Dacă Ucraina ar fi semnat tratatul de asociere cu Uniunea Europeană și-ar fi semnat condamnarea la moarte a propriei economii, a spus jurnalistul britanic John Laughland, citat de Rusia Today.
Britanicul a mai spus că Uniunea Europeană este un proiect ideologic și geopolitic, care urmărește doar mărirea sferei de influență occidentale, concomitent cu eliminarea Rusiei de pe scena europeană.
Cei care au avut cel mai mult de pierdut( de pe urma refuzului Ucrainei -n.r.) sunt cei din UE, pentru că acest tratat de asociere a fost conceput, ca și celelalte semnate cu fostele state din Est, ca un proiect geopolitic. Este foarte important să înțelegem că în spatele acuzațiilor aduse Rusiei este doar dorința UE de a-și extinde influența, în cadrul unui proiect geopolitic și ideologic, John Laughlin
În ceea ce privește influența tratatului de asociere la UE pentru economia ucraineană, John Laughland a afirmat că ar fi “lichidat-o complet”.
Oricine a urmărit poveștile țărilor din Est care au intrat în Uniunea Europeană și mă refer la țări precum România și Bulgaria, poate vedea cu ochiul liber catastrofa economică în care se zbat. Se poate observa același proces în Grecia sau Cipru, azi. Oricine poate vedea cu ochiul liber că industriile acestor țări nu pot face față concurenței din Occident, că prețul implementării reglementărilor UE a fost prea mare pentru aceste economii.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
FII ATENT! DESTUL DE CLAR : SINGURUL SCOP AL UNIUNII EUROPENE ESTE Să distrugă economia Rusiei, a blocul estic și în general tot ce e ORTODOXIEI!
DOAMNE PĂZEȘTE-NE PE NOI CU SFÂNTĂ CRUCEA TA!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Chiar daca in conditii normale nu as fi de acord cu ceea ce va voi spune, in aceste zile cumplite pentru toate natiunile, cred ca este mai bine ca Rusia sa ocupe pur si simplu Ucraina cu Armata rusa. Numai asa isi poate asigura Rusia, si implicit Ucraina siguranta ca nu vor fi exterminati precum alte state.
Ceea ce va intarzia cu mult timp de acum incolo eliberarea noastra de sub bocancul comunist "ieuropean" (poate chiar de nefinalizat) este aflarea tuturor statelor din Europa sub jugul jidanesc. Cand ne vom elibera cu totii de sub acest jug, atunci vom deveni si noi liberi cu adevarat. Pana atunci, trebuie sa luptam si sa ne rugam neincetat.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Mare adevar!DOAMNE ajuta-ne!