Comisia pentru Drepturile Omului: Aviz NEGATIV pentru buletinele cu CIP

amprentare carti de identitate cu cipComisia pentru Drepturile Omului, întrunită în Camera Deputaţilor, a dat un aviz negativ proiectului de hotărâre referitor la noile cărţi de identitate cu CIP, informează De Ce News. Ca şi în cazul paşapoartelor biometrice sau a cardurilor de sănătate, buletinele cu CIP au născut controverse printre românii care susţin că le sunt încălcate drepturile omului. Au existat chiar proteste de stradă în acest sens, mitingul “anti CIP” din luna martie din Bucureşti atrăgând aproximativ 1.000 de persoane.

Proiectul de hotărâre controversat a fost trimis pentru avizare de la Senat, la Camera Deputaţilor şi a fost analizat de următoarele comisii: Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, Comisia pentru politică externă şi Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor. Singurul aviz negativ primit a fost venit din partea Comisiei pentru drepturile omului, restul comisiilor oferind avize pozitive.

De la 1 iulie vor fi eliberate cărţi de identitate după model european. Cine doreşte poate opta pentru cărţi de identitate electronice. Aşa au anunţat autorităţile care susţin că noile buletine vor conţine inclusiv amprentele titularului, scrie ziarul Capital. Atât cartea de identitate cât şi cartea electronică de identitate vor avea dimensiunile de 85,6×54,0 mm (format ID-1 – adică aproximativ cât un permis de conducere), informaţiile fiind tipărite atât pe faţă, cât şi pe verso. Pentru comparaţie, cărţile de identitate care sunt eliberate în prezent sunt format ID-2 (105 x 74 mm) şi informaţiile sunt tipărite numai pe faţa documentului.

| Frontpress

6 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    un pas foarte important în apărarea demnităţii umane!
    tot aşa să fie !

  2. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Adica Comisia pentru Drepturile Omului e in minoritate. Pai daca aceasta Comisie a dat aviz negativ, inseamna ca se incalca drepturile omului. Si cum poate merge mai departe o lege care le incalca??

  3. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    nu va faceti prea mari iluzii....nu vedeti ca ei ii dau inainte cu aparitia mizeriei satanice de identificare la data de 1 iulie? cel putin asa rezulta din articol...

    daca nu mai iesim inca odata in strada sa manifestam serios impotriva cipului, astia se vor tine de "program"

  4. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Vorba unui coleg de al meu, cat de periculoase pot fi pentru organism si cat de sigure sunt datele private.

  5. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    dar bor de ce nu s-a opus?

  6. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Iluminații plănuiesc acum finalizarea controlului rasei umane prin controlul financiar al lumii, aplicat de o bancă centrală mondială și o monedă electronică mondială. Aceasta bancă ar lua toate deciziile financiare cu impact asupra fiecărei țări. Moneda electronică ar aduce sfârșitul fizic al „numerarului” și al tuturor monedelor lumii.
    În cursul redactării acestei cărți, ziarul britanic Metro a relatat în numărul din 20 decembrie 2000 că Singapore se îndreaptă spre o societate fără numerar până în 2008. În articolul „Începutul sfârșitului pentru numerar”, ziarul relatează că Singapore (țară controlată de Iluminații britanici) intră în faza „e-bani” și că insista ca fiecare să o folosească. Aceasta presupune ca tranzacțiile financiare să se realizeze prin bani depozitați pe cipuri de computer, iar numerarul ar fi istorie în condițiile în care banii ar putea fi transferați prin impulsuri digitale, cu ajutorul telefoanelor mobile, al computerelor de mână sau chiar al ceasurilor electronice. Acesta este ultimul pas înainte de a
    se implanta microcipuri fiecărei ființe umane.
    http://blogosfera.piatza.net/david-icke-banca-centrala-mondiala-si-moneda-unica-mondiala-video-ro-documentar-ro/

Leave a Reply to john Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*