Sfantul Ignatie Briancianinov – Cercetarea insemnatatii pe care o are propriul nostru trup

Predica in vinerea primei saptamani a Postului Mare

Trupurile voastre sunt biserici Duhului Sfant Ce locuieste intru voi (I Cor. 6, 19).

Iubiti frati! In vremea de acum, cand ne pregatim sa ne facem partasi atotsfantului Trup si atotsfantului Sange al Dumnezeu-Omului, se cade noua sa purcedem la cercetarea insemnatatii pe care o are propriul nostru trup. Insemnatatea lui e neobisnuit de mare, si Sfantul Apostol Pavel a infatisat-o precum urmeaza: Trupurile voastre sunt biserici Duhului Sfant ce locuieste intru voi.

Fratilor! Oare am luat aminte asa cum trebuie la insemnatatea trupului nostru? Nu cumva l-am privit superficial si cu usuratate, ca pe un lucru ce nu are nevoie de nici o cercetare? Si totusi, Dumnezeu ne vesteste prin gura Apostolului: Trupurile voastre sunt biserici Duhului Sfant ce locuieste intru voi.

Din pamant a fost luat trupul omenesc, insa n-a fost facut pentru pamant. El a cazut in stricaciune – dar nu a fost facut pentru stricaciune. Zidit, impodobit de Facator pentru vesnicie si ceea ce este vesnic, el, indata dupa zidirea sa, a fost inviat cu suflet nemuritor si sfant, impreuna cu acesta a fost rapit de pe pamant in raiul luminos pentru a petrece in el, pentru a lucra duhovniceste, pentru a se desfata duhovniceste; el nu era in stare de placeri trupesti. El nu putea iesi din mainile Atotsfantului Facator decat pe de-a-ntregul curat si sfant; mai apoi l-a schimonosit pacatul. Ochiul lui era atat de neprihanit ca nu vedea goliciunea celorlalte madulare, care, la randul lor, nu infatisau nimic care sa trebuiasca acoperit. Sufletul nu era inviforat si tulburat de patimi; nu era tulburat de ele nici trupul. Sangele nu fierbea de manie si nici nu se racea de intristare si trandavie. Moartea nu era in firea acestui trup; nu erau in firea lui bolile; el nu avea nevoie sa se apere de inraurirea stihiilor; nu era lant si temnita pentru suflet: el era pentru acesta o haina minunata, vesnic noua. Omul a cazut. Pacatul a lovit cu moartea atat sufletul, cat si trupul lui. Stapanirea mortii asupra omenirii este atat de atotcuprinzatoare si atat de puternica incat nimeni din numerosul neam omenesc n-a scapat de ea; fiecare om se naste avand in sine temeiul mortii, poate sa fie ajuns de ea in orice clipa a vietii sale pamantesti – si negresit va fi, la ceasul cuvenit. Fara a gresi putem sa-i socotim niste morti ce umbla pe toti cei surghiuniti pe pamant! Ce este viata noastra pe pamant, daca nu o necontenita lupta cu moartea? Din aceasta stare nu putem nicicum sa tragem concluzii asupra starii care era fireasca omului inainte de caderea sa; pornind de la trupul nostru nu putem judeca deloc cu privire la trupul celor intaiziditi.Starea fericita si fara de moarte a celor intai-ziditi o putem contempla doar in dumnezeiasca Descoperire. Putem vedea dovedirea ei deplina, cu fapta, in Domnul nostru Iisus Hristos si, in parte, in acei alesi ai lui Dumnezeu care au aratat nu doar in sufletele, ci si in trupurile lor puterea rascumpararii daruite omenirii de catre Dumnezeu-Omul. Trupul lui Adam nu se ineca in ape, nu era ars de foc, era de neatins pentru moarte. Asa s-a aratat a fi trupul noului Adam, al Domnului nostru Iisus Hristos; el a gustat moartea, dar a gustat-o numai si numai din bunavoirea Dumnezeu-Omului: gustand moartea, el nu a incetat sa fie viu, fiindca despartindu-se de suflet nu s-a despartit de Dumnezeire. El s-a inaltat la cer, repetand cu prisosinta rapirea trupului lui Adam in rai. El trage acolo trupurile adevaratilor crestini: unde este trupul cel atotsfant, acolo se vor aduna si vulturii duhovnicesti (Luca 17, 37). Desi vedem ca acum trupurile parintilor si fratilor raposati sunt coborate in mormantul intunecos si acoperite cu pamant, desi asteptam ca aceeasi soarta sa ajunga si trupurile noastre, credem si stim ca aceste trupuri nu vor ramane in pamant pentru totdeauna. Ele vor invia. Si nu numai atat: dreptii inviati si dreptii care vor fi in viata – ii numesc „drepti” pe crestinii adevarati – nu vor ramane pe pamant: in cea din urma zi a lumii acesteia trecatoare, la inceputul neinseratei zile a vesniciei, vor fi rapiti cu trupurile lor in vazduh, intru intampinarea Domnului, si asa pururea, acolo in cer, cu Domnul vor fi (I Cor. 15, 51-52; I Tes. 4, 5-17). Trupul semanat in mormant intru stricaciune se va scula intru nestricaciune, se va scula intru slava, se va scula intru putere; trupul pamantesc se va face trup ceresc, trupul sufletesc trup duhovnicesc (I Cor. 15, 42, 44).

Aceasta e menirea trupului omenesc. El se naste molipsit de moarte si de pacat, se naste spre moarte, dupa chipul acelui trup in care s-a preschimbat trupul primului om care a murit, zidit din tarana si intors in tarana; dar este renascut in baia botezului spre mantuire, dupa chipul trupului pe care l-a luat Omul Ceresc, Care S-a zamislit si S-a nascut de la Duhul Sfant si din Preacurata Fecioara: Cati in Hristos v-ati botezat, in Hristos v-ati si-mbracat (Galateni 3,27). Prin minunata taina a Euharistiei trupul nostru se uneste cu trupul lui Hristos insusi – trupul se uneste cu trupul dumnezeiesc, sangele cu sangele dumnezeiesc. Cel ce mananca trupul Meu si bea sangele Meu, a grait Domnul, intru Mine petrece si Eu in el (Ioan 6, 56). Cel ce mananca atotsfantul trup al lui Hristos si bea atotsfantul sange al lui Hristos ajunge, prin aceasta plinatate a gustarii, in desavarsita unire cu Dumnezeu-Omul: trupul lui se face trup al Dumnezeu-Omului, sangele lui se face sange al Dumnezeu-Omului. Adevaratul crestin odihneste in Domnul, si Domnul odihneste in el; crestinul este imbracat in Hristos, si Hristos in crestin. Privind duhovniceste aceasta maretie a crestinilor, Apostolul striga catre noi: Trupurile voastre madularele lui Hristos sunt (I Cor. 6, 15). Trupul pentru Domnul, si Domnul pentru trup (I Cor. 6, 13). Imbracati-va intru Domnul nostru Iisus Hristos, si grija de trup sa nu o faceti spre pofte (Romani 13, 14).

„Darurile Sfantului Duh”, a zis un mare bineplacut al lui Dumnezeu, „sunt deja firesti pentru firea cea innoita”. Pentru trupul care este una cu trupul lui Hristos este deja un lucru firesc sa fie biserica a Sfantului Duh: unde este Hristos, acolo este, neamestecat cu El si nedespartit de El, si Duhul Sfant. Multi dintre adevaratii slujitori ai lui Dumnezeu au vadit din vremea vietii lor pamantesti adastarea Sfantului Duh in trupurile lor, si astfel au dovedit cu lucrul ca trupurile crestinilor trebuie si pot sa fie biserica a Sfantului Duh. Umbra Sfantului Apostol Petru tamaduia pe cei bolnavi (Fapte 5, 15); stergarele pe care le folosea Sfantul Apostol Pavel erau aduse la bolnavi, si in urma atingerii de acestea bolnavii se vindecau, iar duhurile necurate ii paraseau pe cei munciti de ele (Fapte 19, 12). Naparca, acest sarpe atat de veninos, l-a muscat pe Apostol: el insa a ramas nevatamat, ca si cum n-ar fi intrat deloc in el otrava sarpelui. Unii sfinti umblau pe apa, strabateau ca inaripati intinderi insemnate intr-un rastimp deosebit de scurt, la rugaciune isi inaltau trupurile de pe pamant, aratand, dupa cum spune un sfintit scriitor, incepatura rapirii in vazduh ce va sa fie si aratand putinta spre aceasta rapire. Nu doar in sufletele, ci si in trupurile lor lucra Sfantul Duh! In trupurile omenesti coborate la asemanarea dobitoacelor fara minte fierb feluritele patimi: in trupurile sfintite, dimpotriva, fierbe si se revarsa din belsug harul dumnezeiesc, indulcind trupul cu dulceata cereasca si duhovniceasca si, totodata, omorandu-l pentru pacat. Dupa despartirea sufletului de un asemenea trup, stricaciunea nu cuteaza a se atinge de el, fiindca in ciuda lipsei sufletului, in el petrece Duhul Sfant, vadind adastarea Sa prin felurite semne vrednice de Duh si proprii Duhului.

De ce sunt straine trupurile noastre de sfintirea duhovniceasca? De ce sunt trupurile noastre in stare doar de simtaminte dobitocesti, de vreme ce Sfantul Duh a dat marturie ca una este trupul oamenilor si alta trupul dobitoacelor (I Cor. 15, 39)? Fiindca nu luam aminte la preintampinarea Domnului nostru, Care a zis: Luati aminte la sine-va, ca sa nu se ingreuieze inimile voastre cu satiul mancarii si cu betia si cu grijile lumii (Luca 21, 34). S-au ingreuiat inimile noastre, lipitu-s-au de pamant sufletele noastre: aceasta asezare a duhului face sa se ingroase trupul, si ramanem straini de cunoasterea prin cercare a faptului ca trupul nostru poate sa se bucure de Dumnezeul Cel viu (Ps. 83,2): Sus sa avem inimile, si intr-acolo, in urma inimii, sa fie tras trupul. Sa il iubim pe Domnul asa cum a poruncit El sa fie iubit, din toata inima si din tot sufletul si din tot cugetul si din toata taria (Marcu 12, 30), lucru ce nu poate fi implinit fara ca trupul sa ia parte. Sa facem trupurile noastre trupuri duhovnicesti, ceresti! Sa le izbavim de amara trecere din inchisoare in inchisoare: din inchisoarea mormantului in inchisoarea iadului. Asupra noastra sta indatorirea de neocolit sa facem asta: am fost ziditi dintru inceput pentru cer; mai apoi, dupa cadere, am fost rascumparati pentru cer. Suntem pe de-a-ntregul ai lui Dumnezeu, nu ai nostri. Nu sunteti ai vostri, ne spune Apostolul: ati fost cumparati cu pret, cu pretul nepretuitului sange al Fiului lui Dumnezeu. Proslaviti, dar, pe Dumnezeu in trupurile voastre si in sufletele voastre, care sunt ale lui Dumnezeu: ca si trupurile voastre, nu numai sufletele, sunt biserica a Duhului Sfant, Care locuieste in voi (I Cor. 6, 19, 20). Amin.

(din Sfantul Ignatie Briancianinov – Predici la Triod si Penticostar)