Daca ar fi fost vorba de vreun marxist imediat ar fi fost canonizat, dar pentru ca au fost legionari nu o vor face.

Bătrânul legionar Victor Maghiar, în vârstă de 85 de ani, a fost săltat astăzi de SPP, după ce fostul deţinut politic la Gherla şi Periprava a ridicat vocea împotriva lui Traian Băsescu, care îşi rostea discursul despre starea statului de drept din România, în cadrul congresului organizat la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca de către Mişcarea Populară.

Bărbatul a fost ridicat de pe holul Casei de Cultură, acestuia nefiindu-i permis accesul în sala unde se aflau reprezentanţii Mişcării Populare.

Victor Maghiar participă cu vivacitate la protestele organizate în Cluj-Napoca de către cetăţeni, considerând că întreaga clasă politică care s-a perindat pe la conducerea României după 1989 este formată din trădători şi vânzători de ţară.

buciumul.ro

Interviu telefonic cu Parintele Theodoros Zisis, Profesor emerit de Patrologie la Universitatea din Salonik.

Ioan Vladuca: Binecuvantati, Parinte! Va rog sa ne spuneti cateva cuvinte despre prigoana dezlantuita impotriva Episcopului Artemie din Serbia.

Parintele Profesor Theodoros Zisis: Episcopul Artemie, izgonit pe nedrept din episcopia sa si exilat intr-o manastire, se aseamana cu Sfantul Ioan Gura-de-Aur. Pe Sfantul Ioan Gura-de-Aur l-au urmat monahi si mireni in tot drumul sau. Si la Episcopul Artemie, acolo in manastirea in care l-au exilat, se duce lume, iar dusmanii Ortodoxiei au fost deranjati de aceasta.

Ioan Vladuca: In ce mod a inceput prigoana?

Parintele Profesor Theodoros Zisis: Statul sarb a cerut interpolului sa fie dat in urmarire generala Parintele Simeon – protosinghelul Preasfintitului Artemie. Se presupune ca atunci cand un stat cere urmarirea prin interpol, persoana urmarita este vinovata, fara proces. Asa a fost arestat de interpol si tinut 7 luni in inchisoarea din Salonik, fiind apoi supus judecatii celei mai inalte Curti a Greciei, anume Areopag, care i-a dat cistig de cauza Parintelui Simeon impotriva statului sarb. E mare lucru ca Areopagul a fost drept. Nu a luat in seama ca e statul sarb la mijloc.

Ioan Vladuca: De ce s-a desfasurat procesul in Grecia?

Parintele Profesor Theodoros Zisis: Pentru ca aici a fost prins. El venise la Facultatea de Teologie, unde isi facea teza de master. A fost prins in Facultate de interpol si arestat imediat, fara drepturi.

Ioan Vladuca: Ce acuzatie i s-a adus?

Parintele Profesor Theodoros Zisis: Delapidare din fondurile Mitropoliei Kosovo.

Ioan Vladuca: Va rog sa comentati aceasta acuzatie.

Parintele Profesor Theodoros Zisis: Evident, este o acuzatie falsa. Nu au reusit sa aduca nici o dovada. Mai mult, exista un economist care se ocupa de Mitropolie. Nu se ocupa Protosinghelul, nici Episcopul.

Ioan Vladuca: Cine l-a acuzat?

Parintele Profesor Theodoros Zisis: A fost acuzat de patriarhul Irineu si de Athanasie Jetfici care au impus sinodului sa il acuze; iar apoi acuzatia a fost preluata de statul sarb, care a cerut interpolului urmarirea Protosinghelului. Motivul arestarii Protosinghelului a fost ca sa il tina departe de Episcopul Artemie,  sa nu poata interveni in sechestrarea acestuia. continuare »

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta !

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=-RJ8q-0nv5c]

DOWNLOAD

– În primul apel al sfinţiei voastre ne sfătuiaţi să facem mici comunităţi creştine, care să includă şcoli, spitale, şi alte forme de organizare socială. Mai concret, cu ce trebuie să înceapă un simplu cetăţean?

P.I. – Eu, când am venit în localitatea aceasta, în satul meu, după 25 de ani de haulire, printre care vreo 16 ani de temniţă, am revenit în satul meu după anii şi locurile din copilăria mea. Acest dor m-a adus aici, în poiana asta. Am tras, cu bunăvoinţa oamenilor, un vagon forestier; mi-i l-a dat primăria comunei şi l-am adus aici în mijlocul poienii. Primul lucru care l-am făcut : am pus un godinaş; era primăvară, luna mai, rece, să-mi facă puţină căldură. Am pus vreo trei icoane pe pereţi. Aveam un dulău frumos, câine ciobănesc care ne apăra, nu se apropia… că pe aici, urşi cerbi, căprioare, plin codrul sălbatic, măi, frumuseţe rară. Când ieşeai dimineaţa să te uiţi în partea aceea aşa, poiana codrului aicea, păşteau căprioarele.

– Ca-n rai.

P.I.- Ca-n rai… mă uitam să nu deranjez cumva. Dar câinele acesta, tot umbla toată natura, au început toate animalele să nu se mai apropie.

– Nici alea cu două picioare.

P.I.- Au început în sfârşit, să vină credincioşii noştri, să facă o colibă… şi au făcut un adăpost unde au pus acolo pirostriile, au pus să se adăpostească acolo mica aprovizionare şi să vină… în cele din urmă şi-au făcut o baracă. Pentru biserică, aşa le-am spus : măi oameni să ne facem un protector aicea, să putem sluji Sfânta Liturghie, să putem face o vecernie, o utrenie, pt ca acesta-i rostul nostru aici. Dar îndată oamenii, într-o săptămână au adus dulapi, au adus scânduri, cherestea din toate părţile. Până la urmă am făcut o toacă cu două ciocănele, şi cu asta dă-i bătăi. Au adus un clopoţel de vreo 10 kg şi s-a înjghebat bisericuţa. Am sfinţit Bisericuţa. A dat Dumnezeu că Înaltul Preasfinţit trece la o sfinţire pe la Fărcaşa undeva şi se abate pe aici. Eram acolo, în baraca aceea într-un colţ şi pomeneam şi noi acolo. Numai mă trezesc în dreapta mea cu Înaltul. „Ce facem părinte aici?” „Păi, pomenim aici oleacă aici, cum putem”. „Dar v-as rusa sa ne daţi binecuvântarea să sfinţim locaşul acesta?” „Părinte, mergeţi înainte. Să fie binecuvântat”. Şi aşa am început lucrarea. S-a desprimăvărat, au venit căldurile de vară, poporul din ce în ce mai mult, tot mai mult, încât atunci când eram în baraca aceea, veneau mai mulţi decât vin acum… după ce s-a făcut drumul acesta, după ce vin maşinile şi .. Parcă veneau mai mulţi, dar era frumos, în sfârşit. Era forma cea mai primitivă a vieţii noastre creştine şi am trăit-o deplin. Apoi s-a făcut o casă mai mare, asta de aici, care trăiesc şi până acum în ea. S-a făcut corpul de case în forma asta de unghi. Apoi s-a făcut, casa mare şi s-a înghebat clopotniţa, s-a înghebat partea asta aripa spre sud şi am ajuns până la punctul acesta care aici se vede, cu picturi interioare, cu picturi exterioare, numai şi numai cu dragostea şi nevoinţa credincioşilor care vin şi până astăzi cu nepoţii, cu fii lor, bătrânii. Veneau 5 km dimineaţa şi seara… făceau 10-12 km, fără nici o oboseală. Acum vin în băţ, sunt bătrâni. Ei se bucură şi văd până azi, biserica pe care am făcut-o cu toată dragostea. Aici am făcut şi un azil pentru bătrâni, aici am făcut şi o şcoală pentru copiii săraci, aicea este aşa în provizorat şi un laborator pentru plante medicinale, pentru noi, pentru credincioşii nevoiaşi şi iată că grădiniţă avem, şcoală avem, dar nu avem creşă. Dar îmi dau seama că s-ar putea face o creşă în toată regula. Şi aşa se organizează, nu la planuri, oficialităţi, aprobari, tehnici.

– Sugeraţi ideea, că preotul are datoria de a organiza astfel de comunităţi de rezistenţă?

P.I.- Da, dar iată că mi se pare că e obligatoriu, ca două trei parohii să aibă şi o creşă sau un cămin de copii, cam aşa ceva. Iată că vrând nevrând ajungem la stadiul acesta, rânduieşte Dumnezeu.

– Deci, efectiv, părinte, de la zero s-o ia oamenii ?

P.I. – De la zero, s-o ia de la zero şi fără prea multe aşteptări, căci popoul acesta este foarte sentimental şi sare îndată. Mă, el e bun şi la rele, dar şi la cele bune sare îndată. Românul nostru merge cam de la o extremă în alta, acum te junghie, acum se pocăieşte; asta e influenţa răsăritului. Cam aşa este viaţa asta a noastră ortodoxă.

– Mai aveţi nădejde în pocăinţa parlamentarilor?

P. I. – Domnule, ei sunt fii noştri : sunt născuţi, crescuţi şi.. educaţi să zicem. Până sub carnetul roşu, au trecut dincoace cu carnetul mai gri şi acum sunt în două lumi şi ei, când cu griul, când cu roşu. Şi de aceea, nici ei nu prea ştiu ce să facă; sunt puşi în situaţie de a face, de altfel, cu intenţie bună, dar vrăjmaşul sigur că trage mereu … că noi avem un vrăjmaş comun. Nu vreau să-l spun acum, dar el se ştie. Vrăjmaşul acesta comun stă la ureche şi-i spune: vezi, e bine până aici, de aici mai încolo nu mai merge : îţi periclitezi situaţia şi o ţine aşa, o fierbe pe loc. Îi aducem noi semnături : o sută de mii, două sute de mii, trei sute de mii, dar el nu, mai trebuie semnături. Hai la milion….sa ducem. Spune că atunci ai voie, cu Constituţii, dar românul spune că are două Constituţii, are una pentru exterior şi una pentru interior.

– Una pentru rai şi una pentru iad.

P.I. – Şi atunci, uite aşa ne-o scăldăm şi noi. Din una-n alta. Încă ne rugăm pentru Înalt, pardon… încă ne rugăm pentru mai marii noştri şi ai satelor, încă ne rugăm pentru binefăcătorii noştri şi uite aşa mergem din an în an şi am ajuns până la 90 de ani. Şi aş dori şi ca ţara aceasta a noastră aceasta să ducă o viaţă bună sănătoasă şi să nu piardă orientarea mântuirii. Şi cum orientarea mântuirii vine prin suferinţă, prin luptă, prin necaz, iar ne-a dat Dumnezeu această ocazie ca să fim ortodocşi, să ne călim, să ne formăm şi să primim cu bucurie învierea Domnului.

– Aşa să ne ajute Dumnezeu !

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=NO56CILFPVs]

DOWNLOAD

– Părinte, prigoana împotriva creştinilor se pare că a început. Sunt deja foarte multe cazuri în care preoţi, monahi şi mireni, au fost ameninţaţi de către reprezentanţi oficiali ai patriarhiei, pentru că au luat atitudine împotriva actelor cu cip. Ce mesaj aveţi pentru aceşti mărturisitori ai zilelor noastre?

P.I.- Mă bucur pentru că am ajuns şi aceste momente, în care creştinul nostru se poate purifica în vremurile acestea noi care vin peste noi, îmi pare bine şi mulţumesc lui Dumnezeu că a mai ridicat din sânurile Bisericii noastre creştine ortodoxe, oameni care mai au energie şi curaj să poată sta împotriva întunericului care se abate asupra noastră. Acestea sunt, în sfârşit, daruri de la Dumnezeu, prin care mai trăieşte ortodoxia. Am fi, oarecum, mai necăjiţi şi mai supăraţi când am vedea că toată lumea aceasta  fără excepţii, se pregăteşte de prăbuşire. Dar vedem acum cu multă durere, că tocmai cei care ar trebui să fie mărturisitori şi apărători, că nu numai la plăcinte înainte şi la război înapoi. După cum se vede, la ora aceasta, tocmai la cei care ne aşteptam să fie cu adevărat apărători şi ostaşi ai adevărului, au lăsat să meargă oile înainte. În principiul de război, când se făceau luptele acestea de câmp, de pădure, armata era condusă din urmă, ostaşii erau comandaţi din urmă, în frunte era numai un plutonier, era un sergent, un sergent major, dar acum s-a inversat treaba şi într-adevăr e mult mai frumoasă : comandantul trebuie să fie în fruntea armatei, să meargă ostaşii după el. Dacă era lovit comandantul, imediat îi lua locul al doilea şi aşa se merge mai departe până la ultimul ostaş. Găsesc tare de cuviinţă că şi în toate împrejurările acestea, mai ales cât priveşte lupta aceasta a creştinătăţii noastre, trebuie într-adevăr să avem întâi, omul de comandă după care trebuie să ne luăm, şi să murim pentru el cu Hristos, adică să murim cu el pentru Hristos.

Şi, părinte, ar trebui să-l căutăm noi sau să ne caute el pe noi?

P.I. – Asta este lucrarea Duhului Sfânt, trebuie să ne rugăm, să ne putem simţi, şi prin această simţire să ne unim în planul pe care-l avem de dus. Nu-i primejdios nimic dragii mei şi să nu ne întristeze pe noi vremurile acestea pe care le trăim, ele trebuie să se împlinească oricum, noi trebuie să ne bucurăm şi să ne rugăm lui Dumnezeu ca să ne putem menţine, să nu fie şi o cădere, a noastră, ferească Dumnezeu, ca ce spun astăzi, să spun mâine invers. Aşa de altfel se pot întâmpla foarte multe lucruri în tehnica şi în iscusinţa asta diabolică. Astăzi poţi să ştii cum te numeşti, mâine, cu iscusinţa lor nu mai ştii cum te numeşti şi începi să vorbeşti altceva decât ai vorbit ieri. Se introduce un haos, individul nu mai ştie ce să creadă… pericolul al doilea să nu fie mai rău decât cel de la început.

– Totuşi e importantă mărturisirea noastră de azi, căci prin ea primim har de la Dumnezeu ca să putem rezista mâine.

P.I. – Bineînţeles, însă există şi ispita asta diavolească, războiul acesta nevăzut şi al mândriei şi al nesocotinţei noastre care să întoarcă pe dos tot ce am scris sau am spus în tot trecutul. Rămâne valabil ce spunea un episcop greco-catolic în Bucureşti în 1948, spunea el, a propovăduit vreo trei ani de zile împotriva materialismului şi a comunismului, de au îngrozit pe toată lumea aşa activitate bogată ce au dus ăştia prin Bucureşti, Cluj şi oraşele mari, şi el a încheiat aşa: „Dacă voi spune altceva decât am spus până acum, nu mai sunt eu acela”.

– M.F.- Cum sfătuiţi preoţii din parohii să se adreseze credincioşilor faţă de această problemă?

P.I. – Preoţilor din parohie şi din toată latura aceasta a ortodoxiei noastre, le recomand să fie alături de popor, să fie alături de credincioşi, pentru că cu ei vor merge la judecată, împreună vor merge acolo, cât au fost în sfârşit, aici pe pământ, uniţi, crescuţi în Duhul acesta al adevărului ortodox. Acolo nu vor mai avea răspuns de cele ce au făcut aici decât bun sau rău. Acolo îl va întreba pe păstor, cum a păstorit, cum şi-a făcut datoria faţă de toate împrejurările bune sau grele pe care le-a avut creştinul, şi cât a participat la durerile şi la bucuriile lui. Acolo vom fi dezarmaţi de orice fals, acolo nu va mai fi nici politică, nu va mai fi nici o intervenţie alta decât cea curată, a judecăţii lui Dumnezeu. Dacă faptele bune trec prin focul judecăţii, dar faptele rele? Şi atunci, noi trebuie de aici să ne pregătim pentru răspunsul pe care-l vom da înaintea judecăţii lui Hristos.

PRIMA PARTE in interviul luat pe data de 18 martie 2009

[polldaddy poll=1466500]

Fratilor ortodocsi ! Dati slava lui Dumnezeu ! Prigoana impotriva noastra a inceput, asa cu a si proorocit parintele Proclu cu doua saptamani in urma ! “Va incepe prigoana in Biserica. Ai «nostri» ii vor prigoni pe ai nostri. De fapt ai lor ii vor prigoni pe ai nostri”. E timpul sa strangem randurile si sa fim uniti. Cutitul incepe sa se apropie de os. Suntem alaturi in rugaciune fata de fratii nostri din Franta si ii asiguram ca parintele Iustin se va ruga pentru ei. Iata ce i-au trimis prin mail fratelui Danion Vasile, acesti marturisitori din Franta.

În februarie 2009, sora mea, Ioana, la sfârşitul Sfintei Liturghii, i-a cerut Părintelui Târziu, superiorul Bisericii libere de la Paris, ce se află (încă) sub omoforul arhiepiscopului Natanaël din SUA, să-i informeze pe credincioşi de pericolul documentelor biometrice. Preotul s-a înfuriat peste măsură, a ţipat în sfânta biserică şi a refuzat să ia poziţie. Sora mea l-a atenţionat că e păstor de suflete şi că va da socoteală de oiţele pierdute. Preotul i-a replicat că : „Femeia nu are voie să vorbească în biserică!” şi a adăugat că el poate să doarmă linistit.
Duminică, 8 martie, în Duminica Ortodoxiei, am distribuit cu sora mea, în faţa bisericii, peste 400 de fluturaşi dubli conţinând cele două apeluri ale Sfinţiei Sale Justin Pârvu de la Sfânta Mănăstire Petru Vodă, şi această operaţie nu a suscitat nicio reacţie negativă din partea superiorului bisericii. Este adevărat că era prezent IPS Iosif, care a prezidat şedinţa comitetului de „dialog”, al cărei scop este trecerea fără zgomot a bisericii libere de la Paris în sânul primitor al Patriarhiei. Domnii consilieri se pare că au avut marele curaj să emită câteva condiţii, printre care recunoaşterea victimelor comunismului, dar niciunul nu a îndrăznit să ceară IPSfinţitului, ca o condiţie preliminară, informarea poporului şi luarea unei poziţii clare împotriva documentelor biometrice, aşa cum s-au pronunţat alţi ierarhi din Sfântul Sinod în ţară.
Ieri, 15 martie, distribuiam, în faţa bisericii, cu sora mea şi o altă persoană, paşnic, ca şi duminica precedentă, materiale descărcate de pe Apologeticum, mai precis manifestele Părinţilor Pârvu şi Baştovoi precum şi „Instigarea” la rugăciune pentru parlamentarii chemaţi să voteze a doua zi în Senat. De asemenea, strângeam semnăturile celor care refuză documentele biometrice. La un moment dat, ne trezim cu Părintele Constantin Târziu, care a părăsit Sfânta Liturghie pentru a ne porunci să ne îndepărtăm, altfel cheamă poliţia! Peste două minute (comisariatul este f. aproape), debarcă patru poliţişti care ne cer să ne îndepărtăm câţiva metri, dar nu ne interzic continuarea distribuirii. Le-am explicat, calm, că, de-a lungul anilor, toată lumea a avut dreptul să împrăştie materiale în faţa bisericii fără nicio problemă. Ne-am deplasat câţiva metri şi ne-am continuat operaţia chiar dacă un consilier parohial şi un alt individ au încercat să ne oprească.
La sfârşitul slujbei, Preotul Târziu a ieşit să vad o expozitie BRÂNCUŞI improvizată în faţa bisericii şi, foarte enervat, m-a ameninţat brutal: „O să-ţi dau o lovitură!…” şi, aplecându-se asupra unei cruci de pe masă, mi-a spus cu răutate : „-Eşti (ca) un drac, o să-ţi zdrobesc capul!…” Uluit, am repetat tare aceste ameninţări ca să le audă lumea, dar superiorul bisericii nu a negat (admitea deci implicit că le-a proferat) şi cred că o cameră video a înregistrat scena. Era prezentă multă lume. I-am spus hotărât preotului: „N-o să poţi stopa acţiunea noastră. Tatăl meu a fost omorât de comunişti! Oamenii trebuie şi vor afla adevărul în privinţa documentelor biometrice”. (Tatăl meu fost găsit complet ars în pat în decembrie 1983. În afară de pat, nu s-a găsit alt obiect ars. S-au găsit doar câteva din oasele tatălui meu şi o parte din ţeasta capului. Nu-i mai puţin adevărat că participasem la foarte multe acţiuni anticomuniste de la sosirea mea în Franţa, în decembrie 1981. Sora mea cea mare a fost internată cu forţa la spitalul nr. 9 din care a ieşit handicapată pe viaţă! Pe mine erau să mă omoare în bătaie când am încercat să trec frontiera! Eram trei la frontieră: ne-au bătut, legaţi fiind, până au obosit. Cu patul puştii, cu pumnii în cap, cu bocancii peste tot corpul. Era să-mi pierd un ochi. Plini de sânge, ne-au plimbat pe străzile Timişoarei ca să-i sperie pe oameni).
Preotul a chemat din nou poliţia, o altă echipă a sosit imediat şi ne-au cerut să încetăm distribuţia, altfel ne îmbarcă la comisariat. Le-am explicat că nu am făcut nimic rău şi că am intenţia să depun plângere la poliţie împotriva preotului pentru ameninţări. Neavând posibilitatea să cer pe cale ierarhică măsuri contra preotului care m-a ameninţat în mod nedemn de o faţă bisericească şi care a insultat-o şi pe sora mea cu fraza: „Ce creier ai!”, m-am decis să merg la comisariat unde s-a luat notă de intenţia mea de a depune plângere împotriva nevrednicului.
Am aflat că preafericitul Daniel va veni în curând la Paris şi va fi plimbat cu caleaşca de la biserică până la Notre Dame sau Sainte Chapelle. Patriarhul român ar plănui să (re)sfinţească biserică liberă a Românilor din Franţa, biserică sfinţită şi preasfinţită prin lacrimile şi suspinele amare ale nenumăraţilor exilaţi şi luptători anticomunişti români – dintre care mulţi au murit cu speranţa că România va fi, într-o zi, cu voia lui Dumnezeu, din nou liberă. Cu adevărat liberă. Nu sub talpa unui cip. Jandarm absurd şi dictator apocaliptic la poarta libertăţii umane şi-a veşniciei dumnezeieşti.

[polldaddy poll=1466500]

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta !

De la Mine a fost aceasta

Gânditu-te-ai vreodată că ce este pentru tine arzător, pentru Mine este dureros?Dacă pe tine te apasă, pe Mine Mă priveşte.
Calea ta este nepreţuită în ochii Mei pentru că pe tine Eu te-am iubit, a Mea bucurie este a te învăţa pe tine.
Când peste tine vine ispita şi de faţă este vrăşmaşul, Eu vreau să ştii că de la Mine a fost aceasta.

Eu al tău Dumnezeu sunt, Cela ce pe toate le orânduiesc şi nu fără de rost ai ajuns în acest loc, acesta este locul pe care Eu ţi l-am ales.
Nu m-ai rugat tu oare, ca Eu să te învăţ smerenia?
Ei bine, Eu te-am adus pe tine aici, la şcoala în care se învaţă această lecţie.
Cei ce cu tine vieţuiesc, aceia săvarşesc voia Mea.
Dacă în neajunsuri te-ai aflat, greu fiindu-ţi a te ridica dintr-o dată asupra acestora, atunci să stii că de la Mine a fost aceasta.

Chiar dacă eu stăpânesc peste toate ale tale, Eu doresc ca tu venind la Mine să cunoşti că dintr-ale Mele sunt date ţie toate.
Darurile Mele sunt nesfârşite, dar Eu vreau ca tu, în prezenţa Mea, să te convingi de dreptatea Mea.

Să nu fie ca ceilalţi să-ţi zică, în neputinţa ta: „ Să nu crezi în Dumnezeul tău!“ .
Ai străbătut într-una nopţi în suferinţă, de cei dragi şi apropiaţi inimii tale te-ai despărţit, de la Mine a fost aceasta.

Eu sunt Acela ce îngăduie suferinţele.
Ca să-mi vorbeşti am îngăduit.Eu acestea, găsinduţi tu astfel liniştea veşnică.
De-al tău prieten sau altcineva, căruia inima ai deschis-o ai fost rănit; de la Mine a fost aceasta.

Am îngăduit ca această nemulţumire să te încerce pe tine, ca în Dumnezeu să-ţi afli cel mai bun prieten.
Eu vreau cu totul sa Mi te înfăţişezi şi cu mine să vorbeşti.
Dacă te-a clevetit cineva, în grija Mea să laşi aceasta şi, din adâncul inimii tale, de Mine să te apropii ca să fii ferit de gâlceavă.
Eu luminez în dreapta ta şi în lăuntrul tău ca soarele de amiază.Socotelile ţi s-au încurcat, deznădăjduit din tot sufletul ai obosit; de la Mine a fost aceasta.

Ţi-ai făurit un vis, ai avut dorinţele tale, înaintea Mea tu le-ai depus pentru a fi binecuvântate.
Însă a mea vrere e ca tu să-mi înfăţişezi toate momentele vieţii tale, ca Eu să le îndrept, pentru că tu zidirea Mea eşti, iar nu o forţă iriguitoare.
Neaşteptata zădărnicie a vieţii te-a ajuns pe tine şi, acum, inima ta a învăluit-o; să ştii că de la Mine a fost aceasta.

Eu doresc ca sufletul tău să fie pururea arzând înaintea ochilor Mei şi prin numele Meu să biruieşti toată slăbiciunea.
De mult timp din cauza micimii tale sufleteşti şi a puţinei tale credinţe, nu mai ai parte de cuvânt din partea celor apropiaţi şi dragi ţie.Să ştii că de la Mine a fost aceasta.

Chiar în neliniştea aceasta, Eu încerc cu tărie credinţa ta şi puterea rugăciunii tale pentru aproapele tău; oare nu pentru grijile celorlalţi ai poposit cu rugăciunea în Iubirea Mea?
Oare nu-i răsplăteşti tu cu Preacinstitul Acoperământ al Maicii Mele?
Au nu te-au întâmpinat pe cale felurite boli nevindecate, iară tu, legat ai rămas de firea ta? De la Mine au fost acestea.

Eu îmi doresc ca tu să mă cunoşti mai adânc şi să nu te chinui să pătrunzi în a Mea Iconomie pentru mântuirea sufletelor muritorilor, ale căror căi sunt de nepătruns.
Ci cu smerenie şi cucernicie să-ţi pleci capul sub harul Meu.
Ţi-ai dorit să faci ceva însemnat pentru Mine, te-ai plecat, în schimb, bolilor şi neputiţelor.
De la mine a fost aceasta.

Atunci când ai fost absorbit de lucrarea ta, Eu n-am putut defel să te aduc la Mine.Eu vreau să te învăţ să primeşti conştiinţa propiei nimicnicii când Eu îţi lipsesc.
Doar unii din fiii mei cei buni care s-au desprins de viaţa cea lumească au dobândit arma rugăciunii neâncetate.
De-ai intrat pe neaşteptate într-o slujbă grea şi cu mare răspundere, să nădăjduieşti în Mine.

Eu te încredinţez că aceste greutăţi vor fi binecuvântate de Domnul Dumnezeul tău în toate căile tale şi, peste toate, Călăuzitorul şi Sprijinitorul tău va fi Domnul tău.

În fiecare zi a vieţii tale ai avut în mâinile tale, copilul Meu, acest vas luminat de mila Mea, foloseşte-l cu (în) libertate.
Păzeşte-l, cunoaşte-te şi întotdeauna ia aminte ca oriunde ai fi, tu suflete -în neputinţă şi în disperare– să înveţi ca în toate să Mă vezi pe Mine.
Toate de Mine au fost trimise spre desăvârşirea sufletului tău.

Toate acestea de la Mine au fost!

Când ai să fii întristat şi mâhnit citeşte şi te linişteste pentru că
Cel drag nouă, Te iubeste!

Testamentul unui ieroschimonah rus (anonim)