Ministerul Sănătăţii estimează începerea campaniei de vaccinare a copiilor cu vârste cuprinse între 6 ani şi 16 ani din luna februarie 2010, dacă vaccinul pentru aceste categorii de vârstă va fi aprobat de către Agenţia Naţională a Medicamentului.
Institutul Cantacuzino se află, momentan, în procedura de testare a vaccinului pentru copii.
Oana Grigore, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, a declarat pentru REALITATEA.NET că din prima jumătate a lunii februarie se va putea da drumul la vaccinarea copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 16 ani.
În acest moment, Institutul Cantacuzino se află în etapa de testare a vaccinului pe copii. “Sunt nişte teste standard, care sunt făcut după normele europene”, a precizat Oana Grigore.
Vaccinarea elevilor în şcoli nu va fi obligatorie. “Ca orice campanie de vaccinare a Ministerului Sănătăţii, este recomandată. Însă dacă un părinte nu doreşte vaccinarea copilului său, va transmite acest lucru la şcoală”, a arătat purtătorul de cuvânt. Pentru vaccinare se va cere acordul scris al părinţilor.
Preşedintelui Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae declara ca statul încalcă drepturile omului, punând presiune pe oameni să se vaccineze
Reprezentanţii Organizaţiei mondiale a Sănătăţii, susţin însă că vaccinul nu este periculos. Astărăstoae se numără printre cei care au ales să nu se vaccineze contra gripei noi.
Preşedintele Colegiului Medicilor, Vasile Astărăstoae susţine că statul român face presiuni asupra cetăţenilor, pentru a se vaccina, deşi populaţia nu este obligată să o facă. “Nu m-am vaccinat, nici nu o s-o fac, e decizia mea nu trebuie să dau explicaţii, mă vaccinez doar când e obligatoriu” a spus Astărăstoae, citat de Antena3.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a fost criticată şi în străinătate de o serie de experţi, care susţin că decizia OMS de a declara pandemia a fost influenţată de presiunile companiilor farmaceutice, dornice să scoată la vânzare vaccinul antigripal. (V.A.)
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Iata ce spune protectia consumatorului celor ce sunt obligati sa-si faca vaccinul :
http://www.urbaniulian.ro/2010/01/14/medicii-cer-lamuriri-de-la-senatorul-iulian-urban-fata-de-haosul-provocat-de-circulara-ilegala-a-lui-cercel/
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Daca as fi parinte, e clar ca nu as risca viata copilului meu cu un asemenea vaccin,in opinia mea, nociv si pentru copii si pentru adulti.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Pentru ca la momentul acela eu nu am stiut ca pot refuza vaccinarea (antirujeolica) a copilului meu o doctorita inconstienta mi l-a vaccinat desi eram in evidenta ei de 3 saptamini cu tratament contra unei raceli. La 5 zile dupa vaccin copilul meu a paralizat. S-a intimplat in 1998 si de atunci nu am mai facut nici un vaccin copilului, am fost internati de nenumarate ori in spitale si sanatorii si toata viata noastra s-a schimbat din cauza unui vaccin!!!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
orice vaccin scade imunitatea corpului
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Cel mai bun joc al anului 2009
Precis ca ati auzit, si v-ati si intrebat, ce o fi aia „Pandemie“?
Ei bine, este cel mai nou si mai de succes joc al anului 2009, produs de firma „Pandemic & Co.“
Este un joc de societate interactiv. Desi a aparut abea în 2009, il joaca toata lumea.
Scopul jocului este de a combate cat mai eficace posibil o boala contagioasa, care se raspandeste in toata lumea. Puteti alege diferite figuri de joc: medici, politicieni sau oameni de stiinta. Sau chair sef de marketing la un concern farma, care doreste sa-si tripleze castigul. Pentru un astfel de rol primiti din start 2 miliarde de Euro bonus in jetoane.
Tabla de joc este o harta a lumii. Pe ea se pot pune stegulete colorate pentru raspandirea epidemiei sau pentru rata de vaccinare. Pe deasupra mai există si cartonase cu rezultate şi statistici. Pe ele poate figura, de exemplu, care tara va fi urmatoarea invadata de epidemie, sau care va primi bonus pentru crearea vaccinului.
Oamenii de stiinta, care stau pe lista de plati a concernelor bine situate in joc, si care de asemenea sunt situati in pozitii bune de joc (ca de exemplu consilieri pe langa guverne, specialisti in epidemiologie, etc.) primesc extra-bonusuri. De asemenea primesc bonusuri si politicienii care ajung ss se cocoate pe scaunul de Ministru al Ssnststii sau chiar pe cel de Prim-Ministru. De fapt din acest moment ati si castigat (jocul? jetoanele fraierilor? egal, ati castigat oricum!).
Exista mai multe trepte de dificultate a jocului. Deocamdata Romania se afla la gradul de dificultate „Strain incepator cu cercel“. Dar invata repede si in curand va primi un belgiug in rat, precum porcul (strainul, nu Romania!)
Jocul incepe la Geneva, la OMS. Apoi intra in joc figurile de politicieni. Aici este nevoie de indeminare si de strategie in manipularea steguletelor si a cifrelor statistice de pe cartonase, pentru a castiga capital politic (implicit jetoane) si a avansa in combaterea epidemiei, conform regulilor jocului. Asta inseamnă ca cel mai bine este sa jucati in doi, pereche, pentru a avea randament mai bun.
De exemplu, daca un medic incepe sa joace pe cont propriu, si face o mutare gresita, afirmand ca nu exista pandemie, sau ca vaccinul este mai daunator decat virusul insusi, atunci se aplica penalizari, puncte minus, iar la urmatoarea reforma a sanatatii se pierd jetoane. Multe jetoane! De fapt, in acest joc, medicii nu ar trebui sa faca nimic altceva decat sa intepe fraierii cu vaccinuri si harta cu stegulete. Si totusi ei se baga cu placere in joc si participa, atata timp cat nu le ia vreunu jetoanele, cabineteale si licenta.
Apoi in joc mai apar oamenii de stiinta, care cu o indemanare si rapiditate suspecta (cum am vazut eu la targ ca faceau aia cu Alba-Neagra) creaza vaccinuri. Acuma, nu are importanta ce anume vaccinuri. Pentru jocul nostru este egal ce fel de vaccin creati. Se zgaltaie bine impreuna ceva nanoparticule cu putin mai mult mercur si cu o priza de squalen intr-un vas de aluminiu. Si gata vaccinul. Important este doar ca mai tarziu să primiti Premiul Nobel pentru salvarea omenirii de la pierzanie. Pentru asa ceva se dau multe jetoane, frumos colorate!
Nu trebuie sa va faceti ganduri asupra responsabilitatii pe care o sa o aveti pentru efectele nedorite sau ulterioarele boli provocate de vaccin. Nu va priveste chestia asta, caci intotdeauna mortul e de vina (fraierul care a ramas fara jetoane si a iesit din joc!)
Pentru a face jocul mai atractiv, puteti sa faceti pariuri pe jetoane, ca de exemplu: Ce este mai mortal, vaccinul sau epidemia? Aveti grija sa nu pariati prea mult, ca sa nu ramaneti de fazan.
Apropos, o data cu echinoctiul de primavara (21 Martie) va apare o nouă varianta a jocului, versiunea de primavara gripata 2010, mai evoluata. In aceasta veti putea alege intre o noua tulpina virala virtuala, desigur complect imprevizibila si invizibila, total mutanta şi transmisibila de la guvizi la oameni, sau un atac bioterorist cu virusuri mutate dintr-o parte in alta (principiul Alba-Neagra) , pana va apuca ameteala si panica.
Intrati in joc! E palpitant!
Soarta omenirii se afla in mainile Dumneavoastra!