O politica de urmat pentru Romania reintregita: „Belarus nu se va tari in genunchi nici in fata Rusiei, nici a SUA si nici a UE”

Avertisment pentru Vest

Belarus nu se va pune in genunchi nici in fata Rusiei, nici a SUA si nici a UE. (Alexandr Lucasenco)

Afirmatia a fost facuta in 2009, in timpul „razboiului gazelor”dintre Minsk si Moscova. Atunci Rusia cerea urgent achitarea datoriei de 192 de milioane de dolari pentru gazele livrate. Amenintat, Belarus si-a adus aminte de factura in suma de 200 milioane de dolari pe care Gazprom nu a achitat-o pentru tranzit.In plina incandescenta emotionala, Alexandr Lucasenco a „batut cu pumnul in masa” si a afirmat ca va scapa de influenta rusa. Un gest care a sensibilizat Uniunea Europeana (UE), si a determinat-o sa creada ca planul de „europenizare si democratizare” a Belarusului poate avea sanse de izbanda. Pe acest fundal, liderii UE au decis includerea Belarusiei in Parteneriatul Estic. Anterior insa UE a sugerat ca Belarus va face parte din program atunci cand va demonstra ca vrea sa devina un stat democratic. Altfel spus, oficialii europeni urmau sa actioneze in „dependenta de cum se va comporta Lukasenco si guvernul sau”.

Pana la finele anului 2009 Guvernul Lukasenco a avut o conduita decenta fata de democratia si drepturile omului din Belarus. Cel putin, aceasta stare a fost atestata in raportul Comitetului Regiunilor, privind aplicarea Parteneriatului Estic in Belarus. Raportorul Werner Heinrich Jostmeiner „a apreciat imbunatatirea situatiei in domeniul drepturilor omului si a statului de drept”. De asemenea, el „ a constatat cu satisfactie ca utilizarea instrumentelor Politicii Europene de Vecinatate au contribuit la inregistrarea primelor progrese in situatia politica din Belarus”. In acelasi timp insa raportorul a criticat „incalcarea drepturilor omului si represaliile asupra organizatiilor nonguvernamentale”, fenomene inregistrate in primele luni ale anului 2010 – perioada in care Lucasenco a inceput sa-si tempereze tonul fata de Rusia. „Obraznicia” Guvernului Lucasenco fata de valorile europene a coincis cu tratativele purtate cu Rusia si Kazahstan in legatura cu crearea Uniuni Vamale comune. Progresele pe care Belarus trebuia sa le inregistreze pana la alegerile prezidentiale, conform cerintelor Parteneriatului Estic, printre care – garantarea libertatilor de opinie, de intrunire, drepturile miscarilor politice asa si nu au fost atinse.

Evenimentele care au succedat victoria lui Alexandr Lucasenco au provocat revolta UE. Nu din cauza suprimarii protestelor si arestului sutelor de protestatari, ci deoarece a fost „trasa in teapa”. Nu este prima data cand tarile ex-sovietice se folosesc de UE. In mod similar a procedat Republica Moldova, in timpul guvernarii comuniste si Ucraina, odata cu revenirea lui Victor Ianucovici. Liderii europeni au acuzat autoritatile din Belarus de actiuni antidemocratice, dar au trecut cu vederea faptul ca democratia inseamna ordine si reguli, care trebuiesc respectate neconditionat. Dat fiind ca protestul a fost neautorizat, iar protestatarii agresivi, actiunele politiei, cel putin partial, pot fi justificate. Aceeasi atitudine ar fi avut-o, in cazuri similare, politia in Washington sau Bruxelles.Daca totusi legile Belarusiei sunt antidemocratice si antiumane, si pun in pericol integritatea fizica si psihica a oamenilor, atunci admiterea acesteia in Parteneriatul Estic este suspecta. Inseamna ca fenomenul „democratizare” si „europenizare” in spatiul ex-sovietic este doar un paravan dupa care se ascund alte interese. Pe ce se bazeaza aceasta insistenta de a democratiza un stat, cum este Belarus, cand circa 80 la suta dintre belarusi nu-si doresc acest lucru?

De ce UE nu a reactionat atat de dur fata de evenimentele de dupa 7 aprilie 2009 din Chisinau? De ce s-a facut auzita abia atunci cand moldovenii au inceput sa piarda increderea in Vest? O tara gestionata, timp de opt ani, de Partidul Comunist, cu o economie distrusa, cu un nivel inalt de coruptie si o saracie omniprezenta! Protestele s-au soldat cu un Parlament si o Presedintie devastata, cu doi morti, cu filari, intimidari si arestari aidoma perioadei staliniste. De ce liderii europeni si cei americani nu au sarit in apararea democratiei si a drepturilor omului in Republica Moldova,  in timp ce multi asteptau cu disperare acest suport? Consecintele revoltei din Chisinau au fost mult mai grave, dar „peisajul” nu a miscat pe nimeni. Probabil ca la Bruxelles si Washington notiunile „democratie” si „drepturile omului” sunt definite in dependenta de continutul intereselor geopolitice pe care le impartasesc.

Alexandr Lukasenko a tratat cu raceala rezolutia adoptata de Parlamentul European si amenintarile liderilor europeni. Iar Rusia, contrar „diagnozei” stabilite de UE a pledat impotriva sanctiunilor si a calificat rezultatele alegerilor din Belarus drept legitime. O realitate previzibila. Adevarul este ca Vestul nu va rupe niciodata Belarus sau Ucraina de Rusia, exact asa cum socialismul si comunismul nu au reusit sa creeze in Basarabia o alta natiune, o alta istorie si o alta limba. Europenizarea si democratizarea tarilor ex-sovietice poate fi realizata, insa pe principii impartiale. Revolutiile colorate si finantarea politicienilor loiali Bruxelles-ului sau Washingtonului, doar pentru a facilita implementarea intereselor geopolitice ale vestului in regiune, nu asigura democratia, ci haosul. Or esecul democratiei in spatiul post-sovietic se datoreaza anume acestei politici partinitoare.

Maria DIMINET