Si asociatia ASTRADROM a depus plangere penala impotriva lui Streinu Cercel

Joi, 14 ianuarie 2010, avocatul Marian Nitescu din Bucuresti a depus o plangere in instanta impotriva lui Adrian Streinu Cercel in numele Asociatiei pentru Pastrarea si Promovarea Valorilor Culturale si Nationale ale Poporului Roman – ASTRADROM. Adrian Streinu Cercel, in calitate de Secretar de Stat a ministerului sanatatii, a trimis la Directiile sanitare judetene din Romania o circulara prin care cerea cadrelor sanitare sa se vaccineze cu Cangrip. In aceeiasi adresa se mentiona ca personalul medical angajat care nu a primit vaccinul nu va avea dreptul sa presteze servicii in care este nevoie de a se intra in contact direct cu pacientul. Purtatorul de cuvant ASTRADROM, dr. Laura Orsan (care a initiat actiunea), sustine ca aceasta este o masura de constrangere prin care cadrul medical e nevoit sa primeasca vaccinul pentru a mai putea profesa: „Prin aceasta ne santajeaza pe cei ce nu vrem sa luam vaccinul, altfel ramanem fara locuri de munca. Vom profesa la domiciliu, pe propie raspundere sau ne pastram cabinetele si ne vaccinam”.

ASTRADROM considera ca prin aceasta circulara este incalcat art. 26 si 41 din Constitutia Romaniei care asigura dreptul la munca si viata intima. „Prin adresa domnului Streinu Cercel se incalca Drepturile Omului, este un abuz in functie. Se vede clar ca la mijloc sunt interese necurate. Este ilegal. Nici un tratament sau vaccin nu se poate face fara acordul persoanei in cauza.” spune presedintele ASTRADROM, Ancuta Avram. Acctiunea a fost sustinuta si de alte asociatii si fundatii din tara.

Cangrip e un vaccin impotriva gripei porcine fabricat in Romania la instititutul Cantacuzino din Bucuresti.

A doua zi, Asociatia Pro-vita din Bucuresti a inaintat o alta plangere penala impotriva lui Adrian Streinu Cercel, tot pentru abuz in functie si incalcarea dreptului la libera alegere, fara ca una din cele doua asociatii sa stie de intentia celeilalte. In urma cu noua luni domnul Cercel a fost demis in urma unei actiuni a asociatiei Pro-Vita. La scurt timp acesta a fost repus in functie.

Nicoleta Baciu

Secretarul de stat, Streinu Cercel, este chemat in instanta in urma unei plangeri penale depusa de asoc. ProVita

Asociatia Pro-vita pentru Nascuti si Nenascuti – Filiala Bucuresti a depus, astazi, o plangere penala impotriva Secretarului de stat la Ministerul Sanatatii, Adrian Streinu Cercel, privind savarsirea infractiunii de abuz in serviciu.

Plangerea vizeaza incalcarea de catre cel invinuit a art. 246 (Abuzul in serviciu contra intereselor persoanelor), 247 (Abuzul in serviciu prin ingradirea unor drepturi) si 248 (Abuzul in serviciu contra intereselor publice) Cod Penal. In fapt, printr-o adresa semnata de Secretarul de stat Adrian Streinu Cercel si trimisa Directiilor judetene de sanatate publica, Ministerul Sanatatii stabilea ca personalului medical care refuza vaccinarea contra noii gripe i se va interzice prestarea de activitati medicale care presupun prezenta pacientilor.

“Consideram ca prin impunerea acestei proceduri, numitul Adrian Streinu Cercel si-a incalcat grav atributiile de serviciu, aducand prejudicii personalului medical prin incalcarea unor drepturi garantate chiar de Constitutia Romaniei, prin art. 26 (viata intima, familiala si privata) si art. 41 (dreptul la munca)”, se arata in textul plangerii inaintate Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Nu este prima data cand dl. Secretar de stat sugereaza sau dicteaza masuri nelegale. Daca limbajul agresiv si obraznic, utilizat public la adresa contestatarilor metodelor sale sau propaganda in favoarea unor principii inacceptabile precum acela al “acordului prezumat” erau imorale, in raport cu meseria d-sale, inainte de a fi numit Secretar de stat, odata cu investirea in aceasta functie de demnitate publica ele devin inadmisibile si se cer aspru sanctionate.

Fortarea personalului medical la vaccinare sau tentativele repetate de vaccinare a elevelor si elevilor, impotriva HPV si impotriva virsului gripei noi, fara acordul parintilor sunt vadit nelegale. Nici un tratament medical nu poate fi administrat fara stirea si acordul expres al persoanei, indiferent cine ar fi acea persoana. Constitutia si legile Romaniei, dar si tratatele internationale de drepturile omului afirma inviolabilitatea corpului uman si dreptul suveran al persoanei de a dispune de ea insasi, daca nu incalca drepturile altuia. Conditiile si limitele in care acest drept poate fi restrans sunt clare si nu sunt in nici un caz intrunite in situatia de fata.

Reamintim ca in urma cu doua luni am solicitat demiterea sau demisia d-lui Streinu Cercel, lucru care s-a si intamplat; din pacate dl. Cercel a revenit in functie, de data aceasta nu doar pentru a continua scandalizarea si iritarea parintilor de copii minori, ci si pentru a-si ridica impotriva o parte din personalul medical.

Reluam acum aceasta solicitare adresata sefilor sai ierarhici. Declaratiile si masurile anuntate de dl. Secretar de stat nu fac decat sa amplifice inutil starea de tensiune prin care trece societatea in aceasta perioada de framantari sociale si politice.

Efectele negative ale vaccinului anti-gripa provoaca o paralizie unei tinere din Suceava

O eleva din Suceava a acuzat o paralizie usoara a mainii stangi dupa vaccinarea impotriva gripei noi, fiind internata in Spitalul Judetean de Urgenta Sf. Ioan cel Nou din localitate, examenul neurologic infirmand insa diagnosticul de internare. In prezent aceasta se afla sub observatie.

Potrivit Directiei de Sanatate Publica (DSP) Suceava, citata de Mediafax, institutia a fost sesizata de un medic de familie despre o “manifestare paretica” mana stanga la o pacienta, simptom care a coincis cu administrarea in ziua precedenta a vaccinului antigripal A/H1N1 pandemic.

Sursa: Gandul

Se intampla acum un an: APELUL Parintelui Justin de a refuza orice fel de document cu cip

Este vremea muceniciei!

Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi!


parintele-iustin

Iubiţi fii ortodocşi ai acestui neam

Cu multă durere şi îngrijorare vin să vă adresez aceste cuvinte, pentru care mă simt dator în faţa lui Dumnezeu şi conştiinţa şi inima nu mă lasă să trec nepăsător pe lângă acest val primejdios care s-a ridicat să înghită toată suflarea omenească, chiar şi pe cei aleşi, de este cu putinţă. Nu în calitatea mea de biet monah, ascuns într-un vârf de munte, era să vă aduc la cunoştinţă aceste pericole ce se ivesc asupra Bisericii lui Hristos, în primul rând, ci a arhipăstorilor, mai marii acestei Biserici. Dar dacă ei trec aceste lucruri sub tăcere, având preocupări mai de seamă decât are acest popor, eu nu pot să trec cu vederea glasul vostru, al celor care aţi rămas credincioşi cuvântului Evangheliei lui Hristos, aţi aşteptat şi mi-aţi cerut cuvântul în privinţa acestor realităţi dureroase în care ne aflăm.

De aceea, fiii mei, vin şi vă spun că a sosit ceasul să-L preaslăvim pe Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, singurul Dumnezeu adevărat. Nu credeam că voi trăi să văd şi eu începutul acestor vremuri de durere, apocaliptice – dar iată că mânia lui Dumnezeu a venit mai degrabă asupra noastră, pentru toate păcatele şi fărădelegile pe care le-am săvârşit. Şi văd cum bieţii oameni nu sunt pregătiţi să facă faţă acestor capcane ale vrăjmaşului, a cărui nouă lucrare acum este să pecetluiască sufletele voastre cu semnul Fiarei – 666. Toţi am citit Apocalipsa şi înfricoşătoarea profeţie – scrisă cu 2000 de ani în urmă: „Şi ea(fiara) îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei”(Apoc. 13:16-17). continuare

Este vremea muceniciei!

Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi!


parintele-iustin

Iubiţi fii ortodocşi ai acestui neam

Cu multă durere şi îngrijorare vin să vă adresez aceste cuvinte, pentru care mă simt dator în faţa lui Dumnezeu şi conştiinţa şi inima nu mă lasă să trec nepăsător pe lângă acest val primejdios care s-a ridicat să înghită toată suflarea omenească, chiar şi pe cei aleşi, de este cu putinţă. Nu în calitatea mea de biet monah, ascuns într-un vârf de munte, era să vă aduc la cunoştinţă aceste pericole ce se ivesc asupra Bisericii lui Hristos, în primul rând, ci a arhipăstorilor, mai marii acestei Biserici. Dar dacă ei trec aceste lucruri sub tăcere, având preocupări mai de seamă decât are acest popor, eu nu pot să trec cu vederea glasul vostru, al celor care aţi rămas credincioşi cuvântului Evangheliei lui Hristos, aţi aşteptat şi mi-aţi cerut cuvântul în privinţa acestor realităţi dureroase în care ne aflăm.

De aceea, fiii mei, vin şi vă spun că a sosit ceasul să-L preaslăvim pe Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, singurul Dumnezeu adevărat. Nu credeam că voi trăi să văd şi eu începutul acestor vremuri de durere, apocaliptice – dar iată că mânia lui Dumnezeu a venit mai degrabă asupra noastră, pentru toate păcatele şi fărădelegile pe care le-am săvârşit. Şi văd cum bieţii oameni nu sunt pregătiţi să facă faţă acestor capcane ale vrăjmaşului, a cărui nouă lucrare acum este să pecetluiască sufletele voastre cu semnul Fiarei – 666. Toţi am citit Apocalipsa şi înfricoşătoarea profeţie – scrisă cu 2000 de ani în urmă: „Şi ea(fiara) îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei”(Apoc. 13:16-17).

ATENTIE parinti! Urmeaza vaccinarea copiilor. Sunteti singurii care puteti refuza! Statul nu va poate obliga sa acceptati!

Ministerul Sănătăţii estimează începerea campaniei de vaccinare a copiilor cu vârste cuprinse între 6 ani şi 16 ani din luna februarie 2010, dacă vaccinul pentru aceste categorii de vârstă va fi aprobat de către Agenţia Naţională a Medicamentului.
Institutul Cantacuzino se află, momentan, în procedura de testare a vaccinului pentru copii.

Oana Grigore, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, a declarat pentru REALITATEA.NET că din prima jumătate a lunii februarie se va putea da drumul la vaccinarea copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 16 ani.

În acest moment, Institutul Cantacuzino se află în etapa de testare a vaccinului pe copii. “Sunt nişte teste standard, care sunt făcut după normele europene”, a precizat Oana Grigore.

Vaccinarea elevilor în şcoli nu va fi obligatorie. “Ca orice  campanie de vaccinare a Ministerului Sănătăţii, este recomandată. Însă dacă un părinte nu doreşte vaccinarea copilului său, va transmite acest lucru la şcoală”, a arătat purtătorul de cuvânt. Pentru vaccinare se va cere acordul scris al părinţilor.

Preşedintelui Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae declara ca statul încalcă drepturile omului, punând presiune pe oameni să se vaccineze
Preşedintelui Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae
Reprezentanţii Organizaţiei mondiale a Sănătăţii, susţin însă că vaccinul nu este periculos. Astărăstoae se numără printre cei care au ales să nu se vaccineze contra gripei noi.
Preşedintele Colegiului Medicilor, Vasile Astărăstoae susţine că statul român face presiuni asupra cetăţenilor, pentru a se vaccina, deşi populaţia nu este obligată să o facă. “Nu m-am vaccinat, nici nu o s-o fac, e decizia mea nu trebuie să dau explicaţii, mă vaccinez doar când e obligatoriu” a spus Astărăstoae, citat de Antena3.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a fost criticată şi în străinătate de o serie de experţi, care susţin că decizia OMS de a declara pandemia a fost influenţată de presiunile companiilor farmaceutice, dornice să scoată la vânzare vaccinul antigripal. (V.A.)

Medic mort in urma vaccinarii cu CANTGRIP, vaccinul anti-porcina fabricat de Institutul Cantacuzino

Medicul rezident de la dispensarul din comuna clujeană Aluniş a decedat astăzi în condiţii suspecte, după ce ieri şi-a administrat singur vaccinul împotriva virusului Ah1N1.

Doctorul Mihai Constantin, în vârstă de doar 34 de ani, a fost găsit miercuri mort în curtea casei sale. Potrivit vecinilor, acesta lucrase de dimineaţă prin curte, după care a decedat subit. Reprezentanţii Primăriei Aluniş au declarat pentru NapocaNews faptul că încă nu se cunosc detaliile morţii medicului comunei. Acesta era aşteptat să se prezinte astăzi la dispensarul din localitate; în schimb aceştia au primit cu surprindere vestea că dr. Mihai a decedat, însă nu au fost încă solicitaţi să emită un certificat de deces.

Cu o zi în urmă medicul a vaccinat câteva persoane din comună împotriva virusului gripei “porcine”, administrându- şi singur o doză de vaccin. Nu se ştie în acest moment dacă medicul suferea de vreo afecţiune cronică care i-ar fi putut cauza decesul sau dacă decesul a fost provocat de vaccinul autoadministrat.

O femeie din judetul Prahova ce suferea de afectiuni cardiace a murit la o zi dupa ce s-a vaccinat impotriva gripei noi. Potrivit Ministerului Sanatatii, decesul s-a inregistrat in data de 8 ianuarie. Femeia a fost vaccinata cu Cantgrip pe data de 7 ianuarie, la medicul de familie.

sursa: Napoca News

Semne „Pentru Eminescu”

Institutul de Sociologie, Academia Romana, Centrul de Geopolitica si Antropologie Vizuala, Universitatea Bucuresti, si Fundatia Pentru România va invita vineri, 15 ianuarie 2010, ora 13.00, la Conferinta Publica „PENTRU EMINESCU”, care se va desfasura la Casa Academiei Romane, Str 13 Septembrie nr.13.

Participa: Prof Dr Nae Georgescu, Prof Dr Theodor Codreanu, Prof Dr Ilie Badescu, Corneliu Basarab Vlad. Invitat special: Grigore Lese.

La 160 de ani de la nasterea Românului Absolut se relanseaza, dupa 100 de ani de la tiparire, “Omagiu lui Mihail Eminescu”, de Corneliu Botez, republicat in facsimil de Editura Semne, la 120 de ani de la asasinarea militantului pentru Romania Unita. Parteneri media: Revistele Veghea si Atitudini si ziarul Curentul.

Cititi si: Razboiul nevazut al lui Eminescu

Vaccinul produs de Institutul Cantacuzino provoaca primele victime; el contine mercur, ce poate provoca boli grave, ca scleroza si artrita reumatoida

O femeie a murit la o zi dupa ce s-a vaccinat impotriva AH1N1

Un caz delicat este chiar in acest moment in atentia autoritatilor sanitare: o femeie de 60 de ani din judetul Prahova a murit la mai putin de o zi dupa vaccinarea impotriva gripei noi.

Potrivit Ministerului Sanatatii, decesul a fost inregistrat acum 5 zile cand inima pacientei a cedat. Aceasta avea multiple afectiuni cardiace, iar vaccinul Cantgrip i-a fost administrat in data de 7 ianuarie, la medicul de familie.

In noaptea de 7 spre 8 ianuarie, femeia a murit, dar cei din minister spun ca moartea nu are legatura cu administrarea serului. Dosarul este la Directia de Sanatate Publica Prahova care ancheteaza acest caz.

O alta femeie din localitatea prahoveana Plesa a intrat in coma profunda dupa administrarea vaccinului contra gripei porcine si a fost internata la Spitalul Judetean de Urgenta Ploiesti.
La scurt timp dupa administrarea vaccinului produs de Institutul Cantacuzino, femeia a acuzat stari de ameteala, dureri de cap si febra, iar in cateva momente si-a pierdut cunostinta si a intrat in coma, potrivit site-ului StiriPrahova.ro.
Publicatia prahoveana sustine ca autoritatile locale incearca sa musamalizeze acest caz, la ordinul Ministerul Sanatatii, pentru a nu crea panica si randul populatiei, care a luat cu asalt centrele de vaccinare, in ultimele zile.
Pentru moment nu exista informatii legate de starea de sanatate a femeii in momentul administrarii vaccinului sau despre o eventuala afectiune ce ar fi putut determina o reactie adversa atat de puternica.
Publicatia prahoveana sutine ca a aflat din surse neoficiale si de cazul unui barbat care a lesinat imediat dupa vaccinare si a fost internat chiar in spitalul in care se afla.

Ceea ce este clar si fara dubii, este confirmat si de fratele sau, ca Toni Tecuceanu nu a murit din cauza gripei procine.

Fratele lui Toni Tecuceanu: Mi s-a spus ca nu se stie cu exactitate de ce a murit fratele meu

Fratele lui Toni Tecuceanu a postat un mesaj pe blogul “bebelusei” Oana Ionita in care publica mai multe informatii contradictorii pe care le-a primit in timp ce fratele sau era internat in spital si spune ca in actele oficiale nu este specificat faptul ca acesta ar fi murit din cauza gripei porcine, relateaza Mediafax. In certificatul de deces al lui Toni Tecuceanu nu se pomeneste nimic de virusul A/H1N1. Si nici de misteriosul virus contractat din cauza aparatelor de ventilatie din spital, despre care membrii familiei ar fi aflat de la medici cu putin timp inainte de deces.

Mai departe sa analizam si faimosul vaccin CANTGRIP, produs de Institutul Cantacuzino

Se afirma ca vacinul anti-gripal fabricat de Institutul Cantacuzino ar fi diferit si nu atat de nociv precum cele din occident, care acum sunt retrase de guvernele tarilor respective, ca urmare a refuzului in masa a populatiei. Se aduc argumente ca doctorii romani nu au mai folosit adjuvanti si nici celule canceroase pentru fabricarea variantei romanesti a vaccinului anti-gripal, denumit CANTGRIP. Insa riscul major tot a ramas, acest fiind cauzat de prezenta Tiomersalului, o substanta pe baza pe mercur(49%). Substanta are diverse efecte adverse, avand o actiune toxica la nivelul tesutului nervos si cauzeaza printre alte (cf. prospectului): abcese, granuloame si inflamatii si poate provoca boli grave, ca scleroza in placi, artrita reumatoida si lupusul. Vaccinul este deosebit de periculos pentru femeile gravide si pentru cei cu diferite alergii. Conform Saccsiv: Cantitatea de mercur nu e deloc mica si trebuie stiut ca el este prezent in toate vaccinurile cu care individul este injectat inca de la nastere. Iar acest mercur nu se elimina de la sine. El ramane in organism si se tot acumuleza cu fiecare vaccin in plus. De retinut este faptul ca, dupa absorbtia mercurului in singe, el este imediat oxidat, ceea ce este foarte periculos. Acumularea si depunerea mercurului in creier, de unde se elimina foarte incet, da o simptomatologie foarte asemanatoare cu cea a bolilor psihice.

Cateva date despre mercur:

Biologic, mercurul nu este un element esential sau benefic, in schimb este foarte toxic. Otravirile acute cu mercur anorganic se manifesta prin faringite, gastroenterite, vome, colite ulcerative, hemoragice, nefrite si colaps circulator. Pentru om doza letala orala este de 20mg sau 3g saruri mercurice. Otravirile cronice cu mercur apar la expunere indelungata la concentratii mici, derivatii organo-mercurici fiind cei mai periculosi pentru om producand afectiuni neurologice ireversibile sau moartea prin ingestia unor cantitati de ordinul miligramelor. Analiza organelor interne ale vietuitoarelor acvatice intoxicate cu mercur a relevat o acumulare in sange, inima, ficat, splina si rinichi. Rata preluarii si acumularii mercului de catre vietuitoarele acvatice s-a dovedit a fi mai mare decat rata eliminarii, conducand la factori de concentrare de ordinul 1000-10000 de ori. Toxicitatea mare a mercurului ca si a altor metale grele se datoreaza legarii lui de proteine, afectand functiunile metabolice ale unor formatiuni proteice ca eritrocitele, unele enzime si cromozomi. Mercurul este bioconcentrat prin lantul trofic.

(citat din “Toxicologie acvatica”, Editura DACIA, Cluj-Napoca, 1986;
autori: Mircea Diudea, Stefania Todor, Aurelia Igna)

OFICIAL: Pandemia gripei porcine este FALSA. Firmele de medicamente au avut incasari uriase pe seama panicii, afirma Seful depart. Sanatate al Consiliului Europei

Izbucnirea gripei porcine a fost o pandemie falsa condusa de companiile de medicamente, care si-au propus sa faca miliarde de lire sterline printr-o panica mondiala, a precizat un expert important de sanatate.

Wolfgang Wodarg, seful sanatatii la Consiliul Europei, a acuzat fabricantii de medicamente si de vaccinuri contra gripei pentru ca au influentat decizia Organizatiei Mondiale a Sanatatii pentru a anunta o pandemie.

Acest lucru a adus firmelor farmaceutice asigurarea unor “castiguri enorme”, in timp ce tarile, inclusiv Marea Britanie, si-au ‘risipit’ modestele bugete de sanatate, milioane de persoane fiind vaccinate impotriva unei boli relativ usoare.

O rezolutie propusa de Dr Wodarg cerand o ancheta cu privire la rolul firmelor de medicamente a fost adoptata de Consiliul Europei, “Senatul” de la Strasbourg responsabil pentru Curtea Europeana a Drepturilor Omului.

O dezbatere de urgenta pe aceasta tema va avea loc la sfarsitul acestei luni.

Cerintele Dr. Wodarg vin si din faptul ca guvernul britanic incearca cu disperare sa scape de vaccinurile contra gripei porcine in valoare de aproape 1 milion de lire sterline, comandate in plina panica de gripa porcina.

Dr. Wolfgang Wodarg

Departamentul de Sanatate a avertizat asupra a 65.000 de decese, a infiintat o linie de consiliere speciala si un site web, au fost suspendate normele obisnuite astfel incat medicamente anti-gripa sa poata fi acordate fara prescriptie medicala si a transmis autoritatilor de sanatate locale sa se pregateasca pentru o pandemie majora.

S-a planuit ca morgile sa fie gata pentru o masa mare de decese si au existat avertismente ca armata ar putea fi chemata in a preveni revolte pe masura ce oamenii ar fi luptat pentru a obtine medicamente.

Dar, cu mai putin de 5000 de imbolnaviri in Anglia saptamana trecuta si cu doar 251 decese in total, Dr. Wodarg a clasificat fenomenul H1N1 ca “unul dintre cele mai mari scandaluri medicale ale secolului“.

El a spus: “Am avut o gripa usoara – si o pandemie falsa.”

El a adaugat ca zvonuri panicarde au fost lansate si in urma cu cinci ani, atunci cand exista temerea ca virusul gripei aviare ar putea evolua intr-o forma umana.

Atmosfera “de panica” a dus guvernele la stocarea de medicamente antigripale Tamiflu si incheierea de “contracte linistitoare” pentru milioane de doze de vaccin.

Dr. Wodarg a spus:

Guvernele au sigilate contractele cu producatorii de vaccin si si-au asigurat comenzile in avans si isi iau asupra lor aproape toate responsabilitate. In acest fel, producatorii de vaccinuri sunt siguri de castiguri enorme fara a avea nici un fel de riscuri financiare. Asa ca ei doar au asteptat, pana cand OMS a declarat “pandemie” si au activat contractele.

De asemenea, el sustine ca pentru a duce interesele lor mai departe, companiile de medicamente si-au plasat “oamenii lor” in „puncte cheie” ale OMS si ale altor organizatii influente.

Dr. Wodarg a mai spus:

In scopul de a promova medicamentelor lor patentate si vaccinurile impotriva gripei, companiile farmaceutice au influentat oamenii de stiinta si agentii oficiali, responsabili de standardele de sanatate publica, sa alarmeze guvernele la nivel mondial. Ei au facut risipi de resurse de asistenta medicala strict pentru strategii de vaccinare ineficienta si inutila a milioane de oameni sanatosi, expunandu-i la riscul de efecte secundare necunoscute ale vaccinurilor insuficient testate.

Dar, anul trecut, Daily Mail a relevat faptul ca Sir Roy Anderson, un om de stiinta care ofera consultanta Guvernului cu privire la gripa porcina, detinea de asemenea un post, platit cu 116,000 lire sterline pe an, in cadrul companiei farmaceutice GlaxoSmithKline.

GSK produce medicamente si vaccinuri anti-gripa si se anticipeaza a fi unul dintre cei mai mari beneficiari de pe urma pandemiei.

traducere dupa DailyMail

Doar 25% e porcina din ce se declara. Cum Streinu Cercel a falsificat prospectul de tamiflu si cum si-a facut un vaccin fals

Agentia de Investigatii informeaza:

Sub comanda lui Cercel, pe prospectul de la Tamiflu a aparut peste noapte ca medicamentul este pentru tartarea si preventia gripei. Doar in Romania. Peste hotare se specifica clar ca este numai pentru tratare. Este impotriva legii sa modifici prospectul unui medicament, dar pentru responsabilii din Ministerul Sanatatii acest lucru nu a fost un impediment. Daca la noi pare sa nu fie o problema, in tarile civilizate si unde nu se falsifica prospectele medicamentelor, Tamiflu provoaca dezbateri aprinse. Cine a testat preventia la medicamentul Tamiflu? Si cum s-a testat? Potrivit unui studiul publicat in British Medical Journal se sustine ca beneficiileTamiflu sunt reduse, iar autoritatile ar trebui sa nu ascunda asta publicului. “Guvernele au cheltuit miliarde de euro pe un medicament pe care comunitatea stiintifica nu il poate judeca”, scrie Dr. Fiona Godlee, editor al British Medical Journal. O alta analiza, efectuata la Universitatea Birmingham de catre Nick Freemantle si Dr. Melanie Calvert sustine ca, desi este posibil ca Tamiflu sa reduca riscul pneumoniei, avantajul este minor si exista efecte secundare. Specialistii de la Cochrane Review, o organizatie non-profit care analizeaza informatiile din domeniul sanatatii, au studiat toate datele legate de efecteleTamiflu si au ajuns la concluzia ca nu este dovedit faptul ca acest medicament reduce riscul de pneumonie la oamenii care se imbolnavesc de gripa.

Copii tratati cu Tamiflu au frecvent cosmaruri

In urma a doua studii efectuate de catre expertii de la Agentia pentru Protectia Sanatatii (Health Protection Agency – HPA), mai bine de jumatate dintre copiii din Marea Britanie care au fost tratati impotriva gripei porcine cu Tamiflu au prezentat efecte secundare, acestia suferind de greata, insomnii si cosmaruri. Practic CNN a transmis mai multe interviuri cu specialisti care au constatat ca “o mare parte” dintre copiii tratati cu antiviralul in cauza au raportat efecte secundare. Cercetatorii britanici afirma ca exista putine dovezi potrivit carora Tamiflu opreste complicatiile in cazul persoanelor care au contactat gripa noua, desi oficialii din domeniul sanatatii sustin ca medicamentul impotriva gripei provocate de virusul AH1N1 a redus numarul deceselor.

Romania a luat inca 200.000 de doze de Tamiflu

Este discutabila si atitudinea guvernului american in timpul crizei cu gripa aviara. Fostul secretar de stat al USA Donald Rumsfeld a fost intre 1997 si 2001 director al consiliului de administratie al firmei Gilead si chiar dupa 2001 a continuat sa primeasca – dupa propriile afirmatii – pachete de actiuni ale acestei firme in valoare de 5 pana la 25 de milioane $. Firma Gilead este cea care a dezvoltat Tamiflu si care inca detine patentul, dupa ce in 1997 a acordat firmei Roche licenta exclusiva pentru producerea medicamentului. Administratia de la Washington a facut valuri de panica, iar Rumsfeld si ai sai si-a umplut buzunarele. Fara efecte evidente ale medicamentului. La fel se intampla si acum, cand Streinu Cercel a fost trimis la inaintare, fiind cunoscute relatiile sale apropiate cu anumiti producatori de medicamente si interesele guvernantilor de a se umple de bani, dar si de a poza concomitent si in salavatorii natiei. Numai in cazul medicamentului Tamiflu, Ministerul Sanatatii a achizitionat pana in prezent aproximativ 200.000 de cutii de la Oseltamivir, cum se cheama Tamiflu sub licenta la Roche.

Un medic de la “Bals” spune ca doar 25% e porcina din ce se declara

AIM a aflat, chiar de la unii medici ai Institutului “Matei Bals” ca mortile anuntate, in ultimele zile, nu s-ar datora nici in proportie de 25% gripei porcine. “Au existat alte complicatii, pneumonii – foarte puternice in acest sezon, gripa clasica, obezitate, diabet sau tulburari de respiratie si cardiace care au sta la baza deceselor. Anual se inregistreaza, numai in Romania, mii de morti din cauza banalei gripe sau a pneumoniei”, ne-a precizat sursa sub protectia anonimatului. Mai mult, prin Institut circula zvonul ca Streinu Cercel a trucat vaccinarea sa, adica serul inoculat nu ar fi cel impotriva AH1N1, ci un simplu ser fiziologic. Faptul ar fi cunoscut si de aceea nici alti medici n-au dorit sa-si faca vaccinul care nu este testat pe o perioada indelungata pentru eliminarea tuturor efectelor secundare.

Mihnea Talau

Sunteti in mare pericol! Nu va vaccinati! Un reputat neurochirurg ne pune in garda!

Nimeni nu trebuie sa accepte vaccinarea contra gripei porcine. Este vorba de unul dintre cele mai periculoase vaccinuri cunoscute vreodata. Contine mercur si un adjuvant numit squalena (MF-59). Acest produs poate provoca grave boli auto-imune ca scleroza in placi, artrita reumatoida si lupusul. Este vorba de adjuvantul vaccinal care a fost asociat cu sindromul razboiului din golf ce a cauzat moartea a mai mult de 10.000 soldati si care provoaca o agravare cu 200% a maladiei Lou Ghering (scleroza laterala amiotrofica sau boala lui Charcot (ALS), boala mortala).

Virusul H1N1 provoaca o “furtuna a citokinelor”, facand sistemul imunitar sa reactioneze intr-o maniera excesiva.. Acesta este motivul pt. care omoara persoanele tinere si provoaca o boala mult mai usoara maturilor al caror sistem imunitar este mai putin activ. Acest vaccin este un stimulator puternic al imunitatii ceea ce face virusul capabil de o si mai mare letalitate.

Cea mai buna protectie este vitamina D3. Este recomandabila o doza de 5000UI pe zi iar cand boala se face simtita, se va mari doza pana la 15.000UI zilnic. Vitamina D3 moduleaza reactia imuna, reducand riscul reactiilor excesive. Ea stimuleaza corpul sa produca ceea ce se numesc peptide antimicrobiene care pot distruge virusul fara interventia sistemului imunitar. Efectul este proportinal dozei administrate. Cu cat doza de vitamina D3 este mai ridicata, cu atat protectia este mai buna. Uleiul de peste contribuie in mod egal la reducerea unei reactii imune excesive. O lingurita de cafea cu ulei de peste pe zi ar fi suficienta (cel mai bun este uleiul de peste norvegian cu lamaie Carlson)… In cazul unor simptome grave luati o lingurita de cafea cu ulei de peste de doua ori pe zi. Diversi antioxidanti pot fi de asemenea utili cum ar fi curcuma, bioflavonoiduil quercetin, extractul de muguri de grepfruit, vitamina C, vitamina E naturala. Un aport multi mineral/vitaminic este de asemenea esential.

Va rog sa retrimiteti acest mesaj. Oamenii trebuie sa fie avizati cum sa se protejeze.

Dr RUSSELL L. BLAYLOCK, M.D.

(https://en.wikipedia.org/wiki/Russell_Blaylock)

Nu va vaccinati!

Dati mai departe acest mesaj!

Descarcati pliante anti-vaccin:

Vaccinul impotriva gripei porcine – Un vaccin periculos – Un atentat la viata umana ! – Pliant gripa porcina – color

Vaccinul impotriva gripei porcine – Un vaccin periculos – Un atentat la viata umana ! – Pliant gripa porcina – alb negru

Pentru a salva pe calculatorul dumneavoastra fisierele dati click dreapta pe link si apoi alegeti “Save Target As …” sau “Save Link As …”

Vaccinarea si mutatiile genetice : mobilitatea materialului genetic intre formele de viata

In septembrie 1971 a devenit evident faptul ca vaccinarile pot sa modifice structura genetica a omului; la acea data oameni de stiinta din Geneva au descoperit ca substantele biologice care intra direct in curentul sanguin pot deveni parte integranta a codului genetic uman. Initial, bacteriologi japonezi au descoperit ca bacteriile unei specii au transferat propria rezistenta la antibiotice bacteriilor dintr-o specie complet diferita. Dr. Maurice Stroun si dr. Philip Anker de la Departamentul de Fiziologie a Plantelor din cadrul Universitatii din Geneva, au inceput sa acumuleze dovezi ca transferul de informatie genetica nu se limiteaza la bacterii, ci poate sa survina si de la bacterii la specii superioare de plante si animale. Potrivit unui articol din “World Medicine” din 22 septembrie 1971, “oamenii de stiinta din Geneva sunt convinsi ca animalele si plantele normale pot elibera ADN si acest ADN este preluat de alte celule din alt organism”.

In cadrul unui experiment, cercetatorii din Geneva au extras auriculele din inima de broasca si le-au imersat pentru mai multe ore intr-o suspensie de bacterii. Dupa aceea, ei au gasit un procentaj inalt de hibridizare ADN-ARN intre ADN-ul bacterian extras din aceeasi specie de bacterii ca cea folosita in experiment si ADN-ul titrat extras din auriculele care fusesera imersate in suspensia bacteriana. ADN-ul bacterian fusese absorbit de celulele animale. Acest fenomen a fost denumit “transcesiune”. Exista dovezi ca acest fenomen se intampla permanent in interiorul corpului omenesc. Se poate presupune, de exemplu, ca afectarea inimii dupa reumatismul articular acut ar putea fi rezultatul actiunii sistemului imunitar impotriva propriilor celule care produc un ARN strain ca urmare a absorbtiei de ADN strain.

In revista “Science” din 10 noiembrie 1972, a aparut un articol in care s-a demonstrat ca in celulele creierului de broasca a fost gasit ARN bacterian dupa o infectie bacteriana peritoneala. In numarul din aprilie 1973 al “Journal of Bacteriology”, ADN-ul bacterian eliberat spontan a fost gasit incorporat in nucleii celulari ai auriculelor de broasca. Studiile lui Phillipe Anker si Maurice Stroun au demonstrat producerea urmatoarelor fenomene : procese de eliberare spontana de ADN din celulele mamiferelor, transfer spontan de ADN de la bacterii la organisme superioare, transfer spontan de ADN intre celulele organismelor superioare, eliberare de ARN din celulele de mamifere si activitate biologica a complexelor eliberate care contin ARN. continuare »

Isterie artificiala: Toni Tecuceanu nu a murit din cauza virusului AH1N1. Afacerea suspecta cu vaccinuri este anchetata de parlamentarii Consiliului Europei

Oana Ionita, colega lui Toni Tecuceanu, nu pare foarte convinsa ca informatiile despre virusul AH1N1 sunt foarte corecte. “Bebelusa” se intreaba, indreptatita, cum de ea nu a luat boala, desi a petrecut cu Toni opt ore numai in masina si a si mancat din mancarea lui.

Medicii au spus ca avea virusul cu opt zile inainte de internare. Mi-e greu sa cred ca eu nu am nimic. E vorba de o pandemie, nu? Nu cred ca trebuie sa cream stiri senzationale despre Toni ca sa vindem mai mult informatia sau acest vaccin, care, cu siguranta, are si efecte secundare.

Romanii nu stiu ce sa creada, ajung sa creada ce spune orice ziarist, televiziune de nisa sau stire senzationala. Traim intr-o tara in care puterea de manipulare este mare.

Toni era racit de 3 saptamani, a venit cu noi la munte pe piciore, tusea si avea putina febra. Chiar daca am insistat sa se trateze, raspunde ca o sa se faca bine si nu are nimic. Nu s-a tratat, nu a stat nici o zi acasa sa se ingrijeasca.  A fost cu noi, echipa in tot acest timp, la filmari, la masa, in masina sau in casa.

Cum se face ca pandemia asta este atat de grava, nu a afectat pe nimeni din echipa, familie si prieteni. Repet nu a fost diagnosticat cu gripa AH1N1 nimeni dintre noi.
Din punctul meu de vedere ar fi doua concluzii care trebuiesc trase:
1. Toni nu avea gripa porcina, ci s-a dorit utilizarea unei persoane publice pentru a face oamenii sa se vaccineze.
2. Daca avea gripa, (aici apar intrebarile) de ce noi suntem perfect sanatosi, familia, colegii, prietenii?
Este posibil ca Toni sa se infecteze in timpul internarii?
Este posibil sa fie avut o bacterie care a actionat doar in cazul lui pentru ca asa cum imi povestea si matusa lui, avea probleme cu plamanii de cand era mic.

Parlamentari din Consiliul Europei solicita crearea unei comisii de ancheta, pentru a evalua “amenintarea unor false pandemii pentru sanatate“, un subiect despre care ei urmeaza sa dezbata la sfarsitul lunii ianuarie la Strasbourg, a declarat, joi, unul dintre ei, Wolfgang Wodarg.

Wodarg este un epidemiologist foarte critic la adresa tratamentului impotriva virusului A/H1N1, care, potrivit lui, a fost calificat in mod fals drept pandemie, “sub presiunea laboratoarelor”.

Acest parlamentar socialist german vrea ca organizatia Consiliului Europei sa ceara membrilor sai “anchete privind consecintele declansariii pandemiei si abordarea acesteia la nivelurile national si european”.

Va fi vorba de asemenea despre a afla cum si pe ce baze stiintifice Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) a decretat ca este vorba despre o pandemie, “cu scopul prevenirii altor alerte false”.

Adunarea parlamentara (APCE), reunita in sesiune in perioada 25-29 ianuarie, urmeaza sa includa tema pandemiei in programul sesiunii sale.

Comisia sa “Social si sanatate” a mai invitat in aceeasi saptamana Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) si laboratoare farmaceutice la o dezbatere cu usile inchise, a precizat el.

Wodarg pretinde ca firmele farmaceutice “au influentat oamenii de stiinta si autoritatile de sanatate publica, pentru ca acestia sa alerteze Guvernele in legatura cu o pandemie”.

Intr-un text cosemnat de parlamentari din zece tari, el afirma ca laboratoarele “au incitat la risipirea de resurse destinate ingrijirilor medicale, in favoarea strategiilor de vaccinare ineficiente”.

“Ele expun inutil milioane de persoane sanatoase riscului de efecte secundare necunoscute ale unor vaccinuri care nu au fost testate suficient”, adauga el.

Aceasta acuzatie impotriva laboratoarelor, care nu ii angajeaza in acest stadiu decat pe semnatari, ar urma sa fie supusa la sfarsitul dezbaterii unui vot al APCE.

Are sens vaccinarea? Despre efectele secundare ale compusilor din vaccinuri

Al 5-lea Simpozion  despre vaccinuri din 16 iulie 2009 – Stuttgart/Germania (fragmente traduse din Simpozion)

La acest simpozion au tinut prelegeri  4  medici, 2 jurnalisti , un invatator s.a.

1.) Dr.med. Klaus Hartmann:” Efectele secundare ale compusilor din vaccinuri” si “Siguranta vaccinurilor?”

2.) Dr.med. Georg Kneissl:”Hexavaccinul si efectele lui secundare. Ce trebuie sa fac pentru sanatatea copiilor mei?”

3.) Friedrich Klammrodt – invatator si organizator al Simpozionului:  “Sindromul ADHD (Deficit de Atentie/Tulburare Hiperkinetica.) – efect secundar al vaccinurilor?”

4.) Jurnalist Hans Tolzin: Gripa porcina si pandemia artificiala”

5.) Dr. Jenö Ebert: Un Premiu Nobel controversat”

6.) Jurnalist Bert Ehgartner :”Capusa vaneaza oameni?”

7.) Dr. Michaela Glöckler: “Sa nu ne temem de bolile copilariei”

1.) Dr. Med. Klaus Hartmann

a.) “Efectele secundare ale compusilor din vaccin”

Dr. med. Klaus Hartmann a lucrat timp de 10 ani la Institutul Paul-Ehrlich din Germania. La numeroasele conferinte unde a fost invitat, ne relateaza despre experienta lui in domeniul vaccinurilor, punand accent mai ales pe efectele secundare ale componentilor din vaccinuri.

Ideile principale din conferinta despre aceste efecte secundare:

Efectul mercurului ( din diverse surse precum : amalgamul din plombe, Thiomersal, etc) asupra dezvoltarii sistemului nervos a fost studiat pentru prima data de catre o Universitate de Medicina din Calgary – California, studiul fiind finantat doar de catre Facultate,  fiind deci un studiu privat, fara contributia unor institutii de interes precum companii farmaceutice, industria chimica, etc. (vezi pe youtube studiul video: https://embedr.com/playlist/5-6-stuttgarter-impfsymposium). Acest studiu realizat in anul 2001 a fost publicat in Jurnalul Medical local si a trezit interesul multor oameni de stiinta. Se arata in studiu cum in mod normal in primul an de viata al copilului se dezvolta neuronii si axionii ( celulele nervoase si prelungirile lor) precum si sinapsele neuronale ( conexiunile dintre neuroni), prin stimularea acestui proces de insasi celulele nervoase. In momentul in care se introduce o cantitate de mercur ( mult mai mica decat cea continuta in vaccinuri!), se observa cum aceste conexiuni nu mai inainteaza ci dimpotriva, se rup, fiind un proces definitiv! Ca urmare nu se mai dezvolta un numar mare de conexiuni nervoase care nu pot avea decat un efect  dezastruos asupra dezvoltarii sistemului nervos la copil. Din pacate nu avem studii care sa arate dezvoltarea nervoasa dupa mai mult timp. S-a observat ca Thiomersalul se descompune in componentele lui ( mercur + GTP) la nivelul creierului, unde mercurul fiind eliberat, actioneaza  in acelas mod descris anterior asupra celulelor nervoase. continuare »

Panica porcina si mesajele dictatoriale ale secretarului de stat Streinu Cercel

Isteria virusului AH1N1 a cuprins mai abitir toate televiziunile si o parte a populatiei in urma decesului unei vedete tv, care datorita complicatiilor pulmonare survenite, gripa i-ar fi rapus viata. Zilnic suntem bombardati cu noi si noi cazuri, insa numarul lor nu se ridica la mai mult de 10 persoane, important pentru ei fiind terorizarea populatia si determinarea de a accepta vaccinul ucigas, demonstrat ca fiind mai periculos decat boala insasi. Dupa refuzul aproape unanim a cadrelor medicale si militare de a se vaccina, asistam la o declaratie dictatoriala, facuta ieri – 7 ian. 2010, de catre Adrian Streinu Cercel:

Medicii trebuie să se vaccineze, să nu mai auzim că în teritoriu medicii nu au vaccin şi nu fac vaccinarea.(cf. realitate.net)

Medicii de familie care nu se vor vaccina contra gripei de tip AH1N1 vor pierde contractele cu Casa de Asigurări de Sănătate, iar cadrele medicale din spitale care refuză vaccinul nu vor mai putea lucra cu pacienţii.(cf. TimisOnline)

Deci, fara voia lor si mai mult decat atat, cunoscand riscurile si pericolul ce-l constituie acest vaccin, medicii sunt obligati sa se vaccineze, dar si sa administreze vaccinul altora.

Este clar ca ne confruntam cu niste masuri dictatoriale, luate de oficialii statului roman, tributar al Uniunii Europene, un alt organism ateu si anti-viata.

Va mai recomandam sa cititi si:

Marea majoritate a medicilor ieseni refuza vaccinul impotriva AH1N1

Romanii pe post de cobai: Vaccinul impotriva gripei porcine nu a fost testat conform standardelor

Revolta medicilor romani : refuzam vaccinarea impotriva AH1N1

Dr. Christa Todea-Gross : FĂRĂ vaccin, există statistic o protecţie de peste 99%

10 argumente impotriva vaccinului anti-polio

Caz de gripa porcina tratat ca orice gripa, acasa si fara vaccin. Exemplu de urmat

Sase suedezi au decedat dupa ce au fost vaccinati impotriva noii gripe

Motivele ascunse ale Pandemiei globale si panica in masa creata in mod voit

Respingerea in masa a vaccinului de gripa porcina continua peste tot in Europa

Pasapoarte biometrice la nivel national. Lupta continua!

In ciuda protestelor societatii civile crestine, de la 1 ianuarie anul acesta au fost introduse la nivel national pasapoartele biometrice. Vorba ‘ceea, pentru cine-o mai tine minte: …la tot cartierul si poporul! E drept, ni se spune ca exista posibilitatea de a cere pasapoarte temporare simple, dar intr-o zi o sa dispara si astea asa cum au disparut vechile buletine. Apropo de buletine, de la 1 ianuarie 2011 apar cartile de identitate electronice – miza cea mare a obsedatilor de control -, din care dispar parintii dupa cum a disparut odata confesiunea si, apoi, nationalitatea, de care oricum nu mai avem nevoie pentru ca, la orizonturile din ce in ce mai intunecate se itesc si cartile de identitate universale europene, care o sa ne bage pe toti in aceeasi oala a controlului total. Tot de anul acesta, mai ales pentru cei care nu au masini noi, cu cip RFID, si pentru a se incheia discutia cu permisele biometrice, se baga in circulatie, obligatoriu, rovinietele electronice. Oricum, la noi e inca e bine. In SUA nici la biserica nu o sa mai poti sa mergi daca nu esti insemnat, ca sa se numere mai bine astia care mai cred, ca nebunii, in Dumnezeu si libertate. Chestii periculoase, se stie.

Era Tehnotronica “prezisa” de ideologul Trilateralei, Zbigniew Brzezinski, absoarbe si Romania. Parintele Prof Dr Mihai Valica sintetizeaza pentru o mai buna intelegere principalele aspecte si provocari ce tin de bioetica tehnologiei informationale in mai multe studii pe care le puteti citi adunate chiar aici, pe acest blog.
In concluzie, de anul acesta, cei ce mai vor un dram de libertate in metrolope, vor trebui probabil sa invete de la tigani si sa apeleze la metodele celui mai liber popor european. Restul au sansa reintoarcerii la valorile si la locurile ancestrale de protejare a neamului, dupa exemplul inaintasilor nostrii, de la dacii liberi la luptatorii din rezistenta anticomunista: in munti!
Dupa modelul Elvetiei, si romanii au solicitat un Referendum in Romania pe tema obligativitatii actelor electronice. Lansata de Parintele Justin Parvu de la Manastirea Petru Voda, ideea Referendumului a strans un milion de semnaturi, adresate Presedintiei, pentru care batranul duhovnic fost detinut politic anticomunist timp de 17 ani a si multumim printr-un apel adresat si conducatorilor tarii.
Pentru cei ce vor sa se documenteze asupra inchisorii electronice impuse prin cipul RFID (si nu numai) le recomand sa cumpere de aici lucrarea complexa Dictatura Biometrica, sa cerceteze emisiunile video existente si sa consulte site-ul plin de analize din sferele politice, legislative, juridice, jurnalistice, tehnologice, religioase si civice PentruLibertate.ro. In rest, Dumnezeu cu mila!

2012 sau Apophis(demonul “asteroid”)?

Mai multe persoane m-au întrebat dacă pe 21 decembrie 2012 va avea loc sfârşitul lumii, aşa cum spune filmul… lui John Cusack? Erau persoane de diferite vârste şi unele dintre ele nu aveau bogate cunoştinţe cinematografice, însă aflaseră de profeţie şi de film şi acum erau oarecum tulburate.

Le-am răspuns că acel film, pentru a scoate profituri uriaşe, avea nevoie de o strategie de marketing foarte bine pusă la punct şi speculativă, şi astfel au exploatat la maxim “profeţia” mayaşă. Încă din 2003, de când s-a făcut legătura între “profeţie” şi sfârşitul calendarul mayaş aceştia, probabil, au pus la cale toate detaliile pentru ca prin film să se agite spiritele; mai ales că ar mai rămâne de trăit doar 3 ani de la … avertismentul lor. De fapt “profeţia” mayaşă nu e o profeţie în sine, ci este o concluzie  la care au ajuns unii mai recent (că tot se apropie vremea) şi care se leagă de sfârşitul calendarului mayaş, ce se termină pe 21 decembrie 2012.

La momentul întrebării am răspuns fiind nedocumentat ştiinţific, afirmând doar ceea ce ştiam şi ce presupuneam în mod logic. Le spuneam că este un nonsens faptul că mayaşii, care au prezis sfârşitul lumii, au sfârşit mai înainte de… sfârşit. Dacă neamul nu le-ar fi pierit, atunci în mod logic profeţia lor ar fi putut naşte acum, pentru unii, mari semne de întrebare. Iarăşi, sfârşitul lumii înseamnă mai mult decât o alăturare şi inversare simetrică de cifre 2012= 20 decembrie. De asemenea, le-am zis că sfârşitul lumii nu are loc doar într-o singură zi, ci e nevoie de ceva timp şi de ceva… semne. Un sfârşit care nu are semne e irealizabil, cel puţin d.p.d.v. logic. Astfel că acele distrugeri apocaliptice din film nu pot avea loc toate în aceaşi zi, aşa cum le prezintă filmul în mod distorsionat. Venirea Domnului însă va fi precum a unui fur noaptea (II Petru 3, 10), adică la un moment şi un loc bine stabilit, precis şi necunoscut (Mt. 24, 36). Le-am vorbit apoi despre semnele venirii Mântuitorului, aşa cum Biserica ne învaţă.

Documentându-mă ulterior am aflat şi alte amănunte interesante, bune de ştiut, care întregesc oarecum cunoştinţele în această privinţă. Am găsit o bună şi completă explicaţie a fenomenului, scrisă în patru părţi, pe care o puteţi găsi AICI. Eu m-am rezumat la a insera în postare doar frazele şi paragrafele cele mai importante pentru a fi reţinute mai uşor: continuare aici

Un nou pas: jertfelnicul a fost construit. Mai multe despre templul lui antihrist, ce vor sa-l construiasca evreii

Conform newsru.com si sedmitsa.ru, in Israel, in orasul Mitzpe Ierihon, a fost construit un jertfelnic iudaic si pentru prima data in ultimele doua milenii s-au rostit cuvintele unei binecuvintari specifice.

Jertfelnicul a fost cladit din pietre strinse din desertul Iudeii, luate impreuna, de prin locuri unde nu a calcat picior de om – informeaza „NEWSru.Israel”. Conform prescriptiilor iudaismului, pietrele au fost prelucrate fara a se folosi fier si au fost incleiate cu un material special din nisip, luat din craterul Ramon si din bitum din desertul Iudeii. Acest „clei” poate rezista la temperaturi ridicate si nu acumuleaza caldura, fapt ce permite mentinerea unui foc constant. Jertfelnicul, a carui inaltime este de 4 metri, lungimea si latimea de 6 metri, a fost creat de catre membrii asa-numitului „Institut al Tempului”, sub conducerea rabinului Iehuda Glick. Crearea jertfelnicului a coincis cu ziua in care, conform traditiei iudaice, a fost distrus primul si al doilea Templu.

„Institutul Templului” se ingrijeste de reconstituirea impodobirilor si a vaselor de cult, care vor fi utilizate atunci cind se va fi ridicat al treilea templu. Timp de 20 de ani de existenta a „Institutului” respectiv, colaboratorii sai au reusit sa restabileasca in jur de 70 de parti din impodobirea templului. Printre ele, au fost reconstituite harpa de aur a regelui David, semi-sfesnicul (cu 3 brate) de aur, jertfelnicul de aur pentru arderea tamiiei, chiuveta de arama, masa de aur si hainele marelui preot.(mai jos aveti detaliate aceste lucruri)

Toate acestea adeveresc despre apropierea implinirii profetiilor Sfintului Apostol si Evanghelist Ioan Teologul. In Apocalipsa sa, el a prezis ca in vremurile de pe urma va veni slujitorul diavolului – Antihristul, care va instaura dictatura mondiala si va porni ultima, cea mai cumplita, prigoana asupra crestinilor. Fiul pierzarii ii va numerota pe toti cei supusi lui cu pecetea sa si cei care o vor primi vor merge la chinuri vesnice in iad. Cu toate acestea, domnia lui va lua sfirsit odata cu slavita Venire a Domnului nostru Iisus Hristos, Care-l va distruge pe Antihrist si va infaptui Judecata de Apoi.

„Situatia este infricosatoare! Nebunia a intrecut toate limitele. S-a inceput apostazia, a ramas doar sa vina fiul pierzarii. Lumea se va transforma intr-o casa de nebuni. Vin vremuri grele, iar pe noi ne asteapta incercari mari. Crestinii vor indura o mare prigoana. Intre timp, este evident ca oamenii nici nu inteleg ca acum traim semnele vremurilor de pe urma si ca pecetea Antihristului devine o realitate. Semnul ca se apropie implinirea proorociilor va fi darimarea moscheiei lui Omar din Ierusalim. O vor darima, ca sa rezideasca Templul lui Solomon, care, precum se spune, a fost zidita in locul acesta. In cele din urma, sionistii il vor aseza acolo pe Antihrist ca Mesia.” (Cuviosul Parinte Paisie Aghioritul)

A fost construita o replica a templului

[vodpod id=Groupvideo.4333617&w=225&h=150&fv=]Tot recent a fost realizata cea mai mare macheta a templului lui Solomon si a fost expusa la Ierusalim, pe acoperisul muzeului Aish HaTorah, chiar langa Muntele Templului, acolo unde edificiul original fusese inaltat. Templul lui Solomon a reprezentat, de-a lungul timpului, cea mai fastuoasa cladire religioasa iudaica, fiind construita de evrei in anul 960 inainte de Hristos, distrusa dupa 374 de ani de babilonieni, reconstruita in anul 516 inainte de Hristos (denumita atunci ”Al Doilea Templu”) si distrusa din nou in jurul anului 70 al erei noastre de romani. In religia iudaica, Templul are o valoare simbolica extrem de mare, considerandu-se ca la un moment dat un Al Treilea Templu va fi construit de catre evrei.
Modelul inaugurat a fost construit de Michael Ossanis, de la muzeul Aish HaTorah Yeshiva din Ierusalim, la scara de 1:60, avand, deci, o marime de 60 de ori mai mica fata de edificiul original. ”Speram ca posibilitatea de a vedea acest model al Templului, avand pe fundal perspectiva locatiei originale, sa ofere oamenilor o parte din acea inspiratie pe care o simteau cei care intrau in Templul care s-a aflat aici timp de aproape 1000 de ani”, a comentat inaugurarea Ephraim Shore, reprezentant al muzeului din Ierusalim, citat de Israelnationalnews.com. Replica Templului lui Solomon a fost construita dupa o elaborata consultare cu experti iudaisti care cunosc precis detaliile constructiei originale a Templului lui Solomon. De asemenea, modelul are un sistem hidraulic ce permite ridicarea cladirii-sanctuar plasata in mijlocul complexului, astfel incat vizitatorii pot vedea indeproape replici ale unor obiecte din sectorul Sfanta Sfintelor, cum ar fi Menora, Altarul Interior sau Chivotul Legii. ”Modelul Templului reprezinta debutul unui proiect care spera sa ii ajute pe evrei sa faca legatura cu mostenirea trecutului lor si sa acorde non-evreilor informatii despre cat de bogata si profunda este istoria acestor locuri sfinte ale noastre”, a incheiat reprezentantul muzeului, Ephraim Shore.
Templul care a fost construit in timpul domniei lui Solomon si in care a intrat Mantuitorul nostru Iisus Hristos, va fi refacut.
Templul acesta a fost distrus in timpul domniei lui Tit la anul 70 d.Hr. Domnul nostru Iisus Hristos a profetit despre templul acesta, zicand: “adevarat zic voua nu va ramane piatra pe piatra care sa au fie risipit” (Matei 24, 2). Templul va fi refacut iarasi pentru ca sa se instaleze in el Antihrist, care va insela pe toti dandu-se drept Mesia. Pe ruinile templului lui Solomon a fost construita moscheia lui Omar, care adesea a fost bombardata, dar nu daramata, fiindca nu venise plinirea vremii. Cand
aceasta va fi darimata atunci trebuie sa ne asteptam si la venirea lui Antihrist. Israel a fost preocupat de templu, caci s-a dispus sa se adune mii de tone de pietre «slefuite si celelalte si materiale necesare pentru constructia lui, in care va fi instalat Antihrist curand. Evreii din America au adunat sute de mii de dolari pentru construirea templului lui Solomon, ca sa-l incoroneze in el pe Mesia al lor 666. Vezi privirile tuturor crestinilor trebuie sa fie asupra moscheii lui Omar, fiindca distrugerea ei si intemeierea templului constituie semnul neindoielnic al impunerii lui Antihrist.
din cartea Nu va lepadati de Hristos. Nu va insemnati cu 666 – Maria Ioan Antonopol
In continuare puteti citi despre pasii facuti pana acum pentru reconstruirea templului.