Sfantul Ignatie Briancianinov: A-ti lua crucea inseamna a te supune de buna voie si cu osardie lipsurilor si nevointelor

Cel ce voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de Sine si sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie, le-a grait Domnul ucenicilor Sai, chemandu-i inaintea Sa, precum am auzit astazi in Evanghelie (Marcu 8, 34).

Iubiti frati! Si noi suntem ucenicii Domnului nostru Iisus Hristos, fiindca suntem crestini. Si noi suntem chemati inaintea Domnului in aceasta sfanta biserica pentru a asculta invatatura Lui. Stam inaintea fetei Domnului; privirile Lui sunt atintite asupra noastra, inaintea Lui sunt descoperite sufletele noastre; gandurile noastre de taina si simtamintele noastre ascunse sunt aratate Lui. El vede toate planurile noastre; El vede faptele drepte si gresalele facute de noi din tineretile noastre; vede toata viata noastra, atat trecuta cat si viitoare; cele nefacute inca de noi sunt deja scrise in cartea Lui. El vede dinainte ceasul mutarii noastre in nemasurata vesnicie si ne vesteste pentru a noastra mantuire porunca Lui cea atotsfanta: Cel ce voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de Sine si sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie.

Prin puterea credintei vii sa inaltam catre Domnul ochiul nostru gandit – si-L vom vedea! Il vom vedea pe El, Pretutindenea Fiitorul – Care este de fata aici, impreuna cu noi. Sa deschidem inima noastra, pravalind de la intrarea ei greaua piatra a invartosarii; sa ascultam, sa privim, sa primim, sa ne insusim invatatura Domnului nostru. Ce inseamna lepadarea de sine? Lepadarea de sine inseamna sa parasesti viata pacatoasa. Pacatul, prin mijlocirea caruia s-a savarsit caderea noastra, a cuprins intreaga noastra fire in asa chip ca ni s-a facut ca si cum ne-ar fi firesc: lepadarea de pacat s-a facut lepadare de firea noastra; lepadarea de firea noastra este lepadarea de sine. Moartea vesnica, ce a lovit sufletul nostru, s-a prefacut pentru noi in viata. Ea cere hrana sa – pacatul, desfatarea sa – pacatul: prin mijlocirea acestei hrane si a acestei desfatari, moartea vesnica sprijina si pastreaza stapanirea sa asupra omului. Insa omul cazut socoate sprijinirea si cresterea in el a stapanirii mortii crestere si sporire a vietii. Astfel, cel molipsit de boala ucigasa e stapanit de cerinta silnica a bolii si cauta mancaruri care sporesc boala – le cauta ca pe mancarea cea mai de trebuinta, ca pe o desfatare de care este neaparata nevoie si cat se poate de placuta. Impotriva acestei morti vesnice, care se infatiseaza drept viata omenirii bolnave de caderea ei infricosatoare, Domnul rosteste osanda Sa: Cine voieste sa mantuiasca sufletul sau sporind in el viata caderii, altfel spus moartea vesnica, pierde-l-va pe el: iar cine-si va pierde sufletul sau pentru Mine si pentru Evanghelie omorand in sine poftele pacatoase si lepadandu-se de indulcirea cea pacatoasa, acela il va mantui pe el (Marcu 8, 35).

Aratand la intreaga lume care se infatiseaza privirilor noastre cu toate frumusetile si ispitele ei, Domnul graieste: Ce va folosi omului de ar dobandi lumea toata si-si va pierde sufletul sau? Ce folos pentru om, ce dobandeste, daca ar pune stapanire nu pe vreun lucru de putina insemnatate, ci chiar pe intreaga lume vazuta? Aceasta lume vazuta este numai un adapost vremelnic pentru om! Nu este pe pamant nici un lucru, nu este pe pamant nici o intaietate pe care sa le putem socoti ale noastre. Totul ne este luat de moartea necrutatoare si cu neputinta de ocolit, iar adeseori chiar inainte de moarte ni le iau imprejurarile si intorsaturile neprevazute ale sortii. Ne dezbracam de insusi trupul nostru ajunsi in pragul hotarator al vesniciei. Bunul nostru, avutul si comoara noastra este sufletul nostru – numai sufletul nostru. Ce va da omul in schimb pentru sufletul sau? (Marcu 8, 37), spune Cuvantul lui Dumnezeu. N-avem cu ce sa acoperim pierderea sufletului atunci cand il ucide moartea vesnica, ce se infatiseaza in chip amagitor drept viata. Ce inseamna a-ti lua crucea? Crucea era unealta a pedepsei de ocara pentru robi si gloata lipsita de drepturi cetatenesti. Lumea trufasa, lumea vrajmasa lui Hristos, ii lipseste pe ucenicii lui Hristos de drepturile de care se bucura fiii lumii. Daca ati fi din lume, le spune Domnul urmatorilor Sai, lumea ar iubi ce este al sau. Iar fiindca nu sunteti din lume, ci Eu v-am ales pe voi, pentru aceasta va uraste pe voi lumea… Scoate-va-vor pe voi din sinagogi, si va veni vremea ca tot cel ce va va ucide sa i se para ca aduce slujba lui Dumnezeu (Ioan 15, 19, 16, 2). A-ti lua crucea inseamna a indura cu marime de suflet batjocurile si ocarile cu care lumea ii acopera pe urmatorii lui Hristos, necazurile si prigoanele cu care lumea iubitoare de pacat si oarba ii prigoneste pe urmatorii lui Hristos. Pentru aceasta, este placut inaintea lui Dumnezeu, spune Sfantul Apostol Petru, de rabda cineva necaz pentru stiinta lui Dumnezeu, patimind pe nedrept… ca spre aceasta ati fost chemati (I Petru 2, 19, 21) de catre Domnul, Care i-a vestit pe cei iubiti ai Sai: in lume necazuri veti avea: ci indrazniti, Eu am biruit lumea (Ioan 16, 33).

A-ti lua crucea inseamna a rabda cu vitejie, pentru Evanghelie, greaua osteneala nevazuta, chinul si mucenicia nevazuta in lupta cu propriile patimi, cu pacatul care traieste in noi, cu duhurile rautatii, care cu aprindere se scoala asupra noastra si ni se impotrivesc cu incrancenare atunci cand hotaram sa lepadam jugul pacatului si sa ne supunem jugului lui Hristos. Nu ne este noua lupta, a zis Sfantul Apostol Pavel, impotriva trupului si a sangelui, ci impotriva incepatoriilor si a domniilor si a stapanitorilor intunericului veacului acestuia, impotriva duhurilor rautatii intru cele ceresti (Efeseni 6, 12). Armele ostirii noastre nu sunt trupesti, ci puternice prin Dumnezeu spre surparea tariilor, surpand izvodirile mintii si toata inaltarea ce se ridica impotriva stiintei lui Dumnezeu, si robind toata intelegerea spre ascultarea lui Hristos (II Cor. 10, 4-5). Dobandind biruinta in acest razboi nevazut, insa foarte ostenicios, Apostolul striga: Iar mie sa nu-mi fie a ma lauda fara numai in crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin Care lumea mie s-a rastignit, si eu lumii (Galateni 6, 14).

A-ti lua crucea inseamna a te pleca supus si smerit necazurilor si nevoilor pamantesti pe care ii place Proniei dumnezeiesti sa le ingaduie asupra noastra spre spalarea pacatelor noastre. Atunci crucea slujeste omului drept scara de la pamant la cer. Pe aceasta scara a urcat talharul pomenit in Evanghelie – a urcat din cele mai cumplite faradelegi in prealuminatele salasuri ale raiului: el a rostit de pe crucea sa cuvinte pline de smerita cugetare; prin smerita cugetare a intrat in cunoasterea lui Dumnezeu, prin cunoasterea lui Dumnezeu a dobandit cerul. Dupa dreptate cele vrednice de faptele noastre luam, a grait el; pomeneste-ma, Doamne, intru imparatia Ta (Luca 23, 41-42). Si noi, iubiti frati, sa repetam cuvintele talharului, cuvinte al caror pret e raiul! Sau, precum Iov, sa binecuvantam pe Domnul, Dreptul si totodata Milostivul Judecator, Care ne pedepseste. Daca am luat cele bune din mana Domnului, spunea acest patimitor, sa nu rabdam si cele rele? Cum a placut Domnului, asa s-a si facut (Iov 2, 10; l, 12). implineasca-se asupra noastra nemincinoasa fagaduinta a lui Dumnezeu: Fericit barbatul care rabda ispita: caci lamurit facandu-se, va lua cununa vietii, pe care a fagaduit-o Dumnezeu celor ce il iubesc pe El (Iac. l, 12).

A-ti lua crucea inseamna a te supune de buna voie si cu osardie lipsurilor si nevointelor prin care se infraneaza pornirile dobitocesti ale trupului nostru. O astfel de rastignire a trupului a folosit asupra sa si Sfantul Apostol Pavel: imi chinuiesc trupul meu si il supun robiei, spune el, ca nu cumva, altora propovaduind, insumi sa ma arat netrebnic (I Cor. 9, 27). Cei ce sunt in trup, adica cei ce nu-si infraneaza trupul, ci ii ingaduie sa precumpaneasca asupra sufletului, lui Dumnezeu a placea nu pot. Si ca atare, traind dupa trup, suntem datori sa traim nu pentru trup! De vietuiti dupa trup, veti muri cu moartea cea vesnica; iar de veti omori cu duhul faptele trupului, veti fi vii cu viata cea vesnica, fericita (Romani 8, 8, 12-13). Trupul este infranat fiintial prin duh – asadar, numai duhul poate stapani asupra trupului si-l poate carmui, atunci cand trupul este pregatit pentru supunere prin rastignirea lui. Trupul e rastignit prin post, prin priveghere, prin metanii si alte osteneli trupesti puse asupra lui cu intelepciune si cu masura. Nevointa trupeasca facuta cu intelepciune si cu masura slobozeste trupul de greutate si grosime, ii intareste puterile, il pastreaza mereu usor si in stare de lucrare. Cei ce sunt ai lui Hristos, spune Apostolul, si-au rastignit trupul cu patimile si poftele (Galateni 5, 24).

Ce inseamna a lua crucea, si anume crucea ta? Inseamna ca fiecare crestin trebuie sa indure cu rabdare anume acele necazuri si prigoane din partea lumii ce se abat asupra lui, si nu altele. Asta inseamna ca fiecare crestin este dator sa lupte cu barbatie si cu statornicie anume cu acele patimi si cu acele ganduri pacatoase care apar in el. Asta inseamna ca fiecare crestin este dator ca, plin de supunere inaintea voii lui Dumnezeu, marturisind dreapta judecata si milostivirea lui Dumnezeu, dand multumita lui Dumnezeu, sa indure anume necazurile si lipsurile carora le ingaduie dumnezeiasca Pronie sa se abata asupra lui, iar nu altele, pe care i le zugraveste si cu care il imbie inchipuirea trufasa. Asta inseamna ca trebuie sa ne multumim anume cu acele nevointe trupesti care sunt potrivite cu puterile noastre trupesti, de care are anume nevoie trupul nostru pentru a fi tinut in randuiala, iar nicidecum sa nazuim, tarati de ravna pe care o insufla slava desarta – precum spune Sfantul Ioan Scararul54 – catre post foarte aspru, priveghere foarte multa si alte nevointe lipsite de masura, care zdruncina sanatatea trupeasca si indreapta duhul nostru spre parere de sine si amagire de sine. Toata omenirea se osteneste si sufera pe pamant – dar ce deosebire intre o suferinta si alta! Cat de felurite sunt patimile care se lupta cu noi! Cat de felurite sunt necazurile si ispitele pe care ni le trimite Dumnezeu pentru tamaduirea noastra, pentru spalarea pacatelor noastre! Ce deosebire intre oameni chiar in privinta puterilor trupesti, chiar in privinta sanatatii! Chiar asa: fiecare om are crucea sa. Si fiecarui crestin i s-a poruncit sa ia cu lepadare de sine tocmai aceasta cruce a sa si sa urmeze lui Hristos. Cine a luat crucea sa lepadandu-se de sine, acela sa impacat cu sine insusi, cu imprejurarile in care se afla, cu starea sa cea din afara si cea launtrica; numai acela poate urma lui Hristos cu intelegere si fara ratacire.

Ce inseamna a urma lui Hristos? Inseamna a cerceta si a-ti insusi invatatura Evangheliei, a avea Evanghelia ca singur indreptar al lucrarii mintii, al lucrarii inimii, al lucrarii trupului, inseamna a-ti lua felul de a gandi din Evanghelie, a-ti randui simtirile inimii potrivit Evangheliei si a sluji drept chip viu al Evangheliei prin toate faptele, prin toate miscarile tainice si vadite. De o asemenea urmare a lui Hristos este in stare, repetam, numai acela care, fugind de amagirea prin smerenie (Coloseni 2, 18), a hotarat sa dobandeasca adevarata smerita cugetare acolo unde odihneste ea – in ascultarea si supunerea fata de Dumnezeu. Cel ce a intrat in supunerea fata de Dumnezeu unita cu deplina lepadare de sine, care si-a luat crucea sa, a recunoscut si a marturisit aceasta cruce ca fiind a sa.

Iubiti frati! Inchinandu-ne astazi, dupa randuiala sfintei Biserici, cinstitei Cruci a Domnului cu trupurile noastre, sa ne inchinam ei si cu duhul! Sa cinstim cinstita Cruce a lui Hristos – unealta biruintei si semnul slavei lui Hristos – marturisind fiecare de pe crucea sa: „Dupa dreptate cele vrednice de faptele mele iau; pomeneste-ma, Doamne, intru imparatia Ta”. Prin recunoasterea propriei pacatosenii, prin multumita adusa Domnului, prin supunerea fata de Dumnezeu facem din crucea noastra – unealta a pedepsei si semn al necinstei – unealta a biruintei si semn al slavei, asemeni Crucii Domnului. Sa ne deschidem prin cruce raiul. Sa nu ne ingaduim atat de vatamatoarea cartire, si mai ales sa nu ne ingaduim hula cea pierzatoare de suflet, care adeseori se aude din gura pacatosului orbit, invartosat, care se sfasie si se zbate pe crucea sa, straduindu-se in zadar sa scape de cruce. Pentru cel ce carteste si huleste, crucea se face nesuferit de grea, tragand in iad pe omul rastignit pe ea. „Ce am facut?” – striga pacatosul care nu-si recunoaste starea, si il invinuieste de nedreptate si nemilostivire pe Dreptul Judecator si Milostivul Dumnezeu, defaima si tagaduieste purtarea de grija a lui Dumnezeu; vazandu-L rastignit pe Fiul lui Dumnezeu, cere de la El in batjocura si cu viclenie: Daca Tu esti Hristosul, mantuieste-Te pe Tine si pe noi (Luca 23, 39), pogoara-Te de pe cruce (Matei 27, 40)! Insa Domnul nostru Iisus Hristos bine a voit a Se sui cu trupul pe cruce si moarte a rabda55, pentru ca prin cruce sa impace omenirea cu Dumnezeu, ca prin moarte sa mantuiasca omenirea de moartea vesnica. Pregatindu-i pe Sfintii Apostoli de marea intamplare care avea sa se savarseasca – rascumpararea neamului omenesc prin patimirile si moartea de ocara a Dumnezeu-Omului, Domnul le-a vestit Apostolilor din timp ca trebuie sa fie dat in mainile pacatosilor, sa patimeasca mult, sa fie omorat si sa invie. Aceasta prevestire le-a parut catorva dintre Sfintii Apostoli ciudata si cu neputinta de implinit. Atunci Domnul ia chemat inaintea Sa pe ucenicii Sai si le-a zis: Cel ce voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de Sine si sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Amin.

(Predica la Duminica Sfintei Cruci, din Predici la Triod si Penticostar)