Ecumenismul – Semnul vadit al apropiatei veniri a Antihristului

Semnul vadit al apropiatei nasteri (n.n. veniri) a Anti­hristului celui mare este politica ecumenista a Ortodoxiei oficiale, ecumenism care a ajuns „dogma” (adica adevar neschimbator) impotriva sfintelor dogme lasate de Insusi Hristos – Dumnezeu in vremea vietii Lui si apoi de Sfantul Duh-Dumnezeu, prin Sfin­tii Apostoli si prin Sfintii Parinti ai Bisericii. Sa vedem ce spun despre acest rau pe  care il traim nemijlocit cativa dintre Sfintii Parinti ai vremii noastre. De pilda, Cuvio­sul Iustin Popovici: „Ecumenismul e numele de obste pentru crestinismele mincinoase, pentru «Bisericile» mincinoase ale Europei Apusene. In el se afla cu inima lor toate umanismele europene, cu papismul in frunte; iar toate aceste crestinisme mincinoase, toate aceste «Biserici» mincinoase, nu sunt nimic altceva decat erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obste este acela de «atot-erezie» (pan-erezie). De ce? Fiindca, de-a lungul istoriei, feluritele erezii tagaduiau sau slu­teau anume insusiri ale Dumnezeu-omului Domnului Hristos, in timp ce ereziile acestea europene Il indeparteaza pe Dumnezeu-omul in intregime si-L pun in locul Lui pe omul european. In aceasta privinta nu e nici o deosebire esentiala intre papism, protestantism, ecumenism si celelalte secte, al caror nume este «legiune» . Alte lamuriri aduce Cuviosul Serafim Rose:

„Ecumenismul este erezia care se inte­meiaza pe credinta ca nu exista de fapt o Biserica vazuta a lui Hristos si ca struc­tura sa vizibila la nivelul societatii umane se formeaza de abia acum, prin eforturile universaliste ale Ecumenismului de a uni toate «Bisericile crestine» (si chiar pe cele necrestine) intr-o unica Biserica mondiala. Natura insasi a Ecumenismului este aceea de a crea in sufletele adeptilor sai anumite atitudini spirituale care, cu timpul, sa produca o «pietate» si o «spiritualitate» tipic ecumeniste. […] Dar – urmeaza Parintele Serafim – daca nici una dintre «Bisericile» actuale nu poate pretinde ca este «adevarata Biserica» a lui Hristos, atunci o amestecare a lor nu va duce nici ea la alcatuirea acestei Biserici unice. Si, daca toate aceste «Biserici crestine» nu exista decat in masura in care se pot raporta una la cealalta, atunci nici o insumare a lor nu va putea rezulta intr-o «Biserica» absoluta, caci o atare insumare va trebui si ea sa se raporteze la alte organizatii «religioase». Si iata cum ecumenismul «Crestin» nu va putea sa sfarseasca decat in sincretismul unei religii mondiale. […] Dam cateva exemple care indica liniile de dezvoltare a Miscarii Ecumenice din afara Crestinismului:

1. Pe 27 iunie 1965, s-a convocat la San Francisco o conferinta religioasa pentru pacea mondiala, cu ocazia aniversarii a 20 de ani de la infiintarea unei filiale a ONU in acel oras. In fata unui public de 10 000 de persoane, reprezentanti ai religiilor   hin­dusa,   budista, musulmana, mozaica, pro­testanta, catolica si ortodoxa au tinut cuvantari despre «fundamentarea religioasa» a notiunii de «pace mondiala», iar un cor «interconfesional» de 2000 de voci a intonat imnuri religioase apartinand tuturor denominatiunilor.

2. In 1969, intr-o declaratie oficiala a Bisericii Grecesti din America s-a afirmat: «Credem ca Miscarea Ecumenica, chiar daca a luat nastere in sanul Crestinismului, trebuie sa fie o miscare a tuturor religiilor care isi dau mana.»

3. The Temple of Understanding (Templul intelegerii), o fundatie americana initiata in 1960 ca un fel de «asociatie a religiilor unite», cu scopul de «a cladi Templul simbolic in diferite colturi ale lumii» (doctrina Francmasoneriei), a tinut pana in prezent mai multe conferinte «la varf». (in Comitetul International al Templului era membru si Mitropolitul Emilianos, din patriarhia Constantinopolei.) La prima dintre ele, organizata Ia Calcutta, in 1968, Trapistul Thomas Merton a declarat: «Suntem deja in unitate. Ceea ce  trebuie  sa  redobandim  este  unitatea primordiala.» La cea de a doua conferinta (Geneva, 1970), s-au intalnit 80 de reprezentanti a zece religii, pentru a discuta probleme precum; «Proiectul de creare a Comunitatii Mondiale a Religiilor», iar pe 2 aprilie, la Catedrala Sfantul Petru a avut loc o slujba religioasa supra-confesionala «fara precedent», descrisa de pastorul Protestant Babel [chiar asa! – n. m.] ca fiind «un eveniment epocal in istoria religiilor». De asemenea, «credinciosii tu­turor religiilor au fost invitati sa coparticipe la cultul aceluiasi dumnezeu; slujba s-a incheiat cu rugaciunea «Tatal nostru». Asadar, «conferintele la varf» ofera delegatilor Ortodocsi ocazia sa intre in dialoguri care duc la «crearea unei comunitati mon­diale a religiilor», care «grabesc realizarea visului de pace si de intelegere al omenirii», potrivit filosofiilor intemeiate de Vivekananda, Ramakrishna, Gandhi,Switzer.

4. La inceputul anului 1970, Consiliul Mondial al Bisericilor a finantat Conferin­ta de la Ajaltoun (Liban) dintre Hindusi, Budisti, Crestini si Musulmani, care a fost urmata de o conferinta la Zurich, unde 23 de «teologi» ai CMB au declarat necesitatea «dialogului» cu religiile necrestine.

In 1979, la intalnirea Comitetului Central al CNB de la Addis Abbeba, Mitropolitul Georges Khodre al Beirutului (Biserica Ortodoxa a Antiohiei) i-a socat pana si pe Protestanti, cand i-a urgentat pe Crestini sa «investigheze viata de autentica spiritualitatea a celor nebotezati» si sa-si imbogateasca experienta cu «comorile ce se afla in sinul comunitatii religioase universale».

5. In februarie 1972, Biserica Ortodoxa Greaca din America a intrat intr-un dialog «teologic» oficial cu reprezentantii cultului mozaic. Atunci, «teologii» Greci au cazut de acord cu «revizuirea textelor lor liturgice referitoare la ludei si iudaism, atunci cand ele sunt negative sau ostile»”.Si lucrurile au urmat pe aceasta cale. Sa ne amintim – de pilda – de acel San’ Egido de acum cativa ani de la Bucuresti, intalnire al carei slogan (nascocit de Bill Clinton!) era: „Pacea este numele lui Dumnezeu!” Atunci, intru numele zeul „Pace” Ortodocsii s-au adunat si s-au rugat impreuna cu toate ereziile, cu toti paganii, cu vrajitorii Africani si cu Iudeii, uitand ca Hristos nu a venit sa a aduca pacea, ci sabia.(Matei 10,34).

Caci la ce s-a ajuns, prin toate aceste intalniri ecumeniste? La a spune ca toate„religiile”, adica inselarile dracesti, sunt pova­tuite de Duhul Sfant, Care „sufla unde vrea El”! Incheierea e ca toate eresurile si inse­larile sunt „adevarate” ca „adevarul” este pes­te tot si ca vrajmasii lui Hristos sunt priete­nii lui Hristos! Iata nebunia ultimilor ani ai acestei lumi cazute, pe care doar Hristos insusi o va putea curma, intru a doua Sa venire.

Altfel spus, s-a ajuns sa se creada de catre toti ca Mantuitorul este Antihristul, adica pierzatorul, pe care il cerem cu totii, de la Evrei si pana la Ortodocsi si pagani! Am va­zut astfel cum, in Piata San Pietro din Va­tican, un cor de Evrei canta„Eu cred in veni­rea lui Mesiah”, fiind ascultati de ceilalti cu mare bucurie si nadejde (Ce are Dalai Lama sau muftiul Turc cu „Mesiah” nu pot inte­lege! Unde se vorbeste in sutre-le budhiste sau in Coran de acest „mantuitor”?) De fata erau si ierarhi Ortodocsi, fireste, ba chiar si corul psaltic al Patriarhiei din Atena, care canta si el ceva din slujba Sfintei Liturghii. Sa mai povestim de spectacolele cu muzica si dansuri dracesti (la Camberra) ale Abo­rigenilor din Australia (aproape goi si vop­siti precum diavolii), urmate de „rugaciuni­le crestine” ale Neoprotestantilor Coreeni (!), in care e chemat „spiritul fratelui Jesus”, alaturi de„spiritele naturii”, intai-statatorul acelei intalniri fiind un ierarh Ortodox? Iata dar ca „noul Cristos” si „noul Crestinism” – adica „Crestinismul” antihristic – au ajuns astazi aproape de implinirea lor, lumea fi­ind pregatita sa-l primeasca pe „cel ce vine intru numele sau”.

Ca sa scurtez un cuvant ce ar putea urma la nesfarsit, sa mai vedem doar o singura do­vada a ceea ce vreau sa spun; in urma cu putini ani, fostul cardinal Joseph Ratzinger [actualul Papa Benedict al 16-lea) a blagoslovit, in calitate de presedinte al Congrega­tiei pentru Doctrina Credintei, un studiu de 210 pagini – intitulat „Poporul Evreu si sfintele sale scripturi in Biblia crestina”, publicat de Comisia Biblica Pontificala -unde se spune ca „asteptarea mesianica a Evreilor nu este zadarnica. […] Deosebirea pentru noi este ca cel care va veni va avea caracteristicile lui Isus, cel care a venit deja si este prezent si activ printre noi.” Nimic nou in asta! Noi stim de la Ioan Teologul ca Antihristul a venit, ca duh, de mult in lume! E vorba despre acela a carui poza o vedem facandu-ne cu ochiul de pe cruce din neinchipuit de hulitoarele   „tablouri religi­oase”   sau din filmele cu Jesus Christ Super-star sau despre care citim in afisele papistase: „Isus si Maria te asteapta la pocainta.” Acum el mai trebuie doar sa se intrupeze, asteptat fiind de Evrei si de toti ceilalti vraj­masi ai lui Hristos. O spune limpede An­drea Riccardi, fondatorul comunitatii San’ Egidio, vestita pentru rolul jucat in„promovarea dialogului inter-teligios”: „in trecut, vorbeam de o mostenire straveche, comuna [cu Evreii, n. m.]. Dar acum, pentru prima data, vorbim despre viitorul nostru comun, asteptindu-l pe Mesia si sfarsitul lumii.” Se implinesc astfel vorbele purtatorilor de Duh: „Antihrist nu-si va arata numaidecat chipul satanic cu care va stapani, ci se va infatisa ca binefacator, propovaduitor al pacii, libertatii, egalitatii si fraternitatii, ca, prin viclenie, sa ajunga stapanitor al intregii lumi. Popoarele vor fi amagite, se vor lepa­da de Hristos, se vor alatura Antihristului si vor preda lui puterea si stapanirea lor (Apocalipsa 17:13)”.

“Multi monstri a nascut iadul, in vremurile noastre, dar de marimea ecumenismului, propovaduit chiar de unii ’’arhierei’’, ce se dau ei a fi ortodocsi, nu este nici unul!” Arhim. Serafim Alexiev

Despre dorinta de pace si paruta blandete a Antihristului a vorbit inca Sfantul Efrem Sirul, cu mai bine de 1600 de ani in urma:”Ci in acest fel va veni ca sa-i insele pe toti: fiind smerit, linistit, urand cele nedrepte, spre Iudei intorcandu-se, bun, iubitor de saraci, peste masura de frumos, cu buna asezare, lin catre toti, cinstind cu osebire pe Evrei (caci ei asteapta venirea lui). Iar intru toate acestea se vor face semne, ara­tari si infricosari cu multa stapanire, si se va mestesugi cu viclesug ca sa placa tuturor si sa fie iubit de multi. Si daruri nu va lua, cu manie nu va grai, mahnit nu se va arata, si cu chipul bunei randuieli va amagi lumea, pana ce se va face imparat. Si, dupa ce vor vedea multe popoare niste fapte bune ca acestea, toti impreuna cu o socoteala se vor face, si cu bucurie mare il vor propovadui pe el imparat, zicand unii catre  altii:  «Au  doara  se mai afla vreunom ca acesta bun si drept?» Si mai mult poporul cel ucigas al Evreilor il va cinsti si se vor bucura de imparatia lui. Pentru aceea, si ca unul ce va cinsti mai mult locul si biserica cea veche a Evreilor, va arata tuturor ca are grija de ei. Si cand va imparati balaurul pe pamant, cu mare sarguinta toate popoarele ii vor veni in ajutor: Edom si Moav, inca si fui lui Amon, ca unui adevarat imparat i se vor inchina Iui cu bucurie, si ei se vor face cei dintai aparatori ai lui.”

“Hrana lui Antihrist este tulburarea oamenilor, caci, cand se vor tulbura oamenii, atunci el se va bucura. Lumea se va tulbura prin uitarea credintei si lipsa fricii de Dumnezeu.” Sfantul Nil Athonitul

Dupa uscaciunea ateismului, ecumenismul este acum deosebit de ispititor, parand a fi o „inflorire a credintei”. Este cea mai mare amagire a tuturor vremurilor! Ateismul a surpat toti dumnezeii, iar Ecumenismul ii ingaduie deocamdata ca „simboluri culturale” pana ce se va ivi Antihristul, omul Satanei, caruia omenirea inselata i se va inchina ca unui unic dumnezeu. „Antihristul va fi om oarecare, imbracat cu toata lucrarea satanei: «Si se va arata omul care se va inalta nai presus de tot ce Se zice sau Se cinsteste la Dumnezeu» (2 Tesaloniceni 2,4). Acela nu va aduce inchinaciune de idoli, ci va fi potrivnic lui Dumnezeu, si va surpa toti dumnezeii si va porunci sa se inchine lui in locul lui Dumnezeu. Si va sedea in biserica lui Dumnezeu, nu numai in cea din Ierusalim, ci si in bisericile cele de pretutindeni”

Pe ce se intemeiaza aceasta nebunie, care incalca in picioare Scripturile, zicand totodata ca le urmeaza? Pe ceea ce eu numesc cu un singur cuvant „gnoza” adica acel eres care invata ca omenirea este din Dumnezeu in chip fiintial, astfel incat omul poate ajunge el insusi „dumnezeu” dupa fiinta, in urma evolutiei spirituale”. Sminteala aceasta nu cuprinde nimic nou, ea nefiind decat invirea vechii erezii gnostice din primele veacuri crestine, care intemeiaza filosofia Antihristului.

Sfantul Seraphim Rose zice asa: „Proorocii mincinosi ai vremurilor noastre anunta cu un glas din ce in ce mai puternic apropierea «noii ere a Duhului Sfant», a «noii cincizecimi», a «punctului Omega». Este exact ceea ce se numeste, in adevaratele proorociri ale Bisericii Or­todoxe, «domnia lui Antihrist». Aceasta proorocie incepe sa se implineasca tocmai in zilele noastre, cu forta unei puteri diavo­lesti” Trebuie sa intelegem bine ca scopul de ca­petenie al ecumenismului apostat nu este unirea „religiilor” – adica a credintelor mincinoase, deci insuflate de Satana – ci preschimbarea dreptei si adevaratei credin­te intr-una stramba si mincinoasa. Si, intr-adevar, traim „intr-o vreme de intuneric si inselare aproape obstesti, cand pentru cei mai multi «Crestini» «Hristos» a devenit tocmai acela pe care invatatura ortodoxa il numeste «Antihrist»” Inca din vea­cul al 19-lea, Sfantul Episcop Ignatie Briancianinov ne atragea luarea aminte, zicand ca „lucrarea credintei pravoslavnice poate fi recunoscuta ca apropiindu-se de sfarsitul hotarator. […] Nu avem de unde astepta reinvierea Crestinismului. Vasele Sfantului Duh au secat pentru totdeauna pretutin­deni, chiar si in manastiri, aceste tezaure de evlavie si daruri harice. Or, substanta Du­hului dumnezeiesc poate fi innoita numai prin uneltele Sale.Indelungata si milostiva rabdare a Domnului ingaduie sa se prelun­geasca si sa fie amanat deznodamantul  pentru cei ramasi care se vor mantui. Intre timp, cei ce putrezesc sau au putrezit vor atinge deplina putreziciune. Cei ce vor sa se mantuiasca trebuie sa inteleaga bine acest lucru si sa foloseasca timpul dat spre mantuire, caci timpul scurt este, iar trece­rea in vesnicie este aproape pentru fiecare din noi” . Un veac in urma Sfan­tului Ignatie (pe cand tarile ortodoxe, mai putin Grecia, erau stapanite de ateismul comunist), Arhiepiscopul Averchie Tausev incerca si el sa ne trezeasca, spunand ca „in prezent notiunea de «Ortodoxie» si-a pierdut intelesul; sub obrazarul «Ortodoxiei» se ascunde astazi ne-Ortodoxia. Se iveste trebuinta fauririi unui nou cuvant pentru ceea ce numim «Ortodoxie», asa cum a trebuit sa faurim termenul de «Ortodoxie» Si acest lucru nu este deloc usor” . Si pentru ce s-a surpat Ortodoxia? Pentru ca s-a umanizat, lucrarile ei cele duhovnicesti s-au facut trupesti, cele dumnezeiesti s-au facut omenesti, cum arata Sfantul Ignatie: „Astazi, multi oameni au indraznit sa-si introduca randuielile lor in randuielile Sfan­tului Duh. Din aceasta pricina, randuielile ceresti s-au facut pamantesti; cele duhovnicesti – trupesti; cele sfinte – pacatoase; cele intelepte – neghioabe. Vad nepotrivirea, vad naruirea ce decurge din ea; dar nu vad inceputul din care decurg toate nenorocirile, pentru ca privesc la lumina propriei ratiuni cazute si nu la lumina lui Dumnezeu. Inceputul nenorocirii sta in dispretuirea neingaduita si trufasa a poruncilor Sfan­tului Duh, in inlocuirea lor cu randuielile proprii. Iata unde e pricina destramarii de obste, pricina caderii Crestinismului, a ca­derii morale ce precede intotdeauna ruina civila, care prevesteste aceasta ruina. Se mai gasesc in particular crestini, dar a fost pierduta cunoasterea obsteasca, unica, a adevarului, prin care totul s-ar uni intr-un singur trup duhovnicesc, cu un singur chip de cu­getare, sub un singur cap obstesc: Hristos. Azi, fiecare [Ortodox] are mai mult sau mai putin modul sau de cugetare, «religia» sa, drumul lui, luate in chip arbitrar sau la intamplare, socotite ca drepte sau macar indreptatite. Aceasta nenumarata turma care a pierdut legatura si unitatea in adevar si duh, prezinta observatorului duhovnicesc aspectul celei mai mari devalmasii: fieca­re oaie rataceste de capul ei, nimeni nu-i poarta grija, oamenii nu mai aud – intr-atat li s-a ingreuiat auzul – glasul mantuitor al Adevaratului Pastor ce rasuna in Sfanta lui Biserica, ce le vadeste sus si tare nedreptatea si le arata drumul drept” . Despre umanismul „ortodox” al vremilor noastre vorbea cutremurat si Cuviosul Ius­tin Popovici: „Si unde [gasim acest umanism]? In insasi inima organismului dumnezeiesc-omenesc al Bisericii si, ceva mai mult, impotriva ros­tului Bisericii, care este liberarea de un astfel de umanism! Iar prin Biserica este firesc ca umanismul acesta sa patrunda apoi in toate ariile vietii, persoanei si societatii si sa fie propovaduit ca dogma ultima sau – si mai bine – ca dogma universala. In felul acesta, trufia omeneasca draceasca, ascunsa sub mantia Bisericii, ajunge dogma de credinta prefacuta in dogma de viata, fara de care nu exista mantuire! Este infricosator si numai sa gandeasca cineva la acest lucru, cu atat mai mult sa-l spuna, anume ca in felul acesta singurul «laborator al mantuirii» din lumea aceasta se preschimba incet intr-un «laborator» dracesc de siluire a constiintelor omenesti si de zamislire de monstri, intr-un laborator de denaturare a lui Dumnezeu si a omului”.

Florin Stuparu