Pentru creștinii ortodocși, Săptămâna Patimilor este săptămâna de la sfârșitul Postului Paștilor, de la Sâmbăta lui Lazăr până la sărbătoarea Paștilor. Se mai numește și Săptămâna Mare.

 Istoric

Deși există puține surse care să indice modul în care era celebrată Săptămâna Patimilor în Biserica timpurie, se pare totuși că aceasta este o practică foarte veche. Deja în secolul al IV-lea celebrarea acesteia pare să fi fost deja o practică bine stabilită, structurată într-un mod asemănător celui din zilele noastre. Aetheria, aflată în pelerinaj la Ierusalim cândva la sfârșitul sec. al IV-lea d.Hr. descria astfel cele petrecute după slujba din Sâmbăta lui Lazăr: “…a început săptămâna Paștilor, pe care ei o numeau Săptămâna Mare”, amintind de procesiunile de pomenire a Intrării Domnului în Ierusalim în prima zi a săptămânii (duminică). În timpul acestei săptămâni, se face pomenirea Patimilor și Răstignirii Mântuitorului.

Săptămâna Patimilor

După Sâmbăta lui Lazăr (în care se face pomenirea învierii lui Lazăr de către Hristos și făgăduința învierii tuturor), se intră în ultima săptămână a Postului Paștilor (Postul Mare), Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor, timp în care în slujbele bisericești se face pomenirea ultimelor zile ale lui Hristos pe pământ, înainte de Răstignirea și Învierea Lui. În timpul acestei săptămâni, slujbele Utreniei se săvârșesc în seara zilei dinainte (sub formă de Denie), conform obiceiului vechi care spune că ziua începe la apusul soarelui și se sfârșește la apusul soarelui din ziua următoare. continuare »

„Slava indelung rabdarii Tale, Doamne, slava Tie, Doamne, slava Tie“.

[slideshow]

Indelunga rabdare a Domnului nostru Iisus Hristos este preamarita dupa fiecare dintre cele 12 Evanghelii citite la Denia din Joia Mare (Utrenia zilei de vineri). Pericopele evanghelice ale acestei slujbe alcatuiesc un tablou complet al suferintelor Mantuitorului, culminand cu rastignirea si moartea Sa pe Cruce. El este Singurul Care Se rastigneste pe Sine, fara de pacat fiind, pentru ca noi sa fim izbaviti din robia pacatului. Calendarul evreiesc sarbatorea Pastile iudaic in noaptea de 14 spre 15 a lunii nisan, echivalentul lunii aprilie a calendarului latin. Ne aflam, asadar, la inceputul primaverii anului 30, conform documentelor vremii. Daca Pastile evreilor a fost sambata, 15 nisan (8 aprilie), atunci Saptamana Patimirilor Domnului nostru Iisus Hristos avea sa inceapa duminica, 2 aprilie, anul 30.

 Prima evanghelie randuita de Biserica a se citi in Joia Mare ne aduce in fata Mantuitorului si a apostolilor la Cina cea de Taina. Iuda Iscarioteanul tocmai iesise din foisorul Cinei, pentru a cere mai-marilor preotilor un grup de ostasi, oferindu-le pe Mantuitorul chiar in acea seara. Cunoscand ca momentul prinderii Sale se apropie, Iisus a rostit celor unsprezece apostoli o minunata cuvantare de invatatura, de despartire si de imbarbatare, un reazem pentru incercarile ce vor urma. Cu totii primeau o porunca noua, porunca suprema a iubirii: „Sa va iubiti unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, asa si voi sa va iubiti unul pe altul“. I-a anuntat ca peste doar cateva ore Se va fi dat in mainile celor ce voiau sa-L prinda. La auzul acestor vorbe, apostolii fagaduiau ca-L vor urma pana la moarte, insa El stia ce va urma: din doisprezece, unul avea sa-L vanda, unul se va lepada de trei ori de El, noua se vor ascunde de teama multimilor si doar unul Ii va fi alaturi, langa Sfanta Cruce. Apostolilor le-a fagaduit ca le va trimite pe Mangaietorul, Duhul Adevarului, Care „de la Tatal purcede“ si Care va marturisi pentru El. Apoi Iisus S-a rugat lui Dumnezeu-Tatal: pentru Sine, ca Om, pentru apostoli si pentru Biserica, adica pentru toti crestinii de totdeauna. Prin exemplul personal, Mantuitorul Hristos arata ca porunca noua, a iubirii, biruieste tradarea, lepadarea, parasirea si singuratatea. Iubirea Sa indelung rabdatoare creste chiar in mijlocul suferintei, iar pe cei ce L-au parasit in aceste grele incercari nu i-a abandonat, ci „iubind pe ai Sai cei din lume, pana la sfarsit i-a iubit“.

Sarutul lui Iuda

Incheind cuvantarea, Iisus a iesit impreuna cu apostolii in Gradina Ghetsimani, locul Sau preferat pentru rugaciune. Iuda Iscarioteanul cunostea acel loc si se apropia, cu oameni inarmati, pentru a-L preda pe Mantuitorul. Iisus avea sa accepte suferinta, pana la capat, oprind chiar pe Petru a se impotrivi. Pe Iuda, vanzatorul, il intampina cu aceeasi dragoste, oferindu-i chiar sansa de a se pocai in ultima clipa. Desi cunostea ca Il tradeaza, Mantuitorul l-a intrebat pe Iuda: „Prietene, pentru ce ai venit?“. Si, dorind a-l indrepta chiar in ceasul vanzarii, continua: „Iuda, cu o sarutare vinzi pe Fiul Omului?“. Cu blandete in glas, cu dragoste in privire, nici o urma de ranchiuna fata de Iuda in momentul tradarii, asa continua Iisus sa-Si iubeasca ucenicii. Cand Malhus, unul dintre slugile venite sa-L prinda, la semnul lui Iuda, s-a apropiat, Petru a scos sabia si i-a taiat urechea. Hristos n-a ingaduit, insa, vreo vatamare si a vindecat urechea slugii. Petru a scos sabia din dragoste pentru Hristos, dar din supunere, la porunca Sa, a bagat-o la locul ei.

Lepadarea lui Petru continuare »

„Luati, mancati, acesta este Trupul Meu… Beti dintru acesta toti, acesta este Sangele Meu, al Legii celei noi..” (Matei 26, 26-28)

Iubitii mei frati,
Mare este sfanta zi de astazi. Ca mai inainte de patima Sa cea de buna voie, prea Bunul nostru Mantuitor a voit sa cineze pentru ultima data impre­una cu ucenicii Sai. Dar Cina aceasta nu este o simpla masa cu mancare, cu paine si vin. Cina cea de Taina este o mare taina, este o jertfa de dragoste, este prima Liturghie crestina savarsita de insusi Domnul nostru Iisus Hristos. Cina cea de Taina este ultimul popas duhovnicesc al lui Iisus, este un prilej de reculegere pentru ucenici; este un loc tainic de intalnire, de vorbire si de despartire a lui Hristos de ucenicii Sai, carora le da ultimele sfaturi si porunci.
Aici nu mai sunt multimi de oameni, nu mai sunt farisei, nici carturari iscoditori, nici bolnavi, nici minuni de vindecare. Ci singur Hristos, Mantuitorul lumii, inconjurat de cei doisprezece ucenici, sta in camara de taina, unde spala picioarele cele obosite de drum ale apostolilor, apoi se roaga, multumeste Tatalui, binecuvinteaza painea si vinul si le imparte, ca pe o Impartasanie, celor ce sunt de fata. Lipseste de aici insasi Maica Domnului, caci Cina are un caracter strict euharistic, iar foisorul inchipuieste altarul Bisericii, unde se jertfeste tainic Iisus Hristos de catre preoti si episcopi.
Numai Iuda tradatorul si vanzatorul este primit la Cina Domnului, din urmatoarele pricini: mai intai ca nu cumva sa se deznadajduiasca de a sa mantuire, daca nu ar fi fost primit la Cina. Apoi, ca sa nu-i sileasca libertatea, care este cel mai mare dar firesc al omului, caci fiecare este liber sa creada si sa vina la Hristos sau sa se lepede si sa fuga de Hristos. Iuda a fost primit la Cina, desi a facut cel mai mare pacat posibil, ca prin aceasta sa ne arate Dumnezeu ca primeste la pocainta pe cel mai mare pacatos, de se va cai de pacatele sale. Iuda a fost primit la Cina, desi purta la sine argintii vanzarii, ca sa primeasca si el spalarea picioarelor, ca sa guste din Trupul si Sangele Domnului, si prin aceasta sa scape de satana, care il chinuia.
Daca Iuda s-ar fi cait de greseala sa si ar fi aruncat banii diavolului, atunci spalarea picioarelor, ca o spovedanie, l-ar fi curatit, iar Painea si Vinul ce i s-au dat, ca o Impartasanie, l-ar fi sfintit. Dar pentru ca nici de tradare nu s-a lasat, nici pe arginti nu i-a lepadat, spalarea si Cina nu i-au folosit nimic. Caci in clipa cand a intins mana in blid cu Hristos si a gustat cu nevrednicie din Painea Domnului, a si intrat satana in el si a fugit afara.
Un alt motiv pentru care Iuda a fost primit la Cina a fost acela ca sa fie aratat inaintea tuturor ca el este vanzatorul. Si, in sfarsit, a fost primit ca un semn de taina, ca intotdeauna intre slujitorii lui Hristos vor fi si tradatori, vor fi si vanzatori, vor fi si eretici, vor fi si ucigasi, vor fi si apostati, vor fi si iubitori de argint care vor sfasia camasa lui Hristos si vor incerca, fara de toiag, sa pastoreasca oile Domnului numai pentru bani. continuare »

Cu fior in inima ascultam infricosatoarea istorisire despre felul in care L-a vandut Iuda pe dumnezeiescul Sau invatator. Fireste, este pe de-a-ntregul de inteles si legiuita adanca nemultumire impotriva celui despre care insusi Domnul nostru Iisus Hristos le-a zis ucenicilor Sai: Oare nu v-am ales Eu pe voi, cei doisprezece? Si unul dintre voi este diavol (In. 6, 70).
Pesemne ca nu o data v-ati pus intrebarea: pentru ce Domnul, Dumnezeu Atoatestiutor fiind, l-a ales pe Iuda in numarul celor doisprezece apostoli? Doar El stia ce fel de om e Iuda, stia ca il va vinde!
Lucrul pe care l-a facut Iuda a fost prezis prin prorocul David cu mai bine de o mie de ani inaintea Nasterii lui Hristos. El spune din partea Domnului Iisus Hristos: Cel care a mancat painea Mea a ridicat impotriva Mea calcaiul (Ps. 40, 9) – iar in psalmul 68 scrie: Faca-se curtea lui pustie si in locasurile lui sa nu fie locuitor, si vrednicia lui s-o ia altul (Ps. 68, 29).
Tot ce s-a intamplat in viata pamanteasca a Domnului a fost randuit in Sfatul Dumnezeiesc inca dinainte de intemeierea lumii: prevazuta a fost caderea lui Adam si a Evei, prevazuta a fost adanca stricare a neamului omenesc. A fost luata hotararea ca Cea de-a Doua Persoana a Sfintei Treimi, Dumnezeu Cuvantul, sa Se pogoare pe pamant, sa se intrupeze si prin propovaduirea Sa, prin moartea Sa pe cruce sa mantuiasca neamul omenesc care pierea.
Si pe noi ne uimeste adancul dragostei fata de omenirea pierduta, adanc ce a nascut aceasta hotarare.
Deci, totul a fost prevazut si prevestit prin proroci. Sfantul Proroc Isaia a descris patimirile lui Hristos atat de viu, atat de puternic, de parca ar fi fost de fata la ele, drept care este si numit „evanghelistul Vechiului Testament”.
Dar de ce a fost ales Iuda in numarul ucenicilor Domnului? Fiindca trebuia sa se implineasca cele prevestite prin proroci. Asa I-a placut lui Dumnezeu, asa a randuit Dumnezeu – deci, asa trebuia sa se intample.
Despre Iuda, Domnul a spus la Cina cea de taina un cuvant infricosator: Unul dintre voi Ma va vinde. Bine era de omul acela daca nu se nastea (Mt. 26, 21-24) – atat de groaznic a fost pacatul lui. continuare »

Ultima Liturghie de pocainta din Miercurea cea Mare este o incheiere si pecetluire a intregii lucrari de pocainta a postului, aratandu-ne ce minuni poate savarsi ea cand se lucreaza si cata paguba aduce cand lipseste.

Cumpana celor doua praznuiri ale zilei: pacatoasa – uce­nicul Iuda, este rasturnata de pocainta. Pacatoasa se afla in sta­rea cea mai de jos a caderii: desfranarea, iar Iuda, in starea cea mai de cinste: ucenic al Stapanului. Pe aceea, pocainta o ridica si o face mironosita; pe acesta, lipsa ei, il coboara la cea mai de jos cadere, il face tradator si-l duce la spanzuratoare. Aceasta rasturnare ne umple de teama si ingrijorare pentru mantuirea noastra, dar totodata si de mare incredere si nadejde, pentru puterea cea mare a pocaintei, ce ne sta la indemana.

Dar sa ne oprim mai staruitor asupra acestora.

Fariseii si carturarii, indeosebi, si poporul evreu in general, aveau credinta ca ei, ca popor ales si chivernisitori ai Legii ce erau, erau destinati din oficiu sa fie mostenitori ai imparatiei cerurilor.

Mantuitorul, in repetate randuri, le-a aratat ca aceasta cre­dinta este gresita. Pilda Vamesului si a Fariseului arata tocmai aceasta: un pacatos si un drept, prin pozitia si prin faptele lor, isi schimba intre ei locurile, prin pozitia lor sufleteasca.

Vierii necredinciosi, desi la inceput se bucura de increderea Stapanului viei, vor auzi hotararea: „Se va lua imparatia de la voi si seva da neamului care va face roadele ei” (Matei 21,43). continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=Y-Ey93CexOo]

In Sfanta si Marea Marti se face pomenire de cele zece fecioare din Sfanta Evanghelie.

Pe cand Domnul nostru Iisus Hristos se suia la Ierusalim si se ducea la Patima, a spus ucenicilor Sai mai multe pilde. Unele din ele sunt indreptate catre Iudei. Pilda celor zece fecioare insa a spus-o pentru a ne indemna spre milostenie si in acelasi timp spre a ne invata sa fim cu totii gata inainte de sfarsitul vietii.

Domnul a vorbit mult despre fecioare si despre femei – si fecioria are mult merit si este intr-adevar mare – dar pentru ca nu cumva cineva traind in feciorie sa nu se ingrijeasca si de celelalte virtuti si mai cu seama de milostenie, prin care se vadeste stralucirea fecioriei, Domnul spune pilda aceasta. Pe cinci din ele le numeste intelepte, caci impreuna cu fecioria au avut si multul si imbelsugatul undelemn al milosteniei.

Pe celelalte cinci le numeste nebune, caci desi ele aveau virtutea fecioriei, nu aveau in aceeasi masura si milostenia. Deci sunt numite nebune, pentru ca au savarsit cea mai mare virtute, dar nu s-au ingrijit de cea mai mica, asa ca in nimic nu se deosebesc de desfranate. Desfranatele sunt biruite de trup, iar ele au fost biruite de bani.

Pe cand se scurgea noaptea acestei vieti, au adormit toate fecioarele, adica au murit. In adevar moartea se numeste somn. Pe cand dormeau ele, strigat mare s-a facut la miezul noptii; cele care aveau untdelemn din belsug au intrat cu mirele la deschiderea usilor, iar cele nebune, pentru ca nu aveau untdelemn din belsug, il cautau dupa ce s-au sculat din somn. Cele intelepte, desi voiau, n-au putut sa le dea untdelemn in clipa intrarii, asa ca le-au raspuns zicand: “Nu cumva sa nu ne ajunga nici noua, nici voua; duceti-va la cei ce vand, adica la saraci, si cumparati”. continuare »

Iata-ne ajunsi la ultima treapta a urcusului duhovnicesc pe care Postul ne-o pune in fata: Saptamana Patimilor sau Saptamana cea Mare. In timpul ei ne reamintim si retraim ultimele zile din viata Mantuitorului, cu intreaga lor tensiune si drama launtrica, intr-o stare de sobrietate si maretie in acelasi timp, de tristete, dar si de bucurie, de pocainta, dar si de nadejde. Fiecare zi are un inteles si un mesaj foarte clar si adanc.
Primele trei zile se numesc mari si sfinte pentru ca reamintesc sensul eshatologic al Pastelui. A patra zi, joi, marcheaza cea din urma Cina a Domnului cu ucenicii Sai si tradarea lui Iuda. A cincea zi, vineri, numita si “Pastile Crucii”, este cu adevarat inceputul Pastelui (Trecere), iar sambata este ziua in care tristetea este transformata in bucurie prin omorarea mortii.

Lunea cea mare
“Iata Mirele vine in miezul noptii si fericita este sluga pe care o va afla priveghind; iar nevrednica este iarasi cea pe care o va afla lenevindu-se. Vezi, dar, suflete al meu, cu somnul sa nu te ingreunezi, ca sa nu te dai mortii si afara de Imparatie sa te incui; ci te destepta strigand: Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeule, pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi”. (Troparul zilei)
In aceasta zi, se face pomenire de fericitul Iosif, cel preafrumos, si de smochinul ce s-a uscat prin blestemul Domnului.
De astazi incep Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos. Iosif cel prefrumos – fiul cel mai mic al patriarhului Iacov, nascut din Rahila – este icoana a lui Hristos, pentru ca, asemenea lui, si Domnul nostru a fost invidiat de iudei, a fost vandut de ucenicul sau cu treizeci de arginti, a fost inchis in groapa intunecoasa a mormantului. Sculandu-Se de acolo prin El insusi, imparateste peste Egipt, adica peste tot pacatul, il invinge cu putere si, ca un iubitor de oameni, ne rascumpara prin darea hranei celei de taina, dandu-Se pe El insusi pentru noi si ne hraneste cu paine cereasca.
Tot in aceeasi zi facem pomenire de smochinul cel neroditor care s-a uscat prin blestemul Domnului (Matei 21, 17-19). Ca sa convinga poporul nerecunoscator ca are putere indestulatoare si spre a pedepsi, ca un Bun nu vrea sa-si arate puterea Sa de a pedepsi fata de om, ci fata de ceva care are o fire neinsufletita si nesimtitoare.
Istoria smochinului a fost asezata aici spre a indemna la umilinta, dupa cum istoria lui Iosif a fost asezata spre a ne infatisa pe Hristos. Fiecare suflet lipsit de orice roada duhovniceasca este un smochin. Daca Domnul nu gaseste in el odihna, a doua zi, adica dupa viata aceasta de acum, il usuca prin blestem si-l trimite in focul vesnic.
“Camara Ta, Mantuitorule, o vad impodobita si imbracaminte nu am ca sa intru intr-insa. Lumineaza-mi haina sufletului meu, Datatorule de lumina si ma mantuieste”. (Condacul zilei) continuare »

„Sa iubesti pre Domnul Dumnezeul tau, cu toata inima ta.” (Mat. 22:37)

1. In aceasta saptamana urmeaza pasii Domnului Hristos, si fii mereu alaturi Lui, spre deosebire de judecatorii si chinuitorii Lui. Si iubeste-L cu toata inima ta.
2. Muta-te duhovniceste in acele zile si in acele intamplari, si saruta-i poala si manecile vesmintelor, nu indeparta inima ta de la El. Cand ii auzi pe prigonitorii Lui cum soptesc: „Vinovat e”, tu strigale in urechi: „Drept e!” Iubeste-l pe Cel ce te iubeste, cu toata inima ta!
3. Cand Evreii Il palmuiesc, tu intinde mana ta in aparare si primeste palma in locul Lui. Cand Il scuipa, tu spune: Scuipatorilor, ce veti arunca unii altora in fata, daca asupra Lui folositi tot scuipatul vostru, toata alcatuirea voastra?
4. Cand Pilat Il intreaba pe tacutul Domn: Ce este adevarul?, tu marturiseste si spune: Iata, El este Adevarul dumnezeiesc viu si intrupat. Cand ostasii Romani Il biciuiesc, tu stai langa El si spune fiarelor: Fiii lupoaicei, vesnici purtatori de moarte, nu biciuiti pe Mielul lui Dumnezeu cel purtator de viata, Care da viata imparatiei voastre a mortii.
5. Mergi dupa El pe Calea Patimilor, si poarta crucea Lui impreuna cu Simon Kirineanul, si impreuna cu fericita Veronica sterge-i fata de praf si sange, si impreuna cu Mironositele plangi si umezeste-i buzele uscate cu un pahar de apa rece, si racoreste-i fruntea infierbantata. Daruieste-I intreaga inima ta si iubeste-L cu toata inima ta in ceasurile umilintei Lui.
6. Cand auzi lovitura ciocanului asupra preacinstitelor Sale maini, tu striga: Au! Cand sunt batute cuiele in preacinstitele Sale picioare, tu iarasi vaita-te, ca si cum fierul s-ar infige in trupul tau. continuare »

In Sfanta si Marea luni se face pomenire de fericitul Iosif cel preafrumos si de smochinul care s-a uscat prin blestemul Domnului.

De astazi incep Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos. Inainte de altele, este luat ca preinchipuire a Domnului, Iosif cel preafrumos. Iosif a fost un fiu mai mic al patriarhului Iacov, nascut din Rahila. Invidiat de fratii sai din pricina unor visuri, a fost ascuns mai intai intr-o groapa. Tatal lui este inselat de fiii lui printr-o haina muiata in sange, spunandu-i-se ca a fost rapit si a fost mancat de fiare salbatice. In urma a fost vandut ismailitilor cu treizeci de arginti, iar acestia la randul lor il vand lui Putifar, mai-marele eunucilor faraonului Egiptului.

Pentru ca stapana lui s-a maniat pe el din cauza curateniei tanarului, ca n-a voit sa savarseasca nelegiuirea, a fugit lasand in mana ei haina sa. Ea l-a grait de rau stapanului sau, asa ca Iosif a capatat temnita grea si lanturi. Apoi, in urma talmacirii unor visuri, a fost scos din inchisoare, infatisat faraonului si a fost pus domn peste tot Egiptul. Cu prilejul impartirii graului a fost cunoscut iarasi de fratii sai. Traind intr-un chip minunat toata viala lui, a murit in Egipt si s-a aratat un om mare prin intelepciune, pe langa alte fapte bune ale sale.

Iosif este preinchipuirea lui Hristos. Si Hristos a fost invidiat de iudeii cei de acelasi neam cu el, a fost vandut de ucenicul lui cu treizeci de arginti, a fost inchis intr-o groapa intunecoasa, in mormant. Sculandu-se de acolo prin El insusi imparateste peste Egipt, adica peste tot pacatul, il invinge cu putere, conduce toata lumea si ca un iubitor de oameni ne rascumpara prin darea hranei celei de taina, dandu-se pe El insusi pentru noi si ne hraneste cu painea cereasca, cu trupul Lui cel purtator de viata.

Pentru acesata pricina facem in aceasta zi pomenire de preafrumosul Iosif. continuare »

Imagini din Joia Mare si Vinerea Mare

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=n2IOe11LExc]

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=LuJKfb0daiA]

PROHODUL a fost CENZURAT pe ascuns de catre Patriarhie. Au fost eliminate din el 13 strofe pe motiv ca sunt “antisemite”…

– PASAJELE CENZURATE –

Din STAREA ÎNTÂI au fost eliminate total:

56. Urmaşii lui Iuda,
Din izvor adăpaţi
Şi cu mană săturaţi demult, în pustiu,
În mormânt îl pun pe Hrănitorul lor.

58. Îngâmfat Israil,
Ucigaşe popor !
Pentru ce pe Varava, pătimaş, slobozi,
Iar pe Domnul pentru ce Îl răstigneşti ?

62. Pizmăreţ popor,
Ucigaş blestemat !
Ruşinează-te măcar, înviind Hristos,
De mahrama şi de giulgiurile Lui.

Din STAREA A DOUA au fost eliminate total:

33. Tu, ca Cel ce eşti
De viaţă dătător, Cuvinte,
Pe iudei nu i-ai ucis, fiind răstignit;
Ba chiar şi pe morţii lor îi înviezi.

42. O, neam jidovesc
Îndărătnic, ce-ai primit arvuna !
Cunoscut-ai ridicarea Bisericii;
Pentru ce dar pe Hristos L-ai osândit ?

51. O, iudeilor !
Ruşinaţi-vă măcar de morţii
Înviaţi de Dătătorul vieţii lor,
Cel pe Care, plini de pizmă, L-aţi ucis.

(Acesta din urmă este singurul caz în care nu a avut loc o eliminare totală, însă – esenţial pentru manipulatori – a fost schimbat “O,iudeilor !” cu “Fariseilor” !!!).

61. Cel făr de-nceput,
Veşnice Părinte, Fiu şi Duh Sfânt,
Întăreşte stăpânirea mpăratilor
Împotriva duşmanilor, ca un bun.

Din STAREA A TREIA au fost eliminate total:

7. Cei hrăniţi cu mană
Lovesc cu piciorul
În Binefăcătorul.

9. O, ce nebunie !
Pe Hristos omoară
Cei ce-au ucis pe profeţi.

12. Zis-a înţeleptul:
“Groap-adâncă este
Gâtlejul jidovilor.”

13. La viclenii jidovi,
Căile lor strâmbe
Curse şi ciulini sunt.

24. Pier răstignitorii,
Împărate-a toate,
Dumnezeiescule Fiu.

25. Toţi pier, împreună,
În groapa pierzării,
Bărbaţii sângiuirilor.

Asa arata Prohodul inainte sa il cenzureze Patriarhia :

PROHODUL NECENZURAT !

Va recomandam aceasta carticica cu Prohodul intreg si neschimbat :

Aceasta ultima saptamana a Postului Pastelui, numita si saptamana Patimilor, are menirea de a pregati credinciosii pentru Inviere. Primele trei zile se constituie intr-un prolog al Sfintelor Patimi ale lui Hristos. Luni si marti, la utrenii, se citesc Evangheliile care ne aduc aminte de cele din urma invataturi ale Domnului. Miercurea Mare ne apropie deja de Sfintele Pasti, astfel ca Biserica a rinduit ca fiecare credincios sa ia aminte in aceasta zi la doua exemple: cel al pacatoasei desfrinate, instrainate de Dumnezeu (dar care aducind in aceasta zi, cu mare cainta si cu lacrimi, mir de mult pret si ungindu-L pe Hristos, devine mironosita) si cel al lui Iuda (ucenicul care, desi apropiat de Domnul, L-a vindut, tot astazi, pentru treizeci de arginti fariseilor si carturarilor ce voiau sa-L ucida). Gestul lui Iuda a facut ca, mai tirziu, ziua de miercuri sa fie declarata zi de post, ea fiind, alaturi de vineri (ziua in care Iisus a fost rastignit), una din cele doua zile ale saptaminii in care trebuie sa posteasca crestinii de-a lungul anului.
Patru lucruri sint praznuite in Joia Mare: spalarea picioarelor apostolilor de catre Hristos, Cina Domneasca la care s-a instituit Taina Impartasaniei (Euharistia), rugaciunea din gradina Ghetsimani si prinderea Domnului de catre cei ce voiau sa-l ucida. Joi este si ziua in care gospodinele trebuie sa vopseasca ouale in rosu, urmind ca in Simbata Mare sa coaca pasca si cozonacul ce vor fi aduse la biserica in noaptea de Inviere pentru a fi sfintite. “Astazi a fost spinzurat pe lemn Cel ce a spinzurat pamintul pe ape”. Aceste cutremuratoare cuvinte sint rostite de preot inca din seara Sfintei Joi, cind acesta iese din Sfintul Altar purtind in spate Crucea lui Hristos.
In Vinerea Mare nu se mai slujeste Sfinta Liturghie, pentru ca Insusi Mielul lui Dumnezeu este jertfit acum, si se tine post negru. Aceleasi lucruri sint valabile si pentru Simbata Mare. Prohodul Domnului de vineri seara este ultima etapa a tinguirii lui Hristos, Care se afla acum in mormint. La sfirsitul slujbei se inconjoara biserica cu Sfintul Aer, pe sub care trec apoi toti credinciosii. Numit si Epitaf, Sfintul Aer este o pinza de in sau de matase, de catifea sau de musama pe care se afla imprimata, brodata ori zugravita icoana inmormintarii Domnului. Epitaful simbolizeaza trupul mort al lui Hristos.
In intervalul acesta dintre rastignirea pe cruce si Inviere, pentru ca moartea Lui sa nu para iluzorie oamenilor, Fiul lui Dumnezeu a lasat trupul Sau sa zaca in mormint trei zile si in acest timp S-a coborit cu sufletul la iad, sfarimindu-i portile. Traind timp de trei zile numai prin suflet, Iisus a voit sa ne arate ca este posibila o viata spirituala, biruitoare si fericita, si fara de trup. Pina la El, oricine murea se ducea la viata chinuita din iad, intrucit toti treceau pragul eternitatii cu sufletul transfigurat de pacat. Aceste trei zile de viata ale lui Iisus cu sufletul despartit de trup formeaza inceputul Raiului. Incepind din acest moment, sufletele celor drepti sint asezate in Rai pina la Invierea lor cu trupurile. Aceasta inviere, numita si Invierea de Obste, va avea loc la a doua venire a Mintuitorului. Un alt motiv pentru care Iisus s-a pogorit la iad a fost acela de a incredinta si celor de acolo, care au trait pe pamint inaintea Sa, Vestea cea buna a mintuirii neamului omenesc de sub robia diavolului si a pacatului.
Pentru a simti macar o farama din bucuria pascala cea mai autentica trebuie sa ne pregatim in aceasta saptamana in care, ca si pe o scara cu sase trepte, urcam spre Inviere, atit sufletul, cit si trupul, inasprind postul pe cit sta in putinta fiecaruia. Cei care nu s-au infrinat deloc pina acum este bine ca macar in aceste ultime zile, care sint si cele mai importante din Post, sa o faca, stiind ca, dupa cum spune Sfintul Ioan Gura de Aur, bucuria lui Dumnezeu se revarsa si peste cel care a venit abia in ceasul al unsprezecelea ca si peste cel care a venit inca din ceasul intii la Hristos.