Fac referire la doua cazuri care ne-au intristat mai mult sau mai putin pe unii sau pe altii.
Primul caz este cel al parintelui Nichita, care impreuna cu 30 de maici au parasit Ortodoxia si au ajuns la niste eretici. Acum se pare ca si-au dat seama ca s-au inselat in privinta lor, recunoscand ca nu au succesiune apostolica. Am aflat ca parintele Nichita este momentan prin Franta, tot cautand alternative la Biserica, iar maicile sunt ramase in conditii foarte umilitoare, neavand unde sa aprinda o lumanare.
Al doilea caz este cel al jurnalistului George Roncea, care pentru un timp a fost alaturi de noi (fac referire la cei implicati in campania anti-cip), insa din luna mai 2010 nu a mai mers la manastirea Petru Voda si nici nu am mai comunicat cu el. Motivul era o necunoscuta pentru toti, el neparticipand nici la nunta fratelui sau. Cu regret am aflat de pe blogul fratelui sau, ziaristul Victor Roncea, ca in iunie 2010 el a trecut in randul cavalerilor de Malta, renuntand prin acest act la Ortodoxie.
Ar trebui sa ne doara caderile celor ce ne-au fost frati, pentru ca nu-i mai putem numi frati, caci frati ne pot fi doar cei in Domnul. Ar trebui sa fim constienti ca si pentru pacatele noastre ei au ajuns sa faca aceste acte de disperare. Daca vom simti aceste lucruri, negresit ne vom ruga pentru intoarcerea lor si vom gusta din bucuria ce a avut-o Tatal pentru fiul cel risipitor. Aceasta bucurie nu poate fi decat sfanta si sa dea Domnul sa ne invrednicim cu totii de ea.
articolul reprezinta un punct de vedere personal (ca de altfel toate articolele de pe acest blog, dar am tinut sa repet ca sa fie clar pentru gurile rele)
Traiasca Legiunea si Capitanul!
19. Fraţii mei, dacă vreunul va rătăci de la adevăr şi-l va întoarce cineva,
20. Să ştie că cel ce a întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui îşi va mântui sufletul din moarte şi va acoperi mulţime de păcate.
Iacov, cap. 5
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Eu am mari dubii si in privinta lui Victor Roncea. Atita timp cit el il omagiaza si sustine pe Basescu, nu stiu cit de crestineste gindeste el. Si la Victor sint foarte multe nuante de gri, pe de o parte e cu parintele Iustin, pe de alta parte e cu Basescu, nu credeti ca se cam bat cap in cap?
Cind se va dezice de vinzatorii acestui neam, am sa ma bucur sincer, pina atunci...
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Voi sunteti in comuniune si ascultare fata de ierarhi uzurpatori, masoni, ecumenisti si serghianisti dintr-o asa zisa biserica care e biserica lui satan si ii plangeti pe cei care au refuzat o astfel de partasie, urmand mai de graba calea Sfintilor Parinti prin ascultare de Traditie si Biserica. E vai de voi, ei nu au nevoie de rugaciunile voastre in duhul minciunii care va stapaneste. Voi sunteti cei care nu mai sunteti din Biserica, oricat de greu va e sa credeti asta.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
NU CLEVETITI - Parintele Nichita este Ortodox. Un Ortodox Adevarat. Este tot in Grecia, iar maicile sunt in conditii normale de trai pentru niste maici ortodoxe cu adevarat ( nu in chilii de lux). Parintele nu mai este un ortodox ecumenist - Slava lui Dumnezeu! Si Sfantul Maxim Marturisitorul a ramas singur si spuneau despre el ca este eretic, asa ca..........
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Nu cumva parintele Nichita e in Franta la comunitatea ortodoxa franceza care tine de sinodul traditionalist din Grecia la care a plecat ?
Traiasca Legiunea si Capitanul!
[Introducere la Sfantul Paisie Velicicovski, de schimonah Mitrofan]; St Herman of Alaska Brotherhood, Platina, CA, 1976.
* * *
- Uitandu-ne la Ortodoxie, la starea ei actuala si perspectivele ei din perioada ce urmeaza, putem vedea doua aspecte diferite. Inainte de toate, este duhul lumesc atat de prezent in Bisericile Ortodoxe de astazi, ce duce la o diluare a Ortodoxiei, la o pierdere a diferentelor dintre Ortodoxie si heterodoxie. Acest duh profan a cauzat miscarea ecumenica, ce se indreapta spre apropiata unire cu Roma si cu confesiunile apusene - lucru ce se prea-poate intampla chiar in anii `80. In sine, nu va fi un eveniment spectaculos: majoritatea ortodocsilor au ajuns atat de nestiutori in credinta lor, si atat de indiferenti fata de ea, incat doar vor saluta posibilitatea de a primi impartasania intr-o biserica romana sau anglicana. Acest duh lumesc, ce pluteste „in aer” si pare natural astazi, este corespondentul religios al atmosferei ateist-agnostice ce predomina in lume.
- Care trebuie sa fie raspunsul nostru la aceasta miscare „ecumenica” lumeasca? Din fericire, episcopii nostri, ai Bisericii Ruse din afara Rusiei ne-au dat spre urmare aceasta politica: sa nu participam in miscarea ecumenica, iar mitropolitul nostru [Filaret] i-a avertizat pe ceilalti crestini ortodocsi asupra rezultatelor dezastruoase ale caii lor ecumeniste, daca vor continua; dar, in acelasi timp, episcopii nostri au refuzat sa intrerupa toate contactele si comuniunea cu Bisericile Ortodoxe implicate in Miscarea Ecumenica, recunoscand ca aceasta este o tendinta ce nu a ajuns inca la o finalitate (Unirea cu Roma) si ca (cel putin in cazul Patriarhiei Moscovei si al celorlalte biserici de dupa Cortina de Fier) este vorba de o politica impusa Bisericii de catre autoritatile lumesti. Dar, din pricina acestei politici, Biserica noastra sufera atacuri atat dinspre stanga (de la ecumenistii ce ne acuza ca suntem „lipsiti de dragoste”, „in urma vremurilor”, si altele asemenea) cat si dinspre dreapta (de la grupari din Grecia care ne cer sa incetam comuniunea cu toate Bisericile Ortodoxe si sa le declaram lipsite de har).
- Intr-adevar, daca privim la situatia Bisericii Ortodoxe din Grecia, putem vedea ca miscarea ecumenica a provocat o reactie ce a devenit deseori excesiva, si uneori aproape la fel de rea ca boala pe care cauta sa o vindece. Gruparile mai moderate ale vechilor calendaristi greci au o pozitie similara cu cea a Bisericii noastre Ruse de peste granite; dar au avut loc schisme dupa schisme intre vechii calendaristi asupra chestiunii „strictetei”. Acum cativa ani, unul din aceste grupuri a rupt comuniunea cu biserica noastra, deoarece episcopii au refuzat sa declare ca toate celelalte Biserici Ortodoxe sunt lipsite de har; acest grup afirma acum ca e unicul ce poseda harul, ca este singurul ortodox. De curand, a atras niste convertiti din biserica noastra, si trebuie sa fim constienti ca aceasta atitudine este un pericol pentru unii din convertitii americani si europeni: cu mintile noastre calculate, rationaliste, este foarte usor sa credem ca suntem plini de ravna si de strictete, pe cand in realitate ne lasam, mai ales, in voia patimii noastre pentru dreptatea sinelui.
- Un episcop vechi-calendarist grec ne-a scris ce rau nemasurat a fost facut Bisericii Ortodoxe din Grecia de ceea ce el numeste „boala corectitudinii”, atunci cand oamenii citeaza canoane, Parinti, tipicul bisericesc, spre a dovedi ca au „dreptate” si ca toti ceilalti se inseala. Corectitudinea poate deveni cu adevarat o „boala” atunci cand este administrata fara dragoste, toleranta si fara constientizarea propriei intelegeri imperfecte, a cuiva. O astfel de „corectitudine” va produce mereu numai schisme, si in cele din urma ajuta numai miscarea ecumenica, reducand numarul celor ce marturisesc Ortodoxia.
- Vadit printre ortodocsii de astazi - si cu siguranta ne va insoti si in anii '80 - este duhul lumesc, prin care Ortodoxia isi pierde din savoarea sa, ce se manifesta in miscarea ecumenica, impreuna cu reactia impotriva acesteia, care este deseori exagerata, exact din cauza aceluiasi duh lumesc ce se gaseste intr-insa.- Misiunea noastra cea mai importanta, poate, este luminarea crestina proprie, precum si a celorlalti. Trebuie sa inaintam mai profund in credinta noastra - nu studiind canoanele Sinoadelor Ecumenice sau tipicul (desi isi au si ele locul lor), ci cunoscand cum lucreaza Dumnezeu in vietile noastre; citind vietile celor bineplacuti lui Dumnezeu din Vechiul si Noul Testament (citim mult prea putin Vechiul Testament; este foarte instructiv); citind vietile Sfintilor si scrierile Sfintilor Parinti despre practica vietii duhovnicesti; citind despre patimirile crestinilor de astazi si din anii recenti. In tot acest proces de invatare, ochii nostri trebuie sa fie atintiti catre cerul de deasupra noastra, telul pentru care ne nevoim, si nu spre problemele si dezastrele pamantului de dedesubt.
- Viata si invatatura noastra crestina trebuie sa fie in asa fel incat sa ne dea putinta de a-l sti pe adevaratul Hristos si de a-l recunoaste pe Hristosul cel mincinos (Antihristul) cand va veni. Nu cunoasterea teoretica sau "corectitudinea" ne vor da aceasta cunoastere. Vladimir Soloviev, in parabola sa asupra Antihristului, are o introspectie valoroasa, scriind ca Antihristul va zidi pentru ortodocsi un muzeu al tuturor antichitatilor bizantine posibile, numai sa i se supuna lui. Astfel ca si prea multa "corectitudine" in Ortodoxie, fara o inima crestina iubitoare, nu ii va putea rezista Antihristului; cel care il va recunoaste si ii va rezista cu tarie o va face indeosebi prin inima si nu prin minte. Trebuie sa ne dezvoltam launtric simtamintele si instinctele crestine drepte, si sa lasam deoparte toata fascinatia asupra "satisfactiilor duhovnicesti" ("conforturi spirituale") ale modului de viata ortodox, caci altfel vom fi - precum nota un observator plin de discernamant al convertitilor din ziua de astazi - ortodocsi, dar nu si crestini.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
fratilor, ii va arde Arhanghelul cu sabia dreptatii pe indivizii astia, daca nu se vor pocai !
marii masonei, iluminati, care “fac jocurile” si ne sfideaza pe noi ortodocsii, vor plange amarnic cand va veni ceasul si vor fi arsi de Dreptate…
sa nu cadem in plasa asta, sa nu ii uram…asa e, sa ne rugam Domnului sa ii lumineze pe toti…desi e greu, eu inca nu am ajuns la nivelul sa iubesc vrajmasii…din contra, cand ii vad cum ne sfideaza, imi vine sa…mai departe nu mai zic…
Dumnezeu sa ne lumineze mintile si sufletele la toti!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
stanca...ia vezi la varf, ierarhii tai, adevaratii pastratori ai calendarului, cerceteaza-i un pic...chiar sunt asa cum par?
hmmm...vadim....mmmm? si multe altele...la varful piramidei sunt peste tot tradatori...
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Mulți frați au nevoie de ajutorul nostru!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Pana sa te uiti cu lupa la paiul meu, vezi barnele tale. Cantareste ce se petrece la voi si vezi ca nu se compara nicidecum cu cateva greseli prostesti de la noi. La voi serghianismul, ecumenismul este ecleziologie oficiala! La noi nici vorba de asa ceva.
Spre deosebire de voi care desi vedeti uraciunea pustirii ca va cuprinde peste tot si devine tot mai fatisa si ramaneti in ascultare fata de slugile lui antihrist, eu o sa ma uit foarte atent la ce se intampla in biserica mea si daca vor fi caderi din ortodoxie suficient de mari, voi cauta in alta parte un episcop ortodox. Nu ma voi sugestiona la nesfarsit ca Duhul Sfant valideaza toate prostiile ereticilor de la altare.
Trebuie sa te lipesti de Hristos si de Ortodoxie nu de ierarhi si de cladiri. Si nici nu trebuie sa ii pacalesti pe cat mai multi sa repete greselile tale doar ca sa simti tu ca faci bine ce faci!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
@Stanca
Vezi ca si mata faci ca George Roncea. Deunazi veneai la Petru Voda iar acum spui blasfemii despre noi.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
@Stanca
Pacat ca Biserica pe stil vechi nu are succesiune apostolica, ca adevarul il aveti, catolicii au succesiune apostolica si nu sunt in adevar.
Biserica Ortodoxa cu toate slabiciunile si bubele ei o mai taraste o vreme, pana cand se va ridica Sfanta Liturghie de la pamant la cer si aceasta da este ultima vreme, in care bisericile nu vor mai lucra la sufletul omului, ci la pierzarea lui si luati aminte mergeti si fa pregatiti (Spovedanie si Impartasire cu Hristos) ca vremea se apropie (Arsenie Boca)
Preasfanta Fecioara roaga-te pentru noi sa nu ne lepadam de Hristos si fara de pacat sa ne pazim noi.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
@ Marius
cine spune ca BOSV nu are succesiune apostolica , cumva "teologii" modernisti ecumenisti ?