Parintele Mihai Andrei Aldea: Sfintii nostri ierarhi din prigoanele comuniste

M-am intrebat si eu, ca multi altii, de ce n-au fost canonizati inca sfintii romani din prigoanele comuniste. Dincolo de teoriile lumesti care ar explica acest lucru, ramane totusi o realitate duhovniceasca, superioara. Iar aceasta cuprinde si faptul ca sfintii martiri din vremea prigoanelor comuniste sunt sfinti mari, foarte mari, care au facut si fac minuni uimitoare. Unii dintre ei au moaste intregi, altii au oase care imprastie mireasma placuta si/sau picura mir, si unii si altii savarsesc vindecari si alte minunate semne… Aceste lucruri, si altele asemenea, sunt dovezi de nebiruit ale puterii duhovnicesti a sfintilor marturisitori din prigoanele comuniste. Putere care, dupa cum arata istoria Bisericii, este mai mult decat indestulatoare pentru a birui ceea ce teoriile lumesti gasesc drept explicatie pentru intarzierea canonizarii.

Si atunci?

Dupa „ceva vreme” de intrebare si rugaciune, am inteles, cred eu, cine intarzie canonizarea sfintilor inchisorilor[1].

De pe pamant – pentru ca de aici izvoraste, de fapt, oprelistea – mirenii si preotii care-i cinstesc pe sfintii din prigoanele comuniste. Pare absurd, nu?

De dincolo, chiar sfintii inchisorilor. Si mai aburd, nu-i asa?

De fapt, nu, nu-i absurd. Ci chiar firesc: cei care opresc, in primul rand, canonizarile, sunt sfintii din prigoanele comuniste. Si o fac din multa dragoste de Adevar si din Dragostea cea adevarata ce impodobeste pe toti sfintii.

Ca sa intelegem lucrurile mai bine, cred ca trebuie sa incepem de la atat de frumoasa campanie „Din temnite spre sinaxare”. O campanie care isi propune sa ajute inceperea canonizarilor atat de mult dorite de popor. O campanie in care sunt alaturi, ca prima propunere de trecere in calendar, trei sfinti mari: mireanul Valeriu Gafencu, preotul de mir Ilarion Felea, preotul calugar (ieromonahul) Daniil de la Rarau. Toti trei, marturisiti ca mari mucenici, care au avut o mare iubire fata de oameni si o nesfarsita dragoste de Dumnezeu, care au fost cumplit chinuiti pentru acestea si au rabdat neclintiti pana la sfarsit. Foarte potrivit alesi, intr-adevar, daca…

Oare acum se intelege de ce sfintii inchisorilor sunt primii care tin, inca, in loc, propria lor canonizare?

Nu?

Chiar nu se vede ca cei trei sfinti alesi ca pilda pentru toti ceilalti simt lipsa cuiva?

Avem aici un mirean, un preot de mir si un ieromonah. Minunat! Foarte bine! Dar unde este ierahul?

Chiar inainte de inceperea fatisa a prigoanei comuniste in Romania ierahii Bisericii lui Hristos deja patimeau. Abuzurile si ura soldatilor si ofiterilor sovietici, ale noilor autoritati de ocupatie si colaborationiste, ale intregului sistem ce voia sa se instaureze au fost simtite nu doar de „masele populare” – ca sa folosim o expresie a vremii – ci si, sau in primul rand, de vladici.

Patriarhul Nicodim Munteanu a fost inlaturat din scaun, tinut sub stricta supraveghere, amenintat si persecutat pana la suspecta sa moarte din 27 februarie 1948.

Mitropolitul Irineu Mihalcescu al Moldovei este alungat din scaun de sovietici pe 16 august 1947, pus in domiciliu fortat la Agapia si, dupa cate se pare, ucis de sovietici in 3 aprilie 1948.

Episcopul Dunarii de Jos, Cosma Petrovici, „retras” din scaun prin decret politic in 1947 si pus sub supraveghere moare „intamplator” tot in 1948, pe 16 decembrie.

„Din intamplare”, in acelasi an 1948 este scos din scaun episcopul Atanasie Dinca, fiind mutat prin mai multe locuri, sub supraveghere permanenta, pana la moarte.

In acelasi an, se intelege, este alungat si episcopul Pavel Serpe, un episcop de numai cincizeci de ani, foarte iubit de muncitorii din Regie, pe care ii ajutase neincetat, atat in necazurile cele mai obisnuite si mizere, cat si in supararile cu patronii. O asemenea legatura intre cler si credinciosi, dar mai ales intre un episcop si muncitori, era cu tot insuportabila sovieticilor si colaborationistilor din Romania ocupata. Este trimis la Seminarul de la Neamt, alaturi de alti patru episcopi alungati de comunisti din scaunele lor. Mai tarziu, Patriarhul Justinian recurge la ajutorul lui intr-o lucrare plina de primejdii, aceea de a sprijini recuperarea Sfintei Manastiri de la Curtea de Arges ocupata de prigonitori si preschimbata in „casa de odihna”. Atat de adanca si plina de daruire a fost lucrarea acestui sfant episcop, incat Securitatea, chiar si intr-o vreme de teoretica destindere, a fortat retragerea lui din scaun. Notele informative arata ca a fost sub neincetata supraveghere si prigoana pana la moartea sa, in 1978.

Episcopul Teodor Trandafir Scorobet a trecut prin mai multe valuri de prigoana. Unul dintre ele a fost cel al autoritatilor unguresti din Transilvania ocupata, care l-au trecut prin doi ani de chinuri in puscariile controlate de ei. Prigoana comunista a fost si mai cumplita, episcopul martir fiind scos din scaun in acelasi insangerat an 1948 si pur si simplu rapit de autoritatile bolsevice, pentru a fi inapoiat Bisericii… mort. Nu s-a oferit nicio lamurire, nici un act justificativ, nimic. Acest sfant ierarh al Bisericii Ortodoxe Romane a fost inmormantat la Rasinari, adaugandu-se astfel lungului sir de martiri ce a sfintit pamantul Transilvaniei strabune.

Putini stiu astazi ca intre Carpati si Alpi, in secolul I, a vestit Evanghelia unul dintre cei saptezeci de ucenici ai Mantuitorului, Sfantul Apostol Andronic, numit uneori si episcopul sau apostolul Panoniei. Aradul, ale carui radacini crestine incep astfel in vremuri apostolice, a fost binecuvantat in prigoanele comuniste ale secolului XX cu jertfa marelui ierarh martir Nicolae Popovici. In mai putin de cinci ani de episcopat la Oradea – vorbim de primii sai ani aici – a facut lucruri uimitoare. Peste 12.000 de oameni care traiau in pacat au renuntat la acesta, primind Taina Cununiei. S-au zidit si sfintit 20 de biserici si case parohiale, s-au inceput multe altele si chiar catedrala din Oradea, au fost sprijiniti si s-au facut institutii pentru sprijinirea celor saraci si loviti de nenorociri, s-au tiparit foi si carti folositoare de suflet… Uimitor de mult, cat nici nu se poate spune in cateva randuri. Apoi a venit prima prigoana. Ocupantii hortisti l-au alungat in graba pe vrednicul episcop. Dar acesta nu si-a parasit credinciosii ci, asezat la Beius, langa noua, vremelnica si nedreapta frontiera, i-a sprijinit din rasputeri, spre furia barbarilor invadatori. Dincolo de alte osteneli si suferinte martirice ale acestui mare episcop al Romanilor, ramane parca mai presus de toate marturisirea pe care a dat-o sub comunism, vreme de un sfert de secol. Atat intre patru ochi, la sfatuire si spovedanie, dar si de fata cu multi martori, la Sfanta Liturghie si cu alte prilejuri, Marturisitorul Episcop Nicolae Popovici a invatat poporul sa se fereasca de invataturile nebunesti ale comunismului, a dat pe fata crimele ocupatiei sovietice si colaborationistilor, a mangaiat pe cei care fusesera loviti, ei si familiile lor… Ura comunismului a fost pe masura marturiei lui. Arestat, batut, „eliberat” de frica rascoalei poporului dar pus sub paza la Sfanta Manastire Cheia, otravit de cateva ori, marele ierarh Nicolae al Oradei a fost tinut de Dumnezeu intr-o lunga suferinta marturisitoare. S-a stins in aceeasi detentie camuflata, la 20 octombrie 1960.

Alt mare ierarh al acelor vremi de prigoana impotriva Bisericii lui Hristos este mitropolitul Sebastian Rusan al Moldovei. Si el a trecut si prin prigoana hortista, inainte de a urca Golgota marturisirii sub comunism. Acest fiu al Ardealului prin nastere a fost si un adevarat fiu si mai ales parinte al Moldovei. Dragostea sa fata de preotii pastoriti a fost uimitor de mare, asa incat si-a pus neincetat viata in primejdie pentru ei. Cu toate ca acest lucru era interzis prin lege a avut grija sa ajute familiile preotilor arestati de prigonitori, sa ii reprimeasca pe cei care – de multe ori pentru putina vreme – erau eliberati, sa ocroteasca familiile preotilor martirizati de autoritati. A incercat sa opreasca pe preoti de la marturisiri care sa-i dea pe mana prigonitorilor, marturisind in locul lor chiar el, in catedrala si oriunde simtea ca este nevoie. A propovaduit impotriva urii de clasa, pentru dragostea crestina si pastrarea comorii Credintei adevarate. A marturisit impotriva colaborationismului, impotriva pactizarii cu sovieticii si comunismul, impotriva primirii „legilor dracesti” ale acestora (dupa propria exprimare). Declarat „dusman de prim ordin al regimului”, a fost ucis de comunisti, prin otravire, la 15 septembrie 1956. Dragostea poporului fata de el era atat de mare, incat pur si simplu autoritatile nu au indraznit sa ia pe fata masuri impotriva sa.

Mitropolitii Tit Simedrea si Visarion Puiu, episcopii Emilian Dumitru Antal, Valeriu Moglan, Grigore Leu si altii, sunt si ei printre ierarhii romani ai Bisericii lui Hristos prigoniti si chiar ucisi de autoritatile comuniste.

Este un sir cutremurator de mare de martiri, care arata o bucatica din suferintele cumplite ale Bisericii lui Hristos in vremea comunismului. Din acest sir se cuvine ca, pentru inceput, macar unul dintre ierarhii marturisitori sa fie adaugati celor trei martiri din icoana campaniei „Din temnite spre sinaxare”. Abia atunci cand aceasta se va savarsi icoana va fi intr-adevar o icoana a marturisirii Bisericii in vremea prigoanei comuniste, cuprinzand laolalta pe cei ce impreuna au suferit si marturisit Dreapta Credinta: ierarhi, ieromonahi, preoti de mir si mireni – Trupul lui Hristos.

Pr. Mihai-Andrei Aldea


[1] „Sfintii inchisorilor” este unul din numele populare in Romania pentru sfintii marturisitori din vremea prigoanelor comuniste. Ca multi termeni populari de azi, nici acesta nu este prea corect. Intai, pentru ca sunt sfinti marturisitori din acea vreme care nu au ajuns in inchisori. Apoi, pentru ca sunt multi sfinti care au fost martirizati in inchisori in vremea altor prigoane (ca cele uniata si calvina din Transilvania secolelor XVII-XVIII). Fiind insa foarte raspandit il folosim ca atare, spre a ne feri de unele repetari prea suparatoare.

12 Comments

  1. As mentiona si pe Parintele Arsenie Boca ,care a suferit de asemenea in inchisori si in viata de zi cu zi urmarit de securitate si apoi omorat.Mi se pare foarte nedrept faptul ca nu-l canonizeaza cand sfiintenia sa este atat de evidenta!Frumos articol scris de parintele Aldea!

  2. @marin: “Nu a existat în temniţe nici un episcop ortodox român.”
    Dupa cate se pare dvs sunteti stilist, din adresa respectiva.
    Pr. Aldea spune foarte bine: “macar unul dintre ierarhii marturisitori sa fie adaugati celor trei martiri din icoana campaniei „Din temnite spre sinaxare””.
    Un stilist ca si un catolic/sectar nu pot intelege suferintele ierarhilor Bisericii caci sunt pe dinafara ei.
    Lista pr. Aldea de ierarhi morti in conditii suspecte, nu e destul de concludenta pt voi, stilistii si catolicii??
    Daca nu, puneti mâna pe carti de istorie,pe studii si articole si aflati ca: UNA era tactica comunistilor fata de romano-catolici, ALTA fata de greco-catolici, ALTA fata de sectari si ALTA fata de ortodocsi (v.si Sorin Dumitrescu, “Gândirea”, 1/1991; pr. L.Brânzaş, “Martor într-un proces moral”).
    N-a existat in temnite vreun ierarh din BOR pt ca NU doreau asta comunistii,o inchisoare cu un ierarh ortodox detinut era un “focar” de revolta mistica si “indoctrinare” a detinutilor, plus faptul ca civilii puteau reactiona violent afland ca in inchisoarea din orasul lor se află un episcop de-al lor; plus proteste din strainatate.
    Nu tot asa era cu episcopii ceilalti: catolicii erau vazuti spioni ai Vaticanului,deci aveau motive politice de a-i inchide, greco-catolicii la fel, si desfiintandu-se cultul lor in 1948 iar ierarhii lor fiind putini, era simplu a-i inchide fara urmari prea mari.
    La ortodocsi insa lucrurile se complicau, caci episcopii reprezentau marea masa, cultul ortodox nu putea fi interzis riscand astfel proteste in masa ale oamenilor.
    Tactica fata de ierarhii nostri era alta, cum arata si pr. Aldea:
    – compromiterea morala;
    – destituirii din motive ne-religioase si pensionări premature;
    – eliminarea fizica, dar subtil nu pe faţă (cazul lui Grigore Leu, Irineu Mihalcescu, Sebastian Rusan, Firmilian Marin, Emilian Antal, Nicolae Bălan in 1955, patriarhul Iustin Moisescu in 1986- otravit la ordinul Elenei Ceausescu pt ca n-a mai suportat daramarea bisericilor din Bucuresti; etc).
    Asadar, denigratorii Bisericii pot afla adevarul, doar sa vrea!
    (dar patriarhul Justinian cand a avut domiciliu obligatoriu sub stricta supraveghere, n-a fost oare inchis??)

  3. @marin
    oricine mai greseste, mai ales daca generalizeaza o experienta marginita
    evident, au fost si episcopi ortodocsi romani in inchisoare, Grigore Leu si Nicolae Popovici fiind cei mai celebri

  4. “Pe oamenii acestia,pe Gafencu,pe Trifan,pe Marian,pe acesti toti,Maxim,Pascu,si ceilalti,pe toti i-as sfinti( canoniza).
    Era,oare,unul mai bun ca celalalt?
    Toti erau gata de moarte.
    Conteaza maniera in care primesti suferinta.
    Pe toti i-as sfinti,pentru ca au fost sinceri si pentru ca nu au ezitat a se jertfi.Toti se jertfeau.
    S-au dus cu totii,rand pe rand.
    Cu o bucurie greu de explicat,la proscomidie ii amintesc pe toti ca pe niste luptatori,alaturi de marii voievozi ai tarii.”
    (Pr.Arsenie Papacioc)

  5. @ Fabian
    In primul rand trebuie sa mentionez ca sunt ortodox ; desigur pentru o persoana ca dvs. caruia ii place sa lipeasca etichete cu o asa de mare usurinta sunt “stilist”…
    In al doilea nu inteleg de ce v-ati inflamat asa de tare , cand citatul respectiv este dintr-o carte a lui Ioan Ianolide , unul din cei considerati sfinti ai inchisorilor de catre voi .
    In al treilea rand , cunosteam si eu situatia unora din ierarhii BOR care au murit in conditii suspecte , posibil otraviti de comunisti ; problema e ca dupe ce comunistii au indepartat ierarhii indezirabili ( pe cei mai multi prin pensionare fortata) , si-au pus in loc slugoii lor , din care nu a fost absolut niciunul la inchisoare , pentru ca faceau politica comunistilor …
    “Un stilist ca si un catolic/sectar nu pot intelege suferintele ierarhilor Bisericii caci sunt pe dinafara ei.”
    Uite ca nu e chaiar asa .
    Dupa cum bine v-a spus Danion , sunteti sub anatemele schimbarii calendarului …
    Daca pe danion il consideri stilist , ia aminte macar la vorbele pline de tristete ale parintelui Dionisie Ignat de la Colciu ( http://ortodoxianecenzurata.wordpress.com/2010/10/06/parintele-dionisie-ignat-de-la-colciu-despre-indreptarea-calendarului-si-persecutia-celor-care-au-tinut-pe-vechi/ ) , care aminteste cu cutremurare de marile blesteme sub care sunt cei care au schimbat calendarul Ortodox cu cel astronomico-stintifico-masonic !
    Din punctul meu de vedere , voi nu mai sunteti in Biserica !

  6. @marin
    Deci EȘTI stilist!
    Chiar dacă nu te-ai încadrat în vreuna din sectele stiliste, ești stilist, de vreme ce ai (ne)credința lor!

    Și minți!
    Întâi ai spus că nu au fost episcopi ortodocși români în temnițe (ascunzându-te după un citat), apoi recunoști că au fost, deci ai mințit.
    Cât privește „slugoii” de care spui tu, vezi că toate grupările stiliste sunt, după concepția lor rătăcită, în comuniune cu ei, deci sunt căzuți.
    Căci toți stiliștii au fost ori sunt „în comuniune” cu Biserica Moldovei, parte a Bisericii Ruse, care e în comuniune cu BOR, sau cu Patriarhia Ierusalimului sau cu alte biserici ortodoxe aflate în comuniune – de această deată reală – cu BOR.
    Deci, dacă BOR nu e Biserica, nici ei nu sunt, că sunt în ceea ce chiar ei numesc „comuniune” cu cei care sunt în comuniune – de această dată ortodoxă – cu BOR.
    Înainte să dai cu bâta în baltă mergi și mai cercetează, că în mare înșelare ești!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

12 Comments
scroll to top