† APOLOGETICUM: Ortodoxie, neam şi ţară Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!

MESAJ AL MITROPOLITULUI SERAFIM DE PIREU LA DUMINICA ORTODOXIEI

Parinti si frati, copii intru Domnul cu chipuri luminoase ai Sfintei Biserici Universale Ortodoxe, in acest ceas, in care numaram 2011 ani de istorie dupa Hristos, raspunsul sigur la intrebarea despre Hristos, nu se afla in cautarile religiei, ci in experienta credintei. Hristos este sfarsitul religiei, al punctelor de vedere omenesti despre Dumnezeu. Si este insasi credinta, Descoperirea lui Dumnezeu facuta omului si in istorie. De atunci, nu mai exista o religie, ci Biserica, spatiul vital al omului; si este credinta sau necredinta, cea care il judeca corespunzator pe om, ca si intreaga istorie. Hristos este insasi credinta, deplinatatea unei relatii noi intre Dumnezeu si om, exact ceea ce recomanda taina bisericeasca, asumarea trupeasca a omului si, prin el, a istoriei lui. Hristos n-a venit ca sa faca Istorie, ci ca sa mantuiasca Istoria. Hristos nu este o personalitate istorica seducatoare, care mai creeaza o religie, si chiar mai desavarsita, care la randul ei promite o morala mai desavarsita.

Cand Iisus a intrebat despre El insusi – Ce zic oamenii despre El? -, a vrut sa conduca raspunsul dincolo de ceea ce sesizeaza oamenii. Pentru ca oamenii, care idolatrizeaza istoria si-L subordoneaza acesteia pe Hristos, de obicei Il considera ca pe un mistic sau profet, ca pe un ideolog sau revolutionar, care a imbogatit ideile religioase si mai ales punctele lor de vedere sociale, care promoveaza schimbarile exterioare si infrumuseteaza conditiile exterioare. Hristos nu S-a limitat la raspunsurile oamenilor si a cerut raspunsul ucenicilor Sai; pentru ca este Dumnezeu, Care S-a facut Om si S-a aplecat spre noi si este Insasi minunea, intreaga taina a credintei si marturia fiintiala a credintei. Hristos este Fiul lui Dumnezeu, este Dumnezeu, si „decat Dumnezeu nimeni nu este mai adevarat”, Dumnezeu Creator si Mantuitor. Respingerea Dumnezeirii lui Hristos Il face mai mult necunoscut si enigmatic in relatie cu istoria si pentru istorie. Pentru ca sminteala nu este Hristos, ci ceea ce istoria a numit religie crestina, in cazul diferitelor erezii – monofizismul, romano-catolicismul si protestantismul -, razboaielor religioase, Sfintei Inchizitii, denaturarii Adevarului Dumnezeiesc. Unicul raspuns este rodul unei relatii de iubire si de inchinare mai presus de minte si de cuvant dintre credincios si Hristos. Taina lui Hristos se pastreaza ascunsa in credinciosii sau sfintii Lui, care traiesc ca cei mai mici oameni in Istorie, dar poarta taina eliberarii lor. continuare »

[vimeo=https://vimeo.com/21010268]

„Mai inainte de toate cele ce se pazesc, pazeste-ti inima, caci din ea izvoraste viata.” (Pilde 4:23)

1. Gospodarul isi pazeste de pasari tarina insamantata, si de omizi livada si isi pazeste de fiare stana, dar nimic altceva nu isi pazeste gospodarul precum casa de talhari, de foc, de ape, de fulgere, si de toata necuratia. Ce e casa pentru gospodarie, este inima pentru om. Pentru acesta s-a zis: „Mai inainte de toate cele ce se pazesc, pazeste-ti inima.”

2. Din inima izvoraste sange, iar in sange e sufletul. Precum e sufletul in inima, asa e in tot omul. Daca apa in izvor este sarata, este sarata si in rau; daca e dulce in izvor, va fi dulce si in rau. Cum e izvorul, asa-i si varsarea raului.

3. Daca sarpele te musca de deget, otrava lui n-ar lucra, daca sangele n-ar duce-o la inima. Cand doctorul pune pe deget un leac, leacul nu ar ajuta daca sangele nu l-ar duce la inima. La inima ajunge si otrava, si leacul. Tot ce otraveste viata si tot ce lecuieste viata trebuie sa ajunga la inima si sa treaca prin inima.

4. Acolo unde este centrul sistemului circulator sanguin trupesc, acolo este si centrul sistemului circulator duhovnicesc. Inima trupeasca este organ al inimii duhovnicesti. Si chiar daca asta este realitatea, totusi si aceasta realitate e o mare taina.

5. Cu adevarat de nepatruns este aceasta taina pentru mintea noastra, pentru ca mintea este mai mica decat inima, iar inima cuprinde mintea, nu mintea inima. Partea nu intelege intregul si nici cele mai de jos nu inteleg cele inalte. Dumnezeu asa a vrut si asa a randuit. Fericit este cel ce mai putin cerceteaza tainele fiintei lui Dumnezeu si mai mult asculta de poruncile lui Dumnezeu si mai mult simte iubirea lui Dumnezeu in inima lui!

6. Sufletul este invesmantat in porfira sangelui; iar cand vesmantul este asa de simtitor, cu atat mai mult este ceea ce acopera vesmantul! Precum un pai poate molipsi si strica sangele, asa si un singur cuvant, o singura privire, un singur gand poate molipsi si strica sufletul.
continuare »

Stapane Doamne, Dumnezeul nostru, Parinte, Fiule si Duhule Sfinte, in acest post al sfintelor patimi ale Fiului Tau, Domnul nostru Iisus Hristos, venim la Tine, Doamne, cu pocainta si durere in inimi sa ne rugam pentru poporul romanesc. Asculta cererea noastra in ajunul marii sarbatori a invierii triumfale a Mantuitorului nostru Hristos.

Intra, Doamne, ca un imparat ceresc in tara noastra si in neamul nostru si-l scapa, Iisuse de uneltirile vrajmasilor vazuti si nevazuti. Ca prigoneste vrajmasul sufletul neamului romanesc si viata lui o calca in picioare. Facutu-l-a sa locuiasca in intuneric ca mortii cei din veacuri si sufletul lui este mahnit de moarte. Ca l-au tradat cei pusi de Tine sa-l conduca si au uitat ca Tu ai spus ca cel ce vrea sa fie intaiul, sa slujeasca tuturor. Si ei au stiut acest lucru, dar s-au trufit, au uitat de poporul Tau, l-au asuprit si l-au jefuit, l-au vandut altor neamuri si au calcat poruncile Tale, iar pamantul acesta, pe care l-ai dat neamului romanesc pe veci, l-au instrainat. Dar poporul acesta Te slaveste, Doamne, nu numai cu buzele, ci si cu inima.

Adu-Ti aminte de el pentru cei ce Te cunosc pe Tine, pentru monahii si monahiile care zilnic se roaga pentru el si pentru rugaciunea noastra de astazi, chiar daca suntem nevrednici de mila Ta. Pentru ca toti ne-am abatut, toti am facut nelegiuire, si ierarhii, si preotii si credinciosii. Nu mai este nici unul care sa faca dreptate, nu mai este nici unul! Ci inceteaza, Doamne, bataia Ta impotriva poporului romanesc. Adu-Ti aminte de bunatatea Ta si-l miluieste pe el. Adu-Ti aminte, Iisuse, de fratii nostri care sunt in afara tarii, in exil sau vanduti o data cu teritoriile cedate, si-l miluieste pe el.

Reunifica poporul Tau. Repune-l in cinstea pe care a avut-o la Tine mai inainte, iarta-i pacatele savarsite, apostaziile, rautatile, indemnurile la desfranare, la neiertare si la razvratire impotriva Ta. Rugatori aducem pentru noi pe Maica Ta cea Sfanta, Pururea Fecioara Maria, Puterile ceresti, pe Sfintii Tai Apostoli, pe mucenicii neamului nostru si pe toti mucenicii, sfintii si cuviosii care au slujit Tie cu credinta curata. Adu-Ti aminte, Stapane, de toti cei care s-au jertfit pentru Cruce, Biserica, Tara si Neam; adu-Ti aminte de sangele lor care s-a varsat si pune-l pe acesta in balanta iertarii noastre.

Reda poporului nostru pamantul pe care l-a pazit cu grija si credinta prin veacuri, reda-i bisericile si manastirile vandute, reda-i pacea vazduhului si imbelsugarea roadelor pamantului, stapanirea de sine, demnitatea lui crestina si nationala de altadata, conducatori buni si cinstiti, neasupritori, nemincinosi si nelacomi, reda-i arhierei vrednici de Tine, Iisuse Mare Arhiereu, preoti daruiti Bisericii si Neamului, credinciosi misiunii lor, adevarati seceratori, asa cum ii vrei Tu, Milostive. Auzi-ne, Doamne, intru indurarea Ta!

Nu intra, Stapane, la judecata cu robii Tai, ci intoarce-Ti iar privirea spre noi si ne ridica din pacat cu dreapta Ta cea mantuitoare. Si trecand prin patimile toate, curatati prin suferinta, sa ajungem si la Sfanta Ta inviere, Iisuse, slavindu-Te pe Tine impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!

Parintele Gheorghe Calciu

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=A9UBRA_HrKg] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=k7slA9Ct2dE] continuare »

Duminica Ortodoxiei, prima din Postul Sfintelor Pasti, a fost instituita de catre Sinodul de la Constantinopol (843) ca sarbatoare ce subliniaza biruinta dreptei credinte asupra iconoclasmului si, in general, asupra tuturor ereziilor.

Iubiti frati! Cuvantul nostru din Duminica Ortodoxiei trebuie sa inceapa, in chip firesc, cu intrebarea: Ce este Ortodoxia? Ortodoxia este adevarata cunoastere a lui Dumnezeu si cinstire a lui Dumnezeu; Ortodoxia este inchinarea la Dumnezeu in Duh si Adevar; Ortodoxia este proslavirea lui Dumnezeu prin adevarata Lui cunoastere si inchinare la El; Ortodoxia este proslavirea de catre Dumnezeu, prin daruirea harului Atotsfantului Duh, a omului care slujeste Lui cu adevarat. Duhul este slava crestinilor (Ioan 7, 39). Unde nu este Duhul, acolo nu este Ortodoxie.

Nu este Ortodoxie in invataturile si filosofarile omenesti: in ele domneste stiinta cu nume mincinos, care e roada a caderii. Ortodoxia este invatatura Sfantului Duh, data de
Dumnezeu oamenilor spre mantuire. Unde nu este Ortodoxie, acolo nu este mantuire. „Cine voieste sa se mantuiasca, mai inainte de toate se cade lui sa tina credinta soborniceasca, pe care daca nu o va pazi omul intreaga si fara de prihana, fara nici o indoiala, va pieri pe veci”.

Comoara de mult pret este invatatura Sfantului Duh! Ea e predanisita in Sfanta Scriptura si in sfanta Predanie a Bisericii Ortodoxe. Comoara de mult pret este invatatura
Sfantului Duh! In ea e chezasia mantuirii noastre. De mult pret, cu neputinta de inlocuit, neasemuita pentru fiecare dintre noi e fericirea sortii noastre vesnice: tot atat de pretioasa, mai presus de orice pret, este si chezasia fericirii noastre vesnice – invatatura Sfantului Duh. Spre a pastra in noi aceasta chezasie, Sfanta Biserica insira astazi, in auzul tuturor, invataturile nascute si raspandite de satana, prin care se vadeste vrajmasia fata de Dumnezeu, care se impotrivesc mantuirii noastre si cauta sa ne-o rapeasca. Ca pe niste lupi rapitori, ca pe niste serpi aducatori de moarte, ca pe niste hoti si ucigasi, Biserica infiereaza aceste invataturi; pazindu-ne de ele si chemandu-i sa iasa din taramul pierzaniei pe cei amagiti de ele, ea da anatemei aceste invataturi si pe cei ce se tin de ele cu indaratnicie.

Cuvantul anatema inseamna indepartare, lepadare. Cand Biserica da anatemei o invatatura, asta inseamna ca invatatura cu pricina cuprinde hula asupra Sfantului Duh, si pentru mantuire este de trebuinta ca ea sa fie lepadata si indepartata cum este indepartata otrava de mancare. Cand este dat anatemei un om asta inseamna ca omul cu pricina si-a insusit cu hotarare invatatura hulitoare, lipsindu-se prin ea de mantuire pe sine si pe semenii sai, carora le impartaseste felul sau de a gandi. Cand cineva se hotaraste sa paraseasca invatatura hulitoare si sa primeasca invatatura pe care o tine Biserica Ortodoxa, el e indatorat, dupa randuielile Bisericii Ortodoxe, sa dea anatemei invatatura mincinoasa pe care o tinea pana atunci si care il tinea in pierzare, instrainandu-l de Dumnezeu, facandu-l sa ramana vrajmas lui Dumnezeu, hulitor al Sfantului Duh, partas al satanei. Insemnatatea anatemei este de doctorie duhovniceasca a Bisericii impotriva unei boli a duhului omenesc, boala care pricinuieste moarte vesnica. Pricinuiesc moarte vesnica toate invataturile omenesti care vara in credinta filosofarea proprie, scoasa din stiinta cu nume mincinos, din cugetarea trupeasca – aceasta mostenire de obste a duhurilor cazute si a oamenilor, in invatatura de Dumnezeu descoperita despre Dumnezeu. Filosofarea omeneasca amestecata in invatatura credintei crestinesti se numeste erezie, iar urmarea acestei invataturi – rea credinta. continuare »

Minunea Sf. Teodor Tiron

Istoria bisericeasca arata ca, la 50 de ani dupa moartea Sfantului Teodor Tiron, imparatul Iulian Apostatul (361-363), dorind sa-i batjocoreasca pe crestini, a dat ordin guvernatorului orasului Constantinopol sa stropeasca toate proviziile din pietele de alimente cu sangele jertfit idolilor, in prima saptamana a Postului Mare.

Crestinii nu cunosteau nicidecum gandul cel rau al paganului imparat. Dar Domnul, Cel cu ochiul Sau atotvazator, a stricat mestesugul cel tainuit si inselator al calcatorului de lege, pentru ca a trimis, (aievea sau in vis), la Arhiepiscopul Evdoxie, care era pe atunci patriarh al Constantinopolului, pe rabdatorul Sau de chinuri, sfantul marele mucenic Teodor, care era din randuiala tironilor. Acesta, venind la arhiereu, i-a zis astfel: „Degrab sculandu-te, sa aduni turma lui Hristos si sa poruncesti cu tarie ca nimeni sa nu manance bucatele si bauturile cele ce se vand in targ, caci toate sant intinate cu sange din jertfele idolesti, dupa porunca paganului imparat“. Arhiereul intreba: „Cum s-ar putea ca cei saraci sa nu cumpere bucate din targ?“ Atunci i-a grait sfantul: „Sa li se dea coliva si se va mangaia neajungerea lor“.

Nepricepandu-se arhiereul ce este coliva, sfantul l-a luminat: „Coliva este facuta din grau fiert si asa ne-am obisnuit noi a numi graul fiert in Evhaita“. Dupa ce a aflat numele Sfantului care apoi s-a facut nevazut, patriarhul indata a adunat toata lumea crestinilor si le-a spus ceea ce a vazut si a auzit. Deci, facand crestinii coliva, s-au ferit neantinati de mestesugul vrajmasului. Nimeni n-a cumparat din bucatele imparatesti, incat toate s-au stricat in saptamana aceea si le-au aruncat in mare. Nelegiuitul imparat, vazand ca tainuita lui cursa s-a vadit si nimic n-a sporit, foarte tare s-a rusinat. El a poruncit ca iarasi sa se vanda in targ obisnuitele bucate.

Nu mult dupa aceasta, sarbatoarea Sf. Mare Mucenic Teodor in prima sambata a Postului Mare a fost randuita in calendar, pe vremea Patriarhul Nectarie al Constantinopolului (381-397). Vineri seara, la Sfanta Liturghie a Darurilor inainte Sfintite, dupa rugaciunea amvonului, se canta Canonul Sfantului Mare Mucenic Teodor, compus de Sf. Ioan Damaschin, dupa care se sfinteste coliva si se imparte credinciosilor. continuare »

Fratilor si parintilor, vreau sa indemn dragostea voastra spre fapte bune cu o istorioara folositoare. Povestirea este aceasta: in tara Bulgariei s-a dat porunca aspra de la domnul locului, precum ne-am incredintat de la multi, pentru crestinii si fratii nostri ce sunt robiti, ca de vor vrea sa manance carne in sfantul si marele post, isi castiga viata, iar de nu vor vrea, pe toti o sa-i treaca prin sabie. Deci acel pagan a pus toata puterea ca sa se plineasca cuvantul lui. Atunci s-au adunat la un loc multimea robilor, copiii si femeile. Si mare jale era intre ei, caci pe de o parte socotind cum sa calce legea crestineasca si sa manance carne, se intristau si plangeau, iar pe de alta parte vedeau primejdia mortii si se tanguiau cu amar. In scurt timp s-au supus si au hotarat cei mai multi sa se supuna poruncii tiranului. Dar dintre ei s-au osebit patrusprezece familii, zicand ca nicidecum nu vor face porunca paganului, ca sa manance carne in sfantul post. Ceilalti crestini se rugau de ei si-i indemnau sa nu piara pentru atata greseala, ci deocamdata sa faca voia tiranului si pe urma se vor indrepta prin spovedanie si pocainta, insa acestia nicidecum n-au vrut, ci nadajduiau la Dumnezeu si la castigul bunatatilor vesnice. continuare »

Domnul imparateste: sa tremure popoarele;
sade pe heruvimi: sa se cutremure pamantul. (Ps. 98:1)

Desi Sf. Apostol si Evanghelist Ioan a scris clar care vor fi semnele vremurilor din urma, desi Sfinti Parinti ne-au lasat destule prorocii despre Apocalipsa si despre antihrist, exista destule voci, din pacate si din Biserica, care bagatelizeaza aceste prorocii, cat si semnele apocaliptice ce le traim in aceste zile. Dar iata ca tot gura pacatosului, in cazul de fata – massmedia, ajunge sa pronunte cuvantul Apocalipsa. Ceva, ceva stiu si ei. Insa nicicum nu fac referire la prorocii, ci mai mult pentru senzational, stiind ca acest cuvant starneste interesul. Se ajunge la a confunda Apocalipsa doar cu dezastrele si nu vor sa se trezeasca la adevarata viata in Hristos. Aceste semne dureroase ar trebui sa fie motiv de pocainta si de renuntare la desertaciunile acestei lumi, caci vedem cum totul se naruie si este luat de ape, chiar daca dispunem de tehnologiile cele mai avansate, cum ar fi cazul in Japoniei.

Frati crestini, ne aflam in Postul Mare si evenimentele din ultima vreme ar trebui sa fie un motiv in plus de a ne ruga mai mult si de a posti cu adevarat. Un cutremur de 6-7 grade in Romania ar fi dezastruos si doar bunul Dumnezeu ne poate pazi tara de asa ceva. Sa luam aminte la ce inseamna cu adevarat Apocalipsa.

Si se va ridica neam peste neam si imparatie peste imparatie, vor fi cutremure pe alocuri si foamete si tulburari vor fi. Iar acestea sunt inceputul durerilor. (Mc. 13:8)

Predica in vinerea primei saptamani a Postului Mare

Trupurile voastre sunt biserici Duhului Sfant Ce locuieste intru voi (I Cor. 6, 19).

Iubiti frati! In vremea de acum, cand ne pregatim sa ne facem partasi atotsfantului Trup si atotsfantului Sange al Dumnezeu-Omului, se cade noua sa purcedem la cercetarea insemnatatii pe care o are propriul nostru trup. Insemnatatea lui e neobisnuit de mare, si Sfantul Apostol Pavel a infatisat-o precum urmeaza: Trupurile voastre sunt biserici Duhului Sfant ce locuieste intru voi.

Fratilor! Oare am luat aminte asa cum trebuie la insemnatatea trupului nostru? Nu cumva l-am privit superficial si cu usuratate, ca pe un lucru ce nu are nevoie de nici o cercetare? Si totusi, Dumnezeu ne vesteste prin gura Apostolului: Trupurile voastre sunt biserici Duhului Sfant ce locuieste intru voi.

Din pamant a fost luat trupul omenesc, insa n-a fost facut pentru pamant. El a cazut in stricaciune – dar nu a fost facut pentru stricaciune. Zidit, impodobit de Facator pentru vesnicie si ceea ce este vesnic, el, indata dupa zidirea sa, a fost inviat cu suflet nemuritor si sfant, impreuna cu acesta a fost rapit de pe pamant in raiul luminos pentru a petrece in el, pentru a lucra duhovniceste, pentru a se desfata duhovniceste; el nu era in stare de placeri trupesti. El nu putea iesi din mainile Atotsfantului Facator decat pe de-a-ntregul curat si sfant; mai apoi l-a schimonosit pacatul. Ochiul lui era atat de neprihanit ca nu vedea goliciunea celorlalte madulare, care, la randul lor, nu infatisau nimic care sa trebuiasca acoperit. Sufletul nu era inviforat si tulburat de patimi; nu era tulburat de ele nici trupul. Sangele nu fierbea de manie si nici nu se racea de intristare si trandavie. Moartea nu era in firea acestui trup; nu erau in firea lui bolile; el nu avea nevoie sa se apere de inraurirea stihiilor; nu era lant si temnita pentru suflet: el era pentru acesta o haina minunata, vesnic noua. Omul a cazut. Pacatul a lovit cu moartea atat sufletul, cat si trupul lui. Stapanirea mortii asupra omenirii este atat de atotcuprinzatoare si atat de puternica incat nimeni din numerosul neam omenesc n-a scapat de ea; fiecare om se naste avand in sine temeiul mortii, poate sa fie ajuns de ea in orice clipa a vietii sale pamantesti – si negresit va fi, la ceasul cuvenit. Fara a gresi putem sa-i socotim niste morti ce umbla pe toti cei surghiuniti pe pamant! Ce este viata noastra pe pamant, daca nu o necontenita lupta cu moartea? Din aceasta stare nu putem nicicum sa tragem concluzii asupra starii care era fireasca omului inainte de caderea sa; pornind de la trupul nostru nu putem judeca deloc cu privire la trupul celor intaiziditi. continuare »

1)  Unora le place sa dea slavei desarte un loc deo­sebit de mandrie in insirarea «Cuvintelor». De aceea si spun ca sunt opt ganduri conducatoare si sustinatoare ale rautatii. Grigorie Teologul si altii dintre invatatori le-au socotit pe acestea sapte. Eu urmez mai bucuros acestora. Caci cine mai are mandrie dupa ce a biruit slava desarta? Ele au numai atata deosebire intre ele, cata are pruncul prin fire fata de barbat si graul fata de paine. Caci primul e inceputul, iar al doilea sfarsitul. Dar despre inceputul si plinatatea patimilor necuvioasei inchipuiri de sine, vom vorbi pe scurt cand va veni vremea. Caci cel ce incearca sa filozofeze despre aces­tea pe larg, este asemenea celui ce incearca in zadar sa cantareasca vanturile.

2)  Slava desarta este, dupa natura, schimbarea firii si strambarea moravurilor[1] si pandirea a ceea ce poate fi dispretuit. Iar dupa calitate, este risipitoarea ostenelilor[2], pierderea sudorilor, pandirea comorii, nepoata necredintei, inaintemergatoarea mandriei, ine­carea corabiei in port, furnica in arie[3]. Ea e sub­tire, dar unelteste impotriva a toata osteneala si a tot rodul[4].

3) Furnica asteapta sa se ispraveasca stransul graului si slava desarta sa se adune bogatia. Cea dintai se bucura, ca sa fure; iar cea de a doua, ca sa risipeasca. Duhul deznadejdii se bucura vazand inmultindu-se pa­catul ; duhul slavei desarte, vazand inmultindu-se vir­tutea. Caci usa celui dintai e inmultirea ranilor ; iar a celui de al doilea, e bogatia ostenelilor[5].

4) Ia seama si vei vedea aceasta nelegiuita inflo­rind pana la mormant in vesminte, in mirodenii, in con­voaie si in altele[6].

5) In toate straluceste soarele cu imbelsugare. Si de toate straduintele se bucura slava desarta. De pilda: sunt stapanit de slava desarta cand postesc; dezlegandu-l, ca sa nu fiu cunoscut (ca postitor), iarasi ma stapaneste slava desarta, pentru modestia mea; imbracandu-ma in haine luxoase sunt biruit de ea, schimbandu-le in haine nearatoase, iarasi sunt stapanit de ea; vorbind, sunt biruit de ea; tacand, iarasi sunt biruit de ea[7]. Oricum voi arunca acest glob cu trei coarne, tot­deauna unul sta drept si el e cel din centru. continuare »

In toate posturile sa tinem minte ca Biserica nu omoara oameni, ci pacate!

Sf. Ioan Hrisostom – Facere, Omilia 10: „Daca tu din cauza slabiciunii trupesti, nici o zi nu poti petrece fara hrana, nimeni, fiind om intelept, nu’ti va reprosa pentru aceasta, caci noi avem pe Dumnezeu bun si iubitor de oameni, care nu cere de la noi nimic care intrece puterile noastre. El nu cere de la noi numai infranare de la mancare si post, ci El vrea sa renuntam la ocupatiile lumesti si sa ne indeletnicim cu cele duhovnicesti… Daca noi am manca numai cat ne trebuie pentru intretinerea noastra si ne’am feri de cele rele, n’am mai avea nevoie de post… Cel ce mananca si nu poate posti, cu atat mai mult sa faca milostenie, sa se roage cu mai multa ravna si sa asculte invatatura Domnului de la care slabiciunea trupeasca nu’l impiedica sa se impace cu cei certati si sa alunge din suflet duhul razbunarii”.

Canonul 69 Apostolic: “Daca vreun episcop, prezbiter, diacon, citet sau cantaret nu posteste Sfantul si Marele Post al Pastilor sau miercurea si vinerea, sa se cateriseasca, afara de cazul cand este impiedicat de slabiciunea trupeasca, iar de va fi laic, sa se afuriseasca”.

Tipicul Mare, p. 42: “Intru Sfanta Patruzecime, in ziua dintai a saptamanii cei dintai, adica luni, nicidecum nu se cade a manca. Asijderea si marti. Iar miercuri dupa savarsirea dumnezeiestii Liturghii celei mai ’nainte sfintite, se pune pe masa si mancam paine calda si mancare calda din seminte si se da si apa calda cu miez (zeama de fructe). Iar cei bolnavi, care nu pot sa pazeasca cu post negru cele doua zile dintai si batranii, mananca paine si beau apa dupa vecernie, marti… Iar in sambete si duminici dezlegam numai la untdelemn si vin iar intru celelalte cinci zile ale saptamanii postim pana seara si mancam mancare uscata afara de sambata si duminica. Iar peste intru Sfanta Patruzecime nicidecum nu indraznim sa mancam, afara de praznuirea Bunei Vestiri si de Duminica Stalparilor” continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=OnzKyYIw8Tk]

Slujba cunoscuta sub numele de Liturghia darurilor mai inainte sfintite este de fapt un ritual de impartasanie dezvoltat prin imbinarea vecerniei cu unele elemente ale Sfintei Liturghii. Cu toate ca nu se aduce jertfa cea fara de sange si nu se sfintesc darurile de paine si vin, ea poarta denumirea de Liturghie deoarece in cadrul ei are loc impartasirea cu Sfintele Taine.

Slujba specifica Postului Mare

In prezent Liturghia darurilor mai inainte sfintite este o slujba specifica Postului Mare putandu-se savarsi in zilele de peste saptamana (de luni pana vineri) cu exceptia zilelor aliturgice, a sarbatorii Buneivestiri si a Joii si Sambetei Mari.

Aparitia si dezvoltarea acestei slujbe a avut loc in contextul interzicerii de catre Biserica a savarsirii Liturghiei propriu-zise in zilele de rand din Postul Mare. Aceasta interdictie vine sa exprime incompatibilitatea dintre atmosfera de tristete, de absenta a Mirelui, specifica zilelor de rand din Postul Mare si caracterul festiv si luminos al Sfintei Liturghii, ca sarbatoare a venirii Mirelui Hristos in mijlocul Bisericii Sale.

Ritual de impartasire cu Sfintele Taine

Sfanta Liturghie este centrul vietii noastre in Hristos avand ca punct culminant unirea cu Hristos prin impartasirea cu Sfintele Taine. Dar impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului nu este numai plinirea ostenelilor si tinta spre care nazuim ci este si ajutorul divin pe care il primim in nevointa noastra duhovniceasca si care ne ajuta sa aspiram catre o comuniune desavarsita in ziua cea neinserata a Impara tiei lui Dumnezeu. De aceea Biserica a randuit un ritual de impartasire si in zilele de rand din Postul Mare. continuare »

„De vei chema intelepciunea si spre cunostinta vei indrepta glasul tau, si de o vei cauta pe dansa ca pe argint si de o vei sapa ca pe o comoara, atunci vei afla frica Domnului si cunostinta lui Dumnezeu o vei afla” (Pilde 2, 3-5). Radacina vietii placute lui Dumnezeu este frica de Domnul, indata ce aceasta va veni, puterea ziditoare va reorandui totul in tine si va reface in tine minunata randuiala – cosmosul duhovnicesc. Cum poate fi dobandita frica de Dumnezeu? Ea e in tine, atata doar ca e inabusita: trebuie sa o invii. Pentru aceasta, da glas ratiunii tale si deschide-ti inima pentru a primi insuflarile adevarului.

Pana acum, ratiunii nu i s-a dat cuvantul: a fost in robie si nu indraznea sa rosteasca invataturi sanatoase: ei bine, acum sa vorbeasca. Ea va incepe sa graiasca despre faptul ca Dumnezeu este Atottiitor, ca El te tine si te poate arunca in orice clipa; despre faptul ca Dumnezeu este pretutindeni si stie toate, vede totul in tine si se manie asupra ta pentru tot ce e rau in tine; despre faptul ca El este Drept Judecator, gata sa te pedepseasca chiar acum, dar cu milostivire isi infraneaza mania pana la o vreme; despre moarte, care e gata in orice clipa sa te insface si sa te predea judecatii si razbunarii. Asculta si patrunde-ti inima de simtirea acestor adevaruri. De vei trezi acest simtamant, impreuna cu el va veni si frica de Dumnezeu. Acestia sunt zorii vietii.

Asociatia Fostilor Detinuti Politic, filiala Mehedinti organizeaza maine, 9 martie, de Ziua Sfintilor 40 de Mucenici din Sevastia, un ceremonial de comemorare a tuturor luptatorilor anticomunisti din Romania. Despre aceste manifestari comemorative ne-a vorbit Nicolae Ianasi, presedinte a Asociatiei Fostilor Detinuti Politic, filiala Mehedinti: “Ca in fiecare an, ne vom aduna in fata monumentului inchinat luptatorilor anticomunisti, amplasat in Parcul Dragalina, vizavi de Spitalul de Maternitate, pentru a-i comemora pe toti fostii detinuti politic si pe luptatorii anticomunisti care si-au dat viata pentru idealurile lor. Am ales ca zi a acestor comemorari ziua de 9 martie, ziua celor 40 de Mucenici, tocmai pentru ca numarul celor dintre noi care au murit in inchisorile si lagarele comuniste este foarte mare. Va fi o comemorare, asa cum au fost cele din totdeauna, se va savarsi o slujba de pomenire de cativa preoti de la Episcopia Mehedintiului si vom depune coroane de flori la monumentul inchinat luptatorilor anticomunisti”, a declarat Nicolae Ianasi, presedinte AFDPR, filiala Mehedinti. Ceremonialul va incepe la ora 10.30.

Reamintim faptul ca Senatul Romaniei a decis, pe 9 februarie 2011, ca ziua de 9 martie sa devina “Ziua Detinutilor Politic Anticomunisi”, implinind astfel o veche solitare a fostilor detinuti politic.

Sursa: episcopiaseverinului.ro

In ziua de marti se citeste despre zidire, despre starea cea dintai de cadere si despre fagaduinta mantuirii in Domnul nostru Iisus Hristos. Ia aminte si invata! Cazi la Domnul – si El iti va da lumina care va lumina intunericul pacatelor tale, asezand pe reazem trainic gandurile tale care se inviforeaza si dorintele inimii tale iubitoare de pacat – hotararea cea buna de a lucra pentru El neclintit si neabatut, va intocmi uscatul si marea, va aseza fiecare lucru la locul sau. Atunci, vei incepe sa odraslesti mai intai verdeata, ierburi si copaci – inceputul virtutilor, iar apoi si fapturi cu viata – fapte cu desavarsire duhovnicesti si placute lui Dumnezeu, pana ce, in cele din urma, vor fi refacute in tine chipul si asemanarea lui Dumnezeu, asa cum ai fost zidit intru inceput. Toate acestea ti le va face tie Domnul in aceste sase zile ale zidirii duhovnicesti, ale postirii.

Ziua de 8 martie este intemeiata in 1910, de Clara Zetchin (nascuta Asser), la Conferinta Femeilor Socialiste de la Copenhaga. Era o mutare importanta pe care o facea Internationala Socialista, prin crearea unei sarbatori pentru femeia-revolutionar. Comunistii, revoltati impotriva lui Dumnezeu si a randuielilor puse de Acesta in lume, voiau sa inroleze alaturi de ei si femeile. Intai de toate le-au oferit o zi a feminitatii pagane, o sarbatoare buna pentru dezlimitarea patimilor si slavirea femeii, adica a fapturii, negandu-l pe Creator. De la bun inceput, aceasta sarbatoare a fost anticrestina, antihristica, apostata, antisociala, pierzatoare de suflete. Prin propaganda insistenta privind dreptul la vot dar mai ales „drepturile” anticrestine, precum si prin adunari sfidatoare, prin ziare si carti, miscarea feminista s-a impus in constiinta cat mai multor oameni. In Vest, dupa al doilea Razboi Mondial, din feminism au izbucnit revolutia sexuala, lesbianismul, miscarile protestatare ale tinerilor hippy, cu consecinte dezastruoase privind pruncuciderea (legea dreptului la avort), homosexualitatea, concubinajul si distrugerea familiei. In Est, a lucrat bolsevismul satanist, prin organizatiile de femei si tineret care au impus randuieli noi, joia tineretului, regina balului, 8 Martie, deturnata in mod fals catre „ziua mamei”, implicandu-i astfel si pe copii, apoi discoteca si concursurile de miss au inlocuit traditiile morale si crestine ale romanilor. Privind inapoi cu amaraciune, observam ca vrajmasii nevazuti, dar si cei vazuti au facut cu noi exact ceea ce au vrut. S-au bizuit pe pacatele si patimile noastre, pe naivitatea si nestiinta noastra, pe slaba credinta si pe slabiciunile noastre si ne-au spalat creierele, dupa care le-au „remobilat” cu ideile, opiniile, obiceiurile si naravurile lor. Le-au fost suficiente doua generatii, cel mult trei, pentru ca sa ne preschimbe din crestini in pagani sadea.

Oare noi stim ce sarbatorim la 8 Martie? Pe langa originea comunista, pe langa paganismul ei, pe langa inchinarea la idolul frumusetii (mitul Afroditei face astazi ravagii prin aceea ca el reprezinta, in realitate, pe diavolul placerilor si desfranarilor fara frontiere, demon ce domina lumea), sarbatoarea de la 8 martie mai are un sens, ceva mai adanc si bine ascuns. Initiatoarea sarbatorii, Clara Zetchin i-a dedicat aceasta zi femeii revolutionar si a ales-o pe Estera din Vechiul Testament. Ba chiar este posibil ca, in anul 1910, sarbatoarea Purimului sa fi cazut chiar pe 8 martie. Cine doreste sa se lamureasca in detaliu, sa revada cartea Estera, din care va afla ca, in luna Adar, a douasprezecea a anului, ziua 13, din porunca regelui Artaxerxe, evreii au macelarit 75.000 de persi din elita, pe care ii considerau dusmani personali. A doua zi, au sarbatorit cu mare veselie aceasta ucidere. Ne punem intrebarea: „Cum se poate sarbatori o zi de macel? Nici un popor din lume nu serbeaza o asemenea zi cu bucurie. Purimul – sarbatoare in special pentru copii (unde se canta, se joaca, iar Talmudul recomanda celor maturi chiar sa bea bauturi spirtoase pana nu mai deosebesc diferenta dintre expresiile “blestemat fie Aman” si “binecuvantat este Mardoheu”) este comemorarea unui masacru in care au murit poate mii de copii. Nu a fost o batalie (cum incearca unii sa explice), in care si evreii si persii sa se lupte cu armele in mana, ci anume un macel. […] Internationala a avut scopuri mondiale. Ea a avut ce spune lumii: ca Purimul e sarbatoarea nimicirii dusmanilor, iar dusmanii Revolutiei bineinteles au fost nu numai capitalistii, ci si Biserica. In acest caz e lipsita oare de motivatie presupunerea ca in constiinta liderilor evrei ai Internationalei, miscarea revolutionara feminina se asocia cu Estera, iar 8 Martie – din obisnuinta cu sarbatoarea Purim?” continuare »

Ziua de 8 martie este intemeiata in 1910, de Clara Zetchin (nascuta Asser), la Conferinta Femeilor Socialiste de la Copenhaga. Era o mutare importanta pe care o facea Internationala Socialista, prin crearea unei sarbatori pentru femeia-revolutionar. Comunistii, revoltati impotriva lui Dumnezeu si a randuielilor puse de Acesta in lume, voiau sa inroleze alaturi de ei si femeile. Intai de toate le-au oferit o zi a feminitatii pagane, o sarbatoare buna pentru dezlimitarea patimilor si slavirea femeii, adica a fapturii, negandu-l pe Creator. De la bun inceput, aceasta sarbatoare a fost anticrestina, antihristica, apostata, antisociala, pierzatoare de suflete. Prin propaganda insistenta privind dreptul la vot dar mai ales „drepturile” anticrestine, precum si prin adunari sfidatoare, prin ziare si carti, miscarea feminista s-a impus in constiinta cat mai multor oameni. In Vest, dupa al doilea Razboi Mondial, din feminism au izbucnit revolutia sexuala, lesbianismul, miscarile protestatare ale tinerilor hippy, cu consecinte dezastruoase privind pruncuciderea (legea dreptului la avort), homosexualitatea, concubinajul si distrugerea familiei. In Est, a lucrat bolsevismul satanist, prin organizatiile de femei si tineret care au impus randuieli noi, joia tineretului, regina balului, 8 Martie, deturnata in mod fals catre „ziua mamei”, implicandu-i astfel si pe copii, apoi discoteca si concursurile de miss au inlocuit traditiile morale si crestine ale romanilor. Privind inapoi cu amaraciune, observam ca vrajmasii nevazuti, dar si cei vazuti au facut cu noi exact ceea ce au vrut. S-au bizuit pe pacatele si patimile noastre, pe naivitatea si nestiinta noastra, pe slaba credinta si pe slabiciunile noastre si ne-au spalat creierele, dupa care le-au „remobilat” cu ideile, opiniile, obiceiurile si naravurile lor. Le-au fost suficiente doua generatii, cel mult trei, pentru ca sa ne preschimbe din crestini in pagani sadea.

Oare noi stim ce sarbatorim la 8 Martie? Pe langa originea comunista, pe langa paganismul ei, pe langa inchinarea la idolul frumusetii (mitul Afroditei face astazi ravagii prin aceea ca el reprezinta, in realitate, pe diavolul placerilor si desfranarilor fara frontiere, demon ce domina lumea), sarbatoarea de la 8 martie mai are un sens, ceva mai adanc si bine ascuns. Initiatoarea sarbatorii, Clara Zetchin i-a dedicat aceasta zi femeii revolutionar si a ales-o pe Estera din Vechiul Testament. Ba chiar este posibil ca, in anul 1910, sarbatoarea Purimului sa fi cazut chiar pe 8 martie. Cine doreste sa se lamureasca in detaliu, sa revada cartea Estera, din care va afla ca, in luna Adar, a douasprezecea a anului, ziua 13, din porunca regelui Artaxerxe, evreii au macelarit 75.000 de persi din elita, pe care ii considerau dusmani personali. A doua zi, au sarbatorit cu mare veselie aceasta ucidere. Ne punem intrebarea: „Cum se poate sarbatori o zi de macel? Nici un popor din lume nu serbeaza o asemenea zi cu bucurie. Purimul – sarbatoare in special pentru copii (unde se canta, se joaca, iar Talmudul recomanda celor maturi chiar sa bea bauturi spirtoase pana nu mai deosebesc diferenta dintre expresiile “blestemat fie Aman” si “binecuvantat este Mardoheu”) este comemorarea unui masacru in care au murit poate mii de copii. Nu a fost o batalie (cum incearca unii sa explice), in care si evreii si persii sa se lupte cu armele in mana, ci anume un macel. […] Internationala a avut scopuri mondiale. Ea a avut ce spune lumii: ca Purimul e sarbatoarea nimicirii dusmanilor, iar dusmanii Revolutiei bineinteles au fost nu numai capitalistii, ci si Biserica. In acest caz e lipsita oare de motivatie presupunerea ca in constiinta liderilor evrei ai Internationalei, miscarea revolutionara feminina se asocia cu Estera, iar 8 Martie – din obisnuinta cu sarbatoarea Purim?” continuare »