Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta !
Aceasta rugaminte catre patriarh sintetizeaza intrebarea pe care au o majoritatea credinciosilor : DE CE TACE PATRIARHUL ?!
Bună ziua!
Vă rog să faceţi publică atitudinea BOR cu privire la introducerea în România începând cu 01.01.09 a paşapoartelor cu microcip, conţinând codul cu bare în care barele de siguranţă reprezintă 666, adică pecetea antichristului.
Personal, ca şi creştin ortodox, botezat în numele Sfintei Treimi (câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat), nu pot accepta o altă pecete decât cea dată la botez. Deci ce să fac acum? Să renunţ la posibilitatea de a călători în alte ţări decât Uniunea Europeană? Să dau posibilitatea UE să meargă mai departe, introducându-mi şi pe cartea de identitate pecetea roşie (conform vorbei: “îţi întind un deget şi-mi iei tot braţul”, sau “cine fură azi un ou, mâine fură un bou”)? Să bag capul în nisip şi să pretind că nu se întâmplă nimic rău? Dar atunci la judecata de apoi, ce scuză voi avea în faţa Dreptului Judecător?
Menţionez, că în 03.09.1997 Sfânta Sinaxă Dublă a Sfântului Munte Athos a luat atitudine împotriva INTENŢIEI statului grec de a introduce buletinele electronice CNMU tocmai datorită existenţei în componenţa acestora a codului de bare 666. Ori la noi în România ne aflăm deja în faţa FAPTULUI ÎMPLINIT. Iar statul grec (pe atunci singurul stat ortodox din UE) a dat înapoi, văzând că nu se poate pune cu poporul drept-credincios!!!
În continuare nu pot decât să fiu trist pentru că România mai are la activ un record negativ: prima ţară din lume care s-a “pricopsit” cu un act de identitate cu pecetea 666.
Tot în legătură cu aceasta, am avut mare mângâiere, când aţi observat, că aşa-zisa constituţie europeană NU are nici o referire la trecutul ori prezentul creştin al popoarelor europene, dar totuşi, vorbei trebuie să-i urmeze imediat fapta, altminteri antichriştii acţionează ei neîmpiedicaţi.
Aştept din partea arhiereilor care conduc poporul român drept-credincios îndrumare duhovnicească.
Doamne-ajută! Cristian Cioconea- Braşov 14.01.2009
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Buna Cristian,
arhiereii la care faci tu referire au raspuns de multe ori pana acuma. A raspuns si parintele patriarh insusi. Ei au cerut multa RABDARE si a nu ne grabii in a face acuzatii fatza de altii.
Si sa stii ca si eu sunt Roman, chiar daca locuiesc pe alte meleaguri, si nu am cerut nici odata asa ceva patriarhului. Asta inseamna ca ma scoate afara din randul celor credinciosi sau majoritari?
Doamne ajuta
.... un Stein
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Inca mai sper ca Patriarhia se va alatura noua, crestinilor, daca vom dovedi, prin numarul semnaturilor, ca dorim cu adevarat sa ne aparam credinta stramoseasca si ne propunem sa refuzam categoric tot ce ne desparte de Hristos, adica si documentele cu microcip.
Sa nu uitam ca presiunile politice fac parte dintre marile ispite ale ierarhilor. Poate ca de aceea unii sfinti ne sfatuiesc sa ne intoarcem la Scrierile Sfintilor Parinti si sa nu ne punem nadejdea in oamenii cu functii importante. Acest popor chiar trebuie sa convinga nu numai autoritatile romane, ci si pe cele UE ca nu-si doreste sub nicio forma astfel de documente, din motive religioase.
IPatriarhul are de ales intre asumarea unei misiuni divine si ascultarea de politicieni. Asumarea unei misiuni divine ar fi sfintitoare. Un singur cuvant rostit la timp de catre un inalt ierarh poate mantui o multime de oameni. Mii de predici nu valoreaza cat o atitudine crestineasca intr-o asfel de situatie. Ce poate fi mai de pret decat fericirea vesnica ? Dumnezeu sa-i dea Parintelui Patriarh gandul cel mai bun!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Rabdare, da. Dar numai pentru ceea ce poate fi rabdat! Pentru ceea ce nu poate fi rabdat NU! Si numarul numelui fiarei NU poate - si cu mila ceLui Preainalt NU va fi! Asa dupa cum este un timp al rabdarii, este si un timp al MARTURISIRII! Este, socot eu, timpul marturisirii exemplare a primului pastor al turmei BOR. Lumineaza-l Doamne pe preafericirea sa! Doamne ajuta!