Mesaj al Sf. Marcu Evghenicul catre participantii la saptamana ecumenista de rugaciune: Sunteti ca niste „fetite”, gata sa va inchinati papei!

19 January 2011 3 Comments

O figura harismatica, care si-a lasat o adanca si luminoasa pecete pe istoria Bisericii, este impusa cu o deosebita actualitate de catre calendarul sarbatorilor acestei luni. Este Sfantul Marcu Evghenicul, antiunionistul. In zilele noastre, in care miscarea ecumenica l-a nelinistit pana si pe cel mai simplu om si se prezinta de-acum nu numai in haina bisericeasca, ci si intr-una surprinzator de sociala, nimic nu este mai interesant, dar si mai credibil decat sa ascultam mesajul celui care a fost odata protagonist in aceste evenimente si caruia dupa veacuri i s-a dat dreptate.

Marcu a fost de vita nobila si in ceea ce priveste sufletul, si in ceea ce priveste originea. Printre primele lectii pe care le-a primit au fost si insuflatele cuvinte ale lui Iosif Vriennie: „Credinta noastra Ortodoxa! Aceasta este bogatia noastra, aceasta slava, aceasta neamul, aceasta cununa, aceasta lauda”. „Nu ne vom lepada de tine, iubita Ortodoxie! Nu vom minti fata de tine, Cinstire de Parinti predanisita! Nu ne vom indeparta de tine, Maica, buna-cinstire. Intru tine ne-am nascut si intru tine traim, si intru tine vom adormi! Iar daca vremea o va cere, si de mii de ori vom muri pentru tine”. Aceste cuvinte au fost o borna in viata lui Marcu, au devenit o sfanta comoara, pe care s-a ingrijit sa o pazeasca pana la sfarsit neinovata si nefalsificata.
Anii in care a trait erau grei pentru patrie. Turcii ajunsesera in fata portilor Constantinopolului si temeliile imperiului se cutremurau de pasul lor. Imparatul, in fata pericolului direct, cauta ajutor. Bate la portile celor puternici ai Europei si cerseste alianta lor. Insa ca popoarele crestine sa-si dea ajutorul capitalei imperiale, trebuie sa aprobe papa. Si papa pretinde schimburi (despagubiri) grele: supunerea Ortodoxiei in fata papismului.
Amenintarea este un sfetnic rau si devine si mai rau, cand cineva pierde simtul profund al realitatii. Fortati de pericol, pacaliti de masca cea inselatoare, toti, imparat si episcopi cedeaza si cad de acord pentru unirea Bisericilor, precum numesc eufemistic supunerea fata de papa. Prefera sclavia fata de papism decat sclavia fata de turci. Si doar Marcu, urmandu-i fidel pe Parintii Bisericii, isi inalta statura morala si apara integritatea credintei. La Sinodul de la Ferrara – Florenta cuvintele sale sunt formulate memorabil si monumental. Propovaduieste ca deasupra libertatii patriei este libertatea credintei. Pentru ca o credinta libera poate intr-o zi sa elibereze patria aflata in sclavie. Credinta pastreaza nerobit cugetul si ii face viteaza inima. Dimpotriva, o credinta inlantuita de inselaciune ingenuncheaza si patria la picioarele celui care a inselat-o. Unirea o iubim, supunerea o uram, pentru ca ea va insemna disparitia Ortodoxiei. Intre adevar si minciuna nu exista cale de mijloc (ceva intermediar), nu incape compromisul. Oricand s-au facut astfel de pasi, cel care a castigat a fost vrajmasul lui Dumnezeu si al omului.
Prin aceasta pozitie de neinduplecat Marcu Evghenicul era de asteptat sa devina antipatic catolicilor si prietenilor lor si sa fie catalogat drept intolerant, in timp ce aceia sfatuiau printr-o ipocrizie inimaginabila la „iubire si la pace”. Unii au vrut sa-l ucida. Fostul lui coleg Visarion a strigat manios la Marcu: „Ma zbat de prisos si ma cert cu un om demonizat. Caci acesta este nebun”. Dar Marcu, care ca om era bland si smerit, pentru credinta lui s-a facut leu. „Tu esti fetita si te comporti ca o fetita”, a fost raspunsul lui catre Visarion.
In cele din urma unirea a fost semnata, dar niciodata nu a fost aplicata. Insusi papa, cand a aflat ca Marcu nu a semnat, a declarat: „Nu am facut nimic”. Si credinciosul popor, paznicul si judecatorul, criteriul adevarului, si-a exprimat zgomotos dezaprobarea fata de unionisti, iar din Marcu a facut simbolul lui vesnic, care insufleteste, dar si mustra, verificand calea ortodocsilor.
Disputa pentru unire nu este doar un dialog dogmatic inutil intre cei ce teologhisesc. Pentru ca dogma, orice dogma, da chip unei cosmoteorii (unei conceptii despre lume) si impune o bioteorie (conceptie despre viata), care nu poate fi inchisa in spatiul lucrurilor bisericesti in sens strict, nici in spatiul teologiei ca stiinta teoretica. Se intinde si imbratiseaza pe nesimtite intreaga viata si intreaga societate. In spatele diferentelor dogmatice dintre Rasarit si Apus se ascundeau in mod esential diferentele a doua lumi, a doua culturi cu filozofie diferita si mentalitate diferita. Biserica Ortodoxa Rasariteana traieste si petrece intemeiata pe autoritatea cuvantului lui Dumnezeu. Pe ea isi sprijina educatia, modul ei de a gandi si de a actiona, modul ei civilizator. Insa in aceasta atmosfera a autoritatii ea traieste si creeaza in libertate. Deoarece autoritatea ei este iubire, care nu-si oprima cetatenii, ci ii indruma si ii ocroteste. Credinciosii, in mod liber supusi lui Hristos, constituie Trupul tainic si madularele Bisericii lui.
Papismul si Apusul, in general, traiesc si se misca in alt climat. Aici nu predomina autoritatea lui Dumnezeu, ci autoritatea papei, a omului si a logicii. Biserica din Trup al lui Hristos se transforma in stat – crestin, dar lumesc – un stat si el intre statele acestei lumi. Harul lui Dumnezeu limiteaza rolul ei si indumnezeirea devine un sistem de categorii logice ale rationalismului. Si pentru ca dogma lor nu izvoraste din adevarul dumnezeiesc, ci dintr-o infailibilitate umana, moare, se dezintegreaza, aduce dezechilibru in societate si in civilizatie. Astfel se naste Renasterea care cauta moartea lui Dumnezeu, umanismul care aduce neomenia, iluminismul care intuneca toate prin contestare. In cele din urma da buzna protestantismul, care distruge orice dogma, instaureaza libertinajul si cultiva ateismul.

Insa dogma ortodoxa nu este o expresie omeneasca si muritoare. Este o prescriptie de viata, un mesaj al adevarului care mantuieste. Mantuieste sufletul nostru, dar si patria noastra si cultura noastra. Marcu Evghenicul aparand Ortodoxia a sustinut in cel mai eficace mod tara lui si fara a urmari asta, L-a facut pe Dumnezeu aparator al vietii si al culturii ei. Acest sfant al Bisericii noastre sta si astazi la fel de inflexibil si de adevarat in fata acelora care sunt gata ca niste „fetite” sa se inchine papei si sa imite maimutarind modul apusean de viata si de gandire. Isi trimite mesajul sau pur si puternic, un mesaj de cultura duhovniceasca autentica. Fratii mei, este o chestiune de viata si de mantuire in aceasta lume si in eternitate pazirea dogmei Ortodoxiei!

(Sterghios Sakkos, profesor emerit al Facultatii de Teologie din cadrul Universitatii Aristotelice din Tesalonic; traducere din elina de monahul Leontie; sursa: https://aktines.blogspot.com/)
Cititi si:
 

<p style=”text-align: justify;”><img class=”alignright size-full wp-image-9440″ title=”Sf. Marcu Evghenicul” src=”https://apologeticum.ro/2011/01/sf-marcu-evghenicul.jpg” alt=”” width=”155″ height=”362″ />O  figura harismatica, care si-a lasat o adanca si luminoasa pecete pe  istoria Bisericii, este impusa cu o deosebita actualitate de catre  calendarul sarbatorilor acestei luni. Este <strong>Sfantul Marcu Evghenicul, antiunionistul.</strong> In zilele noastre, in care miscarea ecumenica l-a nelinistit pana si pe  cel mai simplu om si se prezinta de-acum nu numai in haina  bisericeasca, ci si intr-una surprinzator de sociala, nimic nu este mai  interesant, dar si mai credibil decat sa ascultam mesajul celui care a  fost odata  protagonist in aceste evenimente si caruia dupa veacuri i  s-a dat dreptate.</p>

 

<div style=”text-align: justify;”>Marcu a fost de vita nobila si in ceea ce priveste sufletul, si in ceea ce priveste originea. <strong>Printre primele lectii pe care le-a primit au fost si insuflatele cuvinte ale lui Iosif Vriennie:</strong> <strong>„Credinta  noastra Ortodoxa! Aceasta este bogatia noastra, aceasta slava, aceasta  neamul, aceasta cununa, aceasta lauda”. „Nu ne vom lepada de tine,  iubita Ortodoxie! Nu vom minti fata de tine, Cinstire de Parinti  predanisita! Nu ne vom indeparta de tine, Maica, buna-cinstire. Intru  tine ne-am nascut si intru tine traim, si intru tine vom adormi! Iar  daca vremea o va cere, si de mii de ori vom muri pentru tine”.</strong> Aceste cuvinte au fost o borna in viata lui Marcu, au devenit o sfanta  comoara, pe care s-a ingrijit sa o pazeasca pana la sfarsit neinovata si  nefalsificata.</div>

<div style=”text-align: justify;”>Anii in care a trait erau grei pentru patrie. Turcii ajunsesera in fata  portilor Constantinopolului si temeliile imperiului se cutremurau de  pasul  lor. Imparatul, in fata pericolului direct, cauta ajutor. Bate la  portile celor puternici ai Europei si cerseste alianta lor. Insa ca  popoarele crestine sa-si dea ajutorul capitalei imperiale, trebuie sa  aprobe papa. Si papa pretinde schimburi (despagubiri) grele: supunerea  Ortodoxiei in fata papismului.</div>

<div style=”text-align: justify;”>Amenintarea este un sfetnic rau si devine si mai rau, cand cineva  pierde simtul profund al realitatii. Fortati de pericol, pacaliti de  masca cea inselatoare, toti, imparat si episcopi cedeaza si cad de acord  pentru unirea Bisericilor, precum numesc eufemistic supunerea fata de  papa. Prefera sclavia fata de papism decat sclavia fata de turci. Si  doar Marcu, urmandu-i fidel pe Parintii Bisericii, isi inalta statura  morala si apara integritatea credintei. La Sinodul de la Ferrara  – Florenta cuvintele sale sunt formulate memorabil si monumental.  Propovaduieste ca deasupra libertatii patriei este libertatea credintei.  Pentru ca o credinta libera poate intr-o zi sa elibereze patria aflata  in sclavie. Credinta pastreaza nerobit cugetul si ii face viteaza inima.  Dimpotriva, o credinta inlantuita de inselaciune ingenuncheaza si  patria la picioarele celui care a inselat-o. Unirea o iubim, supunerea o  uram, pentru ca ea va insemna disparitia Ortodoxiei. Intre adevar si  minciuna nu exista cale de mijloc (ceva intermediar), nu incape  compromisul. Oricand s-au facut astfel de pasi, cel care a castigat a  fost vrajmasul lui Dumnezeu si al omului.<!–more–></div>

<div style=”text-align: justify;”>Prin aceasta pozitie de neinduplecat Marcu Evghenicul era de asteptat  sa devina antipatic catolicilor si prietenilor lor si sa fie catalogat  drept intolerant, <strong>in timp ce aceia sfatuiau printr-o ipocrizie inimaginabila la „iubire si la pace”. </strong>Unii au vrut sa-l ucida. Fostul lui coleg Visarion a strigat manios la Marcu:  „Ma zbat de prisos si ma cert cu un om demonizat. Caci acesta este  nebun”. Dar Marcu, care ca om era bland si smerit, pentru credinta lui  s-a facut leu. <strong>„Tu esti fetita si te comporti ca o fetita”, </strong>a fost raspunsul lui catre Visarion.</div>

<div style=”text-align: justify;”>In cele din urma unirea a fost semnata, dar niciodata nu a fost  aplicata. Insusi papa, cand a aflat ca Marcu nu a semnat, a declarat:  „Nu am facut nimic”. Si credinciosul popor, paznicul si judecatorul,  criteriul adevarului, si-a exprimat  zgomotos dezaprobarea fata de unionisti, iar din Marcu a facut simbolul  lui vesnic, care insufleteste, dar si mustra, verificand calea  ortodocsilor.</div>

<div style=”text-align: justify;”>Disputa pentru unire nu este doar un dialog dogmatic inutil intre cei  ce teologhisesc. Pentru ca dogma, orice dogma, da chip unei cosmoteorii  (unei conceptii despre lume) si impune o bioteorie (conceptie despre  viata), care nu poate fi inchisa in spatiul lucrurilor bisericesti in  sens strict, nici in spatiul teologiei ca stiinta teoretica. Se intinde  si imbratiseaza pe nesimtite  intreaga viata si intreaga societate. In spatele diferentelor dogmatice  dintre Rasarit si Apus se ascundeau in mod esential diferentele a doua  lumi, a doua culturi cu filozofie diferita  si mentalitate diferita. Biserica Ortodoxa Rasariteana traieste si  petrece intemeiata pe autoritatea cuvantului lui Dumnezeu. Pe ea isi  sprijina educatia, modul ei de a gandi si de a actiona, modul ei  civilizator. Insa in aceasta atmosfera a autoritatii  ea traieste si  creeaza in libertate. Deoarece autoritatea ei este iubire, care nu-si  oprima cetatenii, ci ii indruma si ii ocroteste. Credinciosii, in mod  liber supusi lui Hristos, constituie Trupul tainic si madularele  Bisericii lui.</div>

<div style=”text-align: justify;”>Papismul si Apusul, in general, traiesc si se misca in alt climat. Aici  nu predomina autoritatea lui Dumnezeu, ci autoritatea papei, a omului  si a logicii. Biserica din Trup al lui Hristos se transforma in stat –  crestin, dar lumesc – un stat si el intre statele acestei lumi. Harul  lui Dumnezeu limiteaza rolul ei si indumnezeirea devine un sistem de  categorii logice ale rationalismului. Si pentru ca dogma lor nu  izvoraste din adevarul dumnezeiesc, ci dintr-o infailibilitate umana,  moare, se dezintegreaza, aduce dezechilibru in societate si in  civilizatie. Astfel se naste Renasterea care cauta moartea lui Dumnezeu,  umanismul care aduce neomenia, iluminismul care intuneca toate prin  contestare. In cele din urma da buzna protestantismul, care distruge  orice dogma, instaureaza libertinajul si cultiva ateismul.</div>

<div style=”text-align: justify;”><strong>Insa dogma ortodoxa nu este o expresie omeneasca si muritoare. Este<strong> o prescriptie </strong>de viata, un mesaj al adevarului care mantuieste. Mantuieste sufletul nostru, dar si patria noastra si cultura noastra.  Marcu Evghenicul aparand Ortodoxia a sustinut in cel mai eficace mod  tara lui si fara a urmari asta, L-a facut pe Dumnezeu aparator al vietii  si al culturii ei. Acest sfant al Bisericii noastre sta si astazi la fel de inflexibil<strong> si de adevarat in fata acelora care sunt gata ca niste „fetite” sa se  inchine papei si sa imite maimutarind modul apusean de viata si de  gandire. Isi trimite mesajul sau pur si puternic, un mesaj de cultura  duhovniceasca autentica. Fratii mei, este o chestiune de viata si de  mantuire in aceasta lume si in eternitate pazirea dogmei Ortodoxiei!</strong></strong>

 

</div>

<div style=”text-align: justify;”><strong> (Sterghios Sakkos, profesor emerit al Facultatii de Teologie din cadrul  Universitatii Aristotelice din Tesalonic; <a href=”https://sfmariamagdalena.blogspot.com/2010/01/mesajul-unui-sfant-marcu-evghenicul.html” target=”_blank”>traducere</a> din elina de </strong><strong>monahul Leontie</strong><strong>; sursa: <a href=”https://aktines.blogspot.com/”>https://aktines.blogspot.com/</a>) </strong></div>

3 comments

  1. sorin
    19 January 2011 at 4:01

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    In occident,majoritatea ziarelor contin cite un articol care 'cheama' lumea la rugaciune si toleranta,si indeamna deasemenea cetatenii de orice religie sa faca intalniri acasa cu vecini de alte religii,si sa propovaduiasca ecumnismul,dragostea!!!
    atentie,antihristul lucreaza cu motoarele turate,sa luam aminte si sa incepem lucrarea noastra ortodoxa.

    Reply
  2. Un pacatos
    19 January 2011 at 7:10

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    - " Iubitilor, punand toata ravna sa va scriu despre mantuirea cea de obste, simtit-am nevoie sa va scriu si sa va indemn ca SA LUPTATI PENTRU CREDINTA DATA SFINTILOR O DATA PENTRU TOTDEAUNA." ( Iuda 1, 3);
    - " Voi insa, iubitilor, aduceti-va aminte de cuvintele zise mai inainte de catre apostolii Domnului nostru Iisus Hristos,
    Ca ei va spuneau: IN VREMEA DE PE URMA VOR FI BATJOCORITORI, UMBLAND POTRIVIT CU POFTELE LOR NELEGIUITE,
    Acestia sunt cei ce fac dezbinari, ( oameni) firesti, care nu au Duhul.
    Dar voi, iubitilor, ziditi-va pe voi insiva intru a voastra prea sfanta credinta, rugandu-va in Duhul Sfant.
    Paziti-va intru dragostea lui Dumnezeu si asteptati mila Domnului nostru Iisus Hristos spre viata vesnica.
    SI PE UNII, SOVAITORI, MUSTRATI-I,
    PE ALTII, SMULGANDU-I DIN FOC, MANTUITI-I; DE ALTII, INSA, FIE-VA MILA CU FRICA, URAND SI CAMASA SPURCATA DE PE TRUPUL LOR." ( Iuda 1, 17- 23).

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

© Copyright 2024, APOLOGETICUM | Toate drepturile rezervate. | Powered by WordPress