Sfantul Iustin Popovici, Omilie la Duminica a V–a din Postul Mare

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh.
Iata a V-a Duminica din Marea Patruzecime, duminica [ce pecetluieste saptamana] marilor privegheri si marilor nevointe, saptamana marilor tanguiri si suspine, Duminica celei mai mari sfinte intre sfintele femei, a Cuvioasei Maicii noastre Maria Egipteanca…
Patruzeci si sapte de ani a vietuit in pustie, si Domnul i-a daruit ceea ce rareori daruieste cuiva dintre sfinti. Ani intregi nu a gustat paine si apa. La intrebarea Avvei Zosima, ea a raspuns: „Nu numai cu paine va trai omul” (Matei 4, 4). Domnul a hranit-o intr-un mod deosebit si a indrumat-o la viata pustniceasca, la nevointele pustnicesti.

Si care a fost urmarea?Sfanta a preschimbat iadul ei in rai! L-a biruit pe diavol si a urcat sus la Dumnezeu! Cum, cu ce? Cu postul si cu rugaciunea, cu postul si cu rugaciunea! Pentru ca postul impreuna cu rugaciunea, este o putere care biruieste totul. Un imn minunat din Marea Patruzecime spune: „Sa urmam Mantuitorului sufletelor noastre, Care prin post ne-a aratat biruinta impotriva diavolului”. Prin post ne-a aratat biruinta impotriva diavolului… Nu exista o alta arma, nu exista un alt mijloc.
Postul! Iata mijlocul pentru a-l birui pe diavolul, pe orice diavol. Exemplu de biruinta, Sfanta Maria Egipteanca. Ce putere dumnezeiasca este postul! Postul nu este nimic altceva decat sa-ti rastignesti trupul, sa-ti rastignesti trupul, sa te rastignesti singur pe tine insuti.
De vreme ce exista crucea, biruinta este sigura. Trupul fostei desfranate din Alexandria, Maria, prin pacat s-a predat robiei diavolului. Dar cand a imbratisat crucea lui Hristos, cand a luat aceasta arma in mainile ei, l-a biruit pe diavol. Postul este invierea sufletului din morti. Postul si rugaciunea deschid ochii omului, ca sa se zareasca si sa se inteleaga dupa adevar pe el insusi, sa se vada pe el insusi.

De vreme ce exista crucea, biruinta este sigura. Trupul fostei desfranate din Alexandria, Maria, prin pacat s-a predat robiei diavolului. Dar cand a imbratisat crucea lui Hristos, cand a luat aceasta arma in mainile ei, l-a biruit pe diavol. Postul este invierea sufletului din morti. Postul si rugaciunea deschid ochii omului, ca sa se zareasca si sa se inteleaga dupa adevar pe el insusi, sa se vada pe el insusi.
Vede atunci ca fiecare pacat in sufletul lui este mormantul lui, mormantul, moartea lui. Intelege ca pacatul in sufletul lui nu face nimic altceva decat sa transforme in lesuri toate cate apartin sufletului: gandurile lui, sentimentele lui si dispozitiile lui; un sir de morminte. Si atunci…, se dezlantuie din suflet un strigat jalnic: „Inainte de sfarsit, pana ce nu pier, mantuieste-ma”. Acesta este strigatul nostru in aceasta sfanta saptamana: Doamne, inainte de sfarsit, pana ce nu pier, mantuieste-ma. Astfel ne-am rugat in aceasta saptamana Domnului, astfel de strigate rugatoare ne-a predat, in Canonul sau cel Mare, marele sfant parinte al nostru Andrei Criteanul.
„Doamne, inainte de sfarsit, pana ce nu pier, mantuieste-ma”. Acest strigat ne priveste pe noi toti, pe toti cati avem pacate. Cine nu are pacate? Este imposibil sa privesti in tine insuti si sa nu afli undeva, in vreun ungher al sufletului tau, sa nu localizezi in vreun colt al lui un pacat poate uitat. Si… fiecare pacat, pentru care nu te-ai pocait, este mormantul tau, este moartea ta. Si tu, ca sa poti sa te mantuiesti si sa te inviezi pe tine insuti din mormantul tau, striga cu strigatele tanguitoare si rugatoare ale Marii Patruzecimi: „Doamne, inainte de sfarsit, pana ce nu pier, mantuieste-ma”.

Sa nu ne batem joc de noi insine, fratilor, sa nu ne lasam inselati. Si chiar daca un singur pacat ar ramane in sufletul tau, si tu nu te pocaiesti si nu-l marturisesti, ci il lasi inauntrul tau, acest pacat te va duce in imparatia iadului. Pentru pacat nu exista loc in raiul lui Dumnezeu. Pentru pacat nu exista loc in Imparatia Cerurilor. Pentru a te invrednici de Imparatia Cerurilor, ingrijeste-te sa izgonesti din tine orice pacat, sa dezradacinezi din tine prin pocainta orice pacat. Pentru ca nimic nu izbaveste decat pocainta omului. O astfel de putere a dat Domnul Sfintei Pocainte.
Priviti! Daca pocainta a putut sa mantuiasca o femeie atat de desfranata, cum a fost odata Maria Egipteanca, cum sa nu mantuiasca si pe alti pacatosi, pe fiecare pacatos, si pe cel mai mare pacatos si criminal? Da, Sfanta si Marea Patruzecime este campul de lupta pe care noi, crestinii, cu postul si cu rugaciunea il biruim pe diavolul, biruim toate pacatele, biruim toate patimile si ne asiguram noua insine nemurirea si viata vesnica. In Vietile sfintilor si ale adevaratilor crestini exista nenumarate exemple care arata ca, intr-adevar, doar cu rugaciunea si cu postul noi crestinii biruim pe demoni, pe toti cei care ne chinuiesc si vor sa ne tarasca in imparatia raului, in iad. Chiar, Sfantul Post…! Este postul sfintelor noastre virtuti. Fiecare sfanta virtute inviaza sufletul meu si sufletul tau din morti.

Rugaciune! Ce este rugaciunea? Este marea virtute care te inviaza si care ma inviaza. Sculandu-te la rugaciune, n-ai strigat catre Domnul sa iti curateasca sufletul de pacate, de orice rau, de orice patima? Atunci mormintele tale si mormintele mele se deschid si mortii inviaza. Tot ce este pacatos fuge, tot ce taraste spre rau dispare. Sfanta rugaciune il inviaza pe oricare dintre noi, cand este sincer, cand isi aduce tot sufletul in cer, cand tu cu frica si cutremur spui Domnului: Vezi, vezi mormintele mele, nenumarate sunt mormintele mele, Doamne! In fiecare din aceste morminte, iata sufletul meu, iata-l mort, departe de Tine, Doamne! Spune un cuvant si ii inviaza pe toti mortii mei! Pentru ca Tu, Tu, Doamne, ne-ai daruit multe puteri dumnezeiesti ca sa ne invieze prin Sfanta Inviere, sa ne invieze din mormantul trandaviei.
Da, prin pacat, prin patimile noastre, murim sufleteste. Sufletul moare cand se desparte de Dumnezeu. Pacatul este puterea care desparte sufletul de Dumnezeu. Si noi, cand iubim pacatul, cand iubim placerile trupesti, in realitate ne iubim moartea, iubim mormintele, mormintele rau mirositoare in care sufletul nostru se descompune.
Dimpotriva, cand ne trezim, cand prin fulgerul pocaintei lovim in inima noastra, atunci…, atunci mortii nostri inviaza. Atunci sufletul nostru ii biruieste pe toti criminalii sai, il biruieste pe creatorul prin excelenta al tuturor pacatelor, pe diavolul, il biruieste cu puterea Domnului Iisus Hristos cel inviat.

De aceea, pentru noi crestinii nu exista pacat mai puternic ca noi. Sa fii sigur ca intotdeauna esti mai puternic decat orice pacat care te chinuieste, intotdeauna esti mai puternic decat orice patima care te chinuieste. Cum? – intrebi. Prin pocainta! Si ce este mai usor decat ea? Intotdeauna poti inauntrul tau, in sufletul tau, sa strigi: „Doamne, inainte de sfarsit, pana ce nu pier, mantuieste-ma”. Ajutorul lui Dumnezeu nu te va trece cu vederea. Te vei invia pe tine insuti din morti si vei trai in aceasta lume ca unul care a venit din cealalta lume, care a fost inviat si traieste o noua viata, viata Domnului celui inviat, inauntrul careia exista toate dumnezeiestile puteri, asa incat niciun pacat de acum sa nu poata sa te ucida. Poate vei cadea din nou, dar de acum cunosti, cunosti arma, cunosti puterea cu care te inviezi din morti. Daca de cincizeci de ori pe zi pacatuiesti, daca de cincizeci de ori te rusinezi, daca cincizeci de morminte iti sapi astazi, striga doar: „Doamne, da-mi pocainta. Mai inainte de sfarsit, pana ce nu pier, mantuieste-ma”.

Domnul cel Bun, care cunoaste slabiciunea si neputinta sufletului omenesc si a vointei omenesti, a spus: Vino, frate. Chiar daca de saptezeci de ori cate sapte pacatuiesti pe zi, vino iar si spune: Am pacatuit (Matei 18, 21-22). Domnul asta ne porunceste noua, oamenilor slabi si neputinciosi. Ii iarta pe pacatosi. De aceea a si declarat ca bucurie mare se face in cer pentru un pacatos care se pocaieste pe pamant (vezi Luca 15, 7). Intreaga lume cereasca priveste la tine, frate si sora, cum traiesti pe pamant. Cazi in pacat si nu te pocaiesti? Iata, ingerii plang si se tanguiesc in cer din pricina ta. Doar ce incepi sa te pocaiesti, frate, ingerii in cer se bucura si dantuiesc ca niste frati ai tai ceresti…
Iata Maria Egipteanca, marea sfanta de astazi. Cat de pacatoasa a fost! Din ea Domnul a facut o fiinta sfanta ca heruvimii. Prin pocainta s-a facut intocmai cu ingerii, prin pocainta a distrus iadul in care se afla, si s-a suit intreaga in raiul lui Hristos. Nu exista crestin neputincios in aceasta lume, chiar daca il ataca cele mai groaznice pacate si ispite ale acestei lumi. Insa este suficient doar ca crestinul sa nu uite marile lui arme: pocainta, rugaciunea, postul; sa se dedea vreunei nevointe evanghelice, vreunei virtuti: fie rugaciunii, fie postului, fie iubirii evanghelice, fie indurarii. Sa ne amintim de marii sfinti ai lui Dumnezeu, sa ne amintim de marea sfanta sarbatorita astazi, de Cuvioasa Maica noastra Maria Egipteanca, si sa fim siguri ca Domnul va fi ajutorul nostru la vreme. Sfanta Maria a experiat atat de mult ajutorul minunat din partea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, incat s-a mantuit din groaznicul ei iad, de groaznicii ei demoni. Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu si astazi si pururea ne ajuta in toate virtutile noastre evanghelice: in rugaciune, in post, in priveghere, in iubire, in indurari si in rabdare si in orice alta virtute. Ma rog sa ne ajute intotdeauna si sa ne calauzeasca…

De aceea, niciodata sa nu obosesti in lupta si in razboiul cu pacatele tale… In toate greutatile tale, in cele mai mari caderi ale tale sa-ti amintesti de acest strigat al sfintei saptamani, care are putere sa te invieze: „Doamne, mai inainte de sfarsit, pana ce nu pier, mantuieste-ma“.

Omilie la Duminica a V–a din Postul Mare (1965), [Traducere (in elina) de catre parintii Sfintei Manastiri Cuviosul Grigorie din Sfantul Munte din cartea PASHALNE BESEDE (Omilii Pascale), Belgrad, 1998]