† APOLOGETICUM: Ortodoxie, neam şi ţară Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!

Avatonul este legea care interzice femeilor a intra in Sfantul Munte Athos. “Avaton” inseamna “neumblat”, prin acest cuvant facandu-se referire la interdictia femeilor de “a umbla” pe pamantul Sfantului Munte Athos. Avatonul este actul care a permis locului sa ramana pana astazi unul sihastresc si monahal, singurul de acest gen din intreaga lume. Avatonul este un fel de granita naturala a Sfantului Munte.

Calugarii athoniti au ales locul, salbatic si neumblat, si tot ei au zidit manastirile si bisericile de pe stanci. Calugarii au sfintit locul, cu rugaciunile si sangele lor, si tot calugarii au hotarat, intr-un glas, ca “avaton-ul” sa ramana valid, indiferent de legile si poftele lumii pagane.

O randuiala asemanatoare mai pastreaza si alte manastiri ortodoxe din lume. Dintre acestea, le amintim aici pe urmatoarele: Manastirea Frasinei, Romania; Manastirea Sfantul Visarion – Dosikou, Grecia; Manastirea Sfantul Sava cel Sfintit, Israel.

Sfantul Munte este ales, zidit si pastrat de calugari cu pretul vietii

Muntele Athos a fost declarat loc sfant al calugarilor in urma decretului imparatului bizantin Vasile I Macedoneanul, emis in secolul al IX-lea. De-a lungul anilor, nenumarati calugari si-au jertfit viata spre a pazi Sfantul Munte, impotriva piratilor si a paganilor, care au cautat sa pangareasca si sa distruga locul.

Muntele Athos a inceput sa fie un loc de retragere pentru calugari inca din timpul ultimelor persecutii romane impotriva crestinilor, iar in anul 726 cand a fost dat primul edict impotriva icoanelor si pana in anul 843, un insemnat numar de calugari de pe intreg teritoriul bizantin a venit la Muntele Athos. Ei au dus aici acte, documente, moaste, obiecte de arta, numeroase icoane. Din aceasta perioada au inceput sa se zideascasi primele “lavre” athonite. continuare »

Sf. Ioan Gura de Aur: Daca te indoiesti ca ai sa ajungi fiu al lui Dumnezeu, atunci incredinteaza-te de aceasta prin aceea ca Fiul lui Dumnezeu S-a facut Fiu al omului.

In Comentariul la Evanghelia dupa Matei al Sfantului Ioan Gura de Aur, ni se vorbeste despre cele doua nasteri ale Fiului lui Dumnezeu intrupat, prima dinainte de timp, din Tatal, iar cea de a doua, din Fecioara Maria, in timpul imparatului Quirinius. In Pruncul Iisus sunt strans legate aceste doua nasteri, una dumnezeiasca, din vesnicie, din Cer, nevazuta, si alta de pe pamant, de jos, care a avut nenumarati martori. Cea de-a doua nastere nu este mai putin importanta decat prima, ci neobisnuita, plina de spaima si de cutremur. Atat de minunata si neobisnuita a fost venirea Sa, ca ingerii dantuiau si vesteau bucuria adusa omenirii, iar proorocii, inca de demult, se spaimantau ca Dumnezeu S-a aratat pe pamant si cu oamenii a locuit impreuna.

Prin Intruparea Fiului lui Dumnezeu,
omul isi recapata demnitatea originara

Fiind Fiu adevarat al Dumnezeului Celui fara de inceput, a primit sa auda spunandu-I-Se „Fiu al lui David“, pentru ca pe om sa-l faca fiu al lui Dumnezeu.

Sfantul Ioan Gura de Aur vede ca pe o conditie sine qua non nasterea pruncului dumnezeiesc din Sfanta Fecioara Maria pentru mantuirea omenirii. „Daca te indoiesti ca ai sa ajungi fiu al lui Dumnezeu, atunci incredinteaza-te de aceasta prin aceea ca Fiul lui Dumnezeu S-a facut Fiu al omului. (…) Caci Fiul lui Dumnezeu nu S-ar fi smerit in zadar atat de mult daca nu ar fi vrut sa ne inalte pe noi. S-a nascut dupa trup ca tu sa te nasti dupa Duh, S-a nascut din femeie ca tu sa incetezi a mai fi fiu al femeii. Pentru aceasta, Fiul lui Dumnezeu a avut o dubla nastere: una mai presus de noi si alta asemenea noua . Pentru ca S-a nascut din femeie, se aseamana cu noi, dar pentru ca nu S-a nascut nici din sange, nici din vointa trupului sau a barbatului, ci de la Duhul Sfant, ne arata nasterea cea mai presus de noi, nasterea cea viitoare pe care ne-o va darui noua de la Duhul“. continuare »

Incredibil sa o mai traim si pe asta. De sute de ani Manastirea Putna este o vatra monahala renumita a Ortodoxiei romanesti si iata ca s-au gasit niste neica nimeni de baroni locali, politicieni atei ai actualei guvernari, care sa conteste dreptul de proprietate al manastirii asupra terenului pe care este construita. Asa ceva intrece si curajul antihristic al comunistilor de pana la si dupa ’89. Oare ce se are in vedere de catre conducerea tarii? Vreo baza militara in razboiul sionistilor ce bate la usa? Sau e doar unul dintre atacurile mizerabile ale hulitorilor de Dumnezeu, inainte de marea sarbatoare a Nasterii Domnului? Manastirea Putna face apel catre cei ce gandesc si mai simt romaneste sa se solidarizeze pentru a stopa aceasta nedreptate. Urmeaza comunicatul manastirii:

Oameni buni, fie-va mila de sanatatea voastra ! Va sinucideti lent !
Nu mai ardeti banii, ci cheltuiti-i facand milostenie,
ca sa scapati de fumul si de focul iadului !

ISTORIA TUTUNULUI

Desi unii cred ca tutunul s-a folosit abia dupa ce a fost adus in Europa de catre Cristofor Columb pe la anul 1492, totusi povestirile stravechilor istorici ne arata ca el exista si inainte de era crestinismului la triburile din Asia si America. Este binecunoscuta acea „pipa a pacii” pe care multe popoare aveau obiceiul s-o foloseasca cand incheiau pace. La tatari, popor care a venit cu razboi si in Tarile Romane, samanii (preotii tatari) foloseau fumatul, crezand ca alunga spiritele rele. Ei se asezau in jurul unui foc unde fumau, bateau din tobe, gesticulau violent si sareau in jurul focului, racnind pana ce cadeau la pamant, epuizati.
Poate ca tutunul va fi fost adus din America in Europa de indieni, malaiezi, japonezi, mongoli si alti invadatori, cat si de indieni si alte popoare asiatice care, de-a lungul istoriei vor fi trecut in America inainte de noi. Aceasta s-a probat prin credinta americanilor in secolul al XVI-lea despre potopul universal, circumciziune, serbarea sabatului si a anului jubileu, intalnita doar la popoarele asiatice. La descoperirea Americii de catre europeni, americanii aveau obiceiul sa arda tutun in fata zeilor sau a idolilor lor. Unele legende ale lor sustin ca oamenii au fost facuti din lutul rosu din care se fac lulelele. Astfel zeul suprem al Pieilor Rosii le-ar fi spus ca luleaua cu care fumeaza ei e carne din carnea lor si de aceea luleaua e in mare cinste la toate triburile lor.
Si la popoarele pagane prezente in Vechiul Testament, idolului Moloh, facut din cupru, dupa ce in interiorul lui se facea foc pana se inrosea, i se jertfeau oameni care erau aruncati inauntrul lui. Fumul mirositor iesea prin gura si narile monstrului-idol iar idolatrii, ca sa se asemene idolului, foloseau fumatul.
Pe la anul 1560 Jean Nicot, ambasadorul Frantei in Portugalia a adus in Franta tutun, ca dar reginei Maria de Medicis. Apoi cultivarea tutunului s-a raspandit repede in Europa, cu toate masurile de interzicere. Patima fumatului fiind inca de pe atunci considerata „unealta a diavolului”, Biserica afurisea pe fumatori, iar tarii Rusiei ii deportau in Siberia dupa ce-i biciuia cu biciul cu plumb.

INVATATURA ORTODOXA DESPRE FUMAT

Din totdeauna fumatul a fost considerat un pacat, deoarece este o sinucidere lenta, un rau facut trupului, o calcare a cuvintelor Sfantului Apostol Pavel: „Ca nimeni vreodata nu si-a urat trupul sau, ci fiecare il hraneste si il incalzeste”(Efeseni 5;29). Fumatul a trecut cu usurinta de la usuraticii idolatri la majoritatea crestinilor. Deosebirea intre tamaiatul cu tamaie sau smirna sfintita si fumatul cu luleaua sau cu tigara se vede clar de catre oricine, incat de prea multe explicatii nu e nevoie. Bine-credinciosii crestini au vazut totdeauna ceva diavolesc in aceasta patima. Din cauza aceasta, in multe case au fost certuri si batai de pe urma fumatului. Cum mai pot spune cei care fumeaza, scotand fum pe gura ca odinioara idolul Moloh, ca mai au chipul lui Dumnezeu? continuare »

Cotidianul evreiesc “The Jerusalem Post” (Jeremy Sharon) a publicat de curand un articol care face referire la o recenta declaratie comuna semnata pe 6 decembrie a.c. de Rabinul-Sef al Israelului, Iona Metzger, si Arhiepiscopul ortodox al Ciprului, Hrisostom al II-lea, la Nicosia in Cipru. Ce este interesant de observat la acest document este ca intaistatatorul Bisericii Ortodoxe din Cipru ii exonereaza practic pe evrei de vina colectiva a uciderii lui Iisus Hristos *(deicid), la fel cum a facut-o Papa Benedict anul acesta in cartea sa, intitulata “Isus din Nazaret” si urmand parca liniei clasice catolice trasate inca din 1965 de documentul, deja celebru, Nostra Aetate, aprobat de Conciliul II Vatican.

Dar cum interpreteaza toti acestia cuvintele Sfintei Scripturi, care relateaza faptul ca, cu propria lor gura: “tot poporul [evreu – n.m.] a raspuns [lui Pilat – n.m.] si a zis: <Sangele Lui [Iisus Hristos – n.m.] asupra noastra si asupra copiilor nostri!>“? Sf. Ev. Matei 27, 25.

Nu este vorba de o vina predestinata, ci mostenita, de aceea cred ca doar prin imbratisarea si primirea cu pocainta sincera a Celui rastignit se poate gasi impacarea cu El si, prin ea, scaparea de “vina uciderii”, iar prin impartasirea cu Sfintele Lui Taine se poate sterge definitiv sangele ce inca sta “asupra lor si a copiilor lor”… continuare »

continuare de aici

DAR LUCRURILE nu au mers atit de repede pe cit s-ar fi dorit si, in timp, s-au facut nenumarate „proiecte de instaurare a pacii generale. Cel mai cunoscut [dintre ele], care a devenit un important punct de referinta pentru generatiile Epocii Luminilor, este cel elaborat in 1712 de catre abatele de Saint-Pierre [35] , membru al Academiei franceze din anul 1695 […], intitulat Proiect pentru o pace perpetua […]. Proiectul abatelui de Saint-Pierre s-a bucurat si de aprecierea lui Gottfried Wilhelm von Leibniz (1646-1716), filosof, promotor al enciclopedismului, ecumenismului, federalismului si universalismului [36] , care adauga la aspectele politico-juridice, preponderente la abatele de Saint- Pierre, si pe cele privitoare la o Academie Europeana, care sa grupeze savantii continentului si sa coordoneze cautarile privind o limba universala. El propune, de asemenea, ideea unui tribunal catolic european, cu centrul la Lucerna, prezidat de Papa, care sa medieze intre principii Europei, sa asigure contributia lor comuna la lupta antiotomana si sa atraga Rusia [37] , in numele ideii crestine, ca un posibil liant intre Europa si China” (LGY). [38] Pe marginea acestor rinduri, nici ca se poate gasi cu usurinta o infatisare mai desavirsita a „raiului” noului Babel visat de umanisti: „lumina” (aceea a Francmasoneriei), „limba universala”(!), „ecumenism”, „federalism”, „universalism” (unirea „spiritualitatii europene” cu aceea zen-budhista chinezeasca, de ce nu?). Dar despre Europa ca rezidire a Babelului cel vechi vom vorbi la vremea potrivita. Pina atunci, sa vedem ce a mai fost.

Asadar, nu mult mai tirziu, Revolutia Franceza a insemnat un mare pas catre intemeierea unei imparatii „europene” (adica a unui „eden” al „libertatii, egalitatii si fraternitatii” propovaduite cu ghilotina), mai ales dupa ce aceasta fusese incercata prin Revolutia americana, adica europeana pe pamint american. [39] „Marea revolutie” a dat „sentimentul si speranta – citim – ca sosise vremea punerii vietii intregului continent pe alte baze […]. [Acestea] genereaza formularea unor noi proiecte de asigurare a pacii si unitatii Europei prin reorganizarea ei radicala. Cel mai cunoscut dintre acestea este proiectul de pace perpetua formulat in 1795 de catre marele filosof Immanuel Kant (1724- 1804). Aceasta societate urma sa se realizeze in mod treptat, pornind de la un nucleu puternic, asigurat de un popor cu sistem de stat republican, extinzindu-se apoi la nivel continental si, in final, la intreaga lume” (LGY). continuare »

Sa stiti ca radacina si viata poporului nostru, inaintea lui Dumnezeu, este credinta cea dreapta in Hristos, adica Ortodoxia. Noi ne-am increstinat de aproape doua mii de ani, din timpul Sfantului Apostol Andrei.

Colonistii romani, carora le-au predicat Sfintii Apostoli Petru si Pavel la Roma si cei din Grecia, cand au venit aici cu legiunile romane, au adus credinta ortodoxa. Eram daci pe atunci; stramosii nostri dacii si romanii, de la care am ramas noi romanii. De atunci, de cand am primit sfanta si dreapta credinta in Dumnezeu, poporul nostru a avut viata. Pana atunci a fost mort; numai cu trupul era viu, iar cu sufletul era mort. Viata poporului roman este dreapta credinta in Iisus Hristos. Bagati de seama ! Ca popor crestin de doua mii de ani de cand suntem noi, am avut toata administratia noastra si toata traditia noastra sfanta. Sa tinem cu tarie la credinta Ortodoxa.

Ati vazut dumneavoastra, de la primii voievozi crestini ai romanilor, de cand sunt cele trei Tari Romane, Moldova, Muntenia si Ardealul, toti au fost crestini ortodocsi.
Ati vazut pe Mihai Viteazul ? Mama lui a fost calugarita. Du-te la Manastirea Cozia si vei vedea langa Mircea cel Batran, care a intemeiat aceasta manastire ca-i inmormantata acolo, o lespede de piatra pe care scrie : ” Aici odihneste Monahia Teofana, mama lui Mihai Viteazul “. Ai auzit ? El domn peste trei principate si mama lui calugarita. Apoi si Stefan cel Mare. Du-te la Manastirea Probota, unde este ingropat Petru Rares, facuta de el. Vei vedea langa dansul scris : ” Aici odihneste roaba lui Dumnezeu, Monahia Maria Oltea, mama lui Stefan cel Mare “. Ei domni si mamele lor calugarite ! Vedeti voi cata unire era intre credinta si conducere atunci ? Cel ce conducea tara avea mama calugarita si frate calugar. Asa trebuie sa murim ! continuare »

Profilul interior al Capitanului, vazut de Emil Cioran in 1940

Inainte de Corneliu Codreanu, Romania era o Sahara populata. Cei aflati intre cer si pamant, n-aveau niciun continut, decat asteptarea. Cineva trebuia sa vina.
Treceam cu totii prin desertul romanesc, incapabili de orice. Pana si dispretul ni se parea un efort.
Tara nu ne putea fi o problema decat negativa. In cele mai necontrolate sperante, ii acordam o justificare de moment, ca unei farse reusite. Si Romania nu era mai mult decat o farsa reusita.
Te invarteai in aer liber, vacant de trecut si de prezent, indraznind dispretul dulce al lipsei de menire.
Biata tara, era o pauza vasta intre un inceput fara maretie si un posibil vag.
In noi, gemea viitorul. In unul, clocotea. Si el a rupt tacerea blanda a existentei noastre si ne-a obligat sa fim. Virtutile unui neam s-au intruchipat in el. Romania din putinta, se indrepta spre putere.

*

continuare »

La sfarsitul lui noiembrie 1940 cei 14 sunt dezgropati la Jilava, de sub betoane si vitriol (acid sulfuric concentrat). Unul din participantii la dezgropare si martori ocular la imaginea de groaza, Vasile Posteuca, scrie ca trupul Capitanului era ca al unui sfant. Era miracolul lui Dumnezeu ca acest om a trecut in randul martirilor.

„Cu grija, infasurate in cearceafuri, trupurile sunt identificate de familii si scoase pe mal, unde se insira langa cel al Capitanului. Tarana din jurul trupurilor ramane plina de sange. O scormonim, o framantam in maini, o amestecam cu lacrimile ce ne curg fara incetare, o sarutam si o luam cu noi ca talisman… La gat stau intacte: sacusorul cu tarana si cateva cruciuliti cu chipul Mantuitorului si al Maicii Domnului. Toate sunt intacte, neatinse de umezeala. Insusi trupul Capitanului e parca astazi trecut din viata. Pieptul e bombat, de parca ar vrea sa iasa din haina, iar sub pielea alba se deslusesc bine de tot vinele cu sange roz. E in adevar o minune. Capitanul n-a putrezit. Pe cand celelalte trupuri sunt prabusite, al lui e intreg, neintrat in descompunere. Jumatatea de fata care n-a fost atinsa de tarana e alba si luminoasa. Ca de om viu. Privim la el cutremurati. Da! Capitanul a fost un sfant. El n-a putrezit si nu va putrezi. Am credinta nestramutata ca asa se va pastra si de acum incolo, in mormantul de la Casa Verde.

Doamna Lilica [sotia] strange lucrurile gasite la el, le saruta cu lacrimi, apoi se prabuseste intr-un strigat dureros: Mai Corneliu!… Mai Corneliu!…

Si lumea incepe a plange cu hohote, din nou. Sub infiorarea unei aripi de vant plang si salcamii, cu lacrimi mari, galbene, de frunze uscate. E in plansul Doamnei Lilica durerea celei mai credincioase si incercate sotii. Durere care ne strabate pe toti. Nu stiu de ce, simt, in clipa aceasta, cum plang odata cu ea, toate sotiile si mamele neamului romanesc. Ii urmaresc manile calde si mangaietoare, care resfira parul ravasit al Capitanului, pentru a se prelinge apoi peste fata inspre pieptul unde inima aceea mare cat o istorie nu mai bate. Ii vad lacrimile cum spala fata Capitanului, a sotului pe care dusmanii nu i l-au crutat si simt cum un potop de durere inunda toata tara… E atata lacrima. Atata plans. Voi calailor, cand l-ati omorat pe Capitan, ati ras si ati dansat in sabaturi. Iar noi, acum cand v-am pedepsit, plangem. Noi nu ne bucuram de moartea voastra. Caci nu noi v-am omorat. Voi v-ati omorat! continuare »

SFANTUL APOSTOL ANDREI,
PROPOVADUITORUL EVANGHELIEI IN SCYTHIA MINOR (DOBROGEA)

Sirul “sfintilor nationali” ar putea incepe cu unul din apostolii Mantuitorului Iisus Hristos, si anume cu Sfantul Andrei. Acesta, desi era iudeu de neam, a propovaduit intr-o parte a pamantului romanesc, la stramosii nostri geto-deaci, si anume in teritoriile situate pe tarm apusean al Marii Negre (Pontul Euxin).

Cine era Sfantul Andrei, “cel intai chemat” la apostolie? Era frate al lui Simon Petru, care s-a numarat, de asemenea, printre cei 12 apostoli ai Domnului, fiind amandoi fiii pescarului Iona. Erau originari din Bersaida, localitate situata pe tarmul Lacului Ghenizaret (Marea Galileii), din provincia Galileea, in nordul Tarii Sfinte. Amandoi au fost pescari, alaturi de tatal lor. Amandoi s-au numarat printre “ucenicii” Sfantului Ioan Botezatorul, ascultand timp indelungat predicile acestuia in pustiul Iordanului, cu indemnuri la pocainta si proorocia despre venirea lui Mesia. De la acesta a auzit Andrei cuvintele “Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii” (Ioan 1, 29). A fost si el martor, alaturi de alti ucenici, la botezul Domnului si la cunoscuta convorbire dintre Iisus si Ioan, intarindu-se in convingerea ca Acesta era Mesia cel prezis de prooroci. A doua zi dupa botezul Domnului in Iordan, Ioan Botezatorul statea pe tarmul acestui rau cu doi dintre ucenicii lui, Andrei si Ioan (viitorul apostol si evanghelist), carora le spune din nou: “Iata Mielul lui Dumnezeu” (Ioan 1, 36). Auzind aceasta marturisire, cei doi ucenici au pornit dupa Iisus, in dorinta de a-L cunoaste. Iisus i-a observat si i-a intrebat: “Ce cautati?” La care ei au zis: “Invatatorule, unde locuiesti?” El le-a zis: “Veniti si veti vedea”. Au mers deci si au vazut unde locuia si au ramas la El in ziua aceea (Ioan 1, 37-39). Andrei a anuntat apoi si pe fratele sau Simon Petru ca “a gasit pe Mesia” (Ioan 1, 41). continuare »

13 septembrie 1940: Mitropolitul Nicolae Balan al Ardealului la Casa Verde, sediul central al Miscarii Legionare

Doctrina national-crestina presupune o viziunea asupra societatii axata pe trei piloni fundamentali: Dumnezeu, Neam si Tara. Nationalism sincer si crestinism pur.

Conceptia national-crestina afirma simbioza dintre ortodoxie si natiune, fiind un curent care considera ortodoxia elementul central al romanismului, adeptii acestui curent militand pentru o societate si un stat fundamentate pe valori crestine. Sa fie clar pentru toti ca valori crestine nu este totuna cu stat teocratic!

Nationalismul, mai ales in forma sa etnicista, este singura ideologie care are anumite similitudini cu doctrina crestinismului rasaritean: o conceptie organica asupra societatii, preeminenta comunitatii asupra indivizilor, rol important acordat traditiei. continuare »

Ziua: 27 noiembrie
09:3o-11:oo – Participare la Sf. Liturghie. Com. Saftica, Ilfov.
11:30 – 13:oo – Mars memorial. Punctul de plecare DN1 com. Saftica.
13:oo-14:oo – Slujba de pomenire a Capitanului. Liziera padurii Tancabesti (DN1 – km. 31).

Cititi si:

1. Minunea prin care a luat nastere Miscarea Legionara
2. Sfintenia vietii si lucrarii lui Corneliu Zelea Codreanu

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=fIpfEZRSvqg]

Cantecul legionarilor cazuti

de Simion Lefter

Plange printre ramuri luna,
Noptile-s pustii,
Caci te-ai dus pe totdeauna,
Si n-ai sa mai vii. bis
Pe cararile umblate
De noi te-am catat,
Te-au uitat pan-astazi toate,
Si ai tai te-au uitat. bis
Numai vantul mai suspina,
Dulcele tau cant,
Peste florile ce-alina,
Tristul tau mormant. bis
Ca o lacrima de sange,
A cazut o stea,
Drum de foc si biruinta
Pentru Garda ta. bis
Bate vantul peste ape,
Trece timpul greu,
Noi mereu te plangem, frate,
Iar tu dormi mereu. bis

Corneliu se ruga lui Dumnezeu pentru neamul romanesc, in speranta „invierii lui”. Ce viata crestina poti avea cand spui aceste cuvinte?!

„Telul final, sensul ultim al neamului este invierea. Invierea in numele Mantuitorului Iisus Hristos. Creatia, cultura, sunt doar mijloacele pentru aceasta, nu scop in sine. Sunt mijloace pentru aceasta inviere. Dar cultura este rodul capacitatilor si dispozitiilor pe care Dumnezeu le-a pus neamului nostru. Pentru aceasta purtam toata  raspunderea. Va veni o vreme in care neamurile pamantului se vor intrece pentru aceasta ultima inviere; toate neamurile, cu toti regii pe care i-au avut. Atunci se va da fiecarui popor locul hotarat lui inaintea Tronului lui Dumnezeu. Aceasta clipa covarsitoare, aceasta inviere din morti, este cel mai inalt si mai stralucit tel spre care se poate pregati o natiune” („Pentru Legionari”).

In „Carticica sefului de cuib” el scrie:

– Legiunea apara altarele Bisericii pe care dusmanii vor sa ni le darame.
– Legiunea ingenunche inaintea crucilor vitejilor si mucenicilor Neamului.
– Legionarul crede in Dumnezeu si se roaga pentru biruinta Legiunii. Sa nu se uite ca noi, poporul roman, stam aici, pe acest pamant prin voia lui Dumnezeu si binecuvantarea Bisericii Crestine. In jurul altarelor bisericilor, s-a aflat adunata de mii de ori in vremuri de bejenie si restriste, intreaga suflare romaneasca de pe acest pamant, cu femei, copii si batrani, cu constiinta perfecta a ultimului refugiu posibil. Si astazi stam gata sa ne adunam, poporul roman, in jurul altarelor, ca-n vremuri de mari primejdii, pentru ca ingenuncheati, sa capatam binecuvantarea lui Dumnezeu…

Patronul nostru este Sfantul Arhanghel Mihail. Icoana lui trebuieste sa o avem in casele noastre, si in vremuri grele sa cerem ajutorul lui si El nu ne va lasa niciodata. continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=j3R9w12X2PM] 2010 2009

Cititi si:

• Parintele Gheorghe Calciu la 5 ani de la nasterea in Ceruri. Cuvantul Parintelui Justin la inmormantarea acestui mare marturisitor
• Parintele Gh. Calciu – Marturisirea neinfricata a dreptei credinte in fata oricarei amenintari, indiferent daca atrage moartea sau exilul, inchisoarea sau alte suplicii
• Glasul Parintelui Gheorghe Calciu striga din vesnicie: Canonizati Sfintii Inchisorilor!

Parintele Ilie Cleopa despre ecumenism

Ucenicul Parintelui Ilie Cleopa, Parintele Iachint, ne spune: Par­in­tele Cleopa pas­tra neabatut invatatura orto­doxa despre unic­i­tatea si uni­tatea Bis­ericii. Bis­er­ica este Una, adica este unica si uni­tara. Iata, am aici cartea Par­in­telui, Calauza in Cred­inta Orto­doxa, edi­tia a patra, ingri­jita de Par­in­tele Ioanichie Balan. Uite ce scrie Par­in­tele Cleopa in aceasta lucrare, la pag­ina 111: „Bis­er­ica lui Hris­tos este una, deoarece Man­tu­itorul a inte­meiat o sin­gura Bis­er­ica (Matei 16: 18), nu mai multe, pen­tru ca Bis­er­ica are un sin­gur cap, pe Iisus Hris­tos, ea fiind infati­sata ca o sin­gura Mireasa a lui Hris­tos (Efe­seni 5: 27 )”. Aceasta despre unic­i­tatea Bisericii.

In ceea ce priveste uni­tatea Bis­ericii, Par­in­tele Cleopa spunea foarte clar ca aceasta uni­tate nu se poate rupe, fiindca Bis­er­ica este Trupul lui Hris­tos. Ereticii se desprind de Bis­er­ica, se despart, dar Bis­er­ica ramane uni­tara. Iata aici, la pag­ina 118, cum zice Parin­tele: „Despar­tirea n-a atins uni­tatea Bis­ericii; pen­tru ca aceasta uni­tate nu se poate destrama nicio­data, ori­care ar fi numarul si cal­i­tatea ereti­cilor care se smulg de la sanul Bis­ericii. Erezi­ile si schis­mele, ori­cat de multe si de mari ar fi ele, nu pot imparti Bis­er­ica cea Una, pen­tru ca ea sta strans unita cu Capul ei, care este Iisus Hris­tos. Uni­tatea Bis­ericii este mai pre­sus de fire si ea nu poate fi zdrun­ci­nata de nimeni”. continuare »

DAR SA CITIM mai departe din aceeasi lucrare, urmind sa dam mai multe lamuriri dupa aceea: „Unitatea spatiului european catolic – zice – aflat sub autoritatea spirituala a papalitatii, se realizeaza pentru prima oara in jurul anului 800 in formula imperiala a lui Carol cel Mare, care – prin includerea in imperiul sau a teritoriilor situate intre Pirinei, Oder, Tisa si Marea Adriatica – isi cistiga din partea contemporanilor titlul de «parinte al Europei». Creatia sa, realizata prin cucerire, [a fost] innobilata prin virtutile a ceea ce s-a numit «renastere spirituala carolingiana» si printr-o politica de toleranta a alteritatii (iudaice sau islamice) [!!].”

In aceasta fraza avem numarate – precum se vede – toate trasaturile imparatiei europene: „spatiului european” este „catolic, aflat sub autoritatea spirituala a papalitatii”; el este locul „renasterii spirituale”, adica al reinvierii (pentru rau-credinciosi) a duhului inselaciunii paginesti, omorit prin propovaduirea bunei-vestiri a lui Hristos-Dumnezeu si prin lucrarea Sfintelor Sale Taine in Biserica; in sfirsit, „Europa” este locul „tolerantei” curat „crestine” fata de vrajmasii lui Hristos (acum, aceasta se mai numeste si „ecumenism”, despre care vom vorbi pe larg mai departe).

Ce s-a petrecut cu adevarat cu imparatia (crestina) romana de Apus ne lamureste o foarte intemeiata carte ortodoxa, Noul catehism catolic contra Sfintilor Parinti (Ed. Deisis, 1994, notata in continuare NCS). Pentru inceput, sa vedem cum si de ce a fost nevoie ca Romanii crestini din Rasarit sa fie numiti „Bizantini” sau „Greci”, impotriva adevarului istoric si teologic: continuare »

Au ereticii sunt ramlenii (romano-catolicii) cu al lor papa? Bine stiu ca vei zice ca sunt eretici. Si de vreme ce sunt eretici, precum si cu adevarat sunt, atunci Sfanta noastra Biserica ii afuriseste pe dansii. Si pe care Sfanta Biserica ii afuriseste si eu, impreuna cu Biserica, fiul ei fiind, ii afurisesc.[..] Iara preacuviosul asupra tuturor celor ce veneau de supt stapanirea papii, savarsea aceasta mare taina a Botezului, fara de nici o impiedicare sau indoire, ca pre o prea de nevoie la mantuirea omului”, iar despre uniati: “Ca pentru alte rataciri si erezii ramlenesti (catolice), ce nu se cuvine de acum sa-ti mai vorbim ca si cu toate ereziile cele ramlenesti s-au amestecat si cu ele se unesc si uniatii, precum sufletul de trup. Si cum le va fi lor nadejde de mantuire? Nicidecum. Numai pentru Botez iti voi vorbi tie din Scripturi, fara de care nu poate avea nimeni nadejde de mantuire. […]

Unia (uniatismul) este o aschie desprinsa de la Sfanta Biserica a Rasaritului si unire cu necredincioasa, ca sa nu-i zic biserica ramleneasca. Unia este inselaciunea diavolului, ce-i vaneaza pe cei nesocotiti intru pierzanie. Unia este un lup rapitor de suflete in piele de oaie. Unia este veninul aducator de moarte, in chip de miere, ce pierde sufletele. Unia este mladita inainte-mergatoare a antihristului, ce ademeneste cu magulire pe cei mai nestiutori intru pierzanie. Unia este prapastia iadului pentru cei ce nu au parte de cuget. Unia este Iuda, ce cu lingusitorul sarut a vandut Credinta Pravoslavnica . Unia este ca si ramlenii (catolicii) eretici. Cum, dar, uniatii nu sunt ramleni, cand toate dogmele Credintei Ortodoxe le-au calcat in picioare si pe cele ramlenesti le-au adoptat, zicand cu nerusinare, precum ca Duhul Sfant purcede si de la Fiul? Si papei de la Roma, adevaratului eretic, aceluia i se inchina si, in loc de Hristos, pe el de capetenia bisericii il au. […]

Un asemenea juramant, adica anatema, asupra celor ce se impotrivesc si nu se supun Sobornicestii Biserici, este pusa de patriarhii Rasaritului soborniceste, nu doar pentru o oarecare vreme, ci pana la sfarsitul lumii va ramane tare si neclatita si nedezlegata cu darul lui Hristos.”

(Cuvinte si scrisori duhovnicesti, vol. II, Chisinau, 1999, p.49)

Postul Nasterii Domnului ne da putinta curatirii trupesti si sufletesti. El inchipuie ajunarea de patruzeci de zile a Proorocului Moisi, precum si postul patriarhilor din Vechiul Testament. Dupa cum aceia asteptau venirea lui Mesia cu post si rugaciune, asa se cuvine sa astepte crestinii si sa intampine prin ajunare pe ”Cuvantul lui Dumnezeu” nascut din Fecioara Maria.

Acest post tine 40 de zile : de la 15 Noiembrie la 25 Decembrie, lasam sec in seara sfantului Filip , la 14 Noiembrie. Daca aceasta zi cade Miercurea sau Vinerea, incepem postul in seara zilei de 14 Noiembrie.

Postim de carne, oua si branza. Lunea, Miercurea si Vinerea mancam bucate fara ulei si fara vin. Martea si Joia se dezleaga la untdelemn si vin. Sambetele si duminicile, pana la 20 decembrie exclusiv, se dezleaga la untdelemn, vin si peste.

Daca in zilele de Luni , Miercuri si Vineri praznuim vreun sfant mare, insemnat in calendar cu cruce neagra (+) , mancam untdelemn si bem vin; iar de va cadea hramul bisericii sau sarbatoare insemnata in calendar cu cruce rosie (+) , atunci dezlegam si la peste. Martea si joia mancam peste, untdelemn si bem vin, cand cade in aceste zile: vreun sfant mare, hramul sau sarbatori cu rosu.

In ziua de Ajun se mananca tocmai seara si anume: grau fiert indulcit cu miere, poame, covrig sau turte din faina, caci cu seminte a ajunat Daniil proorocul si cei trei tineri din Babilon, care au inchipuit – mai inainte – Nasterea lui Hristos. La Craciun, in orice zi ar cadea mancam de dulce. continuare »

„Am avut incredere ca pa­rin­tele ne ajuta”

Ma numesc Tatiana Tatarcan, sunt domiciliata in lo­ca­­li­ta­tea Botosani, actual locuiesc in Italia. Incerc cat mai pe scurt sa va scriu despre minunea pe care parintele Ilie Lacatusu a facut-o cu familia mea. Era in anul 2003, cand, dis­perata de situatia financiara in care ne gaseam – ra­ma­se­sem fara serviciu eu si sotul, aveam o fata studenta, ca­sa­torita, care astepta un copil, ginerele si el era student dintr-o fa­milie modesta, alta fata, eleva in ultimul an de liceu -, cu mul­te datorii in spate, am inceput a bate drumurile ma­nas­tirilor pentru rugaciune. Toata viata noastra am cautat me­reu ajutorul Domnului, prin intermediul rugaciunilor si pla­ta slujbelor la biserici si manastiri, si totdeauna Domnul ne-a miluit. Asa ca si in acel moment greu am fost la ma­nas­tirea Petru Voda, la parintele Justin, el ne-a incurajat si a­cum, dupa ani de zile, ne-am dat seama ca datorita ru­ga­ciu­nilor lui catre parintele Ilie Lacatusu s-a intamplat mi­nu­nea.

Intre timp, sotul meu plecase in Spania in cautare de lucru, dar, la plecare, a mers sa ia binecuvantare de la du­hovnicul nostru, parintele Ioan de la Manastirea Popauti din Bo­tosani, care i-a dat un pliant cu sfaturi duhovnicesti, cu icoana Sfantului Marturisitor Ilie Lacatusu, cu recoman­da­rea de a o lua cu el in Spania. Noi am privit-o, dar nu mai au­zisem de el si practic, spre rusinea noastra, nu am dat ma­re importanta atunci, ba, pe deasupra, a si uitat-o acasa. Bi­neinteles ca, ajuns acolo, nu gasea nimic de lucru si a­tunci mi-a spus sa-i trimit prin posta pliantul cu parintele. In ziua in care am pus la posta pliantul, si-a gasit de lucru, dar nu prea castiga bine. Eu, ramasa in tara, am continuat ru­gaciunile si pelerinajele la manastiri, am fost iar la pa­rin­tele Justin si, nu mult dupa aceea, am avut un vis in care mi se spunea ca, daca vreau sa scap de necazuri, sa merg la Bu­curesti, sa-l caut pe parintele Ilie Lacatusu si mi-a fost re­pe­tat de trei ori numele sau. Vreau sa precizez ca nu am fa­cut atunci nicio legatura cu pliantul si nu am retinut ca era vorba despre sfantul din pliant. Complet ig­no­ranti!!! (Iarta-ma, parinte!) continuare »

Sociologul Vasile Dancu a comentat, marti seara, rezultatele recensamantului desfasurat recent, care a aratat ca Romania are mai putini cetateni, sustinand ca “am pierdut cea mai importanta resursa a tarii, omul”.
Dancu a precizat ca numarul mare de romani plecati in strainatate face ca Guvernul sa nu mai poata crea politici sociale coerente, iar pe viitor ne vom confrunta cu “o lipsa de copii” si “un dezechilibru demografic cu privire la resursele pe care le aduce o populatie”.
“Ceea ce arata astazi dezvoltarea din China si India este ca fiecare individ este o resursa, daca ai mai multi oameni ai mai multe resurse. (…) Am pierdut o resursa, cea mai importanta resursa a unei tari este omul”, a declarat Vasile Dancu, la RTV. continuare »