MESAJUL ÎNALT PREASFINŢITULUI SERAFIM, MITROPOLIT DE PIREU, CĂTRE PROFESORII ŞI ELEVII DIN JURISDICŢIA SA MITROPOLITANĂ, CU PRILEJUL PRAZNICULUI CELOR TREI IERARHI, 2012
Iubiţii mei copii, Aţi venit astăzi la biserică pentru a sărbători şi a prăznui toţi împreună praznicul Marilor Ierarhi şi Dascăli ai lumii Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură-de-Aur. Trei arhierei ai Bisericii, care prin dragostea lor pentru Hristos, prin cuvintele şi faptele lor au întărit şi întăresc credinţa creştină. Trei Dascăli ai lumii, care prin dragostea lor faţă de oameni, prin înţelepciunea şi învăţăturile lor au luminat întreaga lume.
Dascăli ai lumii s-au arătat, deoarece în primul rând ei înşişi au fost elevi sârguincioşi. Au iubit ştiinţele, înţelepciunea lui Dumnezeu descoperită oamenilor. Au studiat filosofia, retorica, matematica, astronomia, muzica şi tot ce fiecare tânăr din vremea lor primea ca educaţie, nu mecanic, nu din obligaţie, ci cu sârguinţă şi grijă. Dascăli ai lumii s-au arătat, deoarece au vorbit persoanelor despre relaţiile umane, despre relaţiile părinţilor faţă de copii, ale prietenilor între ei, ale colaboratorilor şi confraţilor. Prin toate mijloacele au încercat să explice oamenilor că ceea ce are importanţă în viaţă nu este realizarea individuală şi scopurile egoiste, ci împărţirea cu semenii, drumul comun cu ceilalţi, compasiunea şi duhul jertfei pentru fiecare om.
Dascăli ai lumii au fost recunoscuţi, deoarece au vorbit oamenilor despre dragoste şi eros, despre cât de important şi cât de sfânt este ca un bărbat să se hotărască să-şi împartă viaţa cu o femeie, despre cât de frumos şi binecuvântat este ca o femeie să păşească împreună în viaţă cu un bărbat pe drumul greu al vieţii, despre cum Dumnezeu dăruieşte la două persoane, care se iubesc, desăvârşita unitate în cadrul Nunţii.
Dascăli ai lumii au fost, deoarece au vorbit oamenilor despre dreptate, despre respectarea legilor şi despre buna orânduire în societăţile umane. Au vorbit despre responsabilităţile conducătorilor faţă de popor, dar şi despre respectul pe care-l datorează poporul faţă de conducătorii lui corecţi. Au vorbit despre suferinţele produse de bogăţie, i-au mustrat aspru pe toţi cei care făceau averi în paguba săracilor, au stigmatizat cămătăria şi orice activitate economică, care nedreptăţea pe cei neputincioşi. Au vorbit despre catastrofele războiului, despre respectul faţă de natură şi de mediu.
Dascăli ai lumii sunt cu adevărat, deoarece ne vorbesc nouă tuturor, oamenii de astăzi, dar şi celor dinainte şi celor care vor urma după noi, despre Hristos, Cel Iubit; Părintele şi Fratele, Prietenul şi Colaboratorul, Împăratul şi în acelaşi timp Robul – pentru dragostea noastră, Hrănitorul şi Camaradul nostru de călătorie, Cel împreună mergător cu noi, Cel care este atât de îndrăgostit de noi oamenii, încât a primit să se facă unul din noi, să pătimească pentru noi şi să învieze de dragul nostru. […]
Iubiţii mei copii, Dorim ca sfinţii voştri ocrotitori – Marele Vasile, Grigorie Teologul şi Ioan Gură-de-Aur, Dascălii lumii, să lumineze vieţile voastre şi eforturile pe care le faceţi, ca să vă educaţi şi să vă instruiţi, să-i ajute şi să-i inspire pe dascălii voştri în dificila lor lucrare şi să conducă şi să călăuzească neamul nostru pe potecile înguste pe care păşeşte.
Cu toată dragostea mea,
Mitropolitul Vostru
†Serafim de Pireu
| Pelerin ortodox, extras din cartea
“Mitropolitul Serafim de Pireu – Drept învăţând cuvântul Adevărului”,
vol. 2 – în curs de apariţie
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Mare este si va fi Mitropolitul Serafim de Pireu în Împaratia Cerurilor! Admir curajul si dragostea Sfintiei Sale pentru Domnul Dumnezeul si Mântuitorul nostru Iisus Hristos si pentru poporul credincios!
Bunul Dumnezeu sa-i dea viata lunga si sanatate!