Ecumenismul în Biserica Ortodoxă Română: profanare a Bisericii si o pustiire a Ortodoxiei

Perfidia cu care se înrădăcinează zi de zi în viata noastră mentalitatea noului veac este de negrăit. Sub masca umanismului iubitor de om si nu de Hristos-Dumnezeu, ecumenismul, prin promovarea sincretismului apostatic, socialismului religios si a utopiilor sacerdotale doreste în marea lui apostazie să instaureze împărătia lui Antihrist pe acest pământ. Ispita cea mare e că vicleanul duh râvneste la a ne desprinde de Ortodoxie si a ne face lucrători pentru noul templul babilonic, pentru Împărătia de carne a Antihristului acestei lumi. Iată de ce aducem această mărturisire dreaptă a predaniilor apostolice si rânduielilor Sfintilor Părinti, spre a arăta credinciosilor de pretutindeni cum eresul ecumenist caută să surpe Una, Sfântă, Sobornicească si Apostolească Biserică a Ortodoxiei.

Înainte de a face orice judecată în cele ale credintei, se cuvine a nu trece cu vederea mărturisirile celor care mai înainte de noi au stiut să poarte „lupta cea bună” si să biruiască până la capăt: Sfintii Prooroci, Evanghelisti, Apostoli, Mărturisitori si Cuviosi din toate timpurile si toate locurile ce într-un cuget mărturisesc despre Biserica Ortodoxă drept Mireasa Domnului nostru Iisus Hristos si despre apărarea Ortodoxiei drept virtute mântuitoare.

Încredintati fiind de cele de mai sus, vom căuta, pentru o prezentare cât mai clară a ecumenismului autohton, să găsim rădăcinile prin care s-a ridicat acest vlăstar eretic pe zidurile Bisericii noastre Ortodoxe. Istoric vorbind, aderarea oficială si “legală” a BOR în CEB s-a făcut în anul 1964, dimpreună cu celelalte biserici din blocul comunist. Însă pentru a avea o radiografie clară a momentului, vom aduce în prezentare factorii esentiali ce au determinat acest pas al BR pentru ca mai apoi să putem privi obiectiv si nepărtinitor situatia actuală a ecumenismului din România.

Secolele V-XVI au însemnat pentru Ortodoxia românească vremurile de aur când mai-marii voievozi luptau deopotrivă pentru apărarea Bisericii si izbăvirea neamului crestinesc de cotropitorii mahomedani si latini, cînd dragostea de neam era totuna cu iubirea de Hristos si Biserică, pilde de viată crestinească si mărturisire ortodoxă rămase încă vii în constiinta românilor.

Însă schimbările majore asupra rânduielilor bisericesti s-au produs la jumătatea sec. XIX în urma urcării pe tron a domnitorilor emancipati, initiati în masonerie si docti în studii renascentiste, ce au adus rânduiala statală împotriva Bisericii, culminată cu prigoana din perioada 1927-1934 a preotilor si monahilor ce au refuzat noul calendar.

Deja ne aflăm în perioada expansiunii comuniste, care prin eliminarea în fortă a partidelor politice si a îngrădirii drepturilor Bisericii a reusit instaurarea unui regim de teroare socială si ateism stiintific timp de 50 de ani.

Este al doilea moment major de prigoană a Bisericii, în care temnitele s-au umplut de arhierei, preoti, călugări si mireni mărturisitori ai credintei ortodoxe. Si prin rugăciunile acestora Biserica a respirat, prin jertfa lor Biserica a supravietuit asupririlor. Însă marea masă a populatiei a primit din plin “binefacerile dictaturii” prin cursuri de ateizare sistematică, sedinte plenare de idolatrie comunistă, totul si toate supravegheate de ochiul neiertător al Securitătii.

Din păcate, strategia aleasă de oficialii bisericii în această bătălie s-a dovedit a fi un esec, datorită deschiderilor, demarate în acea perioadă, către blocurile religioase din Apus. Se crease o mentalitate de respingere a tot ce însemna comunism, orice altceva venind din directie opusă fiind automat socotit ca bun. Pe această bază s-au demarat contactele initial personale ale patriarhilor si apoi oficiale ale BO cu Vaticanul, apoi reînnoirea relatiilor cu anglicanii si restul protestantilor, CEB fiind văzut atunci ca o punte de recunoastere a valorilor ortodoxe prigonite si secularizate de regimul comunist. Deja Vestul cu toată apostazia lui însemna libertate pentru o Românie ortodoxă stăpânită de ateism institutionalizat.

Anul 1990 însemnează perioada de încetare a persecutiilor, ducînd la o destindere ce a favorizat explozia de libertăti si manifestări religioase eretice si păgâne, noul stat democratic uitând sau renegând luptătorii si martirii neamului si ai Bisericii, chiar pînă astăzi. Acest fapt arată cum duhul comunismului a lăsat sechele adânci în întelegerea si trăirea Ortodoxiei la nivel de guvern si ierarhie; singurii supravietuitori ai gândirii Sfintilor Părinti si ai mărturisirii ortodoxe sunt tocmai acei oameni ce s-au confruntat direct, în bătălia pe viată si pe moarte cu “fiara rosie” si prin puterea lui Hristos au biruit-o.

De aceea, pentru români, ecumenismul îsi are rădăcina în idealismul socialismului timpuriu, care la vremea lui a luptat pentru o nouă epocă utopică în care fericirea umanitătii ar fi fost desăvârsită cînd toate deosebirile de clasă, rasă si religie ar fi dispărut. Toată reeducarea din perioada comunistă a făcut acum posibilă celor înfierati de apostazie, dorirea acelorasi principii dar sub altă denumire. Acum ecumenismul contrabalansează comunismul si o face cu mult succes, dar pretul plătit de Biserica Română prin tolerantă si pogorăminte este enorm:

– comunismul a adus teroare si asuprire, ecumenismul vine cu libertatea si toleranta religioasă si înnoirea dogmatică;
– comunismul l-a negat pe Hristos Dumnezeu, ecumenismul strânge laolaltă toti dumnezeii lumii;
– comunismul s-a străduit a stârpi si demola Biserica, ecumenismul rezideste o nouă biserică, dintr-un mozaic de culte numite biserici;
– comunismul a fost demonic, ecumenismul este antihristic.

În România ecumenismul vine cu iluzia înnoirii si a unitătii cândva pierdute si se grefează pe mentalitătile comuniste ale principalilor sustinători, în persoana liderilor politici si unor înalte fete bisericesti, ce văd în Biserică vreun partid religios cu orientare crestinească sau un domeniu personal, mai clar, Biserica drept institutie unde gândirea antiecumenistă este primită ca păcat de neascultare adică nesupunere fată de legile partidului, abatere pedepsită prin metode de îngrădire comunistă.

Cum istoria se repetă, începutul a ceea ce a fost demarează sub o nouă formă în anul 1994, când din dispozitii oficiale bisericesti se începe propaganda ecumenistă în învătământul teologic si la nivel de mass-media pentru reeducarea maselor.

Concret, roadele ecumenismului românesc se arată prin semnarea acordului din acelasi an de la Balamand-Liban când fătis se vădesc cine sunt cei ce fac mărturisirile de apostazie de la dogmele dreptei credinte ortodoxe, ce urmăresc si cum se vor orienta pe viitor dezideratele liderilor ecumenisti. Imediat evenimentului s-a declansat infestarea premeditată a programei de învătământ teologic, docilă acum noilor planuri europene de integrare în comunismul religios, ce vizează, printre altele, reducerea locurilor si anilor de studiu, precum si eliminarea disciplinelor fundamentale si apologetice.

În cele 14 facultăti de teologie din România, din anul 1996 o nouă materie a devenit obligatorie: “ecumenismul ortodox”, care – profitând de răstălmăcirile istorice si de desfiintarea catedrelor de Apologetică, Spiritualitate si Mistică -, reasează Ortodoxia într-o nouă viziune, lepădată de “balastul” dogmatic si “învechitele” canoane, promovând în schimb halucinatiile înselatilor occidentali ce văd Biserica lui Hristos deplină numai prin aderarea Ortodoxiei la normele si rigorile apostate ale celorlalte culte.

Momeala “ecumenismul ortodox” a fost înghitită de către unii ierarhi ce nu văd prin această deschidere o profanare a Bisericii si o pustiire a Ortodoxiei, ci urmărind o glorie lumească si papistasă a Ortodoxiei administrează Biserica ca o institutie, oferind cadrul perfect pentru crearea unei noi religii universale si reînnoite după norme secularizante.

Paralel cu platformele de învătămînt teologic universitar, în ultima perioadă s-au ridicat, pe lângă principalele facultăti de teologie, asa numitele institute ecumenice, unde cu importante finantări venite din Apus se pun bazele si se creează infrastructura viitoarei biserici ortodoxo-ecumenistă, prin conferinte si cursuri interconfesionale, excursii si vizite reciproce de apropiere si recunoastere, diverse seminarii, tabere, proiecte, emisiuni radio-TV ecumeniste, al căror mesaje si manifestări erodează simtul ortodox-national si deformează constiinta ortodoxă română.

Un loc important în manifestarea ecumenismului românesc îl ocupă “Săptămâna de rugăciune ecumenică” tinută în luna ianuarie a fiecărui an, unde laolaltă se adună clerici ortodocsi cu catolici si protestanti pentru a săvîrsi rugăciuni în comun, cu texte adaptate la psihologia maselor, punându-se accentul pe hulitoarele precepte de “unire între credinte” si “unitate a bisericilor”. Acest fenomen dă de gândit constiintei bisericesti prin validitatea necanonică a acestor nesăbuite fapte, mai ales de prelungirea lor, în unele locuri, prin slujirea succesivă, pe acelasi altar, a misselor latine, greco-catolice si liturghiilor ortodoxe.

Odată cu primirea papei în România la anul 1999 s-a făcut justificată promovarea cultului marilor înselati ai catolicismului, rămăsitele neputrezite ale lui Francisc de Assisi si Anton de Padova adeverind puterea afurisaniei de către Sfintele Soboare. Cu toate acestea, cel din urmă a beneficiat de o călduroasă primire anul acesta din partea multor ierarhi ortodocsi.

Deosebind în duhul discernământului patristic faptele pomenite, putem grăi fără a gresi că dorinta de bine a omenirii este asa de pervertită, încît este si va fi impulsul călăuzitor si lucrător către întemeierea împărătiei lui Antihrist. Aici trebuie constientizat răul ce-l făptuieste ecumenismul în întreaga lume, ca viciu teologic si duh de secularizare ce se regăseste la baza fiecărui nivel social: mîntuirea omului nu mai vine din Biserică ci din grija organizatiilor sociale sau a statului prin progres si bunăstare, hrana duhovnicească a sufletului nu mai este dată de harul Bisericii ci de renasterea idolatriilor si vietuirea pătimasă, adevărul Bisericii nu-l mai întruchipează Hristos ci ecumenismul prin întocmirea noilor legi “bisericesti” ale Noului Veac Antihristic.

Dar acestea sunt doar forme de manifestare. Fundamental, ecumenismul este un duh rău ce se manifestă ca o plagă polimorfă ce se mulează pe profilul psiho-social al fiecărei comunităti, etnii sau tări pentru ca mai apoi să se manifeste ca un bun (dat) al acestora. Ecumenismul pentru ortodocsi vrea să fie biserica, scop pentru care mereu se înnoieste pe sine, îsi modifică permanent principiile si îsi adaptează obiectivele, transformîndu-se cameleonic într-un pan-ecumenism, fiind de fapt o iluzie, o adunare de idei utopice ce amăgesc ca o vrajă si atrag doar pe cei ce nu cunosc sau ignoră Ortodoxia Sfintilor Părinti. Ecumenismul vrea să pară adevărata fată, traditie si virtute a Ortodoxiei. Dacă nu vom privi ecumenismul ca o erezie, el va ajunge să fie ortodoxie. Iar monahismul are – ca si pe vremea comunismului – de ales între a se ecumeniza sau a nu mai fi deloc. Ecumenismul este virusul cu mii de fete ce străluceste ca un idol umanitătii si lucrează prin dorinta de bine antihristic din fiecare om.

Cu toate acestea, dacă ar fi ca să răspundem la întrebarea “Este România o tară ecumenistă?” răspunsul care se cuvine nu poate fi decât unul singur: “Încă nu”. În tara noastră doar structurile învătământului teologic si cele ierarhice sunt ecumenizate respectiv ecumenizante, majoritatea monahismului în frunte cu Bătrânii Ortodoxiei si poporul binecredincios fiind si luptând împotriva acestei erezii apocaliptice.

Iată de ce solutiile prezentate aici de fată sunt posibile numai prin împreună-lucrarea tuturor celor care cred că ecumenismul este pan-erezia celor de pe urmă veacuri:

1. Întărirea comuniunii în sobornicitatea Bisericii prin prezenta ierarhilor ortodocsi ai celorlalte Biserici la marile evenimente BOR, mai înainte de a ajunge un obicei prezenta papistasilor la aceste hramuri. Este bine să întelegem că abaterile si căderile din BOR sau altor BO vor fi abaterile si căderile celorlalti în cel mai scurt timp.

2. Crearea unei baze de date anti-ecumenistă, cu documentare patristică si scripturistică, accesibilă tuturor celor ce vor să studieze apologetica ortodoxă contemporană sau să combată din punct de vedere ortodox erezia ecumenistă. Pentru a facilita mediatizarea, propunem alocarea de servere care să găzduiască situri si forumuri cu informatii la zi despre pulsul anti-ecumenismului în lume.

3. Redactarea de către o Comisie Teologică Ortodoxă formată din teologi clerici si laici, a unei Epistole de înstiintare ce să arate pericolul ce-l reprezintă neo-ecumenismul, semnată de toti bine-credinciosii si trimisă tuturor patriarhiilor si episcopiilor ortodoxe din toată tara.

4. Similar, să se facă analizarea si propunerea, separat sau în amintita scrisoare, a mărturisirii de credintă ortodoxă împotriva eresului ecumenist, si înaintată tuturor Bisericilor Ortodoxe pentru a se organiza, întruni si a da un răspuns într-un viitor sinod pan-ortodox.

Toti Sfintii Părinti mărturisesc într-un glas: de la Răstignire Biserica s-a făcut jertfitoare, de la Înviere Biserica este biruitoare, si de la Cincizecime Biserica este desăvârsit-mântuitoare. Numai Biserica Ortodoxă reuneste toate aceste harisme, căci numai ea este Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească si Apostolească, de la Întemeietorul si Capul ei – Iisus Hristos Dumnezeu. Numai Biserica Ortodoxă a biruit veacurile neatinsă, nepătată si neîntinată, numai Biserica Ortodoxă a dăruit lumii sfinti, sfintenie si sfinte moaste, numai Biserica Ortodoxă va fi singura ce va purta război împotriva falselor biserici ce vor încerca să o uzurpe.

de Ierom. Bretanion Munteanu