Victor Ponta vrea să se asigure că peste cinci ani nimeni nu va mai putea bloca exploatarea gazelor de şist

1petrol-si-gazeVictor Ponta a anunțat că  în România nu vor fi exploatate gaze de șist în următorii cinci ani, dar este important să-și asigure independența energetică, precum și pe cea a Republicii Moldova, din producție internă și cu respectarea celor mai înalte standarde de mediu, a declarat joi, la RRA, premierul Victor Ponta.

“Deocamdată și în următorii cinci ani, în România nu se va exploata niciun metru cub de gaze de șist. În al doilea rând, mă uit pe harta Europei și cam toți vecinii noștri au dat deja — cu excepția Bulgariei, e adevărat, care probabil că a luat o decizie politică, nu neapărat tehnică — autorizații pentru explorări pentru gaze de șist. Trei, că în următorii cinci ani, România are obligația de a-și pune la punct cea mai performantă și modernă legislație de protecție a mediului, în așa fel încât, dacă peste cinci ani chiar se va exploata, să avem toate garanțiile”, a afirmat premierul, scrie Agerpres.

Victor Ponta a adăugat, totodată, că problema exploatării gazelor de șist trebuie pusă și în contextul asigurării din resurse proprii de către România a necesarului de gaze.

“Aici lucrurile sunt simple: dacă nu avem gaze din producția internă, le cumpărăm de la Gazprom, că nu avem alt producător prin zonă care se ne vândă gaze. Or, eu cred că pentru România, să asigure pentru România și pentru Moldova independența energetică, e un obiectiv atât de important, încât în toate modurile, repet, cu păstrarea celor mai înalte standarde de mediu, dar toate modurile prin care putem să avem aceste resurse, din Marea Neagră, de oriunde din România, trebuie să le folosim, nu trebuie să le dăm cu piciorul, ca să nu depindem de gazul din Rusia”, a mai declarat premierul.

3 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Avem gaz sa ne punem si-n cap!
    În 2012, potrivit Eurostat, producţia primară de gaz natural a României a fost de 8682, 7 de milioane de tone echivalent petrol, din care ţara noastră a avut un consum final de energie de 5977, 4 de milioane de tone echivalent petrol. Asta în condiţiile în care în 2011 – an orientativ pentru explozia importurilor de gaze naturale – România a importat, în primele 11 luni, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 2,452 milioane tone echivalent petrol, cu 47,5% (789.900 tep) mai mare faţă de cea din perioada similară a lui 2010, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică. Daţi fiind aceşti indicatori, România, totuşi, este menţionată în tot soiul de topuri economice printre ţările care au o cantitate limitată de producţie internă. Ca rezultat, în 2012, aproximativ două treimi din consumul de gaze a fost asigurat de surse din afara UE. Ce observăm?
    1) Producem mai mult decât consumăm.
    2) Din producţia internă de gaze o parte semnificativă o exportăm.
    3) Ceea ce exportăm căptuşim prin importuri.
    In afara de aceste statistici oficiale , mai sunt si cativa specialisti cu colana vertebrala care au recunoscut ca Romania nu reuseste sa consume cat produce. Asadar ce tot bate campii Ponta cu gazele de sist si independenta energetica ! Sa nu mai plimbe gazul romanesc prin strainatate, dupa care sa-l importe la preturi exorbitante creind iluzia ca Romania nu are destul gaz .

  2. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Daca practic ne vom scalda in gaz si se vor scalda si ei impreuna cu noi atunci se merita riscul de a ne conpromite traiul pe care deja il uitam.... acuma consumatorului de rand ii dai un ciolan ros de caini vagabonti iar el iti va multumi si te va binecuvanta pt. fapta ta binevoitoare.
    Ce castigam de pe urma gazului de sist....in primul ce pierdem ca apoi sa ne intrebam ce castigam, iar de pierdut avem multe cum asa de bine ne-am pierdut tarisoara pe mana hotilor si vagabontilor. Sanatatea , traiul sunt doar cateva exemple care ar trebui sa ne dea de gandit si ce vom face in legatura asta.

    Daca lasam sa ne ia si pamantul stramosesc si sa-l exploateze fara a avea vreo idee cu ce si cum se combate elemente mai putin naturale si distrugatoare de mediu, atunci ori noi suntem lasi si ii lasam ( cu vorbe dulci de-ale lor) ori merita ei sa fie trasi la raspundere pt. faptele comise!

  3. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Asa cum zice Cugetatoru' problema in primul rind e ce pierdem!? Putem importa cat e benoie de la rusi, in schimb sa construim un terminal de LNG/LPG si cind apar probleme importam din alta parte. Asta pare mai logic, sau doar sa consideram resursele din M. Neagra , si trecem la exploatarea lor atunci...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*