Volumul Credinta si traditii nemtene s-a nascut din dorinta de a gasi raspunsuri la unele dintre preocuparile omului care vietuieste pe aceste meleaguri, in aceste vremuri ale minciunii institutionale si universale, cum le numea un spirit treaz al epocii.
Cum era si firesc pentru o carte care relateaza despre credintele si traditiile nemtene, Parintele Justin Parvu ne face placerea de a ne rosti un cuvant despre viata de veci si despre buna vietuire in lume, care poate aduce mantuirea. Am considerat cuvantul sau ca o adevarata prefata a acestei lucrari. Subtitlurile au fost introduse de autorul volumului.
Parintele Spiridon de la Petru Voda ne vorbeste despre cumpatare si despre ascultare, doua cai pentru a ajunge la desavarsire. Sfaturile sale sunt de mare folos celor ce vor sa iasa din ritmul demonic al lumii acesteia pentru a reveni la ritmul liturgic in care se desfasoara viata sub ocrotirea Bisericii.
Alt monah de la aceeasi manastire ne vorbeste despre marturisirea credintei intr-o lume secularizata. Secularizarea si iesirea din etosul ortodox s-au produs in spatiul romanesc mult inaintea venirii comunismului, ne spune interlocutorul meu, iar intoarcerea la Hristos nu se poate face fara curajul asumarii greselilor si al lepadarii de ele.
Doamna Aspazia Otel-Petrescu si Parintele Ioan Carciuleanu ne aduc parfumul vietuirii in Romania Mare, un vis national pe care l-au vazut materializandu-se la inceputul secolului. Cei doi venerabili interlocutori ne poarta prin orasele universitare, prin atmosfera acelor vremuri, dar si prin temnitele regimului inuman al comunismului. „Dumnezeu ii iubeste pe romani tocmai pentru ca i-a pus la ispite atat de puternice”, ne asigura martira Aspazia Otel-Petrescu, in timp ce nonagenarul preot iesean ne confirma ca „absolut toti oamenii au nevoie de Hristos”.
Profesorul Ioan Vladuca ne tine trei prelegeri memorabile despre raportul dintre stiinta si pseudostiinta, despre arta traditionala si valoarea ei pentru sufletul nostru si despre suflet insusi. Cuvintele sale spulbera norii de minciuna in care am fost crescuti, repunand in drepturi gandirea patristica din care acest popor s-a adapat secole la rand.
Mihai-Silviu Chirila,
Tasca, Neamt, 2011
Mai multe detalii pe blogul autorului, Mihai-Silviu Chirila.
Lansarea va avea loc luni, 19 decembrie. Detalii mai jos:
One comment
Pingback: ARTICOLE BLOGURI ORTODOXE (23.12.2011) « Saccsiv's Weblog