Părintele Savatie Baștovoi despre binecuvântarea Patriarhului Kyril pentru intervenția armată a Rusiei în Ucraina

Opriți-l pe Patriarh!

Patriarhul Kiril riscă să devină mascota războiului care stă să înceapă între Rusia și Ucraina. Coiful său alb, cu cele două aripi care preînchipuie nevinovăția îngerească, au ajuns să fluture ca niște steaguri de luptă, iar gura lui, care până acum grăia cu atâta înflăcărare despre importanța unității ”lumii ruse”, acum a ajuns să vestească intervenția militară în însăși inima slavonității, care este Ucraina.

Presa rusă a răspândit de acum fotografii cu preoți care merg cu praporii și crucile în fața tancurilor. Tancurile niciodată nu pot merge cu crucea în față, deoarece tancurile seamănă moarte și numai moarte, iar Crucea este viață.

Pentru a opri acest război fratricid, mitropolitul Kievului, Onufrie, a adresat un apel către Patriarhul Kiril, în care îl roagă să intervină. Scrisoarea mitropolitului Onufrie este un strigăt aproape disperat al păstorului îngrijorat de turma sa către cel care apare alături de Putin cu diferite ocazii, iar la zilele de naștere își dăruiesc buchete mari de flori albe. Totuși patriarhul a ales să binecuvânteze intervenția armată. În cazul Georgiei patriarhul a făcut același lucru, folosind platformele media ale Patriarhiei pentru a îndreptăți războiul împotriva Georgiei, un popor cu creștinism apostolic.

Orice război este un rău pentru că seamănă moarte, despărțire, sărăcie, deznădejde, trădare. Cineva din clerul rus a comentat de acum că acolo unde intră războiul, pleacă Biserica. Politica pe care o îmbrățișează patriarhul Kiril ca rus preocupat de soarta tuturor rușilor din lume, preocupare care depășește purtarea de grijă în rugăciune și înțelege să-i apere pe ruși cu tancurile, pune la grea încercare conștiința tuturor clericilor și credincioșilor subordonați canonic Patriarhiei Moscovei, care sunt și în Moldova, și în Ucraina.

Unitatea Bisericii, care nu se face pe criterii etnice, ci în Duh și în adevăr, trebuie să rămână întâia prioritate a patriarhului și a noastră a tuturor. De aceea, e foarte important ca patriarhul nu doar să nu binecuvânteze tancurile, ci să-și ridice dreapta sa cu putere de binecuvântare pentru a le opri.

Adresarea care s-a făcut de către mitropolitul Onufrie al Kievului pentru a cere patriarhului să oprească armata a ajuns să se citească acum ca o încercare de a-l opri pe patriarh. O astfel de scrisoare ar trebui să fie trimisă și de către Mitropolitul Vladimir al Chișinăului, care este membru permanent al Sfântului Sinod al Bisericii Ruse, dar și de alți ierarhi și preoți pentru a-l ruga pe patriarh să nu implice Biserica în război, ci să păstreze neștirbită imaginea Bisericii care este aceea de lucrătoare a păcii în lume. În ce mă privește, eu fac această adresare acum. Dacă lucrul acesta nu se va întâmpla, vom fi atrași într-un război care, pe lângă sânge, va pierde și duhul multora. Să nu fie.

Iată cum este definită această entitate paracanonică pe site-ul Patriarhiei Moscovei: ”Soborul Rusesc Popular Mondial (SRPM) este cel mai însemnat for civic din Rusia. El există din 1993 și în decursul anilor este platforma civică și locul de întîlnire a oamenilor care, indiferent de vederile politice, sînt uniți de un singur țel – grija pentru prezentul și viitorul Rusiei, are un rol însemnat în formarea societății civile. La ședințele lui participă tradițional reprezentanții tuturor ramurilor puterii statale, liderii asociațiilor civice, liderii organizațiilor religioase tradiționale din Rusia, conducători de armată și ai altor structuri de forță a Federației Ruse, profesorii și studenții celor mai mari instituții de învățămînt din țară, savanți și oameni de cultură, delegați ai comunităților ruse din străinătatea apropiată și îndepărtată, mulți reprezentanți ai tineretului”.

Iată și cîteva țeluri și scopuri propuse de SRPM, potrivit propriului statut: ”Sborul urmărește linia unificării societății în numele renașterii Rusiei. Slujește întărirea statalității ruse, amplificarea rolului Bisericii Ortodoxe în viața societății. Contribuie la conlucrarea Bisericii Ortodoxe cu religiile tradiționale din Rusia în vederea însănătoșirii morale a societății și excluderea extremismului religios și a intoleranței. Contribuie la unificarea non-violentă a poporului rus”.

Unificare non-violentă a poporului rus trebuie înțeleasă ca asimilarea celorlalte popoare cucerite de Imperiul Rus, în special de cel sovietic, deoarece în continuare Soborul își propune să ”zidească o Rusie multinațională, să întărească relațiile prietenești dintre popoare și să depășească ura națională și separatismul, precum și terorismul internațional”.

Ura națională și separatismul sînt promovate, în ochii Soborului, de către celelalte popoare împotriva rușilor. De aceea următoarele prerogative ale Soborului sînt acelea de ”implementare a măsurilor de întărire a sănătății nației (zdorovia natsii), în colaborare cu organele cointeresate”. Asta nu fără ”susținerea și ajutorul practic în domeniul înființării unei școli naționale și apărarea limbii ruse”. Desigur școala națională și apărarea limbii ruse nu este necesară la Moscova sau Peterburg, ci în republicile populate de alte popoare, dar peste care Patriarhia Moscovei, în virtutea enerției, stăpînește canonic. Soborul își propune un șir de măsuri pentru susținerea rușilor din străinătate și promovarea rusismului peste tot în lume.

Nu îmi propun să traduc întregul statut al Soborului Rus. Intenția mea este aceea de a înțelege cum este posibil ca un patriarh care prezidează un sinod atît de numeros cum este cel al Bisericii Ortodoxe Ruse, numărînd peste 250 de ierarhi și întrunind zeci de state străine ca limbă și cultură, să ia parte la înființarea unei structuri care, prin folosirea termenului Sobor/Sinod, în propria titulatură induce în eroare comunitatea ortodoxă.

Care este legătura dintre cele două sinoade prezidate de patriarhul Moscovei și cîți din membrii Sinodului oficial al Bisericii Ortodoxe Ruse fac parte și din sinodul paralel, cel al al panrusismului mondial? Participă mitropolitul Vladimir al Moldovei, în calitatea sa de membru permanent al Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse, la Soborul Rusesc Popular Mondial? Dacă da, este oare legitimă punerea unor ierarhi ce păstoresc peste mitropolii de altă naționalitate în slujba politică a nației ruse în cadrul unei structuri susținute și întrepătrunse de structurile de forță ale statului rus? Iar dacă nu, atunci de ce ședința Sinodului oficial al Bisericii Ortodoxe Ruse este convocată la doar trei zile după ședința sinodului paralel și de ce ambele sinoade au pe agendă aceleași prerogative?

Politica standardelor duble dusă de patriarhul Moscovei, dublată de politica dublelor sinoade, va mări criza în care se află Patriarhia Moscovei. Acest sinod pararel, constituit pe criterii naționale și al cărui singur scop este unul geopolitic în slujba statului rus, dar pe care patriarhul Moscovei nu se sfiește să-l prezideze, contrar oricăror norme canonice și etice, este o instigare brutală la ură națională între popoarele ortodoxe aflate în subordinea canonică a Patriarhiei Moscovei și poporul rus.

Apologia războiului în care s-a lansat patriarhul Kiril și cabinetul său impune o reacție urgentă a sinodului Mitropoliei Moldovei prin care ierarhii moldoveni să se desolidarizeze de acțiunile și declarațiile războinice ale Prefericirii Sale, mai ales că, urmînd logica patriarhală, un război în Transnistria poate deveni oricînd o faptă “blagoslovită”. Aceasta ar fi singura reacție capabilă să ne păstreze în limitele canoanelor bisericești. Altminteri, fiecare ceas în care rămînem sub flamura războiului ridicată deasupra întregii Biserici Ortodoxe Ruse de patriarhul Kiril ne duce tot mai departe de dragostea și înțelegerea poporului și ne îngreuiază răspunsul pe care-l avem a da în fața lui Dumnezeu.

| barikada.md