MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ ÎMPOTRIVA ECUMENISMULUI

CEI CE AU SEMNAT “MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ ÎMPOTRIVA ECUMENISMULUI” SUNT PESTE  40000

SINAXA CLERICILOR ŞI MONAHILOR ORTODOCŞI DIN GRECIA

Toţi cei care prin harul lui Dumnezeu am crescut în dogmele cele binecinstitoare şi urmăm în toate Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească credem că:

Singura cale mântuitoare pentru oameni[2] este credinţa în Sfânta Treime, în opera şi învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos, care sunt continue în trupul Lui, Sfânta Biserică. Hristos este singura lumină adevărată[3]; nu există alte lumini care să ne lumineze, nici alte nume care pot să ne mântuiască: „Şi nu este întru alt întru nimic mântuire, pentru că nici nume este altul sub cer dat întru oameni, întru care trebuie să ne mântuim noi”[4]. Toate celelalte credinţe, toate religiile care ignoră şi nu-L mărturisesc pe Hristos „venit în trup”[5], sunt făcături omeneşti şi lucrurile diavolului[6], nu conduc la adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu şi la naşterea din nou prin dumnezeiescul Botez, ci îi rătăcesc pe oameni şi îi conduc la pierzare. Noi, creştinii care credem în Sfânta Treime, nu avem acelaşi Dumnezeu cu nici o altă religie: nici cu aşa-numitele religii monoteiste (iudaismul şi islamul), care nu cred în Sfânta Treime.
De două mii de ani, Biserica întemeiată de Hristos şi călăuzită de Sfântul Duh a rămas statornică şi neclintită în Adevărul mântuitor învăţat de Hristos, predat de Sfinţii Apostoli şi păzit de Sfinţii Părinţi. Nu a fost îngenuncheată de cumplitele prigoane ale iudeilor, iniţial, şi ale închinătorilor la idoli, mai apoi, în primele trei secole; a arătat o mulţime de martiri şi a ieşit biruitoare, dovedind originea ei dumnezeiască. După cum minunat spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „Nimic nu este mai puternic decât Biserica… Dacă porţi război împotriva vreunui om, fie ai învins, fie ai fost învins; dar dacă porţi război împotriva Bisericii, vei fi învins fără să te dumireşti, căci Dumnezeu este mai tare decât toate”[7].

După încetarea prigoanelor şi triumful Bisericii asupra vrăjmaşilor din afară, adică a iudeilor şi a închinătorilor la idoli, s-au înmulţit şi s-au împuternicit vrăjmaşii dinăuntru ai Bisericii. Au apărut diferite erezii, care au încercat să perimeze (răstoarne) şi să falsifice credinţa predanisită, aşa încât credincioşii să fie zăpăciţi şi să slăbească încrederea lor în adevărul evanghelic şi în cele încredinţate. Marele Vasilie schiţând situaţia bisericească, creată de erezia lui Arie, care a dominat timp de patruzeci de ani şi administrativ, zice: „Dogmele Părinţilor sunt dispreţuite, predaniile apostolice sunt socotite de nimic, invenţiile oamenilor mai noi înlumesc Bisericile; aşadar, oamenii nu mai teologhisesc, ci tehnologhisesc; înţelepciunea lumii are întâietate îndepărtând lauda Crucii. Păstorii sunt izgoniţi, iar  în locul lor sunt introduşi lupi grei care sfârtecă turma lui Hristos”[8].

Ce s-a întâmplat cu vrăjmaşii din afară, religiile, s-a întâmplat şi cu cei din interior, ereziile. Biserica – prin marii şi luminaţii Sfinţi Părinţi, a definit şi a îngrădit credinţa Ortodoxă prin hotărârile Sinoadelor Ecumenice şi Locale referitoare la anumite învăţături îndoielnice, dar şi prin conglăsuirea Părinţilor (consensus Patrum) asupra  întregului de teme al credinţei. Suntem mai siguri când îi urmăm pe Sfinţii Părinţi şi nu mutăm hotarele pe care ei le-au aşezat. Cuvintele „Următori Sfinţilor Părinţi” şi „Nu muta hotarele pe care le-au aşezat Părinţii noştri” constituie o linie sigură de drum şi supapa de siguranţă a credinţei şi vieţuirii noastre ortodoxe. Prin urmare punctele de bază ale mărturisirii noastre sunt următoarele:
1. Păzim neclintite şi nefalsificate toate cele legiuite de Sinoade şi de Părinţi. Primim toate câte ei le-au primit şi condamnăm toate câte ei le-au condamnat, ferindu-ne de contactul cu toţi cei care inovează în chestiunile credinţei. Noi nici nu adăugăm, nici nu desfiinţăm vreo învăţătură, nici nu o schimbăm. Sfântul Ignatie al Antiohiei, purtătorul de  Dumnezeu, scria deja în Epistola sa către Sfântul Policarp al Smirnei: „Tot cel ce se pronunţă împotriva celor hotărâte, chiar dacă ar fi vrednic de crezare, chiar dacă ar posti, chiar dacă ar trăi în feciorie, chiar dacă ar face minuni, să-ţi fie lup în piele de oaie, care lucrează stricarea oilor”. Sfântul Ioan Gură de Aur, tâlcuind cuvântul Apostolului Pavel: „Dacă cineva va binevesti vouă, altceva decât aţi primit, să fie anatema”, observă că Apostolul „nu a zis că dacă propovăduiesc împotrivă sau leapădă totul, ci chiar şi ceva foarte mic dacă v-ar binevesti în afara celor primite, chiar dacă de întâmplare vor fi mişcaţi, anatema să fie”[9]. Sinodul al VII-lea Ecumenic, proclamând hotărârile lui împotriva iconomahilor către clericii din Constantinopol, scrie: „Am urmat Predaniei Bisericii Universale şi nu am făcut nici destindere (scoatere), nici prisosinţă (adaos), ci învăţându-ne apostoliceşte, ţinem Predaniile pe care le-am primit, primind şi îmbrăţişând întotdeauna câte Sfânta Biserică Universală de la începutul vremurilor a primit oral şi prin scris… Căci adevărata şi prea dreapta judecată a Bisericii nu acceptă nimic a înnoi în ea, nici a face vreo scoatere. Drept aceea, noi, urmând legilor părinteşti şi primind harul de la unicul Duh, am păzit toate cele ale Bisericii fără a tăia sau a împuţina cu ceva”[10].
Împreună cu Sfinţii Părinţi şi cu Sfintele Sinoade lepădăm şi anatematizăm toate ereziile care s-au ivit în cursul istoric al Bisericii. Dintre ereziile vechi, care supravieţuiesc până azi, condamnăm arianismul (supravieţuieşte la minciuno-martorii lui Iehova) şi monofizitismul, cel radical al lui Eutihie şi cel moderat al lui Sever şi Dioscor, conform hotărârilor Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon şi învăţăturii hristologice a marilor Sfinţi Părinţi şi Dascăli, precum a Sfântului Maxim Mărturisitorul, a Sfântului Ioan Damaschinul, a Marelui Fotie şi a imnelor din cult.

2. Proclamăm că papismul (romano-catolicismul – n.tr.) este pântecele ereziilor şi al rătăcirilor. Învăţătura despre „Filioque”, adică a purcederii Sfântului Duh şi de la Fiul, este contrară celor pe care Însuşi Hristos le-a învăţat despre Sfântul Duh. Întreaga ceată a Părinţilor – şi în sinoade şi în parte – consideră papismul ca erezie, pentru că în afară de Filioque, a introdus o mulţime de alte rătăciri, precum  primatul şi infailibilitatea papei, azima, focul curăţitor, imaculata concepţie a Născătoarei de Dumnezeu, graţia creată, răscumpărarea iertărilor (indulgentiae); a schimbat aproape toată învăţătura şi practica în legătură cu Botezul, Mirungerea, Dumnezeiasca Euharistie şi celelalte taine şi a transformat Biserica într-un stat lumesc.
Papismul actual s-a abătut mult mai mult decât papismul medieval de la învăţătura Bisericii, aşa încât el nu mai constituie continuarea vechii Biserici Apusene. A introdus o mulţime de noi exagerări în „mariologie”, precum învăţătura despre Născătoarea de Dumnezeu ca „împreună-mântuitoare” (corredemptrix) a neamului omenesc. A încurajat „Mişcarea Harismatică” a grupărilor protestante, chipurile pnevmato-centrice. A înfiat metode spirituale orientale de rugăciune şi meditaţie.  A introdus noi inovaţii în dumnezeiescul cult, precum corurile şi orgile muzicale. A prescurtat şi distrus cu totul Dumnezeiasca Liturghie. În spaţiul Ecumenismului a pus bazele religiei mondiale (pan-religia), recunoscând prin Conciliu II Vatican „viaţa duhovnicească” a celor de alte religii. Minimalismul dogmatic a condus şi la o împuţinare a cerinţelor morale, dată fiind legătura dintre dogmă şi morală, având ca urmare căderile morale ale înalţilor prelaţi şi dezvoltarea între clerici a deviaţiilor morale ale homosexualităţii şi ale pedofiliei[11]. Continuând să susţină „Uniaţia”, această caricatură a Ortodoxiei, prin care ca printr-un  cal troian îi înşeală şi îi atrage pe credincioşi, torpilează dialogul şi demistifică aşa-numitele sincere dispoziţii pentru unire.
În general, există o schimbare radicală a papismului şi o întoarcere spre protestantism după Conciliul II Vatican, precum şi o înfiere a unor diferite mişcări „spirituale” ale „Noii Ere”.
Conform Sfântului Simeon al Tesalonicului – Mistagogul, papismul a a provocat Bisericii cea mai mare stricăciune din câte au provocat toate ereziile şi schismele împreună. Noi ortodocşii avem comuniune cu papii dinainte de schismă şi pe mulţi papi îi sărbătorim ca sfinţi. Papii după schismă sunt eretici; au încetat să mai fie succesori în tronul Romei, nu au succesiune apostolică, pentru că nu au credinţa Apostolilor şi a Părinţilor. Din acest motiv, pe orice papă „nu doar că nu-l avem în comuniune, dar îl numim şi eretic”. Din cauza blasfemiei împotriva Sfântului Duh prin învăţătura despre Filioque, L-au pierdut pe Sfântul Duh, iar toate la ei sunt lipsite de har. Nici o taină a lor nu este validă după Sfântul Simeon. „Deci blasfemiază inovatorii şi departe de Duhul sunt, blasfemiind împotriva Duhului Sfânt, şi cu desăvârşire nu este întru ei Duhul Sfânt; pentru care şi cele ale lor sunt fără har, după cum harul Duhului l-au nesocotit şi l-au subminat… pentru care şi Duhul Sfânt nu se află întru ei, şi nimic duhovnicesc întru ei şi toate cele de la ei sunt goale şi noi şi contrarii Predaniei dumnezeieşti”[12].

3. Aceleaşi sunt valabile, într-un mai mare grad, pentru Protestantism, care ca un copil al papismului a moştenit multe erezii, iar pe de altă parte a  adăugat mult mai multe; respinge Predania, acceptând doar Sfânta Scriptură  (sola Scriptura), pe care o răstălmăceşte; desfiinţează Preoţia ca Har tainic special, cinstirea Sfinţilor şi a icoanelor; subestimează persoana Născătoarei de Dumnezeu; respinge monahismul; din Sfintele Taine acceptă doar Botezul şi Dumnezeiasca Euharistie, denaturând şi în acestea învăţătura şi practica Bisericii; învaţă predestinaţia absolută (calvinism) şi îndreptarea (mântuirea) doar prin credinţă, iar, în cele din urmă, partea lui „progresistă” a introdus preoţia femeilor şi căsătoria homosexualilor, pe care îi primeşte şi în Preoţie. Însă, în principal, este absentă eclesiologia, pentru că nu există sensul de Biserică, aşa cum îl deţine Predania Ortodoxă.

4. Unica modalitate de restabilire a comuniunii noastre cu ereticii este proclamarea rătăcirii în ceea ce-i priveşte şi pocăinţa, aşa încât să fie o adevărată unire şi pace; unire cu adevărul şi nu cu rătăcirea şi cu erezia. Pentru încorporarea ereticilor în Biserică, acrivia canonică pretinde primirea lor prin Botez. „Botezul” lor anterior, săvârşit în afara Bisericii, fără întreita afundare şi ridicare a celui ce se botează în apa sfinţită printr-o rugăciune specială şi de către un preot neortodox, nu este botez. Sunt lipsiţi de Harul Sfântului Duh, care nu există în cadrul schismelor şi ereziilor, şi, prin urmare, nu avem nimic comun care să ne unească, precum zice Marele Vasile: „Cei ce s-au lepădat de Biserică n-au mai avut harul Duhului Sfânt peste ei, căci a lipsit comunicarea prin întreruperea succesiunii…cei ce s-au rupt, devenind mireni, n-au avut nici putere de a boteza, nici de a hirotoni; nici nu puteau da altora harul Duhului Sfânt, de la care ei au căzut”[13].
Pentru aceasta  este netemeinică şi nesigură noua încercare a ecumeniştilor de a impune concepţia că avem botez comun cu ereticii, şi pe inexistenta unitate baptismală să susţină unitatea Bisericii, care există – chipurile – acolo unde există botezul[14]. Însă cineva intră în Biserică şi devine membru al ei, nu prin orice botez, ci prin singurul şi unicul Botez săvârşit de preoţii care au Preoţia Bisericii.

5. Atâta vreme cât ereticii continuă să rămână în rătăcire, respingem comuniunea cu ei, şi în mod deosebit rugăciunile în comun. Sfintele Canoane, în întregul lor, interzic nu doar coliturghisirile şi rugăciunile în comun în biserici, ci şi simplele rugăciuni în comun în spaţii private. Poziţia severă a Bisericii vis-a-vis de eretici provine dintr-o adevărată iubire şi dintr-un sincer interes pentru mântuirea lor şi dintr-o grijă pastorală ca nu cumva credincioşii să fie atraşi în vreo erezie. Cine iubeşte, arată adevărul, nu-l lasă pe celălalt în minciună;  altfel, iubirea, concordia şi pacea cu el sunt prefăcute şi false. Există un război bun şi o pace rea. „Căci mai vrednic de laudă este un război decât o pace care desparte de Dumnezeu” – spune Sfântul Grigorie Teologul[15]. Şi Sfântul Ioan Gură de Aur recomandă: „Dacă vezi că se vatămă buna-cinstire, nu da întâietate împăcării în detrimentul adevărului, ci împotriveşte-te cu vitejie până la moarte… netrădând nicidecum adevărul”. Iar în altă parte recomandă accentuând: „Să nu acceptaţi nici o dogmă nouă sub pretextul iubirii”[16]. Această poziţie a Părinţilor şi-a însuşit-o şi marele luptător şi mărturisitor al Credinţei Ortodoxe înaintea latinilor, Sfântul Marcu al Efesului Evghenicul, care îşi încheie propria Mărturisire de Credinţă la Florenţa prin următoarele cuvinte: „Toţi Dascălii Bisericii, toate Sinoadele şi toate Dumnezeieştile Scripturi ne sfătuiesc să fugim de cei cu cugetă diferit (cu alte credinţe) şi a sta departe de împărtăşirea cu ei. Deci, să dispreţuiesc eu toate acestea, şi să urmez celor care sub pretenţiozitatea unei păci fabricate poruncesc unirea? Celor care au violat sfântul şi dumnezeiescul Simbol şi Îl introduc pe Fiul ca a doua cauză a Sfântului Duh? Căci celelalte ale dezaxaţiilor lor le las, avându-le pe cele de acum, dintre care şi un singur lucru era suficient, ca noi să ne fi despărţit de ei. Să nu pătimim aceasta niciodată, Mângâietorule Bune, şi fă să nu mă depărtez niciodată de credinţa faţă de care sunt dator, ci, ţinând învăţătura Ta şi a fericiţilor bărbaţi insuflaţi de Tine, să mă adaug părinţilor mei, ducând de aici, dacă nu altceva, măcar buna-cinstire”[17].

6. Până la începuturile secolului XX, Biserica a avut în mod ferm şi constant o poziţie de respingere şi de osândire în faţa tuturor ereziilor, precum este clar formulată în Sinodiconul Ortodoxiei, care se citeşte în Duminica Ortodoxiei. Se anatematizează ereziile şi ereticii, fiecare în mod particular; iar ca să nu rămână niciuna în afara anatemei, la sfârşit există o anatematismă generală: „Tuturor ereticilor anatema”.
Din păcate, această poziţie unică, fermă şi neoscilantă a Bisericii de până la începutul secolului XX a început treptat să fie abandonată, după Enciclica emisă de Patriarhia Ecumenică în 1920 „Către Bisericile lui Hristos de pretutindeni”, care, pentru prima oară, caracterizează în mod oficial ereziile ca biserici, care nu sunt înstrăinate de Biserică, ci sunt casnice (intime) şi rude. Recomanda  „să se reaprindă şi să se întărească înainte de toate iubirea între Biserici, neconsiderându-ne unele pe altele ca străine şi ale celorlaţi, ci rudenii şi apropiate (casnice) în Hristos şi împreună-moştenitoare şi in corpore ale făgăduinţei lui Dumnezeu în Hristos”[18].
Se deschise deja drumul pentru înfierea, constituirea şi dezvoltarea în spaţiul Bisericii Ortodoxe a ereziei Ecumenismului, această panerezie, iniţial o invenţie protestantă, iar acum avizată şi de catolici, erezie care înfiază şi legiferează toate ereziile ca biserici şi atacă  dogma despre Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică. Mai mult, a fost dezvolată, se învaţă şi se impune de către Patriarhi şi episcopi o noua dogmă despre Biserică, o nouă eclesiologie. Conform acesteia, nici o Biserică nu este îndreptăţită să-şi  revendice exclusiv pentru ea caracterul de Biserică universală şi   adevărată. Fiecare este un fragment, o parte, dar nu Biserica întreagă. Toate împreună constituie Biserica.
Toate hotarele  (definiţiile)  pe care le-au pus Părinţii au căzut; nu  mai există nici o linie de definire şi de demarcaţie între erezie şi Biserică, între adevăr şi rătăcire. Şi ereziile sunt biserici, şi desigur multe, precum cea papală (catolică), se consideră acum ca biserici surori, cărora împreună cu noi Dumnezeu le-a încredinţat grija pentru mântuirea oamenilor[19]. Există şi în cadrul ereziilor harul Atotsfântului Duh, drept pentru care şi botezul lor, precum şi toate celelalte taine sunt valide. Toţi câţi s-au botezat, oricărei erezii ar aparţine, sunt mădulare ale trupului lui Hristos, ale Bisericii. Blestemele şi anatemele sinoadelor nu mai sunt valabile şi trebuie radiate din cărţile liturgice. Ne-am adăpostit în „Consiliul Mondial al Bisericilor” şi ne-am vândut substanţial – şi aceasta doar prin aderarea noastră – propria conştiinţă de sine eclesiologică. Am desfiinţat dogma despre Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică, dogma despre „un (singur) Domn, o (singură) credinţă, un (singur) Botez”[20].

7. Acest sincretism intercreştin, a fost dezvoltat acum şi într-un sincretism interreligios, care pune semnul egal între toate religiile şi theosevia, cinstirea de Dumnezeu cea una, de-Dumnezeu-descoperită în Hristos, cunoştinţa dumnezeiască şi viaţa în Hristos. Este atacată, în consecinţă, nu doar dogma despre Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească în relaţie cu ereziile, ci şi dogma de căpetenie despre unica  Revelaţie în lume şi unica mântuire a oamenilor prin Iisus Hristos în relaţie cu religiile lumii. Este cea mai mare rătăcire, cea mai mare erezie din toate veacurile.

8. Noi credem şi mărturisim că doar în Hristos există posibilitatea mântuirii. Religiile lumii şi ereziile duc la pierzare. Biserica Ortodoxă nu este doar Biserica adevărată; este Biserica cea Una. Doar ea a rămas fidelă Evangheliei, Sinoadelor şi Părinţilor, şi, prin urmare, doar ea reprezintă adevărata Biserică Universală a lui Hristos. După Cuviosul Stareţ Iustin Popovici, Ecumenismul este numele comun pentru falsele biserici ale Europei Apusene. Numele lor comun este panerezia[21].
Această panerezie a fost primită de mulţi patriarhi, arhiepiscopi, episcopi, clerici, monahi şi laici dintre ortodocşi. O învaţă „cu capul descoperit”, a aplică şi o impun în practică, împărtăşindu-se în felurite chipuri cu ereticii, prin rugăciuni în comun, schimb de vizite, colaborări pastorale, aşezându-se radical pe ei înşişi în afara Bisericii. Poziţia noastră inspirată de hotărârile canonice sinodale şi de exemplul Sfinţilor este evidentă. Fiecare trebuie să-şi ia în serios responsabilităţile sale.

9. Desigur că există şi responsabilităţi colective, iar în principal cele ale Ierarhilor şi teologilor noştri cu mentalitate ecumenistă în faţa pleromei ortodoxe şi a turmei lor. Acestora le declarăm întru frica lui Dumnezeu şi cu iubire că această poziţie a lor şi deschiderile lor în activităţile ecumeniste sunt condamnabile din orice parte am privi, pentru că:

1. pun la îndoială realmente Credinţa şi Predania noastră ortodox-patristică;
2. seamănă îndoială în inimile turmei şi îi clatină pe mulţi, conducându-i spre divizare şi schismă şi
3. atrag o parte a turmei în rătăcire şi prin aceasta într-un dezastru duhovnicesc.

Proclamăm, aşadar, că din aceste motive, cei care se mişcă în această iresponsabilitate ecumenistă, oricare ar fi poziţia pe care o ocupă în Organismul Ecleziastic, se opun Predaniei Sfinţilor noştri şi, în consecinţă, sunt în opoziţie cu ei.

De aceea, poziţia lor trebuie osândită şi respinsă de către întregul Ierarhilor şi al poporului credincios.

Câţi dintre clerici, monahi, monahii şi laici doresc să participe la această mică consemnare a mărturisirii ortodoxe pot să declare aceasta scriind: „Sunt de acord cu Mărturisirea de Credinţă împotriva Ecumenismului şi semnez”. Să trimită însă spre informare şi numele lor complet, precum şi identitatea lor clericală, monahală sau profesională, localitatea şi ţara la adresa: Περιοδικό «ΘΕΟΔΡΟΜΙΑ» Τ.Θ. 1602, 541 24 ΘΕΣΣΑΛΟΝΙΚΗ. fax:2310.276590 sau pe e-mail la: [email protected]

Mărturisirea de credinţă este semnată de următorii în mod doveditor şi verificabil. Au semnat-o şi o vor semna mult mai mulţi:

Mitropolitul Serafim al Kitherei şi Antikitherei
Mitropolitul Cosma al Etoliei şi Akarnaniei
Mitropolitul Serafim al Pireului
Mitropolitul Ieremia al Gortinei şi Megalopolisului
Arhimandritul Iosif, Igumenul Sfintei Mănăstiri Xiropotamu, Sfântul Munte
Protoiereul Gheorghios Metallinos, profesor emerit al Şcolii Universitare de Theologie din Athena
Protoiereul Theodoros Zisis, profesor emerit al Şcolii Universitare de Theologie din Thessalonic
Arhimandritul Marcu Manolis, proistamen (conducător) duhovnicesc al „Uniunii Orthodoxe Pan-Ellinice”
Arhimandritul Athanasie, Igumenul Sfintei Mănăstiri Stavrovunion, Cipru
Arhimandritul Timothei Sakkas, Igumenul Sfintei Mănăstiri Parakliti, Oropos
Arhimadritul Chiril Kehaghioglu, Igumenul Sfintei Mănăstiri Pantokrator, Melissohori, Langadas
Arhimandritul Sarandie Sarandos, parohul Sfintei Biserici a Adormirii Născătoarei-de-Dumnezeu, Amarusion
Arhimandritul Maxim Karavas, Igumenul Sfintei Mănăstiri a Sfintei Paraschevi, Milohori, Ptolemais
Arhimandritul Grigorie Haginikolau, Igumenul Sfintei Mănăstiri a Sfintei Treimi, Ano Ghazea, Volos
Arhimandritul Athanasie Anastasiu, Igumenul Sfintei Mănăstiri Marea Meteoră
Arhimandritul Theoclit Volkas, Igumenul Sfintei Sihăstrii a Sfântului Arsenie Cappadokianul, Halkidiki
Arhimandritul Hrisostom, Igumenul Sfintei Chinovii a Cuviosului Nicodim, Pentalofos, Gumenissa
Arhimandritul Theodor Diamantis, Igumenul Sfintei Mănăstirii Panaghia Molivdoskepasti, Koniţa
Arhimandritul Palama Kirillides, Igumenul Sfintei Mănăstiri a Naşterii Maicii Domnului, Kallipetra, Veria
Arhimandritul Lavrentie Gratsias, Sfânta Mitropolie a Florinei, Prespei şi Eordeei
Arhimandritul Meletie Vadrahanis, Sfânta Mitropolie a Florinei, Prespei şi Eordeei
Arhimandritul Pavel Dimitrakopulos, Sfânta Mănăstire a Schimbării la Faţă a Mântuitorului, Muţiala, Veria
Arhimandritul Ignatie Kalaitsopulos, Sfânta Mănăstire a Sfinte Paraschevi, Milohori, Ptolemais
Arhimandritul Simeon Gheorghiades, Sfânta Mănăstire a Sfintei Treimi, Ano Ghazea, Volos
Arhimandritul Augustin Siarras, Sfânta Mănăstire a Sfintei Treimi, Ano Ghazea, Volos
Arhimandritul Amvrosie Ghionis, Sfânta Mănăstire a Sfintei Treimi, Ano Ghazea, Volos
Gheronda (stareţul) Grigorie Ieromonahul, Sfânta Sihăstrie a Daniileilor, Katunakia, Sfântul Munte
Gheronda (stareţul) Evstratie Ieromonahul, Sfânta Mănăstire Marea Lavră, Sfântul Munte
Gheronda (stareţul) Filipp Ieromonahul, Coliba Marelui Athanasie, Mănăstirea Sfânta Anna Mică, Sfântul Munte
Ieromonahul Athanasie, Sfânta Sihăstrie a Daniileilor, Katunakia, Sfântul Munte
Ieromonahul Nicodim, Sfânta Sihăstrie a Daniileilor, Katunakia, Sfântul Munte
Ieromonahul Nifon, Sfânta Sihăstrie a Daniileilor, Katunakia, Sfântul Munte
Ieromonahul Hrisosotom Kartsonas, Coliba Sfântului Gheorghe, Mănăstirea Sfânta Anna Mică, Sfântul Munte
Ieromonahul Onufrie, Coliba Cinstitului Înainte-mergător, Sfântul Schit al Sfintei Anna, Sfântul Munte
Ieromonahul Hrisanth, Coliba Cinstitului Înainte-mergător, Sfântul Schit al Sfintei Anna, Sfântul Munte
Ieromonahul Azaria, Coliba Cinstitului Înainte-mergător, Sfântul Schit al Sfintei Anna, Sfântul Munte
Ieromonahul Gavriil, Sf. Chilie Panaghia Gorgoepikoos, Sfânta Mănăstire Pantokrator, Sfântul Munte
Ieromonahul Panteleimon, Sf. Chilie a Sfântului Panteleimon, Sfânta Mănăstire Pantokrator, Sfântul Munte
Ieromonahul Tihon, Sf. Sihăstrie Pantokrator, Melissohori
Protoiereul Lambros Fotopulos, parohul Sfintei Biserici a Sfântului Cosma Etolul, Amarusion, Attica
Protoiereul Ioannis Fotopulos, parohul Sfintei Biserici a Sfintei Paraschevi, Attica
Protoiereul Athanasios Minas, Lutraki, Corinthia
Protoiereul Eleftherios Palamas, Sfântul Hristofor, Ptolemais
Protoiereul Konstantinos Migdalis, parohul Sf. Biserici a Sfântului Constantin, Volos
Protoiereul Photios Vezinias, profesor, Sfânta Mitropolie a Lagadasului
Protoiereul Antonios Vusdekis, parohul Sf. Biserici a Sfântului Nicolae, Nikea, Pireu
Preotul Dionisios Tatsis, pedagog, Koniţa
Preotul Dimitros Psarris, parohul Sf. Biserici a Atotputernicilor Arhangheli, Sesklon, Aesonia
Preotul Efthimios Antoniades, Sfânta Mitropolie a Larisei
Preotul Anastasios Gotsopulos, parohul Sf. Biserici a Sfântului Nicolae, Patre
Preotul Gheorghios Papagheorghiu, Sfânta Mitropolie a Dimitriadei
Preotul Peter Hirsch, Petrokerasa, Halkidiki
Preotul Theophanis Manuras, parohul Sf. Biserici a Sfântului Athanasie, Velestino, Magnesia
Ierodiaconul Theológ Kostopulos, Sf. Mănăstire a Sfintei Treimi, Ana Ghazea, Volos
Preotul Pashalis Ghinudis, Sfânta Mitropolie a Larisei
Preotul Gheorghios Diamantopulos, Lavrion, Sfânta Mitropolie a Mesogeei
Preotul Vasilios Kokolakis, parohul Sf. Biserici a Cinstitei Cruci, Holarghos, Attica
Preotul Petros Pantazis, parohul Sf. Biserici a Schimbării la Faţă, Halandriu
Ierodiacon  Iraclidie Kleanthus, Sfânta Mitropolie a Tamasei
Ierodiacon Antonie, Sfânta Sihăstrie Pantokrator, Melissohoriu
Gheronda (stareţul) Theolipt Monahul, Coliba Cinstitului Înainte-mergător, Sf. Schit al Sfintei Anna, Sfântul Munte
Gheronda (stareţul) Gavriil Monahul, Chilia Sfântului Hristodul, Karies, Sfântul Munte
Gheronda (stareţul) Ilarion Monahul, lângă Arsanaua Konstamonitului, Sfântul Munte
Gheronda (stareţul) Daniil Monahul, Sf. Sihăstrie a Daniileilor, Katunakia, Sfântul Munte
Gheronda (stareţul) Acachie Monahul, Sf. Sihăstrie a Daniileilor, Katunakia, Sfântul Munte
Gheronda (stareţul) Ştefan Monahul, Sf. Sihăstrie a Daniileilor, Katunakia, Sfântul Munte
Gheronda (stareţul) Pavel Monahul, Sf. Chilie a Sfinţilor Apostoli, Schitul Xenofont, Sfântul Munte
Gheronda (stareţul) Onufrie Monahul, Sf. Chilie a Naşterii Maicii Domnului, Sf. Mănăstire Pantokrator, Sfântul Munte
Gheronda (stareţul) Nectarie Monahul, Sf. Chilie Izvorul Tămăduirii, Sf. Mănăstire Kutlumusiu, Sfântul Munte
Gheronda (stareţul) Isaac Monahul, Sf. Chilie a Zămislirii Născătoarei-de-Dumnezeu, Sf. Mănăstire Stavronikita, Sfântul Munte
Monahul Arsenie Vliagoftis, Sf. Sihăstrie a Sfântului Arsenie Cappadokianul, Halkidiki
Monahul Gheorghie, Sf. Chilie a Naşterii Maicii Domnului, Sf. Mănăstire Pantokrator, Sfântul Munte
Monahul Hristofor, Sf. Chilie a Sfinţilor Apostoli, Schitul Xenofont, Sfântul Munte
Monahul Maxim, Sf. Sihăstrie a Daniileilor, Katunakia, Sfântul Munte
Monahul Dosithei, Kathisma Sf. Mănăstiri Kutlumusiu, Sfântul Munte
Monahul Spiridon, Chilia Sfântului Nicolae, Sf. Mănăstire Kutlumusiu
Monahul Damaschin Aghioritul, Sf. Chilie a Cinstitului Înainte-mergător, Sf. Mănăstire Karakallu
Monahul Savva Lavriotul, Sf. Mănăstire Marea Lavră, Sfântul Munte
Monahul Theofil Aghioritul, Sf. Chilie Sambri, Sfântul Munte
Monahul Paisie, Sf. Chilie a Sfinţilor Arhangheli „Savvaion,” Sfântul Munte
Monahul Heruvim, Sf. Chilie a Sfinţilor Arhangheli şi Sfântului Ioan Cucuzel, Sfântul Munte
Monahul Nicodim, Sf. Chilie a Sfântului Nectarie, Kapsala, Sfântul Munte
Monahul Dosithei, Sf. Mănăstire a Schimbării la Faţă a Mântuitorului, Sohos, Langada
Monahul Hariton, Coliba Cinstitului Înainte-mergător, Sf. Schit al Sfintei Anna, Sfântul Munte
Monahul Nicodim, Coliba Cinstitului Înainte-mergător, Sf. Schit al Sfintei Anna, Sfântul Munte
Monahul Averchie, Coliba Cinstitului Înainte-mergător, Sf. Schit al Sfintei Anna, Sfântul Munte
Monahul Pródrom, Coliba Cinstitului Înainte-mergător, Sf. Schit al Sfintei Anna, Sfântul Munte
Monahul Arsenie, Sf. Colibă a Cuviosului Gherasim, Schitul Sf. Panteleimon, Sf. Mănăstire Kutlumusiu, Sfântul Munte
Monahul Evstratie, Sfânta Sihăstrie Pantokrator, Melissohori
Monahul Arsenie, Sfânta Sihăstrie Pantokrator, Melissohori
Monahul Ignatie, Sfânta Sihăstrie Pantokrator, Melissohori
Monahul Mihail, Sfânta Sihăstrie Pantokrator, Melissohori
Monahul Nectarie, Sfânta Sihăstrie Pantokrator, Melissohori
Monahul Rafail, Sfânta Sihăstrie Pantokrator, Melissohori
Monahul Mardarie, Sfânta Sihăstrie Pantokrator, Melissohori
Monahul Dionisie, Sfânta Sihăstrie Pantokrator, Melissohori
Monahul Dimitrie, Sfânta Sihăstrie Pantokrator, Melissohori
Monahul Pahomie, Sfânta Sihăstrie Pantokrator, Melissohori
Monahul Luca, Sfânta Sihăstrie Pantokrator, Melissohori
Monahia Mariam, Igumena Sf. Mănăstiri a Sfântului Lavrentie, Fili
Monahia Hristonimfa, Sf. Mănăstire a Sfântului Lavrentie, Fili
Monahia Lavrentia, Sf. Mănăstire a Sfântului Lavrentie, Fili
Nikolaos Vasiliadis, theolog şi scriitor, Frăţia Theologică „Sotirios”
Despina Anastasiadu Gheorguda, Nipiaghogos, educatoare, consilier educaţional primar
Panaghiota Antsu, filolog şi theolog, Thessalonic
Gheorghios Gheorgudas, doctor în theologie, consilier educaţional primar
Ioannis Dekliomis, theolog, Thessalonic
Stefanos Ziogas, profesor de filologie, Thessalonic
Dimitrios Karaghiannidis, antrenor, Thessalonic
Vasilios Kermeniotis, profesor, Ptolemaida
Agathi Kiriakidu-Theodosiu, filolog, Thessalonic
Gavriil Lampsidis, jurnalist, Thessalonic
Sotirios Lisikatos, theolog şi filolog, Thessalonic
Hristina Bulaki-Zisi, profesor-asistent primar la Şcoala de Theologie A.P.Th.
Dimitrios Mavridis, matematician, Thessalonic
Konstantinos Nusis, filolog şi theolog, Volos
Lavrentios Ntetsiortsio, publicist şi scriitor, preşedintele Uniunii Filo-orthodoxe „Cosmas Flamiatos,” Eghion
Andreas Papavasiliu, doctor în theologie, inspector primar de educaţie secundară, Cipru
Panaghiotis Simatis, profesor de theologie, secretarul Uniunii Filo-orthodoxe „Cosmas Flamiatos,” Eghion
Konstantinos Stavrinidis, Athena
Marina Stravaku, filolog, Thessalonic
Afrati Strakali-Tzoanopúlu, filolog, Thessalonic
Malamati Strakali-Papaioánnu, filolog, Thessalonic
Dimitrios Zisis, consilier educaţional şi theolog, Kastoria

[1] Text preluat din Săptămânalul Uniunii Panelenice, „Orthodoxos Typos”, nr. 1785 din 29 mai 2009, pp. 1 şi 7) şi tradus din limba greacă de monahul Leontie. Semnăturile în limba engleză au fost preluate de pe adresa:  https://oodegr.com/english/oikoumenismos/omologia_pistews.htm#_ednref1
[2] A se vedea opera lui Ghenadie al II-lea Sholarios, patriarhul Constantinopolului, Despre singura cale de mântuire a oamenilor (în greceşte), în Gheorghios Sholarios, Apanta ta evriskomena, Oevres Completes de Georges Scholarios, vol. I-VII, Paris 1928-1936, ed. L. Petit – X. Siderides – M. Jugie, vol. III, 434-452.
[3] Ioan 8:12: „Eu sunt lumina lumii; cel ce îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii”. Idem 3: 19: „Lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina”.
[4] Fapte 4: 12.
[5] I Ioan 4: 2-3: „Tot duhul care mărturiseşte pre Iisus Hristos că au venit în trup, de la Dumnezeu este; şi tot duhul care nu mărturiseşte pre Iisus Hristos că au venit în trup, de la Dumnezeu nu este; şi acela este al lui antihrist, de care aţi auzit că va veni; şi acum în lume este”.
[6] A se vedea Cosma Etolianul, Învăţături, în I. Menounou, Cosma Etolianul, Învăţături (şi Biografia), ed. „Tinos”, Atena, Învăţătura I 1, 37, pag.142: „Toate credinţele sunt mincinoase, false, toate ale diavolului. Acest lucru l-am înţeles drept adevărat, dumnezeiesc, ceresc, sănătos (corect), desăvârşit şi pentru mine şi pentru voi, cum că singură credinţa binecinstitorilor şi ortodocşilor creştini este bună şi sfântă, şi a crede şi a ne boteza în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”.
[7] Omilia înainte de surghiunire 1, EΠΕ 33, 186 (în limba greacă).
[8] Epistola 90, Către preasfinţii fraţi şi episcopi din Apus 2, EΠΕ 2, 20  (în limba greacă).
[9] Gal. 1:9. Omilii la Galateni, cap. I, PG 61, 624.
[10] Mansi, 13, 409-412.
[11] Laxismul şi decăderea morală chiar şi între clerici a fost semnalată chiar de la începuturile secolului XV de către Sfântul Simeon al Tesalonicului. A se vedea Epistola Dogmatică 16 în D. Balfour, Simeon, Arhiepiscopul Tesalonicului (1416/17 – 1429), Opere Teologice, Analekta Vlatadon 34, Tesalonic 1981, p.218: “Şi mai mult, ei nu privesc adulterul ca pe ceva ce implică iadul întreg, nici măcar în rândurile preoţilor lor, ci dimpotrivă, ei îşi doresc cu neruşinare concubine şi tineri pentru adulter şi doresc să slujească în fiecare zi “.  Ibid,15 , pag. 216 : ” De asemenea, ei nu au un mod de viaţă evanghelic; întrucât orice fel de lux şi adulter nu reprezintă pentru ei ceva reprobabil şi nici orice altceva ce este interzis pentru creştini”.  Decăderile morale care se văd în ultimul timp chiar şi în rândul clerului ortodox sunt rezultatul liberalismului şi secularismului ecumenist.
[12] Dialog 23, PG 155, 120-121. Epistola despre fericiri 5, în D. Balfour, Simeon, arhiepiscopul Tesalonicului (1416-17 – 1429). Opere teologice, Analekta Vlatadon 34, Tesalonic 1981, p.226.
[13] Epistola I Canonică, Către Amfilohie de Iconium, canonul 1.
[14] În textul celei de-a 9-a Adunări Generale a Consiliului Mondial al Bisericii în Porto Alegre (Brazilia 2006) care a fost acceptat de către reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe şi a avut ca titlu „Chemaţi să fie o Unică Biserică” (Called to be the One Church), în paragraful 8 se menţionează: „Toţi cei botezaţi în Hristos sunt  uniţi în Trupul Lui”. În paragraful 9: „Faptul că noi toţi în comun aparţinem lui Hristos prin botezul în numel Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, dă posibilitatea bisericilor şi le cheamă să păşească împreună chiar şi atunci când nu cad de acord. Asigurăm că există un singur botez, precum există doar un singur trup şi un  singurDuh, o singură nădejde a chemării noastre, un singur Domn, o singură Credinţă, un singur Dumnezeu şi Tată al nostru, al tuturor (vezi Efes. 4: 4-6)”. Mitropolitul Ioannis (Zizioulas) de Pergam, în lucrarea Orthodox Ecclesiology and the Ecumenical Movement, Sourozh Diocesan Magazine (Anglia, august 1985, vol. 21, p. 23) a preîntâmpinat această poziţie scriind: Within baptism, even if there is a break, a division, a schism, you can still speak of the Church. … The Orthodox, in my understanding at least, participate in the ecumenical movement as a movement of baptised Christians, who are in a state of division because they cannot express the same faith together, In the past this has happened because of a lack of love which is now, thank God, disappearing. (În botez, chiar dacă există o ruptură, o despărţire, o schismă, poţi încă să vorbeşti despre Biserică. … Ortodocşii, cel puţin după părerea mea, participă la mişcarea ecumenică ca la o mişcare a creştinilor botezaţi, care se află într-o situaţie de despărţire, pentru că nu pot să exprime aceeaşi credinţă împreună.  În trecut , aceasta se întâmpla din lipsa de iubire, care acum, slavă lui Dumnezeu, dispare.)
[15] Cuvânt apologetic despre fuga în Pont 82, ΕΠΕ 1, 176.
[16] Omilia 22 la Romani, 2, PG 60, 611. Omilia 2 la Filipeni,1, PG 62, 119.
[17] Mărturisirea de credinţă expusă la Florenţa, în Documents relatifs au Concile de Florence, II, Oeuvres anticonciliaires de Marc d’Ephese, de L. Petit, Patrologia Orientalis 17, 442.
[18] A se vedea I. Karmiris, „Monumente Dogmatice şi Simbolice ale Bisericii Ortodoxe Universale” (în limba greacă), vol. 2, p. 958.
[19] A se vedea Declaraţia Comună a papei Ioan Paul al II-lea şi a patriarhului Bartolomeu în timpul vizitei celui de-al doilea la Roma, pe 29 iunie 1995. Mai devreme, aceleaşi lucruri fuseseră proclamate şi de către Comisia Teologică Mixtă pentru Dialogul dintre ortodocşi şi catolici la Balamand (Liban) în 1993.
[20] Efeseni 4:5.
[21] Arhim. Iustin Popovici, Biserica şi Ortodoxă şi Ecumenismul (în limba greacă), Tesalonic 1974, p. 224.