Cum promoveaza marile organisme internationale avortul in lume, dupa programul masoneriei

Fragment din volumul „A Way of Life”, publicat de Societatea pentru Protectia Copiilor Nenascuti, Londra, 2002. Traducere si adaptare: Asociatia Provita Media, www.provita.ro

[Nota red. CV: Analiza, scrisa acum aproape un deceniu, este pe alocuri depasita de evenimente (spre ex. politica Mexico City a fost abrogata de presedintele Obama, cunoscut ca devotat lobby-ului avortist, in a treia zi a mandatului sau) insa realitatea nu s-a schimbat, iar gravitatea problemei s-a accentuat.]

Natiunile Unite

Organizatia Natiunilor Unite a fost infiintata la 24 octombrie 1945, de catre 51 de tari, inclusiv Regatul Unit al Marii Britanii. In prezent exista 189 de tari membre, adica aproape toate tarile din lume.

In preambulul la Carta Natiunilor Unite, documentul care sta la baza acestei organizatii, care a fost semnat la 26 iunie 1945, statele membre s-au angajat sa urmareasca patru scopuri principale. Acestea erau: „salvarea generatiilor succesoare de flagelul razboiului; reafirmarea credintei in drepturile fundamentale ale omului, in demnitatea si valoarea persoanei umane; stabilirea conditiilor in care justitia si respectul fata de obligatiile ce decurg din tratate si alte surse de drept international pot fi pastrate si promovarea progresului social si a standardelor mai bune de viata in cadrul unor libertati mai mari.” [1]

Totusi, este clar ca angajamentele pentru respectarea unor asemenea idei ca „drepturile fundamentale ale omului”, „progresul social” si „o libertate mai mare”, sunt deschise interpretarii conform anumitor agende. Tarile care stabilesc agenda la Natiunile Unite sunt cele care contribuie cu cei mai multi bani, cum ar fi Statele Unite si tarile Uniunii Europene [2]. Si aceste tari s-au folosit de Natiunile Unite pentru a promova un acces mai larg la avort in toata lumea.

Politica de avort a fost descrisa ca fiind un imperialism cultural sau al avortului. De exemplu, la inchiderea Conferintei Natiunilor Unite din 1994, PREP COM3, de la Cairo, un grup de 12 lideri religiosi din Statele Unite au trimis scrisori deschise presedintelui Clinton, cerandu-i sa anuleze o telegrama a Departamentului de Stat american prin care toate misiunile consulare si diplomatice americane erau sfatuite sa exercite presiuni asupra guvernelor straine pentru a sustine angajamentul disponibilitatii mai mari la avort in planul de actiune al Conferintei. Liderii religiosi au numit aceasta telegrama „un abuz fara precedent asupra corpurilor diplomatice in scopuri politice” [3]. Ei au declarat ca tarile asupra carora Departamentul de Stat american a exercitat „presiune in vederea imbratisarii de catre acestea a politicii de liberalizare a avortului, adesea cu incalcarea legilor lor proprii, sunt foarte indignate si o considera un imperialism cultural.” [4]

Faptul ca Statele Unite au vazut in Natiunile Unite un mijloc de a promova avortul si controlul populatiei in toata lumea a fost ilustrat de asa-numitul Memorandum Kissinger asupra populatiei din 1974. Memorandumul 200 de Studii de Securitate Nationala, scris de catre Henry Kissinger, sugera ca e necesar, in interes strategic, economic si militar al Statelor Unite sa se limiteze cresterea populatiei din tarile din lumea a treia. In acest scop, raportul propunea un plan de a reduce media familiei in toata lumea la doi copii, pana in anul 2000. Totusi, Statele Unite evita direct responsabilitatea unui asemenea proiect, dand asigurari ca Natiunile Unite si institutiile financiare internationale au adoptat politici de control al populatiei ca o conditie a ajutoarelor americane. Raportul chiar sugera ca ar putea fi necesare „programe obligatorii”. Acest raport a devenit un regulament oficial al politicii externe a Statelor Unite la 26 noiembrie 1975 si de atunci nu a mai fost inlocuit. [5]

Conferintele Natiunilor Unite

Agendele pro-avort ale multor tari occidentale pot fi vazute cel mai clar la conferintele la scara larga ale Natiunilor Unite, cum ar fi Conferinta pe populatie de la Cairo, din 1994, Conferinta de la Beijing privind femeia din 1995, Conferinta Cairo+5 din 1999 si Conferinta Beijing +5, din 2000. La asemenea conferinte, se aduna diverse organizatii neguvernamentale acreditate, care fac lobby la delegati ca acestia sa sustina o anumita linie. Problema avortului este pusa invariabil, intr-un fel sau altul, indiferent de problemele principale care se discuta.

Delegatii pro-vita si cei care fac lobby la conferintele ONU, adesea duc lupte grele, deoarece multe din tarile mai bogate impun o agenda pro-avort tarilor mai sarace, iar acestea din urma se tem sa nu piarda pachetele de ajutoare. Vaticanul, Sfantul Scaun, care are statut de observator permanent la ONU, joaca un rol important in negocieri. Voturile sunt date dupa sesiuni epuizante ce dureaza cate o noapte intreaga.

Inainte de 1994, negocierile la conferintele internationale ale ONU erau conduse printr-un consens. Aceasta insemna ca daca mai mult de 2 sau 3 tari se opuneau vreunei clauze, aceasta nu era inclusa in documentul final. Regula a fost schimbata la Conferinta pe populatie de la Cairo din 1994, cand, in documentul final, a fost inclus limbajul pro-avort, in ciuda obiectiilor a 30-40 de tari. Aceasta s-a intamplat in mare parte datorita influentei puternice a delegatiei SUA, condusa de presedintele Bill Clinton si deoarece conferinta a fost prezidata de seful celei mai mari organizatii de planificare din lume International Planned Parenthood Federation (IPPF). Noile reguli au fost mentinute, un an mai tarziu, la Conferinta de la Beijing privind femeia, insa, la intalnirea de revizuire a Conferintei de la Beijing (Beijing+5) din 2000, s-a produs o reintoarcere la vechile reguli.

Efectul acestor schimbari a permis agendei pro-avort sa faca pasi importanti deoarece textul documentelor conferintelor anterioare ale ONU stabilea baza consensului pentru conferintele ulterioare. Exista deci manevre pro-avort care se impun treptat si-i pot lua, uneori, pe delegatii pro-vita pe nepregatite.

Una din problemele cu care se confrunta participantii pro-vita la ONU care fac lobby este slabiciunea tarilor cu traditie pro-vita. De exemplu, in ciuda faptului ca toate tarile Americii de Sud au constitutii pro-vita, multi dintre delegatii din America de Sud au adoptat o pozitie pro-avort, in ultimii ani, la negocieri. [6]

Mai mult decat atat, tari din cadrul Uniunii Europene, cum ar fi Irlanda, nu au o voce independenta deoarece tarile UE negociaza in bloc. La conferinta ONU pe problemele HIV/SIDA, tinuta la New York, in iunie 2001, UE, inclusiv Irlanda, a recomandat legalizarea avorturilor „sigure si legale”. Recunoscand ca acest lucru era impotriva constitutiei pro-vita irlandeze, dl Tom Hanny, purtator de cuvant al Departamentului de Afaceri Externe al Irlandei, a explicat: „Noi nu am aprobat directivele. Au existat elemente in cadrul acestor directive cu care Irlanda ar fi avut probleme. Totusi, totul a fost à la carte, te uiti prin ele si-ti alegi ce vrei…” Dl David Quinn, editorul ziarului Irish Catholic a subliniat ca Irlanda nu si-a exprimat nici o obiectie la recomandarile Uniunii Europene, si ca Irlanda greseste, crezand ca acestea nu vor avea nici un impact asupra situatiei ei interne. El sustine ca daca UE va reusi sa introduca limbajul pro-avort in dreptul international, tribunalele Uniunii Europene vor putea sa citeze acest limbaj ca o norma internationala si sa-l faca obligatoriu in toate statele membre ale Uniunii Europene. [7]

Exista multe semne de incurajare ca fortele pro-vita sunt in prezent in ascendenta la ONU. Conferinta Beijing+5 din 2000 a constituit o victorie majora, in masura in care Sanctitatea Sa si aliatii Vaticanului au reusit sa blocheze limbajul sus-amintit, care ar fi impus dreptul de acces la avort. In prezent, exista o mai mare vigilenta din partea mai multor tari in ceea ce priveste agenda pro-avort, care se promoveaza. Cu toate acestea, nu exista loc pentru mari satisfactii. Modul in care sunt negociate documentele conferintelor internationale ale ONU este incorect in sine. Nu exista o evidenta oficiala a procedurilor, iar delegatii in mod individual pot merge – si adesea o si fac – impotriva politicilor guvernului pe care-l reprezinta. Sustinatorii pro-vita care fac lobby la ONU trebuie sa fie vigilenti constant, ziua si noaptea, in cadrul negocierilor.

Utilizarea manipulatorie a limbajului

Exprimarea folosita in documentele si rezolutiilor finale ale conferintelor internationale ONU este foarte importanta. Conferinte recente au reprezentat adevarate campuri de bataie intre gruparile pro-vita si pro-avort. Peter Smith, seful lobby-ului la ONU pentru Societatea pentru Protectia Copiilor Nenascuti, Londra, sustine: „Este un joc de cuvinte mortal, mai mortal decat gloantele si rachetele, deoarece in joc se afla viata a sute de milioane de nou-nascuti.”

Chiar daca documentele ce rezulta din conferintele internationale ale ONU constituie ceea ce s-ar putea numi „programe pentru dreptul international” si sunt, cel putin in teorie, neaplicabile, ele sunt, totusi, foarte importante. Ele stabilesc ceea ce s-ar numi „corectitudinea politica” (political correctness), pe care tarile mai sarace trebuie sa o implementeze, daca vor sa primeasca fonduri de la organismele ONU si de la marile puteri ale lumii.

Pe langa aceasta, Richard Wilkins, profesor de drept la Universitatea Brigham Young, participant frecvent la conferintele ONU, a demonstrat ca aceste programe de legi internationale ar putea deveni cu adevarat legi internationale, daca sunt repetate de nenumarate ori. El comenteaza: „Asemenea documente de la conferintele (internationale) pot fi luate ca reiterari obligatorii de drept international comun. Documentele conferintelor pot, de asemenea, modifica semnificativ legile interne, atat printr-o incuviintare voluntara, cat si prin directionarea legilor interne nou create.” [8]

Nici un alt termen nu demonstreaza mai bine importanta limbajului in documentele conferintelor ONU decat expresia aparent inofensiva „sanatatea reproducerii”. In ciuda faptului ca documentul final al Conferintei ONU privind populatia din Mexic a stabilit ca „in nici un caz, avortul nu va fi promovat ca metoda de planificare familiala”, definitia „serviciilor de sanatate a reproducerii”, adoptata de Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) include „accesul la avort” [9], existand incercari concertate a delegatilor si sustinatorilor avortului la conferintele ONU, de a defini ingrijirea sanatatii reproducerii, si, deci, accesul la avort, ca un drept fundamental al omului.

Acest fapt a fost demonstrat foarte clar la 12 iunie 2001, cand un delegat pro-avort din partea Canadei a recunoscut ca termenul „serviciile de sanatate reproductiva si sexuala” continut in proiectul textului Conventiei Drepturilor Copilului includea accesul la avort. Ca raspuns la o intrebare pusa de un delegat american la ONU, canadianul a raspuns: „… desigur – si nu-mi place sa folosesc acest cuvant – dar in „servicii” este inclus avortul.” Delegatul SUA a insistat ca expresia sa fie luata intre paranteze pentru a fi evidentiata la o negociere ulterioara; si alti delegati si-au exprimat opozitia fata de acest limbaj. Delegatul Sanctitatii Sale a declarat ca a ramas „socat” de acest lucru si a insistat ca intregul document sa fie reexaminat. [10]

Recunoasterea de catre delegatul Canadei a fost in special surprinzatoare deoarece sustinatorii avortului la ONU au incercat permanent sa mentina ambiguitatea termenilor cum ar fi „sanatatea reproducerii”. Daca un asemenea termen ar fi fost definit explicit, la conferinta, ca implica accesul la avort, multe tari africane si musulmane l-ar fi respins imediat.

Un proces, care se judeca in prezent in tribunalele americane demonstreaza foarte bine pericolul manipularii cu ajutorul limbajului. Centrul pro-avort pentru Politici si Dreptul la Reproducere (Center for Reproductive Law and Policy (CRLP)) pretinde ca documentele conferintei ONU au introdus dreptul la avort in dreptul comun international.

CRLP pretinde ca asa-numita Mexico City Policy, reinstituita de catre presedintele George W.Bush – ce blocheaza ajutorul financiar catre orice organizatie care fie promoveaza, fie ofera servicii de avort in strainatate – este contrara documentelor ONU. In apelul sau, CRLP sustine: „… normele de drept international general recunoscute ar putea, daca sunt adoptate si acceptate de o mare majoritate de tari, sa devina parte a dreptului comun international si astfel, sa oblige SUA, chiar daca nu ratifica sau adopta acele norme.” Astfel, CRLP se pregateste pentru momentul cand procesul Roe vs. Wade (Decizia Curtii Supreme americane din 1973 care a declarat dreptul constitutional la avort), poate, va fi intr-o zi, anulat. [11]

In iulie 2001, un judecator de district din statul New York a respins cazul CRLP vs Bush, insa CRLP a facut apel la Curtea de Apel a SUA, a II-a Circumscriptie judiciara. [12]

Organismele Natiunilor Unite

ONU inseamna mai mult decat o grupare de 189 de tari. Aceasta conduce un numar de agentii specializate, programe si fonduri, fiecare cu mandate speciale, coordonate prin unul din principalele organisme ale sale. Multe dintre aceste organisme au o agenda deschisa pro-avort, inclusiv Fondul pentru Populatie al ONU (UNFPA), Fondul pentru copii al ONU (UNICEF), Oficiul inaltului comisariat pentru refugiati (UNHCR), Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) si Banca Mondiala. [13]

UNFPA, UNICEF, OMS si Banca Mondiala, precum si Programul pentru Dezvoltare al Natiunile Unite au fost printre organizatiile care, impreuna cu IPPF (cel mai mare prestator de servicii de avort din lume) s-au angajat sa promoveze accesul la avort, in timpul Conferintei internationale [14] din Kenya, din 1987. Participantii au convenit ca „serviciile de avort legale de buna calitate ar trebui sa fie accesibile tuturor femeilor.”

In 1992, „parteneriatul intre agentiile” UNICEF, Banca Mondiala, Programul de Dezvoltare al ONU, OMS, UNFPA si IPPF, precum si Consiliul pentru Populatie au propus o „initiativa pentru maternitate sigura”, centrata pe legalizarea avortului in cadrul tuturor programelor de sanatate si maternale, private si publice in tarile in curs de dezvoltare.” In cadrul parteneriatului, Banca Mondiala trebuia sa exercite presiune economica si sa ofere fonduri garantate. [15]

UNICEF, in ciuda preocuparii sale presupuse pentru drepturile copiilor, este in favoarea programului controlului populatiei. Richard Jolly, director executiv adjunct la UNICEF la New York, a declarat: „UNICEF a discutat mult despre faptul ca actiunile de a reduce mortalitatea copilului ajuta direct la scaderea fertilitatii, dar niciodata n-a spus ca ar fi o conditie suficienta. Mai degraba o necesitate specifica de spatiere a nasterilor si planificare familiala a fost remarcata de la inceputul anilor ’80… credem ca este vulgar din punct de vedere etic pentru unele tari sa nu urmareasca atat supravietuirea copilului, cat si planificarea familiala, in acelasi timp, cand este disponibila si metoda de lucru”. [16]

UNICEF permite retelelor sale sa actioneze ca vehicule majore pentru oferirea medicamentelor abortive, a serviciilor de avort si sterilizare, promovate de UNFPA, OMS, Banca Mondiala si IPPF. [17] Chiar UNICEF a distribuit milioane de dispozitive intrauterine (DIU) sau sterilete, iar in 1996 si-a anuntat intentia de a distribui „contraceptive si medicamente pentru intreruperea sarcinilor” „unui milion de refugiati infometati” la granita dintre Ruanda si Zair. [18]

Fondul Natiunilor Unite pentru Populatie (cunoscut dupa acronimul englezesc UNFPA – nota trad.) promoveaza programe de control al populatiei in tarile in curs de dezvoltare. In ciuda asigurarilor date de acest organism ca nu ar promova avortul [19], el distribuie pilule abortive „de-a doua zi” si dispozitive intrauterine. In timpul conflictelor din Bosnia, UNFPA a distribuit refugiatilor set-uri ce contineau aparatura pentru avort si medicamente abortive.[20] Reactia UNFPA la cutremurul care a devastat El Salvador, la inceputul anului 2001, a fost sa parasuteze sinistratilor asa-numitele „kit-uri pentru sanatatea reproducerii”, ce contineau pilule de-a doua zi si dispozitive intrauterine, incalcand Constitutia pro-vita a acestei tari. [21]

UNHCR promoveaza o agenda radicala a avortului si a controlului populatiei in taberele de refugiati. Intr-un manual de utilizare in taberele de refugiati, elaborat de UNHCR impreuna cu UNFPA, si revizuit in 1999, se sublinia ca „daca o tabara de refugiati are o populatie de peste 10.000 de oameni, aceasta trebuie sa aiba in interiorul sau o unitate pentru evacuare uterina pentru a solutiona complicatiile avorturilor nesigure.” [22]

Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) de asemenea incurajeaza disponibilitatea unitatilor de avort in taberele de refugiati. Intr-un document realizat de statele OMS se arata ca taberele de refugiati „trebuie sa ofere servicii de avort prin aspirare la alegere” si sa „infiinteze servicii de specialitate pentru stadii mai avansate ale sarcinii”, acolo unde avortul este legal. [23] OMS a realizat testarea atat a pilulelor abortive „de-a doua zi”, [24] cat si a medicamentului de avort RU-486. [25]

Presiunea exercitata de grupurile de lobby pro-avort pentru a defini accesul la avort (sau „avortul sigur”, cum prefera sa-l prezinte) ca drept al omului, a dus la o presiune suplimentara exercitata de catre tarile ONU asupra tarilor cu legi restrictive ale avortului. In iulie 2001, de exemplu, Comisia pentru Drepturile Omului a Natiunilor Unite, la incheierea Sesiunii a 72-a, a dat indicatii Guatemalei sa garanteze femeilor accesul legal la avort si sa ofere femeilor insarcinate „informatiile si mijloacele necesare pentru a li se garanta aceste drepturi”. Aceasta s-a intamplat in ciuda faptului ca Articolul 3 din Constitutia Guatemalei „garanteaza si protejeaza viata umana din momentul conceptiei”. [26]

Alte presiuni internationale

Cea mai mare organizatie internationala neguvernamentala care promoveaza si ofera servicii de avort este International Planned Parenthood Federation (IPPF) [27] (Federatia Internationala pentru Planificare Familiala, care este reprezentata in Romania de catre Societatea pentru Educatie Contraceptiva si Sexuala (SECS) – n0ta trad.). IPPF este o federatie internationala de asociatii autonome de planificare familiala, care functioneaza in peste 180 de tari, inclusiv Asociatia de Planificare Familiala din Marea Britanie si Asociatia de Planificare Familiala din Irlanda de Nord. Aceasta a fost infiintata la Bombay, in 1952, si are sediul, in prezent, la Londra. Este inregistrata in Marea Britanie ca organizatie de caritate.

Printre scopurile precizate ale IPPF [28], se afla promovarea „sanatatii reproducerii si sexuale pentru toti”. Carta IPPF privind drepturile sexuale si reproductive arata foarte clar ca acesta implica acces facil la avort. IPPF a declarat ca „acolo unde sunt legale, serviciile de buna calitate a avortului trebuie facute usor disponibile tuturor femeilor.” [30] Totusi, IPPF nu inceteaza sa promoveze legalizarea avortului. Intr-un pliant de-al lor din 1984 se sublinia: „Asociatiile de planificare familiala … nu trebuie sa se foloseasca de absenta legii sau de existenta unei legi nefavorabile (adica pro-vita) ca sa-si justifice pasivitatea. Actiunile in afara legii si chiar incalcarea ei fac parte din procesul de stimulare a schimbarii.” [31]

IPPF a devenit un finantator major al politicii de control al populatiei de un copil pe familie, promovate de guvernul Chinei. Fondurile IPPF catre Asociatia de Planificare Familiala din China au crescut in decursul anilor, timp in care informatiile despre incalcarea drepturilor omului inerente acestei politici (de exemplu, avorturile impuse, uciderea deliberata a copiilor nou-nascuti, sterilizarile fortate etc.) au devenit cunoscute pe larg.

IPPF lucreaza impreuna cu agentiile pro-avort ale Natiunilor Unite. In martie 2001, Thoraya Obaid, director adjunct al UNFPA si Ingar Brueggemann, director general al IPPF, s-au intalnit la Londra, publicand, dupa aceasta o declaratie comuna in care au mentionat „munca complementara” a celor doua organizatii. [32]

Guvernul britanic a fost unul dintre finantatorii si sustinatorii cei mai importanti ai IPPF. In 1993, acesta a acordat organizatiei 7,5 milioane de lire sterline, iar in 1997, Regatul Unit al Marii Britanii a fost cel de-al treilea mare finantator al IPPF. [33]

Un alt mare prestator de servicii de avort si promotor al avorturilor, care are sediul in Marea Britanie este Marie Stopes International (MSI). Aceasta organizatie duce campanii active pentru accesul mai facil la avort si la scara larga si este membra a Coalitiei Voice for Choice, care militeaza pentru o liberalizare in continuare a legilor avortului in Marea Britanie si extinderea acestora catre Irlanda de Nord.

Dr Marie Stopes a deschis prima clinica de planificare familiala din lume ln Londra, la 17 martie 1921. Iar astazi MSI UK este cel mai mare prestator privat ale asa-numitor servicii de planificare familiala din Marea Britanie. Aceste servicii includ avortul si oferirea de metode abortive de control al nasterilor. MSI recunoaste ca ofera servicii de avort in Albania, India, Romania, Africa de Sud si Vietnam. [34] MSI ofera servicii de control al nasterilor, care includ sterilete, precum si pilule abortive, cum este contraceptia de urgenta.

La fel de mult, alte organizatii multi-nationale, personalitati marcante contribuie la exercitarea presiunilor internationale pro-avort. In Statele Unite, de exemplu, Hillary Clinton, fosta prima doamna a SUA, acum senator american, s-a oferit sa se foloseasca de pozitia sa pentru a sustine campaniile de liberalizare a legii avorturilor in Brazilia. [35] In mai 2000, ea sublinia: „Intentionez sa reprezint opinia si votul sistinatorilor mei si sa fiu de partea dreptului femeii de a alege [un avort].” [36]

Geri Halliwell, fosta membra a grupului Spice Girls, acum cunoscuta cantareata solo, este un alt exemplu. Ea a fost numita drept ambasador de buna-credinta al UNFPA, in 1998, pentru a promova necesitatea asa-numitei „sanatati a reproducerii” in toata lumea. Pe langa multe proiecte la care a participat, ea a fost desemnata de MSI sa mearga in turnee cu programe MSI, in Filipine. Unul dintre cele mai recente proiecte ale sale a fost lansarea unui site pe reteaua de Internet, destinat tinerilor sub 16 ani, care ofera informatii de avort. [37]

Controlul populatiei la nivel international

Intr-o mare masura, filozofia controlului populatiei isi are radacinile intr-un text scris acum 200 de ani de catre economistul T.R. Malthus (1766-1834), intitulat Eseu despre populatie (1798). In lucrarea sa, Malthus sustinea ca rasa umana tinde sa se reproduca in progresie geometrica (2, 4, 8 …), in timp ce resursele alimentare cresc in ordine aritmetica (1, 2, 3 …). Astfel, pe masura ce populatia creste, se va produce o scadere al produsului mediu pe cap de locuitor, ceea ce va face sa creasca mizeria, care, eventual, ar putea genera foamete si razboaie.

In ciuda faptului ca modelele matematice ale lui Malthus, pe care le folosea pentru a reprezenta cresterea populatiei si a productiei alimentare, s-au dovedit a fi false, si desi, in reeditarea de mai tarziu a acestui eseu, Malthus a repudiat teoria sa initiala simplista, sustinatorii controlului populatiei au continuat sa promoveze punctele de vedere de inceput ale lui Malthus si alte preziceri la fel de nefondate. [38]

Malthusianistii moderni promoveaza o serie de pretentii fara nici un temei despre consecintele cresterii populatiei, care ar duce, daca nu este tinuta sub control, la foamete, catastrofe naturale si epuizarea resurselor naturale.

Cu toate acestea, in toata lumea, productia de hrana depaseste cresterea populatiei [39] si specialisti de frunte au subliniat ca sporirea productiei alimentare din ultimele decenii a depasit resursele disponibile de cultivare a produselor agroalimentare. Colin Clark, fost director al Institutului Economie Agricola de la Universitatea Oxford, a ajuns la concluzia ca daca fermierii ar folosi cele mai bune metode disponibile lor, ar produce suficienta hrana pentru stilul american de alimentatie, necesara pentru o populatie de 35,1 miliarde de oameni [40], ceea ce inseamna o populatie de 6 ori mai mare decat populatia din prezent a lumii. Roger Revelle, fost director al Centrului Harvard pentru Studiul Populatiei, a estimat ca rezervele agricole ale lumii au capacitatea sa ofere o dieta adecvata (2500 kilocalorii pe zi), precum si fibre, cauciuc, tutun si bauturi pentru 40 miliarde de oameni. [41] Chiar si Organizatia Natiunilor Unite a fost nevoita sa recunoasca imprecizia prezicerilor infricosatoare cu privire la rezervele mondiale de hrana. In anul 2000, Organizatia pentru Alimentatie si Agricultura a Natiunilor Unite a publicat un raport in care concluziona ca productia de hrana a lumii va continua sa depaseasca cresterea populatiei si ca populatia de 8 miliarde care se estimeaza ca va fi in anul 2030 va fi alimentata mai bine ca niciodata. [42]

In ceea ce priveste prezicerea unei catastrofe ecologice, anume tarile care sunt aproape sau sub nivelele de inlocuire a generatiilor sunt cele mai mari consumatoare de resurse nerecuperabile. [43] Argumentul ca o crestere a populatiei globului va duce la nivele mai mari ale emanatiilor cu efect de sera si la o incalzire globala nu a fost dovedit, si exista multi alti factori care trebuie luati in calcul.

Unii sustinatori ai controlului populatiei afirma ca sporirea populatiei va duce la epuizarea resurselor naturale deficitare. Totusi, ei sustin acest lucru in baza unei teorii economice conventionale si a unei experiente comune, care adopta o pozitie contrara. Oamenii sunt foarte ingeniosi in gasirea inlocuitorilor materiei de care duc lipsa (deci mai scumpe) pentru a face bunurile mai usor disponibile. Pe langa aceasta, tot mai multe resurse naturale valoroase sunt descoperite mereu.

Motivul real al celor care sustin controlul populatiei este sa mentina acelasi echilibru de putere. Aceasta a fost demonstrat clar de catre Henry Kissinger in National Security Study Memorandum 200, in 1974, [44] si apoi, subliniat de catre Dr. Charles Ravenholt, director al oficiului pentru populatie al USAID, in 1979: „Controlul populatiei este necesar pentru a mentine o functionare normala a intereselor comerciale ale Statelor Unite in toata lumea. Fara a incerca sa ajutam acele tari in dezvoltarea lor economica si sociala, lumea s-ar revolta impotriva prezentei comerciale a SUA. Elementul obligatoriu este interesul propriu. Daca explozia populatiei continua fara nici un control, aceasta poate duce la asemenea conditii economice dezastruoase care vor genera revolutii. Iar revolutiile reprezinta ultimul lucru benefic pentru interesele Statelor Unite.” [45]

Avortul este principalul instrument al sustinatorilor controlului populatiei. Dupa deciziile Curtii Supreme de Justitie a SUA din 1973, care au declarat dreptul constitutional la avort, unul din judecatorii care au fost de acord cu aceasta a descris avortul ca fiind „o solutie rezonabila de control al populatiei.” [46] UNFPA este unul dintre cei mai importanti promotori ai avortului chimic si chirurgical din tarile in curs de dezvoltare. [47]

Un alt instrument vital al programelor de control al populatiei este elementul de impunere. Multi dintre parintii fondatori ai controlului modern al populatiei si-au exprimat foarte clar sustinerea fata de controlul guvernului al procesului de reproducere. Paul Ehrlich, [48] de exemplu, sustinea metode obligatorii de control al populatiei, daca esuau metodele voluntare, iar Garret Hardin [49] sustinea ca „ libertatea de a reproduce este intolerabila”. Kingsley Davis [50] scria: „Se pot aduce argumente ca supra-reproducerea – cresterea a peste 4 copii – este o crima grava si trebuie scoasa in afara legii.” Politica de control al populatiei privind un singur copil pe familie din China implica avortul impus, folosirea pe larg si obligatorie a dispozitivelor intrauterine si a diverse mecanisme abortive, precum si un sistem de penalizari financiare grave pentru cei care incalca legea.

Julia Alvarez, ambasadorul Republicii Dominicane la Natiunile Unite a expus natura adevarata a controlului populatiei, atunci cand si-a prezentat raportul la Conferinta ONU despre populatie, in 1998, Comisia organizatiilor neguvernamentale pe populatie si dezvoltare. Descrisa fiind ca o eroina feminista, veterana ONU a socat reprezentantii a peste 30 ONG-uri de elita, [51] implicate in promovarea controlului populatiei, atunci cand a criticat dur activitatea acestora, avertizand ca proiectele lor erau motivate din punct de vedere rasial si constituiau un pericol pentru femeile in varsta. Explicand cum a inceput implicarea Natiunilor Unite in controlul populatiei, in 1974, la prima conferinta mondiala pe populatie, si cum a fost indreptata chiar de la bun inceput deliberat asupra tarilor sarace si de culoare, cum ar fi chiar tara sa de bastina, ambasadoarea Alvarez a declarat ca politica a impovarat extrem de mult femeile in varsta din tarile din lumea a treia , care nu mai pot sa se bazeze pe sprijinul copiilor lor, asa cum se obisnuia inainte. [52]

—
Note:
[1]. Preambul la Conventia Natiunilor Unite; vezi www.un.org/aboutun/charter/index.html
[2]. Nivelul contributiei financiare a fiecarei tari la bugetul ONU se determina in functie de produsul national brut, cu anumite ajustari. Astfel, in 1999, Statelor Unite li s-a solicitat 25% ( 304.4 milioane $) din bugetul ONU. Primii 10 contributori, in 1999 ( inclusiv Marea Britanie, alte 5 tari din Uniunea Europeana, Japonia, Canada si Rusia), au platit 79.56% din bugetul ONU. (site-ul ONU)
[3]. Federatia Internationala pentru Dreptul de Viata descria politica Administratiilor ONU si SUA la Conferinta ONU din 1994 de la Cairo pe populatie ca „imperialism pro-avort”.
[4]. The New American, vol. 10, nr. 13, 27 iunie 1994
[5]. The Interim, Canada, ianuarie 1999
[6]. La Conferinta Beijing +5 din 2000, singura tara din America Latina care a sprijinit pozitia pro-vita a Vaticanului a fost Nicaragua.
[7]. Institutul Catolic pentru Familie si Drepturile Omului, Friday Fax, vol. 4, nr. 30, 13 iulie 2001
[8]. Prof. Richard Wilkins, adresare la Conferinta ONU despre asezaminte umane, Istanbul, 1996
[9]. Progress in Human Reproduction Research, nr. 45, 1998
[10]. WorldNetDaily, Focus on Family and Pro-Life Infonet, 12 iunie 2001
[11]. Institutul Catolic pentru Familie si Drepturile Omului, Friday Fax, vol. 4, nr. 27, 22 iunie 2001
[12]. Comunicat de presa al Centrului pentru Politici si Dreptul la Reproducere, 31 iulie 2001
[13]. UNFPA, UNHCR, UNICEF sunt fonduri care exista si functioneaza sub controlul simultan al Adunarii Generale a ONU si Consiliului Social si Economic al ONU. OMS si Banca Mondiala sunt agentii autonome specializate coordonate prin mecanismele Consiliului Economic si Social.
[14]. Conferinta Internationala pentru imbunatatirea sanatatii femeilor si copiilor prin planificare familiala.
[15]. Population Research Insitute Review, mai/iunie 1992
[16]. The Lancet, 13 decembrie 1990

[17] N Sadik (ed), Population and the UNFPA experience, NY University Press, NY si Londra, 1984
[18] Agentia de stiri Zenit, 22 octombrie 2000
[19] Pe site-ul retelei de Internet, UNFPA insista: „Programul de Actiune al Conferintei internationale despre Populatie si Dezvoltare de la Cairo, Egipt, din 1994, declara ca avortul nu trebuie promovat ca metoda de planificare familiala. UNFPA sustine in totalitate aceasta pozitie si nu ofera sprijin pentru servicii de avort. Noi lucram pentru prevenirea avorturilor prin planificarea familiala, si pentru a ajuta tarile sa ofere servicii femeilor care sufera din cauza avorturilor nesigure”.
[20] LifeSite, Canada, 25 iulie 2000
[21] Population Research Institute, 16 martie 2001
[22] WHO, UNHCR si UNFPA, An Inter-Agency Field Manual: Reproductive Health in Refugee Situations, pag. 55
[23] WHO, Reproductive Health Services in Conflict and Displacement, tabel 5.1, pag. 60
[24] Studiul experimental condus de OMS privind siguranta pilulelor „de-a doua zi” este adesea citat, in ciuda faptului ca acesta s-a realizat pe un esantion de doar 100 de femei fiecare din care a luat medicamentul o singura data. Sursa: The Lancet, vol. 357, nr 9263, 14 aprilie 2001
[25] National Right to Life News (4 februarie 1992): „Cu ajutorul grant-urilor din partea OMS, Guvernul Chinei… intentioneaza sa testeze medicamentul abortiv (RU-486) in 4 mari orase”.
[26] Relatat de Agentia de stiri Zenit, 2 august 2001 cu informatii de la LifeSite, Canada
[27] Mai multe surse, inclusive Agentia de stiri Zenit, 2 august 2001
[28] Site-ul in reteaua Internet al IPPF, „What is IPPF?”
[29] Site-ul in reteaua Internet al IPPF; primul drept din Carta este dreptul la viata care se aplica mamelor “ale caror viata este pusa in pericol de sarcina”.
[30] Declaratia despre avort a Comisiei Internationale de Consiliere Medicala a IPPF, octombrie 1983. Cu acordul Consiliului Central al IPPF, noiembrie 1983
[31] IPPF, The Human Right to Family Planning, 1984
[32] Relatat de LifeSite, Canada, 13 martie 2001
[33] Populaion Action International, 1999
[34] Site-ul in reteaua Internet al MSI, www.mariestopes.org.uk/abortion.html
[35] EWTN News, 30 august 2000
[36] CNN, 25 mai 2000
[37] Comunicat de presa al MSI, 22 octombrie 2001
[38] In 1970, Paul Ehrlich, unul dintre parintii-fondatori ai miscarii moderne de control al populatiei scria: „Daca eram un jucator de pariuri, as fi putut paria cu sanse de 50% ca Anglia nu va mai exista in anul 2000” Citat de catre B. Dixon, What is science for?, Harper, New York, 1973.
[39] T Hewitt si I Smyth, “Is the world overpopulated?”, in Allen si Thomas(ed.), Poverty and Development in the 1990s, Oxford University Press, 1992
[40] C Clark, Population Growth: The Advantages, Santa Ana: R L Sassone, 1972, pag. 44
[41] R Revelle, “The resources available for agriculture”, Scietific American, vol. 235, nr. 3, septembrie 1976, pag.168
[42] Relatat de LifeSite Daily News, 25 iulie 2000, preluare a unui comunicat de presa al ONU.
[43] T. Hewitt si I. Smyth
[44] Vezi sectiunea 4.1.1 – Natiunile Unite
[45] Dr Charles Ravenholt, citat in “Population control of third world planned”, Dublin Evening Press, 12 mai 1979
[46] Judecator Potter Stewart in The Washington Times
[47] Vezi sectiunea 4.1.4 – Organismele Natiunilor Unite
[48] Paul R Ehrlich, The Population Bomb, New York: Ballantine, prolog, 1968
[49] S.T. Reid si D.L.Lyon (ed.), Population crisis – an interdisciplinary perspective, 1972
[50] Kingsley Davis, in R. Eliot et al., “US population growth and family planning: a review of literature”, in The American population debated, Daniel Callahan, New York: Anchor Books, 1968
[51] Aceste organizatii includ: Zero Population Growth, The International Planned Parenthood Population, Population Communication International, Population Resource Center, Fondul Natiunilor Unite pentru Populatie (UNFPA), Fundatia Rockefeller.
[52] Austin Ruse, PRI Review, mai/iunie 1998

| Cultura vietii