Preotul martir Ștefan Marcu și soția sa Elena au fost reînmormântați în cimitirul Mănăstirii Petru Vodă

Cimitirul Mănăstirii Petru Vodă se îmbogățește cu noi oseminte ale martirilor neamului românesc. Dorința Părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa de a fi înmormântat în acest cimitir a dat startul unei lucrări minunate de a face din acest loc unul de închinare și cinstire a  Sfinții Închisorilor, în memoria cărora a fost înălțată Mănăstirea Petru Vodă. Astfel că pe lângă osemintele Părintelui Gheorghe Calciu și ale Părintelui Atanasie Ștefănescu, în mai puțin de un an au fost aduse osemintele poetului național Radu Gyr și ale soției sale, iar de curând ale preotului martir Ștefan Marcu împreună cu ale soției sale Elena. Totul s-a întâmplat în ziua de 12 nov. 2012, când un sobor de 11 preoți din Mănăstirea Petru Vodă și Grecia împreună cu Părintele stareț Justin Pârvu au oficiat slujba de reînhumare a soților Ștefan și Elena Marcu. Mai jos aveți câteva imagini de la acest eveniment.

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=7dkUidn5buo]

Biografia Părintelui Ștefan Marcu din Munții Vrancei

S-a născut la 28 nov. 1906 în satul Poiana din Munții Vrancei, pe valea râului Putna, din părinții răzeși Vasile și Măriuța Marcu, al 4-lea copil din cei 9 și primul dintre cei 3 băieți. Urmează școala primară în satul natal, după care urmează seminarul teologic de la Roman, pe care-l absolvă în 1925. Se înscrie la Facultatea de Teologie din Iași în toamna lui 1927. Ca student, cunoscându-l pe Căpitan, Corneliu Zelea Codreanu, devine membru al Legiunii Arhanghelului Mihail, pe care nu o părăsește până la moarte, și nici după. De aici încolo participă la tot calvarul tineretului român.

În 11 ian. 1931 se căsătorește cu Elena Chifulescu, nunta având loc în satul natal Poiana din munții Vrancei, iar ca nași de cununie fiind Corneliu și Elena Codreanu. În toamna lui 1931 este hirotonit preot la Roman pe seama parohiei Nistorești din Munții Vrancei în locul bunicului său, preot Ioan D. Danțiș, cunoscut în acea vreme sub denumirea de “patriarh al Vrancei”, împlinind și continuând moștenirea preoțească a neamului său.

Viața și-o împletește cu mucenicia Mișcării Legionare în: penitenciarele Focșani și Galați, lagărele de la Vaslui și mai ales Sadaclia – special înființată pentru preoți pe malul Nistrului, jud. Tighina- sub „oblăduirea” patriarhului Miron Cristea, care era și prim-ministru la acea vreme.

“Ceea ce ne doare și ne uimește însăși nu sunt suferințele noastre, ci faptul că de peste 7 luni suntem înafara oricăror forme canonice, că Biserica noastră asistă la o situație atât de gravă, admițând lagăre pentru preoții ei, instituție necunoscută în Ortodoxia noastră, iar Biserica socotită înafara oricăror obligații față de cei nedreptățiți și asupriți”. (citat din Memoriul trimis de către preoții din lagăr către patriarhul Miron Cristea).

În 1933, părintele Ștefan este investit cu gradul de comandant legionar de către Căpitan cu ocazia instituirii acestui grad. În 1939 este adus din lagărul de la Vaslui în Penitenciarul Focșani și în noaptea de 21 spre 22 septembrie asupra lui nu este executat ordinul de ucidere, în locul lui fiind împușcat studentul Staicu, pe care părintele Ștefan îl va pomeni toată viața.

“Sentința se va împlini” după 50 de ani de suferințe, în 1989, tot în luna septembrie, printr-o altfel de executare în data de 28 (accident provocat de Securitate). În urma masacrelor asupra Mișcării Legionare, părintele Ștefan sporește rugăciunea și lucrarea duhovnicească în parohia Nistorești. În anul 1940 la începutul guvernării legionare, la insistențele preotului Vasile Boldeanu, membru al conducerii legionare, devine comandatul legionar al județului Putna. Având o atitudine echilibrată și înțeleaptă reușește să-și încheie misiunea fără incidente grave. Demn de remarcat este că în timpul acestei misiuni a lui, de comandant legionar al județului Putna, instituie azilul și cantina, pentru evreii săraci din zonă[1].

În timpul dictaturii militare antonesciene este hărțuit permanent de către Siguranța Statului. Se retrage în continuare în parohie. În anul 1944 după marile arestări se retrage în munți și organizează Rezistența din munții Vrancei, fiind “inițiatorul, mentorul și duhovnicul luptătorilor din Munții Vrancei”, grup cunoscut sub numele de grupul fraților Paragină (Ionel, Cristea și Costache). Cristea este împușcat în munți; Costache trece prin penitenciarul de la Pitești, ca student, iar Ionel Paragină, licențiat în litere și filozofie face 15 ani de închisoare la Aiud.

În legătură cu rezistența din munți, părintele Ștefan a insistat asupra luptătorilor să nu ucidă. Astfel este posibil ca Ionel Paragină să declare în documentarul Memorialul durerii: “Noi am plecat în munții ca să fim uciși și nu să ucidem, urmând îndemnul Căpitanului de la pădurea Dobrina”.

În 1949 părintele Ștefan este prins prin trădare, arestat și condamnat de tribunalul Galați la 15 ani de muncă silnică. După condamnarea din 1950 este trimis la Canal, la Peninsula. Odată cu concentrarea vârfurilor legionare la Aiud este închis la Zarcă pe cea mai mare perioadă a detenției. În toată această perioada nu a făcut nici un compromis. Nu a participat nicoiodată la vreun club de reeducare. După eliberarea din 1964 are aceeași atitudine și ținută demnă în fața autorităților comuniste, încercând să-și reîntregească familia răspândită prin țară: soția Elena  era învățătoare-suplinitoare la Certeze-Huta, pe malul Tisei; fiica cea mare Gabriela (condamnată politic un an la Galați) urma școala sanitară la Galați la 33 de ani(!); Mihaela era la Bistrița Năsăud, iar fiul Corneliu după ce fusese exmatriculat din 2 licee din orașe diferite, absolvise liceul în al treilea oraș – Reghin, din Regiunea Mureș Autonomă Maghiară (la acea vreme).

Ținuta lui demnă și fără compromisuri a atras respectul atât a unor ofițeri de Securitate, cât și a unor activiști de partid. Aceștia în mare clandestinitate au apelat la el ca duhovnic (boteze, spovedanii, aghiazme etc.). L-a avut ca duhovnic toată viața pe părintele Cleopa, iar ca prieteni duhovnicești pe monahul Marcu de la Sihăstria, preotul Nica Tuță din București, iar pe părintele Dumitru Stăniloae ca sfetnic și îndrumător teologic. Acesta din urmă îl va convinge să-și susțină licența la 40 de ani de la începerea facultății. A fost un duhovnic renumit, slujitor cu trăire adâncă a Sfintei Liturghii, recomandat de mari duhovnici ai vremii. De  multe ori la Sfânta Liturghie în timpul epiclezei, ochii săi izvorau lacrimi.

În anul 1975 au fost pensionate vârfurile preoților legionari care erau mai intransigenți. Marii majorități li s-a interzis slujirea în sfântul altar.

Odată cu reacțiile mărturisitoare anti-comuniste ale Părintelui Gheorghe Calciu din 1978, Securitatea și-a întins tentaculele asupra tuturor vârfurilor legionare necompromise. Au fost astfel anchetați sub arest părintele Ștefan Marcu, părintele Nicolae Grebenea, părintele Dimitrie Bejan, Octavian Voinea, Marin Naidim (ucenic al părintelui Ștefan), Ionel Voinea, Virgil Mateiaș, Gh. Brahonschi, preot Nica Tuță și mulți alții.

Începând cu primele luni ale anului 1989, intensificarea anchetelor atât asupra părintelui Ștefan, cât și a fiului Corneliu, l-au determinat să concluzioneze că “se va schimba fața politică a Europei. Se pare că vor renunța la experimentul comunist.” A urmat un an de prigoană destul de greu, care se va încheia cu asasinarea lui, în 28 sept. 1989 (a fost accidentat de o mașină seara în fața blocului unde locuia, conducătorul auto având legături cu securitatea).

“Cine se pune în slujba binelui adună puzderie de dușmani în jurul său. Aici satana își concentrează cohortele sale de diavoli. Uneori e bună și sabia de la cingătoare, dar sabia duhului e cea mai eficace împotriva răului. Nu suntem într-o extremă, suntem într-o permanență ce cade pe centrul preocupărilor umane. Fiți atenți și înțelepți în tot ce faceți. Drumul prin hățișul comunist este lung, mlaștina deznădejdii e la picioarele noastre. Nu vom învinge decât prin greul suferințelor noastre. Dumnezeu să ne ajute!”,  Cuvânt de îndemn în pușcărie, părintele Ștefan Marcu.

Biografia presbiterei Elena Marcu

S-a născut la 13 feb. 1910 în Siliștea Crucii, Băilești, jud. Dolj într-o familie înstărită. Tatăl era învățător și mama casnică. Elena era a 5-a din cei 17 copii ai mamei Floarea și a tatălui Grigore. Marea majoritate a băieților au fost ofițeri, iar fetele învățătoare absolvente la școala normală de la Câmpulung-Muscel, pe care Elena o absolvă în 1929. Fire destul de dreaptă și luptătoare, Elena este nemulțumită de nota dată de o profesoară la examenul de absolvire, reacționează și este eliminată. La școala normală din Focșani se afla profesor fratele tatălui ei care o aduce pentru a da examenul de absolvire. Aici îl cunoaște pe studentul la teologie, Ștefan V. Marcu, care era și pedagog la școala normală din Focșani. Se căsătoresc la 11 ian. 1931 avându-i ca nași pe Corneliu și Elena Codreanu. Din căsătoria lor se nasc: în 1931 Gabriela, în 1934 Mihaela și după lungi așteptări ale tatei feciorul Corneliu în 1945. Presbitera Elena a stat alături părintelui Ștefan toată viața în luptele și prigoanele sale, în căderi și urcușuri. A fost șefa Cetățuii legionare din țara Vrancei, din care făceau parte preotese și învățătoare. De-a lungul vieții a trecut prin nenumărate necazuri. A fost închisă în beciul propriei case transformată în sediu al securității din Nistorești. Beciul era umplut cu apă, unde ea era ținută până la gât. Acolo au fost torturați luptătorii din așa numitul “război cel mare al vrâncenilor” din 1950, când toți răzeșii din țara Vrancei sa-u ridicat împotriva comunismului care le luase munții și pădurile, stăpânirea lor de veacuri.

A trecut prin perioade grele, fără servici, fără nicio sursă de întreținere, răbdând de foame și de frig, pentru ca dintr-un rest de făină de porumb să dea de mâncare fiului ei. Întotdeauna ajuta cu sfaturi și rugăciune pe cei din jur, atât cei din familie cât și dintre străini. De-a lungul vieții s-a luptat pentru o bucată amară de pâine alergând prin țară pentru un serviciu. Astfel ajunge în țara Oașului la Certeze-Huta, pe malul Tisei, la granița cu Ucraina, funcționând ca învățătoare-suplinitoare, situație în care o găsește părintele Ștefan, eliberat din pușcărie. Mai funcționează doi ani aici, apoi se pensionează pe caz de boală, pentru o sumă infimă și se retrage lângă părintele Ștefan în Vrancea. După martirizarea părintelui în 1989, la trei ani, pe data de 5 nov. 1992 presb. Elena trece la cele veșnice.

Veșnica lor pomenire!

Biografii sumare realizate cu concursul d-lui Corneliu Ște. Marcu