Părintele Justin Pârvu: „Noi nu ne-am sprijinit niciodată nici pe puterile Americii, nici pe puterile Rusiei şi în nicio putere din lumea aceasta decât numai în acoperământul Maicii Dom­nului”

   Parintele Justin_azil Paltin În cazul în care va izbucni un nou război mondial, credeţi că România va fi afectată?

Sigur că şi noi vom fi implicaţi, pentru că statele aces­tea mari îşi protejează întotdeauna teritoriul şi nu deschid un câmp de luptă pe terenul lor. Îl deschid pe la români, pe la bulgari şi alte state mai puţin însemnate în ochii lor. Ei intervin doar când au un interes anume. Să nu credem că ne vrea cineva binele, să ne ocrotească pe noi vreun stat. Păi, cât de greu s-a făcut unitatea aceasta a noastră, a românilor, că ne-au sfâşiat şi ungurii şi ruşii? Ei nu au niciun interes ca noi să fim independenţi şi puternici…

Dragii mei, eu nu spun că acum sau mai târziu începe sau nu războiul, pentru că, de altfel, creştinul trebuie să fie mereu pregătit pentru sfârşitul său. Dar atunci când Dum­nezeu arată semne clare prin care ne anunţă cumva să ne pregătească, iar noi nu le luăm în seamă, înseamnă că am ajuns la o nebunie a patimilor în care nu mai distingem ce e bine de ce e rău. Orbirea patimilor în care e cuprinsă această generaţie este aşa de mare încât nici dacă văd bombarda­mente sub nasul lor, nici atunci nu pot lua aminte la ei înşişi, ca să se pocăiască. Pentru că Domnul a închis ochii lor casă nu vadă şi urechile lor ca să nu audă. Aceasta datorită obişnuinţei lor în patimi. Îmi aduc aminte şi pe vremea mea, în timpul celui de al doilea război mondial, noi I7P28AZeram în linia întâi şi luptam faţă-n faţă cu inamicul înfruntând moartea, iar în spatele nostru la un kilometru se petrecea şi se chefuia într-o nebunie; ţăranul murea cu sticla de țuică sub pat. Era parcă o nebunie, ofiţeri împreună cu fermieri, armata, ostaşii, toţi o ţineau într-o chefuială şi puţini se gândeau la sufletele lor, cum să se pocăiască măcar în al 11-lea ceas. Acum gân­desc la fel: preferă să mai chefuiască şi să se mai distrează încă o dată decât să cugete la moarte.Aşa, după cuvântul Scripturii, fiecare în ce patimă e prins de aceea e stăpânit. Şi chiar de vom vedea foc peste noi, tot nu vom avea puterea de a ne pocăi. Fiecare în ce a rămas, aceea cugetă: unul la sticla cu băutură, altul la friptura de pe plită, altul la coroana lui, iar alţii nici măcar nu au capacitatea să se mai gândească, la o aşa împietrire sufletească ajungând.Fiecare este stăpânit de patimile lui, iar cel care nu s-a luptat cu ele din timp, acela nu va găsi ajutor dumnezeiesc în vreme de prigoană.

De aceea, Dumnezeu ne dă semne ca să venim în noi înşine şi să ne pocăim. Să mergem la duhovnici să ne spoved­im, să fim împărtăşiţi cu trupul şi sângele lui Hristos care să ne dea puterea de a căuta viaţa cea veşnică. Continuarea pe site-ul ATITUDINI.

Citiți și: Părintele Justin Pârvu: „Nu cred că unirea Basarabiei cu România e posibilă prin UE”

24 Comments

  1. Patimile au o strânsă legătură sau condiționare cu pasivitatea actuală din spațiul public. Așa cum spunea Virgiliu Gheorghe într-o conferință, etimologic patimă în grecește înseamnă pasivitate.
    Să luăm un exemplu la întâmplare, cât mai simplu. Dacă un om fumează. Credeți că îl deranjează atât de mult faptul că fumează? El vede și pe mulți alții fumând. Sau conștientizează faptul că este păcat? În Grecia și în multe alte țări, mai ales occidentale, fumatul nu este văzut sau considerat păcat. Societatea evoluează chipurile. Homosexualitatea de pildă, până mai ieri era un păcat și boală. Astăzi, în unele țări nu mai este așa, ci dimpotrivă este o problemă care definește gradul de civilizație și de toleranță și de iubire față de semeni (?!)…

  2. OFF TOPIC

    Am adus multe adăugiri la paginile FILME și FILME DOCUMENTARE

    radu iacoboaie – UN BLOG ORTODOX DE ATITUDINE…

  3. OFF TOPIC

    INVITAȚIE LA ANALIZĂ: DESPRE MANIPULĂRILE IDEOLOGICE DIN SOCIETATEA CONTEMPORANĂ

    Graniţe conceptuale în mişcare, 14 05 2014 (blogul Discerne)

    Motto: “Societatea contemporană îşi demonstrează impotenţa în a se ocupa de probleme concrete prin eliminarea de cuvinte din limbaj.”

    În acest articol, îmi propun în mod deliberat să intru pe un teren minat, acela al manipulărilor ideologice. Tocmai de aceea, aş vrea să specific că, spre deosebire de celelalte articole despre diferite niveluri ale piramidei nivelurilor neurologice, acesta este unul subiectiv – ceea ce înseamnă foarte probabil că fie vei fi de acord cu ceea ce am scris aici, fie nu vei fi de acord. În orice caz, acesta nu este un eseu de opinie. Scopul cu care l-am scris este să aprofundez separaţiile conceptuale între aceste trei categorii:

    – credinţe, convingeri şi dogme sociale, politice şi religioase;

    – idei, concepte şi definiţii;

    – principii, reguli şi legi.

    Modul în care l-am scris consider că serveşte acest scop. Prin urmare, exemplele pe care le dau servesc pentru a discerne. Discernământul prilejuieşte o invitaţie la analiză.

    Deosebiri importante

    Mai jos, am alcătuit un tabel comparativ care sper să te lumineze în a deosebi cele trei categorii prezentate în articolul anterior. Tabelul era prea mare pentru a fi inclus în articol, aşa că am reuşit cu succes să îl înghesui într-o pagină. În capul de tabel se găsesc cele trei categorii, iar pe liniile orizontale se găsesc caracteristicile pentru fiecare dintre ele. E un tabel care solicită atenţie suplimentară pentru a fi înţeles, aşa că te invit să îl descarci şi să îl citeşti pe îndelete. Pentru fiecare din cele trei categorii ale capului de tabel, am scris cum le poţi recunoaşte, care sunt sursele lor, care este raportarea lor între hartă şi realitate, care sunt caracteristicile specifice între fiecare dintre ele şi ce relaţionare au cu alte structuri conceptuale care ţin de nivelul 4 al piramidei nivelurilor neurologice.

    Desigur, chiar şi folosind criteriile de mai sus, este greu să le separăm conceptual, mai ales când, în lumea reală, există disensiuni asupra modului în care harta propusă este o reprezentare corespunzătoare a realităţii. Dincolo de aceasta, este mai ales dificil să le deosebim nu doar datorită diferenţelor imense între culturi care există în diferite părţi ale globului, ci mai ales pentru că graniţele dintre ele sunt în mişcare. Ce vreau să zic cu asta?

    Ideologiile şi credinţele oamenilor, la nivel de opinie publică, se pot schimba. Poate dura sute de ani, zeci de ani, dar schimbări se produc. Aceste schimbări nu se produc imediat şi direct, ci mediat. Astfel, cine doreşte să schimbe modul în care o populaţie gândeşte, nu va ataca aspectele centrale care ţin de ideologie şi dogme, ci va lucra mai întâi la definiţii şi va încerca să schimbe legile şi principiile. Dacă pe vremuri pentru a reuşi asta era nevoie de perioade îndelungi, acum lucrurile pot fi reuşite într-un timp mult mai scurt, datorită vitezezi cu care circulă informaţiile şi globalizării. Te invit pentru o înţelegere mai profundă să urmăreşti documentarul Century of the Self (2002).

    Convingere sau principiu?

    Un exemplu spinos al confluenţei între convingeri/credinţe/dogme cu reguli/principii/legi este dat de următorul argument folosit în creştinismul ortodox care a stârnit controverse interminabile. În fiecare an, la Mormântul lui Iisus Hristos, se oficiază slujba de Înviere.

    După reguli stabilite de sute de ani, ortodocşii, catolicii şi armenii slujesc pe rând în Biserică. De Înviere, nu slujesc pe rand, ci doar preoţii creştini ortodocşi slujesc. Slujba are loc in jurul orei 12 ziua, iar momentul venirii luminii variaza de la an la an, uneori venind si pe la 1. Se pogoară o lumină imaterială către credincioşi, aceştia aşteptând să-şi aprindă lumânările. Aceasta se întâmplă la fel, în fiecare an, de 1980 de ani.

    “Această lumină dăruită de Dumnezeu prezintă trăsături neobişnuite. De îndată ce apare, la început, are o culoare de un albastru-deschis, adică este cu totul diferită de lumina obişnuită. Un anume scriitor vorbeşte despre . […] Şi îndată ce a a apărut, în primele trei minute (exact primele trei minute pe ceas) nu arde. Poţi s-o pui, ca binecuvântare, pe mâini, pe piept, pe frunte, pe gură, fără să ţi se întâmple nimic.” (Arhimandrit Daniil Gouvalis, Minunea credinţei, Editura Bunavestire, Bacău, 2000)

    După Marea Schismă de la 1054, acestă lumină coboară NUMAI atunci când slujba este oficiată de către ortodocşi. Ba chiar mai mult, în 1101, lumina a apărut cu o zi mai târziu, numai atunci când preoţii greci (ortodocşi) au fost lăsaţi de cei latini (catolici) să se roage.

    Afirmaţia “Lumina de la Slujba Sfântului Mormânt se pogoară numai la ortodocşi”, ca idee, nu poate fi catalogată doar strict ca o credinţă, ca o convingere, ca o regulă sau ca un principiu. Este mai curând o credinţă (deci o convingere religioasă), pentru că are implicaţii spirituale din cele mai profunde: deşi nu poate fi măsurată ştiinţiific, această lumină apare numai ca urmare a unui ritual religios săvârşit numai de către o confesiune religioasă. Acuzaţia unora că ortodocşii folosesc fosfor alb pentru a aprinde lumânările nu stă în picioare din mai multe motive, de exemplu deoarece fosforul ca element chimic a fost descoperit abia pe la jumătatea mileniului trecut.

    Lumina care nu arde se pogoară la această biserică numai atunci când slujesc ortodocşii în ea.

    Este o regulă obiectivă, pentru că de fiecare dată evenimentele s-au întâmplat astfel şi nicioadată altfel. Adică nu s-a întâmplat ca la vreo slujbă ţinută de ortodocşi lumina să nu coboare sau la vreo slujbă ţinută de altă confesiune aceasta să se coboare.

    Este o convingere, pentru că verifică o informaţie preluată dintr-o sursă care a fost observată, înregistrată şi studiată. Poate fi infirmată de realitate dacă o singură dată se întâmplă altfel.

    Este un principiu, deoarece reprezintă o regulă aplicată în contextul unei hotărâri omeneşti de succesiune a trei confesiuni religioase la oficierea slujbei.

    Devenirea ideologică

    În aria ştiinţelor umane, este interesant de observat cum anumite idei devin legi, atât în sens constructiv, cât şi în sens distructiv.

    Să luăm, de exemplu, rasismul. Din punct de vedere istoric, o conceptie rasistă in sine exista şi in antichitate la evrei, mai ales dupa aparitia crestinismului, cand acestia au inteles ca Mesia nu este un politician, asa ca L-au respins. Rasismul ca teorie a superioritatii unei rase si inferioritatii altora există încă la multi evrei care au transformat ideea poporului ales intr-o scuza pentru a considera non-evreii ca sub-oameni, sau, în unele cazuri extremiste, ca justificare sau motivaţie pentru agresiuni diverse la adresa palestinienilor.

    Totuşi, rasismul este un concept, un cuvânt care nu exista acum 150 de ani, sub forma în care îl cunoaştem acum.

    În schimb, exista, mai ales sub forma sclaviei, practica a ceea ce astăzi numim rasism. Deci exista un obicei, o cutumă socială, care era înrădăcinată în conştiinţa unor „stăpâni albi” drept normală. Exista convingerea larg răspândită, mai ales în sudul SUA, că „negrii africani” aduşi în America erau proprietăţi şi nu fiinţe umane (deci nişte specialişti recunoscuţi ai vremii îi încadraseră într-o taxonomie ca fiind ceva între animale şi obiecte). Această convingere era susţinută de către unii preoţi, predicatori, care interpretau Biblia în aşa fel încât această practică era aprobată de către multe biserici. Educaţia copiilor era făcută la şcoală şi în familie pe temeiul definirii sclavilor de culoare ca fiinţe inferioare, pentru care existau seturi de reguli diferite. Principiile şi legile care se aplicau erau diferite pentru stăpânii albi şi pentru sclavii de culoare. Discriminarea între rase era concepută ca „bine”.

    În secolul cuprins între 1850 şi 1950, multe s-au schimbat radical: conceptele, definiţiile şi ideile care conturau sclavia rasistă au început să fie transformate treptat, iar oamenii de culoare au căpătat tot mai multe drepturi, care au început să fie recunoscute treptat de către civilizaţie, tinzând spre o egalitate cu „albii”. Observăm că nu a fost deodată atacată ideologia sistemului, ci au fost modificate mai întâi definiţiile. S-au stabilit, numai după ce au devenit acceptabile social, anumite reguli şi legi care să modifice raportul de forţe între „albi” şi „negri”. La un moment dat, majoritatea a început să nu mai incrimineze acordarea de drepturi cetăţenilor de culoare (care cu un secol înainte puteau fi definiţi şi apelaţi ca “cioroi” sau „negrotei” fără ca cineva să se scandalizeze). Societatea americană, în ansamblul ei, a început să incrimineze discriminarea rasială, aşa că s-a dezvoltat şi un concept cu conotaţii negative: rasismul.

    Acum, există legi şi reguli care condamnă ferm rasismul şi numai pentru apelativul „negru” în loc de „persoană de culoare” te poţi trezi dat în judecată. În cele din urmă, convingerile, credinţele şi ideologiile au fost schimbate la nivelul societăţii ca ansamblu, dar asta s-a produs pornind de la idei, concepte, definiţii şi trecând pe rând prin principii, reguli, legi. În prezent, după un secol şi jumătate de la Războiul de Secesiune american, discriminarea între rase este concepută ca „rău”.

    MULTICULTURALISM-DIVERSITY

    Am dat aşadar, un exemplu de schimbare în sens constructiv. Efectele au fost benefice asupra societăţii prin eliberarea sclavilor, adoptarea drepturilor universale ale omului şi promulgarea de legislaţie pentru egalitatea rasială pentru că discriminarea se făcea pe un temei biologic fals. În realitate, şi persoanele de culoare sunt la fel de oameni ca şi „caucazienii”.

    Un exemplu în sens distructiv al societăţii putem să luăm tendinţa actuală pentru promovarea pedofiliei (a se citi „dezincriminare”). Majoritatea înclină (cel puţin deocamdată) să considere că pedofilia e ceva rău. Mulţi au adoptat ideea că homosexualitatea nu ar fi o boală, ci o alegere sau o determinare genetică (chiar dacă nu s-au descoperit gene ale homosexualităţii).

    Ideologia (a se citi „agenda de lobby”) pentru „combaterea discriminării pe criterii de orientare sexuală” merge mână în mână cu scăderea vârstei pentru consimţământul sexual, de la 18 ani la 16 ani, apoi la 14, apoi la 13. Astfel, într-o ţară precum Olanda, ca un bărbat homosexual să seducă un minor de 13 ani pentru a-l convinge să aibă raporturi sexuale nu se mai defineşte legal ca pedofilie, ci este o alegere protejată prin lege,împotriva căreia cine protestează, discriminează.

    Fără îndoială că asupra acestui subiect, convingerile sunt împărţite (mai ales între adultul homosexual şi părinţii copilului! ), pentru că încă nu s-a ajuns la „tipping point” aşa cum l-a definit Malcolm Gladwell. Impactul psihologic şi demografic al unor asemenea deveniri ideologice pun în pericol, la nivel macro, fertilitatea şi sănătatea populaţiilor.

    Pentru ca pedofilia să devină o ideologie majoritar acceptată, este nevoie să fie definit, prin raportare la pedofilie, un concept incriminant, asemănător cu „rasism”, „antisemitism” sau „homofobie”. Cu acest concept urmează să fie etichetate toate ideile contrare, pentru care să fie băgaţi la închisoare cei care îndrăznesc să se pronunţe „incorect politic” împotriva unui pedofil. Dacă această devenire ideologică va reuşi, atunci poate peste 25 de ani, societatea “civilizată” va înclina spre a considera că pedofilia e ceva bun, iar cei care ar trebui să fie băgaţi la închisoare nu sunt pedofilii, ci părinţii care doresc să îşi protejeze copiii.

    Observăm aici, în oglindă cu rasismul, că discriminarea pe bază de homosexualitate era considerată bună, acum un secol. Acum, în majoritatea ţărilor care se consideră „civilizate”, este considerată rea.

    Definirea sub aceeaşi umbrelă de „drepturi ale omului” ale unor discriminări periculoase şi condamnabile (rasism, xenofobie, antisemitism, sexism) şi a unor separaţii conceptuale necesare şi întemeiate (păcat şi virtute) creează precedente periculoase pentru viitorul umanităţii.

    Acum 150 de ani, discriminarea între rase era concepută ca „bine”. În prezent, discriminarea între rase este concepută ca „rău”.

    Majoritatea înclină (cel puţin deocamdată) să considere că pedofilia e ceva rău. Poate peste 25 de ani, societatea “civilizată” va înclina spre a considera că pedofilia e ceva bun şi va fi predată la şcoală.

    Există foarte multe exemple de concepte care în istoria umanităţii şi-au schimbat conotaţia de la „bine” la „rău” sau de la „rău” la „bine”. Unele dintre ele sunt după părerea mea, fericite (abolirea Inchiziţiei, condamnarea comunismului şi a fascismului, egalitatea de drepturi între persoane de diferite rase, culturi, etnii, limbi, religii, naţionalităţi, sexe şi statut social). Altele sunt mai puţin fericite. Asemenea schimbări au mutat graniţele conceptuale într-un timp de un secol sau chiar mai puţin.

    Repet, aceasta schimbare se face întotdeauna în ordinea:

    1. idei, concepte, definiţii

    2. reguli, principii, legi

    3. convingeri, credinţe, dogme, ideologii

    Niciodată în altă ordine, pentru că altfel nu ar funcţiona.

    În mod interesant, ţin să subliniez, ca o notă personală, discernământul lui homo sapiens, care este o „discriminare” binevenită a ideilor bune de ideile rele/proaste, nu a progresat prea mult odată cu “evoluţia civilizaţiei”.

    Îţi mulţumesc!

    S-auzim de bine şi o zi cu soare!

    Ştefan Alexandrescu

    Copyright © Ştefan Alexandrescu, 2014

  4. OFF TOPIC

    Poate că n-ar trebui să continui polemica și să-i sporesc ,,popularitatea”, dar cred că este mai bine să clarificăm unele aspecte, pentru a ști de cine să ne ferim pe viitor, sau în privința cui să fim foarte vigilenți. Umblă tot mai mulți lupi în piei de oaie, diavolul neștiind pe cine să mai înghită…
    Astăzi, ,,marele” teolog Andrei Dinu, care are blogul nu degeaba intitulat Ortodoxie tradiționalistă și teologie patristică, a binevoit a da replica în maniera lui obișnuită personală, la articolul recent postat de mine: ,,SCHISMATICII SUNT CEI CARE S-AU LEPĂDAT DE HRISTOS!” Poate s-a simțit vizat, ca fiind schismatic sau care cel puțin îndeamnă la schismă… Știți poate că într-un articol recent al dânsului, asta și propunea: ruperea comuniunii cu ecumeniștii, având în vedere schisma la nivel oficial al BOR…

    Iată răspunsul meu, pe care îl redau aici, pentru că nu am certitudinea că va fi postat pe blogul lui la comentarii:

    Din păcate, ați dat din nou o interpretare greșită celor scrise de mine. Schisma pe care am avut-o în vedere era cea la nivel oficial. Din text, reiese clar prin cuvintele părintelui Cristian, că noi rămânem în Biserica lui Hristos și că trebuie să rupem comuniunea cu ecumeniștii prin nepomenirea lor la Sfânta Liturghie etc. Nu procedând la sfâșierea Bisericii în două, precum au făcut ereticii catolici. Schismatici sunt deja masonii și ecumeniștii din Biserica Ortodoxă, care s-au lepădat deja de Hristos și cu care nu ne este îngăduit prin canoanele Bisericii a avea vreun fel de comuniune.
    De unde și până unde mă acuzați că nu țin seama de Sfinții Părinți? Pe ce temei? Că nu reproduc mereu texte din Sfinții Părinți precum o faceți d-voastră? Părerea mea este că, dacă ați fi într-adevăr în duh cu Sfinții Părinți, atunci ați fi mai rezervat în răspunsuri, ați da replici în duhul smereniei și blândeții, nu ați ataca tocmai pe cei care mărturisesc astăzi cu curaj adevărul despre ecumenism, comunism, subminarea Bisericii, masonerie și multe alte teme conexe, numindu-i tocmai pe ei eretici și fără pricepere…
    Vreți așadar să ne discreditați cu orice preț? Asta nu înseamnă decât un lucru: că vă erijați în teolog ortodox adevărat, care merge chipurile pe linia Sfinților Părinți (?!) și scrieți la comandă de sus, poate chiar de la Patriarhie… E logic, nu? Cui faceți jocul?
    Eu nu am spus să sunteți stilist, am zis ,,posibil”. Este o nuanță foarte importantă. Pentru că sunt elemente care conduc spre o asemenea concluzie.
    Am observat că agreeați de asemenea mult polemicile, fiindcă aveți posibilitatea să vă folosiți tot arsenalul retoricii. Dar prin retorică, știți că nu aduceți argumente. Realizați oare acest lucru?

    Dumnezeu să ne ierte dacă am afirmat ceva greșit și să ne lumineze. Amin

  5. E zi de post și cred că nu este o piedică în mărturisirea adevărului, ci dimpotrivă.

    OFF TOPIC

    RĂSPUNSUL MEU LA COMENTARIILE ACUZATOARE ALE LUI ANDREI DINU, de pe blogul Ortodoxie tradiționalistă și teologie patristică

    Este inadmisibilă maniera machiavelică în care răsuciți adevărul în fiecare comentariu și în detaliu, numai ca să iasă ,,adevărul” în forma în care vă convine și prin care să-i convingeți pe alții că dumneavostră și numai dumneavoastră aveți dreptate. Vă pretindeți probabil infailibil precum papa de la Vatican, cel pe care îl criticați cel puțin de formă…
    Dar românii nu sunt proști. Faptele vorbesc de la sine. Aveți cu totul alte păreri decât marii duhovnici români și greci în privința buletinelor electronice (actelor biometrice) și nu numai. Îl denigrați foarte mult pe părintele Arsenie Boca (pictura lui etc.). Ne denigrați și pe noi, pe unii care avem bloguri ortodoxe. De ce? Ca să vă considere ortodocșii unul dintre teologii îndreptățiți și demni pentru a-i conduce? Dar în ce direcție mă rog? Spre ieșirea din BOR? Vă asumați dumneavostră această imensă răspundere și cădere totodată? Ce altceva înseamnă ruperea comuniunii cu ereziarhii în contextul propus? Pentru că s-ar ajunge inevitabil la o schismă reală și totală. Asta de fapt vă doriți. Asta reiese din tot ce afirmați. Dar mă repet, vai de cei prin care vine sminteala! Mai bine nu s-ar fi născut…
    Am observat viclenia de care dau dovadă unii printre care și dumneavostră, erijându-se în mari antiecumeniști, dar fiind însă pentru luarea cipurilor (buletinelor electronice, care preced cipurile-implant). Alții sunt invers. Adevărul este că FAC ACEST LUCRU NUMAI PENTRU A-I INDUCE ÎN EROARE PE CREDINCIOȘI, PE CARE EI ÎI CRED FOARTE IGNORANȚI ȘI UȘOR DE MANIPULAT… Dar pe mulți dintre noi, nu veți reuși să ne înșelați, cu toată retorica din lume.
    Aș vrea să vă întreb ceva. Care sunt ciudățeniile patristice pe care le promovez? De ce nu spuneți pe față bărbătește și sincer cu ce suntem noi de vină (eu, saccsiv, apologeticum)? S-ar părea că apologeticum mai puțin după unele comentarii ale d-voastră către un altul, pentru că umblați cu subtilități perfide pentru a ne dezbina…

    Cea mai mare viclenie uzitată împotriva noastră (pe care ne numiți eretici -?!) este aceea că lupta contra cipurilor nu este în duhul și în scrierile Sfinților Părinți. Păi bine, trebuiau Sfinții Părinți să proorocească în detaliu despre toate acestea numai ca să vă convingă pe dumneavoastră? Sunteți Sfântul Toma necredinciosul, dinainte de a fi iertat? Citiți vă rog Cartea Apocalipsa după Ioan. Monahii, mai ales cei din Muntele Athos au studiat-o timp îndelungat și s-au pronunțat în frunte cu părintele Paisie Aghioritul. În Grecia nu degeaba au fost milioane de greci care au protestat împotriva cipurilor.
    Dumneavoastră se pare că v-ați făcut o adevărată dogmă din scrierile Sfinților Părinți și le folosiți precum folosesc sectanții texte scoase din contextul Bibliei. Sau cum au făcut stiliștii, transformând calendarul în dogmă și încă cea mai importantă…
    Spuneți că veți scrie un articol despre Sfântul Ioan de Kronstadt și condamnarea pietismului, în care ne vom regăsi prin caracterizări? Dar puteți scrie absolut toate câte vă doriți. Nu vă împiedică nimeni la urma urmei decât CONȘTIINȚA în cel mai bun caz. Credeți că noi chiar nu știm ce este pietismul? Sunteți printre puținii teologi din România?
    Dar de ce sunteți așa convins că i-am venera pe marii duhovnici români? Este o acuzație grea și nefondată. Vă înșelați amarnic. Venerarea se cuvine numai lui Dumnezeu. Știți și știm bine asta. Noi mărturisim doar adevărul în duhul acestor părinți vrednici de pomenire, care au mers tocmai pe linia predaniei Sfinților Părinți. Nu sunt idolii noștri și ai multor dintre români, așa cum mereu credeți despre noi…

    Ca să concluzionez, spun că toate atacurile din ultima vreme împotriva părinților Iustin Pârvu, Arsenie Boca, Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Arsenie Papacioc, Ilarion Argatu sunt continuate practic și întregite de acest atac subtil ce-i drept dar perfid, prin care ne acuzați de ,,zeificarea” marilor duhovnici români. Ați scris chiar un articol cu acest titlu. Considerați acest comentariu drept replică. Mai bine târziu, decât niciodată…

    Dumnezeu să ne lumineze și să ne ocrotească pe fiecare. Doamne ajută!

    Cu dragoste întru Hristos, nevrednicul Radu Iacoboaie, 29 august 2014

  6. CONTINUARE

    preot-duhovnic on 30 august 2014 la 12:09 am said:

    Radule, stai cuminte si pana-una-alta considerat-te afurisit de Invatatura cea Unica a Adevarului! Mergi la un preot sa te dezlege si sa te reintegreze in sanul Bisericii Adevarului. Esti plin de ura, de razbunare si de trufie! De unde ai tu trimitere? (Romani X-15) Te duci pe toate site-urile si injuri omul asta de parca esti o virgina varstnica in bufeuri… Stai cuminte o data! ESTI INAFARA BISERICII SFINTE… pana-una-alta…

    Radu Iacoboaie on 30 august 2014 la 1:07 am said:
    Comentariul tău e în așteptare.

    Eu unul nu mă ascund și spun adevărul în față verde românește. Dumneata de ce te ascunzi în dosul unui pseudonim care să impună chipurile reverență?

  7. RĂSPUNSUL MEU FINAL către Andrei Dinu

    Sunteți foarte-foarte alunecos în vorbe și folosiți din plin tot felul de sofisme și pretexte, neadevăruri și jumătăți de adevăr pentru a mă combate. Mai puțin cu argumente însă… Devine obositoare orice polemică, în care îmi despicați în patru fiecare propoziție și fiecare frază, de parcă ați face comentarii critice literare. Teologice în sensul adevărat al cuvântului nu sunt…
    Nu știu de ce, dar cred că sunteți realmente o cauză pierdută… Nu sunt eu judecător sau sfânt (doar un simplu creștin care aspiră la sfințenie), dar cred că numai bunul Dumnezeu vă mai poate ajuta să reveniți la ortodoxia adevărată, cea lucrătoare și trăitoare, pe care au practicat-o nenumărați sfinți, printre care și sfinții închisorilor comuniste din România, printre care și părintele martir Arsenie Boca. Poate vă va fi de folos cât de cât articolul pe care l-am postat astăzi pe blog despre caterisirea sa și contextul în care s-a produs…

    În privința părintelui Matei Vulcănescu, pot să spun că am avut mai demult o polemică despre cipuri și cred că este cel care se semnează preot-duhovnic și pr Timotei, pe blogul dumitale și pe alte bloguri. Mi-au spus acest lucru și alții. Mă întreb de ce acest părinte mă evită acum. Înainte îmi trimitea multe e-mailuri… Oricum voi cerceta problema până la capăt…

    Încălcându-se ascultarea canonică pe care o propuneți prin ruperea comuniunii cu ereziarhii ecumeniști, chiar și a unui ierarh apostat se ajunge la căderea în neascultare față de Biserica lui Hristos, care este ecumenică și universală. Și de aici drumul până la schismă este unul scurt și ireversibil fără îndoială. Ecumeniștii din instituția oficială BOR s-au lepădat deja de Hristos prin pan-erezia ecumenismului. Acum vin alții să rupă în două Biserica Ortodoxă Română. Nu putem fi de acord. Punct.

    Dumnezeu să vă lumineze și să vă întoarcă la gânduri și sentimente mai bune!

    DOAMNE IISUSE HRISTOASE, FIUL LUI DUMNEZEU, MILUIEȘTE-MĂ PE MINE PĂCĂTOSUL ȘI NEVREDNICUL.
    Amin

    LINK PENTRU ARTICOLUL DE ASTĂZI:

    http://raduiacoboaie.wordpress.com/2014/08/30/de-ce-a-fost-caterisit-pe-nedrept-parintele-martir-arsenie-boca-radu-iacoboaie-30-august-2014/comment-page-1/#comment-466

  8. OFF TOPIC

    DE PE BLOGUL LUI VLAD HERMAN:

    Sfântul Justin Popovici despre poziţia Bisericii faţă de stăpânire
    Posted: 31 Aug 2014 11:18 AM PDT

    Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni (Fapte 5, 29). Trebuie să ascultăm de oameni cât timp nu sunt împotriva lui Dumnezeu şi a poruncilor Lui.
    „Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni” (Fapte 5, 29). Această maximă este sufletul şi inima însăşi a Bisericii Ortodoxe. Iată Evanghelia ei, Evanghelia a toate. Iată prin ce trăieşte ea, şi pentru ce trăieşte. Iată din ce se zideşte nemurirea şi veşnicia ei. Anume aici se află atotvaloarea ei netrecătoare. „A se supune lui Dumnezeu mai mult decât oamenilor” – acesta este principiul principiilor, sfinţenia sfinţeniilor, măsura tuturor măsurilor.
    Această Atot-Evanghelie cuprinde esenţa tuturor sfintelor canoane ale Bisericii Ortodoxe. Aici, cu nici un preţ, Biserica nu poate face nici un fel de concesii nici unor regimuri politice, nu pot fi admise nici un fel de compromisuri – nici cu oamenii, nici cu demonii, nici cu prigonitorii Bisericii şi cu demolatorii Bisericii.
    „A se supune lui Dumnezeu mai mult decât oamenilor” – acesta este statutul Bisericii Ortodoxe, statutul ei veşnic şi neschimbător – statutul atotcuprinzător, starea ei veşnică şi neschimbată – stare atotcuprinzătoare. Iată care este mai întâi de toate răspunsul dat primilor prigonitori ai Bisericii: Faptele Apostolilor 5, 29. Acesta este şi răspunsul ei dat prigonitorilor, de-a lungul veacurilor până la Judecata de Apoi. Pentru Biserică, Dumnezeu totdeauna e pe primul loc, iar omul, lumea, totdeauna pe locul doi. Trebuie să ascultăm de oameni cât timp nu sunt împotriva lui Dumnezeu şi a poruncilor Lui. Dar când oamenii se ridică împotriva lui Dumnezeu şi a poruncilor dumnezeieşti, Biserica trebuie să se împotrivească şi să stea împotrivă. Dacă ea nu procedează astfel, ce Biserică mai e şi asta? Iar reprezentanţii Bisericii – dacă nu procedează astfel, oare mai sunt ei reprezentanţi apostoliceşti ai Bisericii? A se îndreptăţi în acest caz cu aşa-zisa iconomie (condescendenţă) bisericească înseamnă nu altceva, decât a-L trăda în ascuns pe Dumnezeu şi Biserica Sa. O astfel de iconomie este pur şi simplu o trădare a Bisericii lui Hristos.
    Biserica reprezintă o veşnicie în timp, în această lume vremelnică. Lumea se schimbă, dar Biserica nu se schimbă; nu se schimbă veşnicul ei adevăr dumnezeiesc, dreptatea ei dumnezeiască, Evanghelia ei dumnezeiască, veşnicele ei unelte dumnezeieşti. Nu se schimbă, fiindcă nu se schimbă Domnul Hristos, Care aşa este şi aşa lucrează. Acesta este adevărul şi realitatea evanghelică: „Iisus Hristos ieri şi azi şi în vecii vecilor este Acelaşi”(Evrei 13, 8).
    Prin veşnicie Biserica este prezentă în timp pentru ca timpul să se sfinţească prin ea, să se înnoiască prin ea, să se înveşnicească prin ea şi să fie deopotrivă cu ea. Nu Biserica trebuie să fie în pas cu timpul ori cu spiritul vremurilor, ci timpul trebuie să se alinieze după ea, ca fiind veşnică, şi spiritul vremurilor – după ea, ca fiind purtătoare a duhului veşniciei, a duhului Dumnezeului-Om. Pentru că ea este de-a pururi sfântă, de-a pururi apostolească. Ea este de-a pururi duhovnicească, de-a pururi dumnezeiască, de aceea niciodată nici nu îndrăzneşte să jertfească veşnicia vremelniciei, ceea ce aparţine lui Dumnezeu – celor omeneşti, cele cereşti – celor pământeşti. Nu ea urmează a se adapta la spiritul vremurilor, dimpotrivă, ei i se cuvine să potrivească timpul la veşnicie, vremelnicia – veşniciei, cele omeneşti – Dumnezeirii. Veşnicul ei drum prin această lume: mai întâi -Dumnezeu, apoi omul; în faţă – Dumnezeu, iar în urma Lui omul: „Ca să fie Hristos cel dintâi întru toate” (Col. 1, 18 ).
    Ca atare stăpânirea este de la Dumnezeu (Rom. 13, 1-6): şi ierarhia valorilor şi ierarhia ordinii de la Dumnezeu este. De aceea, în principiu, trebuie să ne supunem stăpânirii care pune ordine, normalizează şi care păstrează această ordine divină dată de Dumnezeu în lume. Altminteri survine căderea şi decăderea în anarhie.
    Stăpânirilor trebuie să ne supunem, în măsura în care ele menţin ordinea divină în lume, pentru că ele sunt „slugile Domnului” şi – ca unor slugi ale Domnului. Stăpânirilor trebuie să ne supunem, pentru că ele, ca slugi ale Domnului, poartă sabie, cu care pedepsesc răul şi apără binele. Stăpânirilor trebuie să ne supunem, pentru că ele, slugile Domnului, sunt „înfricoşătoare pentru faptele rele”, şi nu pentru cele bune. Atunci însă, când stăpânirile devin periculoase pentru faptele bune, când stăpânirile prigonesc binele dumnezeiesc, şi mai mult decât toate, binele şi atotbinele acestei lumi – pe Iisus Hristos, iar prin aceasta Biserica Sa, atunci acestor stăpâniri nu se cuvine să ne supunem, nici să le ascultăm. Creştinul trebuie să se lupte cu ele, şi să se lupte anume prin binecuvântatele mijloace evanghelice. Niciodată creştinul să nu îndrăznească să se supună mai degrabă oamenilor, decât lui Dumnezeu, şi mai cu seamă oamenilor potrivnici Dumnezeului adevărat şi Evangheliei Lui.
    La început stăpânirea fusese dată, în principiu, de la Dumnezeu. Când însă stăpânirea se abate de la Dumnezeu şi se ridică împotriva lui Dumnezeu, în acest caz ea se transformă în silnicie şi prin aceasta încetează de a mai proveni de la Dumnezeu şi este de la diavol. Deci noi, creştinii, cunoaştem şi taina stăpânirii şi taina silniciei: stăpânirea este binecuvântată de Dumnezeu, silnicia însă, este blestemată de Dumnezeu. Tot ce vine de la Dumnezeu este bine, iar dacă acest bine este întrebuinţat în rău este de la diavol, întrebuinţarea în rău a celor dumnezeieşti – iată unde stă diavolul, şi toată diavoliada lumilor toate, la un loc cu lumea oamenilor. Stăpânirea vine de la Dumnezeu, şi până când ea rămâne în Dumnezeu şi sub Dumnezeu şi cu Dumnezeu – este binecuvântată. Părăsindu-L pe Dumnezeu, ea se transformă în violenţă – prin aceasta supunându-se pe sine puterii antidumnezeieşti – diavolului. Aceasta este învăţătura dreptmăritoare şi apostolică, patristică, evanghelică despre natura şi valoarea stăpânirii.
    Aceasta este sfânta şi infailibila învăţătură ortodoxă a Bisericii lui Hristos, aşa a fost de la început şi până acum, şi de acum în vecii vecilor. Şi cine sunt martorii ei? Toţi sfinţii apostoli, toţi sfinţii părinţi, toţi sfinţii mucenici. În mod deosebit sfinţii mucenici, începând cu Sfântul şi întâiul mucenic Ştefan, şi până la noii noştri mucenici şi câţi alţi sfinţi mucenici ai vremurilor noastre. Ei toţi au pătimit pentru Domnul Hristos, toţi laolaltă de la împăraţi, regi şi cneji; într-un cuvânt, de la stăpânirile luptătoare contra lui Dumnezeu ai acestui veac. Şi aceşti sfinţi mărturisitori nu se numără cu miile, ci cu milioanele. Ei toţi sunt sfinţi şi nemuritori ca martori ai adevărului divino-uman: creştinii trebuie să se împotrivească poruncilor nelegiuite şi necredincioase ale împăraţilor, domnitorilor, stăpânitorilor acestei lumi, oriunde s-ar afla ei, şi oricine ar fi ei.
    Fiecare sfânt mucenic, fiecare sfânt mărturisitor al credinţei lui Hristos reprezintă o întruchipare vie şi o personificare nemuritoare a preasfintei Atot-Evanghelii a Bisericii Ortodoxe: „Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni”. Fiecare din ei s-a ţinut de această Atot-Evanghelie dumnezeiească cu tot sufletul, cu toată inima, cu tot cugetul. De aceea au şi fost ei supuşi la chinuri, la răutăţi, de aceea au fost omorâţi de către stăpânitorii apostaţi din veac în veac.

    Sursa: Arhimandrit Iustin Popovici, Biserica și statul, Editura Schitului Sfântului Serafim de Sarov, 1999

  9. Am adus și alte adăugiri importante pe blogul raduiacoboaie – UN BLOG ORTODOX DE ATITUDINE… la paginile FILME și FILME DOCUMENTARE.
    Doamne ajută!

  10. Aș dori să știu dacă blogul ortodoxie.md este ortodox sau stilist sau pe stil vechi. Are filme destul de bune și un forum (cu întrebări și răspunsuri).
    A observat cineva că pe blogul lui radupopescu blog apar teme ezoterice iar una este despre psihologul C. Jung (evreu sionist)?

  11. Ziarul de Piatra Neamtr Părintele Iustin Pârvu- cetățean de onoare, post mortem, al orașului Târgu Neamț
    01/09/2014 Postat in: Articole,Stiri locale

    Joi, 28 august, Părintele Iustin Pârvu a primit post mortem titlul de cetățean de onoare al orașului Târgu Neamț, în semn de recunoaștere și apreciere a activității sale.

    Consilierii locali au aprobat, în unanimitate, proiectul de hotărâre privind acordarea titlului de “Cetățean de Onoare” Arhimandritului Iustin Pârvu. Inițiativa a aparținut lui Valeriu Bârsan, consilier local PSD și a fost susținută de primarul Daniel Harpa:

    “Părintele Iustin Pârvu nu mai are nevoie de nicio prezentare, a fost o personalitate marcantă care a influențat credincioșii din zonă, din întreaga țară și din străinătate. A fost părintele sufletelor noastre, duhovnicul neamului românesc. Este o bucurie și o onoare pentru noi să îl avem pe Părintele Iustin Pârvu cetățean de onoare al orașului Târgu Neamț. Cu siguranță, sunt de acord târg nemțenii și nu numai”.

    Părintele Arhimandrit Iustin Pârvu (n. 10 februarie 1919, în satul Poiana Largului, județul Neamț, d. 16 iunie 2013) a fost o personalitate marcantă a Bisericii Ortodoxe Române, un model de sacrificiu în folosul semenilor și al societății.

    Tot joi, 28 august, Consiliul Local al orașului Târgu Neamț a hotărât acordarea titlului de “Cetățean de Onoare”, post mortem, unui alt duhovnic al neamului românesc, Părintele Arhimandrit Ilie Cleopa.

    Acordarea titlului de cetățean de onoare post-mortem celor două personalități, părintele Iustin Pârvu și părintele Ilie Cleopa, este un gest simbolic, cu însemnătate pentru comunitatea locală. Cele două nume, părintele Iustin Pârvu și părintele Ilie Cleopa, rezonează cu credință în inimile multor târg nemțeni, care i-au iubit și îndrăgit pe bunii duhovnici pe parcursul vieții lor pămânești.

    Andreea Trăsnea

  12. Ziarul de Piatra Neamt
    Părintele Iustin Pârvu- cetățean de onoare, post mortem, al orașului Târgu Neamț
    01/09/2014 Postat in: Articole,Stiri locale

    Joi, 28 august, Părintele Iustin Pârvu a primit post mortem titlul de cetățean de onoare al orașului Târgu Neamț, în semn de recunoaștere și apreciere a activității sale.

    Consilierii locali au aprobat, în unanimitate, proiectul de hotărâre privind acordarea titlului de “Cetățean de Onoare” Arhimandritului Iustin Pârvu. Inițiativa a aparținut lui Valeriu Bârsan, consilier local PSD și a fost susținută de primarul Daniel Harpa:

    “Părintele Iustin Pârvu nu mai are nevoie de nicio prezentare, a fost o personalitate marcantă care a influențat credincioșii din zonă, din întreaga țară și din străinătate. A fost părintele sufletelor noastre, duhovnicul neamului românesc. Este o bucurie și o onoare pentru noi să îl avem pe Părintele Iustin Pârvu cetățean de onoare al orașului Târgu Neamț. Cu siguranță, sunt de acord târg nemțenii și nu numai”.

    Părintele Arhimandrit Iustin Pârvu (n. 10 februarie 1919, în satul Poiana Largului, județul Neamț, d. 16 iunie 2013) a fost o personalitate marcantă a Bisericii Ortodoxe Române, un model de sacrificiu în folosul semenilor și al societății.

    Tot joi, 28 august, Consiliul Local al orașului Târgu Neamț a hotărât acordarea titlului de “Cetățean de Onoare”, post mortem, unui alt duhovnic al neamului românesc, Părintele Arhimandrit Ilie Cleopa.

    Acordarea titlului de cetățean de onoare post-mortem celor două personalități, părintele Iustin Pârvu și părintele Ilie Cleopa, este un gest simbolic, cu însemnătate pentru comunitatea locală. Cele două nume, părintele Iustin Pârvu și părintele Ilie Cleopa, rezonează cu credință în inimile multor târg nemțeni, care i-au iubit și îndrăgit pe bunii duhovnici pe parcursul vieții lor pămânești.

    Andreea Trăsnea

  13. O intrebare:

    Exista cumva Acatistul Sfantului Parine Justin Parvul?
    Eu am gasit doar troparul: “Pe voievodul Ortodoxiei şi păstorul cel adevărat, pe cel ce în smerenia muceniciei cununa desăvârşirii a luat, veniţi toţi credincioşii să-l lăudăm şi să-i cântăm biruinţa asupra firii: Bucură-te, prea-cuvioase părinte Iustine, mult pătimitor şi dascăl al Iubirii!”
    Daca cumva il aveti tare as vrea daca e posibil sa-l am si eu, poate puteti sa il postati si pe site.

    Multumesc
    Doamne ajuta!

    1. nu exista nimic oficial.. este o incercare a unei maici certata cu ascultarea fata de stareta si e scris departe de duhul ortodox

  14. PE BLOGUL NEW SEARCH GLOBAL:

    Pana nu vom fi atenti la TOTI cei de langa noi, la toate nevoile lor, la toata suferinta lor, la tot ce e in sufletul lor, pana nu vom da tot din noi pentru ridicarea lor, nu ne vom mantui.Putem sa batem cruci pe piept sute, rugaciuni mii, sa pupam icoane, sa stam in genunchi la slujba; degeaba.Doar cand o sa ne pese IN MOD REAL (practic) de mantuirea tuturor, abia atunci vom fi asemenea Lui Dumnezeu. Credinta fara fapte, este moarta.

    “Cine face cunoscut adevarul aproapelui sau, cine il aduce de la rautate la virtute, Ma imita atat pe cat e cu putinta firii omenesti“

    Dumnezeu ne-a dat viata si ne tine in viata chiar daca suntem prosti, clevetitori etc.El ne da in fiecare zi cate o sansa sa ne schimbam ca sa nu mai fim asa, sa ne indreptam, sa ne smerim, si ne asculta chiar daca noi nu meritam asta.E, asa trebuie sa fim si noi cu semenii nostrii.Sa nu ne ridicam mintea mai presus de fire si sa ne credem deasupra cuiva pentru ca in acel moment am si cazut in mandrie si deci in pacat.

    Atunci cand ne rugam sa ne rugam pentru mantuirea neamului omenesc si nu doar pentru cea personala, caci ce placere este sa fi singur in RAI cand toti sunt in IAD? E ca si cum tu ai avea un tort iar toti cei din jurul tau nici o coaja de paine.

    MANTUIREA PERSONALA NU POATE FI DESPRINSA DE MANTUIREA SEMENILOR

    Sa intelegem bine lucrul acesta :

    “Asa era cel care a ingropat talantul: viata sa era fara prihana dar nefolositoare. (aici se refera la pida cu inmultirea talantilor din Biblie).Cum, va intreb, un astfel de om poate fi crestin? Raspundeti-mi: daca drojdia amestecata cu faina nu preface intreaga framantatura, mai este ea o drojdie? Si daca un parfum nu inmiresmeaza pe cel ce se apropie, il mai putem numi parfum? Nu spuneti ca va e cu neputinta sa lucrati asupra altora; daca sunteti crestini, cu neputinta sa nu lucrati asa, caci nimic nu e mai rece decat un crestin care nu-si mantuieste fratii”. Sfantul Ioan Hrisostom

    Pace si Lumina
    totulpentrutot.wordpress.com

    Radu Iacoboaie says: septembrie 3, 2014 at 9:41 pm

    Frumos spus și educativ. Să luăm aminte la aceste cuvinte și nu vom greși…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

24 Comments