Horă ecumenistă în Vinerea Mare la Braşov. Mai multe confesiuni, alături de ortodocși, rătăcesc pe Calea ”Crucii”

rp_calea_crucii.jpegProcesiunea va fi una ecumenistă, care va aduna credincioşi din toate confesiunile

Ca în fiecare an, în Vinerea Mare credincioşii braşoveni din toate confesiunile vor putea lua parte la programul creştin – ecumenic „Calea Crucii”. Programul va începe la ora 13.00, în Catedrala Romano-Catolică „Sfinţii Petru şi Paul”, unde va avea loc introducerea, aceasta reprezentând staţionarea confesiunii romano-catolice. După pornirea procesiunii, în faţa bisericii franciscane pe Strada Sfântul Ioan se va desfăşura staţionarea Bisericii Reformate, urmată de cea a Bisericii Greco – Catolice, la coltul străzilor Sf. Ioan şi Republicii. Apoi, intersecţia străzilor Republicii şi Michael Weiss va fi locul staţionării Bisericii Unitariene, iar la intrarea în Piaţa Sfatului, dinspre strada Republicii va avea loc momentul Bisericii Evanghelică-Maghiară. Procesiunea se va opri apoi şi în faţa Catedralei Ortodoxe din Piaţa Sfatului. Între toate opririle, vor fi intonate rugăciuni şi cântece bisericeşti, iar finalul traseului îl va reprezenta Biserica Neagră (confesiunea lutherană-săsească). La plecare, creştinii vor primi binecuvântarea în limbile română, maghiară şi germană.
Notă: Care Cruce? Ce Cruce au lutheranii, evangheliștii, reformații sau papistașii? Ei cred într-un hristos fals, ș-atunci și crucea e falsă! Ce post au în rânduiala lor aceste confesiuni? Ce Înviere vor sărbători ei? Ei bine, Sfinții Părinți ne spun clar că aceștia sunt înafara Bisericii și cu ei nu trebuie să ne rugăm. Mitropolia Ardealului va trebui să blocheze participarea clericilor ortodocși la acest circ ieftin. Ecumenismul este pan-erezie, produs al masoneriei și al sionismului, iar cei care participă la el își pierd mântuirea atât a lor, cât și a celor ce îi atrag alături de ei. Anatema ecumenismului, anatema religiei lui antihrist!

6 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Calea Crucii cu paganii care neaga Sf. Cruce si Dumnezeirea Mantuitorului.
    O afirma ei insisi:
    "Fiind antitrinitariani, membrii cultului nu-si fac cruce. Conceptia unui unitarian despre Iisus este cu totul diferita fata de alte confesiuni crestine: Iisus a fost un om deosebit, dar om; parintii sai au fost Iosif si Maria. Asadar, in aceasta confesiune, "Iisus este fiul lui Dumnezeu asa cum suntem toti" - ne spune preotul Krizbai Bela."

    http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1177299-cultele-din-romania-biserica-unitariana.htm

  2. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Doamne ajuta ! Cu adevarat ANATEMA ! ,tuturor ortodocsilor care incalca legea stramoseasca si dogmele Sfintilor Parinti . Este timpul oameni buni sa intervina mireanul ,caci DUMNEZEU nu ne lasa ,daca avem intentie buna . Diavolul MAMONA ,a pus ghearele si stapanirea pe multi capi ai bisericii noastre . Doua caii sant in aceste timpuri ´,calea cinstei si vitejiei , si calea nepasarii si a lasitatii . Fiecare sa-si puna intrebarea pe care se afla ? . Dumnezeu sa/i lumineze pe toti romanii de pretutindeni si sa ne aflam cati mai multi ,pe calea ce/a buna si dreapta ...

  3. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @ admin

    am o intrebare: se stiu cumva numele protilor ortodocsi care au participat?

    Nu de alta dar nu care cumva sa fieprintre ei si preotul la care eu ma spovedesc ca atunci, e grav,daca aflu ca e ecumenist trebuie urgent sa imi gasesc altul

  4. Valentin Dorneanu

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    NU TREBUIE SĂ TACĂ NICI UN PREOT ȘI NICI UN MIREAN. CHIAR ȘI CĂLUGĂRII AU FOST ÎNDEMNAȚI DE SFÂNTUL IUSTIN CĂ AICI TREBUIE SĂ VORBEASCĂ ȘI EI - ÎN ACEASTĂ CHESTIUNE, PENTRU CĂ SE ATACĂ ORTODOXIA.
    ȘI REDUCEREA LA TĂCERE A NAȚIEI ÎNSEAMNĂ NEMĂRTURISIREA ȘI LEPĂDAREA DE HRISTOS.
    HRISTOS A ÎNVIAT!

  5. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Doamne ajuta !

  6. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    as dori sa primesc articole prin e-mail

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*