Atottiitor, ca El te tine si te poate arunca in orice clipa; despre faptul ca Dumnezeu este pretutindeni si stie toate, vede totul in tine si se manie asupra ta pentru tot ce e rau in tine; despre faptul ca El este Drept Judecator, gata sa te pedepseasca chiar acum, dar cu milostivire isi infraneaza mania pana la o vreme; despre moarte, care e gata in orice clipa sa te insface si sa te predea judecatii si razbunarii. Asculta si patrunde-ti inima de simtirea acestor adevaruri. De vei trezi acest simtamant, impreuna cu el va veni si frica de Dumnezeu. Acestia sunt zorii vietii.

In ziua de marti se citeste despre zidire, despre starea cea dintai de cadere si despre fagaduinta mantuirii in Domnul nostru Iisus Hristos. Ia aminte si invata! Cazi la Domnul – si El iti va da lumina care va lumina intunericul pacatelor tale, asezand pe reazem trainic gandurile tale care se inviforeaza si dorintele inimii tale iubitoare de pacat – hotararea cea buna de a lucra pentru El neclintit si neabatut, va intocmi uscatul si marea, va aseza fiecare lucru la locul sau. Atunci, vei incepe sa odraslesti mai intai verdeata, ierburi si copaci – inceputul virtutilor, iar apoi si fapturi cu viata – fapte cu desavarsire duhovnicesti si placute lui Dumnezeu, pana ce, in cele din urma, vor fi refacute in tine chipul si asemanarea lui Dumnezeu, asa cum ai fost zidit intru inceput. Toate acestea ti le va face tie Domnul in aceste sase zile ale zidirii duhovnicesti, ale postirii.

Iubiti frati! Am intrat in limanul Postului Mare. Sa ne facem acum vreme pentru a ne cerceta pe noi insine cu luare-aminte si in amanuntime: usile pocaintei se deschid pentru noi mai larg! Locuitori ai sfintei manastiri! Ucenici indeaproape ai lui Hristos! Fii iubiti ai Bisericii, ce va aflati neincetat la sanii ei duhovnicesti! Ar fi trebuit ca noi sa nu avem nevoie de o vreme aparte pentru a lua aminte la noi insine, pentru a ne curati petele pacatelor prin marturisire si pocainta: ar fi trebuit ca toata viata noastra sa fie alcatuita din neincetata luare-aminte, din neincetata pocainta – daca viata noastra ar fi fost pe masura numelui nostru. Acel chip al curatiei la care noi trebuie sa ajungem este desavarsit. El este Domnul nostru Iisus Hristos. Dupa Sfantul Care v-a chemat pe voi, spune Apostolul, si voi fiti sfinti in toata petrecerea, caci scris este: Fiti sfinti, ca Eu Sfant sunt (I Petru l, 15-16). Nesfarsita fiind desavarsirea pildei de curatie pe care o avem inainte, alergarea pocaintei si curatiei e si ea nesfarsita. Chiar daca cineva a strabatut-o cu toata osardia si silinta de care poate da dovada omul, nici acela nu va putea ajunge la curatia desavarsita. Chiar daca ar trai mii de ani in pocainta necurmata, nici atunci nu ar ajunge la curatia desavarsita. Cei mai mari dintre sfintii monahi au recunoscut in pragul mortii ca pocainta lor era nu numai nedesavarsita, dar nici macar inceputa13. Iar noi, dupa neputintele noastre, care cresc si se inmultesc fara incetare, vom fi in ziua plecarii noastre din viata pamanteasca foarte departe si de acea sfintenie cu care ieseau din trupurile lor cuviosii nostri Parinti, vasele alese ale lui Dumnezeu, locuitorii pustiei – acum locuitori ai cerului pentru osardnica lor statornicie in pocainta din vremea calatoriei prin pustia vietii pamantesti.

Asa este! Cei care isi petrec viata in luarea-minte necurmata, care iau mereu seama la sufletul lor, care baga de seama in el lucrarea cea de multe feluri a pacatului, care se lecuiesc mereu de aceasta otrava prin pocainta, nu ajung la plinatatea vietii duhovnicesti. Ce sa mai spunem atunci de cei care traiesc in nepasare, care se afla in necurmata imprastiere, care nicicand nu se gandesc – sau se gandesc foarte rar, parca in treacat – la lucrul la care este cea mai mare nevoie sa se gandeasca: la mantuirea lor? continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=cjCwdXBLwMk]

Iertare de la toti fratii si surorile si binecuvantare de la Parintele Justin. Post binecuvantat tuturor, cu roade vrednice de mantuire.

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=ezKOQXXawRA]

Astazi este Duminica iertarii. Sfintii Parinti i-au dat acestei duminici si acest nume, pentru a ne arata ca nimeni nu poate intra in post daca nu este in pace cu semenii.
Dumnezeu nu poate fi trait de cel ce este in cearta cu aproapele. Caci El fiind iubire, este si iertare. Asa ca numai cel ce iarta se poate impartasi de aceasta iubire dumnezeiasca. Si pe cat de mult iarta, pe atat de mult se impartaseste de Dumnezeu.
Este un aspect pe care noi il neglijam de multe ori atunci cand vine vorba de iertare. Daca am facut cuiva rau, ne spunem ca este de ajuns sa-I cerem lui Dumnezeu iertare pentru fapta savarsita. Insa, Dumnezeu ne cere mai mult. Doreste sa mergem sa ne cerem iertare de la cei pe care i-am ranit prin cuvintele si faptele noastre si sa dam iertare tuturor celor ce o cer de la noi. Si ne cheama spre acest lucru, pentru ca ne vrea sa fim iubiti si de semeni.
Nu-i deloc usor sa renunti la dispretul fata de altii, acordand iertare, dar mai greu e sa te dai jos de pe aparenta superioritate si sa ceri iertare. Cel care a indeplinit aceste cereri, si-a pregatit inima sa-L primeasca pe Hristos.

Randuiala practicii liturgice a iertarii

In aceasta duminica exista o slujba unica, care din nefericire lipseste din multe biserici, ea fiind intalnita mai mult in manastiri.
La aceasta slujba, slujitorii sunt imbracati in vesminte luminoase, dar dupa oficierea Vecerniei, aceste vesminte nu vor mai fi imbracate pe toata durata postului.
In parohii, dupa oficierea Vecerniei, preotii, cu epitrahilul pus si sfanta cruce in mana, se pleaca in fata credinciosilor, cerandu-si iertare. Credinciosii se pleaca in fata preotilor, isi cer si ei iertare, apoi saruta crucea si mana dreapta a preotului. Dupa aceea se imbratiseaza intre ei, cerandu-si unul altuia iertare. In acesta vreme, se canta la strana Canonul Sfintelor Pasti.[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=0sjHyLPWj5g] In Muntele Athos, dupa Vecernie se intra in trapeza in procesiune, si se lasa sec de branza si oua, alimente care nu se vor mai consuma in vremea postului. In timpul mesei, se citeste un cuvant despre izgonirea lui Adam din rai sau un cuvant de indemn la post. La finalul mesei, monahii canta catavasiile canonului Acatistului, troparele hramului, incheind cu condacul Acatistului. Dupa rugaciunile de multumire, ramane o singura lumanare aprinsa pentru a se citi Pavecernita Mica. La sfarsitul ei, obstea ingenuncheaza si staretul citeste o rugaciune de dezlegare. Staretul, purtand epitrahilul si Evanghelia in mana dreapta, se opreste la usa spre a-si cere iertare de la ceilalti frati. Monahii fac o metanie inaintea lui, saruta Evanghelia si mana dreapta a acestuia, apoi fac unii catre altii metanii, cerandu-si iertare si isi ureaza “Post bun”. Dupa ce si-au daruit unii altora iertare, se sting candelele si fiecare merge la chilia sa.

De asemenea, crestinii merg si acasa la cei care nu au putut veni la Sfinta Liturghie si isi cer iertare. De aceea, pentru a reinvia aceasta traditie si printre noi, va cer sa ma iertati fratilor si o rog pe Sfanta Treime sa ne daruiasca un post bun, cu folos duhovnicesc!
Sa luam aminte neincetat in acest post la cuvintele Mantuitorului: “Ca de veti ierta oamenilor greselile lor, ierta-va si voua Tatal Cel ceresc; Iar de nu veti ierta oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru nu va va ierta greselile voastre” (Matei 6, 14-15).

Mai jos aveti inregistrare cu Parintele Justin citind rugaciunea de dezlegare din Duminica iertarii:

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=ezKOQXXawRA]

“Fiule, da-mi inima ta! zis-a Domnul” (Pilde 23:26)

1. Mai presus de toate gandeste-te la Dumnezeu caci si Dumnezeu se gandeste la tine mai inainte de toate. Precum pastorul se gandeste la oaia cea ratacita mai mult decat la intreaga turma, asa si Dumnezeul tau, se gandeste la tine, care te pierzi in pacat, mai mult decat la toti ingerii din ceruri.

2. A cugeta la Dumnezeu nu inseamna a cerceta fiinta Lui Dumnezeu, ci inseamna a cerceta si a afla ce vrea Dumnezeu de la om.

3. Cel ce cumpara nu cauta la coaja, ci la miez. La fel si cel ce cumpara oua. Si asijderea cu nenumarate lucruri din lume, oamenii le cauta pe cele nevazute si nu pe cele vazute. Si Dumnezeul tau cauta la tine dupa inima. Prin coaja cea trupeasca, El priveste in miezul tau, in inima ta, si cauta la inima ta. Fiul meu, da-i inima ta!

4. In inima Ziditorul a pus temelia vietii. In temelie viata se zamisleste, purcede, creste, si se indreapta spre mormant si dincolo de mormant. Oare cat pretuieste omul despre care toti spun: e destept dar nu are inima? Dumnezeu nu va cere de la el desteptaciune, ci inima. Caci s-a zis “ce este nebun al Lui Dumnezeu, mai intelept decat oamenii este.” (ICor.1:25)

5. Sau cat pretuieste omul despre care se spune: e bogat dar nu are inima? Oare isi va duce bogatia in cealalta lume si o va darui Celui a carui vistierie sunt pamantul si cerul, si soarele si stelele si toate si toate imparatiile stiute si nestiute?

6. Sau ce-i ajuta omului puterea si frumusetea cea trupeasca? Oare nu intalnim zilnic pe cei ce in tinereti erau puternici si frumosi, iar acum, garboviti si trasi, se sprijina ori in baston, ori de mana cuiva? Multora, puterea si frumusetea trupeasca le-a slujit, din nefericire, la putrezirea inimii inainte de putrezirea pielii si oaselor.

7. Fericiti sunt cei ce din tinerete nu s-au indragostit de nicio frumusete trecatoare si muritoare, ci de Ziditorul lor, a carui putere nu slabeste si a carui frumusete nu piere! La Dragostea lor, Dumnezeu va raspunde cu dragoste insutita si inima lor Dumnezeu o va randui langa Inima Sa.

8. Postul inseamna slabirea legaturii inimii cu lumea si intarirea legaturii inimii cu Dumnezeu. Aminteste-ti si cugeta la aceasta in ca dintai saptamana a Marelui Post.

9. Intarirea legaturii cu Dumnezeu aduce bucurie in inima. De aceea se citeste la inceputul Postului din cartile bisericesti: „Iata, a venit veselitoarea vreme a postului!” continuare »

Dragi cititori si frati intru Hristos,

In ultimele zile ne-am confruntat cu tulburari in sanul Bisericii, in randul credinciosilor, referitoare la eventuale scindari in Biserica pe tema calendarului. De la aceste probleme de ordin calendaristic s-a ajuns pana la a pune sub semnul intrebarii lucrarea harului in Biserica noastra romaneasca oficiala, s-a ajuns pana la a pune sub semnul intrebarii sfintenia si autenticitatea ultimilor mari duhovnici ai neamului nostru. Aceste probleme au iscat controverse grele si nu putine tulburari.

De aceea venim catre fratiile voastre cu rugamintea sa nu uitam ca ne aflam in Saptamana Patimilor Mantuitorului nostru Iisus Hristos si sa lasam pentru cateva zile comentariile, internetul si chiar calculatorul, atat pe cat e posibil, si sa ne indreptam cu ochii mintii spre Jertfa Mantuitorului pe Cruce. Sa plangem si noi impreuna cu Maica Domnului la piciorul Sfintei Cruci pentru ca nu putine pacate ni s-au spalat prin Jertfa Fiului ei si Dumnezeului nostru. Sa priveghem si noi alaturi de Mantuitorul in gradina Ghetsimani, intr-un moment crucial pentru mantuirea neamului omenesc. Acolo, in gradina Ghetsimani Mantuitorul se roaga pentru pacea si unitatea noastra, a ucenicilor Sai. Cu atat mai mult se cade sa fim uniti in rugaciune si in lacrimi de pocainta in aceste zile si sa lasam galceava si tulburarile.

Iar asa prin rugaciunea si pocainta noastra, poate Domnul se va milostivi spre noi si ne va da raspuns la aceste vremuri tulburi. Sa ne rugam ca Dumnezeu sa ii dea zile cu sanatate Parintelui Justin si prin gura sfintiei sale sa ne graiasca adevarul. Pana atunci sa luam aminte la cuvintele sfintiei sale din ultimul interviu : Sa marturisim intorcand degetul spre noi insine. Macar in aceste zile sa ne silim sa nu il indreptam spre altii.

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=zeYQe9VrUZQ]