Rămâne nerezolvată marea divergenţă a primatului. Este vorba de o diferenţă teologică, dogmatică şi ecleziologică. Potrivit Sfintelor Canoane şi Sfintei Tradiţii este de neconceput un întâi-stătător fără cei dimpreună episcopi cu el.

În ciuda faptului că arhiereii ecumenişti şi Patriarhia Ecumenică se comportă ca nişte supuşi ai Papei şi ai Vaticanului, reprezentanţii papistaşi ai Vaticanului din Spania nu au o purtare corectă faţă de ortodocşi. Dezvăluirea o face Înalpreasfinţitul Mitropolit al Spaniei şi Portugaliei, kir Policarp, care întăreşte că, fie şi unilateral, va lucra pentru unirea cu papistaşii. De asemenea, dezvăluie că papistaşii îi „privesc” pe ortodocşi ca „fraţi despărţiţi”. Din această dezvăluire reiese că iubitul fiu [duhovnicesc] al Patriarhului Ecumenic, Înaltpreasfinţitul Mitropolit al Mesiniei, kir Hrisostom, a preluat de la papistaşi noua lui teorie despre Schismă, teorie care susţine fără ocolişuri că Biserica Ortodoxă este despărţită de cea Papistaşă [în sensul că prin această despărţire, Biserica Ortodoxă este deficitară. n.tr.]. Înaltpreasfinţitul Mitropolit al Spaniei şi Portugaliei, într-un interviu pe care îl acordă unei publicaţii electronice din Spania, prezintă părerile sale despre primatul papal, dar şi aprecierile sale legate de mersul dialogului dintre ortodocşi şi catolici.

Interviul

În interviul său, Înaltpreasfinţitul Mitropolit al Spaniei şi Portugaliei, kir Policarp, a răspuns, între altele, la următoarele întrebări:

„– După părerea dumneavoastră şi pe baza experienţei pe care aţi avut-o în Italia şi în Spania, ne puteţi spune cum ne văd catolicii pe noi, ortodocşii?

Oficial, catolicii ne văd ca «fraţi despărţiţi». Aceasta este terminologia catolică oficială în ce îi priveşte pe ortodocşi.

–       Care sunt relaţiile dumneavoastră cu Biserica Romano-Catolică locală?

În linii generale, relaţiile noastre cu Biserica Romano-Catolică a Spaniei sunt bune şi frăţeşti. Repet, există o specificitate a spaţiului iberic şi din acest motiv întâmpinăm anumite dificultăţi în fiecare zi. Echilibrele sunt subtile, noi avem o nevoie imperioasă de spaţii de cult şi prin aceasta depindem de înţelegerea frăţească şi de generozitatea fraţilor noştri romano-catolici. Eu, personal, în acest domeniu urmez «politica» de frăţietate a Patriarhiei Ecumenice şi a Patriarhului nostru, şi, aşa cum am promis în cuvântul pe care l-am rostit la intronizarea mea, voi lucra, fie şi unilateral, pentru unitatea creştinilor, având ca emblemă cuvântul Domnului nostru pe care l-a spus cu puţin înainte de Patimile sale: «ca toţi să fie una».

Cu toate acestea, ceea ce văd în practică este faptul că modul în care Ierarhia Romano-Catolică Iberică se raportează la jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice, cel puţin la nivel instituţional şi în linii generale, nu este unul corect, dacă ţinem seama de obligaţiile care leagă Patriarhia Ecumenică şi Biserica Romei şi pe cei doi întâi-stătători, Patriarhul Ecumenic şi Papa Benedict al XVI-lea, câtă vreme, dimpotrivă, pentru românii ortodocşi situaţia este mai uşoară.

–       În ce stadiu se află dialogul dintre Biserica Ortodoxă şi cea Catolică în momentul de faţă?

În momentul de faţă, dialogul oficial se află într-un punct critic, pentru că se examinează unul dintre punctele principale care despart cele două Biserici şi priveşte ecleziologia celor două Biserici. Este vorba de primatul Episcopului Romei. Există totdeauna un primat în Biserică şi un întâi-stătător la nivel local (Mitropolit) şi la nivel naţional (Patriarh). Problema este dacă acest primat este un primat al puterii sau al cinstirii şi slujirii.

În acest moment s-a clarificat faptul că în Biserică există un primat, există un întâi-stătător, şi întâiul în toată Biserica a fost Episcopul Romei, dar totdeauna în cadrul instituţiei pentarhiei Patriarhiilor. Continuă să rămână diferenţa fundamentală potrivit căreia, pentru ortodocşi acest primat nu este un primat al puterii, ci este unul al cinstirii, primus inter pares (n.n. primul între egali). În acest moment, există diferite comisii, teologice şi istorice, care examinează primatul Episcopului Romei pe durata primului mileniu, când, de fapt, nu este atestat, ca să avanseze apoi la al doilea mileniu, când primatul s-a configurat ca învăţătură şi a ajuns să predomine din punct de vedere dogmatic. Primatul Episcopului Romei este unul dintre punctele fundamentale care despart cele două Biserici, Romano-Catolică şi Ortodoxă, deoarece, câtă vreme la noi primatul este considerat unul al cinstirii, iar întâiul este primul între egali, potrivit ecleziologiei romano-catolice este vorba de un primat al puterii,Papa fiind superior chiar şi Sinodului Ecumenic.

În rest, dialogul avansează şi vom vedea unde se va încheia examinarea acestui punct concret care a început la Consfătuirea Comisiei Mixte a Ortodocşilor şi Catolicilor de la Ravena şi a fost continuată în Cipru. Nu cunosc când şi unde va avea loc următoarea consfătuire a Comisiei. Textul comun, care a fost semnat, recunoaşte că în Biserică există primat şi întâi-stătător. Rămâne nerezolvată marea diferenţă legată de modul în care este înţeles acest primat, adică un primat al puterii sau al cinstirii. Nu ştiu dacă dialogul teologic va rezolva până la urmă această diferenţă, dat fiind faptul că avem de-a face cu o diferenţă teologică, dogmatică şi ecleziologică importantă. Totuşi, potrivit Sfintelor Canoane, potrivit Sfintei Tradiţii şi a ecleziologiei Bisericii nedespărţite există un întâi-stătător care nu poate fi conceput fără cei dimpreună episcopi cu el, dar nici aceştia din urmă fără întâi-stătătorul lor”.

Orthódoxos Týpos, nr. 1931, 15 iunie 2012, p. 8.
Traducere Mihail Ilie | Graiul Ortodox