Tag Archives: sanatate

La chemarea Părintelui Justin, prof. dr. Ştefan Mindea, medicul de top şcolit la Stanford a venit în România, dar nu poate profesa

Doctorul Ștefan Mindea și întreaga sa familie sunt apropiați ai Părintelui Justin, la a cărui sfat s-au hotărât să se întoarcă în România și să slujească pentru semenii lor.

A absolvit medicina la una dintre cele mai renumite universităţi din lume – Stanford, în Statele Unite. A ajuns să conducă secţia de Neurochirurgie la doar 36 de ani – o performanţă unică în istoria universităţii americane. Dar a lăsat totul în urmă şi s-a întors în România. Aceasta este povestea lui Ştefan Mindea, un medic care aduce speranţe pacienţilor cu afecţiuni grave ale creierului. Pe de altă parte, statul român îl amână de şase luni pe neurochirugul în privinţa echivalării studiilor. Mai exact, el nu poate opera în ţară.

Profesor dr. Ştefan Mindea este specializat în neurochirurgie spinală minim-invazivă şi conduce Secţia de Neurochirurgie spinală a Centrului Medical Universitar Stanford. El a fost recunoscut timp de cinci ani la rând în Top 5 al celor mai buni chirurgi de la această universitate. La doar 38 de ani face operaţii pe care doar o mână de oameni la nivel mondial le pot face, iar în plină ascensiune profesională a hotărât să vină cu tot cu familie în România, la Institutul Creierului din cadrul Spitalului Monza. De şase luni însă, el aşteaptă ca statul român să îi echivaleze studiile.

Avea patru ani când a ajuns împreună cu părinţii în America, la Chicago. Spune că a păstrat tradiţiile româneşti în familie,  nu a uitat să vorbească românește iar anul trecut și-a luat cei patru copii (între timp a apărut și al cincilea) și s-a întors în România, pentru a opera la Brain Institute din cadrul Spitalului Monza. Când a crescut, a îndrăgit ştiinţa şi medicina şi a devenit unul dintre cei mai buni doctori. „Eram promovat ca şef la secţia de neuro-oncologie şi oncologie spinală la vârsta de 35 de ani şi şef de secţie la operaţii minim invazive la vârsta de 36 de ani. Mi s-a spus că eram cel mai tânăr şef din istoria neuro-chirurgiei în Facultatea Stanford”, povesteşte el pentru Digi24.

Vrea să schimbe sistemul medical de aici: „Avem alt mod de a gândi, pacientul trebuie să fie respectat, trebuie să îl abordezi cu căldură pentru că totuşi suferă, e bolnav. Şi afectează şi psihologic boala şi e foarte important să nu abordezi într-un mod foarte tehnic pentru că totuşi e o fiinţă. Combinat cu tehnica şi tehnologia din străinătate, am gândit că avem ceva de valoare pentru pacienţii români”, explică el.

Nimic nu este posibil însă fără o muncă de echipă. Alături de el lucrează şi singurul anestezist din ţară sub îndrumarea căruia pacienţii pot fi operaţi pe creier în timp ce sunt conştienţi. „Foarte importanţi sunt centrii vorbitului în principal şi ai înţelesului care nu pot fi evaluaţi altfel decât prin această tehnică. Deci practic, pacientul trebuie să vorbească cu cineva în timpul efectuării (…) decelării zonelor care sunt tumorale, la limită cu zonele care sunt normale”, explică medicul anestezist Anca Vişan.

Una dintre operaţiile pe care le face Ştefan Mindea ajunge la 480.000 de dolari în SUA. În România însă, ea costă de 20 de ori mai puţin, chiar dacă se face în sistem privat. Doctorul Mindea se loveşte însă de birocraţia statului român care i-a transmis că, deocamdată, nu îi poate echivala studiile, chiar dacă pe diploma sa scrie Universitatea Stanford, recunoscută în întreaga lume.

| Digi24

REACŢII ÎN PRESĂ LA CAMPANIA ANTI-VACCIN

Manifeste antivaccin în şcoli

97385marePliante cu efectele secundare ale vaccinului împotriva cancerului de col uterin au fost distribuite în şcolile doljene de o organizaţie nonguvernamentală, iar cadrele didactice şi părinţii nu ştiu ce şi pe cine să creadă. Reprezentanta Ministerului Sănătăţii prezentă la şedinţa cu directorii, iritată de întrebările acestora, a părăsit sala.

Nici nu a început campania de vaccinare a fetiţelor de clasa a IV-a împotriva cancerului de col uterin, că o adevărată isterie s-a creat în jurul acestui subiect. Manifeste împotriva vaccinului şi a campaniei de vaccinare au fost distribuite în şcolile din judeţ de Asociaţia Pro-Vita. „Ce este sigur?… Că are efecte secundare!“, scrie mare de pliant. „Nu înţelegem ce se întâmplă aici. Noi am găsit în şcoală asemenea pliante. Nu ştim cine le-a adus, dar este clar o campanie împotriva acestei vaccinări, iar părinţii vor veni la noi să ne întrebe, pentru că se ştie foarte bine că medicii din comune nu vin în şcoli. Nu ştiu cum o să îi aducem atunci când se va face vaccinarea“, a spus Ligia Telea, directoarea Şcolii Brădeşti, prezentă la şedinţa cu directorii de ieri, de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj.

„Au fost aduse în şcoli chiar de învăţători“

„Misterul“ apariţiei în şcoli a pliantelor a fost lămurit de George Ionescu, reprezentantul Asociaţiei „Pro-Vita“, filiala Craiova, care are ca obiectiv răspândirea de broşuri şi alte materiale informative de propagandă pentru viaţa şi sănătatea fizică şi morală a tineretului. „Au fost aduse în şcoli chiar de învăţători pentru că lor le sunt destinate. Ca să se informeze. Avem oameni care merg prin localităţi şi distribuie aceste pliante învăţătorilor şi părinţilor. În acest fel, le spunem ceea ce alţii vor să le ascundă. Ei nu spun nimic despre efectele negative, care sunt multe. În SUA, 80% dintre fetele care au făcut acest vaccin au avut de suferit. În Germania, este o ligă a părinţilor ai căror copii au avut de suferit de pe urma acestui vaccin. Efectul poate fi sterilitatea sau chiar moartea. Este crimă în toată regula!“, a explicat George Ionescu.

„Sunt nişte oameni inconştienţi“

Pe de altă parte, conducerea Autorităţii de Sănătate Publică Dolj dezaprobă manifestările care vor să convingă părinţii să nu accepte vaccinarea, fără să ofere argumente. „Sunt nişte oameni inconştienţi. Nu-şi asumă responsabilitatea, dar se opun unei mari realizări medicale, unui vaccin care salvează vieţi, după cum au dovedit-o numeroasele studii făcute de specialiştii în domeniu. Dar aşa suntem noi, românii, trebuie să aruncăm cu noroi în lucrurile bune“, a declarat ieri prof.dr. Dan Gabriel Mogoş, directorul executiv al ASP Dolj. Acesta a mai spus că va informa Ministerul Sănătăţii Publice despre aceste acţiuni îndreptate împotriva campaniei de vaccinare, pentru a se descoperi ce interese stau în spatele lor. „Mă gândesc la o consultare cu ministrul sănătăţii, pentru a vedea ce este de făcut. «Pro-Vita» mi se pare un nume cunoscut şi mi-e teamă să nu fie vorba de o acţiune concertată, în întreaga ţară, care urmăreşte anumite interese, mai ales că suntem în campanie electorală“, a mai spus Mogoş.

În loc să explice, a fugit

Reprezentanta Ministerului Sănătăţii prezentă la şedinţa cu directorii pentru a-i informa cu privire la campania de vaccinare nu a reuşit nici să îi lămurească, nici să alunge suspiciunile legate de acest vaccin. „Sprijiniţi o acţiune care are beneficii în timp, iar toate aceste păreri controversate sunt specifice oricărui început. Cancerul face victime în rândul mamelor, al fiicelor sau soţiilor şi ştim cu toţii cum corpul uman se degradează atunci când acest virus este în noi. Învăţătorii trebuie să convoace părinţii sau tutorii elevelor de clasa a IV-a care trebuie să-şi dea acordul pentru acest vaccin. Trebuie să conştientizeze foarte bine ceea ce vor face pentru ca mai târziu să nu fie întrebaţi de fetele lor cu ochii în lacrimi: «De ce nu mi-ai făcut vaccinul la timp?» Trebuie să înţelegem că nu există efecte secundare“, a explicat reprezentanta ministerului.
Dacă unii directori s-au arătat interesaţi de subiect şi au început să pună întrebări, alţii nu au avut răbdare să asculte discursul medicului care, în loc să le ofere răspunsuri clare, le vorbea despre cancer. „Noi am cerut explicaţii, dar, dacă o ţineţi tot aşa, propun să vorbiţi la sfârşitul şedinţei pentru cine vrea să vă asculte şi să ne lăsaţi să terminăm şedinţa“, a spus un director. „Uitaţi, în şcoli circulă pliante antivaccin. Ce să facem?“, a întrebat o directoare. Iritată de comportamentul directorilor, reprezentanta Ministerului Sănătăţii a spus: „Eu am fost învăţată în şcoală să ascult. Văd că dumneavoastră nu puteţi face asta. Dacă nu vă interesează ce spun eu, am să plec“. Şi-a luat haina şi a părăsit sala de şedinţe, lăsându-i pe directori fără răspunsuri la întrebările pe care le vor pune, la rândul lor, şi învăţătorii, şi părinţii.

articol de – Crina RAICEA,

Gazeta de Sud