† APOLOGETICUM: Ortodoxie, neam şi ţară Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!

“Ce spectacol vrednic de plans si de plans in hohote: crestini care nu stiu in ce consta propriu-zis crestinismul! Privirea noastra intalneste acest spectacol neincetat; rareori vedem cate o exceptie, rareori putem intalni, in numeroasa gloata a celor ce se numesc crestini, unul care e crestin nu doar cu numele, ci si de fapt.

Intrebarea: “De ce sa nu se mantuie paganii, mahomedanii si asa numitii eretici?” a devenit o intrebare obisnuita astazi. “Printre ei se gasesc oameni cat se poate de buni. A-i pierde pe acesti oameni buni ar fi contrar milei lui Dumnezeu!… Mai mult, aceasta e contrar chiar ratiunii umane sanatoase! Doar ereticii sunt si ei crestini. Sa te socoti mantuit iar pe membrii altor credinte – pierduti, este o nebunie, este o trufie fara margini!”

Crestinilor! Voi vorbiti despre mantuire, dar habar nu aveti ce este mantuirea, de ce au nevoie oamenii de mantuire si, in sfarsit, nu-L cunoasteti pe Hristos – singurul mijloc al mantuirii noastre! Iata adevarata invatatura despre acest obiect, invatatura Sfintei, Universalei Biserici: mantuirea consta in restituirea partasiei cu Dumnezeu. Aceasta comuniune a fost pierduta de intregul neam omenesc prin caderea in pacat a protoparintilor. Tot neamul omenesc e o categorie de fiinte pierdute. Pieirea este domeniul tuturor oamenilor, atat a celor virtuosi, cat si a raufacatorilor. Ne zamislim in faradelegi, ne nastem in pacat. “Voi pogori la fiul meu, plangand, in iad” zice sfantul patriarh Iacov despre el insusi si despre sfantul sau fiu Iosif, cel cast si minunat. Coborau in iad, dupa sfarsirea pribegiei pamantesti, nu doar pacatosii, ci si dreptii Vechiului Testament. La atata se limiteaza puterea faptelor bune omenesti. Acesta e pretul virtutilor firii noastre cazute! Ca sa se refaca comuniunea omului cu Dumnezeu sau, cu alte cuvinte, ca omul sa obtina mantuirea era necesara rascumpararea. Rascumpararea neamului omenesc a fost savarsita nu de un inger, nu de un arhanghel, nu de vreo fiinta si mai inalta dar marginita si creata – ci a fost savarsita de insusi nemarginitul Dumnezeu. continuare »

Patimirea Sfantului Sfintitului Mucenic ISIDOR si a celor saptezeci si doi de impreuna-nevoitori, martirizati alaturi de el in Tartu de catre romano-catolici in anul 1472

Marele Cneaz Iaroslav cel Intelept, botezat Gheorghe sau Iurie, a fost fiul Sfantului Mare Cneaz Vladimir. In anul 1030, el a preluat controlul unei regiuni la vest de Novgorod si Pskov, care era locuita de estonieni. Acolo pe malurile raului Omovzha (sau Embakh) el a intemeiat un oras si a construit o biserica pe care a inchinat-o ocrotitorului sau: Sfantul Mare Mucenic Gheorghe. In Rusia, acest oras a devenit cunoscut ca Yuriev dupa numele bisericii, dar se mai numeste si Dorpat sau Tartu. Incepand cu anul 1150, aceasta regiune a fost invadata de pe mare si colonizata de catre catolicii germani, care au construit cetati pentru a ocupa tinutul si au inceput sa-i asupreasca pe bastinasi. Incepand cu acea perioada s-a dat o lupta interna intre ei si rusi, pentru a prelua controlul regiunii. Subjugandu-i pe estonienii pagani, germanii i-au trecut cu forta la catolicism, dar in acelasi timp au inceput sa-i asupreasca si pe ortodocsii care locuiau acolo.

In secolul al XV-lea, ortodocsii aveau doua biserici in Yuriev: una inchinata Marelui Mucenic Gheorghe, iar alta Sfantului Nicolae. Doi preoti slujeau in aceste biserici: unul se numea Ioan, iar celalalt Isidor. La inceput cu promisiuni, mai apoi cu amenintari, germanii au inceput sa-i ademeneasca pe locuitorii ortodocsi ai orasului sa treaca la romano-catolicism. Preotul Ioan, care locuise in Yuriev timp de doi ani si jumatate, s-a mutat la Pskov. Imediat dupa aceea a devenit monah cu numele de Iona si a intemeiat Manastirea Pesterilor din Pskov. Aici avea sa duca o viata de sfintenie si sa fie proslavit sfant cu zi de pomenire pe 29 martie. Isidor insa a ramas in Yuriev si avea mari dispute cu germanii in privinta credintei ortodoxe. De multe ori ii dovedea in cuvant, ii rusina si ii sfatuia in acelasi timp sa renunte la credinta romano-catolica si sa imbratiseze Sfanta Ortodoxie. In 1472, romano-catolicii au ridicat armele impotriva Pskov-ului si a poporului sau ortodox cu scopul de a raspandi si impune credinta lor (uniata – n.tr.), confirmata in principal de canoanele falsului-sinod de la Florenta. Intre timp, parintele Isidor slujea intru toata curatia si neprihanirea la Biserica Sfantului Nicolae, stralucind ca o stea in mijlocul turmei sale.

Capetenia germana a orasului Yuriev s-a revoltat impotriva preotului Isidor si a ortodocsilor, clevetindu-i in fata episcopului romano-catolic si a autoritatilor orasului, care erau de credinta romano-catolica, precum si in fata comerciantilor din Livonia. El spunea ca il auzise pe Isidor si intreaga turma a ortodocsilor, rostind blasfemii impotriva romano-catolicismului, in general, si a folosirii azimelor, in special, si preamarind doar credinta ortodoxa. Astfel, i-a facut pe episcop si pe nobili sa-si iasa din fire si din acel moment romano-catolicii au inceput sa-i chinuiasca si chiar sa-i tortureze pe ortodocsii din Yuriev. Pe 6 ianuarie 1472, de Praznicul Botezului Domnului, preotul Isidor impreuna cu toti ortodocsii au mers dupa traditie la raul Omovzha pentru a binecuvata apa cu cinstita cruce. Acolo, din apele Teofaniei (Aratarii lui Dumnezeu -n.tr.), Isidor impreuna cu barbatii si femeile ce erau cu el au fost arestati de catre germanii trimisi de primar si episcop si tarati inaintea episcopului si a judecatorilor civili. Mare a fost tortura pe care au indurat-o ostasii lui Hristos in sala de judecata pentru credinta lor. Prin aceste chinuri germanii incercau sa-i forteze pe ortodocsi sa renunte la credinta lor.

Dar Isidor si toti marturisitorii ortodocsi care erau impreuna cu el s-au indreptat mai intai catre episcop, apoi catre judecatorii lor, raspunzandu-le intr-un glas: “Domnul sa va stea impotriva, dusmanilor ai Adevarului, ca noi ortodocsii sa ne lepadam de Adevaratul Hristos si de credinta ortodoxa! Noi nu ne vom cruta trupurile pentru Hristos Dumnezeul nostru, oricat de mult ne-ati tortura, dar va imploram pe voi, nefericitilor, crutati-va sufletele pentru numele lui Dumnezeu, caci sunteti creatia lui Dumnezeu!” Apoi Isidor, plin de curaj a demascat falsa intelepciune a romano-catolicilor si apostazia lor de la adevaratul crestinism. Episcopul infuriat a poruncit ca ortodocsii sa fie azvarliti in inchisoare si a somat pe toti mai marii cetatilor din imprejurimi sa-i supuna pe ortodocsi la chinuri, daca nu se vor lepada de credinta lor.

Imediat reuniti in temnita, Sfantul Isidor i-a indemnat pe fiii sai duhovnicesti: “Frati si copii” – a spus el – “Domnul ne-a adunat impreuna pentru aceasta mareata fapta duhovniceasca, dorind sa va incununeze cu cununi nepieritoare cu dreapta Sa cea atotputernica. Dar voi , fratilor, suferiti din mainile acestor netrebnici, neavand vreo indoiala sau imputinare de suflet. Nu va temeti de aceste chinuri dureroase, nici nu slabiti, caci vrajmasul vostru, diavolul, umbla ca un leu racnind, cautand sa inghita sufletele si aceasta prin a va indeparta de credinta ortodoxa. Sa stam neclintiti in fata ademenirilor lui ca niste buni ostasi, pentru ca Insusi Domnul a spus: “Daca M-au prigonit pe Mine, si pe voi va vor prigoni. Daca au pazit cuvantul Meu, si pe al vostru il vor pazi. Dar toate acestea vi le vor face – in numele Meu – pentru ca nu-L cunosc pe Cel care M-a trimis. Dar cand va veni Mangaietorul pe care-L voi trimite voua de la Tatal, Duhul Adevarului, Care de la Tatal purcede, Acela va marturisi pentru Mine. Inca si voi marturisiti pentru Mine, pentru ca de la inceput sunteti cu Mine”. De aceea, fratilor, asa cum Hristos le-a vorbit ucenicilor Sai, tot astfel ne vorbeste si noua! Daca cineva sufera pentru numele Sau pana la varsarea sangelui sau, acela este deja aproape de moarte. Iar voi, iubitii mei frati, sa nu ma dispretuiti, ci patimiti impreuna cu mine si sa nu va lasati amagiti de placerile acestei lumi, ci fiti mari mucenici ai lui Hristos in acest veac.“

Dupa aceea, Isidor si cei intemnitati impreuna cu el, intorcandu-se spre rasarit a inceput sa cante si sa se roage cu lacrimi si suspinuri din inima. A luat din Sfintele si de-Viata-facatoarele Daruri si i-a impartasit pe toti barbatii, femeile si copii care erau impreuna cu el. Cu totii s-au umplut de bucurie duhovniceasca, iar ravnitorul preot le-a vorbit din nou despre rasplata binecuvantarilor celor vesnice pe care o primim pentru faptele bune dar si despre chinurile vesnice pentru lucrurile intunericului. “Sa nu lasam pe nici unul dintre noi” – a spus el insotitorilor sai – “de la cel mai mic la cel mai mare sa se teama fie de amenintari, fie de chinuri”. Pentru ca daca noi vom suferi mult pentru Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, vom primi rasplata suferintei noastre in Ziua Judecatii. Si intr-un suflet, intr-un glas, ei au cantat imnul in cinstea mucenicilor: “Sfintilor Mucenici, care bine v-ati nevoit si v-ati incununat, rugati-va Domnului sa se miluiasca sufletele noastre”. continuare »

Botezul Domnului se mai numeste si Dumnezeiasca Aratare, intrucat cu acest prilej S-a aratat in chip vazut singurul Dumnezeu Adevarat, Cel in Treime inchinat: Dumnezeu – Tatal prin glasul din cer, Dumnezeu – Fiul – Cel Intrupat – prin botez, Dumnezeu – Duhul Sfant – prin pogorarea asupra Celui Botezat. Aici se arata si taina legaturilor dintre ipostasurile Sfintei Treimi: Dumnezeu – Duhul Sfant de la Tatal purcede si intru Fiul Se odihneste, dar nu purcede din El. Se mai arata aici si ca iconomia Intruparii pentru a noastra mantuire a fost savarsita de Dumnezeu – Fiul cu impreuna-lucrarea Duhului Sfant si a lui Dumnezeu – Tatal.

Se mai arata si faptul ca mantuirea fiecaruia nu se poate savarsi altfel decat in Domnul nostru Iisus Hristos, cu harul Sfantului Duh, prin bunavoirea Tatalui. Toate tainele crestinatatii stralucesc aici cu lumina lor dumnezeiasca si lumineaza mintile si inimile celor ce cu credinta savarsesc aceasta mare praznuire. Veniti sa ne inaltam cu mintea si sa ne afundam in contemplarea acestor taine ale mantuirii noastre, cantand:

„In Iordan botezandu-Te Tu, Doamne, inchinarea Treimii s-au aratat”, care chiverniseste in chip treimic mantuirea noastra si ne mantuieste in chip treimic.

Sfantul Ioan marturisea despre Hristos Iisus ca El este cu adevarat „Mielul lui Dumnezeu, Care ia asupra Sa pacatul lumii”, ca este Izbavitorul fagaduit, asteptat de toti. Au auzit aceasta cei din jurul lui si au crezut. De la ei, aceasta marturie s-a raspandit in popor si toti au inceput sa cugete ca Cel marturisit de Ioan nu este un oarecare. La aceasta facea trimitere Mantuitorul atunci cand, in ultimele zile pe care le-a petrecut in templu, a pus arhiereilor, carturarilor si batranilor intrebarea: de unde este botezul lui Ioan, din cer sau de la oameni (Mc. 11, 29)? Acestia au ocolit raspunsul, intrucat era cu neputinta ca ei sa nu fi vazut ca Ioan nu venise cu de la sine putere botezand cu apa. Dar cum era sa recunoasca asta, de vreme ce astfel s-ar fi vazut siliti sa recunoasca, totodata, si marturia data de el, ca inaintea lor se afla Cel Fagaduit, si ca atare ar fi trebuit sa se plece invataturii Acestuia?

Asa ceva ei insa nu voiau; si nu din oarecare pricini intemeiate, ci numai din prejudecata. Incapatanarea lor nu micsoreaza insa cu nimic puterea marturiei Sfantului Ioan. Ea are si acum aceeasi putere de incredintare ca atunci cand a iesit din gura lui. Si noi il auzim pe Ioan aratandu-ne pe adevaratul Izbavitor, si prin aceasta credinta noastra prinde aripi, ca una ce are in sprijinul sau o marturie vie.

(din „Talcuiri din Sfanta Scriptura pentru fiecare zi din an”, Sfantul Teofan Zavoratul, Editura Sofia, Bucuresti, 1999)

LA MULTI ANI CELOR C EPOARTA NUMELE DE IOAN SI IOANA!

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=9jtorMMXmwo]

In acest timp a venit Iisus din Galileea, la Iordan, catre Ioan, ca sa Se boteze de catre el. Ioan insa Il oprea, zicand: Eu am trebuinta sa fiu botezat de Tine, si Tu vii la mine? Si raspunzand, Iisus a zis catre el: Lasa acum, ca asa se cuvine noua sa implinim toata dreptatea. Atunci L-a lasat. Iar botezandu-Se Iisus, cand iesea din apa, indata cerurile s-au deschis si Duhul lui Dumnezeu S-a vazut pogorandu-Se ca un porumbel si venind peste El. Si iata glas din ceruri zicand: “Acesta este Fiul Meu cel iubit intru Care am binevoit.”

“Si se va arata slava Domnului si tot trupul o va vedea caci gura Domnului a grait.” (Isaia 40:5).

In vremurile de odinioara, Domnul a fagaduit sa vina si sa Se arate intru slava mare. Oamenii au auzit aceasta dar au uitat ce se spusese. Dar Dumnezeu nu Si-a uitat cuvantul Sau, pentru ca cuvintele Domnului sunt ca stalpii de piatra care nu se pot narui. Domnul a fagaduit ca vine; si iata, El nu a venit la vremea cand noi aveam cel mai putin nevoie de El, ci cand nevoia noastra era cea mai mare. Dumnezeu a trimis un prooroc sau un inger in locul Sau, la vremea potrivita. Dar cand raul s-a inmultit in lume atat de mult, ca nici macar un inger nu mai era in stare sa-l arda cu lumina sa, nici un prooroc nu mai avea putinta sa-l stramtoreze prin cuvintele sale, atunci Dumnezeu Si-a implinit vechea fagaduinta si S-a aratat pe pamant. Dar cum a venit Dumnezeu in plina slava? In smerenie si ascultare de negrait. Intr-un asemenea chip in care ingerii Sai aratau mai stralucitori si proorocii Sai mai mareti decat El. Cand s-au aratat la Iordan proorocul si Stapanul, proorocul a atras atentia mai mult decat Stapanul. Ioan Inaintemergatorul parea mai tainic si mai mare decat Domnul Hristos. Domnul Hristos Isi ascundea slava Sa si maretia sub doua invelisuri groase: unul era trupul omenesc si celalalt era smerenia. Asa incat oamenii nici nu L-au bagat in seama, nici nu L-au recunoscut, in timp ce ochii tuturor puterilor ceresti erau asezati pe El mai mult decat pe intreaga lume zidita. Invesmantat in trup adevarat si in smerenie curata, Domnul Hristos a venit din Galileea, la Iordan, catre Ioan, ca sa se boteze de catre el. (Matei 3:13).

Minunat este Dumnezeu intru lucrarile Lui! Prin toate lucrarile Sale, El ne invata smerenia si ascultarea. El Se ascunde in spatele lucrarilor Sale, tot asa cum soarele se ascunde noaptea in spatele stralucirii stelelor, tot asa cum o privighetoare se ascunde in tufe in spatele cantecului sau.

El da lumina soarelui si soarele straluceste de parca ar avea lumina de la sine, pe cand faptul este ca lumina lui Dumnezeu se trece cu vederea.

El da glas tunetului Sau si vanturilor Sale si acestea se aud; dar El nu se aude.

El da frumusete muntilor Sai si pajistilor Sale si ele stralucesc de frumusete, ca si cum ar fi de la ele, pe cand frumusetea lui Dumnezeu ramane ascunsa ca o taina.

El da frumusete si mireasma florilor campului si acestea o raspandesc in jurul lor ca si cum ar fi de la ele; nebagandu-se in seama ca aceasta mireasma este a lui Dumnezeu.

El da putere fiecarei fapturi si fiecare faptura se impodobeste in fata celorlalte, falindu-se cu puterea, ca si cum ar fi a sa; pe cand puterea nemasurata a lui Dumnezeu nici nu se impodobeste, nici nu cauta a fi bagata in seama.

El da minte din mintea Sa oamenilor si oamenii cugeta si gandesc ca si cum ar fi cu mintile lor; pe cand mintea lui Dumnezeu ramane in pace desavarsita, intorcand spatele laudei lumii.

Astfel ne invata Dumnezeu smerenia. Tot ceea ce face El, face atat potrivit firii Sale, cat si pentru oameni, ca omul sa se rusineze si sa se faca constient de mandria sa prosteasca; ca omul sa nu se dea mare, neavand nici o lucrare buna a sa; ci sa lase faptele sa vorbeasca pentru sine si el sa se ascunda in spatele lor, asa cum Dumnezeu sta tainuit in spatele lucrarilor Sale, fara sa fie vazut ori auzit, asa cum merge un pastor in spatele turmei sale mari.

Minunat este Dumnezeu, Care ne invata astfel smerenia! El este minunat si atunci cand ne invata ascultarea. Omul niciodata nu poate sa fie ascultator ca Dumnezeu. Omul seamana samanta in pamant si apoi o lasa in grija lui Dumnezeu. Omul seamana intr-o zi, dar Dumnezeu Se ingrijeste de samanta vreme de o suta de zile, pazind-o, incalzind-o, dandu-i viata si ridicand-o incetisor din pamant ca un firicel, impodobind firicelul cu mugurasi si apoi o coace, pana cand omul merge din nou la camp, petrecand o zi sau doua ca sa stranga granele si sa le transporte cu caruta la hambarul sau.

Corbul isi cloceste puii si apoi ii paraseste, nemaiingrijindu-se de ei. Dar Dumnezeu ia asupra Lui pe acesti pui nestiutori, slujindu-le si purtandu-le de grija cu ascultare, ziua si noaptea. Pestele isi depune icrele si pleaca, dar Dumnezeu ramane, ca sa scoata pestisori din icre si ca sa le supravegheze hranirea si cresterea lor. Orfani fara de numar, atat de la oameni, cat si de la animale, nu ar ramane in viata daca Dumnezeu nu ar avea grija de acestia. Dumnezeu Isi supravegheaza intreaga Sa zidire zi si noapte, ascultandu-le cererile si dandu-le ceea ce le este de folos.

Dumnezeu asculta doririle si rugaciunile oamenilor si le implineste; El le implineste intotdeauna cu ascultare, atata vreme cat nu exista nici un pacat in cererile si rugaciunile lor. Totusi, rugaciunile care cauta sa-L traga pe Dumnezeu in pacat si sa-L faca partas la pacatul omului – Dumnezeu nu asculta aceste rugaciuni; Dumnezeu nu primeste aceste rugaciuni. Dintre toate rugaciunile, Dumnezeu asculta cel mai grabnic rugaciunile celui smerit, care se pocaieste, care se roaga pentru iertarea pacatelor sale si pentru dezlegarea de ele. In felul acesta, omul se face zidire noua, punand inceput bun – pentru viata de fiu in locul celei de rob. De aceea, toti proorocii, din vremuri stravechi, au cautat pocainta oamenilor. De aceea Sfantul Ioan Inaintemergatorul nu numai ca propovaduieste pocainta, dar savarseste botezul pocaintei, pentru ca oamenii sa puna pecete vazuta pe pocainta lor. Cu cat este mai mare pocainta unui om, cu atat mai deplin se slobozeste de cele ale lumii si se intareste cu ravna pentru Dumnezeu; Dumnezeu degraba ia aminte si in ascultare raspunde rugaciunilor oamenilor. continuare »

Intrebari retorice, desigur. Raspunsul este acelasi de 2000 de ani: potrivnicii lui Hristos, care urasc pe cei ce se jertfesc pentru Ortodoxie, iar aceasta ura se transforma in batjocorirea memoriei celor ce ar putea fi un exemplu pentru generatiile de tineri ai zilelor noastre. Se incearca astfel o inabusire a renasterii spirituale si nationale, prin rescrierea istoriei cu date ce nu deranjeaza oculta, adica tot ce apare sa fie politic corect si fara conotatii religioase. Daca pe de o parte are loc nivelarea tuturor credintelor, pe de alta asistam la o desacralizare totala a prezentului si trecutului; fapt “regretat” pana si de ecumenisti. Ne punem aceasta problema, deoarece asistam la o intreaga miscare mediatica de acapararea a curentului nationalist si al celui pur ortodox din partea ramasitelor fostilor tortionari si a celor ce se cred formatori de opinie si justiari a tot ce misca-n tara asta. Toti acestia sunt marionete ce urmeaza un program bine stabilit, fara conotatii conspirationiste, ci de-a dreptul antihristice. Valorile neamului, traditiile populare, sfintenia venita prin viata de familie, rugaciunea pentru mantuirea neamului a cinului monahal si tot ce insemna romanesc si sfant, sunt denigrate si calcate in picioare de o hoarda cazuta ca din turnul Babel, mai exact niste blestemati de Dumnezeu.

Din lipsa altor resurse, iata ca multi dintre noi picam in plasa acestor impostori. Cel putin asa ne justificam o mare parte din noi, dar izvorul cel nesecat al scrierilor Sfintilor Parinti si ale Sfintei Scripturi a ramas acelasi si tot Viata curge din el. Manati de acest imbold nationalist si de ravna pentru marturisire, ne-am facut portavoce pentru multi dintre dusmanii cauzei ce vrem sa o aparam. Este cazul aici despre filmul “Portretul luptatorului la tinerete” si un documentar ce urmeaza sa apara, numit “Fenomenul Pitesti: Demascarea”, finantat de o agentura transatlantica si cu “viziune asupra unificarii europene”. Ambele proiecte au printre colaboratori si persoane de buna credinta, insa prea naive incat sa se gandesca cat de perversa este lucrarea la care si-au adus contributia. Mai sunt si unii care pozeaza in mari misionari, dar de fapt duc la indeplinire, cu buna stiinta, denigrarea a ceaa ce are mai scump acest popor: credinta ortodoxa si dragostea de neam si tara. Si pentru ca misionarismul lor sa para cat mai veridic, nu lipseste nici  propaganda de impotrivire fata de proiectele lor – regizata de sionisti, sub acuzele, deja ultra uzate, de: anti-semitism, legionarism s.a.m.d. continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=Z0xAkjc3H0Y]

O noua zi mondiala de rugaciune pentru pace a fost anuntata de papa Ratzinger si va avea loc la Assisi, la 25 de ani de la prima intalnire convocata in 26 octombrie 1986 de papa Ioan Paul al II-lea. Papa va vizita Assisi, orasul lui Francisc, in octombrie si invita sa se uneasca pe aceasta cale  fratii crestini de diferite confesiuni, reprezentanti ai tuturor religiilor lumii si pe toti oamenii cu bunavointa. Se vrea reinoirea indemnului de catre orice credincios din orice religie de a trai propria religie ca pe o cauza in slujba pacii. Pentru ca cine se afla pe drumul catre Dumnezeu, nu poate sa nu trasmita pace, iar cine face pace nu poate sa nu se apropie de Dumnezeu. Papa Ratzinger a mai zis: “Noi intelegem ca pacea nu se poate faci nici cu arme, nici cu putere economica, politica, culturala sau prin mass-media. Pacea este opera constiintelor ce se deschid fata de adevar si dragoste” . El a mai vorbit de pericolul laicizarii si al fundamentalismului care ameninta libertatea religioasa.(…)

Mieros si plin de viclenie vorbeste papa Ratzinger si in niciun caz pentru pacea adevarata a omenirii, cea adusa doar de impacarea cu Dumnezeu in dreapta credinta. Intalnirea de la Assisi este o adevarata babilonie, o hora sincretista, mai bine zis antihristica. La Assisi se intalnesc toti hulitorii si prigonitorii lui Hristos. Din pacate, participa si ortodocsi, dar cu siguranta Harul Domnului nu se afla cu ei. Sa nadajduim ca incepand cu acest an sa nu mai participe nimeni din partea Ortodoxiei, ci sa le fie inmanata participantilor o invitatie la pocainta si la Botez in adevarata Biserica a lui Hristos – Biserica Ortodoxa. Intr-adevar pacea, linistea se gasesc doar in dragostea pentru Adevar, care este Hristos, dar daca papa se considera inlocuitorul Mantuitorului si afirma nenumarate erezii, atunci s-au dus si adevarul si dragostea, fiind inlocuite de impostura si slujire a satanei.

Mai jos aveti inregistrarea de la Assisi din 1986, in care puteti vedea (min. 2:41) ca reprezentantul Romaniei nu este nimeni altul decat Nicolae Corneanu, mitropolitul actual al Banatului. Urmariti si cum papa le strange mana in mod masonic invitatilor sai la “carnavalul babel”.

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=AG7AIMBxcF4]

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=nZRBz2BF8T0]

Anul nou e un an foarte tulburat. Sa ne asteptam la surprize mari… la surprize de rezistenta duhovniceasca.. daca putem intr-adevar rezista sau ne pierdem sufletul. Acuma, slujbele la biserica sunt si ele importante, dar ce este mai important este sa marturisim pe Hristos. Sa ne apropriem cu tot dragul de poporul acesta crestin si sa-l punem in cunostiinta cu toate pericolele care se desfasoara in jurul lui.

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=sReUf5IWrD4]

LA MULTI ANI tuturor celor ce poarta numele de Vasile si Vasilica!

APOLOGETICUM va doreste un nou an spre mantuire,
cu multe impliniri duhovnicesti!

In localitatea ruseasca Kuibisev, numita astazi “Samara”, pe strada Cikalov, nr. 84, 31, in noaptea de Anul Nou a anului 1955, o minune inspaimantatoare avea sa zguduiasca lumea

inabusita de raceala si rationalitatea seaca a comunistilor. Minunea petrecuta in casa Zoiei a aprins inima a multime de oameni, fie ei crestini, ori nu.

Zoia Karnauhova era o simpla muncitoare, in fabrica de tevi din localitate. In noaptea de Anul Nou, tanara Zoia a fost invitata la petrecerea organizata in casa crestinei evlavioase Klavdia Petrovna Bolonkina, cu al carei fiu fata era prietena.

Desi Klavdia nu era de acord cu aceasta petrecere, ea a plecat de acasa, lasandu-i in pace pe cei tineri. Mama baiatului nu era de acord cu aceasta petrecere, deoarece atunci era Postul Craciunului. Anul Nou civil cadea in mijlocul Postului Craciunului, deoarece Nasterea Domnului se praznuiape 25 decembrie, dupa calendarul vechi, adica 7 ianuarie, dupa calendarul nou.

Petrecerea a inceput, insa Nicolae, baiatul gazdei, a intarziat destul de mult. Ceilalti musafiri au chemat-o pe Zoia la dans, pana ce va ajunge si Nicolae. Fata a venit intre ei, insa si-a zis in mintea ei ca, daca nu il are pe Nicolae al ei, il va lua pe Nicolae din icoana. Astfel, nebuna a luat icoana de la locul ei de cinste si a inceput a dansa cu ea.

Prietenii fetei, desi nu erau nici eu foarte credinciosi, au indemnat-o sa o lase la locul ei, caci nu se glumeste cu cele sfinte. Zoia, plina de nebunie si indrazneala, a zis: “Daca exista Dumnezeu, sa ma pedepseasca!”

La numai cateva clipe distanta, un zgomot si o lumina puternica au zdruncinat incaperea. Zoia era incremenita! Oricat s-au fortat tinerii, nici unul nu a putut sa o urneasca din loc pe fata, ba inca nici icoana nu au putut sa i-o ia din brate. Desi era incremenita, fata nedand nici un semn de viata, inima acesteia se auzea, batand incet.

Ambulanta a sosit imediat, iar medicii au ramas fara cuvinte. Sora asistentei de pe salvare, a marturisit, zicand: “Sora mea a ajuns acasa foarte tulburata. Desi militia o pusese sa dea o declaratie prin care se angaja sa pastreze tacerea asupra celor intamplate, ea mi-a povestit cum incercase sa-i faca Zoiei injectii, insa a fost imposibil. Era ca si cum trupul Zoiei ar fi fost de piatra – acele seringii nu intrau in piele, ci se rupeau. Oamenii ziceau ca o pedepsise Dumnezeu. Tot orasul vorbea despre acest eveniment.” continuare »

Guvernul a decis sa amane pe termen nedefinit introducerea cartii electronice de identitate, document care trebuia sa fie emis incepand cu anul 2011, invocand lipsa conditiilor tehnice si financiare si nevoia unei “proceduri simplificate” care sa evite incalcarea altor termene de eliberare a actului, informeaza Mediafax. 

Termenul prevazut initial pentru introducerea acestui document era de 1 ianuarie 2003, prelungit succesiv de Executiv pana la 1 ianuarie 2006, ulterior pana la 1 ianuarie 2009 si, in final, pana la 1 ianuarie 2011.
Extinderea termenului a fost explicata de fiecare data prin faptul ca indeplinirea acestui obiectiv este conditionata de modernizarea Sistemului National Informatic de Evidenta a Populatiei si ca platforma-pilot de constituire a sistemului informatic pentru emiterea cartii electronice de identitate va fi realizata incepand cu 1 iulie 2010.
Prin ordonanta de urgenta aprobata la finalul acestui an, Guvernul a decis insa sa abroge atat termenul de 1 ianuarie 2011 prevazut pentru introducerea cartii electronice de identitate, cat si data de 1 iulie 2010 stabilita pentru realizarea platformei-pilot de constituire a sistemului informatic de emitere, hotarand ca aceste doua termene vor fi fixate la un moment dat, prin hotarare de guvern.
In aceste conditii, Guvernul a mai decis ca asigurarea institutiilor publice cu echipamente si programe informatice specifice va fi realizata in termen de 18 luni de la data punerii in circulatie a cartii electronice de identitate in municipiile resedinta de judet, in 3 ani de la aceasta data in celelalte municipii si orase si in 4 ani de la aceasta data in comune.

[vimeo=https://vimeo.com/18219347]

Fratele Saccsiv dezvaluie un nou caz de incalcare a Sfintelor Canoane. Redam mai jos articolul de pe blogul sau:

VIDEO – In atentia Sfantului Sinod BOR. “TATAL NOSTRU” in fata Giulgiului din Torino, LA GRAMADA cu catolicii: IPS IOSIF al Europei Occidentale, PS SILUAN al Italiei, PS TIMOTEI al Spaniei si PS MACARIE al Europei de nord …

Mai sunt si alte filmulete pe youtube. Iata descrierea unuia dintre ele:

În fata Giulgiului sfânt din Torino, ortodoxii români, dar si preotii catolici au recitat “Tatãl nostru”, în limba italianã si românã, la Sfârsitul Vecerniei Mari, în pezenta Înalt Prea Sfintitului IOSIF al Europei Occidentale, Prea Sfintitului SILUAN al Italiei, Prea Sfintitului TIMOTEI al Spaniei si Prea Sfintitului MACARIE al Europei de nord.

Iata si ce mi-a transmis un frate din Italia:

Din pacate pentru Ortodoxie, iata ca aflam de noi incalcari ale Canoanelor Bisericii si a hotararilor Sinodului BOR, de catre preoti si chiar ierarhi ortodocsi. Au loc rugaciuni impreuna cu ereticii catolici in dom-ul din Torino ce gazduieste celebrul fals al Giulgiului, atragand spre inselare si zeci de credinciosi ce iau parte din nestiinta la o slujba apostata.

In fata Giulgiului din Torino, ortodocsii români, dar si preotii catolici au recitat “Tatal nostru”, in limba italiana si româna, la Sfârsitul Vecerniei Mari, in prezenta Inalt Prea Sfintitului IOSIF al Europei Occidentale, Prea Sfintitului SILUAN al Italiei, Prea Sfintitului TIMOTEI al Spaniei si Prea Sfintitului MACARIE al Europei de nord.

Reamintesc ca Sinodul BOR sanctioneaza aspru astfel de abateri de la Canoane, prin decizia din 2008, conform Canoanelor apostolice:

– nu este ingaduit niciunui ierarh, preot, diacon, monah, monahie sau credincios mirean din Biserica Ortodoxa Romana sa se impartaseasca euharistic in alta Biserica crestina. De asemenea, nu este ingaduit niciunui cleric ortodox sa concelebreze Sfintele Taine si Ierurgii cu slujitori ai altor culte.

– cei ce nu se supun acestei hotarari pierd comuniunea cu Biserica Ortodoxa si, in consecinta, vor suporta sanctiuni canonice corespunzatoare starii pe care o ocupa in Biserica: depunerea din treapta sau caterisirea, in cazul clericilor, si oprirea de la impartasanie a credinciosilor mireni.

Inselarea credinciosilor infaptuita de acesti clerici este foarte grava, din mai multe motive:

– considera inselatoria cu Giulgiul ca pe ceva autentic;
– ii cheama pe credinciosii ortodocsi intr-un lacas de cult eretic;
– recunosc ca si papistasii au biserica si preotie;
– se roaga impreuna de parca s.ar ruga la acelasi Dumnezeu, dar stim ca ereticii cred intr-un dumnezeu fals, conform cu ereziile lor, contrare Ortodoxiei.

Comentariu saccsiv:

Fac apel la toate blogurile ortodoxe sa preia informatia, astfel incat sa se afle si de catre Sinodul Sfintei noastre Biserici, ce este chemat astfel sa analizeze acest caz grav de abatere si sa ia masurile in consecinta.

Despre giulgiu, cititi va rog si:

Daca e real, e grav: copie a GIULGIULUI DE LA TORINO la Manastirea SIHASTRIA PUTNEI?

„Dacă va intra cineva ca să se roage cu ereticii: catolicii, protestantii, adventistii, pocăitii, tudoristii, baptistii si altii de acest fel, sau dacă va mânca la praznicele lor, unul ca acela să se afurisească si dacă nu se va căi să se taie cu totul de la Biserica lui Hristos, ca unul ce a căzut din har.”

Cititi va rog si:

EXTREM DE IMPORTANT: RUGACIUNEA COMUNA cu CATOLICII (sau alti eretici) este ASPRU PEDEPSITA de canoane. Dar pare ca la putini le pasa … Propunere de dezbatere: CE-I DE FACUT?

De ce giulgiul din Torino nu poate fi cel autentic:

Reiau un pasaj din articolul Ortodocsii-romani-din-italia-au-cinstit-giulgiul-din-torino/:

… mahrama este mentionata ca fiind pusa deoparte de giulgiuri, fiind “infasurata”, dupa cum zice evanghelistul> “Iar mahrama, care fusese pe capul Lui, nu era pusa impreuna cu giulgiurile, ci infasurata, la o parte, intr-un loc” (In. 20, 7). Verbul “a infasura” arata tocmai acest lucru: acoperirea stransa de jur-imprejur a conturului capului cu o panza pentru a-l cuprinde.

Imobilitatea pe care o oferea giulgiul infasurat cu miresme si mahrama infasurata pe cap se poate vedea lamurit si la invierea lui Lazar: “Şi a ieşit mortul, fiind legat la picioare şi la mâini cu fâşii de pânză şi faţa lui era înfăşurată cu mahramă. Iisus le-a zis: Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă” (In 11, 44). Aici este frumusetea invierii lui Hristos!… fiindca a biruit moartea si a inviat lasand giulgiurile si mahrama asa cum fusesera puse de ucenici cand a fost ingropat, adica a lasat pecetile intregi. Si ale mormantului si ale giulgiurilor si a mahramei. Asadar, “chipul” reprezentat pe giulgiul din Torino nu are cum sa fie cel adevarat al Mantuitorului, deoarece mahrama, dupa cuvintele evanghelistilor, era cea care acoperea capul si care a fost dupa inviere “infasurata” si pusa “la o parte, intr-un loc”. Astfel ca Giulgiul din Torino vine si contesta cuvintele evanghelistilor, nerespectand deloc obiceiul iudeilor dupa care fusese ingropat Mantuitorul deoarece, dupa cum se observa in imagine, giulgiul din Torino acoperea pe “de-a lungul” trupul, nu pe “de-a latul”, ca la iudei. Astfel se explica de ce apare chipul acela imprimat pe giulgiu si nu pe mahrama, asa cum ar trebui. Iarasi, giulgiul din Torino este doar o singura bucata de panza de in, in schimb peste tot in Evanghelii cuvantul “giulgiu” este trecut la plural> ” Si, aplecandu-se, a vazut giulgiurile puse jos” (In. 20, 5).

Și o altă probă incontestabilă este faptul că la toate testele făcute până acum de oamenii de știință nu s-a găsit nicio urmă de rășină (rășină) sau uleiuri (miresme), așa cum este scris în Sf. Evanghelie după Ioan 19:39, 40: Şi a venit şi Nicodim, cel care venise la El mai înainte noaptea, aducând ca la o sută de litre de amestec de smirnă şi aloe. Au luat deci trupul lui Iisus şi l-au înfăşurat în giulgiu cu miresme, precum este obiceiul de înmormântare la iudei.

Va prezentam un extras din interviul cu Parintele Justin, aparut in nr. 14 al revistei ATITUDINI, referitor la cardul de sanatate despre care am aflat ca este obligatoriu, nedandu-se nicio alternativa la acesta.

Sa se mai duca crestinii la spitale daca se introduc cardurile de sanatate cu cip biometric?

Nici vorba! Ce sa faca in spitale? Mai degraba te imbolnavesti in spital; te duci acolo cu o boala si te intorci cu inca vreo doua acasa. Dar eu cred ca se vor mai gasi cativa medici crestini, de buna credinta, care sa ajute si fara mijlocirea acestor cipuri. Poate ca si medicii sunt chemati acum de Dumnezeu la o marturisire si Domnul asteapta sa vada raspunsul lor. Daca medicii din Romania ar protesta impotriva implementarii acestui sistem, si motive sunt – Slava Domnului! – poate ca statul nu le-ar mai impune ca obligatorii cetateanului nostru. Dar, nu – se tem ca nu cumva sa isi piarda postul. Cat pentru crestini ii sfatuiesc, ca atunci cand sunt bolnavi, sa cheme preotii Bisericii, asa cum ne invata Scriptura si sa ceara sanatate prin rugaciunile de la sfantul maslu. Ne-a dat Dumnezeu acest remediu. De ce nu il folosim?

Cititi interviul integral pe site-ul ATITUDINI.

„CATRE POPOR”

Sinodul Bisericii Greciei, intrunit in sedinta ordinara pe 5-8 octombrie 2010, doreste sa se adreseze crestinilor sai, poporului lui Dumnezeu, dar si tuturor oamenilor bine intentionati, vorbind pe limba adevarului si a dragostei.

Zilele pe care le traim sunt grele si decisive. Trecem ca tara printr-o criza economica cumplita care creeaza multora nesiguranta si teama. Nu stim ce ne aduce ziua de maine. Se pare ca tara noastra nu mai este libera, ci, in fapt, este administrata de creditorii nostri. Stim ca multi dintre voi asteptati de la Biserica ce va pastoreste sa ia pozitie si sa aiba un cuvant asupra crizei la care suntem martori.

Este adevarat ca evenimentele actuale din patria noastra sunt inedite si cutremuratoare. Criza duhovniceasca, sociala si economica este o consecinta fireasca a rasturnarii intregii firi. Se incearca dezradacinarea si distrugerea temeiurilor multor traditii care pana acum erau considerate ca facand parte integranta in chip firesc din viata spatiului nostru (elen). Din punct de vedere social, se urmareste o uzurpare a predaniilor si a drepturilor noastre, desigur, cu un argument evident: masurile acestea le cer creditorii nostri. Declaram de aceea ca suntem o tara sub ocupatie si ca executam poruncile conducatorilor/debitorilor nostri. Intrebarea care se naste este daca solicitarile lor privesc doar chestiunile care tin de economie si de asigurari sau vizeaza si profilul duhovnicesc si cultural al patriei noastre.

In fata acestei situatii, orice om rational se intreaba: de ce nu s-au luat mai devreme toate aceste masuri drastice, care astazi sunt considerate atat de necesare? De ce nu s-au tratat la timpul lor toate aceste simptome ale crizei societatii si economiei pe care azi le traim in un mod brutal? Persoanele de pe scena politica din tara noastra sunt, de decenii, aceleasi. Oare cum au socotit atunci costurile politice, cu toate ca stiau ca duc tara la catastrofa, iar azi se cred la adapost, actionand tot de pe pozitia celor care dau porunci? Suntem martorii unor rasturnari radicale pentru care altadata se revolta intreaga Grecie, iar azi sunt impuse aproape fara nici o impotrivire.

In cuvinte foarte simple, criza noastra economica se datoreaza diferentei dintre productie si consum, mai exact dintre ritmul lent al productiei pe care il atingem si nivelul ridicat de confort cu care ne-am invatat sa traim. Cand ceea ce se consuma este cu mult mai mult decat ceea ce se produce, atunci balanta economica inclina spre partea cheltuielilor. Tara noastra, pentru a face fata acestei situatii, este nevoita sa se imprumute, sperand ca balanta dezechilibrata se va restabili. Insa, atunci cand acest lucru nu se mai intampla, iar debitorii cer returnarea imprumuturilor, plus dobanda, se ajunge la criza si la faliment. Criza care domina tara noastra si provoaca atata suferinta nu este insa decat varful aisbergului. Este urmarea, este rodul unei alte crize – duhovnicesti. Disproportia dintre productie si consum nu are doar o dimensiune economica, ci, in primul rand, este un fapt duhovnicesc. Este indiciul crizei duhovnicesti, care priveste nu doar conducerea tarii, ci si poporul. O conducere care nu a fost capabila sa aiba o atitudine responsabila fata de popor, care nu a putut – sau nu a vrut – sa vorbeasca pe limba adevarului, care a promovat modele eronate, care a cultivat relatiile clientelare, numai si numai pentru ca scopul sau a fost detinerea puterii. O conducere care, in fapt, se vadeste a fi subminat interesele reale ale tarii si ale poporului.

Si, pe de alta parte, un popor, adica noi, care ne-am purtat iresponsabil. Ne-am lasat prada bunastarii, imbogatirii facile si traiului bun, ne-am dedat castigului usor si inselaciunii, fara a ne mai pune problema adevarului lucrurilor. Revendicarea arbitrara a drepturilor de catre bresle si grupuri sociale si desavarsita nepasare fata de coeziunea sociala au contribuit in mare masura la situatia actuala.

Esenta crizei duhovnicesti este lipsa de sens a vietii si inchiderea omului intr-un prezent rectiliniu, adica in instinctul lui egoist. Un prezent fara viitor, fara perspectiva. Un prezent condamnat la plictis si monotonie. Viata a ajuns doar un interval de timp nedeterminat intre doua date, a nasterii si a ingroparii.

Intr-o asemenea perspectiva, desertaciunea se ia la intrecere cu absurdul, iar lupta o castiga totdeauna tragicul. Cand te adresezi tinerilor si ii intrebi: „de ce iei droguri, fiule?” si iti raspund: „spuneti-mi dumneavoastra de ce sa nu iau? Nu mai sper nimic, nu mai astept nimic, singura mea bucurie o am atunci cand infig injectia si calatoresc (in alte lumi)”. Sau atunci cand atragi atentia unui tanar ca luand droguri va muri, iar el iti raspunde cu un zambet tragic: „nu intelegeti ca eu iau droguri tocmai ca sa traiesc”, atunci intelegi cat de incredibil de adevarate si de adecvate in tragismul lor sunt cuvintele de mai sus. Pentru ca, in loc sa cautam sensul vietii, noi am urmarit bunastarea, traiul bun, puterea economica. Cand insa nu exista alta perspectiva in afara consumului, cand puterea economica si afisarea ei ostentativa devine unicul mod al recunoasterii sociale, atunci imoralitatea ajunge singurul cale de viata, pentru ca altfel, daca esti moral, esti prost. Asa au gandit si au faptuit multi si astfel am ajuns la decaderea morala atat a puterii, cat si a poporului nostru in buna parte. Intrebarea-dilema a lui Dostoievski – „libertate sau fericire?” – o traim acum in tot tragicul ei. Am ales bunastarea contrafacuta si am pierdut Libertatea persoanei noastre, am pierdut Libertatea tarii noastre. Astazi, omul, in mod justificat tremura mai degraba pentru micsorarea veniturilor, dar nu se nelinisteste pentru deficientele educatiei care ii privesc pe copiii sai si nu se ingrijoreaza de injosirea persoanei umane. Aceasta deci este esenta adevaratei crize si sursa crizei economice pe care atat de nemilos o exploateaza actualii „negustori de popoare”.

Noi, parintii vostri duhovnicesti, ne-am facut autocritica, am dorit sa cercetam care este partea noastra de vina in prezenta criza, confruntandu-ne in Sinodul Ierarhiei cu responsabilitatile noastre. Stim ca uneori v-am mahnit, v-am smintit chiar. Nu am reactionat direct si la momentul potrivit la atitudini care v-au ranit. Distrugerea relatiei dintre popor si Biserica sa care il pastoreste a ajuns obiect de negutatorie exploatat in mod pragmatic prin scandalurile fabricate, tintindu-se destramarea increderii voastre in Biserica.

Va spunem ca Biserica are antidotul modului de viata consumerist si acesta este asceza. Si daca consumul este o fundatura, pentru ca este o viata fara sens, atunci asceza este calea, pentru ca duce la o viata cu sens. Asceza nu este privarea de placere, ci imbogatirea vietii cu sens. Este antrenamentul atletului care il pregateste pentru competitie si il conduce la medalie, medalia fiind viata care biruieste moartea, viata care se imbogateste cu dragoste. Asceza este calea libertatii, iesirea din sclavia inutilului care astazi ne injoseste.

Ne ingrijoreaza situatia din cadrul sistemului nostru educational actual, care nu se raporteaza la elev ca la o persoana, ci ca la un computer. Singurul lucru pe care il face este sa il „incarce” cu materie, fara a-i pasa de intreaga sa personalitate si de aceea, pe drept cuvant, copiii nostri i se impotrivesc. Fapt care ne provoaca neliniste in privinta Noului Liceu[1] care se pregateste. Manualele scolare se scriu, intr-adevar, pe raspunderea guvernului, dar continutul lor il priveste chiar si pe ultimul cetatean grec, care asteapta de la Biserica sa spuna cu putere si opinia sa smerita.

Intelegem ca toate parohiile trebuie sa devina spatii primitoare pentru tinerii nostri, asa cum sunt deja multe dintre ele, unde multi dintre tineri isi gasesc refugiu in cautarile lor dupa sens si nadejde.

Stim ca cereti de la noi, pastorii vostri, o Biserica eroica, cu vigoare, care sa aiba cuvant profetic, cuvant pentru tanarul contemporan. Nu o Biserica secularizata, ci una sfintita si sfintitoare, o Biserica libera, pastorind cu putere poporul sau, fara a se teme sa ia pozitie fata de sistemul viclean al acestei lumi, chiar daca impotrivirea conduce la prigoana si martiriu.

Biserica este singurul organism care poate sa stea nemijlocit alaturi de om, sprijinindu-l. Biserica insa suntem cu totii si aceasta este si puterea noastra, si puterea ei. La unitatea dintre pastori si popor tintesc negustorii de popoare si pe aceasta incearca sa o submineze. Ei stiu ca daca vor „pierde” pastorul, cu usurinta vor risipi oile si le vor supune. Istoria ne invata ca acolo unde s-a luptat impotriva lui Dumnezeu, de fapt injosirea omului era scopul final. Intruparea lui Dumnezeu este cea mai mare recunoastere a valorii persoanei umane. Pentru aceasta, Biserica nu se opune guvernarii, ci acelora care, exploatand guvernarea si ascunzandu-se in spatele puterii, lucreaza sa va fure nadejdea. Aduceti-va aminte ca, pentru multi specialisti in economie, prezenta criza este fabricata, urmarindu-se de catre anumite puteri doar controlul mondial, nu si iubirea de oameni.

Biserica lui Hristos are cuvant pentru actuala situatie, pentru ca nu a incetat sa fie parte a lumii si parte a istoriei. Nu poate ingadui nici un fel de nedreptate, fiind in acelasi timp datoare sa fie gata pentru marturisire si martiriu. Stim ca sunt oameni langa noi care sufera de foame, se afla in saracie, se sufoca economic, deznadejdea de multe ori stapanind inima lor. Noi cunoastem acest lucru, pentru ca primul lor drum in cautarea sperantei este Biserica de langa casa, parohia. Scopul si lupta noastra este ca fiecare parohie sa devina centrul de unde activitatea pastorala sa imbratiseze intreaga societate locala respectiva.

Intentia noastra este de a crea un observator al problemelor sociale care sa urmareasca indeaproape si sa preintampine metodic problemele pe care le produce criza actuala. Scopul nostru este sa dezvoltam lucrarea de asistenta sociala a fiecarei parohii, in asa fel incat sa nu mai existe nici un om care sa nu aiba o farfurie de mancare. Cunoasteti si voi ca in aceasta privinta Biserica realizeaza o lucrare uriasa. Cunoasteti acest lucru, pentru ca multi dintre voi sprijiniti voluntar acest efort al parohiei voastre si il sustineti economic. Va chemam sa stati aproape fiecare de biserica voastra, ca sa depasim impreuna aceste momente grele.

Poporul nostru a trecut si in alte dati prin saracie si foamete, dar a indurat si a biruit, pentru ca atunci avea alte perspective. Multi dintre noi putem sa ajutam pe unul si unul pe multi. Dumnezeu nu ne-a dat duh de frica, ci de putere si de dragoste. Cu acest duh, adunati in jurul Bisericii, care este marea noastra familie, vom scoate la iveala greselile noastre, vom cauta sensul vietii in dragoste si astfel vom iesi din acest ceas greu.

Ierarhia Bisericii Greciei

Traducere Mihail Ilie

[1] „Noul Liceu” este denumirea unui proiect de reformare a invatamantului liceal. (n.tr.)

Surse: via GraiulOrtodox,https://zoiforos.gr
https://inews.gr
Textul original: https://ecclesia.gr

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=6ZNQwcbRr8c] isonul a fost asigurat de grupul psaltic Byzantion

Consiliul european – Turnul Babel al vremurilor de apoi

Consiliul Europei a calificat hula impotriva lui Dumnezeu ca pe un „drept al libertatii individului”, ce nu poate fi calificat drept crima sau incalcare a legii. In darea de seama publicata de catre Comisia Venetiana, care este organ consultativ al Consiliului Europei pentru legislatia constitutionala, aceasta face deosebire radicala intre hula impotriva lui Dumnezeu siofensarea sentimentelor religioase. Expertii Consiliului European sunt de parere ca ura si invrajbirea religioasa, spre deosebire de hula, trebuie sa fie considerate drept incalcare a legislatiei, dupa cum se si confirma prin Legea celor 56 state membre a Consiliului Europei.

Deci, daca cineva manifesta repulsii fata de oarecare confesiune religioasa, numite de legea europeana „sentimente religioase”, o asemenea persoana ar putea fi condamnata pentru motiv de ura si invrajbire confesionala. Dar, daca cineva va huli impotriva lui Dumnezeu, unuia ca acesta i se va spune: „esti liber sa faci orice, sa spui orice. Consiliul Europei iti da libertate sa spui orice despre Dumnezeu, nu insa orice despre oameni ca reprezentanti ai confesiunuilor religioase”.

Noul idol numit „Consiliul European” il face pe om aici jos pe pamant „masura tuturor lucrurilor”, pentru ca in viata de apoi sa-l „proslaveasca” cu masura tuturor chinurilor iadului. Sfantul Vasilie cel Mare ne invata asa: „cand spunem Fiul, spunem si Tatal si Duhul Sfant”. Deci hula impotriva lui Dumnezeu, legiferata de Consiliul Europei, este o impotrivire la adresa Tatalui, a Fiului si a Sfantului Duh. Daca numai refuzul adevarului lui Dumnezeu este socotita ca hula impotriva Duhului Sfant si nu mai poate fi iertat in veacul acesta si nici in cel viitor, caci scris este: „Si tot cela ce va zice cuvant impotriva Fiului Omului, se va ierta lui; iar celui ce va huli impotriva Duhului Sfant, nu se va ierta” (Luca 12, 10), atunci ce se mai poate spune despre cei care se impotrivesc si Tatalui si Fiului si Sfantului Duh? continuare »

[vimeo=https://vimeo.com/18221186]

In ajunul Craciunului de stil nou, Sinodul Bisericii Ortodoxe Elene s-a adresat cu un apel catre poporul grec, care a fost citit in toate bisericile din tara dupa slujba de duminica. In text, Biserica aduce critici dure la adresa clasei politice grecesti pentru „vinderea tarii creditorilor externi”.

In document adoptat de Soborul Arhieresc se spune:

Tara noastra nu mai este libera, ci este condusa de creditorii sai. Suntem intr-o criza si decadere spirituala, sociala si economica. Este eliminat tot ce constituia firescul in tara noastra. Acest lucru il cer acum creditorii nostri. Din aceste considerente, constatam ca suntem un stat aflat in stare de ocupatie, care executa docil ordinile stapanilor sai.

De ce nu am rezolvat problemele economice si sociale mai devreme, pentru nu a ajunge la situatia actuala? – Pentru ca de mai multe decenii statul nostru este condus de aceleasi persoane. Avem o conducere care nu poate sa-si asume responsabilitatea in fata propriului popor, o conducere care nu poate vorbi in limba Adevarului. Ea dezvolta doar lichelismul, pentru ca unicul sau scop este cucerirea si impartirea puterii politice. Cu toate acestea, chiar si poporul, noi insine, ne comportam iresponsabil. Ne-am lasat in mrejele bunastarii, imbogatirii usoare, viata libertina si vointa de imbogatire si nu ne mai intereseaza Adevarul.

Astazi, traim in mod tragic dilema descrisa de Dostoievski – „Libertate sau fericire”. Am ales un succes fals si am pierdut libertatea personala si a tarii noastre.

Noi, parintii vostri spirituali, vrem sa aducem reprosuri si noua insine. Avem si noi o parte de vina pentru criza actuala. Stim ca deseori v-am suparat v-am si intristat. Scandalurile adevarate sau false au fost utilizate din plin de cei care incearca sa rupa legatura dintre Biserica si popor, subminand increderea voastra fata de Biserica”.

Membrii sinodului recunosc ca poporul asteapta din partea pastorii Bisericii curaj si propavaduirea cuvantului viu, ca poporul are nevoie de Biserica careia nu ii este frica de viclenia lumii contemporane, fiind gata sa plateasca cu martiraj si mucenicie.

Biserica este unica organizatie care este intotdeauna aproape si il sustine pe om. Biserica suntem noi toti si in aceasta si consta puterea ei

se spune in declaratia Sinodului Bisericii Ortodoxe Elene.