MITROPOLITUL SERAFIM DE PIREU:
PUTEREA LEGII DUHOVNICEŞTI ŞI BAKOIANI
Pe 24 decembrie 2010, doamna Dora Bakoiani, aşa cum ea însăşi doreşte să se numească, cu toate că astăzi este soţia altei persoane, a domnului Isidoros Kuvelos, preşedintele partidului pe care l-a fondat sub titulatura „Alianţa democratică”, declara:
,,Cu surprindere am fost informată de inacceptabilele declaraţii ale Mitropolitului Serafim de Pireu – care deja fac înconjurul lumii prin mijloacele de informare în masă internaţionale – care a atribuit, nici mai mult, nici mai puţin, criza economică groaznică ce biciuieşte ţara noastră unei conspiraţii evreieşti, şi printre altele, în fond, a negat holocaustul, atât al poporului evreu, cât şi al concetăţenilor noştri evrei îndeosebi, procedând pe deasupra şi la alte judecăţi nedemne pentru el.
Istoria nu se scrie în baza prejudecăţilor nimănui. De aceea, fac apel la Ierarhia Bisericii Eladei (Sinodul Mare – n.tr.) să se aplece imediat asupra temei, deoarece prin declaraţiile sale Mitropolitul Serafim, nu numai că se aşează pe sine în afara comuniunii iubirii, care este însuşirea de bază a creştinismului, îndeosebi a celor ortodocşi, dar umbreşte şi lunga şi glorioasa istorie a Bisericii Ortodoxe, [o istorie] de toleranţă a diversităţii şi de protecţie a tuturor.
În acelaşi timp, jigneşte în mod brutal memoria marilor ierarhi, precum Damaschin al Atenei, care a depus nenumărate eforturi să-i salveze pe concetăţenii săi evrei din Atena, şi Hrisostomos al Zakintului, care a reuşit pe perioada celui de-al doilea război mondial să salveze şi 275 de evrei din Zakintos.
Prin declaraţiile sale însă, Serafim de Pireu, ignorând pe deasupra şi faptul că Biserica Eladei se află într-o legătură directă cu statul, încalcă şi Legea Penală a Eladei, care interzice şi pedepseşte aspru pe cei care incită la ură şi patimi rasiale. Dar competentă în a hotărî asupra acestei teme este Justiţia Elenă”.
În fond, a cerut urmărirea mea penală, deoarece mi-am exprimat democratic şi liber opinia, nu negând fenomenul evident al holocaustului poporului evreu, ci stigmatizând sionismul internaţional şi citând tezele evreilor „ortodocşi” aşa cum sunt ele formulate pe site-urile lor şi aşa cum detaliat am precizat.
În mod sigur, nu m-am îndreptat împotriva poporului evreu, ci împotriva lobby-ului sionist şi a rabinilor iudaismului, care au transformat aşezământul Vechiului Testament în luciferismul Cabalei şi Talmudului şi care pregătesc lumea pentru primirea falsului Mesia, care în Descoperirea ultimă (Apocalipsa) a Evanghelistului Ioan se numeşte Antihrist.
N-a trecut un an şi Legea Duhovnicească a funcţionat cu zgomot asurzitor după ce s-a făcut public că soţul doamnei Bakoiani, domnul Isidoros Kuvelos, a uitat să declare un milion de dolari la venituri, cu urmarea de a fi condus din Parlamentul elenilor la procurorul competent şi, în acelaşi timp, publicarea întregului subiect să lovească iremediabil şi să conducă la marginalizare gruparea de partid a doamnei Bakoiani.
Astfel, Justiţia se va ocupa cu tema publicată mai sus şi nu cu micimea mea, aşa cum propunea ea.
Puterea Legii Duhovniceşti, în pofida unei eventuale obiecţii a unor naivi şi nepricepuţi, pentru încă o dată a acţionat foarte energic.
MITROPOLITUL
† Serafim de Pireu
Traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfântul Marcu al Efesului”,
| Romfea.gr
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Ce bine le zice Înalt Prea Sfintitul Serafim de Pireu!
Pentru apararea Adevarului care este HRISTOS si pentru Înalt Prea Sfintitul Serafim, cine nu si-ar da viata lui toata? Eu as da-o.....
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Mergi in baie...fa un dus rece tare pe la 9 seara...apoi iesi imediat afara si stai vreo juma de ora in frig, iamgineaza ti ca tre sa stai pentru Hristos, altfel s-ar pune ca te-ai lepadat de El........e foarte simplu testul........PRIETENE, SUNTEM DEPARTE TARE DE CEA CE INSEAMNA CRESTIN AUTENTIC...EU CRED CA APOCALIPSA INTARZIE, PENTRU CA SUNTEM PREA SLABI CA SA MARTURISIM, PE HRISTOS....IN CAZ DE O PRIGOANA, NE-AM LEPADA IN MASE IMENSE DE OAMENI! CU MILIOANELE....!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Asteptati-va sa-l vedeti si pe IPS Serafim arestat sau acuzat e cine stie ce minunatie in curand 🙁 ...
Traiasca Legiunea si Capitanul!
CU AJUTORUL SI ACOPERAMANTUL DUHULUI SFANT, si fara proorociile negative ale unora, IPS SERAFIM va fi in continuare UN ADEVARAT MARTURISITOR AL LUI HRISTOS CEL VIU. AMIN!
Fratilor, aveti grija ce graiti, Va rog!!!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Pe mucenici ii intarea Iisus Hristos altfel ei nu ar fi rezistat nici o secunda ...
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Invatatura laui Iisus Cristos a avut,are si va avea iscoditura diavoleasca .Noi,crestinii ,il rugam pe Marele Invatator sa ne sprijine in aceasta lupta !
Traiasca Legiunea si Capitanul!
SLAVA TIE HRISTOASE DUMNEZEULE CA AVEM IN ACESTE TIMPURI UN PASTOR ADEVARAT AL TAU DOAMNE SI CARE NE INTARESTE CREDINTA NOASTRA ORTODOXA SFANTA PRIMITA DE LA PARINTII NOSTRI ,BUNICII SI STRA-STRA-BUNICII NOSTRI .
SARUT DREAPTA PREASFINTITE, DUMNEZEU SI MAICA SFANTA SA VA OCROTEASCA 1
UN ADEVARAT IPS CU FRICA DE DUMNEZEU SI CU GRIJA ADEVARATA FATA DE OILE SALE DE ANU FI INGHITITE DE FIARA -IAR ,AICI IN TARA NOASTRA DRAGA NUMITA ROMANIA -”GRADINA MAICII DOMNULUI ” CUM AU NUMIT-O SFINTII PARINTI MA UIT LA CEI CE REPREZINTA BOR ADICA BISERICA ORTODOXA ROMANA IPS,APS,…DE CE NU IAU ATITUDINE IMPOTRIVA A CE NI SE PREGATESTE NOUA NEAMULUI ROMANESC INFRATIREA CU SATAN ,CU ANTIHRISTUL ASA ZISA ECUMENIZARE ,CARE INSEAMNA LEPADAREA DE CANOANELE SFINTE ALE SFINTILOR PARINTI MARI AI CRESTINATATII ORTODOXE ,SF MARE IERARH VASILE SF.MARE IERARH NICOLAIE,,SF IERARH SPIRIDON CARE A TINUT CARAMIDA IN MINA LA SINODUL ECUMENIC SI ARATAT FOCUL CE A IESIT DIN CARAMIDA ,APA CARE S-A SCURS JOS SI PAMINTUL CARE A RAMAS IN MANA SA CEA SFANTA TOT ASA ESTE SI DUMNEZEU UN INTREG IN PERSOANELE SFINTEI TREIMI TATAL,FIUL SI DUHUL SFANT DAR SE PARE CA PROFITAND CA MULTI CRESTINI DE AI NOSTRI NU BAGA SEAMA CE NI SE PREGATESTE SI DIN CAUZA CA TACEM “SI TACEREA ESTE UN RASPUNS” MERG INAINTE CU TOT SISTEMUL ACESTA ANTIHRISTOS,ANTI BISERICA ORTODOXA ADEVARATA SLUJIND LUI ANTIHRIST SI SLUJBASII LUI IN CARNE SI OASE ANGLICANII,PAPA RABINI,BAPTISTI,IEHOVISTI,MONOFIZITI,YOGHISTI,ERETICI CARE AU CONTRIBUIT LA ACESTE TIMPURI APOSTAZICE CE NE ASTEAPTA.
ESTE TIMPUL SA NE TREZIM FRATI CRESTINI ORTODOXI! INTRUCAT PEDEAPSA LUI DUMNEZEU NU VA INTARZIA DACA NU LUAM AMINTE LA CE SE INTAMPLA SUB OCHII NOSTRI ,SA NE AJUTE BUNUL DUMNEZEU SA NU FIM IN TABARA DE A STANGA SI SA NE SPUNA DOMNUL HRISTOS CU MANIE PIERITI DE LA MINE BLESTEMATILOR IN FOCUL CEL VESNIC PREGATIT VOUA SI LUI MAMONA.