Brutalitatea intervenţiilor jandarmilor în Piaţa Universităţii, legăturile strânse cu PDL nu sunt deloc întâmplătoare. Jandarmeria română este condusă la vârf de doi foşti ofiţeri de Securitate.
Foşti securişti, numiţi în 2011 la conducerea Jandarmeriei
Inspectorul general al Jandarmeriei Române, colonelul Costel Gavrilă, şi şeful Statului Major al Jandarmeriei, colonelul Adrian Faur, sunt foşti ofiţeri de Securitate. În CV-ul celor doi apare informaţia mincinoasă că ar fi absolvit cursurile Şcolii de Ofiţeri de Jandarmi de la Băneasa. Amândoi au urmat cursurile între 1984 şi 1987, dar în perioada respectivă nu exista Jandarmeria, iar denumirea era Şcoala de Ofiţeri de Securitate Băneasa.
Cei doi şefi ai Jandarmeriei au şi „profesat” sub culorile Securităţii, chiar dacă la trupele de Securitate. Costel Gavrilă a fost comandant de pluton la UM 0843 din Câmpulung între 1987 şi 1990, iar Adrian Faur a fost comandant de pluton şi comandant de companie la UM 0866 Sf. Gheorghe. Cei doi ar trebui să iasă în public şi să precizeze dacă efectivele pe care le-au condus în timpul regimului comunist au avut misiuni de luptă în perioada 17-22 decembrie 1989. Menţionăm că în decembrie 1989, înaintea căderii lui Nicolae Ceauşescu, trupele de Securitate au fost utilizate în acţiuni represive.
Ceea ce şochează este faptul că actuala Putere, sau mai precis Traian Băsescu, a numit în funcţii doi foşti ofiţeri de Securitate în anul 2011, adică la 22 de ani de la căderea comunismului. La începutul anilor ’90, Ion Iliescu a fost virulent criticat pentru că a menţinut securişti în serviciile secrete, jandarmerie şi poliţie. Numirea în 2011 demonstrează că actuala Putere nu are nici cea mai mică intenţie de a ţine cont (măcar) din punct de vedere moral de lustraţie.
Vânătorii de anticomunişti, la panoul de onoare
Pe site-ul Jandarmeriei române există „Galeria comandanţilor”. Aici tronează portretele celor care au condus Jandarmeria încă de la începuurile ei, din a doua jumătate a secolului 19. Surprinzător, tot aici sunt expuse şi portretele celor care au comandat Trupele de Securitate. (Menţionăm că, în 1949, Jandarmeria a fost desfiinţată şi înlocuită cu Trupele de Securitate.) Îi regăsim la acest veritabil panou de onoare printre alţii şi pe generalul Ieremia Popescu (comandant al trupelor de Securitate între 1949 şi 1954), generalul Stelian Staicu (comandant între 1954 şi 1956) şi Ioan Şerb (comandant între 1956 şi 1964). Cei trei au comandat trupele de Securitate în perioada 1949-1960 în care acestea s-au „remarcat” prin vânătoarea de anticomunişti mai mult sau mai puţin organizaţi în grupări de partizani. Sub gloanţele trupelor conduse de cei trei au căzut foarte mulţi dintre cei care s-au ridicat împotriva regimului comunist. Tot în perioada respectivă, trupele de securitate au fost utilizate în acţiuni represive împotriva agricultorilor care refuzau să intre în cooperative şi au mai fost utilizate în orice acţiune de forţă ale statului comunist. A expune astfel de personaje la panoul de onoare reprezintă o jignire pentru cei care au murit şi pentru cei care au fost prigoniţi în timpul regimului comunist.
Uite Securitatea, nu e Securitatea
Tot pe site-ul Jandarmeriei este postat şi istoricul instituţiei. În text apare la un moment dat următoarea formulare: „Prin Ordinul nr. 10052 din 23 ianuarie 1949 al secretariatului pentru trupe al M.I. se înfiinţează Trupele de Securitate. Ulterior, toate trupele de jandarmi şi centrele de instrucţie trec la Comandamentul trupelor de Securitate, pe când toată Jandarmeria rurală se subordonează Direcţiei Generale a Miliţiei. Aceasta a pus capăt, pentru un timp, existenţei principalei instituţii organizată militar în România democrată pentru paza, protecţia şi menţinerea ordinii constituţionale şi de stat, pentru apărarea libertăţii cetăţeneşti, a proprietăţii, a persoanelor fizice şi juridice”. Ţinând cont de aceste informaţii din „Istoricul Jandarmeriei”, se impun următoarele întrebări: de ce coloneii Gavrilă şi Faur nu recunosc în CV-ul lor că au fost ofiţeri în fosta Securitate şi au „botezat” şi au încercat prin utilizarea denumirii de Jandarmerie în anii în care ea era desfiinţată să păcălească opinia publică? Din moment ce între 1949 şi 1990 Jandarmeria nu a existat, de ce în galeria comandanţilor apar şi şefii Trupelor de Securitate? Menţionăm că, pentru uzul publicului larg, pe Wikipedia, sunt prezentaţi doar comandanţii din perioada de până în 1949 şi din 1990 încoace.
Lucian Gheorghiu, Sursa: Cotidianul